Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 684/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 684/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 179/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 684
Ședința publică din 30 aprilie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii C. L. G., C. T. și C. E. împotriva deciziei civile nr. 172/5.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/215/2007, în contradictoriu cu intimatul N. D..
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În termenul de pronunțare, contestatorii au depus la dosar, prin registratura instanței la data de 30.04.2013, concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra contestație în anulare constată că:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._ contestatorii C. L. G., C. T. și C. E. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei civile nr. 172/5.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/215/2007.
În motivare arată că instanța a omis să cerceteze o parte a motivelor de modificare și casare invocate prin recursul declarat, respectiv cele ce se referă la soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului.
Instanța de recurs a ignorat faptul că art. 312 alin. 3 C.proc.civ. acordă beneficiul casării alături de cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 C.proc.civ.
Arată că au fost ignorate probele aflate la dosar ce dovedesc zestrea dată d-nei C. L. (făcând referire la depoziția de martor și chitanță).
S-a reținut greșit că despărțirea în fapt s-a produs în decembrie 2005 – iar prin această consemnare instanța de recurs a cauzat contestatorilor un prejudiciu de 6770 lei (RON), suma reprezentând rate achitate de C. L. în perioada 1.01.2005 – 1.12.2005.
Nu s-a luat în calcul adevărata sumă încasată pe apartamentul din Bălcești de 4140 euro, recunoscută la interogatoriu de N. D. și întărită prin ordinul de încasare care se afla atașat la dosarul cauzei, și care sumă a fost parte din avansul la casă.
Mai arată că instanța de recurs nu a analizat că în momentul de față toate ratele și dobânzile la împrumutul contractat de contestatoarea C. L. (fostă N.) au fost achitate numai de către aceasta după data despărțirii în fapt și se ridica la nivelul sumei de 99.970 lei (RON), la data la care Tribunalul D. pronunța decizia civilă nr. 75/10.04.2012, decizie care a fost confirmată pe aceeași sumă și de către instanța de recurs.
Instanța a săvârșit o eroare materială întrucât a reținut suma de 11.503 lei (RON) în loc de 132.520 lei (RON) – sumă dovedită cu chitanțe și extrase de cont.
A învederat că instanța nu a analizat susținerea lor conform căreia intimatul reclamant, prin cererea sa introductivă a solicitat doar partajarea avansului de 26.000 euro achitat de cei doi soți pentru achiziționarea imobilului de locuit; deși instanța a menționat că în fazele anterioare de judecată nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, nu a analizat acest aspect.
Deși instanța nu mai era ținută să analizeze cauza sub toate aspectele sale, totuși, verificarea greșitei aplicări a legii în cauză este indisolubil legată de verificarea probatoriului deoarece numai în acest mod se putea verifica dacă soluția pronunțată în apel era sau nu legală.
Susținerea unor cote egale de contribuție nu este corectă, nefiind luată în calcul contribuția intervenienților (80%) la dobândirea apartamentului supus partajului.
De asemenea, greșeală materială o constituie și faptul că nu a fost introdus în masa partajabilă terenul din localitatea Pielești și construcțiile de pe el.
În drept, invocă prevederile art. 318, art. 304 și art. 312 C.proc.civ. și art. 6 C.E.D.O.
Prin întâmpinare, intimatul N. D. a solicitat respingerea contestației în anulare cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C.proc.civ.
Arată că este greșită afirmația contestatorilor în sensul că instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs, mai mult, instanța de recurs nu a analizat probele administrate la fond și în apel cu privire la suma împrumutată de foștii soți de la R. I., în opinia intimatului, fiind relevant răspunsul la interogatoriu al contestatoarei C. L. care coroborat cu declarațiile martorilor audiați, a dus la concluzia că acesta împreună cu fosta sa soție, au restituit suma împrumutată.
Cu privire la terenul aferent construcției din C., arată că pe parcursul judecății, la fond, în apel și recurs niciuna din părți nu a cerut evaluarea acestui teren. Precizează că personal nu a cerut evaluarea terenului întrucât locuința a fost construită prin A.N.L. iar terenul apare ca fiind concesionat în favoarea propriei construcții.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată, material probator din a cărui analiză Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 172/5.02.2013 pronunțată în dosar nr._/215/2007, Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate de reclamantul N. D. și de pârâta C. L. G. și intervenienții C. T. și C. E. împotriva deciziei civile nr. 75 din 10.04.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul cu același număr.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut în esență că în raport de probatoriul administrat în cauză și care s-a apreciat că nu mai poate fi reevaluat, au fost stabilite cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor supuse partajului.
