Cerere necontencioasa. Decizia nr. 115/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 3229/325/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 115
Ședința publică din 29 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. A. și P. G. împotriva deciziei civile nr.230/A/6.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și PROTECȚIA COPILULUI T. și cu intervenientul C. NAȚIONAL „C. D. L.” TIMIȘOARA, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat B. A. M. în reprezentarea intervenientului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse prin registratura instanței: la data de 23.01.2013, în 3 exemplare, concluzii scrise formulate de către pârâți, însoțite de lucrarea intitulată „Învățământul gratuit costă!” și la data de 24.01.2013, răspunsul formulat de către reclamanta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T. prin care se comunică faptul că instituția nu a mai întocmit vreun raport de evaluare a situației minorului P. L. ulterior introducerii acțiunii.
La interpelarea instanței reprezentanta intervenientului intimat arată că a luat cunoștință de răspunsul formulat de către reclamanta intimată și că nu formulează cereri.
Nemaifiind de formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intervenientului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalul T. ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 230/6.03.2012, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins apelul declarat de pârâții P. A. și P. G. împotriva sentinței civile nr. 6541/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara dar a respins și cererea intimatului intervenient C. Național „C. D. L.” de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 6541/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T. împotriva pârâților P. A. și P. G. și s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de C. Național “C. D. L.’’.
A obligat pârâții la următoarele: să îl prezinte pe fiul lor minor P. L.-G., născut la data de 29.10.1995 în Timișoara, la un medic specialist neuropsihiatru în vederea evaluării medicale; să îl prezinte pe fiul lor minor P. L.-G., la Comisia Internă din subordinea Inspectoratului Școlar al județului T. în vederea evaluării psihopedagogice și educaționale; să permită specialiștilor din cadrul Primăriei Timișoara să efectueze ancheta socială la domiciliul lor; să îl prezinte pe fiul lor minor P. L.-G., născut la data de 29.10.1995 în Timișoara la Serviciul de Evaluare Complexă pentru Copilul cu handicap al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T., în vederea expertizării complexe și orientării școlare de către Comisia pentru Protecția Copilului T., precum și comunicarea rezultatului investigațiilor realizate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Minorul P. L.-G. s-a născut la 29.10.1995 în Timișoara din părinții: tata - G. și mama - A.-A.; copilul face parte dintr-o familie organizată și locuiește împreună cu părinții săi în Timișoara, ., ., . class="Style53"> Din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a constatat că în data de 12.01.2008, această instituție a fost sesizată de către Școala Generală nr.18 din Timișoara cu privire la cazul elevului P. L.-G., conducerea școlii reclamând comportamentul neadecvat al elevului față de colegii de clasă și cadrele didactice, acesta având reacții de agresivitate față de elevi și profesori și de autoagresivitate. În urma acestor incidente, specialiștii din cadrul Școlii Generale nr.18, cu care copilul a venit în contact, au considerat că minorul are nevoie de sprijin, intervenții specializate pentru remedierea tulburărilor de comportament, conduita care să faciliteze pe viitor participarea în condiții optime a elevului la procesul instructiv-educativ, precum și crearea și respectarea unui climat corespunzător pentru ceilalți elevi participanți la acest proces. S-a mai arătat că această stare subzistă de când elevul a fost transferat la Școala Generală nr.18, cadrele didactice fiind nevoite să solicite în mai multe rânduri sprijinul organelor de poliție.
Deși, părinții elevului au fost informați cu privire la incidentele din școală și au fost îndrumați să se adreseze unui psiholog în vederea consilierii și evaluării minorului, pârâții au refuzat categoric; pentru rezolvarea acestei situații, Serviciul de consiliere familială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T. i-a convocat pe părinți împreună cu minorul în vederea demarării unui program de consiliere individuală și familială, dar aceștia nu au dat curs invitației.
Cunoscându-se traseul școlar al elevului, cât și faptul că în toate școlile minorul a prezentat dificultăți de adaptare, reclamanta a afirmat că problemele de comportament ale copilului au debutat încă de la grădiniță, părinții celorlalți copii din grupa din care făcea parte L. și cadrele didactice reclamând manifestări neadecvate ale acestuia față de ceilalți copii cât și față de cadrele didactice, un comportament violent, un limbaj vulgar și neadecvat vârstei, susținere dovedită cu înscrisuri atașate cererii de chemare în judecată cât și cu depoziția martorei I. I. (fila 293 dosar fond). Martora a arătat că fiul ei a fost coleg cu L. la grădiniță în grupa mijlocie, că la un moment dat a avut loc un incident provocat de L. care a aruncat cu clor către un grup de copii, că acesta obișnuia uneori să urineze pe ceilalți copii, astfel că s-a ajuns ca și aceștia să aibă un asemenea comportament și în urma acestor situații părinții au solicitat ca L. să fie mutat la o altă grădiniță. Ulterior, fiul martorei și minorul în cauză au devenit din nou colegi în clasa a-IV-a, an în care L. a fost ținut sub un oarecare control de către învățătoare, deși au mai existat probleme, însă în clasa a-V-a, comportamentul minorului L. a devenit de neconceput, martora exemplificând prin faptul că, L. deranja orele prin comentariile pe care le făcea sau prin aceea că se ridica din bancă și se deplasa spre tablă și începea să vorbească neîntrebat, se descalță și punea picioarele pe bancă, își lovea colegii, urla și adresa cuvinte jignitoare profesorilor și la un moment dat avea asemenea manifestări încât a fost chemată ambulanța. Mai arată martora că din cauză comportamentului lui L., colegii acestuia nu mai doreau să meargă la școală, iar părinții acestor copii s-au hotărât să ceară ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T. iar părinții lui L. au fost convocați la școală prin scrisoare recomandată, dar nu s-au prezentat. La sfârșitul clasei a-V-a L. a fost transferat la o altă școală, în condițiile în care a avut la purtare nota 5.
