Expropriere. Decizia nr. 709/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 2240/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 709/R
Ședința publică din 09 mai 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanți T. R. S. și T. A. V. împotriva sentinței civile nr. 570/13.02.2013, pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanții recurent, lipsă, în reprezentare avocat Aniel F. în substituire avocat P. E. B. și pentru pârâtul intimat, lipsă, în reprezentare avocat D. G..
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care se constată depus, prin Serviciul registratură:.
- la data de 25 aprilie 2013, de către recurenții reclamați T. R. S. și T. A. V. Note de ședință și un set de acte în dovedire, într-un singur exemplar (f. 23-41),
- la data de 25 aprilie 2013, de către recurenții reclamați T. R. S. și T. A. V. Opis de documente și un set de acte, în dovedire, într-un singur exemplar (f. 42-95).
Curtea, văzând că nu mai sunt formulat alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia:
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat F. Aniel C., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii despăgubirilor pentru terenul expropriat, conform cuantumului stabilit prin raportul de expertiză.
Se au arătat că prima instanță în mod greșit a operat calcule proprii în baza unor adrese, ignorând cuantumul despăgubirilor care rezultă din expertizele întocmite, în care s-a stabilit, pe baze științifice, contravaloarea terenului expropriat. Se impune, conform dispozițiilor legale în vigoare și practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție a se ține cont strict de prețul care rezultă din raportul de expertiză, fără cheltuieli de judecată. Se depun concluzii scrise
Reprezentantul pârâtului intimat solicită instanței respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită instanței admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei noi expertize conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 570/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanții T. R. S. și T. A. V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect expropriere, s-a dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubiri nr. 159/249 din data de 06.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2031 lei cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 1207,11 lei stabilită prin Hotărârea Comisiei nr. 159/249 din data de 06.10.2011 începând cu data de 10.01.2012 până la data plății pentru exproprierea suprafeței de 1693 m2 de teren arabil. Totodată, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1900 lei cheltuieli de judecată.
Pe fondul cererii reclamanților instanța de fond a reținut că aceștia au chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.159/249/06.10.2011 și plata unor despăgubiri în sumă de_ euro sau corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, pentru terenul expropriat, în suprafață de 1693 mp, cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 1207,11 lei stabilită prin hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamanților și până în ziua plății efective și, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, urmare emiterii H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac - A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei care, deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamanții .
Pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv H.G. nr. 488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamanții, căruia i s-a calculat despăgubiri cu aproximativ 70% mai mici decât cele acordate vecinilor săi, despăgubiți în anul 2010. Cu alte cuvinte, în anul 2010, pentru un metru pătrat de teren, s-au plătit între 4 și 10 Euro/mp., iar după emiterea noii hotărâri, despăgubirea a fost stabilită cu mult sub valoarea de piață.
Prin urmare, reclamanții au considerat că suma propusă prin H.G. nr. 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art. 44 alin. 3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În opinia reclamanților, atât H.G. nr. 488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr. 416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu cel de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
În dovedirea afirmațiilor, reclamanții au făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit existența a trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Mai mult decât atât, reclamanții au adăugat că, la rândul său, Comisia Europeană a decis, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamanții au subliniat că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de 10.003 euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarilor, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Pe cale de consecință, s-a considerat că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este nelegală, nefirească și nu evidențiază o justă despăgubire, iar acele valori sunt pur orientative, calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, cu atât mai mult cu cât raportul de evaluare efectuat de către expertul ANEVAR U. I. R. a stabilit, pentru persoanele afectate de tronsonul de autostradă, valori de despăgubiri între 4 și 15,54 Euro/mp., iar reclamanții figurau cu o valoare stabilită de 5,91 Euro/mp, cu o sumă globală de despăgubire în cuantum de_ Euro.
Ca atare, s-a considerat că această sumă a fost corect stabilită, luând în considerare și diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă H.G. nr. 488/2011, în același sens fiind și Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A., Lista privind teritoriul orașului Nădlac și Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, prin care se stabilesc, pe metru pătrat, valori de câteva ori mai mari față de cele calculate prin hotărârea de expropriere.
Pentru toate aceste motive, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
S-a arătat că, la momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr. 416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului, prevederi în baza cărora expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului și planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
Pârâtul a afirmat că în prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, iar potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale; indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Autostrada Nădlac - A. au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 lei, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere; această sumă a fost ulterior suplimentată cu 17.500.000 lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în situația în care suma globală necesară acestui proiect era de 80.500.000 lei.
