Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 17-01-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 4026/108/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 51/R
Ședința publică din 17 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE:C. P.
JUDECĂTOR:M. G.
JUDECĂTOR:A.-M. N.
GREFIER:D. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă G. R. împotriva sentinței civile nr. 2300/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D. A., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Ministerul Public este reprezentat de doamna avocat S. A. I. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin Serviciul Registratură la data de 17.01.2013 de către pârât, întâmpinare, înscrisul fiind calificat e către instanță ca și concluzii scrise.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2300/10.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea reclamantei G. R. cu domiciliul procesual ales în A. . la cabinet de avocat A. G. T. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., pentru despăgubiri la Legea nr. 221/2009, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a constatat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 11.06.2012, sub nr._, reclamanta G. R. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București, a solicitat să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supus soțul reclamantei, respectiv condamnarea acestuia cu caracter politic pentru infracțiunea de agitație începând cu data de 28.03.1957 până la 05.03.1960 în total 3 ani închisoare și obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în cuantum de 200.000 euro sau echivalentul în lei la data plății la cursul BNR, sumă reprezentând despăgubiri morale ca suferințelor și chinurilor la care a fost supus soțul său, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că prin înscrisurile pe care le depune la dosar, respectiv Hotărârea nr. 831 din 07.03.1991 dosar nr. 1052/1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului-lege nr. 118/1990, se atestă faptul că soțul său G. Emeric a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru agitație, închisoare pe care a executat-o începând cu 28 martie 1957 până în data de 05 martie 1960.
Cu privire la anii de închisoare pe care i-a executat soțul său în mod nemeritat, reclamanta arată că acesta a fost supus unor chinuri, fiind supus la bătăi repetate, foame, frig, fiind obligat să lucreze de dimineața până seara în condiții greu de imaginat.
În susținerea cererii a depus în copie xerox Hotărârea nr. 831 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului-lege nr.118/1990, acte de stare civilă.
În drept a invocat dispozițiile art.1 (1), (2) lit. a), art.5 (1) lit. a, din Legea nr. 221/2009, coroborat cu art.2 (1) din OUG 214/1999, cu modificările ulterioare, art. 1 din Protocolul nr.12, Rezoluția nr. 1096/1996, Legea nr. 30/1994.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală și netemeinică raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1354/2010, conform cărora nu se mai pot acorda despăgubiri în baza art. 5 alin.1, lit. a din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, pârâta a susținut că instanța de judecată nu trebuie să creeze o îmbogățire nejustiticată a reclamantei, că nu este lipsit de relevanță faptul că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului, astfel că nu se poate nega o atenuare semnificativă a prejudiciului moral prin trecerea timpului și că principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea, cu titlu de despăgubiri, a unor sume mari de bani nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce pretind dezdăunări în temeiul reglementărilor amintite.
La data de 30 mai 2012 reclamanta prin avocat a depus la dosar note de ședință prin care arată că susținerile pârâtei din întâmpinare, sunt nefondate.
Examinând actele și lucrărilor dosarului, tribunalul a constatat că, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supus soțul acesteia, respectiv condamnarea acestuia cu caracter politic pentru infracțiunea de agitație începând cu data de 28.03.1957 până la 05.03.1960 în total 3 ani închisoare și acordarea de despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 221/2009.
De asemenea, reclamantei i-a fost recunoscut caracterul politic al deportării, ca urmare a aplicării Decretului - Lege nr. 118/1990, fiindu-i acordate anumite drepturi bănești.
Chiar în situația în care soțul reclamantei ar fi suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic care sunt reglementate de Legea nr. 221/2009 cererea reclamantei privind plata despăgubirilor morale a rămas fără temei juridic pe parcursul procesului datorită declarării neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezentau temeiul de drept al pretențiilor acestora.
Singurul act normativ care a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în favoarea persoanelor persecutate din motive politice, ori în caz de deces al acestora, în favoarea soțului supraviețuitor și a descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, este Legea nr. 221/2009.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr.221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin decizia nr. 1358/21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr.761/15 noiembrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată în mai multe dosare de pe rolul Tribunalului C. și s-a constatat că prevederile sus-citate, cuprinse în art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut că aceste prevederi legale, încalcă două principii constituționale:
- dreptatea socială ca valoare supremă în stat consacrată de art.1 alin.3 din Constituție;
- principiul respectării Constituției, a supremației ei și a legilor, consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituție.
