Cereri. Decizia nr. 639/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 639/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 10056/30/2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 639/R

Ședința publică din 24 aprilie 2013

PREȘEDINTE: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

GREFIER: C. J.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții M. P. I. și D. N., pârâtul S. R., PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. și chematul în garanție M. P., PRIN P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T., precum și de P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1103/PI/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu chematul în garanție intimat M. JUSTIȚIEI - BUCUREȘTI, pentru despăgubiri în baza art.504-507 C.pr.pen.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 17.04.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

În termenul de pronunțare, la data de 22.04.2013, reclamanții recurenți au depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1103/PI/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții M. P. I. și D. N. împotriva pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată.

În consecință, instanța a obligat pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, să-i plătească reclamantului M.-P. I. suma de 327.406,57 lei, actualizată cu rata inflației, de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective și a dobânzilor aferente acestei sume, de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective, echivalentul în lei al sumei de 5000 euro, reprezentând cheltuielile generate de susținerea materială a reclamantului în starea de detenție, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material și suma de 250.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de condamnarea nelegală și privarea nelegală de libertate; reținerea și virarea la bugetul statului și bugetul de asigurări sociale de stat, bugetul asigurărilor de șomaj și bugetul asigurărilor de sănătate, pentru veniturile salariale nerealizate de reclamantul M.-P. I., în perioada septembrie 1994-noiembrie 2008, a următoarelor sume datorate de acesta, ca beneficiar al venitului: 68.914 lei impozit pe venit (salariu), 26.861 lei contribuții pentru asigurări sociale, 2.976 lei contribuții fond șomaj și 19.174 lei contribuții fond unic de sănătate; reținerea și virarea la bugetul de asigurări sociale de stat, bugetul asigurărilor de șomaj și bugetul asigurărilor de sănătate, pentru veniturile salariale nerealizate de reclamantul M.-P. I., în perioada septembrie 1994-noiembrie 2008, a următoarelor sume datorate de plătitorul de venit: 68.561 lei contribuții pentru asigurări sociale; 9.794 lei contribuții fond șomaj și 19.757 lei contribuții fond unic de sănătate.

A obligat același pârât să-i plătească reclamantului D. N. suma de 2.027.847,73 lei, actualizată cu rata inflației, de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective și a dobânzilor legale aferente acestei sume, de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective, precum și a echivalentului în lei al sumei de 5000 euro reprezentând cheltuielile generate de susținerea materială în starea de detenție, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul material, și suma de 250.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de condamnarea nelegală și privarea nelegală de libertate; reținerea și virarea la bugetul statului și bugetul de asigurări sociale de stat, bugetul asigurărilor de șomaj și bugetul asigurărilor de sănătate, pentru veniturile salariale nerealizate de reclamantul D. N., în perioada septembrie 1994-noiembrie 2008, a următoarelor sume datorate de acesta, ca beneficiar al venitului: 580.967 lei impozit pe venit (salariu), 145.043 lei contribuții pentru asigurări sociale, 18.164 lei contribuții fond șomaj și 106.884 lei contribuții fond unic de sănătate; reținerea și virarea la bugetul de asigurări sociale de stat, bugetul asigurărilor de șomaj și bugetul asigurărilor de sănătate, pentru veniturile salariale nerealizate de același reclamant în perioada septembrie 1994-noiembrie 2008, a următoarelor sume datorate de plătitorul de venit: 432.657 lei contribuții pentru asigurări sociale, 69.498 lei contribuții de șomaj și 114.038 lei contribuții fond unic de sănătate.

A constatat că intervalele 20.01._96 și 12.02._01, în care reclamantul M.-P. I. a fost privat nelegal de libertate, constituie vechime în muncă.

A constatat că intervalele 15.09._94, 20.01._96 și 01.02._01, în care reclamantul D. N. a fost privat nelegal de libertate, constituie vechime în muncă.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 23.12.2008, reclamanții M. P. I. si D. N. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantul M.-P. I. a echivalentului în lei al sumei de 1.020.500 EUR, cu titlu de prejudiciu material și moral cauzat prin condamnarea nelegală și prin privarea nelegală de libertate în baza Sentinței penale nr. 51 din 27 februarie 1996 pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr. 1928/P/1996, a Deciziei penale nr. 121/A din 19 mai 1997, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 343/P/1997, și a Deciziei penale nr. 2982 din 27 iunie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 2176/1997; obligarea pârâtului la plata către D. N. a echivalentului în lei al sumei de 1.337.000 EUR, cu titlu de prejudiciu material și moral cauzat prin condamnarea nelegală și prin privarea nelegală de libertate în baza Sentinței penale nr. 51 din 27 februarie 1996 pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr. 1928/P/1996, a Deciziei penale nr. 121/A din 19 mai 1997, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 343/P/1997, și a Deciziei penale nr. 2982 din 27 iunie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 2176/1997; constatarea faptului că intervalele 20.01._96 și 12.02._01, în care M.-P. I. a fost privat nelegal de libertate, constituie vechime în muncă; constatarea faptului că intervalele 15.09._94, 20.01._96 și 01.02._01, în care reclamantul D. N. a fost privat nelegal de libertate, constituie vechime în muncă; obligarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamanții M.-P. I. și D. N. a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

In motivare, s-a arătat că, în data de 24 mai 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în cauza D. și M.-P. c. România (dosare conexate nr._/01 și_/01), prin care a constatat încălcarea de către S. R. a articolului 7 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în legătură cu condamnarea penală definitivă a reclamanților pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.) prin Decizia penală nr. 2982 din 27 iunie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 2176/1997. încălcarea constă în aceea că au fost condamnați de către instanțele judecătorești din România pentru o faptă care nu era prevăzută ca infracțiune de legea penală în vigoare la data săvârșirii ei.

În scopul remedierii consecințelor grave ale acestei încălcări a fost dispusă, prin Decizia penală nr. 679 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr._/1/2007, revizuirea hotărârii judecătorești menționate, în sensul achitării reclamanților pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), pentru că fapta nu era prevăzută de legea penală la data săvârșirii ei (art. 10 lit. b C.pr.pen.), respectiv al înlăturării aplicării art. 255 alin. 5 C.pen. și al art. 254 alin. 3 C.pen.

Subsecvent achitării reclamanților și constatării caracterului nelegal al condamnării și al privării lor de libertate, se impune obligarea Statului R. la repararea prejudiciilor materiale și morale cauzate prin condamnarea și privarea de libertate, în baza prevederilor art. 504 și urm. C.pr.pen., care reglementează procedura specială a reparării pagubei materiale și a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.

De altfel, acest remediu este avut în vedere de către însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în Hotărârea din 24 mai 2007 în cauza D. și M.-P. c. România arată în mod expres (§55): „Curtea amintește că nu acordă o despăgubire bănească conform art. 41 decât atunci când este convinsă că pierderea sau prejudiciul reclamat rezultă într-adevăr din încălcarea pe care a constatat-o. Ea relevă că singurul temei de reținut, pentru acordarea unei satisfacții echitabile, constă în speță în faptul că reclamanții au fost condamnați pentru acțiuni care, în momentul în care au fost comise, nu constituiau o infracțiune conform dreptului național. în acest caz, este incontestabil că reclamanții au suferit un prejudiciu material datorită condamnării. De aceea, Curtea amintește că atunci când o persoană privată a fost condamnată cu încălcarea art. 6 din Convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea interesatului reprezintă în principiu un mijloc adecvat de a repara încălcarea constatată (a se vedea Gengel împotriva Turciei, nr._/99, paragraful 27, 23 octombrie 2003 și Tahir D. împotriva Turciei, nr._/98, paragraful 23, 29 ianuarie 2004). Un asemenea principiu se aplică de asemenea în cazul încălcării art. 7 din Convenție. în această privință, Curtea constată că articolul 4081 din Codul român de procedură penală permite revizuirea unui proces în plan intern atunci când Curtea a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unui reclamant. în plus, articolul 504 din Codul de procedură penală permite acordarea unei satisfacții în caz de condamnare ilegală sau de privare sau restrângere ilegală de libertate".