S-a precizat că în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, ing. G. N., membru ANEVAR, stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 lei.
Pârâtul a conchis că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitivă, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală, iar susținerile reclamațiilor sunt nefondate și se impune respingerea acestora ca atare.
La termenul din 23.01.2013 reclamanții au precizat acțiunea în sensul că au majorat pretențiile și au solicitat exproprierea și a suprafeței de 850 mp suprafață rămasă în urma exproprierii, fiind o expropriere parțială, precizând totodată că aceasta este greu de cultivat.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut în fapt că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.159/249 din 06.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 1693 mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud. A., fiindu-le acordat, în echivalent, o despăgubire în sumă de 1207,11 lei.
Prima instanță a reținut că reclamanții contestă această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
S-a reținut că cererea reclamanților se grefează pe dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora: - „alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, prima instanță a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator. Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 1693 mp., ar fi de 54.341 lei, echivalentul a 9882 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța de fond a apreciat că suma de 9882 Euro pentru o parcelă 1693 mp., pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afară realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Instanța de fond a reținut că o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, prima instanță a reținut că este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
S-a concluzionat că acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 C.pr.civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 – 2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți. În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte (f. 146 – 165 dosar fond), prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 5000 mp., până la suprafețe mai mari de 6,2 ha., 6,3 ha. sau chiar 6,4 ha. de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011 – 2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte instanța de fond a subliniat că se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6 – 0,9 lei/mp., dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate. Potrivit adresei nr. 221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.”, în zona Pecica s-au înregistrat, în situații mai rare de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp., preț pe care instanța de fond l-a reținut ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 12.618 mp. expropriată de la reclamanți pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.
Din înmulțirea suprafeței expropriate de 1693 mp. de teren din proprietatea reclamanților, cu un preț de 1,2 lei/mp., cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul Orașului Pecica, rezultă o valoare de 2031 lei.
Instanța de fond nu a reținut că valoarea de piață din contractul de vânzare – cumpărare încheiat în noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult, terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Întreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți. La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare din 17.05.2012, prin care o societate a dobândit un teren, instanța de fond a reținut că nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17.02.2011. Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant față de criteriul stabilit de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994. Contractele din 2007, respectiv 2009, nu se referă la perioada supusă exproprierii, neputând fi luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt acte de vânzare.
Cu privire la sintagma de ,,prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” instanța de fond a reținut că are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța de fond a arătat că nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nici o probă, astfel, atâta timp cât nu s-a constatat de către instanță vre-o simulație privind prețul, nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comisioane. În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile.
Instanța de fond a reținut că din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nici o fundamentare legală.
S-a mai reținut că nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu a făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamanților legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 159/249 din data de 06.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor, să plătească reclamanților suma de 2031 lei cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 1207,11 lei stabilită prin Hotărârea Comisiei nr. 159/249 din data de 06.10.2011 începând cu data de 10.01.2012 până la data plății pentru exproprierea suprafeței de 1693 mp. de teren arabil.
În ceea ce privește dobânda legală, prima instanță a reținut că temeiul acordării acesteia îl constituie art.1 din O.G. nr. 13/2011. Având în vedere că acțiunea s-a admis în parte, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei onorariul expertului numit de instanță și suma de 400 lei onorariu de avocat în total suma de 1900 lei cheltuieli de judecată, restul cheltuielilor avansate de părți urmând a rămâne în sarcina acestora.
Împotriva sentinței civile nr. 570/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ au declarat recurs reclamanții T. R. S. și T. A. V., solicitând instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile atacate în baza art. 304 pct. 8, 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 C.pr.civ. în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată cu privire la cuantumul despăgubirilor, a suprafeței expropriate și a dobânzii și menținerea dispoziției cu privire la cheltuielile de judecată. De asemenea s-a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată cauzate acestora în recurs.
În motivare recurenții au învederat că prima instanță a înlăturat din probațiune raportul de expertiză și celelalte înscrisuri, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al expertizei si a aplicat greșit legea - art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. S-a precizat că în conformitate cu art. 25 din Legea 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, iar în speță această expertiză s-a efectuat. Valoarea stabilită prin raportul de expertiză este o valoare reală și corectă de despăgubire fiind apropiată de valoarea stabilită de H.G. nr. 416/2010 în forma sa inițială. De asemenea s-a subliniat că după cum se poate constata, expertiza efectuată stabilește valoarea de despăgubire la_ Euro cu ceva mai puțin decât valoarea despăgubirilor constatată inițial de către CNADNR prin expert evaluator ANEVAR U. I. R.. Din compararea valorii acestor două evaluări cu valoarea oferită prin Hotărârea de despăgubire solicitat a fi anulată, reclamanții au învederat că se constată diferența de valoare de care aceștia au fost privați, față cei care au încasat sumele inițial.
Reclamanți recurenți au solicitat a constata că expertiza efectuată s-a făcut într-un mod profesionist de către comisia de experți, iar rezultatul evaluării acesteia are la bază criterii științifice obiective. De asemenea s-a solicitat a se avea în vedere că prevederile Legii nr. 33/1994 sunt imperative în sensul necesității efectuării expertizei evaluatorii asupra terenurilor expropriate atunci când cel expropriat este nemulțumit de cuantumul despăgubirii.
S-a arătat că prima instanță face ea însăși propriile calcule la filele 6 si 7 din sentință, ceea ce tinde către depășirea limitelor puterii judecătorești, deoarece instanța de judecată nu are competența necesară efectuării unui astfel de demers. Nici o altă probă, constând în diferite contracte de vânzare cumpărare sau raportări la valori minime din grila notarilor nu pot avea gradul de obiectivitate și de adaptare la concret al expertizelor judiciare. Aceasta deoarece contractele de vânzare cumpărare autentice prezintă de cele mai multe ori valori sub cele reale la care se desfășoară tranzacția explicabile prin intenția părților implicate de a evita costurile notariale ridicate.
Recurenții au mai arătat că totodată prima instanță a motivat la fila 7 sentință excluderea rapoartelor de expertiză din materialul probator prin faptul că experții utilizează metodele de comparație și randament în evaluare și nu cea a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile în zona respectivă. S-a subliniat că acest raționament este greșit și contrar realității deoarece raportul de expertiză a avut în vedere drept comparabile contracte de vânzare cumpărare din zona adiacentă exproprierii. Însăși denumirea metodei „ comparației" pe care prima instanță a recunoscut că experții au folosit-o implică neapărat folosirea unor comparabile. Aspectul problematic pentru prima instanță însă a fost faptul că experții au utilizat drept comparabile contracte la prețuri peste valorile din grila notarilor, singurele acceptate de către prima instanță ca justă despăgubire, însă utilizarea drept comparabile de către experți a contractelor cu prețuri mai mari se justifică prin faptul că terenurile vândute prin acele contracte sunt situate mult mai aproape de terenurile expropriate decât cele din contractele utilizate de prima instanță. Din acest punct de vedere modul în care au procedat experții respectă mai mult decât modul în care a procedat instanța cerința Legii 33/1994 de a se raporta la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile în zona respectivă.
S-a subliniat că valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform Codului fiscal art. 77 alin. 4, fiind destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale.
S-a menționat că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor.
Pe lângă raportul de expertiză aflat la dosar, prima instanță a făcut abstracție și de alte probe constând în înscrisuri, după cum urmează: contracte de vânzare-cumpărare, contracte de ipotecă, contract de închiriere, hotărâri de expropriere din zona adiacentă terenurilor expropriate, precum și primul raport de evaluare efectuat de expert U. R., toate cu prețuri similare celui solicitat.
De asemenea concluziile parchetului sunt de „admitere a acțiunii conform probelor administrate în cauză”.
În al doilea rând recurenții au învederat că prima instanță a depășit limitele rolului activ al instanței prin depunerea unor înscrisuri în favoarea pârâtei aplicând greșit dispozițiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ., respectiv a unor contracte de vânzare cumpărare din care rezultă valori de tranzacționare sub valoarea pieței aproximativ 1,34 lei mp. Recurenții au subliniat că, deși au depus mai multe contracte de vânzare cumpărare de la notari diferiți din care rezultă valori de vânzare chiar mai mari decât valoarea din raportul de expertiză, prima instanță nu le-a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor finale - fila 7 alin 2,3,4 sentință.
S-a mai susținut că prima instanță nu a depus în mod legal respectivele înscrisuri la dosar, depășind limitele rolului activ al judecătorului, care sunt trasate de art. 129 alin. C.pr.civ..
Deși experții afirmă prin răspunsul la obiecțiuni că respectivele contracte depuse de instanță din oficiu nu reflectă realitatea fiind prețuri minimale din grila notarilor, prețuri sub care nu se poate vinde, reprezentând valori de impozitare, recurenții au arătat că instanța de fond nu a ținut cont nici de acest punct de vedere acordând prețul din aceste contracte, fiind practic în situația de a aprecia asupra prevalenței dintre proba depusă de ea și probele depuse de reclamanți, ceea ce a știrbit obiectivitatea procesului de judecată.
Recurenții, au precizat, în al treilea rând că prima instanță a aplicat greșit art. 25 din Legea 33/1994- motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ, din textele legale menționate rezultând indubitabil intenția legiuitorului de a da prevalență în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice. Prima instanță însă cu nesocotirea și aplicarea greșită a dispozițiilor normative menționate a înțeles să considere elementul principal al probațiunii adresa BNP D. din care rezultă prețul de vânzare declarate de părți în perioada 2010-2012.
S-a subliniat că anterior emiterii respectivei adrese la Biroul Notarilor Publici Asociați „ D." s-au vândut terenuri și la alte prețuri, conform contractului depus la dosar de 2.5 euro /mp contract încheiat la data de 12.08.2011 anterior emiterii adresei de către biroul notarial, având nr. de autentificare de 1608/12.08.2011. De asemenea, s-a subliniat că s-au depus la dosarul cauzei mai multe contracte de vânzare cumpărare de la mai multe birouri notariale BNP C., BNP Bătea, BNP M. și BNP D., toate cu preturi similare celui cerut prin acțiune.
Cu privire la raportul de expertiză întocmit de către expert evaluator membru ANEVAR G. N. cu nr. de legitimație 6253, recurenții au învederat prin Adresa nr. 711/21.12.2012 UNEAR a comunicat că: „utilizarea acestei metode de către evaluatorii autorizați ai Uniunii constituie abatere profesională care se sancționează de către organele abilitate ale Uniunii în funcție de circumstanțele în care a fost săvârșită"". Conform aceleiași adrese, „Utilizarea «metodei comparației prin bonitare» la evaluarea terenurilor intravilane nu este în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare care sunt obligatorii pentru evaluatorii autorizați, membrii ai Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România. "
În al patrulea rând s-a învederat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994 ~ motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Recurenții au precizat că prima instanță a nesocotit și aceste dispoziții în cadrul prețului final stabilind în considerente un prejudiciu derizoriu care face abstracție de valoarea prejudiciului stabilită obiectiv pe criterii științifice de către experți tehnici judiciari în raportul de expertiză, prejudiciu care apare în motivare, dar care nu apare în suma finală din dispozitiv.
Astfel pentru suprafața de 1693 mp instanța de fond a stabilit o valoare de circulație de 2031 lei și un prejudiciu de 5% care nu este acordat prin dispozitiv - fila 8.
De asemenea prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea reclamanților la exproprierea suplimentara a suprafeței de 850 mp și nici nu a făcut vre-o referire la aceasta în motivarea sentinței.
Recurenții au învederat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul 12 la CEDO, art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Au susținut că despăgubirea propusă acestora prin H.G. nr. 488/2011 și de Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010, precum cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului și Constituția României. Având în vedere toate dispozițiile acestea atât din Constituția României, cât și din celelalte tratate care protejează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, rezultă fără dubiu de tăgadă faptul că orice discriminare și diferențiere de tratament între cetățeni fără motive obiective bine justificate (cum ar fi acela că fondurile s-au epuizat) sunt interzise. Guvernul României și comisia locală de aplicare a legii și prima instanță, însă, ignoră aceste prevederi din moment ce la interval de câteva luni, pentru o parte dintre cetățeni de pe același coridor de expropriere stabilește anumite despăgubiri și pentru recurenți cu 70% mai mici, cu atât mai mult cu cât și pentru aceștia, ca și pentru primi expropriați s-au stabilit prin raportul de evaluare al expertului U. în faza inițială valori aproximativ egale de despăgubire.
Se arată că recurenții nu critică legalitatea H.G. nr. 488/2011, așa cum dă impresia prima instanță prin motivare, ci cuantumul în sine al despăgubirii, vădit diminuată față de cea încasată de proprietarii terenurilor alăturate.
Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că aplicarea unui tratament diferit în situații comparabile reprezintă o discriminare directă. în concret, prin Hotărârea din 28.05.1985 CEDO stabilește în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli faptul că noțiunea de discriminare cuprinde în mod normal cazurile în care un individ sau un grup este tratat mai bine decât altul, fără o justificare adecvată. Recurenții au solicitat a se constata faptul că situația creată acestora prin despăgubirile mult mai mici stabilite față de ale celorlalți expropriați conține exact aceeași ipoteză de discriminare.
