Revendicare imobiliară. Decizia nr. 51/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2012 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-06-2012 în dosarul nr. 51/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
DOSAR Nr._
DECIZIA Nr. 51
Ședința publică din data de 26 iunie 2012
Președinte - C. Ș.
Judecător - V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantele M. (R.) E. G. și C. E. G. ambele în calitate de succesoare ale defunctului reclamant R. N.G. –decedat pe parcursul procesului- cu domiciliul ales la SCA R., I., M. & Asociații, în București, ..123, sect.2, de pârâta ., cu sediul în Vălenii de M., ..72, ..A, ., împotriva sentinței civile nr.1723 din 24 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intervenienții ., cu sediul în com. Bucov, . Român -prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sect.1, M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri -prin M. E., cu sediul în București, Calea V., nr. 152, sect.1.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea încheiere:
C u r t e a:
Asupra apelurilor civile de față, constată:
P. acțiunea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Valenii de M. sub nr._, reclamantul R. G. a chemat in judecata pe parata . instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratei sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul proprietatea sa situat in ., jud. Prahova, compus din teren si constructii, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca pârâta ocupă în mod abuziv terenul proprietatea sa, obstructionand prin toate mijloacele posibilitatea sa de a reintra in posesia si folosinta exclusiva a proprietatii sale, așa cum a descris-o anterior si, desi in
.//.
alta cauza a solicitat evacuarea paratei, instantele au ignorat practica judiciara in materie vizand temeiul juridic al evacuarii.
Pârâta . a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia insuficientei timbrari a actiunii, motivat de valoarea de cca. 1.500.000 lei a terenurilor și construcțiilor revendicate de reclamant, valoarea de 15.000 lei indicata de reclamant fiind derizorie, impunandu-se efectuarea unor expertize de evaluare a imobilului pentru a se putea stabili valoarea taxei judiciare de timbru.
De asemenea, parata a invocat si exceptia inadmisibilitatii actiunii motivata de faptul ca imobilul in litigiu a fost solicitat in temeiul Legii nr.10/2001, astfel incat reclamantul nu putea formula actiune in revendicare intemeiata pe prevederile art.480 cod civil, atat timp cat procedura administrativa prevazuta de Legea nr.10/2001 nu a fost finalizata.
Totodată, în ceea ce priveste fondul litigiului, pârâta a arătat că reclamantul nu este proprietarul imobilelor revendicate, intrucat constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare nr.1265/12.12.2001, nr.373/22.03.2001 și nr.375/22.03.2001 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.2452/22.11.1995 si repunerea partilor in situatia anterioara, nu are ca efect dobandirea proprietatii de catre reclamantul R. G., iar prin repunerea partilor in situatia anterioara, imobilele au revenit in patrimoniul ., care este unitatea dobanditoare căreia reclamantul trebuia sa i se adreseze cu notificare in baza Legii nr.10/2001, astfel incat cat timp reclamantul nu a finalizat procedura administrativa prevazuta de Legea nr.10/2001 si nu a obtinut o decizie de restituire in natura a imobilelor respective, acesta nu are un drept de proprietate asupra imobilelor revendicate.
A mai susținut pârâta . că este o societate comerciala privatizata anterior intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, astfel incat conform art.29 din lege, persoana indreptatita are dreptul numai la masuri reparatorii prin echivalent.
La data de 18.06.2008, pârâta . Vălenii de M. a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului prin care a solicitat chemare in judecată a . în calitate de unitate deținătoare a imobilului revendicat, întrucât in urma constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1265/12.12.2001, nr.373/22.03.2001 si nr.375/22.03.2001, imobilul a revenit in patrimoniul .>
Urmare întâmpinării la cererea de arătare a titularului dreptului, pe care a depus-o reclamantul, a solicitat respingerea acesteia, arătând ca aceasta societate nu mai exista din punct de vedere juridic si nu putea avea calitate procesuala pasiva.
Urmare efectuării expertizei de specialitate –topo, a rezultat valoarea terenului in litigiu este de 3.544.831 lei, iar a efectuării raportului de expertiză construcții, valoarea construcțiilor in litigiu se ridica la suma de 3.798.503 lei.
. depus întâmpinare prin care a invocat atât excepția de necompetenta materiala a Judecătoriei Vălenii de M., arătând ca litigiul este de natura comerciala data fiind legătura indisolubila a imobilului revendicat cu fondul de comerț căruia îi aparține si al cărui regim juridic îl urmează, cât și excepția de nulitate a
.//.
cererii de chemare in judecata pentru insuficienta timbrării, arătând ca valoarea obiectului cererii este mult mai mare decât cea indicata de reclamant, precum și excepția de inadmisibilitate a acțiunii in revendicare, motivând ca Legea nr.10/2001 suprima practic acțiunea de drept comun, astfel încât de la data intrării in vigoare a acestei legi, acțiunea in revendicare a imobilelor ce cad sub incidenta acestei legi nu mai este posibila.