Reclamanții au arătat că în perioadele august 1991 - noiembrie 1991 (M.-P. I.), respectiv februarie 1991 - mai 1994 (D. N.), și-au desfășurat activitatea, în calitate de director adjunct, respectiv contabil-șef la Societatea Comercială Banca de credit cooperatist BANKCOOP S.A., Sucursala T., societate comercială cu capital integral privat, al cărei obiect de activitate era desfășurarea de operațiuni bancare. La data de 20 ianuarie 1995, împotriva lor a fost introdusă la P. de pe lângă Tribunalul T. o plângere penală, de către numitul I. G., administratorul Societății Comerciale .. Prin plângere erau acuzați că ar fi facilitat obținerea de către acesta a unor credite comerciale (contractele de credit nr. 4136 din 21 noiembrie 1991 și nr. 4699 din 18 decembrie 1991) și a unor scrisori de garanție (nr. 2707 din 12 august 1991 și nr. 3678 din 10 octombrie 1991), facilitare condiționată de primirea din partea numitului I. G. a câte unui autoturism (Oltcit Club 11R - facturile nr._ din 4 noiembrie 1991 și nr._ din 8 noiembrie 1991), fără achitarea prețului acestuia.

La aceeași dată, 20 ianuarie 1995, împotriva reclamanților a fost pusă în mișcare acțiunea penală în Dosarul nr. 36/P/1995 al Parchetului de pe lângă Tribunalul T., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. 1 C.pen.

De asemenea, la aceeași dată a fost luată măsura arestării preventive, în temeiul art. 148 lit. h C.pr.pen., considerându-se că există probe și indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de luare de mită și că lăsarea în libertate a reclamanților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Această măsură a fost menținută până la data de 28 februarie 1996.

În Dosarul nr. 36/P/1995, P. de pe lângă Tribunalul T. a efectuat cercetări în privința reclamanților și a altor inculpați, atât sub aspectul săvârșirii faptei descrise mai sus, calificată drept infracțiune de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), cât și cu privire la alte fapte care au fost apreciate ca având caracter penal și care nu au făcut obiectul procedurii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sau al revizuirii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât cu privire la acestea s-a dispus de către instanțele naționale fie achitarea, fie încetarea procesului penal pentru că intervenise prescripția răspunderii penale.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul T., emis la data de 14 aprilie 1995 în Dosarul nr. 36/P/1995, reclamanții au fost trimiși în judecată, alături de alți inculpați, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1.M.-P. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.); fals intelectual (art. 289 C.pen.); folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale);

2.D. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.); fals intelectual (art. 289 C.pen.); complicitate la înșelăciune (art. 26 raportat la art. 215 alin. 3 C.pen.); folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).

Cauza reclamanților a făcut obiectul Dosarului nr. 1928/P/1996 al Tribunalului T., care i-a condamnat prin Sentința penală nr. 51 din 27 februarie 1996 după cum urmează:

1.pe M.-P. I., la 1 an și 1 lună închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.); la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale), contopind cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, urmând ca reclamantul să execute 1 an și 1 lună închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile. De asemenea, instanța m-a achitat pentru infracțiunea de fals intelectual (art. 289 C.pen.);

2.pe D. N., la 1 an și 1 lună închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.); la 4 luni închisoare pentru infracțiunea de fals intelectual (art. 289 C.pen.); la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale), contopind cele trei pedepse în pedeapsa cea mai grea, urmând ca reclamantul să execute 1 an și 1 lună închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile. De asemenea, instanța l-a achitat pentru o infracțiune de fals intelectual (art. 289 C.pen.), pentru două infracțiuni de complicitate la înșelăciune (art. 26 raportat la art. 215 C.pen.) și pentru o infracțiune de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).

Instanța a dedus din pedeapsă arestul preventiv și a constatat executată pedeapsa, dispunând punerea în libertate a reclamanților.

Totodată, instanța a dispus, în baza art. 255 alin. 5 C.pen., restituirea către .. a unui autoturism marca „Oltcit" aflat în custodia numitei D. M.; de asemenea, în baza art. 254 alin. 3 C.pen., confiscarea unui autoturism marca „Oltcit” aflat în custodia numitei M.-P. L..

Împotriva sentinței Tribunalului T. au declarat apel atât reclamanții și ceilalți coinculpați, cât și P. de pe lângă Tribunalul T..

Judecarea apelurilor a făcut obiectul Dosarului nr. 343/P/1997 al Curții de Apel Timișoara, care le-a admis, a desființat în parte sentința primei instanțe, în ceea privește latura penală, dispunând, prin Decizia penală nr. 121/A din 19 mai 1997:

1.În privința lui M.-P. I., condamnarea la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), condamnare care a dobândit ulterior caracter definitiv; la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale), dispunând contopirea acestor pedepse în cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile, pe care urma s-o execute;

2.În privința reclamantului D. N., condamnarea la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), condamnare care a dobândit ulterior caracter definitiv; la 1 an închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale); la 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals intelectual (art. 289 C.pen.), înlăturând achitarea pentru o infracțiune de fals intelectual (art. 289 C.pen.), dispunând contopirea acestor pedepse în cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile.

Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, atât reclamanții și ceilalți coinculpați, cât si P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs. Recursurile au făcut obiectul Dosarului nr. 2176/1997 al Curții Supreme de Justiție, fiind soluționate prin Decizia penală nr. 2982 din 27 iunie 2000, prin care s-a dispus: 1 în privința lui M.-P. I., încetarea procesului penal pentru infracțiunile de fals intelectual (art. 289 C.pen.) și folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia (art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale), intervenind prescripția răspunderii penale, urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), din care s-a dedus arestul preventiv.

2. În privința reclamantului D. N., încetarea procesului penal pentru infracțiunile de fals intelectual (art. 289 C.pen.) șl abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.), intervenind prescripția răspunderii penale, urmând ca reclamantul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), din care s-a dedus arestul preventiv.

Decizia penală nr. 2982 din 27 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție avea caracter definitiv.

În baza hotărârii definitive de condamnare, reclamanții au executat, fiecare, pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), astfel:

1.reclamantul M.-P. I.: prin arest preventiv (perioada 20.01._96), dedus din pedeapsa aplicată, respectiv prin arest în executarea pedepsei (perioada 12.02._01);

2.reclamantul D. N.: prin arest preventiv (perioada 15.09._94 și perioada 20.01._96), dedus din pedeapsa aplicată, respectiv prin arest în executarea pedepsei (perioada 01.02._01).

Durata efectivă a privării de libertate în mod nelegal a reclamanților a fost de 540 zile pentru reclamantul M.-P. I. și de 551 zile pentru reclamantul D. N..

Reclamanții au fost ulterior liberați condiționat, executând restul pedepsei în stare de liberare condiționată, fără privare de libertate.