Martora a mai arătat că pe parcursul anului școlar în care fiul său a fost coleg de clasă cu L., părinții acestuia nu au fost prezenți la ședințele cu părinții, pe tatăl lui L. martora nu îl cunoaște, iar pe mama acestuia a văzut-o pe holurile școlii și nu cunoaște ca L. să fi fost persecutat la grădiniță sau la școală, considerând că minorul are doar probleme de comportament, dar este un copil inteligent.
S-a mai reținut din probele administrate în cauză de reclamantă că pârâții au fost îndrumați atât de conducerea școlilor pe care le-a frecventat minorul cât și de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T. să se adreseze Serviciului de evaluare complexă al direcției în vederea unei evaluări complexe și orientarea școlară către o formă de învățământ care să îi permită minorului accesul la cea mai potrivită formă de școlarizare care să se plieze pe cerințele educaționale și comportamentale ale minorului, însă cei doi părinții au refuzat categoric, motivând că vor face acest lucru doar când vor considera de cuviință.
Legat de comportamentul minorului L., instanța de fond a concluzionat că înscrisurile existente la dosar se coroborează cu depoziția martorei I. M.-M. (fila 249 dosar fond), fiul martorei fiind coleg de clasa 2 ani cu L.. S-a reținut astfel din declarația martorei că aceasta a aflat de la fiul sau, de la colegii de clasă al acestuia, de la părinții copiilor că L. a fost adus de la o altă școală, ca apoi să plece din clasă din cauza comportamentului său, că se manifesta agresiv față de colegii de clasă, că din cauza comportamentului în timpul orelor, acestea nu se puteau desfășura normal. Toate aceste aspecte au fost detaliate și de martorul I. I. (fila 232 dosar fond) a cărui fiu a fost coleg de clasă cu L. și care a arătat că pe parcursul clasei a IV-a L. s-a comportat bine, pentru ca apoi, dintr-o dată, sa își schimbe radical comportamentul devenind agresiv, deranja orele, își bătea colegii, așa cum l-a bătut și pe fiul martorei, le vorbea profesorilor foarte vulgar, a agresat-o fizic pe profesoara de română și a vrut să o lovească pe directoarea școlii. Martorul a relatat că are cunoștință de aceste aspecte în calitate de președinte al comitetului de părinții și a precizat că mai știe că pe o colegă de clasă, L. a înțepat-o în ochi cu un pix, își amenința prin telefon colegii, că uneori pleca acasă în timpul orelor și din cauza acestui comportament colegii lui de clasă nu mai beneficiau de recreație, deoarece în cazul în care ieșeau din clasă erau agresați de L.. Ceilalți părinți i s-au plâns martorului în legătură cu comportamentul lui L. pentru că le era teamă pentru siguranța propriilor copii, martorul a stat de 2 ori de vorbă cu L., timp în care acesta s-a comportat normal, dar a arătat că poate afirma că L. trecea de la o stare la alta brusc, fără vreun motiv. Martorul a mai declarat că minorul avea rezultate bune la învățătură și că a fost transferat la C. N. C. D. L.. Un aspect foarte esențial evidențiat de martor a fost acela că, pe parcursul perioadei în care L. a fost coleg de clasă cu fiul lui, martorul a văzut-o doar o singură dată pe pârâta P. A. la ședințele cu părinții la începutul clasei a-IV-a.
Reclamanta a considerat că, prin comportamentul lor, pârâții refuză sa accepte realitatea și mai ales să ia toate măsurile ce se impun cu privire la starea de sănătate a minorului și mai mult decât atât pârâții și în special pârâta au acuzat abuzuri fizice și psihice asupra fiului lor de către colegii de clasă sau cadrele didactice încă din timpul când L. frecventa grădinița și până la momentul susținerilor, pârâții afirmând că nu L. are un comportament neadecvat ci celelalte persoane cu care el vine în contact. S-a considerat că abuzurile amintite nu au fost dovedite de pârâți, iar demersurile făcute de instituțiile abilitate pentru a veni în sprijinul minorului L. și a familiei sale au rămas fără rezultat, datorită refuzului pârâților sau întreruperii nejustificate a procesului de consiliere familială și evaluare psihologică.
De asemenea, reclamanta a dovedit că, având în evidență cazul copilului P. din anul 2002, a fost sesizată în legătură cu situația acestuia în repetate rânduri, în dovedirea celor susținute făcând vorbire de înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată. A făcut precizări cu privire la o sesizare formulată chiar de mama minorului privind abuzul emoțional asupra copilului exercitat de către educatoarea din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr.26 Timișoara arătându-se că în vederea rezolvării acestei sesizări a fost numit un responsabil de caz ce a întreprins o . demersuri, rezultatul fiind acela că minorul perturba activitatea instructiv-educativă, că direcțiunea grădiniței a încercat o colaborare cu mama minorului în vederea rezolvării acestei situații, dar nu s-a ajuns la niciun consens, încercarea de integrare a copilului într-un program de consiliere psihologică și în final transferarea copilului la o altă grădiniță. Ulterior, în anul 2004, pârâta a sesizat Serviciul de abuzuri din cadrul direcției D.P.D.C. T. cu privire la abuzul fizic și emoțional asupra fiului său din partea învățătoarei minorului, R. E. de la Școala generală nr.19 Timișoara, responsabilii de caz purtând discuții atât cu pârâta, cu învățătoarea minorului și cu alte cadre didactice, discuții care au evidențiat faptul că minorul are un comportament neadecvat pe parcursul procesului instructiv-educativ, și ceea ce este mai grav este agresiv atât cu cadrele didactice cât și cu colegii, minorul a fost supus unei evaluări psihologice și în final s-a întocmit un raport prin care s-a recomandat integrarea copilului într-un alt colectiv școlar, integrarea mamei într-un program de consiliere și psihoterapie în vederea optimizării atitudinii sale față de maniera de rezolvare a situațiilor conflictuale.
