Legea 10/2001. Decizia nr. 1170/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1170/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 3/108/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1170
Ședința publică din 24 septembrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul M. A. reprezentat prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1107 din 13.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, precum și de reclamanta F. E. împotriva aceleiași sentințe, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 24 septembrie 2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată că:
Prin sentința civilă nr. 763/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta F. E. împotriva pârâtului M. A. PRIN PRIMAR.
Instanța a avut în vedere că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul modificarea dispoziției nr.5508/22 noiembrie 2010 emisă de Primarul Municipiului A. în sensul de a primi teren în compensarea suprafeței de 4118,4 mp intravilan în zona Sânicolaul M. ori obligarea la despăgubiri bănești pentru aceeași suprafață.
În motivare a arătat că în anul 2001 a formulat notificare ce a făcut obiectul dosarului nr.1791/2001 prin care, în calitate de moștenitoare a defunctului Fleissig Arminiu, a solicitat restituirea sau acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 4118,4 mp intravilan situat în A. ..30-31 evidențiat în CF 6352 A., top.294/b.1, 294/b.2.a și 294/a.2.b.1.
Întrucât nu s-a dat curs notificării, petenta a chemat în judecată M. A. prin Primar, iar prin sentința civilă nr.1241/31.10.2007 acțiunea a fost admisă. După pronunțarea sentinței, a solicitat teren în zona Gai iar ulterior, în 2009, cu adresa nr.31.126/25 mai a solicitat teren în compensare în zona Sânicolaul M..
Cum nici după aceste demersuri nu a primit răspuns, a cerut în dosarul nr._/55/2010 obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile; drept urmare, s-a emis Dispoziția 5508/22 noiembrie 2010 prin care se dispune acordarea de despăgubiri stabilite conform standardelor internaționale de evaluare în condițiile Legii nr.247/2005, titlul VII.
În motivarea dispoziției s-a arătat că nu există teren restituibil, fosta proprietate fiind ocupată de blocuri, făcându-se referire și la procesele verbale de afișare și dezafișare cu terenurile din Gai și Sânicolaul M. cu privire la care reclamanta și-a manifestat opțiunea și la care pârâtul prin dispoziție nu face nicio referire.
Prin precizarea și completarea de acțiune, reclamanta a solicitat teren în compensare în Sânicolaul M. CF-_ A., nr.cadastral_ intravilan viran . a arătat că există teren disponibil în această zonă.
În cauză s-a efectuat expertiză topografică,expertul concluzionând că nu există teren disponibil.
Față de cele de mai sus, tribunalul a reținut că nu se contestă împrejurarea că petenta este persoană îndreptățită având calitatea de moștenitoare a tatălui său. Potrivit probatoriului administrat, pârâtul a înscris-o pe aceasta în lista cu persoane care au optat pentru bunurile imobile existente în ordinea cronologică a înregistrării dosarelor; împrejurarea că bunurile disponibile din inventar s-au epuizat nu este culpa pârâtului.
De asemenea, prin precizarea ultimă la solicitare de teren, aceasta nu apare nici în listă și este cuprins în proiectul urbanistic zonal conform actelor depuse la dosar. Or, în situația dată, prin dispoziția nr.5508/22 noiembrie 2010, solicitarea reclamantei a fost rezolvată în condiții de perfectă legalitate, în sensul că pentru terenul de 4118,4 mp din A., .-31 să se acorde despăgubiri stabilite conform standardelor internaționale de evaluare, în condițiile titlului VII din Legea nr.247/2005.
Sub acest aspect, fondul cauzei este soluționat chiar dacă petenta și-a exprimat nemulțumirea atacând dispoziția; Or; potrivit art.26 din Legea nr.10/2001 republicată, instanța a constatat că notificarea a fost soluționată prin acordarea de despăgubiri, cerințele prevăzute de lege fiind îndeplinite.
Împotriva sentinței a declarat recurs(calificat ca atare de instanță la termenul din 15.02.2012), în termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de judecată.
În motivare a invocat greșita reținere a respingerii cererii de acordare de teren în compensare, câtă vreme pârâtul deține teren disponibil, iar notificarea formulată a rămas nesoluționată timp de 10 ani și numai după ce reclamanta a solicitat instanței să oblige pârâtul în acest sens.
A mai învederat că instanța nu a examinat cererea de acordare, în subsidiar, de despăgubiri bănești, cele dispuse de instanța europeană a drepturilor omului în cauza Faimblat c/a România fiind incidente în cauză.
Recursul nu a fost motivat în drept, însă susținerile recurentei pot fi încadrate în baza art. 306 al. 3 Cod procedură civilă, în drept 304 pct. 5,9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 1032/04.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva sentinței civile nr. 763/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, prin cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001, ulterior precizată reclamanta a solicitat modificarea dispoziției Primarului Municipiului A. în sensul acordării de teren în compensare pentru imobilul notificat și care nu mai poate fi restituit în natură, sau, în subsidiar, stabilirea de despăgubiri bănești.
S-a reținut că, în situația în care regula restituirii în natură consacrată de art. 1 alin. 1 din lege nu poate fi aplicată, opțiunea pentru modalitatea restituirii prin echivalent aparține persoanei îndreptățite.
În cauză, reclamanta a notificat pârâtul încă din anul 2001 în legătură cu imobilul abuziv preluat. La mai mult de 9 ani după înregistrarea notificării și la 3 ani după ce, prin sentința civilă nr. 1241/31.10.2007, Tribunalul A. a obligat pârâtul să răspundă notificării, a fost emisă dispoziția atacată în cauză, dispoziție prin care pârâtul a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile art. VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul preluat de la antecesorul reclamantei (fila 6, 17, 35 dosar fond).
În acest interval de timp, reclamanta s-a adresat pârâtului, solicitând atribuirea de teren în echivalent fie în Zona Gai, fie în Sânicolau M., insistând în urgentarea soluționării notificării sale (f. 82 – 84 dosar fond).
Începând cu data de 26.02.2009, pârâtul a susținut că nu mai dispune de bunuri în compensare (f. 90, 100, 101 dosar fond).
O soluționarea cu celeritate a notificării reclamantei (acest principiu fiind expres prevăzut de art. 1 lit. b din Capitolul I al HG 250/2007) ar fi făcut posibilă acordarea de teren în compensare anterior datei de la care pârâtul susține că nu mai deține terenuri disponibile în acest sens.
În al doilea rând, contrar celor reținute de prima instanță astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză (fila 117 - 124, f. 172 – 173 dosar), pe . Sînicolau M. există teren disponibil în sensul dispozițiilor Legii nr, 10/2001, faptul că acesta a fost dezmembrat în vederea atribuirii nefiind de natură a atrage respingerea cererii reclamantei, în condițiile în care operațiunea dezmembrării neurmată de atribuire nu echivalează cu ieșirea imobilului din patrimoniul unității administrativ – teritoriale.
Mai mult, ca urmare a solicitării instanței de recurs, pârâtul a arătat că în Zona Sânicolau M. nu au fost emise dispoziții prin care să fi fost acordate în compensare suprafețe de teren persoanelor ce au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001, dar că asupra terenului înscris în CF_ A. este notat un litigiu ce face obiect al unui dosar prin care o altă persoană solicită teren în compensare în aceeași zonă ( f. 25.
Rezultă, astfel, că reclamanta este îndreptățită să primească teren în compensare pentru imobilul preluat de stat și există posibilitatea reparării în această modalitate a prejudiciului cauzat antecesorului său prin preluarea imobilului.
Reținând contrariul, prima instanță nu a mai verificat în concret ce suprafață de teren din zona Sînicolau M. poate fi acordată în compensare reclamantei (având în vedere și formarea a 24 de parcele teren în . impune sau nu ca măsurile reparatorii (teren în compensare și despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005) să fie combinate, modalitate expres prevăzută de art. 1 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 și, dacă este cazul, care este cuantumul diferenței de valoare dintre bunul preluat de stat și terenul acordat în compensare, care dintre părți este ținut să acopere eventuala diferență de valoare, precum și care este efectul notării în cartea funciară în care este înscris terenul cerut în compensare a litigiului la care a făcut referire pârâtul.
S-a apreciat că se impune casarea cu trimitere a sentinței pentru lămurirea acestor aspecte, conform considerentelor mai-sus arătate.
Urmare a casării cu trimitere a cauzei spre rejudecare, Tribunalul A. a dispus efectuarea în cauză a unei noi expertize de către expert ing. P. I. M..
Prin sentința civilă nr. 1107 din 13.03.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis plângerea petentei F. E. în contradictoriu cu M. A. reprezentat prin Primar; a anulat dispoziția Primarului nr. 5508/22 noiembrie 2010 și a dispus emiterea unei noi dispoziții prin care să se acorde despăgubiri în echivalent către petentă a suprafeței de_ mp din lotul aflat în A., Sânicolaul M., . de judecată.
Tribunalul a reținut că a avut în vedere îndrumările date de Curtea de Apel Timișoara prin decizia de mai sus, care a apreciat că în pofida faptului că M. A. a emis dispoziția prin care a soluționat pretențiile reclamantei, prima instanță putea să soluționeze dosarul pe fondul rezolvării cererii în sensul că trebuia să aibă în vedere că la data la care reclamanta și-a formulat pretențiile, pe raza Municipiului A. mai exista teren disponibil.