La termenul de judecata din data de 28.01.2009, Judecătoria Vălenii de M. a invocat si din oficiul excepția de necompetenta materiala a instanței in raport de valoarea imobilului conform raportului de expertiza topo P. D..
P. sentința civila nr. 236/28.01.2009 s-a admis excepția de necompetenta materiala a Judecătoriei Vălenii de M. si s-a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova, față de valoarea terenului conform raportului de expertiză, ce depășește suma de 500.000 lei, astfel încât in temeiul art.2 alin.1 lit.b, cod pr. civila, competenta de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Prahova in circumscripția căruia se afla imobilul in litigiu, fiind incidente si disp. art.13 alin.1 cod pr. civila.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată sub nr._ .
La data de 27.04.2009 s-a depus si raportul de expertiza tehnica construcții dispus de către Judecătoria Ploiesti a fi efectuat in cauza, expertiza conform căreia valoarea construcțiilor in litigiu se ridica la suma de 3.798.503 lei.
P. încheierea din data de 25.05.2008, Tribunalul Prahova a respins exceptia anularii acțiunii ca insuficient timbrata, motivat de faptul ca potrivit noilor reglementari legale in vigoare in materia taxelor judiciare de timbru, acțiunile vizând restituirea imobilelor pretins preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 06.04._89 precum si cererile accesorii si incidentale sunt scutite de plata taxelor de timbru.
Urmare invocării de către parata . Vălenii de M. a excepției de neconstituționalitate, instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constitutionale careia i-a înaintat dosarul pentru a se pronunța cu privire la aceasta.
P. decizia nr.1677/15.12.2009, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor arzt.15 lit.r din Legea nr.146/ 1997 invocata de parata.
La data de 30.04.2010, reclamantul a depus la dosar o cerere de chemare in judecata a altor persoane prin care a solicitat introducerea in cauza a Statului R. prin MFP in calitate de intervenient si admiterea in contradictoriu cu acesta a acțiunii in revendicare si lăsarea in deplina proprietate si liniștită posesie a imobilului său compus din 12.835 mp. si construcțiile edificate pe acest teren situat in intravilanul ., P.cc 857, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea acestei cereri reclamantul a arătat ca a cumpărat terenul prin contractul de vânzare-cumpărare nr.7036/11.08.1937,că în anul 1943 a fost înmatriculată firma individuala „Intreprinderile R.”, cu autorizația de construcție nr._ au fost edificate clădirile si montate instalațiile de apa si lumina, precum si utilajele necesare imobilului trecut in mod abuziv in baza Legii nr.119/1948
.//.
prin decizia nr.209/ 01.10.1951 in proprietatea statului si luat in administrare de M. Industriei si Petrolului, iar prin Ordinul nr.121/1952 a fost autorizata Sovrompetrol (actuala C. SA), sa ocupe terenul de 11.036 mp. si clădirile, ceea ce înseamna ca Sovrompetrol a dobândit doar un drept de folosință temporara asupra imobilului si nicidecum un drept de proprietate.
Astfel, atât timp cat prin sentința civila nr.424/2003, definitiva si irevocabila, s-au anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO3 nr.2452/1995 emis nelegal de M. Industriei in favoarea . neavând un drept de proprietate asupra imobilului), contractul de vânzare cumpărare nr.1265/2000 prin care . imobilul ..373/2001 prin care . vândut imobilul . SA si nr. 375/2001 prin care aceasta din urma societate a vândut paratei . imobilul cu repunerea părților in situația anterioara, însemna ca singurul care ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului si clădirilor aparținând reclamantului, deci aceleași drepturi ca si reclamantul, este S. R. care insa nu are un titlu valabil, naționalizarea făcându-se cu încălcarea Legii nr.119/1948.
Tot la termenul din data de 30.04.2010, reclamantul a depus si o precizare la acțiune in sensul ca imobilul a cărui revendicare o solicita compus din teren in suprafața de 12.835 mp. si construcțiile edificate pe acesta, este situat in intravilanul ., P.cc 857 si este înscris in cartea funciara nr.76 al localități Teișani cu număr cadastral 80,81, jud.Prahova și totodată a solicitat introducerea in cauza in calitate de intervenient a M. E. prin Ministrul E..
P. încheierea de ședință din data de 03.09.2010 tribunalul a dispus introducerea in cauza a Statului R. prin MFP si a M. E. prin Ministrul E..La data de 12.10.2010 . a depus completare la întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii privind revendicarea terenului, motivând ca reclamantul nu este proprietar exclusiv al terenului revendicat, întrucât din contractul de vânzare cumpărare încheiat la 02.08.1937, rezulta ca R. N. G. a cumpărat împreună cu R. N. I. un teren de 10.000 mp. in ., iar din probele administrate nu rezulta daca R. N. I. este sau nu in viata, ori cine sunt moștenitorii acestuia, astfel in lipsa unor dovezi contrare terenul aparține in coproprietate fraților R..