În ceea ce privește critica formulată de reclamant cu privire la incidența dispozițiilor art. 31 lit. b Codul familiei, prin raportare la dispozițiile art. 30 Codul familiei (în vigoare la data promovării acțiunii), instanța de recurs a constatat că în cauză ambele instanțe au interpretat și aplicat corect aceste dispoziții legale.
Curtea, referitor la această critică invocată prin raportare la probatoriul administrat în cauză, a reținut că în mod corect s-a apreciat de ambele instanțe că părinții reclamantului nu au înțeles să gratifice doar pe reclamant, ci pe ambii soți.
În ceea ce privește evaluarea imobilelor din litigiu, s-a constatat că valoarea acestora a fost stabilită printr-un raport de contraexpertiză solicitat de părți, iar stabilirea contravalorii acestora și atribuirea lor s-a făcut cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 6736 și 6731 C.proc.civ.
Raportat la aceleași dispoziții legale menționate respectiv ale art. 31 (b) Codul familiei s-a constatat corect ca având caracterul de bunuri proprii ale pârâtei, suma de 80.000.000 lei -RON (prețul apartamentului din Bălcești) și suma de 7155 euro, astfel că s-a apreciat că nu este întemeiată nici critica formulată de reclamant în ceea ce privește reținerea eronată a acestei contribuții proprii a pârâtei.
În ceea ce privește recursul pârâtei și intervenienților s-a constatat că așa cum s-a reținut mai sus, acesta vizează în mod preponderent greșita stabilire a situației de fapt, respectiv aspecte ce nu mai pot fi cenzurate în recurs, raportat la dispozițiile art. 304 C.proc.civ.
Astfel, instanța de recurs a reținut că solicitarea recurenților de a se casa hotărârea atacată cu motivarea că instanța a făcut o calificare greșită a bunurilor suspuse partajului și că astfel nu s-a cercetat fondul nu este întemeiată, întrucât acest motiv de recurs nu se regăsește în cele menționate la art. 304 C.proc.civ.
De asemenea, s-a constatat că în mod corect imobilul din C. .. 4 cu respectarea dispozițiilor art. 30 Codul familiei a fost inclus în masa partajabilă, acesta fiind dobândit în timpul căsătoriei, astfel că instanța de apel prin modalitatea de partajare dispusă în cauză, nu a dat mai mult decât s-a cerut, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr. civ.
În raportul de contraexpertiză au fost evaluate atât imobilele din litigiu, cât și lucrările de finisare efectuate, contribuția părților fiind avută în vedere de instanță la stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor, contribuție ce a fost stabilită în mod corect pentru întreaga masă de bunuri (inclusiv îmbunătățiri).
În ceea ce privește sumele reținute ca și contribuție efectivă a părților pentru bunurile dobândite de ele, instanța de recurs a apreciat că sunt corect reținute, mai mult, criticile cu privire la acest aspect vizează reaprecierea probatoriului lucru ce, așa, cum s-a arătat nu se poate face în calea de atac a recursului, motiv pentru care au fost respinse aceste critici ale hotărârii atacate menționate la punctul II (1 și 2) și III din recursul pârâtei și intervenienților, sub aspectul cotelor de contribuție, respectiv a sumelor reprezentând aportul fiecărei părți la dobândirea bunurilor comune, și a fost menținută decizia și sub aspectul sultelor datorate de părți.
În ceea ce privește critica (punctul IV din recurs) adusă de pârâtă și intervenienți cu privire la cererea de partaj suplimentar, s-a constatat că și aceasta este nefondată.
Astfel, s-a considerat că cererea de completare a masei partajabile după pronunțarea încheierii de admitere în principiu la fond a fost analizată de ambele instanțe și respinsă în mod corect, raportat la împrejurarea că bunul nu mai era în patrimoniul soților, fiind vândut de aceștia în timpul căsătoriei prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 130/22.03.2005 (B.N.P. T. A.)
Cum, contractul de vânzare-cumpărare menționat a fost încheiat anterior rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț (decizia civilă nr. 112/30.05.2007) s-a reținut corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 Codul familiei, că părțile au semnat acest contract și au încasat împreună prețul înstrăinării bunurilor prevăzute în contract.
Sub acest aspect, Curtea a menționat că deși pârâta și intervenienții au solicitat suplimentarea probatoriului în faza judecării apelului, iar instanța în virtutea principiului rolului activ prevăzut de art. 129 (5) C.proc.civ. a încuviințat proba testimonială respectiv, audierea unui martor, pârâta recurentă nu a reușit să facă dovada susținerilor în sensul că prețul imobilelor vândute respectiv 2,25 miliarde lei din care recurentei i se cuvine jumătate, a fost încasat în totalitate doar de reclamant.
Instanța de recurs a mai constatat că martorul propus de pârâtă și audiat de instanța de apel (fila 55 dosar apel) nu confirmă susținerile pârâtei, acesta a învederat că scopul vânzării terenului a fost ca „prețul obținut să fie folosit pentru plata prețului casei”, pârâta nu a infirmat prin alte probe această declarație, iar din actele dosarului nu rezultă că reclamantul a încasat și folosit în exclusivitate sumele respective.
Examinând decizia contestată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 318 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată.
Astfel, contestația în anulare specială este o cale extraordinară de retractare a deciziilor instanței de recurs ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C.proc.civ. respectiv, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Cerințele art. 318 C.proc.civ., pentru admisibilitatea contestației în anulare nu sunt îndeplinite, în sensul că, examinând conținutul deciziei contestate nu se poate reține existența unei erori materiale în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I C.proc.civ., respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară examinarea fondului sau respingerea probelor. Noțiunea de „eroare materială” nu trebuie interpretată extensiv și, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere de interpretare a unor dispoziții legale.
Aprecierea greșită a unor probe nu constituie erori materiale în accepțiunea dată de art. 318 teza I Cod procedură civilă ci constituie apărări de fond care trebuiau și au și fost invocate în recurs, și care nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare.
Aprecierea probelor administrate în cauză (declarații de martori, înscrisuri reprezentând facturi, chitanțe, adeverințe cu privire la plata ratelor aferente imobilelor) – nu constituie erori materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C.proc.civ.
În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză a art. 318 C.proc.civ. (nepronunțarea cu privire la un motiv de modificare sau de casare) din conținutul deciziei atacate, rezultă că instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de recurent (respectiv art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.), iar în cauză nu se constată existența vreunor motive de ordine publică pe care instanța de recurs să trebuiască să le analizeze din oficiu.
Toate solicitările contestatorilor au fost analizate de către instanțele de fond, fiind corect soluționate, aspect reținut, de altfel, în decizia atacată, din cuprinsul căreia rezultă cu îndestulătoare evidență, faptul că instanța de recurs a înlăturat motivat toate susținerile invocate în cuprinsul cererii de recurs. Faptul că unele probe sau motive de recurs au fost grupate de către curte și analizate în acest context nu poate fi echivalat, în niciun caz, cu omisiunea cercetării vreunui motiv de casare sau modificare a deciziei, aceasta fiind și practica C.E.D.O. în materie. Nu este necesară analizarea separată a fiecărei probe și a fiecărui motiv de recurs, acestea putând fi grupate, în funcție de specificul lor, și analizate împreună prin coroborare ( lucru ce s-a realizat în cauză), fiind suficient să rezulte că instanța a avut în vedere toate apărările și cererile părților.
Prin prezenta contestație în anulare, contestatorii critică modalitatea de instrumentare a pricinii, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, fiind vorba de apărări de fond, astfel că se încearcă promovarea unui veritabil „recurs la recurs”, lucru ce nu este permis de legea procesual civilă. Prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac se pot valorifica eventualele omisiuni ale instanței de recurs, în condiții stricte, și nu se poate provoca o nouă analiză a fondului.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 318 C.proc.civ., Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art.320 C.proc.civ., o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C. L. G., C. T. și C. E. împotriva deciziei civile nr. 172 din 5.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/215/2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. M.L./09.05.2013
Tehnored. O.I. 2 ex./15.05. 2013
Instanța de fond: Judecătoria C., jud. B. S.
Instanța de apel: Tribunalul D.: jud. C. C., jud. M. Giorcotina
Instanța de recurs: Curtea de Apel Timișoara: jud. M. L., jud. D. C., jud. C. R.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 372/2013. Curtea... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