Reclamanții au formulat plângeri împotriva Statului R. în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Plângerile au făcut obiectul Dosarului nr._/01 - Militam P. c. România, respectiv al Dosarului nr._/01 - D. c. România. În plângerile formulate, s-a denunțat inter alia încălcarea articolului 7 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că: „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național și internațional. (...)”.

Au invocat, în esență, încălcarea principiului legalității incriminării, fundamental pentru dreptul penal, în ceea ce privește condamnarea penală a reclamanților pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.).

Conexând plângerile, prin Hotărârea pronunțată în 24 mai 2007, rămasă definitivă la 24 august 2007, Curtea a constatat violarea de către S. R. a articolului 7 paragraful 1 din Convenție și a obligat S. R. la plata către fiecare dintre reclamanți a echivalentului în lei al sumei de 3 000 EUR (trei mii euro), cu titlu de daune morale, plus orice sumă ar putea fi datorată cu titlu de impozit. Totodată, Curtea a respins plângerile în ceea ce privește articolului 5 paragraful 1 din Convenție, referitor la arestarea preventivă, precum și în privința celorlalte cereri de acordare a unor despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că legea penală română în vigoare în momentul săvârșirii faptei (art. 254 alin. 1 C.pen., art. 258 alin. 2 C.pen.) nu incrimina infracțiunea de luare de mită în cazul în care fapta era săvârșită de către un salariat al unei societăți comerciale cu capital privat, calitate pe care o dețineau reclamanții la acea dată.

Incriminarea infracțiunii de luare de mită în cazul acestor persoane a fost făcută ulterior, prin Legea nr. 65/1992 pentru modificarea și completarea Codului penal privind unele fapte de corupție, așa cum, de altfel, a confirmat și Curtea Constituțională a României, care, prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996 a stabilit că respectiva lege a extins răspunderea penală pentru unele fapte de corupție și la salariații din societățile comerciale cu capital privat.

În aceste condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în unanimitate, încălcarea articolului 7 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constând în aceea că reclamanții au fost condamnați de către instanțele judecătorești din România pentru o faptă care nu era prevăzută ca infracțiune de legea penală în vigoare la data săvârșirii ei.

Totodată, Curtea a constatat că recunoașterea încălcării articolului 7 din Convenție nu reprezintă un remediu suficient pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți, astfel că a obligat România la plata unor despăgubiri în cuantum de 3000 EUR pentru fiecare reclamant. Aceste despăgubiri au caracter excepțional în jurisprudența Curții, care de cele mai multe ori se mărginește să arate în hotărârile sale că recunoașterea încălcării unui drept nepatrimonial consacrat de Convenție și condamnarea statului care l-a încălcat reprezintă un remediu suficient pentru reclamanți.

Despăgubirile menționate au fost acordate cu titlu de daune exclusiv pentru încălcarea articolului 7 din Convenție de către S. R. (astfel că nici nu înlocuiesc și nici nu se impută asupra despăgubirilor solicitate prin prezenta acțiune), Curtea reținând în mod expres că există remedii suplimentare în legislația internă pentru înlăturarea consecințelor condamnării, în sensul că articolul 4081 C.pr.pen. permite revizuirea hotărârii de condamnare în urma constatării de către Curte a unei încălcări a drepturilor fundamentale, iar articolul 504 C.pr.pen. permite introducerea unei acțiuni în despăgubiri împotriva statului în cazul unei condamnări ilegale.

În urma rămânerii definitive la 24 august 2007 a Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în 24 mai 2007, reclamanții au formulat, în baza art. 4081 C.pr.pen., cerere de revizuire a Deciziei penale nr. 2982 din 27 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție.

Prin Decizia penală nr. 679 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr._/1/2007, a fost admisă integral cererea lor de revizuire și au fost dispuse următoarele: „în baza art. 4081 alin. 1 și alin. 11 C.p.p., admite cererea de revizuire formulată de petenții Militam P. I. și D. N. împotriva Deciziei nr. 2892/27.06.2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția penală în Dosarul nr. 2176/1997. Desființează, în parte, Decizia nr. 2982/27.06.2000, atacată, și rejudecând:

1.în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.p.p, achită pe inculpatul D. N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. 1 cu aplicarea art. 13 Cp.

2.în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.p.p, achită pe inculpatul M. P. I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. 1 cu aplicarea art. 13 Cp.

3.înlătură măsura dispusă în temeiul art. 255 alin. 5 Cp., prin care instanța a dispus restituirea către . a unui autoturism marca OLTCIT Club 11R, ._, șasiu 4 M08QB3592, culoare bleu, nr. 7-TM-6451, aflat în custodia Mihaelei D..

4.înlătură măsura dispusă în temeiul art. 254 alin. 3 C.pen., privind confiscarea unui autoturism marca OLTCIT, nr. 2-TM-1369, șasiu 4 M08QB3592, ._, aflat în custodia Lenuței M. P..

5.Menține celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 2982/27.06.2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția penală în Dosarul nr. 2176/1997.”

Toate condițiile legale speciale privind repararea prejudiciului în urma unei condamnări nelegale și a unei privări ilegale de libertate sunt verificate în speță:

Existența unei hotărâri judecătorești penale definitive de condamnare a reclamanților și a unei privări de libertate în baza acestei hotărâri. Așa cum s-a arătat supra pct. II, reclamanții au fost condamnați pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.), iar Decizia penală nr. 2982 din 27 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție era definitivă.

Existența unei hotărâri judecătorești de revizuire a hotărârii definitive de condamnare, prin care s-a dispus achitarea.

Pe cale de consecință, hotărârea judecătorească prin care au fost condamnați penal definitiv pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.) și în baza căreia au fost privați de libertate este reputată în prezent ca fiind nelegală.

Producerea unor prejudicii materiale și morale prin condamnarea nelegală și privarea nelegală de libertate a reclamanților a fost expusă astfel:

Reclamanții au apreciat că, atât prin condamnarea lor nelegală, cât și prin privarea ilegală de libertate, le-au fost cauzate grave prejudicii materiale și daune morale, care se impun a fi reparate în baza regulilor generale ale răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C.civ.) și a regulilor speciale privind repararea prejudiciilor cauzate prin condamnări nelegale și privări ilegale de libertate (art. 504-506 C.pr.pen.). În fapt împotriva reclamanților a fost săvârșită în mod culpabil o faptă ilicită (pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale de condamnare, în baza căreia au fost privați nelegal de libertate), faptă aflată în legătură de cauzalitate cu prejudiciile materiale și daunele morale descrise infra.

Prejudiciul material reprezintă consecința dăunătoare de natură patrimonială a încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane. Acest prejudiciu poate fi evaluat pecuniar, având un conținut economic.

În fapt, prejudiciul material suferit de reclamanți are mai multe componente, toate aflate în legătură de cauzalitate cu condamnarea nelegală și privarea ilegală de libertate: veniturile nerealizate în perioada de privare nelegală de libertate (aproximativ 1 an și 6 luni) și diferența dintre cele realizate în afara acestei perioade (aproximativ 12 ani și 6 luni) și cele pe care le-ar fi obținut în absența condamnării și a privării de libertate; cheltuielile generate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de susținerea materială a reclamanților în starea de detenție; cheltuielile efectuate cu tratamentele medicale pentru bolile și afecțiunile cauzate sau agravate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de starea de detenție. La aceste componente se adaugă, cu titlu accesoriu, dobânzile legale de la data producerii fiecărei componente a prejudiciului și până la data plății integrale a despăgubirii de către S. R..