Totodată, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului in ceea ce privește revendicarea construcțiilor, motivând ca potrivit actelor depuse la dosar fabrica din pct. Teișani a fost proprietatea unor persoane juridice, respectiv a . „Intreprinderile G. si I.N. R.”, reclamantul arătând ca fabrica a fost naționalizată abuziv prin legea nr.119/1948 si trecuta in proprietatea statului, or aceasta lege viza naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere si de transporturi, adică a unor societăți comerciale care erau persoane juridice, ceea ce însemna ca reclamantul nu a deținut ca persoana fizica fabrica de la pct. Teișani.
Pe fondul cauzei parata a arătat ca reclamantul nu este proprietarul construcțiilor existente pe teren in condițiile in care acestea au fost edificate după anul
.//.
1951 de fosta Fabrica de preparare aditivi pentru fluide de foraj Pleașa, devenita ulterior ., si in patrimoniul căreia se afla aceste imobile.
A mai arătat parata, ca prin constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a contractelor de vânzare-cumpărare si repunerea părților in situația anterioara, terenul si construcțiile care au făcut obiectul acestor acte juridice nu au devenit proprietatea reclamantului, ci au revenit in patrimoniul ., căreia reclamantul trebuia sa i se adreseze cu notificarea prevăzută de Legea nr.10/2001, astfel încât in condițiile in care reclamantul nu a finalizat procedura administrativa prevăzută de lege si nu a obținut decizia sau dispoziția de aprobare a restituirii in natura a imobilelor in litigiu, susținerea reclamantului ca este proprietarul acestora, este nefondata.
A precizat parata că, pe de alta parte, din actele depuse la dosar reiese ca imobilele revendicate fac obiectul Legii nr.10/2001, situație care determina existenta unui concurs intre legea speciala(Legea nr.10/2001) si legea generala ( art.480 cod civil invocat ca temei juridic al cererii) privind modul de soluționare al acțiunii in revendicare formulat de reclamant, caz in care potrivit deciziei in interesul legii nr.33/2008 al ICCJ, în materia revendicării imobilelor preluate abuziv in perioada 06.03._89 concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale.
A susținut pârâta că, de altfel, art.46 alin.4 din Legea nr.10/2001 prevede ca persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de aceasta lege, ale cărei prevederi se aplica cu prioritate, iar conform art.22 alin.5 din aceeași lege, nerespectarea termenului de 6 luni pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita in justiție masuri reparatorii prin echivalent, situație in care, întrucât reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 pentru a obține un act de aprobare a restituirii in natura a imobilelor in litigiu, acțiunea in revendicare formulata de acesta este neîntemeiată, nefăcând dovada unui drept de proprietate asupra terenului si construcțiilor revendicate.
La data de 29.10.2010 și intervenienta . depus o completare la întâmpinare prin care a invocat aceleași excepții ca și parata și aceleași apărări pe fondul cauzei.
La data de 14.12.2010 M. E., Comerțului si Mediului de Afaceri, succesor in dreptul si in obligației a Ministerului E. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând ca nu detine in proprietate terenul revendicat de reclamant ci este doar emitentul unor acte administrative de atestare a unui drept de proprietate existent in patrimoniul unor societăți comerciale necesar desfășurării propriilor lor activități.
Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr.1723/24,12.2010 prin care a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului a lipsei calități procesuale pasive a Ministerului E., Comerțului si Mediului de Afaceri succesor in drepturi al Ministerului E., a inadmisibilității acțiunii invocate de parata și intervenienți. A respins acțiunea precizata si completata formulata de reclamantul R. G. în contradictoriu cu pârâta . și intervenienții ., S. Român prin M. Finanțelor
.//.
Publice și M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri, prin Ministrul E., ca neîntemeiată. A obligat pe reclamant la 3000 lei cheltuieli de judecata către parata ..
A respins cererea intervenientei . obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, ca nedovedita.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr.941/2.08.1937 si procesului verbal de punere in posesie din data de 11.10.1937, reclamantul R. N. G. si fratele sau R. N. I. au cumpărat de la numitul M. P. A. si au fost puși in posesie asupra unui teren situat în . în suprafață de 10.000 mp.
Conform certificatului de înmatriculare nr.8945/18.05.1943, autorizației de construcției nr.8/13.08.1943, a fost înmatriculată firmă individuală intitulată „Intreprinderile R.” și a fost autorizata edificare a unei fabrici cu instalațiile și anexele necesare.