La data de 09.12.2004 elevului P. i s-a recomandat de către Comisia pentru Protecția Copilului T. frecventarea terapiilor din cadrul Centrului Speranța, minorul fiind supus acestor terapii o perioadă scurtă din 13.01.2005 până în 21.04.2005, copilul a fost inclus într-un program de terapie în grup pe care l-a frecventat săptămânal în cursul perioadei amintite, de asemenea, părinții au fost incluși într-un program de consiliere și informare, liber consimțit, iar la data de 21.04.2005 Comisia internă de evaluare continuă din cadrul Centrului de resurse și asistență educațională Speranța a propus includerea cazului ca urmare a solicitării scrise din partea pârâților P..
Ulterior, la 13.01.2005, 14.03.2005, 25.04.2005, pârâții au sesizat Serviciul abuzuri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T. cu privire la abuzul fizic și emoțional la care a fost supus fiul lor, toate sesizările fiind verificate de echipa responsabilă de caz.
La data de 12.05.2005 Serviciul abuzuri a fost sesizat de către colectivul de părinți ai clasei a-II-a C de la Școala G. nr. 19, cu privire la modul de comportare a elevului P. L. și ca urmare o echipă de asistenți sociali au participat de 2 ori la cursurile școlare, au purtat o discuție cu copilul la domiciliul său și discuții individuale cu colegii de clasă ai lui L., cu conducerea școlii, cu psihologul și învățătoarea minorului. Tot în vederea rezolvării acestei sesizări, echipa de specialiști a efectuat verificări la Clinica de neuropsihiatrie infantilă în urma cărora a reieșit faptul că în perioada martie 2004 - iunie 2005, P. L. a avut 4 internări în aceasta clinică.
De la Școala Generală nr.19, minorul a fost transferat la Școala Generală nr.24 și din nou părinții minorului au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T. că minorul este supus unor abuzuri, că părinții elevului din clasa pe care o frecventează sunt împotriva prezenței acestuia la ore, solicitând să se ia masuri împotriva cadrelor didactice sau a colectivului de părinți și de fiecare dată direcția a propus orientarea școlară a copilului spre o formă de învățământ cu cadre didactice de sprijin, care au pregătirea necesară și pot contribui la ameliorarea comportamentului elevului, însă pârâții au refuzat includerea minorului într-un astfel de program, opțiune consemnată într-o declarație scrisă, iar reclamanta a considerat că neacceptarea benevolă a părinților de a realiza demersurile necesare evaluării complexe și evaluării școlare a minorului încalcă dreptul copilului la sănătate și educație.
S-a apreciat de către prima instanță ca fiind evident faptul că minorul prezintă o . dificultăți în mediul școlar, inadaptare, conflicte cu colegii și cadrele didactice, reacții de agresivitate și de autoagresivitate și s-a constatat că nu s-a pus niciodată problema performanțelor sale școlare, ci a comportamentului în cadrul școlii.
Nu au fost reținute de către instanța de fond apărările pârâților care au arătat în întâmpinare că sesizările, plângerile, reclamațiile redactate de părinții colegilor de clasă ai minorului L. reprezintă o activitate concertată a acestora la îndemnul profesorilor și au un caracter abuziv, bazându-se exclusiv pe relatările făcute de colegii de clasă ai minorului, iar prezentarea lui L. la un specialist neuropsihiatru este lipsită de sens având în vedere numeroasele controale și evaluări la care a acesta a fost supus. Pârâții au mai arătat că minorul a frecventat clubul de psihodramă și urmează sesiuni de psihoterapie, însă prima instanță a constatat că acea consiliere la clubul Speranța a fost întreruptă chiar la cererea pârâților, iar sesiunile de psihoterapie erau realizate la un cabinet individual de către un psiholog plătit de pârâți.
În legătură cu comportamentul minorului în timpul procesului educațional, judecătoria a avut în vedere declarația martorei P. C.-R., a cărei fiică a fost colegă cu L. în clasa a-IV-a și a-V-a, și care a relatat (fila 218 dosar fond) că în clasa a-IV-a situația a fost cât de cât ținută sub control, însă în clasa a-V-a comportamentul minorului a devenit mai agresiv, în unele situații diriginta fiind nevoită să asiste la alte ore, stătea permanent în clasă chiar și în pauze. Martora a mai afirmat că a aflat din relatările dirigintei și a copiilor faptul că L. se plimba prin clasă în timpul orelor, lovea copiii, folosea cuvinte indecente când profesorul preda lecția, iar după ce fiica martorei a fost lovită de L., aceasta a stat de vorbă cu L. G., întrebându-l de ce i-a lovit fiica, acesta i-a spus că nu are un motiv dar urăște femeile. Un aspect din depoziția martorei, pe care prima instanță l-a perceput ca fiind esențial, a fost acela că în 2 ani de zile, pârâta P. A. nu s-a prezentat la nicio ședință cu părinții, iar în urma sesizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T. făcută de părinții elevilor la școală a avut loc o ședință unde a fost invitată pârâta, însă aceasta nu s-a prezentat. Ulterior L. a fost mutat în altă clasă, dar avea același comportament și a rămas repetent din cauza notei la purtare, avea multe absențe pentru că după primele ore de curs pleca de la școală, diriginta și directoarea supraveghindu-l până acasă. A mai relatat martora că, de câteva ori, minorul s-a manifestat agresiv fizic față de profesori și de 3 sau 4 ori au fost chemate salvarea și poliția.