Astfel, la data arestării, M.-P. I. era încadrat ca director economic al Primăriei Municipiului Timișoara, salariat bugetar cu funcție de conducere.

Veniturile nerealizate în cele două perioade de privare nelegală de libertate (arest preventiv dedus din pedeapsă și arest în executarea pedepsei) sunt alcătuite din (1) salariul nerealizat (evaluat la 18.000 EUR) și (2) alte venituri salariale nerealizate (indemnizații de conducere evaluate la 4500 EUR, sporuri pentru vechimea în muncă evaluate la 4500 EUR, prime anuale evaluate la 1000 EUR, premii anuale pentru personalul instituțiilor publice evaluate la 1000 EUR), în total 29.000 EUR.

Veniturile nerealizate în afara perioadei de privare nelegală de libertate (între eliberarea din arestul preventiv și arestarea în vederea executării pedepsei, respectiv după liberarea condiționată și până în prezent) sunt alcătuite din (1) diferența dintre veniturile salariale realizate efectiv și cele pe care le-ar fi realizat în lipsa condamnării, pentru perioadele în care a realizat venituri (salarii nerealizate evaluate la 110.250 EUR, indemnizații de conducere evaluate la 36.750 EUR, sporuri de vechime evaluate la 27.500 EUR), respectiv din (2) veniturile salariale pe care le-ar fi realizat în lipsa condamnării, pentru perioadele în care nu a realizat deloc venituri (2.000 EUR), în total 176.500 EUR.

Cheltuielile generate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de susținerea materială a reclamantului în starea de detenție sunt estimate la 20.000 EUR. Cheltuielile efectuate cu tratamentele medicale pentru bolile și afecțiunile cauzate sau agravate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de privarea de libertate sunt estimate la 5.000 EUR.

La data arestării, reclamantul D. N. era încadrat ca director economic (contabil-șef) la Societatea Comercială Banca de credit cooperatist Bankcoop SA, Sucursala T., salariat într-o instituție de credit privată cu funcție de conducere.

Veniturile nerealizate în cele două perioade de privare nelegală de libertate (arest preventiv dedus din pedeapsă și arest în executarea pedepsei) sunt alcătuite din (1) salariul nerealizat (evaluat la 36.000 EUR) și (2) alte venituri salariale nerealizate (indemnizații de conducere evaluate la 9.000 EUR, prime trimestriale evaluate la 12.000 EUR, prime de vacanță evaluate la 2000 EUR, transmitere gratuită în proprietate de acțiuni ale băncii evaluate la 4000 EUR), în total 63.000 EUR.

Veniturile nerealizate în afara perioadei de privare nelegală de libertate (între eliberarea din arestul preventiv și arestarea în vederea executării pedepsei, respectiv după liberarea condiționată și până în prezent) sunt alcătuite din (1) diferența dintre veniturile salariale realizate efectiv și cele pe care le-ar fi realizat în lipsa condamnării, pentru perioadele în care a realizat venituri din salarii sau pensii (salarii nerealizate evaluate la 178.500 EUR, indemnizații de conducere evaluate la 59.500 EUR, prime trimestriale evaluate la 96.000 EUR, prime de vacanță evaluate la 17.000 EUR, transmitere gratuită în proprietate de acțiuni ale băncii evaluate la 32.000 EUR), respectiv din (2) veniturile salariale pe care le-ar fi realizat în lipsa condamnării, pentru perioadele în care nu a realizat deloc venituri (60.000 EUR), în total 443.000 EUR.

Cheltuielile generate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de susținerea materială a reclamantului în starea de detenție sunt estimate la 20.000 EUR. Cheltuielile efectuate cu tratamentele medicale pentru bolile și afecțiunile cauzate sau agravate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de privarea de libertate sunt estimate la 10.000 EUR.

În sinteză, pentru repararea acestui prejudiciu, solicită obligarea Statului R. la plata echivalentului în lei al sumei de 230.500 EUR către reclamantul M.-P. I., respectiv a echivalentului în lei al sumei de 536.000 EUR către reclamantul D. N.. Cuantificarea exactă a acestei componente a prejudiciului se impune a fi stabilită pe calea unei expertize judiciare contabile, probă a cărei administrare solicită a fi dispusă în prezenta cauză, urmând ca reclamanții să precizeze cuantumul pretențiilor subsecvent administrării acestei probe, în funcție de concluziile expertizei.

Pentru înlăturarea oricărui echivoc, măsurile dispuse de instanțele de judecată, de restituire a bunului către persoana vătămată, în baza art. 255 alin. 5 C.pen., (în speță restituirea către .. a unui autoturism marca „Oltcit" aflat în custodia numitei D. M.), respectiv de confiscare specială a bunului care ar fi făcut obiectul pretinsei infracțiuni de luare de mită, în baza art. 254 alin. 3 C.pen. (în speță confiscarea unui autoturism marca „Oltcit”, aflat în custodia numitei M.-P. L.) nu au fost niciodată puse în executare, astfel că nu se pune problema restituirii acestor bunuri către reclamanți, în natură sau prin echivalent. De altfel, nepunerea în executare a acestor măsuri constituie dovada inconsecvenței cu care S. R. a înțeles să acționeze împotriva reclamanților.

Se impune a fi reținut, în plus, faptul că anumite componente ale prejudiciului nu pot fi estimate în mod definitiv în prezent, întrucât privesc consecințe ale condamnării care sunt iremediabile și le vor afecta perpetuu, pe toată durata vieții. Prejudiciul viitor, care cuprinde atât o componentă certă, cât și una eventuală, este legat cauzal de: imposibilitatea repunerii în prezent a subsemnaților în funcțiile și pozițiile profesionale ocupate la data arestării; imposibilitatea exercitării în prezent, la 14 ani de la arestare, față de vârsta pe care o au, a unor profesii pentru care dețin pregătirea profesională și competențele necesare; privarea de dreptul de a obține venituri salariale și, ulterior, venituri din pensie pentru limită de vârstă la nivelul celor pe care le-ar fi obținut în absența condamnării; cheltuielile pe care le implică tratamentele medicale generate de bolile și afecțiunile contractate sau agravate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de privarea de libertate.

Prejudiciul moral reprezintă consecința dăunătoare de natură nepatrimonială a încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane. Acest prejudiciu nu poate fi evaluat pecuniar pe baza unor criterii economice obiective, stabilirea compensațiilor bănești rămânând în competența exclusivă și discreționară a judecătorului.

Aprecierea judecătorului se fundamentează pe luarea în considerare a unor factori precum: gravitatea prejudiciului moral prin raportare la importanța valorii morale lezate și a drepturilor și intereselor legitime încălcate; durata menținerii consecințelor vătămării morale; intensitatea suferințelor și privațiunilor psihice și fizice suferite de persoana vătămată, precum și repercusiunile lor asupra stării generale a sănătății acesteia; consecințele produse de prejudiciul moral pe plan social, profesional și familial.

Reclamanții înțeleg să invoce faptul că procedurile interne finalizate prin Decizia penală nr. 2982 din 27 iunie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 2176/1997, în baza căreia au fost privați de libertate, au avut drept consecință prejudicierea lor morală sub două aspecte principale.

Astfel, pe de o parte, au fost condamnați de către instanțele judecătorești din România în mod ilegal, pentru o faptă care nu era prevăzută ca infracțiune de legea penală în vigoare la data săvârșirii ei. Din acest punct de vedere, au fost vătămați printr-o condamnare nelegală, în accepțiunea art. 504 C.pr.pen.