P. decizia nr.209/01.10.1951 s-a naționalizat în baza Legii nr.119/1948 si a fost trecuta in proprietatea statului „ca bun al întregului popor”, fabrica de la punctul Teisani, toate anexele și instalațiile din Vălenii de M. ce aparțin fabricii care este proprietatea R. N. și fii săi.
Ulterior, prin Ordinul nr.121/01.11.1952, societatea Sovrompetrol- Întreprindere Sovieto-R. de petrol a fost autorizată să ocupe terenul în suprafață de 11.036 mp. și clădirea, proprietatea moștenitorilor lui N. R. R., urmând ca drepturile bănești cuvenite proprietarilor de teren să fie stabilite conform Decretului nr.11/1950.
Pe parcursul timpului imobilul a trecut în administrarea . favoarea căreia M. Industriei și Petrolului a emis în anul 1995 certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO3, nr.2452.
P. contractul de vânzare-cumpărare nr.1265/12.12.2000 . . de 12.835 mp. și construcțiile existente pe teren, societate care, la rândul său, a înstrăinat același imobil . SA prin contractul de vânzare cumpărare nr.373/23.03.2001, care îl vinde pârâtei . în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.375/23.03.2001.
După . Legii nr.10/2001, reclamantul a formulat notificare către Primăria . acestei legi și apoi prin notificarea nr.165/19.11.2001 au solicitat paratei să procedeze la efectuarea unui proces-verbal privind starea de fapt a imobilului și întrucât parata a refuzat să dea curs acestei notificări, reclamantul în anul 2002 a introdus pe rolul Tribunalului Prahova acțiune vizând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului MO3, nr.2452/22.11.1995 și a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1265/12.12.2000, nr.373/22.03.2001 și nr.375/22.03.2001, acte anulate prin sentința civilă nr.424/03.04.2003 cu repunerea părților în situația anterioară, sentință rămasă definitivă prin respingerea apelurilor în baza deciziei nr.987/12.09.2005 a Curții de Apel Ploiești și irevocabila prin respingerea recursurilor în baza deciziei nr. 6850/11.07.2006 a ICCJ.
.//.
Conform raportului de expertiză topo efectuat în cauză, terenul în litigiu are suprafața de 12.803 mp. și este situat în ., jud.Prahova.
Potrivit raportului de expertiză construcții întocmit de expert N. D. coroborat cu tabelul centralizator construcții, pe terenul în litigiu existau mai multe clădiri constând in Post trafo, depozit materie bruta, moara, depozit produse finite, clădire birou, depozit carburanți, cabina poarta, grup atelier întreținere, vestiare, grup social si laborator, cabina pod bascula, rețele distribuție electrica, drumuri si platforme in incinta, construcții ce au fost edificate in perioada 1954- 1974.
S-au avut în vedere disp. art.480 Cod civil, potrivit cărora dreptul de proprietate presupune exercitarea cumulativă de către titularul acestui drept asupra unui bun a următoarelor prerogative: dreptul de a folosi bunul potrivit destinației acestuia, dreptul de a-i culege fructele sau productele și dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.
In temeiul acestui text de lege, proprietarul unui bun dar care nu are exercițiul cumulativ al prerogativelor dreptului de proprietate, poate formula acțiune in revendicare împotriva celui care poseda bunul respectiv fără a deține un drept de proprietate asupra acestuia.
S-a avut în vedere doctrina si jurisprudența care statuează ca in cadrul acțiunii in revendicare este aplicabila regula unanimității in sensul că cel care revendică un bun trebuie să fie proprietarul exclusiv al bunului revendicat, putându-se recurge astfel la acțiunea in revendicare cu respectarea reguli unanimității in scopul protejării drepturilor tuturor coproprietarilor bunului revendicat.
Astfel, din analiza actelor si lucrărilor dosarului a reieșit ca in baza contractului de vânzare cumpărare nr.941/1937 si procesului verbal de punere in posesie din data de 11.10.1937, reclamantul R. N. G. si fratele sau R. N. I. au dobândit in proprietate un teren in suprafață de 10.000 mp. situat în ., iar in anul 1943 s-a emis o autorizație de construire prin care s-a autorizat construcția unei fabricii, fiind înmatriculata firma individuala intitulata „Intreprinderile R.”, întregul imobil teren si construcții fiind naționalizat in baza Legii nr.119/1948 si trecut in proprietatea statului.
A reieșit, de asemenea ca imobilul a trecut in administrarea . favoarea căreia in anul 1995 M. Industriei si Petrolului a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO3 nr. 2542, imobil care ulterior a făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare succesive nr.1265/2000 nr.373/2001 si nr.375/2001 in urma cărora a ajuns in proprietatea . și cu privire la care, după . Legii nr.10/2001 reclamantul a formulat notificare in baza acestei legi către Primaria Teisani si apoi a notificat societatea parata in vederea emiterii unui proces verbal care sa ateste starea imobilului si, întrucât parata ar fi refuzat întocmirea unui asemenea act, reclamantul a formulat acțiune in justiție pentru anularea actelor de proprietate sus menționate, acte ce au fost anulate prin sentința civila nr. nr.424/2003 definitiva si irevocabila si prezenta acțiune in revendicare.
Or, atât timp cât din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr.941/1937 reiese ca nu numai reclamantul, ci si fratele sau R. N. I. au dobândit in proprietate terenul in litigiu, însemna ca reclamantul nu poate pretinde
.//.
singur un drept de proprietate asupra imobilului si deci nu poate formula singur acțiune in revendicare in condițiile in care nu a făcut nicio dovada ca la preluarea imobilului de către stat era unicul proprietar al acestuia, cu atât mai mult cu cat in cuprinsul actelor de preluare se menționează ca bunurile preluate sunt proprietatea lui R. N. N. si fiii, mențiune care exclude ipoteza dreptului exclusiv de proprietate al reclamantului asupra terenului revendicat.
Este adevărat ca deși in dreptul intern nu exista nicio dispoziție legala care sa prevadă regula unanimității in cadrul acțiunii in revendicare, fiind o creație a practicii judiciare generata de necesitatea protejării drepturilor si intereselor tuturor moștenitorilor, Curtea Europeana fără a nega aceasta regulă, a impus ca regula unanimității sa nu se aplice de plano, ci sa se tina seama de fiecare caz in parte, de circumstanțele, particularitățile fiecărei cauze, astfel încât o asemenea măsura sa nu fie disproporționata față de scopul legitim urmărit.
Or, in cauza, instanța a constatat că, față de gradul de rudenie dintre cei doi coproprietari, acela de frați, este greu de crezut ca reclamantul s-a aflat in imposibilitate de a lua legătura cu fratele sau si de a obține acordul de a promova acțiunea in revendicare sau in cazul in care fratele sau este decedat, sa-i identifice pe moștenitorii acestuia si sa le solicite acordul ori să facă dovada că acesta nu a avut descendenți.
Faptul ca începând cu anul 2001 reclamantul a acționat singur pentru dobândirea terenului atât in baza Legii nr.10/2001 cat si pe calea dreptului comun prin formularea acțiunii in anularea contractelor de vânzare - cumpărare si a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu înseamnă in mod automat ca acesta poate formula singur acțiunea in revendicare cat timp pe de o parte, prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate terenul în litigiu nu a revenit în proprietatea reclamantului, ci pur și simplu s-au anulat aceste acte considerându-se că vânzările au fost efectuate cu rea-credință, în condițiile în care prima vânzătoare avea doar un drept de folosință asupra imobilului preluat abuziv de stat, iar pe de altă parte reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate exclusiv asupra terenului la data preluării si nici dovada decesului fratelui sau si a faptului ca acesta nu a avut descendenți, deși a avut timp suficient in acest sens și a beneficiat de asistenta juridica de specialitate.
In aceste condiții, s-a apreciat neîntemeiată pretenția reclamantului de a-i fi lăsata in deplina proprietate si pașnica posesie terenul de12.803 mp. identificat pe schița de plan a raportului de expertiza topo efectuat in cauza, reclamantul neputând pretinde un drept de proprietate asupra terenului, nefăcând dovada ca este unicul proprietar al acestuia.
In ceea ce privește construcțiile revendicate de reclamant, susținerile acestuia conform cărora construcțiile existente pe teren au fost proprietatea sa si ca atare se cuvine a-i fi restituite, de asemenea au fost apreciate neîntemeiate întrucât din probele administrate nu rezulta ca imobilele construcții aflate pe terenul sus menționat, in prezent, sunt unele si aceleași cu cele preluate de stat in anul 1951 in baza Legii nr.119/1948.
Astfel, din raportul de expertiza tehnica construcții coroborat cu tabelul centralizator construcții reiese ca una din clădirile existente, respectiv clădirea birou a
.//.
fost edificată în anul 1954, iar restul fiind edificate după anul 1962, astfel încât nu poate fi vorba de unele si aceleași construcții cu cele preluate de stat, caz in care reclamantul nu poate pretinde un drept de proprietate asupra acestor construcții și implicit restituirea în natură a unor asemenea construcții.
P. urmare, tribunalul in raport de aceste considerente, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului întrucât, atât timp cat acesta se pretinde proprietarul construcțiilor existente pe teren, pretins preluate de către stat, înseamnă ca exista identitate între reclamant si titularul dreptului dedus judecății, reclamantul având astfel calitate procesuala activa, caz in care se analizează temeinicia sau netemeinicia cererii in raport de probele administrate, respectiv dacă construcțiile existente în prezent pe teren sunt unele și aceleași cu cele edificate de reclamant și preluate de statul comunist.
De asemenea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Min. E., Comerțului si Mediului de Afaceri -succesor în drepturi al Min. E., având in vedere susținerile reclamantului in sensul ca prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acesta s-a considerat titular al unui drept de proprietate asupra terenului in litigiu, existând astfel identitate între persoana acestui pârât și cel pretins obligat în raportul juridic dedus judecății.
Totodată, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât, in condițiile in care reclamantul se considera unicul proprietar al bunului revendicat, acesta poate formula in principiu o acțiune in revendicarea bunului respectiv pe calea dreptului comun.
In temeiul art.480 Cod civil, instanța constatând ca reclamantul nu a făcut dovada dreptului exclusiv de proprietate asupra terenului revendicat si nici dovada că in prezent construcțiile existente pe teren sunt unele si aceleași cu construcțiile preluate de stat in baza Legii nr.119/1948, a respins acțiunea precizata si completata, ca neîntemeiata, iar în baza art.274 Cod pr. civila, reclamantul a fost obligat la 3000 lei cheltuieli de judecata către pârâta ., respingând ca nedovedită cererea intervenientei . obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apel în termen legal reclamantul R. N.G. –decedat pe parcursul procesului, în dreptul căruia s-au subrogat moștenitoarele acestuia M. E.-G. și C. E.-G., precum și pârâta ..
Sub un prim motiv susține că sancțiunea admiterii excepției de inadmisibilitate este respingerea cererii ca inadmisibilă, iar nu constarea dreptului, ca fiind neîntemeiat.
Arată că mijlocul procesual prin care se valorifică regula unanimității în materie de revendicare imobiliară este excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată doar de unul dintre coproprietari, la baza aplicării acestei reguli stând interpretarea potrivit cu care acțiunea în revendicare are ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în patrimoniul celui care-l revendică, fiind mai mult decât un act de conservare, respectiv un act de dispoziție având în vedere și consecințele pierderii în mod irevocabil a dreptului de proprietate.
Pe cale de consecință, susține apelantul reclamant, această problemă
.//.
vizează condițiile de exercitare ale acțiunii în revendicare, astfel încât acțiunea introdusă de un singur coproprietar sau coindivizar se va respinge ca inadmisibilă în urma punerii în discuție a unei excepții de fond.
Consideră apelantul că această soluție este total greșită atât pe fondul argumentării, cât și procedural întrucât acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă lipsind o condiție de exercitare a unei astfel de acțiuni, respectiv formularea acțiunii de către toți coproprietarii sau coindivizarii sau probarea imposibilității identificării și contactării acestora ori refuzul acestora de a participa la proces, iar nu ca neîntemeiată.
Mai arată apelantul reclamant că, deși avea de analizat o excepție de inadmisibilitate, instanța de judecată nu face o analiză a acestei excepții din perspectiva îndeplinirii condițiilor de exercitare a acțiunii, ci o analiză a temeiniciei dreptului apelantului reclamant. Pe cale de consecință, instanța de fond în dispozitiv nu se pronunță asupra admiterii sau respingerii excepției, ci respinge acțiunea ca neîntemeiată, soluție care, în opinia sa este total greșită, motiv pentru care consideră că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a respins acțiunea ca neîntemeiată, atât a celor țin de dreptul material cât și a celor care țin de dreptul procedural, motiv pentru care solicită anularea sentinței.
Printr-un alt motiv de apel, susține reclamantul că excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare a fost în mod greșit admisă raportat la încălcarea regulii unanimității.
Arată că așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.08.1937 și transcris de Grefa Tribunalului Prahova -Secția notariat cu nr. 7036/11.08.1937 și în baza procesului-verbal de punere în posesie întocmit de Judecătoria Vălenii de M. la 11.10.1937, reclamantul a cumpărat împreună cu fratele său, R. N. I. – care a fost căsătorit și a decedat în luna martie 1986, de la numitul A. P. M., terenul a cărui revendicare se solicită.
În ceea ce privește, respectarea regulii unanimității, precizează că aceasta a fost respectată întrucât reclamantul este unicul moștenitor al fratelui său, R. N. I., fiind și singurul care a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001[1].
Acțiunea în revendicare promovată de către apelantul reclamant nu este o acțiune în revendicare clasică, ci o acțiune în revendicare întemeiată și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, având aceeași finalitate ca decizia de restituire în natură.