În consecință, potrivit rapoartelor de expertiză depuse, s-a stabilit că suprafața de teren de 4118,4 mp situată în intravilanul Municipiului A. – zona A, are ca echivalent într-o altă zonă, respectiv în cartierul Sânicolaul M. din M. A. . 17.160 mp.
Din suprafața afișată inițial de 187.767 mp, în această zonă, Primăria A., prin adresa depusă la fila 25 dosarul Curții de Apel Timișoara, arată că asupra acestei suprafețe de teren este notat un litigiu prin care o altă persoană îndreptățită solicită acordarea de teren în compensare în suprafață de 167.500 mp. Ori dintr-un calcul matematic simplu rezultă că diferența dintre cele două suprafețe este de 20.667 mp iar echivalentul propus și pretins de reclamantă este de 17.160 mp.
În consecință, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este îndreptățită, iar posibilitatea restituirii terenului în natură către aceasta este posibilă în condițiile arătate mai sus.
Astfel fiind, față de împrejurarea că petenta are calitate de a solicita acest teren, a fost înscrisă pe lista pentru persoane care a optat pentru bunuri imobile, că în principal reparația de face în natură potrivit Legii nr.10/2001, iar în condițiile în care aceasta nu este posibilă se vor acorda despăgubirile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, s-a admis plângerea petentei F. E. în contradictoriu cu M. A. reprezentat prin Primar, în sensul că s-a anulat dispoziția Primarului nr.5508/22 noiembrie 2010 și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții prin care să se acorde despăgubiri în echivalent către petentă a suprafeței de_ mp din lotul aflat în A., Sânicolaul M., .> În termen, împotriva sentinței civile nr. 1107 din 13.03.2013 pronunțată de Tribunalul A., au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
Reclamanta F. E. a solicitat admiterea recursului si modificarea in parte a sentinței civile nr.1107/13.03.2013 în sensul acordării de despăgubiri in echivalent a suprafeței de 33 697 m.p., acordarea cheltuielilor de judecata constând din sumele achitate cu titlul de onorar expert potrivit dovezilor aflate la dosar, precum și cheltuieli de judecata in recurs.
În motivare a arătat că înțelege să critice sentința pronunțata sub aspectul suprafeței acordate in echivalent aceea de 17.160 mp, în loc de 33 697 m.p. așa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit.
Arată că instanța nu face referire la care dintre rapoartele de expertiza se raportează, crede ca a fost avuta in vedere expertiza întocmita înainte de casarea hotărârii, expertiza efectuata in anul 2011, însă de la acest moment prețul terenurilor a scăzut, astfel ca terenul in zona Sanicolaul M., potrivit expertizei întocmite este de 11 Euro/m.p. Daca a fost avuta in vedere expertiza înainte de casare,consideră ca sentința pronunțata în privința suprafeței de teren dată in compensare nu este legala, in condițiile in care după casare s-a efectuat o noua expertiză care a răspuns cerințelor stabilite prin decizia de casare.
In privința cheltuielilor de judecata instanța retine in mod greșit "nefiind cheltuieli de judecata"in condițiile in care a solicitat cheltuieli, iar in încheierea de amânare a pronunțării rezultă că a solicitat aceste cheltuieli, constând din onorariu expert, cheltuieli justificate cu chitanțele aflate la dosar.
Prin recursul declarat, pârâtul M. A. reprezentat prin Primarul Municipiului A., a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, a arătat că hotărârea pronunțată de tribunal este nelegală, întrucât la data de 10.03.2006, la sediul Municipiului A. a fost afișat inventarul bunurilor disponibile, care pot fi oferite in compensare, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 situație in care persoanele îndreptățite aveau posibilitatea de a opta in scris la masurile reparatorii prin echivalent constând in compensare cu bunurile evidențiate în inventarul afișat la sediul instituției.
Soluționarea cererilor de acordare de măsuri reparatorii în echivalent se face în ordinea cronologică a depunerii opțiunii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent. Reclamanta s-a aflat la poziția nr. 101 în lista de opțiuni pentru teren în zona Gai, în condițiile în care pentru terenul disponibil s-au soluționat în ordinea depunerii solicitărilor un număr de 71 de dosare. In baza procesului verbal de ședință a Comisiilor de aplicare a Legii 10/2001, încheiat la data de 25.02.2009 prin care se constată că bunurile rămase la aceea dată nu vor satisface toate cele 173 de opțiuni si pentru a nu bloca procedura administrativă de soluționare a notificărilor, la data de 26.02.2009 a fost dezafișat de pe panourile de afișaj de la ., inventarul bunurilor disponibile, care pot fi oferite în compensare, conform prevederilor Legii 10/2001, republicată. Astfel, la data precizării opțiunii de acordare de teren în zona Sânicolaul M. în situația în care în zona Gai nu mai există teren disponibil, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului A. cu nr._ din 25.05.2009., inventarul bunurilor disponibile, care pot fi oferite în compensare, conform prevederilor Legii 10/2001, republicată, a fost dezafișată de pe panourile de afișaj de la ..
Reclamanta în petitul acțiunii solicită acordarea unui teren in compensare, însă potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001 republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat sa acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în situația în care măsura compensării nu este acceptată de persoana îndreptățită, ori aceasta nu este posibilă.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că dreptul de a alege care bunuri se pot oferi in compensare aparține doar deținătorului care soluționează notificarea, in nici un caz persoanei îndreptățite in sensul Legii nr. 10/2001. O altă interpretare a acestor dispoziții, respectiv ideea că persoana îndreptățită are vocația să își aleagă ea însăși din patrimoniul celui însărcinat cu soluționarea notificării, orice bun dorește ea în compensare, ar contraveni nu numai dispozițiilor legale precitate, dar ar aduce atingere gravă si dreptului de proprietate privată care este in mod egal garantat de Constituția României - art. 44 alin. 2, indiferent dacă titular este Statul R. sau o altă persoană fizică ori juridică.
Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cât și din oficiu, potrivit art. 3041 Cod proc.civ., Curtea constată că recursul declarat de pârât este nefondat, fiind întemeiat însă recursul declarat de reclamantă.
Astfel, în cuprinsul Legii nr. 10/2001 sunt prevăzute două ipoteze de acordare a măsurilor reparatorii, respectiv restituirea în natură sau prin echivalent.
În cazul imposibilității restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv (cazul în speță), dintre măsurile reparatorii prin echivalent are prioritate acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, ceea ce rezultă din ordinea în care sunt enumerate acestea în dispozițiile art. 1, art. 10 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Este adevărat că din cuprinsul dispozițiilor legale menționate rezultă că deși acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparație ce este prevăzută de lege, ea nu depinde exclusiv de voința unității notificate și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.
Sub acest aspect, se constată că în cauză, prin decizia civilă nr. 1032/04.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a reținut irevocabil că reclamanta F. E. este îndreptățită să primească teren în compensare pentru imobilul preluat de stat și există posibilitatea reparării în această modalitate a prejudiciului cauzat antecesorului său prin preluarea imobilului.
Fiind casată cu trimitere hotărârea tribunalului prin care s-a respins acțiunea reclamantei și, întrucât, dispozițiile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate fiind obligatorii pentru judecătorii fondului în raport de dispozițiile art.315 Cod proc.civ., se constată că sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 10 și 26 (1) din Legea nr. 10/2001, hotărârea pronunțată de tribunal prin care se dispune acordarea de despăgubiri în echivalent pentru imobilul în litigiu, este temeinică și legală, astfel că raportat la considerentele arătate dar și la dispozițiile art. 315 Cod proc.civ., Curtea constată că recursul pârâtului este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În ceea ce privește însă critica adusă hotărârii atacate de către reclamantă prin recursul declarat, referitoare la modalitatea de stabilire a echivalentului suprafeței acordate, raportat la conținutul celor două expertize efectuate în cauză, se constată că aceasta este întemeiată, având în vedere că din considerentele hotărârii atacate nu rezultă care expertiză a fost avută în vedere de către instanță (după casare s-a efectuat o nouă expertiză) și nici criteriile care au stat la baza acordării suprafeței de 17.160 mp din lotul situat în A., Sânicolaul M., . echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Raportat la aceste aspecte, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 312 (4) și (6) Cod proc.civ., ceea ce impune casarea cu reținerea cauzei spre rejudecare, fiind necesară suplimentarea probatoriului în cauză.
Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 (1) și (6) Cod proc.civ., va respinge recursul declarat de pârâtul M. A. reprezentat prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1107 din 13.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ și va admite recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva aceleiași sentințe civile, pe care o va casa și va reține cauza spre rejudecare, fixând termen de judecată la 15.10.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M. A. reprezentat prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1107 din 13.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva aceleiași sentințe civile pe care o casează și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen de judecată la 15.10.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L/09.10.2013
Tehnored L.P./09.10.2013
Ex.2
Primă instanță: H. O. – Tribunalul A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1079/2013. Curtea de... | Expropriere. Decizia nr. 709/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