Pe de altă parte, au fost arestați și privați de libertate în mod ilegal, ca urmare a punerii în executare a deciziei penale de condamnare. Sub acest aspect, au fost vătămați printr-o privare nelegală de libertate, în accepțiunea art. 504 C.pr.pen.

Cu privire la consecințele în sine ale condamnării ilegale.

În fapt, reclamanți au suferit în mod nelegal o condamnare penală definitivă pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. 1 C.pen.).

Ca efect al acestei condamnări, au avut statutul de persoane condamnate penal definitiv pentru o infracțiune de corupție, având antecedente penale, înscrise în cazierul judiciar, care au produs efectul îngrădirii severe a drepturilor și a libertăților sub forma decăderilor, interdicțiilor și incapacităților pe care le atrage o condamnare penală (imposibilitatea de a practica anumite profesii sau de a deține anumite funcții; restrângeri ale dreptului la liberă circulație etc).

Începând cu 20 ianuarie 1995 (data arestării) și până în prezent, dar în special în perioada 27 iunie 2000 (data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) - 24 noiembrie 2008 (data pronunțării hotărârii de achitare), în condițiile în care se manifestau consecințele condamnării, date fiind înscrierile din cazierul judiciar, au fost privați în mod absolut de dreptul de a exercita profesiile pentru care dețineau pregătirea profesională și competențele necesare.

Mai mult, mediatizarea făcută persoanelor lor, în condițiile în care se bucurau de o notorietate pozitivă la momentul inițierii procedurilor penale, a adus grave prejudicii reputației lor și a familiilor fiecăruia.

În aceeași perioadă, subsecventă condamnării definitive, au fost privați în mod esențial de dreptul la liberă circulație, întrucât existența antecedentelor penale pentru o infracțiune de corupție i-a împiedicat să îndeplinească condițiile necesare obținerii vizelor de călătorie sau de ședere pe teritoriul altor state.

Pentru repararea acestui prejudiciu moral, au solicitat obligarea Statului R. la plata echivalentului în lei al sumei de 250.000 EUR către M.-P. I., respectiv a echivalentului în lei al sumei de 250.000 EUR către D. N..

Reclamanții au apreciat că gravitatea în sine a faptului că au fost condamnați ilegal este cu atât mai mare cu cât, pe parcursul judecării cauzei finalizate prin hotărârea ilegală de condamnare, respectiv ca urmare a punerii în executare a acestei hotărâri, au fost lipsiți de libertate în mod ilegal pe o perioadă de 540 zile (M.-P. I.), respectiv de 551 zile (D. N.).

În fapt, reclamanții au fost inițial arestați preventiv, dar încarcerați în penitenciar, ca și cum s-ar fi aflat în executarea unei pedepse definitive, fiind astfel supuși unui tratament degradant în detenție. Pe parcursul încarcerării, au fost privați de posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, fiindu-le interzise contactul cu propriul avocat sau vizita membrilor de familie timp de 90 de zile, și au fost obligați să poarte îmbrăcămintea specifică deținuților condamnați definitiv, tratament degradant incompatibil cu statutul de persoană prezumată nevinovată.

Perioada arestului preventiv (20.01._96 pentru M.-P. I.; 20.01._96 pentru D. N.) a fost dedusă din durata pedepsei, astfel că are, în prezent, regimul juridic al executării pedepsei în stare de detenție și constituie temei al acordării de despăgubiri morale. Subsecvent rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, la 5 ani de la prima perioadă de detenție, au fost din nou arestați și depuși în penitenciar (în perioada 12.02._01 pentru M.-P. I., respectiv în perioada 01.02._01 pentru D. N.), de unde au fost ulterior liberați condiționat.

Or, încălcarea acestui drept absolut reprezintă per se un prejudiciu din perspectiva patrimoniului juridic al resortisanților statului ale cărui autorități se fac vinovate de limitarea dreptului și se impune a fi compensată prin acordarea de despăgubiri. Au considerat că, dată fiind gravitatea sa, prejudicierea prin încălcarea dreptului la libertate este evidentă, astfel că nu mai trebuie argumentată. Totuși, trebuie reamintit faptul că detenția ilegală în penitenciar reprezintă una dintre cele mai grave forme de încălcare a dreptului la libertate, generată de însuși S. R., care ar fi trebuit, dimpotrivă, să asigure protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor săi.

În plus, încălcarea dreptului lor la libertate prin măsuri privative, respectiv detenția în sine în condiții de penitenciar pe o perioadă de aproximativ 1 an și 6 luni, i-au făcut să contracteze boli cronice grave: hipotensiune arterială și diabet, care au condus la infarct miocardic și pensionarea pe motive medicale (D. N.), respectiv hipertensiune arterială și cardiopatie ischemică (M.-P. I.).

Aceste consecințe ale detenției asupra sănătății sunt grave, iremediabile și îi vor afecta perpetuu, pe toată durata vieții.

Pentru repararea acestui prejudiciu, au solicitat obligarea Statului R. la plata echivalentului în lei al sumei de 1000 EUR pentru fiecare zi de executare a pedepsei în regim privativ de libertate, respectiv echivalentul în lei al sumei de 540.000 EUR către M.-P. I. și echivalentul în lei al sumei de 551.000 EUR către D. N..

În drept: art. 504 și urm. C.pr.pen., precum și dispozițiile legale citate supra.

Reclamanții au formulat precizare a cererii de chemare în judecată, prin care, în temeiul art. 132 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., au precizat punctele 1 și 2 din petitul cererii de chemare în judecată în sensul majorării valorii obiectului cererii în conformitate cu concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză de expertul judiciar ec. J. V. V., după cum urmează:

Obligarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către M.-P. I. a sumei de 557.395,32 lei (RON), actualizată cu rata inflației de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective, și a dobânzilor legale aferente acestei sume de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective, precum și a echivalentului în lei al sumei de 815.000,00 EUR, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral cauzat prin condamnarea nelegală și prin privarea nelegală de libertate constând în:

a. prejudiciul material:

I.31.346,11 lei (RON), reprezentând valoarea actualizată la data de 31.03.2011 a veniturilor salariate nerealizate în perioadele de privare de libertate (obiectivul nr. 1 din Raportul de expertiză);

II.282.520,68 lei (RON), reprezentând valoarea actualizată la data de 31.03.2011 a veniturilor salariate nerealizate în perioada ianuarie 1995 - noiembrie 2008, cu excepția perioadelor de privare de libertate (obiectivul nr. 2 din Raportul de expertiză);

III.196,00 lei (RON), reprezentând valoarea actualizată la data de 31.03.2011 a cheltuielilor cu onorariile avocațiale (obiectivul nr. 3 din Raportul de expertiză);

IV.239.051,99 lei (RON), reprezentând dobânzile legale calculate până la data de 31.03.2011 pentru veniturile salariale nerealizate în perioada ianuarie 1995 - noiembrie 2008 (obiectivul nr. 6 din Raportul de expertiză);

V.4.280,54 lei (RON), reprezentând dobânzile legale calculate până la data de 31.03.2011 pentru cheltuielile cu onorariile avocațiale (obiectivul nr. 6 din Raportul de expertiză);

VI.echivalentul în lei al sumei de 20.000 EUR, reprezentând cheltuielile generate de susținerea materială în starea de detenție; echivalentul în lei al sumei de 5.000 EUR, reprezentând cheltuielile efectuate cu tratamentele medicale pentru bolile șl afecțiunile cauzate sau agravate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de privarea de libertate;

b. prejudiciul moral:

I. echivalentul în lei al sumei de 250.000 EUR, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de condamnarea nelegală;

II.echivalentul în lei al sumei de 540.000 EUR, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de privarea nelegală de libertate;

Obligarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către D. N. a sumei de 3.963.782,38 lei (RON), actualizată cu rata inflației de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective, și a dobânzilor legale aferente acestei sume de la data de 31.03.2011 și până la data plății efective, precum și a echivalentului în lei al sumei de 831.000,00 EUR, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral cauzat prin condamnarea nelegală și prin privarea nelegală de libertate, constând în:

a. prejudiciul material:

I.178.851,39 lei (RON), reprezentând valoarea actualizată la data de 31.03.2011 a veniturilor salariale nerealizate în perioadele de privare de libertate (obiectivul nr. 1 din Raportul de expertiză);

II.1.734.574,86 lei (RON), reprezentând valoarea actualizată la data de 31.03.2011 a veniturilor salariale nerealizate în perioada ianuarie 1995 - noiembrie 2008, cu excepția perioadelor de privare de libertate (obiectivul nr. 2 din Raportul de expertiză);

III.196,00 lei (RON), reprezentând valoarea actualizată la data de 31.03.2011 a cheltuielilor cu onorariile avocațiale (obiectivul nr. 3 din Raportul de expertiză);

IV.2.045.879,59 lei (RON), reprezentând dobânzile legale calculate până la data de 31.03.2011 pentru veniturile salariale nerealizate în perioada ianuarie 1995 - noiembrie 2008 (obiectivul nr. 6 din Raportul de expertiză);

V.4.280,54 lei (RON), reprezentând dobânzile legale calculate până la data de 31.03.2011 pentru cheltuielile cu onorariile avocațiale (obiectivul nr. 6 din Raportul de expertiză);

VI. echivalentul în lei al sumei de 20.000 EUR, reprezentând cheltuielile generate de susținerea materială în starea de detenție și echivalentul în lei al sumei de 10.000 EUR, reprezentând cheltuielile efectuate cu tratamentele medicale pentru bolile și afecțiunile cauzate sau agravate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de privarea de libertate; b. prejudiciul moral:

I.echivalentul în lei al sumei de 250.000 EUR, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de condamnarea nelegală;

II.echivalentul în lei al sumei de 551.000 EUR, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de privarea nelegală de libertate.

Analizând acțiunea reclamanților în raport de probatoriul administrat, temeiul legal invocat și jurisprudența în materie, prima instanță a constatat că admisibilitatea acțiunii civile în antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin condamnarea pe nedrept, reglementată de art. 504 alin. (1) Cod procedură penală și bazată pe prevederile art. 48 alin (3) din Constituție, este condiționată de existența unei hotărâri definitive, date în urma rejudecării cauzei penale, prin care s-a stabilit că persoana condamnată nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există, condiție îndeplinită în speță.

Toate condițiile legale speciale privind repararea prejudiciului, în urma unei condamnări nelegale și ale unei privări ilegale de libertate, prev. de art. 504 și următoare din Codul de procedură penală sunt îndeplinite în speță, tribunalul constatând astfel angajată răspunderea Statului R., ca urmare a condamnării ilegale și a privării ilegale de libertate a celor doi petenți, cărora le-au fost cauzate grave prejudicii materiale și daune morale ce se impun a fi reparate în baza principiilor generale ale răspunderii civile delictuale (art.998-999 Cod civil) și a principiilor speciale privind repararea prejudiciilor cauzate prin condamnări nelegale și privări ilegale de libertate (art. 504 -506 Cod procedură penală).

În acest context, cauza care determină antrenarea răspunderii statului, factor prejudiciabil, îl constituie actul de justiție declarat nedrept, privarea de libertate ori restrângerea libertății, intentarea procesului penal pentru fapte în legătură cu serviciul și luarea unor măsuri preventive având consecințe grave asupra celor doi reclamanți, vătămându-le sănătatea, onoarea, creditul moral, poziția socială și prestigiul profesional, aspecte care definesc persoana umană și care, ca urmare a unei analize serioase și obiective, se constituie în criterii importante de stabilire atât a daunelor materiale cât și a daunelor morale, despăgubirile materiale solicitate cu titlu de cheltuieli efectuate de familia reclamanților pe timpul deținerii și ulterior acesteia putând fi acordate, întrucât, astfel cum s-a dovedit în speță, arestarea unui membru de familie a avut cu evidență repercusiuni asupra familiei, cauzându-i un prejudiciu în legătură directă de cauzalitate cu privarea de libertate, măsură care a adus o atingere directa drepturilor și libertăților fundamentale ale petenților, iar traumele fizice și suferințele psihice provocate de o asemenea măsură justifică acordarea unor despăgubiri solicitate cu acest titlu.

Printr-o decizie de speță (nr. 5049/2008), Secția civilă și de Proprietate Intelectuală a ÎCCJ a conchis că prejudiciul moral este dovedit pe calea prezumției simple întrucât constată eroarea judiciară ce a condus la privarea de libertate a reclamantului, este de necontestat încălcarea onoarei și demnității acestuia. Acest aspect nu trebuie dovedit prin alte probe.

Reținând că prejudiciul material reprezintă consecința dăunătoare, de natură patrimonială a încălcării drepturilor subiective și a intereselor legitime a unor persoane, el având un conținut economic și putând fi evaluat pecuniar, având, totodată, mai multe componente, aflate în legătură de cauzalitate cu condamnarea nelegală și privarea ilegală de libertate – veniturile nerealizate în perioada de privare nelegală de libertate, diferența dintre cele realizate în afara acestei perioade și cele pe care le-ar fi obținut în absența condamnării și a privării de libertate, cheltuielile generate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de susținere materială a petenților în stare de detenție, cheltuielile efectuate cu tratamentele medicale pentru bolile și afecțiunile cauzate sau agravate de implicarea într-o procedură penală în trei grade de jurisdicție și de starea de detenție, împrejurări ce se relevă și din amplul probatoriu administrat (acte emise de la instituțiile de specialitate, expertiza contabilă efectuată în speță, declarațiile martorilor), la data arestării reclamantul M. P. I. fiind încadrat ca director economic al Primăriei Municipiului Timișoara - salariat bugetar cu funcție de conducere, iar reclamantul D. N. era încadrat ca director economic (contabil șef) la . Cooperatist Bankcoop SA- Sucursala T. (salariat . credit privată, cu funcție de conducere), iar în ceea ce privește prejudiciul moral, ce reprezintă consecința dăunătoare de natură nepatrimonială a încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane, prejudiciu ce nu poate fi evaluat pecuniar pe baza unor criterii economice obiective, stabilirea compensațiilor bănești revenind în competența exclusivă a instanței, în baza art. 504 și următoarele Cod procedură penală, tribunalul a dispus conform celor mai sus-arătate.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamanții, ca efect al condamnării penale definitive pentru infracțiunea de luare de mită, au avut un statut de persoane condamnate pentru o infracțiune de corupție, antecedentele penale înscrise în cazierul judiciar producând o îngrădire severă a drepturilor și libertăților sub forma decăderilor interdicțiilor și incapacităților pe care le atrage o condamnare penală, situație juridică creată ca urmare a pronunțării unor hotărâri nelegale de condamnare, martorii audiați relevând că în perioada rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și ulterior punerii în libertate a celor doi reclamanți, aceștia au fost privați de dreptul de a-și exercita profesiile conform competențelor și pregătirii profesionale, respectiv au fost lipsiți de dreptul de a obține calitatea de contabil autorizat, expert contabili (art. 4 alin. 1 lit. c din OG.65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă),consultant fiscal (art. 4 lit. c din OG. 71/2001), nu și-au putut exercita nici dreptul de a alege și a fi ales în demnități publice ori de a fi numiți în funcții publice, la nici un nivel (art. 50 din L. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici), nu au putut avea calitatea de fondatori, administrator, directori sau cenzori a unor societăți comerciale (art. 6 alin. 2 din L. 31/1990), iar mediatizarea procesului penal și a persoanelor inculpate a adus grave prejudicii reputației reclamanților și familiilor acestora, în contextul în care se bucurau de o notorietate pozitivă anterior momentului inițierii procedurilor penale.

