Cereri. Decizia nr. 796/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 796/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 218/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 796
Ședința publică din 29.05.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuenta . deciziei civile nr. 183/07.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2009*, în contradictoriu cu intimații S. G., S. V. și ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă intimatul S. G. asistat de av. Vasii Kolla C., pentru intimata S. V. av. Vasii Kolla C., lipsă fiind celelalte părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta intimaților arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării silite formulată de către revizuentă.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea cererii de suspendare întrucât revizuenta nu a făcut dovada plății cauțiunii în cuantum de 500 lei.
În deliberare, instanța respinge cererea de suspendare formulată
Instanța supune discuției excepția de necompetență materiale a Curții de Apel Timișoara privind soluționarea cerere de revizuire formulată în baza art. 322 pct. 7 C. pr. civ. de către revizuenta .>
Reprezentanta intimaților arată că cererea de revizuire este introdusă corect în baza art. 322 pct. 7 C. pr. civ., dar lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate. De asemenea, solicită respingerea cererii de revizuire formulată în baza art. 322 pct. 5 C. pr. civ. ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanță onorariu avocațial.
După rămânerea în pronunțare dar înainte de ridicarea ședinței de judecată se prezintă pentru revizuentă consilier juridic C. Chitarici F. care arată că nu mai susține cererea de suspendare a executării silite întrucât nu a achitat cauțiunea. De asemenea, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în baza art. 322 pct. 7 C. pr. civ., trimiterea cererii la Înalta Curte de Casație și Justiție și admiterea cererii de revizuire formulată în baza art. 322 pct. 5 C. pr. civ.; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând.
Prin decizia civilă nr. 183/R/07.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2009* a fost admis recursul declarat de către reclamanții S. G. și S. V. împotriva Deciziei civile nr. 799 din 13.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._/325/2009*; a fost modificată decizia atacată și a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr._ din 29.11.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2009*; a fost schimbată în parte sentința primei instanțe în sensul că: a fost înlăturată excepția autorității de lucru judecat și admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanți împotriva pârâtei ., având ca obiect obligația de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 30; a fost obligată pârâta . încheie cu reclamanții S. G. și S. V., în condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992 un contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 30, din Timișoara, .. 35, .; a fost respins restul acțiunii reclamanților; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâta . împotriva reclamanților; a fost menținut restul dispozițiilor sentinței, ce nu contravin prezentei decizii; a fost respins recursul declarat de pârâta . împotriva aceleiași decizii; a fost obligată pârâta intimată . să plătească reclamanților suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva deciziei a fost formulată prezenta cerere de revizuire pârâta recurentă . care a solicitat schimbarea/modificarea ei.
În motivare a invocat că, prin decizia atacată, în mod nelegal a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată, cu referire la decizia civilă nr. 334/2008-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr._, locuința în litigiu având caracter de intervenție.
A invocat că Tribunalul T., soluționând ca instanță de recurs cererea reclamanților, a reținut excepția autorității de lucru judecat ca fiind întemeiată însă Curtea de Apel Timișoara, prin decizia a cărei revizuire o cere, a respins aceeași excepție, astfel că, susține revizuenta, sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. pr. civ. referitoare la contrarietatea de hotărâri.
A solicitat suspendarea executării deciziei în baza art. 325 C. pr. civ. raportat la art. 403 alin. 4 C. pr. civ.
În drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 5, 7 C. pr. civ.
Prin completarea la motivele de revizuire (f 21-26 dosar) a reiterat susținerile referitoare la contrarietatea de hotărâri și a dezvoltat criticile vizând greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat prin decizia atacată prin prezenta cerere de revizuire (excepția fiind reținută ca întemeiată prin alte hotărâri judecătorești date de instanțe din raza Curții de Apel Timișoara).
A criticat examinarea în recurs a stării de fapt invocate de reclamanți pe calea recursului declarat împotriva deciziei Tribunalului T. – stare de fapt reținută, oricum, eronat.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 326 alin. 2 C. pr. civ.
La termenul de judecată din 29.05.2013, instanța a pus în discuție, în baza art. 129 C. pr. civ. raportat la art. 165 C. pr. civ., art. 159 pct. 2 C. pr. civ. necesitatea disjungerii cererii întemeiate pe disp. art. 322 pct. 7 C. pr. civ. de cea întemeiată pe disp. art. 322 pct. 5 C. pr. civ. și excepția necompetenței materiale a curții de apel în soluționarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. pr. civ., pentru următoarele considerente:
Revizuenta a invocat contrarietatea dintre decizia atacată pronunțată în recurs de Curtea de Apel Timișoara și alte hotărâri pronunțate de instanțe din raza teritorială a Curții.
În consecință, devin incidente dispozițiile art. 323 alin. 2 C. pr. civ. potrivit cu care cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice, în speță Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 322 pct.5 C. pr. civ., instanța constată că:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, pusă la îndemâna părții care tinde la a obține schimbarea unei hotărâri (în speță) irevocabile.
Dată fiind natura juridică a acestei căi de atac și efectele admiterii unei atare cereri, normele ce o reglementează sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege.
În cauză, revizuenta a solicitat schimbarea unei hotărâri irevocabile invocând în drept art. 322 pct. 5 C. pr. civ. potrivit cu care revizuirea se poate cere dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate de partea interesată, ori dacă s-a desființat ori modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Or, în cauză, revizuenta nu a invocat nici care sunt înscrisurile noi în sensul sus-menționatei norme și nici hotărârea pe care s-a întemeiat decizia a cărei revizuire se cere, hotărâre care să fi fost desființată.
În consecință, condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 5 C. pr. civ. ca temei al cererii de revizuire nu sunt întrunite în cauză.
Susținerile revizuentei vizând greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat și nelegala examinare în recurs a unei stări de fapt (oricum, greșit reținută, conform susținerilor revizuentei) nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 C. pr. civ., ele constituindu-se, eventual, în critici ce s-ar constitui în motive de recurs, inadmisibil a fi formulate împotriva unei hotărâri irevocabile.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 322 pct. 5 C. pr. civ. va respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 183/R/07.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2009* formulată de revizuenta . întemeiată pe disp. art. 322 pct. 5 C. pr. civ..
În baza art. 165 C. pr. civ. raportat la art. 159 pct. 2 C.pr. civ., art. 323 alin. 2 C. pr. civ., instanța disjunge cererea de revizuire a deciziei întemeiată pe disp. art. 322 pct. 7 C. pr. civ. și va declina competența de soluționare a acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. va obliga revizuenta la plata către intimat S. G. a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 183/R/07.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2009* formulată de revizuenta . întemeiată pe disp. art. 322 pct. 5 C. pr. civ..
Disjunge cererea de revizuire a deciziei întemeiată pe disp. art. 322 pct. 7 C. pr. civ. și declină competența de soluționare a acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Obligă revizuenta la plata către intimat S. G. a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.05 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/31.05.2013
Teh. AMT/2 ex./13.06.2013
Tribunalul T.: A. C., M. R.
Curtea de Apel Timișoara: L. L., M. G., G. O.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 299/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 93/2013. Curtea de Apel... → |
---|