Prestaţie tabulară. Decizia nr. 494/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 29012/325/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 08.02.1013
DECIZIA CIVILĂ NR. 494/R
Ședința publică din 27 martie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul J. P. împotriva deciziei civile nr. 702/A/19.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat T. G., pentru prestație tabulară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20.03.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
În termenul de pronunțare, părțile au depus la dosar concluzii scrise, prin registratura instanței, la data de 25.03.2013.
CURTEA
Deșiberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9973/10.04.2012, pronunțată în dosarul_, Judecătoria Timișoara a respins excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului J. P. și a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul J. P. împotriva pârâtului T. G.; a constatat că prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată între părți, autentificată sub numarul 3411/17.05.2004 la B.N.P. Sică S., pârâtul, în calitate de promitent-vânzător, s-a obligat să vândă, iar reclamantul, în calitate de beneficiar-cumpărător, s-a obligat să cumpere terenul arabil situat în G., jud. T., în suprafață de 1 ha, pe care îl va dobândi în urma aplicarii Legii nr. 42/1990, prin împroprietărirea de catre Statul Român conform O.G. nr. 1528/18.12.2003 și a tabelului întocmit de către asociațiile de revoluționari, tabel care a fost depus la Prefectura jud. T., în termen de 15 zile de la data primirii titlului de proprietate, în schimbul prețului de 2.000 euro, achitată de către reclamant pârâtului la aceeași dată, a obligat pârâtul să încheie cu reclamantul, căsătorit cu J. A., contractul de vânzare-cumpărare a imobilului înscris în C.F. nr._ G., nr. Cad. A 78/6/4/11, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, în caz contrar prezenta hotărâre urmâd să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a acestui bun între părți pentru a servi la întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului și al soției sale asupra imobilului ca bun comun, cu titlu de cumpărare, a respins cererea de cheltuieli de judecată a pârâtului și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.209,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată între părți, autentificată sub numărul 3411/17.05.2004 la B.N.P. Sică S., pârâtul, în calitate de promitent-vânzător, s-a obligat să vândă, iar reclamantul, în calitate de beneficiar-cumpărător, s-a obligat să cumpere terenul arabil situat în G., jud. T., în suprafață de 1 ha, pe care îl va dobândi în urma aplicării Legii nr. 42/1990, prin improprietărirea de către Statul Român conform O.G. nr. 1528/18.12.2003 și a tabelului întocmit de către asociațiile de revoluționari, tabel care a fost depus la Prefectura jud. T., în termen de 15 zile de la data primirii titlului de proprietate, în schimbul prețului de 2.000 euro achitat de către reclamant pârâtului la aceeași dată (f. 32 prima instanță).
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată la data de 17.05.2004 îndeplinește condițiile generale de validitate prev. de art. 948-968 C.civ., între părțile actului realizându-se acordul de voință în condițiile art. 1294 si 1295 C.civ. cu privire la bunul vândut și prețul vânzării.
Primul petit al acțiunii reclamanților nu urmărește stabilirea de către instanță a titlului în baza căruia pârâtul a dobândit terenul din litigiu, ci constatarea cuprinsului convenției părților, izvorul dreptului de creanță al reclamanților, în care Legea nr. 42/1990 fusese menționată de cocontractanți ca temei al dobândirii terenului, iar cel de-al doilea petit al acțiunii are ca obiect obligarea pârâtului la vinderea terenului în forma ad validitatem impusă de lege sau pronunțarea unei hotărâri prin care să fie valorificat acest drept de creanță al reclamanților.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4185/06.09.2005 la B.N.P. Sică S., pârâtul i-a vândut reclamantului, căsătorit cu J. A., terenul arabil extravilan în suprafață de 1 ha, situat în G., cu nr. top ./11, iar reclamantul și soția lui și-au întabulat dreptul dobândit în C.F. nr._ G., nr. Cad. A 78/6/4/11 (f. 4-10 dosar primă instanță).
În urma litigiilor purtate anterior între aceleași părți, cu privire la același imobil, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că terenul a fost dobândit de pârât în temeiul Legii nr. 341/2004 și că imobilul a fost scos din circuitul civil timp de 10 ani de la momentul emiterii titlului de proprietate, potrivit art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004, ca actul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4185/06.09.2005 la B.N.P. Sică S. nu este nul, ci este doar afectat de termenul legal suspensiv de 10 ani, neputând fi executat pe durata funcționării clauzei de neînstrăinare, astfel încât transferul dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor nu putea opera, motiv pentru care s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului și radierea - ca prematur înscris – a dreptului cumpărătorilor J. P. și J. A. din C.F. nr. 4883 G., nr. Cad. A 78/6/4/11 și reînscrierea dreptului de proprietate al vânzătorului T. G. (f. 33-61 dosar primă instanță).
Având în vedere existența puterii de lucru judecat a sentinței civile nr._/20.11.2008 a Judecătoriei Timișoara cu privire la problema nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4185/06.09.2005 la B.N.P. Sică S., instanța a reținut că în prezentul litigiu nu se poate stabili pe cale de excepție ceea ce instanța a respins pe cale principală, motiv pentru care a respins excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru încălcarea interdicției legale de înstrăinare de 10 ani, excepție unită cu fondul.
Inalienabilitatea temporară instituită de art. 5 al. 1 lit. g din Legea nr. 341/2004 a încetat din data de 01.10.2011, conform art. 90, 220 și 221 din Legea nr. 71/2011, moment de când terenul a reintrat în circuitul civil și putea face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare.
Tot din această dată a început să curgă și termenul suspensiv de executare de 15 zile pentru îndeplinirea obligațiilor părților de a vinde, respectiv de a cumpăra terenul din litigiu, aceasta fiind natura juridică a termenului, ca modalitate a actului juridic, iar nu cea de termen de prescripție, așa cum greșit a susținut pârâtul, la data încheierii promisiunii bilaterale a părților acestea neputând nici să stabilească prin acordul lor termene de prescripție și nici să deroge de la termenele de prescripție care aveau un caracter esențialmente legal.
După împlinirea termenului suspensiv de 15 zile, a început să curgă cursul prescripției dreptului material la acțiune pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 1669 din Noul Cod Civil, nefiind împlinit la data de 24.11.2011, când reclamantul a introdus acțiunea care face obiectul litigiului, motiv pentru care instanța a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, excepție unită cu fondul.
Este nefondată susținerea pârâtului referitoare la existența obligației condiționale, respectiv la faptul că încheierea actului juridic translativ de proprietate era condiționată de dobândirea de către pârât a unui teren cu titlu gratuit, ope legis, conform Legii nr. 42/1990, deoarece această condiție nu a fost menționat explicit în convenția părților, nefiind susținută nici măcar de pârât cu ocazia litigiilor anterioare ale părților cu privire la același teren, când a invocat aplicarea imediată a legii care nu doar a abrogat, ci a și înlocuit legea menționată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, pârâtul recunoscând astfel implicit faptul că terenul dobândit prin eliberarea titlului de proprietate era cel care a făcut obiectul convenției părților. Menționarea actelor normative în promisiune nu a avut alt scop decât cel de a evita orice confuzie cu privire la terenul promis, respectiv dintre cel care urma să fie dobândit de pârât în virtutea calității sale de revoluționar și orice alte terenuri pe care acesta ar mai fi putut să le dobândească.
În condițiile în care pârâtul a dobândit în calitate de revoluționar terenul din litigiu, în suprafață de 1 ha, pe raza localității G., obiectul convenției părților poate fi determinat cu precizie, iar promisiunea bilaterală conferă reclamantului și pârâtului legitimare procesuală activă, respectiv pasivă în prezentul litigiu, actul juridic trebuind interpretat întotdeauna în sensul în care poate produce efecte juridice, iar nu în cel care l-ar lipsi de orice efect.
În ceea ce privește condițiile prețului de a fi real și serios, instanța a reținut că pârâtul nu a negat încasarea acestuia, prețul fiind efectiv plătit, iar valoarea acestuia nu se raportează la momentul actual, așa cum a susținut pârâtul, ci la cel al contractării.
În momentul încheierii actului prețul nu a fost unul derizoriu, la acea dată nefiind o disproporție vădită între valoarea terenului (verificabilă prin raportare la valoarea de impunere a bunului) și prețul plătit, fiind vorba despre un teren cu destinație agricolă, iar dobândirea de către pârât a dreptului de proprietate asupra bunului promis era incertă, acesta fiind și motivul clauzei din penultimul alineat al promisiunii bilaterale, riscul nedobândirii bunului promis și al nerecuperării prețului plătit în avans, precum și cel al unor procese de durată și cu cheltuieli suplimentare pentru realizarea dreptului promis influențând astfel negativ prețul negociat și acceptat de către părți.
Întrucât în mod nejustificat pârâtul promitent-vânzător nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a încheia cu reclamantul beneficiar-cumpărător contractul autentic de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, necesar transferului dreptului de proprietate asupra ternului, deși a primit integral prețul vânzării, în lumina principiului executăii în natură a obligațiilor legal asumate, în baza dispoz. art. 1669 din Noul cod civil rap. la art. 885 din Noul Cod civil, instanța a admis acțiunea precizată a reclamantului și a obligat pârâtul să încheie cu reclamantul, căsătorit cu J. A., contractul de vânzare-cumpărare a imobilului înscris în C.F. nr._ G., nr. Cad. A 78/6/4/11, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a acestui bun între părți, pentru a servi la întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului și al soției sale asupra imobilului ca bun comun, cu titlu de cumpărare.
Deoarece pârâtul este în culpă procesuală, în baza dispoz. art. 274 C.pr.civ. instanța a respins ca nefondată cererea de cheltuieli de judecată formulată de acesta și l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 3.209,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente acțiunii (f. 25 dosar prima instanță).
Împotriva hotărârii a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și neîntemeiată.
Apelantul a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut. În petitul acțiunii, reclamantul a cerut instanței să constate că pârâtul a dobândit terenul urmare aplicării Legii 42/1990, iar instanța în dispozitivul hotărârii, a constatat că părțile au încheiat o promisiune în care reclamantul s-a obligat să cumpere teren pe care pârâtul îl va dobândi urmare aplicării Legii 42/1990.
În ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului T. G., apelantul a apreciat că hotărârea instanței de fond este criticabilă deoarece neîncheierea actului în 15 zile de la data primirii titlului de proprietate sau de la data la care actul putea fi încheiat, echivalează cu răzgândirea, părțile inserând expres, în penultimul paragraf al promisiunii de vânzare-cumpărare, clauza expresă și neechivocă de răzgândire. Judecătorul instanței de fond era ținut ca, având în vedere clauza de răzgândire, să respingă acțiunea pe excepția lipsei calității procesuale pasive, dar și lipsei calității procesuale active de vreme ce însuși promitent-cumpărătorul nu și-a manifestat voința de a cumpăra înăuntrul termenului de 15 zile la care s-a obligat.
S-a mai arătat de către apelant că, în ce-l privește pe promitentul vânzător, condiția este clară și neechivocă, ea fiind legată de dobândirea de către acesta a unui bun, în baza Legii 42/90 și nu de recunoașterea calității de revoluționar; condiția era legea sub imperiul căreia promitent-vânzătorul va dobândi sau nu vreun teren, la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare promitent-vânzătorul nu avea în patrimoniu nici un teren agricol în extravilan. Or, cu puterea lucrului judecat, s-a stabilit că pârâtul nu a fost validat și nu a dobândit un teren în baza Legii 42/90 ci în baza unei alte legi, Legea 341/2004, lege care a abrogat expres Legea 42/1990. De vreme ce promitent-vânzătorul nu a înțeles să se prezinte în fața notarului public pentru încheierea actului în termenul de 15 zile arătat expres în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, este evident că acesta s-a răzgândit, este evident că voința sa juridică este clară în sensul că nu dorește încheierea actului de vânzare-cumpărare cu promitent-cumpărătorul. Astfel, a arătat de ce clauza de răzgândire urma a fi avută în vedere de către judecătorul fondului și în ce-l privește pe pârât, de vreme ce însuși judecătorul fondului a renunțat la proba testimonială și proba interogatoriului. Mai mult, prin Decizia civilă nr. 44/R/CC din 15 septembrie 2005 în dosar 7858/C/2005, Tribunalul T. a respins recursul formulat de J. P., prin care acesta a încercat să obțină executarea silită a pretins sumei de 80.000 EUR - clauză penală, din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată cu nr. 3411 din 17.05.2005 a BNP Sică S. - dovadă irefragabilă că reclamantul încă din 2005 s-a răzgândit și a înțeles să nu încheie actul translativ cu promitent-cumpărătorul. Promitent-cumpărătorul, la rându-i, a preferat să-și valorifice clauza penală și nu să achiziționeze terenul, scopul urmărit de acesta fiind cumpărarea pentru revânzare.
În ce privește prețul, apelantul a arătat că acesta este neserios și nesincer și faptul că bunul, la data la care s-a încheiat promisiunea, nu era în comerț. El nici anterior dobândirii și nici ulterior dobândirii de către pârât, nu s-a aflat în comerț și astfel nu avea o valoare comercială. Abia din 1 octombrie 2011 bunul a intrat în comerț, și astfel, abia din 1 octombrie 2011, se putea stabili o valoare a acestuia, anterior acesta având o valoare de impozitare stabilită de Ministerul de Finanțe Publice. Mai mult, acțiunea în constatarea nulității absolute a actului translativ de proprietate încheiat de însuși reclamant cu terți, cu privire la bunul pârâtului, a avut în vedere un preț de 100 de ori mai mare decât valoarea indicată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare. Spus altfel, însuși reclamantul, anterior prezentului demers judiciar, a recunoscut că prețul bunului este unul de 100 de ori mai mare decât cel indicat în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, și toate aceste aspecte urmau a fi avute în vedere de către judecătorul fondului, mai cu seamă dacă hotărârea acestuia poate să țină loc de contract.
Apelantul a subliniat și faptul că în dispozitivul hotărârii, instanța a obligat pârâtul să încheie cu reclamantul, căsătorit cu J. A., contractul de vânzare-cumpărare, deși în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare pârâtul nu s-a obligat față de soția reclamantului
În drept, apelul a fost intemeiat pe dispozițiile art. 282-298 C.p.civ., respectiv în subsidiar, art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304/1 C.p.civ.
Intimatul-reclamant J. P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată în prima instanță.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat, în ceea ce privește excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, că se impune ca aceasta să fie respinsă, atâta timp cât s-a stabilit de către instanța de judecată că valoarea de circulație a terenului, la momentul demarării litigiului era de 18.000 euro.
În ceea ce privește invocarea excepției lipsei calității procesual pasive a recurentului, a solicitat să se respingă această excepție, acesta din urmă fiind semnatarul promisiunii de vânzare-cumpărare în baza căreia se tinde la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a arătat că între părți s-a mai purtat un litigiu cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, acțiune care a fost respinsă motivat de faptul că terenul, deși a fost solicitat în baza Legii 42/1990, acesta a fost atribuit revoluționarilor în baza Legii 341/2004. Prin raportare la existența interdicției de înstrăinare și grevare pentru 10 ani de zile de la data atribuirii terenului, prima acțiune a intimatului reclamant a fost respinsă ca prematur formulată, statuându-se că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare până nu trece termenul de zece ani de zile. Prin Legea 71/2011 interdicția de înstrăinare și grevare de 10 ani de zile prevăzută în Legea 341/2004 a fost abrogată, motiv pentru care, nemaiexistând această interdicție, intimatul reclamant a formulat prezenta acțiune de prestație tabulară.
În opinia intimatului reclamant, termenul de prescripție pentru perfectarea acestui contract a început să curgă după 15 zile de la . Noului Cod Civil, atâta timp cât anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, efectele contractului erau suspendate prin raportare la existența interdicției de înstrăinare și grevare de 10 ani de zile.
În ceea ce privește afirmația pârâtului legată de faptul că antecontractul a fost supus unei condiții, a solicitat instanței să constate faptul că, deși afectat de modalitate, contractul nu a fost afectat de condiție, ci de termen, respectiv momentul în care înceta interdicția de înstrăinare și grevare. Prețul terenului nu este derizoriu, așa cum a afirmat pârâtul, ci prețul terenului se impune a fi raportat la momentul la care a fost perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare și data la care a fost achitat prețul, precum și la faptul că intimatul reclamant a cumpărat la acel moment terenul înscris într-o adeverință; mai exact intimatul reclamant a cumpărat vocația la atribuirea acelui teren, care la acel moment era pusă sub semnul întrebării, raportat la existența sau inexistența terenului (existând posibilitatea ca să nu existe teren suficient pentru ca beneficiarii legii să fie puși în posesie) și la amplasamentul acestuia. Cu privire la faptul că intimatul reclamant s-a dezis de promisiunea de vânzare-cumpărare, acest aspect nu poate fi reținut, atâta timp cât intimatul reclamant tinde la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentica. Nici chiar pârâtul-recurent nu s-a dezis de promisiunea de vânzare-cumpărare, neexistand la dosarul cauzei nici o dovadă în acest sens. În susținerea producerii efectelor clauzei de dezicere doar în momentul achitării indemnizației - prețul dezicerii - vin și prevederile art. 1276 NCC care prevăd că: „(1) dacă dreptul de a denunța contractul este recunoscut uneia dintre părți, acesta poate fi exercitat atâta timp cât executarea contractului nu a început... (3) dacă s-a stipulat o prestație în schimbul denunțării, acesta produce efecte numai atunci când prestația este executată. Potrivit prevederilor Noului Cod Civil, clauza de dezicere, chiar dacă este menționată fără termen, aceasta poate fi exercitată doar dacă executarea contractului nu a început și în condițiile în care s-a stipulat o prestație în schimbul denunțării, doar dacă prestația a fost executată.
Având în vedere cele prezentate mai sus, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Prin încheierea de ședință din 07.09.2012, tribunalul a calificat apel calea de atac incidentă în speță, având în vedere capătul de cerere privind obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cerere neevaluabilă patrimonial.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin Decizia civilă nr. 702/A din 19.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunall T. a admis apelul declarat de pârâtul T. G. împotriva Sentinței civile nr. 9973/10.04.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat J. P..
A schimbat în parte sentința apelată.
A respins excepția lipsei de interes.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J. P. împotriva pârâtului T. G..
A menținut dispozițiile hotărârii apelate privind respingerea excepției nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
A respins cererea reclamantului intimat privind obligarea pârâtului-apelant la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și în apel și a obligat reclamantul intimat la plata către pârâtul-apelant a sumei de 4.200 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 1607,45 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos.
La termenul de judecată din 19.10.2012, instanța a supus dezbaterii părților, conform art. 137 al. 1 C.pr.civ., excepția de fond, de ordine publică, a lipsei interesului în cererea de obligare a pârâtului la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare și de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Deliberând prioritar asupra acestei excepții, conform art. 137 al. 1 C.pr.civ., tribunalul a apreciat că, dată fiind radierea dreptului de proprietate al reclamantului J. P. și al soției J. A. din cartea funciară asupra terenului în litigiu și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâtului, corelativ cu înscrierea interdicției legale de înstrăinare până în data de 26.01.2015, prin sentința civilă_/20.11.2008 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă, reclamantul are interes în promovarea prezentei cereri; motiv pentru care a respins excepția lipsei de interes.
Având în vedere că părțile au formulat concluzii asupra apelului în ședința publică din 28.09.2012, tribunalul a apreciazat că nu se impune redeschiderea dezbaterilor, chiar în situația respingerii excepției lipsei de interes, cât timp, astfel cum s-a arătat, părțile formulaseră la un termen anterior concluzii asupra apelului, nefiind încălcată contradictorialitatea și oralitatea dezbaterilor.
Analizând pricina sub aspectul posibilității de înstrăinare a terenului și, implicit de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 lit. g din Legea 341/2004, clauza de neînstrăinare operează timp de 10 ani de la data dobândirii terenului de către pârâtul promitent-vânzător.
Prima instanță a reținut că inalienabilitatea temporară instituită de articolul anterior menționat din Legea 341/2004 a încetat în 01.10.2011, conform art. 90, raportat la art. 220 și 221 din Legea 71/2011, de la acel moment terenul putând face obiectul vânzarii-cumpărării, întrucât a reintrat în circuitul civil. Tribunalul a apreciat însă că Legea 71/2011 nu a înlăturat interdicția impusă de art. 5 lit. g din Legea 341/2004 pentru terenurile dobândite în perioada în care interdicția a fost în vigoare, această interdicție subzistând până la împlinirea termenului de zece ani, aspect analizat și prin sentința civilă nr._/20.11.2008 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă.
În conformitate cu statuările deciziei civile 1693/R/23.11.2007, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_, irevocabilă (filele 37-40 prima instanță), instanța de apel a reținut că până la momentul expirării interdicției temporare de vânzare a terenului, instituită prin art. 5 lit. g din Legea 341/2004, reclamantul nu poate obține obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică și nici pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină locul unui astfel de contract, urmată de întabularea dreptului său în cartea funciară.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ. tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea apelată, a respins excepția lipsei de interes și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J. P. împotriva pârâtului T. G..
Au fost mentinute dispozițiile sentinței apelate vizând respingerea excepției nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și excepția prescripției dreptului material la acțiune, acestea nefăcând obiectul criticilor în calea de atac.
Dată fiind prematuritatea acțiunii reclamantului, tribunalul a apreciat că în acest moment este prematură și superfluă analizarea apărărilor pârâtului vizând temeiul în baza căruia acesta a dobândit terenul ce a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 17.05.2004 cu reclamantul, precum și cele privind termenul, condiția, clauza de răzgândire și prețul inserat în antecontract ori lipsa oricărei obligații în sarcina pârâtului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu soția reclamantului, J. A..
În baza art. 274 al. 1 C.pr.civ. a fost respinsă cererea intimatului-reclamant, căzut în pretenții, privind obligarea apelantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și în apel și a fost obligat reclamantul-intimat la plata către apelantul-pârât a sumei de 4200 lei cheltuieli de judecată în primă instanță (onorariu avocatial) și a sumei de 1607,45 lei cheltuieli de judecată în apel (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamantul J. P., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul T. G. și menținerii hotărârii primei instanțe.
Reclamantul recurent și-a motivat în drept recursul cu disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civilă, arătând că instanța de apel, respingând acțiunea sa, în considerentele deciziei se prevalează de incidența puterii de lucru judecat în baza Deciziei nr. 1693/23.11.2008, care a statuat asupra interdicției de 10 ani cu privire la imobilele dobândite în baza Legii nr. 341/2004.
Că, în acel litigiu având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, acțiunea sa a fost respinsă ca prematur formulată, statuându-se că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare până ce nu trece termenul de 10 ani.
Însă, prin Legea nr. 71/2011 interdicția de grevare și înstrăinare de 10 ani, prevăzută de Legea nr. 341/2004, a fost abrogată, motiv pentru care, nemaiexistând această interdicție, a formulat acțiunea în prestație tabulară ce a făcut obiectul acestui dosar.
Astfel, a susținut că, față de prima acțiune, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, câtă vreme aceasta a fost respinsă pe excepția prematurității formulării acțiunii.
Totodată, a învederat că în mod greșit instanța de apel invocă dispozițiile art. 5 lit. „g” din Legea nr. 341/2004, în condițiile în care acestea au încetat să producă efecte juridice începând cu data de 01.10.2011, când au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011, instanța dând în mod greșit o eficiență mai mare unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o perioadă în care exista interdicția de 10 ani instituită de Legea nr. 341/2004, față de o modificare legislativă.
Prin întâmpinare, pârâtul intimat a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, pentru nedezvoltarea motivelor, conform art. 3021 alin. 1 lit. c Cod proc.civilă, iar în subsidiar, respingerea lui ca neîntemeiat, arătând că în mod greșit pretinde recurentul că interdicția de grevare și înstrăinare de 10 ani prevăzută de dispozițiile art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004 a fost abrogată, întrucât, conform art. 90 din Legea nr. 71/2011, aceste dispoziții legale au fost doar modificate, iar conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul menține inalienabilitățile instituite prin convenție, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, respectiv a Noului Cod civil.
Intimatul a mai susținut că s-a obligat să vândă reclamantului doar un bun pe care îl va dobândi în baza Legii nr. 42/1990, astfel că obligația sa este una cauzală, așa încât ori se admite teza că promitentul-vânzător a dobândit un bun ope legis, iar acțiunea trebuie respinsă pe fond, ori se admite teza dobândirii dreptului prin convenție și atunci inalienabilitatea de zece ani stăruie și ea prevalează (cauza Țetu c/a României).
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod proc.civilă, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Curtea apreciază că este neîntemeiată, întrucât cererea de recurs cuprinde, conform art. 3021 alin. 1 lit. „c” Cod proc.civilă, atât motivele de nelegalitate (art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civilă) cât și dezvoltarea lor.
În ceea ce privește fondul litigiului, în urma examinării deciziei atacate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civilă, Curtea apreciază că este întemeiat recursul reclamantului pentru argumentele ce succed.
Într-adevăr, prin art. 90 din Legea nr. 71/2011 a fost modificat art. 5 alin. 1 lit. g din Legea nr. 341/2004, în sensul că nu mai este prevăzută interdicția de grevare și înstrăinare de 10 ani în noua reglementare.
Prin urmare, odată cu . Legii nr. 71/2011, respectiv la data de 01.10.2011, inalienabilitatea temporară de înstrăinare prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. g din Legea nr. 341/2004 a încetat să producă efecte, având drept consecință reintrarea terenului în litigiu în circuitul civil, precum și posibilitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Intimatul, prin întâmpinare, susține că interdicția subzistă modificării legislative, în raport de dispozițiile art. 60 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 care prevăd că „valabilitatea și efectele juridice ale clauzei de inalienabilitate instituite prin convenție sunt guvernate de legea în vigoare în momentul încheierii convenției.
Este adevărat că prin norma legală tranzitorie de mai sus (art. 60 din Legea nr. 71/2011), în virtutea principiului neretroactivității legiuitorul a intenționat să nu aducă atingere efectelor juridice ale clauzelor de inalienabilitate stabilite prin voința părților, respectiv prin convenție, efecte care continuă să-și producă efectele, în temeiul convenției, și după această modificare, numai că, în speță, prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 17.05.2004, părțile, prin voința lor, nu au stipulat o clauză de inalienabilitate cu privire la terenul în litigiu, această clauză de inalienabilitate avându-și temeiul exclusiv în baza Legii nr. 341/2004 (art. 5 lit. g), care a intrat în vigoare la 23 iulie 2004, după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, față de cele de mai sus, așa cum corect a reținut prima instanță și contrar celor reținute de instanța de apel, inalienabilitatea temporară prevăzută de art. 5 lit. „g” din Legea nr. 341/2004 a încetat la data de 01.10.2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011.
În acest context, este de observat că în mod greșit instanța de apel a dat o eficiență mai mare unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o perioadă în care exista interdicția menționată față de modificarea legislativă survenită ulterior.
Susținerea pârâtului intimat referitoare la existența unei obligații condiționale, în sensul că s-a obligat să vândă reclamantului doar un bun dobândit în baza Legii nr. 42/1990, nu poate fi însușită pentru că în antecontract nu s-a prevăzut expres acest lucru, iar, pe de altă parte, pentru că în litigiile anterioare, acesta a invocat dispozițiile Legii nr. 341/2004.
Față de cele de mai sus, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 și 3 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica în parte decizia atacată în sensul că va respinge apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe, menținând dispozițiile deciziei privind respingerea excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.
Văzând și disp. art. 274 Cod proc.civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul J. P. împotriva deciziei civile nr. 702/A din 19.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul Tolos G. împotriva sentinței civile nr. 9973/10.04.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Menține dispozițiile deciziei privind respingerea excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.
Obligă intimatul J. P. să plătească recurentului suma de 1607,95 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 28.03.2013;
Tehnored. C.J.- 02.04.2013; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: C. F. N.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: M. R.; A. C.
| ← Servitute. Decizia nr. 52/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 1690/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