Împotriva sentinței au declarat recursuri reclamanții, pârâtul, P. de pe lângă Tribunalul T. și P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanții au solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantul M. P. I. a echivalentului în lei al sumei de 540.000 euro și, respectiv, a echivalentului în lei al sumei de 540.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de privarea nelegală de libertate.

În motivare au invocat că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că există contrarietate între considerente și dispozitiv, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Astfel, instanța nu a arătat considerentele pentru care nu a admis în totalitate pretențiile formulate, sentința necuprinzând temeiurile de fapt și drept.

Deși tribunalul reține ca fondate susținerile reclamanților vizând angajarea răspunderii pârâtului atât ca urmare a condamnării nelegale cât și a privării nelegale de libertate, respinge integral și în mod nelegal partea daunelor morale ce vizează repararea prejudiciului moral cauzat de privarea nelegală de libertate, fără, însă, a arăta temeiurile ce au stat la baza respingerii.

Au arătat că, deși din considerentele sentinței rezultă că instanța constată caracterul legal și temeinic al pretențiilor reclamanților, vizând privarea nelegală de libertate, din dispozitiv rezultă că pretențiile au fost admise în parte, fără ca instanța să fi arătat că legalitatea sau temeinicia ar privi doar o parte a pretențiilor.

În drept au invocat disp. art. 304 pct. 7, 9 Cod proc.civilă, art. 3041 Cod proc.civilă.

Pârâtul, prin D.G.F.P. T. a solicitat modificarea sentinței, în principal în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii, în special pentru capătul de cerere privind acordarea de daune pentru prejudiciile care exced perioadei executării pedepsei închisorii precum și pentru capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale; pe fond, respingerea acțiunii ca nedovedită sau ca neîntemeiată; în mod cu totul subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor solicitate.

În motivare a invocat că hotărârea este insuficient motivată, fiind încălcate disp. art. 261 alin. 1 Cod proc.civilă, necuprinzând motivele pentru care acțiunea a fost admisă în parte și nici cele pentru care au fost înlăturate cererile petentului.

A invocat că repararea prejudiciului material și moral ocazionat de desfășurarea procesului penal în toate fazele (urmărire penală și judecată) este un caz ce nu e prevăzut distinct de disp. art. 504 Cod proc.civilă, astfel că acest capăt de cerere trebuia soluționat distinct.

A invocat că prejudiciul moral cauzat reclamanților a fost reparat prin plata de către S. R. a câte 3000 euro, conform celor dispuse de CEDO și că despăgubirile acordate de instanță sunt în cuantum exagerat și nejustificat.

A criticat acordarea de despăgubiri pentru perioada ce excede perioadei executării pedepsei, derularea procesului penal reprezentând o cauză licită.

A arătat, în subsidiar, că reclamanții nu pot beneficia decât de o sumă reactualizată și calculată pe baza drepturilor salariale de care au fost lipsiți pe durata executării pedepsei.

A invocat că, pentru aceleași considerente, este nelegală obligarea sa la plata diferenței dintre veniturile realizate în afara perioadei executării pedepsei și cele pe care le-ar fi obținut reclamanții în absența condamnării și a privării de libertate, precum și la plata cheltuielilor generate de derularea procesului penal și de susținerea materială în stare de detenție, aceste ultime cheltuieli nefiind dovedite.

A criticat obligarea sa la plata onorariilor avocațiale în procesul penal, câtă vreme, conform jurisprudenței CEDO, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestora.

A criticat acordarea dobânzilor legale aferente salariilor neîncasate de reclamanți și cheltuielilor cu onorariile avocațiale, câtă vreme, în sensul OG nr. 9/2000, sumele datorate de stat cu titlu de daune materiale nu sunt purtătoare de dobânzi, legală fiind doar actualizarea acestor sume cu rata inflației.

A criticat obligarea sa la reținerea și virarea la bugetul statului și bugetul de asigurări sociale, bugetul de șomaj și cel al asigurărilor sociale de sănătate, pentru motivele mai sus arătate.

În drept a invocat disp. art. 304 pct. 7, 9 Cod proc.civilă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul T. a solicitat modificarea sentinței, criticând-o pentru netemeinicie și a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate.

În motivare, a învederat că aceste despăgubiri trebuie acordate într-un cuantum rezonabil, în limite legale și în baza unor criterii obiective ce rezultă din cazul concret dedus judecății.

A învederat că, în cauză, despăgubirile au fost acordate într-un cuantum exagerat, instituția răspunderii civile transformându-se în izvor de îmbogățire fără justă cauză contrar legii și jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și a CEDO.

În drept a invocat disp. art. 312 și urm. Cod proc.civilă.

Prin înscrisul de la f. 104 dosar, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că, față de conținutul încheierii de ședință dată de Tribunalul T. la 19.06.2009 prin care s-a reținut inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, nu mai susține recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe cale de întâmpinare, pârâtul S. R. prin D.G.F.P. T. a solicitat respingerea recursului reclamanților.

Legal citate, celelalte părți nu au formulat întâmpinări în condițiile art. 308 alin. 2 Cod proc.civilă.

La termenul de judecată din 23.01.2013 instanța a dispus, în baza art. 244 alin. 1 Cod proc.civilă, suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1103/PI/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în prezentul dosar.

Urmare a respingerii irevocabile a cererii astfel formulate, cauza a fost repusă pe rol pentru termenul din 17.04.2013.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 Cod proc.civilă, 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța va reține, în primul rând, că nefiind supusă apelului, instanța poate examina sentința în baza art. 3041 Cod proc.civilă, sub toate aspecte.

Sus-menționata normă nu înlătură, însă, limitele caracterului devolutiv al recursului reglementate de disp. art. 316 Cod proc.civilă rap. la art. 295 alin. 1 Cod proc.civilă, astfel că instanța de recurs are a verifica doar criticile cu care a fost investită în termenul prevăzut de art. 303 alin. 1 Cod proc.civilă, cu observarea disp. art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă.

În al doilea rând, instanța constată că unele critici ale recurenților vizează (din aceeași perspectivă ori din perspective diferite) aspecte comune, acestea urmând a fi examinate împreună, după ce instanța se va pronunța asupra celorlalte susțineri ale recurenților.

Astfel, reclamanții au criticat sentința prin prisma disp. art. 304 pct. 7 Cod proc.civilă, invocând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că între dispozitivul și considerentele acesteia există contrarietate, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, consecința fiind neacordarea despăgubirilor morale solicitate pentru privarea nelegală de libertate.

Contrar acestor susțineri, din examinarea sentinței recurate rezultă că prima instanță a indicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea, a expus criteriile legale destinate stabilirii întinderii reparației cuvenite și a examinat aceste criterii prin raportare la starea de fapt reținută, astfel că sentința este motivată în conformitate cu disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civilă.