În al șaselea rând recurenții au invocat încălcarea dispozițiilor cu privire la caracterul just al despăgubirilor.
Recurenții au menționat că au cerut anularea H.G. nr. 488/2011, în fața Curții de Apel Timișoara, această cerere făcând obiectul dosarului nr._ care este în curs de judecare.
Astfel recurenții au precizat că suma propusă prin H.G. nr. 488/2011, Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 și prima instanță nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă grav dreptul de proprietate privată.
În primul rând recurenții au invocat încălcarea reglementărilor interne, arătând că în literatura de specialitate exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept. Din momentul exproprierii dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat.
Caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României. Aceasta prevede la art. 44 alin. 3: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despăgubire.” În temeiul normelor constituționale anterior subliniate a fost concepută și elaborată o reglementare unitară care stabilește modalitatea de expropriere a imobilelor proprietate privată numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Astfel, pe lângă normele constituționale la care am făcut trimitere în materie de expropriere există Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010.
În contextul acestor reglementări care alcătuiesc sediul materiei, exproprierea a fost definită ca o operațiune juridică complexă, în structura căreia intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns, ca acte materiale de drept public și de drept privat, operațiune care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil din proprietatea privată în proprietatea publică în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum și plata unei despăgubiri cu caracter just, drept prealabil transferului dreptului.
Chiar art. 1 din Legea nr. 33/1994 republicată prevede: „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publica, după o dreapta si prealabila despăgubire (...).”
De asemenea, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 prevede: „În termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în lista au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
Or, H.G. nr. 488/2011 precum și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 nu țin cont nici de prevederile din Constituția României, nici de dispozițiile care rezultă din actele normative menționate, deoarece despăgubirile stabilite nu au caracter drept sau just prealabil deposedării proprietății.
Lipsa unui caracter injust al despăgubirii este recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care prin Hotărârea nr. 416 din 2010 a stabilit ca pentru un metru pătrat de teren tot din acea zonă ca just prețul de 4 euro, nu 0,17 cenți cum a stabilit pentru recurenți prin hotărârea atacată.
În al doilea rând s-a invocat încălcarea reglementărilor europene. Pe lângă normele naționale menționate, există și izvoare de drept europene care reglementează exproprierea ca limitare adusă dreptului de proprietate privată.
Astfel, în jurisprudența CEDO se subliniază faptul că partea a doua a art. l din Protocolul nr. 1 conține trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, și anume: 1. privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie; 2. privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică; 3. privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Din ansamblul celor trei condiții menționate, jurisprudența organelor de verificare a respectării Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate - indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului.
Pe lângă reglementările și jurisprudența CEDO, Comisia Europeană a decis cu valoare de principiu în Hotărârea din 15.01.1998 faptul că: o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporțonalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel prin Hotărârea de Guvern nr. 488/2011 s-a arătat că se stabilește nominal pentru recurenți despăgubirea aferentă suprafețelor supuse intenției de expropriere, o valoare derizorie pe metru pătrat de teren care în calcul mediu se cifrează la 0,17 euro pe mp.
Vătămarea intereselor acestora este mai mult decât evidentă, deoarece această indemnizare nu prezintă nici caracter rezonabil, nu prezintă nici proporționalitate raportat la valoarea bunului supus exproprierii, iar conform dreptului intern comun în materie nu poate să reprezinte o dreaptă și justă despăgubire.
S-a mai precizat că valoarea terenului recurenților s-a stabilit în mod corect prin expertiza inițială efectuată în condițiile legii. Art. 11 alin. 7 din Legea nr. 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere prevede următoarele: „ Înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosința.”
Față de aceste prevederi recurenții au solicitat instanței să constate că raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă acestora nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, având în vedere că s-au încălcat dispozițiile menționate mai sus.
Mai mult decât atât, prevederile Legii nr. 255/2010 conform art. 34 din acest act normativ, se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 precum și cu cele ale Codului Civil.
În aceste condiții, incident în cauză devine și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 care circumscrie procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor în modalitatea următoare: ,,La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului luând în considerare dovezile prezentate de aceștia ".
Din dispoziția prezentată mai sus rezultă mai evident faptul că raportarea în stabilirea despăgubirii pentru expropriați doar la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este cu totul ilegală, nefirească și nu evidențiază valoarea unei juste despăgubiri, așa cum cere chiar Constituția României.
De asemenea, se arată că valorile imobilelor incluse în expertizele întocmite pentru notarii publici, sunt valori orientative conform Legii nr. 571/2003 și H.G. nr. 44/2004 art. 77 indice 1 alin. 4. Fiind valori orientative calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, nu pot constitui drepte despăgubiri.
Având în vedere faptul că există o diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă H.G. nr. 488/2011 nu se poate explica decât ca o nedreptate majoră și o vătămare gravă adusă interesului individual.
S-a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010 care prevăd că: „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei Ieși se consideră valabilă.”
Astfel, recurenții au solicitat ca în baza dispoziției citate, instanța să considere valabilă evaluarea făcută de expertul evaluator ANEVAR U. loan R. și, în vederea eliminării oricărei discriminări, să oblige pârâta la plata către aceștia a valorilor care rezultă din acea evaluare pentru exproprierea la care au fost supuși.
Recurenții au subliniat că prin eliminarea din probațiune a rapoartelor de expertiză și a contractelor cu vânzări similare depuse de aceștia, probe favorabile acestora și judecarea strict în baza contractelor cu vânzări la prețuri minime din grila notarilor, favorabile pârâtei, instanța a încălcat principiul imparțialității.
De asemenea nu se poate stabili o justă și dreaptă despăgubire pentru o suprafață de 1693 mp la un preț de 2031 lei, drept pentru care se încalcă flagrant Constituția, tratatele europene precum și dreptul la proprietate privată.
În drept s-au invocat dispozițiile: art. 304 pct. 8,9 C.pr.civ., art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010; art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin. 1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. l din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; Hotărârea din 28.05.1985 a CEDO în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli; alte dispoziții legale și jurisprudențiale invocate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:
Așa cum s-a arătat mai sus, prin recursul formulat recurenții reclamanți invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere, precum și faptul că tribunalul nu s-a pronunțat asupra pretenției de a se expropria suplimentar și suprafața de 850 mp.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Așa cum s-a pronunțat ICCJ în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci făcut un simplu calcul matematic.
În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare două contracte din 2007 și 2009, precum și oferte pe piața imobiliară și valoarea de piață a terenului achiziționat de S. R. de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica, în urma exproprierii, și nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispoz. art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994. În acest sens, este de menționat că expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat, prin înscrisul depus la filele 377-378 din dosarul tribunalului, că raportul întocmit în cauză nu tratează corect abordarea de piață, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, spre deosebire de terenul expropriat care nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.
De asemenea, se constată că în cadrul lucrării „Analiza prețului terenului” semnat de doar doi experți din cei trei care au fost numiți în cauză, aceștia nu precizează dacă acele contracte analizate îndeplinesc criteriile prevăzute de lege, respectiv dacă sunt încheiate pentru imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, în funcție de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire.
Deoarece tribunalul nu a respectat criteriile prev. de lege pentru efectuarea expertizei tehnice conform art.26 din legea nr.33/1994, curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală fără a cerceta fondul pretențiilor formulate de reclamanți, fiind necesară suplimentarea probatoriului pentru a fi lămurite și constatate în cuprinsul hotărârii împrejurările esențiale ale cauzei, aceste situații fiind asimilate de jurisprudență unei necercetări a fondului și determină soluția casării cu trimitere.
De asemenea, se constată că tribunalul nu s-a pronunțat asupra precizării de acțiune depusă la termenul de judecată din 23.01.2013 privind solicitarea reclamanților de a se expropria și suprafața de 850 mp (f.379 din dosarul tribunalului).
Având în vedere toate considerentele de mai sus și deoarece este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. art. 312 alin. 1, 3 și 61 rap. la art.305 Cod proc.civilă, va admite recursul formulate de reclamanți, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului A..
În rejudecare, instanța va solicita experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare (ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs) urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță, când se va cunoaște partea căzută in pretenții, conform art.274 alin.1 Cod proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți T. R. S. și T. A. V. în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin CNADNR SA împotriva Sentinței civile nr.570 din 13.02.2013 pronunțată de Tribunalul A..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. dr. L. L.
GREFIER,
R.
P. D.
Red. A.M.N. – 4.06.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 17.05.2013
Instanța de fond: Tribunalul A.:- Judecător: H. O.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1170/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 763/2013. Curtea de... → |
|---|