Aceeași martoră a mai declarat că în cursul unei discuții între L. G. și diriginta acestuia, minorul și-a justificat comportamentul răspunzând că atunci când este furios are dureri mari de cap și nu se poate controla, iar mama i-a spus ca îi va trece.
Martora T. Anișoara a relatat că fiul ei a fost coleg cu L. și de la sfârșitul clasei a-IV-a a început să fie violent și să vorbească vulgar, că diriginta era nevoită să fie permanent prezentă în clasă pentru că ceilalți profesori nu îl puteau controla, că arunca rechizitele copiilor de pe bănci, îi bătea și nu se puteau desfășura orele în mod corespunzător din cauza lui. A relatat martora că și fiul său a fost lovit de L. fără un motiv anume și că nu i-a văzut niciodată pe părinții lui L. la ședințele cu părinții.
Prima instanță a reținut că nu s-au pus în discuție vreodată inteligența sau instruirea minorului L., martora O. M.-M. audiată la propunerea pârâților declarând că L. este foarte inteligent, că are anumite preocupări. De asemenea, martora a afirmat că știe că minorul a fost transferat în mai multe unități de învățământ pentru că părinții minorului erau nemulțumiți că li s-au cerut sume de bani pentru perdele, camere video iar din cauză că au refuzat să dea acești bani, minorul a fost persecutat. De la părinții minorului a aflat martora că L. ar fi fost supus la școală, de niște elevi mai mari, unei agresiuni sexuale, incidentul petrecându-se în timpul în care era elev la Școala Generală nr.19.
Legat de acest incident, s-a constatat că părinții copilului nu au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T., în documentele de la dosar nefiind regăsită vreo sesizare legată de acest subiect.
Martorul Ramboi Julyeen, propus de pârâți, a precizat că profesorii nu au depus eforturi pentru integrarea copilului și nu dovedesc tact pedagogic în relațiile cu aceștia și a aflat din relatările părinților minorului că acesta a fost hărțuit și persecutat în toate școlile pe unde a fost.
La interogatoriu, pârâta P. A. a considerat că fiul său nu poate fi supus vreunei expertize, deoarece părinții au făcut demersuri pentru evaluarea copilului, iar comportamentul acestuia a fost generat de abuzul comis în clasa a-I-a de învățătoare. A arătat că minorul a fost abuzat de învățătoare în urma refuzului părinților de a deconta contravaloarea băncilor și perdelelor. Totodată a susținut că învățătoarea ar fi afirmat că nu îl mai suportă pe copil și îl consideră un element negativ. În legătură cu acest aspect, instanța de fond a constatat că Inspectoratul Școlar T. a făcut cercetări în urma cărora, la data de 28.05.2008, a comunicat pârâților P. faptul că banii pentru manuale și perdele le-au fost restituiți, fiind întocmit un document în acest sens, pe care pârâții l-au semnat.
Pârâta a recunoscut că este posibil ca fiul său să fi lovit alți copii, justificând actul minorului prin presupunerea că acesta era provocat. A mai considerat pârâta că fiul său a fost hărțuit în toate instituțiile de învățământ pe care le-a frecventat pentru că ea și tatăl minorului au refuzat să contribuie cu bani pentru fondul școlii, aspect relatat și de minor în cursul reaudierii din data de 15.12.2009. Cu acea ocazie minorul a arătat că a început să fie persecutat în clasa a-I-a pentru că părinții săi nu au vrut să plătească fondul clasei iar învățătoarea îl trata diferit. A mai relatat că de la Școala Generală nr.19 a fost transferat la Școala Generală nr.24 și persecuția a continuat, „pentru că profesorii comunică între ei”.
Interogatoriul pârâtei a fost luat la data de 24.06.2009, în timpul căruia a relatat că nu cunoaște care a fost comportamentul copilului „în cursul acestui an”, motivul pentru care a rămas repetent. A recunoscut că minorul a fost internat de 4 ori (aspect care rezultă și din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar), că minorul a primit medicație, că învățătoarele instigau părinții împotriva minorului și că ea mergea zilnic la școală să discute cu acestea, aspect contrazis de depozițiile martorilor audiați. În finalul interogatoriului, pârâta a opiniat că fiul său L. G. are nevoie de atenție specială din partea profesorilor și că poate frecventa în continuare cursurile școlilor „normale”.
Pârâtul P. G. a arătat în cuprinsul interogatoriului, parcursul școlar al minorului, faptul că a fost mutat dintr-o clasă în alta, la diverse școli, la Școala Generală 19, transferat la Școala Generală nr. 24, apoi la Școala din Biled și ulterior la Școala Generală nr. 18, iar pe parcursul procesului la C. N. C.D. L.. A mai arătat că în anul 2001, minorul a fost diagnosticat cu hiperkinetism, că de 4 ori l-a dus pe minor la neuropsihiatru, iar în cursul clasei a-II-a minorul a primit „medicație pentru liniștire”, tratamentul fiind întrerupt la recomandarea medicului. A menționat că acceptă împrejurarea că minorul este hiperkinetic și dacă ar exista o clasă care să răspundă cerințelor copilului, consideră că acesta ar trebui să o frecventeze, adăugând că doar unele cadre didactice sunt pregătite să lucreze cu minorul, deoarece acesta nu a avut conflicte cu toți profesorii și nu își poate explica de ce doar fiul său a fost sancționat pentru comportamentul avut.
Pe parcursul derulării prezentului litigiu, minorul a fost transferat de la Școala Generală nr.18 la C. Național C.D. L., instituție de învățământ care a înțeles să intervină în proces în sprijinul reclamantei, intervenienta arătând că în anul școlar 2008-2009 L. a urmat cursurile clasei a-V-a și a venit în această instituție de învățământ la solicitarea pârâtei P. A., care a consemnat în cererea de transfer faptul că fiul său are media 10 la purtare, iar ulterior, în urma comunicării foii matricole a elevului, intervenienta a aflat că acesta avea de fapt nota 5 la purtare.
Chiar de la începutul anului școlar, L. s-a manifestat deosebit față de ceilalți elevi în timpul activităților asociate din timpul orelor de curs, se manifesta jignitor la adresa profesorilor, își lovea colegii în timpul orelor, pleca în timpul orelor, nu lua notițe sau prefera să se ocupe de alte activități deranjându-și colegii. Cea mai gravă caracteristică a comportamentului minorului, s-a stabilit că ar fi agresivitatea verbală și fizică manifestată față de colegii de clasă și chiar față de profesori, iar în sprijinul acestor afirmații intervenienta a depus la dosar sesizări formulate de părinții colegilor lui L. și certificate medico-legale. În urma incidentelor ce au avut loc în cadrul Colegiului N. CD L., părinții colegilor de clasă ai minorului au sesizat comportamentul agresiv al acestuia și au solicitat să se ia masuri împotriva lui. A fost cerut și ajutorul psihologului școlar, însă pârâții au refuzat consilierea, aceștia afirmând că minorul avea psiholog personal (procesul verbal din 27.11.2008). Ulterior, la data de 06.04.2009, mama unui coleg de clasă a minorului L. a depus o adresă la conducerea liceului prin care a arătat faptul că mama unui alt elev a auzit-o pe pârâtă afirmând că o să-l trimită cu cuțitul la școală pe L. și . paznicul școlii a găsit ulterior un cuțit.
Din probele administrate de reclamantă cât și din cele administrate de intervenientă, prima instanță a conchis că elevul P. L. a avut un comportament agresiv fizic și verbal față de colegi cât și față de profesori pe tot parcursul evoluției sale în sistemul educațional, prezentând dificultăți de adaptare și totodată a reieșit faptul că părinții îi refuza posibilitatea de a fi evaluat și integrat într-o forma de învățământ adaptată necesitaților lui.
În data de 15.12.2009 instanța de fond a considerat oportună reaudierea minorului în prezența unui psiholog și pe parcursul discuțiilor purtate cu L. s-a remarcat faptul că acesta folosește foarte des cuvântul „persecutat”, relatând că din clasa a-I-a a fost persecutat de învățătoare, că aceasta îl trata diferit, i-a spus că este nebun și le-a spus copiilor să nu vorbească cu el, că ulterior a fost transferat de la Școala Generală nr. 19 la Școala Generală nr. 24 „...și persecuția a continuat, pentru că profesorii comunică între ei”, că părinții săi au reclamat „aceste persecuții la Inspectoratul Școlar și la Direcția pentru Protecția Copilului, dar nu s-a schimbat nimic”.
Minorul a presupus că în urma evaluării poate fi dat în plasament dacă psihologul va considera că părinții lui nu l-au crescut și educat corespunzător și de asemenea poate fi considerat nebun pentru că Direcția (D.G.A.S.P.C.) nu a făcut nimic pentru el „...când a reclamat persecuțiile la care a fost supus”. A mai considerat că nu are un comportament diferit față de alți copii, recunoscând că nu prea se înțelege cu unii colegi, întrucât îl insultă și îl scuipă. A mai relatat că în urmă cu 3-4 ani a făcut terapie la un psiholog pentru că era supărat din cauza problemelor de la școală și pe perioada terapiei s-a simțit mai bine, dar nu are încredere în psihologii de la D.P.C.
Instanța de fond a reținut faptul că minorul, „aproximativ în fiecare zi” a considerat că ar fi fost persecutat la școală și că persecuția a continuat peste tot începând de la învățătoare. De asemenea, a apreciat că ar reprezenta un abuz vizitele la domiciliu și evaluarea sa și nu s-ar simți bine dacă i-ar fi încălcată intimitatea. A mai relatat că el și familia lui sunt vizitați de rude și de prieteni de-ai părinților afirmând: „...eu simt că îmi este încălcată intimitatea…de obicei cu aceste ocazii rămân la mine în cameră”.
În ce privește comportamentul pârâților în relațiile cu propriul fiu, cu colegii și părinții colegilor acestuia, s-a reținut depoziția martorei M. L., audiată la propunerea intervenientei care a declarat că l-a cunoscut pe minorul L. pentru că a fost coleg cu fiica sa la C. C.D. L., că părinții minorului P. L. au aflat că fiica martorei este adoptată, i-au spus băiatului acest lucru, iar acesta o jignea pe fiica martorei, spunându-i cuvinte de genul următor: „ai fost luată de la casa de copii, ești o proastă, ai fost luată de pe stradă”. A mai afirmat că L. se manifesta agresiv față de fiica sa atât verbal cât și fizic. A relatat și că L. a lovit-o de mai multe ori pe fiica sa, iar fetița a suportat un șoc emoțional în urma celor aflate de la L.. Martora a susținut că încercarea sa de a purta o discuție cu minorul pentru a-l ruga să îi lase în pace fiica, a rămas fără efect. De asemenea, la o ședință cu părinții s-a întâlnit cu pârâtul P. și l-a rugat să își lămurească fiul să își schimbe comportamentul față de fiica ei, dar fără rezultat, cum de asemenea a fost și discuția purtată de martoră cu pârâta P. în același sens.
Martora a mai aflat din relatările fiicei sale despre un incident care a avut loc în semestrul I din clasa a-V-a când L. i-a cerut unui coleg mingea și pentru că acesta a refuzat să se conformeze, L. G. l-a mușcat foarte tare de mana.
Raportat la materialul probator administrat, în temeiul disp.art.43 si 47 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, reținându-se că minorul P. L. are probleme de sănătate certificate prin actele medicale aflate la dosar, iar pârâții refuză sistematic să recunoască existența acestora și să îi acorde îngrijirea medicală de care minorul are nevoie, fiindu-i încălcat dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate, că prin comportamentul său violent atât verbal cât și fizic, manifestat în timpul procesului de învățământ, minorul pune în pericol starea de sănătate a celorlalți colegi și prin frecventarea cursurilor învățământului de masă atât minorului P. L. cât și colegilor acestuia le este încălcat dreptul la o educație care să le permită dezvoltarea normală a personalității, a vocațiilor si aptitudinilor mentale și fizice, coroborat cu prev.art.24 si 29 din Legea nr.18/1990 pentru ratificarea convenției cu privire la drepturile copilului care stipulează dreptul acestuia la cea mai bună stare de sănătate posibilă cât și dreptul la educație și punctul 1 indice 1.1 din anexa 3 a Ordinului 18/2003 privind aprobarea Ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități, prima instanță a considerat cererea reclamantei întemeiată, așa cum a fost formulată și în consecință a admis-o.
Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de C. N. C.D. L., instanța de fond a considerat că aceasta este lipsită de interes în condițiile în care la termenul de judecată din 30.03.2010, la dosar s-a depus cererea de transfer formulată de pârâta P. A. către Școala cu clasele I-VIII nr.11 din Timișoara, solicitându-se transferul minorului P. L.-G. de la C. N. C.D. L. la școala amintită.
Împotriva sentinței civile nr. 6541/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ au declarat apel pârâții P. A. și P. G., înregistrat la Judecătoria Timișoara la 11 august 2010, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii în tot a acțiunii principale cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au invocat dispozițiile art. 282-298 C .pr .civ. și art.242 alin. 2 C.pr civ.
Intervenientul C. N. C.D. L. Timișoara prin concluziile scrise formulate a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
În motivarea apelului, pârâții au arătat că nu poate fi identificat nici în Legea 272/2004 nici în alte acte normative vreun articol care să poată justifica cererea formulată.
S-a apreciat că sentința este neîntemeiată și nelegală potrivit art. 47 din Legea 272/2004 coroborat cu art.8 din Convenția pentru Drepturile Omului privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Copilul are dreptul să primească o educație care să îi permită dezvoltarea în condiții nediscriminatorii a aptitudinilor și personalității sale. Părinții copilului au prioritate și dreptul de a alege felul educației care urmează să fie dată copiilor lor.
Prezentarea minorului P. L. la un medic specialist neuropsihiatru, ancheta socială și evaluarea la comisia pentru copilul cu handicap, s-au considerat de P. A. și P. G. a fi abuzive și fără temei legal.
S-a mai susținut că toate numeroasele evaluări au creat copilului reticență și neîncredere.
Supunerea copilului unei noi evaluări medicale făcute în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T. împotriva voinței acesteia și a părinților ar avea consecințe dintre cele mai grave asupra dezvoltării minorului.
Din dosarul Judecătoriei Timișoara, apelanții au concluzionat că rezultă fără echivoc atitudinea răutăcioasă fabulatorie a unor părinți, cadre didactice slab pregătite din punct de vedere psihopedagogic, profesional sau suplinitori fără titulatură, care într-un mod abuziv și comandat au continuat a denigra și blama minorul fără a-i oferi sprijinul educațional și moral de care trebuie să se bucure un elev.
De asemenea, s-a apreciat că doi ani școlari consecutivi de repetenție ai minorului au fost foarte utili, vădit în favoarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T., minorul fiind sancționat și acuzat fără temei legal prin documentele nr._ și documentul 719/20.03.2009, fără respectarea prevederilor legale a Legii nr. 84/1995, Legii nr. 76/2006, O.G. nr. 75/2005, Legii nr. 272/2004.
Prin acțiunea admisă de instanța de judecată, minorul a fost tratat ca un infractor delincvent în scopul mascării incompetentei celor care trebuiau să educe în mediu școlar, disculpând cadrele didactice.
De altfel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T. a avut mereu o atitudine părtinitoare față de profesori în dezavantajul minorului, s-a considerat de către pârâți.
S-a mai învederat că practic toate documentele medicale atașate, evaluările, rezultatele excepționale la învățătură ale minorului, activitățile extrașcolare cât și diplomele minorului sunt lipsite de eficiență și demonstrează că părinții minorului sunt preocupați de sănătate și educația copilului.
Potrivit art. 8 C.E.D.O, care in linii generale garantează dreptul la intimitate, minorul are dreptul de a fi lăsat în pace.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timișoara a solicitat respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 6541/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În motivare, intimata a arătat că minorul a frecventat nu mai puțin de 2 grădinițe și 6 școli pe durata a 8 ani, fiind transferat în cadrul aceleiași școli la mai multe clase pe parcursul anului școlar și repetând doi ani consecutiv clasa a V-a datorită scăderii notei la purtare.
Dreptul părinților de a alege cu prioritate felul educației care urmează să fie dat copilului lor, prevăzut de art.8 din Convenție nu poate depăși limitele respectării drepturilor celorlalți participanți la procesul educativ sau a îngrădi în vreun fel acest drept.
Acest drept este de asemenea în strânsă legătură și trebuie exercitat în interesul superior al minorului P. L..
Având în vedere istoricul medical al copilului (depus la dosarul Judecătoriei Timișoara), s-a considerat că prezentarea acestuia la un medic neuropsihiatru în mod periodic este în beneficiul său și nu în detrimentul sănătății minorului.
Intimata a mai apreciat că evaluarea minorului de către Serviciul de Evaluare Complexă pentru Copilul cu Handicap al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T. în vederea expertizării complexe și orientării școlare nu constituie un abuz, ci o necesitate.
Analizând apelul prin prisma motivelor formulate precum si raportat la prevederile art.282-296 C.pr.civ., tribunalul l-a respins ca neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică raportat la probatoriul administrat în fața instanței de fond.
Din ansamblul probator administrat în cauză s-a concluzionat că minorul are probleme de sănătate și probleme de comportament ce rezultă din cele dintâi, iar refuzul părinților de a le recunoaște îi încalcă minorului dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sănătate, fiind încălcate prevederile art.43 alin. 1 din L 272/2004.
Astfel conform textului de lege mai sus menționat, instanța de apel a reținut dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept, iar conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 272/204 ’’...principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv de legătura cu drepturile si obligațiile ce revin părinților copilului...’’.
Tribunalul a apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă cu prisosință faptul că prin comportamentul său, minorul P. L. pune în pericol starea de sănătate a celorlalți colegi, fiind încălcate dreptul acestora la o educație care să permită dezvoltarea normală a personalității, a vocațiilor și aptitudinilor acestora.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de apel a opiniat că nu se impune a fi primite susținerile apelanților P. A. și P. G. privind faptul că prezentarea minorului P. L. la un medic specialist neuropsihiatru și la comisia pentru copilul cu handicap este abuzivă, obligația stabilită de prima instanța pentru prezentarea minorului la un medic specialist neuropsihiatru în vederea evaluării medicale, la Comisa Internă din subordinea Inspectoratului Școlar al județului T. în vederea evaluării psihopedagocice și educaționale și la Serviciul de Evaluare Complexă pentru Copilul cu Handicap al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T., precum și efectuarea anchetei sociale la domiciliul părinților minorului, pârâții apelanți din prezenta cauză fiind în acord cu interesul superior al minorului și cu respectarea drepturilor prevăzute de lege în favoarea acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, ambii pârâți solicitând, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în fond.
Recursul lor a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ., art. 312 al.1 – 3 C.proc.civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că probele dosarului demonstrează că pârâții, ca părinți ai minorului P. L. G. (născut la 29.10.1995), și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile părintești, de creștere, îngrijire și educare corespunzătoare a acestuia, la fel cum au procedat cu fiica lor, studentă în ultimul an la Facultatea de Arhitectură.
Recurenții au afirmat și că s-a făcut dovada acestor afirmații prin toate înscrisurile doveditoare depuse de aceștia la dosar, fiind astfel probată preocuparea lor permanentă atât pentru bunăstarea materială a fiului lor minor cât și pentru starea sa de sănătate.
În opinia recurenților, introducerea acțiunii de către instituția reclamantă a fost generată de o apreciere subiectivă a comportamentului minorului, datorată discuțiilor tensionate existente între pârâți ca părinți ai acestuia și responsabilii diverselor instituții de învățământ în care a fost înscris fiul lor și care au fost generate de refuzul părinților de a accepta finanțarea nelegală și sub diverse forme a activității acestor instituții.
Chiar dacă se susține că în instituțiile de învățământ în care s-a aflat până la momentul actual, fiul minor al părților ar fi creat probleme colegilor și dascălilor săi, nu s-a procedat în mod corect în efectuarea anchetelor școlare și nu i-au fost prezentate acestuia și părinților săi dovezile celor imputate pentru a se putea apăra și pentru a dovedi contrariul.
În plus, se susține că nu copilul lor ar fi fost sursa problemelor din instituțiile de învățământ din moment ce, o dată cu înscrierea lui la Școala generală nr. 11 (unde se află și în prezent), nu s-au mai ivit niciun fel de incidente și el învață bine și este apreciat.
În concluzie, se susține că nu sunt dovedite acele împrejurări justificate care să permită admiterea acțiunii instituției reclamante și supunerea copilului unor măsuri de natură să-i afecteze demnitatea și dezvoltarea conformă a personalității.
În sprijinul afirmațiilor făcute în recurs, pârâții au atașat la dosar un set de înscrisuri conținând dovada demersurilor lor în încercarea de a proba netemeinicia susținerilor instituțiilor pârâte precum și extrase din presa scrisă în care sunt criticate unele aspecte ilegale și imorale din practica instituțiilor de învățământ naționale.
Aceste afirmații au fost reiterate și prin notele de ședință și concluziile scrise formulate în susținerea recursului.
Având în vedere natura și obiectul cauzei precum și vârsta minorului P. L. G., în conformitate cu dispozițiile art. 24 al. 2 din legea nr. 272/2004, Curtea a procedat la audierea acestuia în camera de consiliu din data de 20.11.2012, susținerile sale fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.
Totodată, în virtutea rolului activ conferit de lege, prin excepție de la regulile de probațiune prevăzute de art. 305 C.proc.civ. și în aplicarea dispozițiilor aceleiași legi menționate anterior, Curtea a solicitat instituției reclamante și școlii în care este elev minorul să comunice datele recente despre comportamentul acestuia, răspunsurile lor fiind, de asemenea, depuse în prezentul dosar ca probe noi.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 al. 2 C.proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Rezultă astfel că recursul pârâților vizează, în esență, modul greșit în care – în opinia lor – instanțele anterioare au interpretat probele administrate în cauză, constatând că susținerile reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T. sunt întemeiate și că fiul lor minor trebuie să facă obiectul măsurilor de evaluare periodică psihiatrică, psihopedagogică și educațională.
Curtea este în drept că constate în acest caz, în primul rând, faptul că modul de apreciere a probelor și de stabilire a situației de fapt la care, instanțele au făcut aplicarea legii vizează aspecte de pretinsă netemeinicie a hotărârii care o dată cu abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C.proc.civ. (ce făcea posibilă verificarea hotărârii și în această privință) nu mai permite în prezent instanței de recurs decât examinarea aspectelor de nelegalitate ale hotărârii.
În al doilea rând, chiar dacă un astfel de control judiciar ar fi fost permis, urmează a se reține că probatoriul s-a bazat esențialmente pe înscrisuri întocmite de diverse instituții publice care au, deci, un caracter oficial și care, până la data soluționării recursului, nu s-au dovedit a fi false și nici contrazise de alte probe concludente.
În aceste condiții, este evident că până la data înregistrării acțiunii, minorul L. G. s-a dovedit a avea realmente anumite tulburări de comportament în relația sa cu colegii și cu responsabilii instituțiilor de învățământ în care s-a aflat de-a lungul perioadei sale de școlarizare, fie că acestea s-au datorat unor cauze intrinseci persoanei sale (probleme de percepție a mediului, probleme de adaptare sau generate de personalitatea sa hiperactivă) sau unor cauzei extrinseci (reacția, prin ricoșeu, la numeroasele discuții contradictorii pe care părinții săi le-au avut, din diferite motive, cu reprezentanții instituțiilor școlare).
Fiind la o vârstă plină de provocări în care un adolescent abia învață cum să își construiască personalitatea și dovedindu-se în condițiile date că, în afara sprijinului permanent al părinților săi L.-G. avea, în mod necesar, nevoie și de sprijinul unor specialiști pentru a găsi împreună o soluție care să-l scoată din impas și care să-l determine a avea un comportament adecvat statutului său socio - profesional, în mod justificat și aplicând corect dispozițiile art. 43 din legea nr. 272/2004, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T..
Dacă adoptarea pachetului de măsuri de evaluare și control periodic din partea unor instituții și servicii de specialitate a corespuns situației de fapt în care minorul s-a aflat până la data introducerii acțiunii, nu același lucru se poate constata pentru perioada ulterioară acestui moment.
Astfel, din înscrisurile noi depuse în recurs de către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T. și de către conducerea școlii în care este elev în clasa a VIII-a L. G. (Colegiu tehnic „D. L.” Timișoara, fosta Școală Generală nr. 11) dar și din propriile afirmații ale acestuia, a rezultat că după data de 12.09.2008 (când s-a înregistrat ultima sesizare privind comportamentul necorespunzător al acestuia) și respectiv după debutul semestrului II al anului școlar 2009-2010, nu s-a mai întocmit niciun alt raport de evaluare a minorului, el având după aceste momente o atitudine pozitivă față de familie și școală (dovadă fiind și notele bune obținute la diversele materii precum și nota 10 la purtare), dezvoltarea sa în plan fizic, psihic și educațional realizându-se în limitele specifice vârstei sale.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că intervenția instituțiilor publice prin programe de asistență de specialitate și evaluare, în sprijinul minorilor aflați într-o relație disfuncțională cu mediul lor familial, social sau profesional, este o măsură de excepție și temporară determinată de dificultatea reprezentanților lor legali de a gestiona corespunzător și doar prin ei înșiși această problemă iar, pe de altă parte, faptul că în cauză, prin reacția responsabilă a părinților și prin preocuparea lor permanentă, minorul L. G. a reușit să surmonteze în mod fericit dificultățile întâmpinate din acest punct de vedere și să dovedească în ultimii ani un comportament normal în raport cu cei din jur, Curtea constată că deși justificate inițial, măsurile dispuse de Judecătoria Timișoara nu mai sunt necesare în prezent.
Prin urmare, luând în considerare situația actuală a minorului P. L. G., demonstrată de probele noi administrate în recurs – din care una emană de la însăși instituția reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T. – Curtea va admite recursul pârâților P. A. și P. G. și va modifica în parte cele două hotărâri anterioare, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T., dar va menține, ca temeinice și legale acele dispoziții din sentință prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de C. Național „C. D. L.”.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții P. G. și P. A. împotriva deciziei civile nr.230/A/6.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă pe care o modifică în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâții P. G. și P. A. împotriva sentinței civile nr. 6541/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara pe care o schimbă în parte și, în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. – T. împotriva pârâților.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. D.C./11.03.2013
Tehnored. O.I. 2 ex./12.03.2013
Instanța de apel:Tribunalul T., jud. A. I., jud. D. J.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. A. Anastatsescu
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 372/2013. Curtea... → |
|---|