Pentru aceste motive, consideră că își găsesc o deplină aplicabilitate dispozițiile alin. 3 art. 4 din Legea nr. 10/2001, care dovedesc calitatea de unic moștenitor al apelantului reclamant
P. apelul declarat pârâta . susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicarea terenului de_ mp,deoarece reclamantul R. G. nu a dat nicio explicație faptului că a formulat singur cererea de chemare în judecata,deși în actul de vânzare cumpărare prezentat figurează în calitate de cumpărător și numitul R. N.I..
Or, în cazul de față, reclamantul R. G. nu a făcut niciun fel de precizări cu privire la persoana lui R. N.I. astfel încât, în lipsa unor dovezi
contrare, terenul revendicat aparținea, în anul 1937, în coproprietate lui R. N.G. și R. N. I..
Mai arată apelanta pârâtă că rezolvarea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicarea terenului de 12.803 mp. s-a făcut în baza unei motivări care justifica admiterea ei și nicidecum respingerea.
Or, în aceste condiții nu există identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului dedus judecății pentru a se recunoaște lui R. G. calitate procesuală activă.
De fapt, instanța de fond nu a analizat corect conținutul acestei excepții și nu s-a pronunțat dacă Fabrica de la punctul Teișani a fost proprietatea societății comerciale Întreprinderile G. și I.N.R. sau a fost proprietatea exclusivă a reclamantului.
Un alt motiv de apel invocat privește motivarea instanței de fond pentru respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în revendicare formulată de reclamantul R. G., care în opinia acestei apelante este greșită în condițiile în care imobilele revendicate fac obiectul Legii nr. 10/2011, iar probele administrate în cauză evidențiază existența unui concurs între prevederile acestei legi speciale și legea generală, respectiv dispozițiile art.480 Cod civil invocate ca temei juridic prezentei acțiuni în revendicare.
Astfel, prin decizia nr.789/3.02.2005 a ÎCCJ -Secția de proprietate industrială s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul R. G. a formulat acțiunea pentru constatarea nulității absolute a mai multor acte juridice privind imobilul revendicat în cadrul procedural oferit de dispozițiile Legii nr.l0/200l,invocând ca temei juridic prevederile art.46 din această lege.
De asemenea, s-a reținut de instanța supremă că reclamantul R. G. a declanșat procedura administrativă prevăzută de Legea nr.l0/2001 prin notificarea nr.229/18.12.2001 adresată comunei Teișani.
Așadar, arată apelanta pârâtă că este pe deplin dovedit faptul că imobilele din litigiu fac obiectul Legii nr.l0/2001,situație ce evidențiază,în cauza de față,existența concursului dintre legea specială și legea generală privind modul de soluționare a acțiunii în revendicare formulată de reclamant.
Potrivit deciziei în interesul Legii nr.33/2008 a ÎCCJ în materia revendicării imobilelor preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale.
Curtea, examinând apelurile declarate în cauză, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Sub un prim aspect, Curtea constată că ambii apelanți au formulat critici cu privire la respingerea în mod greșit a excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare prin raportare la regula unanimității, în condițiile în care din motivarea hotărârii rezultă argumente care ar fi justificat admiterea excepției, critici care vor fi analizate cu prioritate, dat fiind faptul că prin constatarea acestora ca fondate, devine de prisos analizarea celorlalte motive de apel.
Așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.08.1937 și transcris de Grefa Tribunalului Prahova - Secția Notariat cu numărul
.//.
7036/11.08.1937 și în baza procesului-verbal de punere în posesie întocmit de Judecătoria Vălenii de M. la 11.10.1937, reclamantul a cumpărat împreună cu fratele său, R. N. I. – care a fost căsătorit și a decedat în luna martie 1986, de la numitul A. P. M., terenul a cărui revendicare se solicită.
După . Legii nr.10/2001, reclamantul a formulat notificare către Primăria . acestei legi și apoi prin notificarea nr.165/19.11.2001 a solicitat paratei să procedeze la efectuarea unui proces-verbal privind starea de fapt a imobilului și întrucât parata a refuzat să dea curs acestei notificări, reclamantul în anul 2002 a introdus pe rolul Tribunalului Prahova acțiune vizând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului MO3, nr.2452/22.11.1995 și a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1265/12.12.2000, nr.373/22.03.2001 și nr.375/22.03.2001, acte anulate prin sentința civilă nr.424/03.04.2003 cu repunerea părților în situația anterioară, sentință rămasă definitivă prin respingerea apelurilor în baza deciziei nr.987/12.09.2005 a Curții de Apel Ploiești și irevocabila prin respingerea recursurilor în baza deciziei nr. 6850/11.07.2006 a ICCJ.
Conform raportului de expertiză topo efectuat în cauză, terenul în litigiu are suprafața de 12.803 mp. și este situat în ., jud.Prahova.
Acțiunea în revendicare este în principiu o acțiune care urmărește dobândirea proprietății de către proprietarul care nu deține în mod fizic bunul, de la cel care îl deține fără a fi proprietar.
