Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 44/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 44/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 5057/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.541
Ședința publică din 10 aprilie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. T.-P. împotriva sentinței civile nr.44/10.01.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T., având ca obiect acordare de despăgubiri în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent T. T. P. avocat C. Gh. P., lipsă fiind pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Ministerul Public este reprezentat de procuror M.-U. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Procurorul, de asemenea, arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. Gh.P., pentru reclamantul recurent T. T.-P., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 13.06.2012 la Tribunalul T. sub nr._, reclamantul T. T. P. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 540.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa penală cu caracter politic la 6 ani închisoare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința penală nr.1156 din 27.11.1951 a Tribunalului M. Timișoara a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art.209 Codul penal din 1936.
A fost arestat la 01 iulie 1951, fiind privat de libertate până la data de 29 mai 1956, adică timp de 4 ani și 11 luni, așa cum rezultă din biletul de liberare nr.7943/1956, emis de Ministerul Afacerilor Interne, Formațiunea nr.0622 Aiud (Penitenciarul Aiud).
A fost acuzat că a făcut parte din organizația pentru ajutorarea familiilor deținuților politici din regiunile A. și Timișoara, că a participat la ședințele secrete ale acesteia și că a plătit cotizație.
A fost arestat și anchetat în sediile securității din Timișoara și A. și încarcerat în închisorile din Timișoara, A., Jilava, G. și Aiud.
În ultimele trei închisori regimul de detenție a fost extrem de sever, acestea fiind specializate pentru executarea pedepselor de către deținuții politici.
În aceste închisori deținuții nu aveau nici un fel de drepturi (vizite, înștiințare și comunicarea cu familiile etc.), iar condițiile de detenție au fost foarte dure, în regim de carceră, cu alimentație la limita supraviețuirii.
Estimarea valorii despăgubirilor rezonabile pentru prejudiciul de ordin moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada regimului comunist din România, chiar dacă este dificilă, poate fi totuși făcută prin raportare la practica instanțelor de judecată române, cât și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care oferă principii pentru echivalarea suferințelor fizice și psihice.
Pentru situația celor care au fost condamnați politic, nici o despăgubire nu ar trebui să fie considerată nejustificată având în vedere suferințele la care au fost supuși în mod cu totul nejustificat și numai ca urmare a opțiunilor lor politice.
Privarea sa de libertate a survenit în perioada studenției, la vârsta de 23 de ani, iar până la 28 de ani a fost lipsit de libertate.
Instanța trebuie să aibă în vedere, a arătat reclamantul, și faptul că a executat condamnarea în închisori cu regim sever, substanțial diferit de regimul de detenție al altor locuri de executare a pedepselor.
A apreciat că este justificată și echitabilă despăgubirea în cuantum de 540.000 euro și a arătat că a avut în vedere o echivalare a daunelor morale cu suma de 250 euro/zi închisoare raportată la pedeapsa de 6 ani.
În drept, reclamantul a invocat art.1, 3, 5, 6 din Legea nr.221/2009, art.274 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr.44/10.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamantul T. T. P. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul T. T. P. a investit instanța cu o acțiune pentru despăgubiri morale, întemeiată pe art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
Această normă legală însă a fost supusă controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate reglementată de art.29 din Legea nr.47/1992, context în care jurisdicția de contencios constituțional a conchis că, întrucât măsura reparatorie prevăzută de art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 are aceeași finalitate ca și indemnizația acordată periodic sub forma unor sume de bani prin art.4 din Decretul lege nr.118/1990, acordată aceleiași categorii de persoane, respectiv celor persecutate din motive politice de dictatura comunistă cu începere din 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, daunele morale conferite prin Legea nr.221/2009 nu pot fi unele drepte, echitabile și rezonabile, din moment ce răspund aceluiași scop.
Art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr.1358/21.10.2010.
Pretențiile ce-și găsesc fundamentarea în dispozițiile Legii nr.221/2009 rămân fără suport legislativ. Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia nr.12/2001, a statuat că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1.358/2010 și nr.1.360/2010, dispozițiile art.5 al.(1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”
Împotriva sentinței civile nr.44/10.01.2013 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal reclamantul T. T. P..
În motivarea recursului, reclamantul a reiterat starea de fapt generată de condamnarea sa politică prin sentința penală nr.1156/27.11.1951 a Tribunalului M. Timișoara.
A arătat că acțiunea sa nu este lipsită de temei juridic, întrucât prin Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale numai teza întâi a art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 (al cărei cuprins, arătat expres în deciziile Curții Constituționale, este următorul: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare …”) a fost declarată neconstituțională.
Restul textului art.5 al.1 lit.a a rămas în vigoare în redactarea inițială, ca efect al declarării neconstituționalității OUG nr.62/2010, art.1 pct.1, prin Decizia nr.1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale.
A rămas, de asemenea, în vigoare textul art.5 al.11 al Legii nr.221/2009, introdus în lege prin art.1 pct.2 al OUG nr.62/2010, text care nu a format obiectul controlului de constituționalitate.
Cele două texte au un conținut asemănător, dar nu identic și se referă la criteriile pentru stabilirea daunelor morale.
Curtea Constituțională nu a extins controlul de neconstituționalitate și asupra dispozițiilor menționate, limitându-se la a constata, în motivare, că dispozițiile art.5 al.11 din Legea nr.221/2009, modificată, ar rămâne fără obiect.
Reclamantul a solicitat instanței să aibă în vedere și opinia separată a judecătoarei I. Antoanella M. la Decizia nr.1461/2010 a Curții Constituționale, care a fost în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
În drept, reclamantul a invocat art.3041 C.pr.civ.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare la recursul reclamantului.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.3041 și art.306 al.2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantului este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului a devenit lipsită de fundament juridic prin declararea neconstituționalității art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 prin decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010.
Curtea Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr.24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art.5 lit.a din Legea nr.221/2009 are scop identic celui prevăzut de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și o sumă globală, în cazul art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
În fine, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 contravin prevederilor art.1 al.3 și 5 din Constituție.
În conformitate cu art.147 al.1 din Constituție și cu art.31 al.3 din Legea nr.47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Conform art.147 al.4 din Constituție și art.31 al.1 din Legea nr.47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de față, decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțe.
Art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii, și-a încetat efectele juridice.
Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantului sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
Nu se poate reține nici că reclamantul avea, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească. Hotărârea judecătorească în cazul de față însă s-a pronunțat după ce textul legal care reprezenta temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.12/19.09.2011 din dosarul nr.14/2011, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art.5 al.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Prin urmare, nu se poate reține, așa cum susține reclamantul, că decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale nu are relevanță în speță, întrucât au rămas în continuare în vigoare art.5 al.1 lit.a teza II și art.5 al.11 ale Legii nr.221/2009.
Așa-zisa teză II din art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 prevede criteriile care trebuiau avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, criterii care nu mai prezintă relevanță din moment ce dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral a fost declarat neconstituțional.
În ceea ce privește art.5 al.11 din Legea nr.221/2009, însăși Curtea Constituțională – prin Decizia nr.1358/2010 – a precizat că a rămas fără obiect, prin declararea art.5 al.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 ca fiind neconstituțional.
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul T. T.-P. împotriva sentinței civile nr.44/10.01.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T. T.-P. împotriva sentinței civile nr.44/10.01.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/15.04.2013
Tehnored.MM/2 ex/30.05.2013
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.A. A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 988/2013. Curtea de... | Partaj judiciar. Decizia nr. 509/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