Faptul că tribunalul a acordat o despăgubire globală pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a privării de libertate și a condamnării nelegale nu echivalează cu o respingere nemotivată a despăgubirilor solicitate pentru vreuna dintre aceste componente.

Pe de altă parte, din dispozitivul sentinței rezultă în mod expres că despăgubirile pentru prejudiciul moral au fost acordate atât pentru privarea nelegală de libertate, cât și pentru condamnarea nelegală, în acord cu considerentele hotărârii, conform celor mai sus arătate.

Se observă, de altfel, că în același sens s-a pronunțat și instanța de recurs prin decizia civilă nr. 331/27.02.2013 în dosarul nr._, decizie prin care a fost respins recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3441/4.12.2012, pronunțată de Tribunalul T., sentință prin care reclamanții au solicitat completarea hotărârii ce face obiect al prezentului recurs, invocând nepronunțarea asupra capătului de cerere în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de privarea nelegală de libertate.

În consecință, susținerile reclamanților recurenți sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.

Neîntemeiate sunt și criticile pârâtului-recurent vizând incidența disp. art. 304 pct. 7 Cod proc.civilă referitoare la nemotivarea sentinței.

Astfel, conform celor mai sus-arătate, instanța a expus și examinat criteriile și normele legale care au stat la baza formării convingerii exprimată în hotărârea pronunțată, decizia de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție evocată în considerente fiind doar un argument (și nu unicul) în sensul celor dispuse de tribunal.

Chiar dacă prima instanță nu a expus în mod expres în cuprinsul sentinței susținerile, apărările și obiecțiunile pârâtului și motivele pentru care a apreciat ca nefiind întemeiate aceste susțineri, tribunalul s-a pronunțat implicit asupra lor și le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii.

Pe de altă parte, aceste susțineri au fost reiterate ca motive de recurs, pe care instanța le va examina în condițiile art. 304, 3041 Cod proc.civilă și cu respectarea limitelor caracterului devolutiv al recursului mai sus-arătate.

Astfel, după cum s-a arătat mai sus, instanța nu era ținută să soluționeze distinct cererile în despăgubiri formulate de reclamanți și menționate de pârâtul recurent, putând acorda o sumă globală.

Sunt nefondate susținerile recurentului-pârât potrivit cu care nu pot fi acordate despăgubiri pentru daunele ocazionate de desfășurarea procesului penal, câtă vreme intentarea și derularea unui atare proces pentru o faptă ce nu era prevăzută de legea penală la data săvârșirii, sunt de natură a produce consecințe grave asupra reclamanților, atât din punct de vedere moral, cât și material, eroarea judiciară neputând fi considerată, cum susține pârâtul, strict executarea pedepsei închisorii.

Corecta aplicare a disp. art. 504-506 Cod proc.penală presupune repararea integrală a prejudiciului cauzat persoanei ce intră sub incidența menționatelor norme legale, astfel că sunt nefondate susținerile pârâtului vizând restrângerea reparațiilor strict la durata executării pedepsei închisorii, cu consecința respingerii cererilor vizând perioada ce excede acestui interval de timp.

Pe calea recursului, pârâtul a reiterat susținerea potrivit cu care prejudiciul cauzat pentru privarea de libertate a fost reparat ca urmare a punerii în executare de către S. R. a celor dispuse de CEDO, susținere întemeiată ca motiv de modificare a sentinței, câtă vreme despăgubirile de câte 3.000 euro au fost acordate în cauza D. și M.-P./România doar pentru încălcarea art. 7 alin. 1 din CEDO.

Corespunde realității că reclamanții nu au făcut dovada cuantumului cheltuielilor generate de susținerea materială în perioada de detenție, însă martorii audiați au relatat despre efectuarea acestor cheltuieli.

Având în vedere probele testimoniale administrate, faptul că pârâtul nu a propus administrarea de probe pentru a dovedi că aceste cheltuieli nu erau necesare sau că întinderea lor ar fi fost alta, tribunalul a făcut o apreciere corectă a cuantumului, având în vedere perioada privării de libertate și veniturile realizate de reclamanți și familiile acestora anterior acestei perioade.

Criticând obligarea sa la despăgubiri pentru onorariile avocațiale suportate de reclamanți în procesul penal, pârâtul a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza P. și D. c. România).

Or, cuantumul de 196 lei (actualizat) stabilit de expert în baza Deciziei 3564/27.03.1999 a Consiliului Uniunii Avocaților din România nu contravine celor statuate de instanța europeană, suma fiind reală, necesară și rezonabilă, având în vedere durata procedurilor și natura procesului.

Nici criticile pârâtului vizând aplicarea atât a indicelui de inflație cât și a dobânzii legale la sumele datorate nu sunt întemeiate.

Astfel, în condițiile în care se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți, actualizarea creanței are ca efect asigurarea menținerii valorii acestei creanțe în condiții de instabilitate monetară, iar dobânda are caracter de sancțiune pentru neplata la timp a creanței de către debitor (în speță, S. R.).

În ceea ce privește criticile recurenților vizând cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți, instanța reține următoarele:

Neexistând criterii legale care să permită cuantificarea prejudiciului moral, operațiunea de stabilire a despăgubirilor destinate compensării acestuia rămâne la aprecierea instanței.

Fără a mai relua criteriile avute în vedere de prima instanță pentru aprecierea cuantumului despăgubirilor (prejudiciul în sine neputând fi evaluat), dar observând consecințele pe care privarea de libertate, derularea procesului penal și condamnarea reclamanților le-au avut asupra acestora (în plan emoțional, fizic, familial, social, profesional), perioada de detenție, ținând seama de necesitatea stabilirii unui echilibru între acordarea satisfacției morale inclusiv prin desdăunări bănești și evitarea unei îmbogățiri fără justă cauză (echilibru exprimat în judecata în echitate afirmată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului), raportând aprecierea proprie a cuantumului despăgubirilor solicitate în prezenta pricină la cea din cererea adresată instanței europene a drepturilor omului, instanța apreciază că suma de câte 150.000 euro acordată fiecărui reclamant, reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de aceștia.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod proc.civilă rap. la art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă, art. 3041 Cod proc.civilă, instanța va admite recursurile declarate de pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR PUBLICE prin D. T. și de P. de pe lângă TRIBUNALUL T. împotriva sentinței civile nr. 1103/PI/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ ; va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamanții M. P. I. și D. N. a sumei de câte 150.000 euro cu titlu de despăgubiri morale; va menține în rest sentința.

În baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă rap. la art. 304 pct. 7, 9 Cod proc.civilă, art. 3041 Cod proc.civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamanții M. P. I. și D. N. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 246 Cod proc.civilă, instanța va lua act de renunțarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la judecata recursului declarat împotriva sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR PUBLICE prin D. T. și de P. de pe lângă TRIBUNALUL T. împotriva sentinței civile nr. 1103/PI/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamanții M. P. I. și D. N. a sumei de câte 150.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.

Menține în rest sentința.

Respinge recursul declarat de reclamanții M. P. I. și D. N. împotriva aceleiași sentințe.

Ia act de renunțarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la judecata recursului declarat împotriva sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. O. RUJIȚA R. F. Ș.

GREFIER,

C. J.

Red. F.Ș.- 10.05.2013;

Tehnored. C.J.- 17.05.2013; 2 ex.

Primă instanță: Tribunalul T.

Judecător: D. D.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 345/2013. Curtea de Apel...  Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 745/2013. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 639/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA