Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 372/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 1058/246/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
-COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI-
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 372
Ședința publică din 12 martie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P. A. S. împotriva deciziei civile nr. 448/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul I. I. M., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta personal și asistată de av. A. A. C., lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 39 lei (mai mare decât cea de 7 lei stabilită prin citativ), două scrisori medicale eliberate de Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență A., Secția Neuropsihiatrie Infantilă, la data de 16.01.2013, respectiv 11.02.2013, precum și împuternicire avocațială.
Întrebată fiind dacă minora poate fi adusă pentru audierea ei de către prezentul complet de judecată, pârâta P. A. S. arată că minora este instabilă emoțional, fiind în prezent sub tratament medical neuropsihiatric.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul de a dispune exercitarea autorității părintești doar de către pârâtă și menținerea programului de vizitare al minorei de către reclamant în modalitatea stabilită de către prima instanță.
În susținerea recursului, învederează instanței faptul că părțile încă au probleme care o afectează pe minoră, aceasta fiind tracasată de toată situația care îi provoacă o stare de instabilitate, aflându-se în acest moment sub tratament, întrucât este labilă psihic.
Mai arată că, din probele de la dosar rezultă că interesul superior al minorei este să fie ferită de discuțiile interminabile dintre părinți, minora fiind stresată de atitudinea amenințătoare a tatălui față de mama sa. Susține că reclamantul nu plătește nici pensia de întreținere, motiv pentru care pârâta a depus plângere la poliție pentru infracțiunea de abandon de familie.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1530 din 19.07.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Ineu a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul principal I. I. M. împotriva pârâtei principale P. A. S..
A fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională P. A. S. împotriva pârâtului reconvențional I. I. M..
A fost respins capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți asupra minorei I. A.-M. Elyza născută la data de 04.06.2005 și s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către pârâta principală P. A. S..
S-a stabilit dreptul de vizită al reclamantului principal I. I. M. în favoarea minorei I. A.-M. Elyza născută la data de 04.06.2005, după următorul program:
- în prima săptămână a fiecărei luni, de sâmbăta de la ora 10,00 și până duminică la ora 18,00, la domiciliul reclamantului principal cu obligația de a o readuce la domiciliul pârâtei principale și două săptămâni în vacanța de vară, modificând în acest sens dispozițiile sentinței civile nr. 1661/23 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr._ .
A fost majorată obligația de întreținere datorată de reclamantul principal I. I. M. pe seama minorei I. A.-M. Elyza născută la data de 04.06.2005, de la suma de 150 lei lunar la suma de 170 lei lunar, începând cu data de 10 aprilie 2012 și până la majoratul minorei, modificând obligația stabilită prin sentința civilă nr. 1661/23 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr._ .
Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în motivare faptul că prin sentința civilă nr.1661/23 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Ineu părțile au divorțat, a fost încredințată minora I. A. –M. Elyza spre creștere și educare pârâtei principale-reclamantă reconvențională, fiind obligat reclamantul principal la plata unei pensii de întreținere raportat la venitul minim pe economie, și s-a stabilit dreptul de vizită al reclamantului principal în favoarea minorei în prima și a treia sâmbătă din lună și jumătate din vacanțele școlare ale minorei și să o ia la domiciliul său.
Potrivit art.397 Noul cod civil după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit 398 pct.1 din Noul Cod civil dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Instanța de fond a apreciat că nu este în interesul superior al minorului acordarea custodiei comune ambilor părinți, că nu poate fi aplicată și nu este în avantajul minorului în situația în care reclamantul o amenință telefonic pe pârâtă și nu există o comunicare între părinți în legătură creșterea și educarea minorei, motiv pentru care a respins capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți asupra minorei I. A.-M. Elyza născută la data de 04.06.2005 și a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către pârâta principală P. A. S..
Instanța de fond a stabilit dreptul de vizită al reclamantului principal I. I. M. în favoarea minorei I. A.-M. Elyza născută la data de 04.06.2005, după următorul program:
- în prima săptămână a fiecărei luni, de sâmbăta de la ora 10,00 și până duminică la ora 18,00, la domiciliul reclamantului principal cu obligația de a o readuce la domiciliul pârâtei principale și două săptămâni în vacanța de vară, modificând în acest sens dispozițiile sentinței civile nr. 1661/23 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr._ .
Instanța, văzând în drept disp. art.403 Noul cod civil a majorat obligația de întreținere datorată de reclamantul principal I. I. M. pe seama minorei I. A.-M. Elyza născută la data de 04.06.2005, de la suma de 150 lei lunar la suma de 170 lei lunar, raportat la venitul minim pe economie, începând cu data de 10 aprilie 2012 și până la majoratul minorei, modificând obligația stabilită prin sentința civilă nr. 1661/23 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr._ .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, recalificat la termenul de judecată din 29.11.2012 de către instanță ca fiind apel, atât reclamantul cât și pârâta.
Prin apelul declarat pârâta a solicitat să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul celor menționate în acțiunea reconvențională
În motivare, pârâta a arătat prin cererea reconvențională a solicitat recalcularea obligației de întreținere și stabilirea acestei obligații în cotă procentuală de 25% din veniturile obținute de către reclamantul pârât reconvențional, iar în cazul în care acesta nu are loc de muncă, acest procent să fie raportat la venitul minim pe economie din luna plății. Deși reclamantul pârât reconvențional a fost de acord cu această cerință prin întâmpinarea depusă, instanța a stabilit doar majorarea sumei de la 150 lei la suma de 170 lei, fără a preciza cota procentuală.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, deși pârâta a solicitat acordarea acestora și au depus la dosar dovada cheltuielilor, instanța de fond a reținut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată dispunând compensarea acestora, fiind în contradictoriu cu cele solicitate de pârâtă
Cu privire la modificarea programului de vizită solicitat instanței de fond, prin apelul declarat pârâta a arătat că își menține această cerere în continuare.
Reclamantul prin apelul declarat a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării custodiei comune și stabilirii programului de vizită după programul solicitat.
Prin soluția dată prima instanță a acordat pârâtei mai mult decât a cerut aceasta, fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 6 Cod de procedură civilă.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de interesul superior al minorului neexistând nici un motiv ca aceasta să nu acorde custodia comună.
Prin decizia civilă nr. 448 din 29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis apelurile declarate de reclamantul I. I. M. și pârâta P. A. S. împotriva sentinței civile nr.1530 din 19.07.2012 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Ineu pe care a schimbat-o în parte după cum urmează:
A dispus exercitarea în comun de către reclamant și pârâtă a autorității părintești față de minora I. A.-M. Elyza și a stabilit la mamă locuința minorei.
A modificat obligația de întreținere stabilită în sarcina reclamantului pentru minoră în sensul plății unei pensii lunare de întreținere de 25% din veniturile nete ale acestuia, cotă care se va raporta la venitul minim net pe economie în perioadele în care reclamantul nu desfășoară activități salariate.
A modificat programul de legături personale al reclamatului cu minora și a stabilit că acesta se va desfășura în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 17 până duminică ora 17,în perioada 1 iulie-31 iulie a fiecărui an, prima săptămână din vacanța de primăvară și de iarnă în fiecare an, cu obligația reclamantului de a lua minora și de a o înapoia la locuința mamei acesteia; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că împrejurarea că părinții copilului nu se înțeleg între ei nu constituie un motiv întemeiat, în sensul art. 398 rap.la art.503 din Codul civil, pentru exercitarea autorității părintești exclusiv de către mama pârâtă, în realitate fiind relevante doar raporturile dintre părinte și copil, care potrivit probelor administrate se bazează pe afecțiune reciprocă, precum și posibilitatea concretă pentru părinte de a-și exercita atribuțiile, care de asemenea există deoarece reclamantul locuiește într-o localitate apropiată de cea a fetiței.
De altfel, pârâta prin întâmpinare a arătat că nu s-a opus niciodată ca reclamantul să-și exercite atribuțiile de tată, iar pentru acest lucru nu are neapărată nevoie de o sentință.
Față de aceste considerente și ținând cont de interesul superior al copilului, tribunalul a dispus exercitarea în comun de către reclamant și pârâtă a autorității părintești față de minora I. A.-M. Elyza, iar potrivit art.400 din noul Cod civil a stabilit la mamă locuința minorei.
În privința modului de stabilire a pensiei de întreținere, prima instanță în mod greșit nu a ținut cont de acordul pârâtului reconvențional la plata unei pensii de întreținere în cotă procentuală de 25%, astfel încât tribunalul a modificat obligația de întreținere stabilită în sarcina reclamantului pentru minoră în sensul plății unei pensii lunare de întreținere de 25% din veniturile nete ale acestuia, cotă care s-a raportat la venitul minim net pe economie în perioadele în care reclamantul nu desfășoară activități salariate.
De asemenea, având în vedere vârsta minorei și necesitatea ca aceasta să-și poată dezvolta relațiile de atașament cu tatăl său, s-a apreciat că se impune modificarea programului de legături personale al reclamantului cu minora, stabilit într-o modalitate prea restrânsă de către prima instanță, astfel încât acesta să se desfășoare pe viitor în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 17 până duminică ora 17, în perioada 1 iulie-31 iulie a fiecărui an, prima săptămână din vacanța de primăvară și de iarnă în fiecare an, cu obligația reclamantului de a lua minora și de a o înapoia la locuința mamei acesteia.
S-a reținut că, având în vedere modul în care au fost soluționate pretențiile ambelor părți prin admitere doar în parte, prima instanță a făcut în mod corect compensarea cheltuielilor de judecată, astfel că au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva deciziei civile nr. 448/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A., în termen legal, a declarat recurs pârâta P. A. S. care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a deciziei atacate, in sensul de a se dispune exercitarea autorității părintești doar de către recurenta si de a se menține programul de vizitare al minorei de către tatăl sau in modalitatea solicitata in prima instanța, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, a arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 398 pct. 1 Cod civil, întrucât din probatoriul administrat in fata primei instanțe,a rezultat ca intre părți exista în continuare o stare conflictuala, chiar daca au trecut 3 ani de la divorțul acestora, stare determinata in special de atitudinea violenta a reclamantului-intimat si de refuzul acestuia de a comunica cu parata-recurenta si ca, datorita acestui conflict stabilitatea emoționala a minorei este afectată.
Arată că minorul părților a trecut prin stresul emoțional provocat de scandalurile dintre părinții săi, iar ulterior de divorțul părinților săi, iar reclamantul-recurent nu a înțeles sa aibă o atitudine corespunzătoare nici măcar după divorț si nu este dispus sa ajungă la o înțelegere cu mama fiicei sale, ceea ce demonstrează că ceea ce primează pentru el este propriul interes si nu al copilului.
Reclamantul recurge si in prezent la amenințări la adresa paratei pentru a-si impune punctul de vedere, or, in asemenea condiții, este in dezavantajul minorei ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata asupra sa si de către tatăl sau, iar programul prelungit de vizitare, contrar voinței copilului, nu face decât sa amplifice problemele emoționale pe care minora le are deja .
In acest sens dovada o reprezintă o Scrisoarea medicala ce provine de la Spitalul Clinic Județean A.-Sectia Neuropsihiatrie Infantila, care denota o tulburare a minorei ca rezultat a mediului familial perturbat, fiindu-i prescris si tratament.
A învederat că dorința exprimată a reclamantului de a se îngriji de minora, nu are si suport practic,in condițiile in care acesta a refuzat in repetate rânduri sa plătească pensia stabilita de către instanța ,fiind nevoie ca parata sa se adreseze politiei cu plângeri penale pentru abandon de familie.
De asemenea, consideră ca programul de vizitare propus de către pârâtă prin acțiunea reconvențională, respectiv: in prima si a treia săptămâna din luna între orele 12-18, pe raza domiciliului paratei si o săptămâna in vacanta este rezonabil, raportat la interesul superior al minorei.