Conform art. 147 alin.4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor iar conform art. 147 alin. 1 din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în monitorul oficial, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Așa fiind, tribunalul constată că, de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, în sensul că nu produc efecte juridice, astfel că nu pot fi invocate de către instanțele de judecată în soluționarea litigiilor deduse judecății.
Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei prevederi dintr-o lege, nu are aceleași efecte juridice ca și abrogarea unui act normativ ori a unor dispoziții dintr-un act normativ. Chiar dacă ambele produc efecte numai pentru viitor, abrogarea nu aduce atingere efectelor juridice produse de principiul tempus regit actum, în timp ce declararea ca neconstituțională a unei dispoziții legale produce efecte depline inclusiv în privința litigiilor în curs de judecată. Diferența dintre cele două noțiuni este esențială. Abrogarea unui act normativ este rodul manifestării voinței supreme a legiuitorului care însă nu poate retroactiva. Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei norme juridice dintr-o lege are drept consecință încetarea producerii oricăror efecte juridice ale acelei norme, după o perioadă de suspendare de 45 de zile, pe considerentul că norma juridică incriminată s-a născut nevalabilă, datorită lipsei conformității sale cu principiile constituționale. Cu alte cuvinte, regimul juridic al neconstituționalității unei legi ori a unui text de lege, este similar principiului nulității unui act juridic civil, conform căruia quod nullum este, nullum producit efectum.
Având în vedere și Decizia în interesul Legii nr.12 din data de 19.09.2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta G. R. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții în temeiul Legii nr. 221/2009 modificată, întrucât astfel de despăgubiri nu pot fi acordate în temeiul unui text de lege declarat a fi neconstituțional.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta G. R., motivat în drept cu disp.art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.
În esență, prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
În concret, după ce a reprodus starea de fapt menționată și în cuprinsul cererii introductive de instanță, recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat greșit disp.art.5 lit.a din l.221/2009 în raport cu principiul tempus regit actum, în condițiile în care acțiunea domniei sale a fost introdusă la instanță cu mult înainte de adoptarea deciziilor nr.1354 și 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale, astfel că acestea din urmă nu pot avea un efect retroactiv și golirea de conținut a temeiului legal în baza căruia reclamanta poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral.
De asemenea, recurenata a făcut referiri la jurisprudența CEDO, privind discriminarea precum și cele privind neretroactivitatea.
Pârâta – intimată, D. A., legal citată a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului..
Curtea, analizând recursul reclamantei G. R., din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.304/1 și la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.
Singura critică de fond explicită din memoriul de recurs al reclamantei s-a referit la interpretarea dată de tribunal disp.art.5 lit.a din L.221/2009, astfel că sub aspectul prev.art.304 pct.9 C.pr.civ., curtea va constata că, referitor la interpretarea dată de tribunal efectelor art.5 alin.1 lit. a, ca o consecință a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, aceasta este justificata si corecta din punct de vedere juridic, după cum la fel de justificată este sentința și din perspectiva interpretării și aplicării disp.art.5 lit.b din L.221/2009, coroborat cu art.1169 C.civ. și raportat la particularitățile prezentei spețe.
Astfel, curtea va constata că a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Curtea Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența C.E.D.O. că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.
Totodată, Curtea Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție.
În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1338/21.10.2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, Curtea are în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. 4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care ar fi stat la baza admiterii acțiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, Curtea constata că se impune în cauză respingerea recursului acesteia si astfel, mentinerea solutiei de respingere a acțiunii.
Această soluție se impune, chiar dacă cauza se află în recurs, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Or, recursul actual, dupa . L.202/2010 este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, de aceea în cauză nu este aplicabilă nici ipoteza avută în vedere de CEDO în cauza Blecic vs. Croatia, unde era avuta in vedere o hotarare definitiva, nefiind astfel înfrânt principiul neretroactivității.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. 1 pct. 10 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
De altfel, aceasta interpretare a fost însușită și preluată si de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, obligatorie de asemenea pentru instantele nationale.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ., rap.la art.304 pct.9 C.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantei G. R. împotriva sentinței civile nr.2300/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă G. R. împotriva sentinței civile nr. 2300/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D. A., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
D. K.
Red. C.P./28.01.2013
Tehnored. D.K./ 2ex/23.01.2013
Primă instanță: Tribunalul A.
Judecător: H. O.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 856/2013. Curtea de... | Servitute. Decizia nr. 52/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
