Uzucapiune. Decizia nr. 1728/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1728/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 1728/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1728
Ședința publică din data de 23 iunie 2014
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- C. - P. B.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții P. C., P. A. A., P. C. V. și P. P., toți cu domiciliul ales la SCPA D., M. și Asociații, cu sediul în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr.515/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții Jagă I., domiciliat în București, .. 27, . și Jagă G., domiciliat în Câmpina, ., județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea recurenților-pârâți să depună dovezi privind rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 482/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, cât și concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._, reclamanții Jagă I. și Jagă G. au chemat în judecată pe pârâții P. P., P. C., P. A.-A. și P. C.-V., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească, în principal, în favoarea lor, a reclamanților, o servitute de trecere de la terenurile lor spre calea publică, pe terenul proprietatea pârâților, pe aliniamentul configurat în schița de plan anexa actului lor de partaj (punctele 12,19,18,13,12) astfel cum acest aliniament a fost folosit încă de pe vremea autorilor lor. În subsidiar, să se stabilească o servitute de trecere în favoarea lor, a reclamanților, de la terenurile pe care le dețin spre calea publică, pe terenul proprietatea pârâților, pe un aliniament situat la marginea proprietății lor, spre limita vecinătății proprietății R. I.. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unor suprafețe de teren situate în orașul B., ., județul Prahova, conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 631/12.09.2001, de BNP F.- V. C.- C., B..
Au mai arătat că, potrivit actului menționat, Jagă G. deține terenul curți construcții în suprafața de 1021,93 mp, împreună cu o locuință, terenul livadă în suprafață de 52,95 mp, terenul livadă în suprafața de 1858,74 mp, precum și cota indiviză de 1/3 din drumul de acces în suprafață totală de 191,74 mp, având nr. cadastrale 1325,1326,1327 și 1328, fiind intabulate în cartea funciară, iar Jagă I., terenul livadă în suprafață de 1808,95 mp, împreună cu locuința situată pe acest teren, având nr. cadastral 1329 și un drept indiviz de 1/3 din drumul de acces în suprafața totală de 191,74 mp, cu nr. cadastral 1328, ambele înscrise în cartea funciara.
De asemenea, au menționat că, așa cum rezultă din actul de partaj voluntar, terenurile pe care le dețin în proprietate provin de la autorii lor, Jagă L. și Jagă I..
Reclamanții au precizat că întregul corp de teren deținut de autorii lor și partajat ulterior între ei și sora lor C. S., a fost un fond înfundat, fără ieșire la calea publica și accesul s-a realizat întotdeauna pe terenul deținut în prezent de către pârâți, fosta proprietate a vânzătorilor B. E., P. M., P. I. și P. A., moștenitorii defuncților B. I. și B. T..
În continuare, au mai arătat că, între autorii lor și foștii proprietari ai fondului aservit a existat întotdeauna înțelegere în ceea ce privește accesul spre teren, acel aliniament configurat în schița lor de partaj fiind folosit nu numai de către familia lor, ci și de alți vecini ce dețin terenuri în apropiere, fără ieșire la calea publică, respectiv, R. I., în favoarea căruia, cu ocazia partajului, au lăsat și ei o cale de acces, care să-i asigure ieșirea la .> Au învederat reclamanții că au promovat acțiunea de față deoarece, după ce pârâții au cumpărat terenul aservit de la P. I. și alții, și-au exprimat în nenumărate ocazii intenția de a le interzice accesul și i-au amenințat că vor pune poartă care să împiedice folosirea căii de acces uzitată de peste 3 generații.
Au subliniat că niciodată nu s-a realizat accesul pe o altă alee decât cea despre care au făcut vorbire și, totodată, că nu există o altă posibilitatea de a ajunge la calea publică decât cea la care s-au referit.
Reclamanții au învederat că pentru situația în care pârâții s-ar apăra în sensul că această cale de acces identificată pe schița de plan a acestora, între punctele 12,19,18,13,12, ar fi împovărătoare pentru terenul lor, motivat de faptul că se situează pe mijlocul proprietății lor, sunt de acord să se găsească un nou amplasament căii de acces, eventual pe lângă gardul proprietății R. I., însă tot pe terenul pârâților, pentru că nu există o altă variantă și înțelegerea autorilor lor și a pârâților a fost întotdeauna de a se permite accesul pe această proprietate și niciodată nu au existat litigii sau conflicte sub acest aspect.
Au precizat reclamanții că, înainte de promovarea acțiunii de față, au încercat să rezolve cu pârâții problema stabilirii căii de acces pe cale amiabilă, exprimându-și disponibilitatea de a face un schimb sau chiar de a cumpăra o suprafața de teren, însă negocierea a eșuat din cauza pârâților.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că se află în prezența unui abuz de drept.
În motivarea întâmpinării, pârâții au susținut că sunt coproprietarii unui teren în suprafață măsurată de 952 mp(suprafața din acte 1.000 mp) situat în orașul B., .,tarlaua 36, . cadastral_, intabulat în CF 9127 a localității B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1187/02.09.2009 și, așa cum rezultă din conținutul acestui contract de vânzare-cumpărare, terenul devenit proprietatea lor nu este grevat cu nici o sarcină, fie în favoarea reclamanților, fie în favoarea altor persoane, terenul fiind achiziționat în vederea edificării unor case de locuit care să deservească interesele a două familii.