Acțiunea în revendicare promovată după . Legii nr.10/2001, deși admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, trebuie analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte de la dreptul comun.
Având în vedere scopul care se urmărește prin exercitarea unei astfel de acțiuni, ea este calificată ca fiind un act de dispoziție și, prin urmare, practica judiciară a statuat că nu ar putea fi exercitată, în cazul în care există mai mulți coindivizari, decât în unanimitate (regula unanimității).
Totuși, în funcție de efectele pe care le produce acțiunea în revendicare, poate fi calificată uneori ca fiind un act de conservare, putând a fi introdusă de către un singur coindivizar, atunci când există riscul ca bunul să rămână în proprietatea terțului fără ca acestuia să i se mai poată cere vreodată, de către oricare din coindivizari, predarea bunului.
De altfel, demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului sau imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți coproprietari, urmând ca ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun.
Așa cum rezultă din situația de fapt stabilită de Curte prin interpretarea probelor administrate, cu privire la imobilul în litigiu reclamantul a acționat singur pentru dobândirea terenului atât în baza Legii nr.10/2001, cât și pe calea dreptului comun prin formularea acțiunii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, astfel încât respingerea acțiunii prin aplicarea strictă a regulii unanimității reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o
.//.
instanță de judecată, drept garantat de art.6 alin.1 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în cazul L. și alții vs. România din 14 decembrie 2006, că regula unanimității este o construcție jurisprudențială, care nu decurge dintr-o anume dispoziție legală, fiind inspirată de particularitățile acțiunii în revendicare.
Instanța europeană a admis că, fiind respectată de majoritatea instanțelor române, regula unanimității este suficient de clară și accesibilă și urmărește un scop legitim, și anume protejarea tuturor moștenitorilor foștilor coproprietari ai bunului.
In același timp, Curtea europeană, fără a considera că este necesar să soluționeze controversele din dreptul intern legate de regula unanimității, a statuat că are competența de a analiza în ce măsură cerința obținerii acordului tuturor coproprietarilor nu impune persoanei reclamante o sarcină disproporționată, de natură a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja dreptul tuturor proprietarilor și dreptul de acces la o instanță de judecată, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
P. urmare, jurisprudența Curții Europene nu neagă regula unanimității, dar impune ca aplicarea acesteia să nu se facă în mod rigid, ci în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte.
Cum România a acceptat CEDO și cum dispozițiile acesteia sunt mai favorabile față de jurisprudența română în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor, potrivit art. 20 din Constituția României – CEDO are prioritate, sens în care s-au pronunțat constant instanțele române.
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată constatând că reclamantul este unicul proprietar al imobilului revendicat, și, totodată, soluția de respingere a excepției inadmisibilității este corectă, doar motivarea hotărârii fiind greșită sub acest aspect.
Se reține totodată că nu s-a invocat și analizat de instanța de fond excepția inadmisibilității în raport de incidența Legii nr.10/2001 și a deciziei în interesul legii nr.33/2008 a ÎCCJ, ci numai raportat la regula unanimității în material revendicării, astfel încât criticile formulate de pârâta . privind motivarea sentinței sub acest aspect sunt nefondate.
În concluzie, Curtea, constatând că instanța de fond nu a soluționat cauza pe fondul acesteia, urmează ca în baza art. 296 și 297 teza a-II-a Cod pr.civilă să respingă apelul declarat de pârâta . și să admită apelul declarat de reclamantul R. G. -decedat și continuat de moștenitoarele M. E.-G. și C. E.-G., urmând să anuleze sentința pronunțată de instanța de fond și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea cauzei pe fondul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge apelul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr.1723 din 24 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu
.//.
reclamantele M. (R.) E. G. și C. E. G. ambele în calitate de succesoare ale defunctului reclamant R. N.G. –decedat pe parcursul procesului, cu domiciliul ales la SCA R., I., M. & Asociații, în București, ..123, sect.2, cu intervenienții ., cu sediul în com. Bucov, . Român -prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sect.1, M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri -prin M. E., cu sediul în București, Calea V., nr. 152, sect.1.
Admite apelul declarat de reclamantul R. G. -decedat și continuat de moștenitoarele M. E.-G. și C. E.-G., împotriva aceleiași sentințe.
Anulează sentința civilă nr.1723/24.12.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea cauzei pe fondul acesteia.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2012.
Președinte, Judecător,
C. Ș. V. S.
fiind în concediu de odihnă,
semnează
Președintele instanței,
Grefier,
V. M.
Red. V.S./tehnored.V.M.
9 ex./17.07.2012
d.f._
d.f. Tribunalul Prahova
j.f. C. R.
Operator de date cu caracter
personal nr.notificare 3120
| ← Strămutare. Sentința nr. 24/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 187/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