În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate, ale dispozițiilor art. 304 și 306 Cod proc.civ., față de dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc.civ., ale art. 262, 397-398 și 503 Cod civil, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, critica adusă hotărârii atacate în sensul că instanța de apel a eludat dispozițiile art. 398 Cod civil – prin stabilirea autorității părintești de către ambii părinți – este neîntemeiată.
În acest sens, este de precizat că potrivit noii reglementări a art. 397 Cod civil, autoritatea părintească aparține ambilor părinți care au obligația să o exercite numai în interesul superior al copilului.
Sub acest aspect, trebuie avute în vedere și dispozițiile din legea specială (art. 2 din Legea nr. 272/2004) care afirmă prevalența principiului – interesul superior al copilului – în toate demersurile și deciziile întreprinse de autorități și de instanțele de judecată ce privesc pe copii.
Articolul 397 Cod civil instituie prezumția de autoritate părintească comună, iar dispozițiile art. 398 Cod civil prevăd situația de excepție, respectiv exercitarea autorității părintești de către un singur părinte atunci când există motive întemeiate, în raport de interesul superior al copilului.
Cum, în cauză nu s-a făcut dovada unor motive întemeiate care să determine instanța să rețină că ar fi aplicabilă excepția de la regula instituită în art. 397 C.civil și
că prin exercitarea în comun a autorității părintești ar fi afectată dezvoltarea emoțională a minorei, Curtea constată că nu sunt întemeiate susținerile pârâtei sub acest aspect.
Din scrisoarea medicală depusă la dosar, la instanța de recurs, emisă de Spitalul Clinic Județean A., nu rezultă că tatăl minorei ar reprezenta un risc pentru aceasta, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit locuința minorei la mamă, iar prin instituirea exercitării în comun a autorității părintești ambii părinți vor avea obligația de a decide împreună măsurile ce trebuie întreprinse pentru a asigura dezvoltarea fizică și morală sau intelectuală a minorei, sănătatea acesteia și orice alte măsuri ce se impun în vederea respectării interesului superior al acesteia.
Față de aspectele menționate nu poate fi reținută susținerea recurentei că instanța de apel prin soluția pronunțată a acordat prioritate interesului reclamantului (care ar fi contribuit la situația conflictuală între părți), și nu interesul superior al copilului.
În ceea ce privește programul de vizitare a minorei, acesta a fost stabilit cu respectarea atât a dispozițiilor art. 1, 4 și 5 din Legea nr. 272/2004 – conform cărora copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții și rudele - dar și ale art. 262 alin. 2 Cod civil, conform cărora copilul care nu locuiește la părinți sau, după caz, la unul din aceștia, are dreptul de a avea legături personale cu aceștia.
De menționat că, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a opina că participarea activă a părinților în acțiunile care îl privesc pe copil este obligatorie în temeiul art. 8 din Convenție pentru a asigura protecția intereselor acestuia (cauza Glasor împotriva Regatului Unit – Hotărârea din 19.09.2000; cauza Sbărnea împotriva României – Hotărârea din 21.06.2011).
De asemenea, în numeroase decizii de speță (Hoffmann vs. Austria, Ignaccolo-Zenide vs. România) Curtea Europeană a arătat că autoritățile trebuie să țină seama de interesele, de drepturile și libertățile minorului, în special de interesul superior al copilului, iar în ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele.
Față de considerentele arătate, Curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 (9) Cod proc.civ., astfel că, în baza art. 312 Cod proc.civ., va respinge recursul declarat de pârâta P. A. S. împotriva deciziei civile nr. 448/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta P. A. S. împotriva deciziei civile nr. 448/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./29.03.2013
Tehnored.L.P./1.04.2013/Ex.2
Instanța de fond: F.B. – Judecătoria Ineu
Instanța de apel: N.C.; S.C.Ș. – Tribunalul A.
| ← Cerere necontencioasa. Decizia nr. 115/2013. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