Pârâții au mai menționat că nu au avut cunoștință, până în momentul primirii cererii de chemare în judecată, că reclamanții și-au partajat voluntar averea autorilor lor, iar în schița de plan anexă acestui act autentic este trasat un drum de acces prin mijlocul actualei lor proprietăți, ce se termină în . schiței de plan și actului de proprietate invocat de reclamanți, rezultă că aceștia, la data efectuării partajului voluntar, au uzat de date false în fața organelor abilitate, menționând neadevărat că proprietatea lor are deschidere directă spre . proprietății pe care ulterior aceștia au dobândit-o.
Au relatat pârâții că, reclamanții au recurs la prezentarea unei situații mincinoase atunci când și-au partajat terenul moștenit, menționând fals că au ieșire la calea publică pe un teren ce nu le aparținea, teren care în prezent este proprietatea lor și care nu a fost niciodată grevat de sarcina unui drum de acces și pentru că această manevră infracțională nu putea fi pusă în practică au promovat prezenta cerere, ce poate fi caracterizată ca abuzivă și prin care încearcă să obțină recunoașterea judecătorească a falsului lor.
Au apreciat pârâții că, în speță, sunt incidente prevederile art.618 alin.2 Cod civil, care stipulează că dacă „lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică".
Au mai menționat pârâții, în calitate de coproprietari, că nu sunt de acord nici cu petitul principal, nici cu cel subsidiar al cererii reclamanților și au precizat că intenția pentru care au cumpărat terenul este de a-și edifica case de locuit pentru uz personal. De altfel, suprafața de teren este insuficientă pentru a putea, pe de o parte, să deservească interesele a două familii, iar pe de altă parte, să diminueze acest teren cu un acces în favoarea reclamanților.
Pârâții au solicitat a se reține că în actuala sa reglementare, art.617 alin.2 cod civil prevede că o eventuală trecere în favoarea unui fond lipsit de acces la calea publică trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică, iar în această situație, chiar și în ipoteza în care s-ar trece peste susținerile lor, condițiile cerute de actuala reglementare în materie nu sunt îndeplinite în speță.
Au subliniat că un eventual drum de trecere pe terenul lor, chiar și în varianta subsidiară, ar conduce la o diminuare accentuată a suprafeței lor de teren.
Pârâții au mai învederat că, în cazul în care, în urma probelor ce se vor administra, se va stabili că reclamanții nu au ieșire la calea publică, este incidentă teza a doua din alin.2 art.617 Cod civil, adică trecerea să se realizeze pe alte fonduri vecine ce au acces la calea publică.
La termenul din 16.01.2012, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor reclamanților ca fiind neîntemeiate, motivat de faptul că, la data dobândirii terenului, pârâții au cunoscut faptul că ei accesau calea publică, trecând pe terenul lor, fapt derulat în decursul vieții părinților lor și, ulterior, în urma înțelegerii avute cu foștii proprietari.
În cuprinsul aceluiași răspuns, au apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 618 al.2 Cod civil invocate de pârâți, motivat de faptul că lipsa accesului lor, al reclamanților, la calea publică nu le poate fi imputabilă, deoarece au folosit această ieșire pe tot parcursul vieții, ci le poate fi imputabilă pârâților, care, după dobândirea proprietății, i-au amenințat că închid porțile de la stradă.
De asemenea, au menționat reclamanții că lipsa accesului nu provine nici urmare realizării partajului averii rămase de pe urma autorilor lor, deoarece nici pârâții și nici autorii acestora nu au fost părți în actul de partaj, fiind străini de această succesiune, ei având doar calitatea de vecini ai fondului lor înfundat.
Au mai precizat reclamanții că, cu ocazia partajului lor voluntar, s-a identificat de către expertul cadastral calea de acces pe terenul pârâților, ca fiind un tronson al străzii Tudosești, însă nu la solicitarea lor, astfel că nu pot fi acuzați de rea credință sau intenții frauduloase, dovada fiind promovarea prezentei acțiuni, prin care încearcă să legalizeze această cale de acces uzitată de cel puțin trei generații.
În continuare au mai subliniat că, cu ocazia împărțirii averii părinților lor, s-au format trei loturi, iar între moștenitori s-a configurat o cale de acces care să permită ieșirea fiecărui lor spre terenul pârâților, respectiv, spre calea de acces ce a fost folosită întotdeauna pentru a ajunge la .> Au învederat că, cu acea ocazie, au poziționat pe terenul succesoral și un drum de acces spre proprietatea R. I., care, de asemenea, ajunge la . acestora, pe calea de acces stabilită și apoi pe terenul pârâților, conform vechii înțelegeri.
La termenul din 12.02.2012, pârâții au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat grănițuirea proprietăților părților învecinate, obligarea reclamanților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de teren acaparată de aceștia (la scurt timp de la dobândirea proprietății) de a le respecta pașnica folosință a terenului proprietatea lor și de a le plătii lipsa de folosință a terenului lor, de la data dobândirii terenului până în prezent.
Au mai arătat că au formulat cererea reconvențională, deoarece reclamanții, prin abuz și violență, le-au ocupat parte din teren, prin includerea în terenul lor, fiind astfel în imposibilitate de a-și exercita dreptul de proprietate asupra imobilului lor.
La termenul din 19.03.2012, pârâții au depus precizare la cererea reconvențională, apreciind că suprafața de teren acaparată este de 200 mp., iar lipsa de folosință o apreciază la suma de 2000 de lei.
La același termen de judecată, s-a formulat de către reclamanți întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au invocat excepția tardivității depunerii unei astfel de cereri, respectiv la al treilea termen de judecată, cu precizarea că, dacă instanța va trece peste această excepție, solicită a se face aplicarea disp.art.120(2) Cod pr.civilă, în sensul disjungerii cererii, față de obiectul acțiunii principale, între ele neexistând strânsă legătură, iar pe fondul cererii reconvenționale, respingerea acesteia, rezervându-și dreptul, față de precizarea depusă la acest termen, să completeze întâmpinarea.
In raport de susținerile reclamaților, pârâții au apreciat că nu se poate discuta despre o servitute dacă nu se cunosc granițele proprietăților și, dat fiind faptul că se află la debutul cauzei, respectiv în faza solicitării probatoriului, au considerat că nu sunt încălcate disp. art. 120, alin. 2 Cod pr. civilă și că soluționarea cererii reconvenționale nu ar tergiversa acțiunea principală, dimpotrivă, pentru o justă soluționare, s-ar impune judecarea lor împreună.
La data de 31.01.2012, instanța a disjuns cererea reconvențională precizată, formând dosarul nr._, cu obiect grănițuire și revendicare, a dispus suspendarea dosarului disjuns nr._, în temeiul art.244 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
La data de 16.11.2012, pârâții au depus la dosar cerere de introducere în cauză a numiților M. Il.A. și R. I., pentru ca cererea reclamanților, de stabilire a drumului de acces, să se soluționeze și în contradictoriu cu vecinii limitrofi.
La termenul din data de 19.11.2013, instanța a respins cererea de introducere în cauză a altor persoane, respectiv a numiților M. A. și R. I., față de momentul formulării cererii și opoziția reclamanților, având în vedere art.135 Cod pr.civilă, conform căruia, cu excepția cazului când părțile consimt, instanța judecătorească nu este îndreptățită să încuviințeze introducerea unei alte persoane în cauză dacă cererea respectivă nu a fost formulată la prima zi de înfățișare și a acordat cuvântul părților la cereri.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr.584/25.02.2013, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de pârâți, a admis acțiunea precizată și a dispus instituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea imobilului fond dominant, situat în intravilanul orașului B., ., județul Prahova, proprietatea reclamanților, asupra imobilului proprietatea pârâților, teren fond aservit, situat în intravilanul orașului B., ., nr. cad_, întabulat în C.F. 9127 B., pe aliniamentul menționat de expertul A. F. G. în raportul de expertiză completare I, schița de plan nr. 3, pct.1,43,44,32,33,34,35,36,37,38,39,40,41,42,1, în suprafață de 149 mp. și a obligat pârâții la 3552,6 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții, copartajanți alături de numita C. I. S. în actul de partaj autentificat sub nr.631/12.09.2001 de BNP. F. V. C. C., sunt proprietari ai terenurilor fond dominant, situate în intravilanul orașului B., ., județul Prahova, identificate prin raportul de expertiză tehnică topometrică completare 1 A. F..
Având în vedere certificatele de moștenitor nr.1453/1988 nr.18/2000 nr.32/1999, nr.19/2000 emise de pe urma defuncților părinți ai reclamanților, numiții J. I. și J. L., necontestate de pârâți, prima instanță a constatat că aceștia au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor fond dominant descrise anterior, prin moștenire, iar prin schițele de plan anexă actului autentic de partaj, verificate prin schițele anexă raportului de expertiză menționate, s-a dovedit caracterul de fond înfundat al imobilelor, în sensul legii civile.
La reținerea acestei împrejurări s-a avut în vedere eroarea evidentă din documentația cadastrală, constând în indicarea greșită a străzii Tudosești, poziționată eronat pe terenul proprietatea pârâților și nu pe terenul drum public, vecin pe latura de N-E, astfel cum lămurește cauza, cu certitudine, sub acest aspect, adresa nr.3099/2012 emisă de O.C.P.I. Prahova (fila 165dosar). Din aceasta a rezultat cu claritate că vecinul terenului partajat nu este . cadastrală, ci Ponciu I..
De asemenea, cercetarea locală și concluziile menționate în procesul verbal încheiat cu această ocazie, au confirmat această realitate, iar din probele testimoniale administrate, a rezultat cu certitudine că terenurile fond dominant, drum de acces și curți construcții, descrise anterior nu au ieșire la calea publică, singura modalitate utilizată de reclamanți și autorii acestora fiind pe terenul proprietatea actuală a pârâților, dobândit de aceștia prin cumpărare de la vânzătorii B. E. și P. M., P. I. și P. A., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1187/2009 de BNP. F. Victroia D. și încheierea de întabulare a dreptului de proprietate în evidențele B.C.P.I.Câmpina (fila 19 dosar).
A mai reținut judecătoria că prin răspunsurile la interogatorii, pârâții nu au recunoscut că au avut cunoștință de utilizarea căii de acces ce traversează terenul dobândit de ei prin cumpărare anterior cumpărării, dar probele testimoniale au dovedit acest lucru, iar cercetarea locală a evidențiat un drum de acces ușor de sesizat, ce traversează prin mijlocul proprietății pârâților, fragmentând terenul acestora, traseu poziționat și de expertul tehnic titular A. F. în planul de situație anexă nr. 1 la raportul de expertiză inițial, care face legătura cu . corect indicată.
Totodată, prima instanță a mai reținut că art. 755 și următoarele N.C.C reglementează servituțile ca sarcină care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar, art.765 și următoarele, detaliind drepturile și obligațiile proprietarilor celor două fonduri, dominant, respectiv aservit și, deși pe schițele de plan anexă contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți nu a fost menționată servitutea de trecere, iar pârâții au susținut inexistența ei, în fapt și în drept, invocând conținutul actului autentic care constituie titlul lor de proprietate și planul de amplasament și delimitare al terenului în suprafață de 952 m.p., s-a analizat cererea reclamanților de instituire a dreptului de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâților prin prisma dispozițiilor art. 617 N.C.C., conform cărora, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică, are dreptul să se permită trecerea pe fondul vecinului său, pentru exploatarea fondului propriu .
Coroborând conținutul adeverinței nr. 3626/2012, emisă de Primăria orașului B., cu probele testimoniale administrate în cauză, declarațiile martorilor N. C., Durică Ș., instanța a constatat că reclamantul Jagă I. I. care figurează înscris și impus în evidențele fiscale cu o locuință din lemn construită în anul 1952, în suprafață de 30 mp., a utilizat această cale de acces vreme de zeci de ani, fiind dovedite susținerile din răspunsul reclamantului la interogatoriu.
Instanța a mai reținut că actul de dezmembrare al terenului de 1859 mp., autentificat de reclamantul J. I. G. ulterior încheierii actului de partaj, la data de 10.01.2008, în două parcele de 984 mp. și 875 mp, conform documentației cadastrale, a fost urmat de contractul de vânzare cumpărare a lotului de 984 mp. către vecinul pe latura de E M. Il. A., căsătorit, această împrejurare nemodificând situația juridică și faptică a terenurilor în litigiu, deoarece lotul rămas, de 875 mp, în proprietatea reclamantului J. I. I. este cel vecin cu drumul de acces în coproprietate și de la care cei doi reclamanți au nevoie să ajungă la drumul public, respectiv la . este corect poziționată prin raportul de expertiză A., ce respectă și extrasul din planul cadastral al localității, dar și planul PUG, depus de Primăria orașului B..
De asemenea, s-a mai reținut că susținerile pârâților în apărare, cu referire la posibilitatea de acces a reclamanților pe terenul vecin terenului fond aservit pe latura de N și anume cel proprietatea numitului R. I., sunt contrazise de concluziile expertului tehnic A. F., în raportul întocmit în cauză, care a concluzionat că, în urma vizionării terenurilor reclamanților, a constatat că nu există altă posibilitate de acces decât pe terenul proprietatea pârâților, poziționarea drumului de servitute de trecere pe latura de N a proprietății pârâților având dublu avantaj pentru părți, atât o posibilă utilizare a lui și de către vecinul R. I., dar și nefragmentarea în două a terenului proprietatea pârâților, fond aservit, fiind evident, tot din schița de plan nr. 2, că terenul proprietatea vecinului R. nu are ieșire la calea publică, ci se învecinează cu terenul familiei M., acest ultim teren având ieșire la .> De asemenea, s-a mai considerat că art 617 alin 2 din N.C.P. prevede că trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică. În cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea urmând a se face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii și chiar dacă pârâții au solicitat introducerea în cauză a celor doi vecini, susținând concluziile expertului parte S. F., din conținutul obiecțiunilor și precizărilor la raportul de expertiză tehnică A., instanța a respins cererea de modificare acțiunii prin introducerea acestora în cauză, prin încheierea din data de 19.11.2012.
Instanța a mai reținut că art. 618 alin 1 N.C.C. menționează că în situația în care lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea, iar din analiza succesiunii actelor autentice încheiate privind terenurile fond dominant și aservit, respectiv terenurile proprietatea reclamanților și terenul proprietatea pârâților, s-a constatat că aceste terenuri nu au constituit un singur corp, dimpotrivă, doar terenurile reclamanților au fost un singur corp anterior partajării, aceștia utilizând pentru accesul la calea publică același teren fond aservit, care aparținea vânzătorilor P. I. și alții, la rândul lor înstrăinând terenul pârâților din prezenta cauză.
Astfel, nu a putut fi interpretată ca imputabilă reclamanților în exclusivitate eroarea evidentă din documentația cadastrală referitoare la poziționarea străzii Tudosești, care nu atrage automat consecința din alin 2, deoarece actul de partaj nu a condus la lipsa acesului la drumul public, lipsa accesului existând și anetrior partajării, respectiv anul 2001 .
Trasarea drumului, pe care s-a instituit servitutea de trecere pe terenul proprietatea pârâților, a fost efectuată de expertul tehnic A. în două variante, iar în expertiza completare a fost poziționată pe planul de situație nr.3 între pct.1, 43, 44, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 1, rezultând o suprafață de teren afectată de servitute de 149 mp. (fila 246 dosar).
Față de obiectul cauzei, instanța nu a reținut din raportul de expertiză topometrică decât referirile la dreptul de servitute de trecere, suprafață și poziționare, deoarece aspecte legate de grănițuire, drept de proprietate părți, depășesc atât atribuțiile expertului, care nu poate face atribuire de teren în loturi peste obiectul cauzei și documentațiile cadastrale deja intrate în circuitul civil și nemodificate și peste actele autentice care constituie titlurile părților de proprietate.
Dimpotrivă, s-a constatat că expertul nu a făcut identificarea lotului de 52,95 mp. livadă situat în centrul drumului de acces parte din lotul 1 în documentația cadastrală anexă actului de partaj.
Întinderea dreptului de trecere a fost astfel stabilită în favoarea reclamanților, iar modul de exercitare, atât cu piciorul, cât și cu autovehicul, este posibil și necesar față de distanța existentă până la domeniul public de cca 35 m și lățimea servituții de 4, 40m, ambii reclamanți având locuințe amplasate pe terenurile deținute în proprietate, în favoarea cărora s-a instituit servitutea de trecere, aceasta urmând a fi înscrisă și în evidențele de publicitate imobiliară, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, considerând-o netemeinică și nelegală, față de faptul că prima instanță, în mod greșit, a disjuns cererea reconvențională, privind revendicarea suprafeței de 200 mp, ocupați fără drept de către intimații-reclamanți din terenul proprietatea lor, a pârâților, precum și capătul de cerere privind granituirea, având în vedere că existenta incertitudinii privind întinderea dreptului de proprietate funciara al pârâților din proces, precum și inexistența unei delimitări a proprietăților vecine, fac imposibilă stabilirea în mod corect a unui drept de trecere și instituirea astfel a unei servituți legale, drept de trecere ce urmează a afecta astfel o proprietate a cărei întindere este contestata și ale cărei delimitări față de vecini nu se cunosc la momentul stabilirii suprafeței și coordonatelor servituții de trecere, aceste coordonate putând să sufere modificări în urma soluționării, pe cale separată și ulterioară, a cererii reconvenționale față de cauza de față.
De asemenea, pârâții au mai arătat că sentința atacată a fost data cu încălcarea prevederilor art. 617 alin. 2 cod civil, nefiind protejat fondul aservit.
Astfel, deși au învederat aceste aspecte instanței de fond și au cerut introducerea în cauza a numiților R. I. și M. A., aceasta le-a respins cererea ca tardivă, măsură legală care s-ar fi impus, față de prevederile normei imperative a Codului civil, fiind de introducere din oficiu în cauză a tuturor vecinilor intimaților-reclamanți, care au deschidere la calea publică și față de care stabilirea servituții de trecere s-ar fi putut face fără ca proprietatea pârâților să fie dramatic redusă, deci fără a se încălca principiul „minimei stânjeniri a exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică".
In opinia pârâților, sentința a fost dată și cu încălcarea prevederilor art. 618 alin.2 Cod civil, arătând că între intimații-reclamanți și proprietarii învecinați R. I. și M. A., au intervenit mai multe vânzări de teren, de la intimați către aceștia (actul de vânzare către M. fiind depus la dosarul cauzei) fără ca la momentul vânzării intimații-reclamanți să stabilească cu aceștia drum de acces la calea publică, deși proprietarul M. avea și are acces la calea publică, iar intimații-reclamanți sunt veri primari cu R. I..
Mai mult decât atât, au învederat pârâții că, la momentul vânzării suprafeței de teren cumpărată de pârâți de la B. E., P. M., P. I. și P. A., intimații-reclamanți au refuzat cumpărarea proprietății acestora, preferând să folosească abuziv un drum edificat fără drept pe mijlocul acestei proprietăți, drum pe care l-au și pietruit în 2010, astfel cum rezultă din mărturia lor în timpul judecării fondului cauzei, preferând să uzurpe din suprafața cumpărata de ei, pârâții, aproximativ 200 mp, preferând sa îi împiedice, prin violență, să își îngrădească proprietatea și să pună poarta la ..
Un alt motiv pentru care pârâții au înțeles să atace sentința a fost și faptul că prin aceasta a fost validată o expertiză topografică ce afirmă expres „existenta unor suprapuneri ce creează confuzii și concluzii subiective privind stabilirea hotarului", fără a stabili însă suprapunerile și nici hotarul corect și nesubiectiv dintre părți.
Totodată, sentința a fost data cu încălcarea prevederilor Normelor tehnice din_ privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor, publicate în MO nr. 138 Bis din 06/04.1998.
Astfel, potrivit art.2.3 din aceste Norme, pentru drumurile vicinale - precum servitutea de trecere stabilita în cauza, pe o singura banda de circulație, se prevede o lățime de 3,5 m și nu de 4,40 m, cum greșit s-a stabilit în cauză.
Prin decizia civilă nr. 515/29.10.2013, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat.
În luarea acestei decizii, Tribunalul a reținut că:
La baza prezentului demers judiciar a stat cererea formulată de intimații reclamanți privind instituirea unei drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea apelanților pârâți.
Față de pretențiile reclamanților, la termenul de judecată din data de 12.03.2012, pârâții, apelanții din litigiul de față, au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat grănițuirea proprietăților părților, lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului acaparat, respectarea proprietății, precum și obligarea la lipsa de folosință.
Potrivit art.119 alin.1 cod pr. civ., dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă o cerere reconvențională.
Așadar, prin cererea reconvențională nu se pot invoca orice fel de pretenții, ci numai pretenții care au o legătură suficientă cu cererea de chemare în judecată, în așa fel încât să fie justificată judecarea împreună a acestora.
Legătura între pretențiile deduse judecății prin cererea principală și prin cererea reconvențională constituie o condiție pentru admisibilitatea cererii reconvențional, în lipsa unei astfel de legături cererea reconvențională putând fi disjunsă.
În orice caz este atributul suveran al judecătorului de fond să aprecieze dacă între cererea reconvențională și cererea principală există o legătură suficientă cât să justifice admisibilitatea cererii incidentale, neputând fi suspusă analizei instanței de control judiciar.
Luarea măsurii disjungerii cererii reconvenționale are la bază criterii de oportunitate apreciate ca atare de instanță și care nu pot fi cenzurate în calea de atac, pentru aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.
Așa fiind, criticile apelanților subsumate primului motiv de apel, vizând greșita disjungere a cererii reconvenționale sunt nefondate.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel, vizând greșita aplicare a dispozițiilor art.617, alin.2 cod civil, tribunalul a reținut că, într-adevăr, dreptul de trecere trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică.
Este adevărat că se impune ca dreptul de trecere să se facă pe calea cea mai scurtă și mai puțin împovărătoare, lucru care, de altfel, s-a și realizat, însă, nu în ultimul rând, trebuie amintit că dreptul de trecere poate da naștere și la despăgubiri din partea proprietarului fondului dominant, reprezentând echivalentului lipsei de folosință a terenului utilizat pentru trecere.
În același timp, tribunalul a considerat că este culpa procesuală a apelanților pârâți, care nu au știut să își facă apărări pertinente și nu au fost diligenți, iar dacă considerau că există o cale de trecere mai avantajoasă pentru intimații reclamanți să formuleze cererea de chemare în judecată a altor persoane în termenul defipt de dispozițiile art.57 alin.2 Cod pr. civ., sub acest aspect soluția adoptată de prima instanță fiind pe deplin legală.
Tribunalul a apreciat că nu poate avea în vedere susținerile apelanților potrivit cu care instanța de apel trebuie să completeze probatoriul, inclusiv prin introducerea în cauză a altor persoane, câtă vreme în apel nu pot fi introduse în judecată alte persoane și nu pot fi formulate alte cereri decât cele avute în vedere în fața primei instanțe, astfel cum prevede și art.294 cod pr. civ., instanța de apel fiind chemată să verifice numai ceea ce s-a judecat în primă instanță.
Împrejurarea că și alți vecin sunt lipsiți de accesul la calea publică excede prezentului cadru procesual.
Sub aspectul celui de al treilea motiv de apel, privind încălcarea dispozițiilor art.618 alin.2 cod civil, tribunalul a reținut că, în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr.631/12.09.2001, intimații reclamanți au dobândit un drept indiviz de 1/3 din drumul de acces spre proprietățile acestora.
Martorii audiați în cauză, au învederat că pe traseul realizat de expert s-a realizat trecerea din totdeauna, astfel că acest drum de trecere a existat, situație cunoscută și de apelanți, astfel că și sub acest aspect criticile sunt nefondate.
În ceea ce privește expertiza topo efectuată în cauză, tribunalul a reținut că aceasta a răspuns obiectivelor stabilite de instanța de judecată, nefiind confuză sub aspectul stabilirii drumului de trecere, suprapunerile de care fac vorbire apelanții referindu-se la capătul de cerere vizând revendicarea și grănițuirea, capăt de cerere ce a fost disjuns și nu mai face obiectul prezentei judecăți.
Expertul numit în cauză a arăt foarte clar că terenul intimaților nu are ieșire la calea publică, nelămuririle fiind doar în ceea ce privește presupusa revendicare și care, așa cum s-a arătat în precedent, excede cadrului procesual.
Au mai invocat apelanții și faptul că dreptul de trecere, astfel cum a fost stabilit, încalcă normele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut, însă, că actul normativ, invocat pentru prima dată în apel, nu își găsește aplicabilitatea, întrucât acesta vizează proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor publice, așa cum rezultă din chiar conținutul său, neaplicându-se străzilor și drumurilor închise circulației.
Or, drumul de trecere stabilit de instanța de judecată nu este un drum public, căruia să îi fie aplicabilă reglementarea invocată de apelanți, drumul de trecere având o altă destinație juridică, astfel că actul juridic invocat nu este aplicabil speței deduse judecății.
Împotriva deciziei au declarat apel pârâții, susținând, în esență, că, prin măsura nelegală a revenirii asupra recalificării căii de atac din recurs în apel, au fost prejudiciați, cunoscând că în cauză s-a stabilit că se judecă în recurs și-au pregătit poziția procesuală pentru această cale de atac, fiind astfel, practic, privați de posibilitățile de apărare pe care le oferă apelul.
În cel de-al doilea motiv de recurs, recurenții au arătat că, în mod nelegal, tribunalul a ignorat apărările lor, considerând că intimații-reclamanți au „dobândit un drept indiviz de 1/3 din drumul de acces spre proprietățile acestora” în baza actului de partaj voluntar, despre care învederase că a fost atacat în instanță cu o acțiune în nulitate absolută parțială, acțiune admisă.
În aceste condiții, primele două instanțe s-au pronunțat asupra unui drept de servitute a unui fond dominant contestat, ale cărui vecinătăți erau greșite și față de care urmează a fi operate modificări în cartea funciară, conform sentinței civile nr. 482/5.02.2014 a Judecătoriei Câmpina, devenită irevocabilă.
Au precizat recurenții că, tocmai plecând de la necesitatea stabilirii unei situații de fapt corecte și a unui cadru procesual adecvat soluționării cererii privind servitutea de trecere, au învederat tribunalului că, în mod greșit prima instanță a dispus disjungerea cererii reconvenționale privind revendicarea suprafeței de 200 mp ocupați fără drept de către intimații-reclamanți din terenul proprietatea lor, precum și capătul de cerere privind grănițuirea, având în vedere că existența incertitudinii privind întinderea dreptului de proprietate funciară a părților din proces, precum și inexistența unei delimitări a proprietăților vecine, fac imposibilă stabilirea, în mod corect, a unui drept de trecere ce urmează a afecta astfel o proprietate a cărei întindere este contestată și ale cărei delimitări față de vecini nu se cunosc la momentul stabilirii suprafeței și coordonatelor servituții de trecere.
Este nelegal și ilogic ca mai întâi să stabilești o limitare a dreptului de proprietate, pentru ca ulterior, să stabilești întinderea dreptului de proprietate și delimitarea acestuia în teren, iar această concluzie este confirmată de pronunțarea sentinței civile nr. 482/05.02.2014 a Judecătoriei Câmpina.
Au mai susținut recurenții că decizia tribunalului a fost dată cu încălcarea art. 617 alin.2 Cod pr.civilă, art.44 din Constituția României și Protocolului nr. 1 la Convenția C.E.D.O..
Dispozițiile legale menționate nu dau întâietate dreptului de proprietate a fondului aservit, ci urmărește protejarea acestui fond aservit, asigurând astfel realizarea garanțiilor constituționale în privința protejării dreptului de proprietate, precum și respectarea prevederilor Protocolului 1 la Convenția CEDO, astfel încât acesta să fie cât mai puțin afectat, iar în cazul în care se stabilește că mai multe fonduri vecine au acces la calea publică (precum în cazul de față, atât familia M., cât și proprietarul D. C. având acces la calea publică) atunci norma civilă impune ca trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii, normă încălcată în mod flagrant în cazul de față.
Deși au învederat aceste aspecte primei instanțe și au cerut introducerea în cauză a numiților R. I. și M. A., cererea lor, în acest sens, le-a fost respinsă. Măsura legală care s-ar fi impus, față de prevederile normei imperative a Codului civil, cele constituționale și cele ale Protocolului nr. 1 la CEDO în privința respectării dreptului de proprietate – fiind, însă, de introducere, din oficiu, în cauză, a tuturor vecinilor intimaților-reclamanți, care au deschidere la calea publică și față de care stabilirea servituții de trecere s-ar fi putut face fără ca proprietatea lor să fie dramatic redusă, deci fără a se încălca principiul „minimei stânjeniri a exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică”.
Au învederat recurenții că, în cazul în speță, a fost încălcat și art.618 alin.2 Cod civil, care stipulează că „Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii”.
Astfel, între intimații-reclamanți și proprietarii învecinați R. I. și M. A. au intervenit mai multe vânzări de teren, de la intimați către aceștia (actul de vânzare către M. fiind depus la dosarul cauzei) fără ca la momentul vânzării intimații-reclamanți să stabilească cu aceștia drum de acces la calea publică, deși proprietarul M. avea și are acces la calea publică, iar intimații-reclamanți sunt veri primari cu R. I..
Mai mult decât atât, la momentul vânzării suprafeței de teren cumpărată de ei, recurenții, de la B. E., P. M., Ponciu I. și Ponciu A., intimații-reclamanți au refuzat cumpărarea proprietății acestora, preferând să folosească abuziv un drum edificat fără drept pe mijlocul proprietății, drum pe care l-au și pietruit în 2010, astfel cum rezultă din mărturia lor în timpul judecării fondului cauzei, preferând să uzurpe din suprafața cumpărată de ei, recurenții, aproximativ 200 mp, preferând să îi împiedice, prin violență, să își îngrădească proprietatea și să pună poartă la ..
Această conduită ilicită a fost facilitată de faptul că foștii proprietari nu au edificat nici o construcție care să permită locuirea permanentă și nici ei, recurenții, nu au mai putut edifica încă cele două case de locuit pe care intenționează a le construi pe terenul achiziționat de la B. E., P. M., Ponciu I. și Ponciu A..
În aceste condiții, este greșită concluzia instanței de apel potrivit cu care situația privind servitutea le era cunoscută, de vreme ce ei, pârâții, au cumpărat terenul în cauză fără ca acesta să fie grevat de vreo sarcină, astfel cum rezultă din înscrisul autentic aflat în copie la dosar, pietruirea drumului de către intimații-reclamanți pe mijlocul proprietății lor s-a efectuat cu rea-credință, în anul 2010, profitându-se de faptul că nu locuiau încă pe proprietate, iar până la acel moment nu erau urme vizibile de trecere.
Au mai susținut recurenții că, prin stabilirea unei servituți de trecere pe terenul lor în lățime de 4,40 m, s-au încălcat prevederile Normelor tehnice nr._ privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor, publicate în MO nr. 138 bis din 6.04.1998.
Astfel potrivit art. 2.3 din aceste Norme, pentru drumurile vicinale – precum servitutea de trecere stabilită în cauză, pe o singură bandă de circulație, se prevede o lățime de 3,5 m și nu de 4,40 m, cum greșit s-a stabilit în cauză. Nefiind nici o probă în dosar care să stabilească necesitatea unei lățimi mai mari a drumului de servitute, nefiind menționată în nici un fel această lățime în expertiza validată de instanță, stabilirea acestei lățimi este în mod vădit nelegală, conducând la nelegalitatea soluției pronunțată.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea principală, instanța a fost investită cu constituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâții-reclamanți au solicitat grănițuirea proprietăților părților, precum și revendicarea unei suprafețe de teren pretins acaparate de reclamanții-pârâți.
Curtea reamintește că, potrivit art. 560 Cod civil, operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare. Reconstituirea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate și administrarea probei cu expertiză judiciară.
Soluționarea cererii privind revendicarea (astfel cum este reglementată de art. 563 Cod civil) se face în funcție de hotarul real care separă fondurile învecinate din litigiu și de dovada dreptului de proprietate al fiecăreia dintre părți.
Pe de altă parte, conform art. 617 alin.1 Cod civil, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică, are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său, pentru exploatarea fondului propriu.
Plecând de la definițiile date de Codul civil celor trei instituții – grănițuire, revendicare, servitute de trecere (reglementată ca limită legală a dreptului de proprietate) Curtea apreciază că justa soluționare a acțiunii principale, vizând crearea unei servituți de trecere, se face în funcție de hotarul real care separă fondurile învecinate.
În acest context, al existenței unei legături inseparabile între acțiunea principală și cererea reconvențională, nu se putea dispune disjungerea celor două cereri.
De altfel și prima instanță a sesizat necesitatea soluționării împreună a celor două cereri, fiind judecate astfel până la data de 31.10.2012, când, prin încheierea de la acea dată, a disjuns cererea reconvențională de acțiunea principală, formând dosarul nr._, suspendat până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina (având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a actului de partaj voluntar nr. 631/12.09.2001, invocat de reclamanți drept titlul lor de proprietate în prezenta cauză).
În această situație, față de considerentele expuse, se impunea însă suspendarea atât a acțiunii principale, cât și a cererii reconvenționale, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina (în prezent, soluționat prin sentința civilă nr. 482/5.02.2014, devenită irevocabilă).
Sub acest aspect, este de menționat că încheierea prin care s-a dispus disjungerea, încheiere premergătoare, poate face obiectul controlului judiciar prin apelul (calea de atac legală, în raport de obiectul pricinii deduse judecății) exercitat odată cu fondul, conform art. 282 alin.2 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) raționamentul judecătorilor apelului, neavând fundament legal.
În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1, 2,3 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art.24 și art. 25 alin. 1 Cod pr. civilă, forma actuală) va admite recursul, va casa atât decizia tribunalului, cât și sentința și încheierea din data de 31.10.2012 pronunțate de Judecătoria Câmpina și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Judecătoria Câmpina, pentru soluționarea împreună a acțiunii principale și cererii reconvenționale.
La rejudecare, prima instanță va avea în vedere și criticile formulate în recurs, ce vizează fondul cauzei, precum și sentința civilă nr. 482/5.02.2014 a Judecătoriei Câmpina (devenită irevocabilă) pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice sun toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții P. C., P. A. A., P. C. V. și P. P., toți cu domiciliul ales la SCPA D., M. și Asociații, cu sediul în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr.515/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții Jagă I., domiciliat în București, .. 27, ., sector 2 și Jagă G., domiciliat în Câmpina, ., județul Prahova și în consecință:
Casează decizia civilă nr.515/29.10.2013 a Tribunalului Prahova, sentința civilă nr. 584/25.02.2013 și încheierea din data de 31.10.2012 ale Judecătoriei Câmpina și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv Judecătoria Câmpina.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 iunie 2014.
Președinte, Judecători,
E.-S. L. V.-A. P. C.-P. B.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored.NM
2ex./01.07.2014
d.f._ Judecătoria Câmpina
j.f. N. V.
d.a._ Tribunalul Prahova
j.a. M. R., A. G. H.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 517/2015. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 24/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
