Partaj judiciar. Decizia nr. 509/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 6362/55/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 509/R
Ședința publică din 28.03.2013
PREȘEDINTE:Dr. L. L.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. A. prin Primar, împotriva decizie civile nr. 1/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2001, în contradictoriu cu reclamanta Sârbuț M., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta, lipsă, avocat U. V. I. D., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului pe culpă procesuală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 13.04.2011, reclamanta Sârbuț M. în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului A. și Consiliul Local A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: partajarea imobilului înscris în CF nr. 4913 A., cu nr. top 16-19/2 prin procedeul atribuirii acestuia în natură către reclamantă în schimbul unei sulte pe care reclamanta o va achita în urma stabilirii acesteia; să se deschidă o coală de carte funciară separată pentru reclamantă și să fie îndrumat OCPI A. la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.
În motivare s-a arătat că reclamanta este proprietara imobilului situat în A., ., nr. 33, imobil înscris în CF nr. 4913 A., cu nr. top 16-19/2, respectiv a 139/799 mp imobil deținut de reclamantă și a cotei de 660/799 mp teren deținut de către statul român.
Reclamanta a menționat că suprafața în cauză deținută de către statul român este în cotă de 660/799 mp, așa cum rezultă din CF și schița atașată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 728 Cod civil, art. 6731 Cod procedură civilă și art. 36 alin. 2 lit. c, alin. 5 lit. b din Legea nr. 215/2001.
În susținerea acțiunii, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar în copii certificate: contract de vânzare cumpărare, referat, contract închiriere teren, fișă calcul extras CF.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a fost invocată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului A. întrucât unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, în cazul de față, primarul, iar potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, dar fără personalitate juridică, atribut ce este recunoscut exclusiv unității administrativ teritoriale, respectiv M. A..
De asemenea a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului A. întrucât unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, în cazul de față, municipiul A., iar potrivit art. 67 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, Consiliul Local este autoritate deliberativă a unității administrativ teritoriale.
Pârâții au solicitat respingerea acțiunii față de Primăria Municipiului A. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință și respingerea acțiunii față de Consiliul Local al Municipiului A. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Potrivit încheierii nr. 6896/15.11.1988 din CF nr. 4913, de sub B.4 asupra imobilului proprietatea lui V. N. și M. de sub B.2 se intabulează dreptul de proprietate cu titlu de preluare asupra cotei de 660/799 mp în favoarea Statului român.
Având în vedere cererea reclamantei de sistare a stării de indiviziune, prin prisma prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/30.01.1954, calitatea procesuală pasivă o are Ministerul Finanțelor Publice și nu pârâții Primăria Municipiului A. și Consiliul Local al Municipiului A..
În aceste condiții și raportat la prevederile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, nu pot fi pârâți Primăria Municipiului A. și Consiliul Local al Municipiului A. ci Statul român reprezentant de Ministerul Finanțelor, potrivit Decretului nr.31/1954.
În drept au fost invocate prevederile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
Reclamanta a depus o precizare de acțiune și răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor, apreciind că pârâții inițiali au calitate procesuală și introducerea în cauză alături de ceilalți pârâți și a Municipiului A. prin Primar.
La data de 23.06.2011, pârâtul M. A. reprezentat prin primar a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii acțiunii formulată de reclamantă, cu mențiunea ca intabularea în cartea funciară să fie condiționată de achitarea de către reclamantă a sultei către M. A..
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr._/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Sârbuț M., în contradictoriu cu pârâtul M. A..
S-a dispus sistarea stării de coproprietate existentă cu privire la imobilul înscris în C.F. nr._ A. sub nr. topo. 16-19/2, în natură teren intravilan în suprafață de 799 mp, evaluat la suma de 54.332 euro, prin atribuirea întregului imobil reclamantei, cu obligarea acesteia la plata către pârât a echivalentului valoric al cotei acestuia de coproprietate, respectiv la plata sumei de 44.880 euro, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei.
S-a dispus ca Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei Sârbuț M. asupra imobilului, respectiv la înscrierea din oficiu a privilegiului rezultat din partaj în favoarea pârâtului Statul Român pentru garantarea plății sultelor.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că potrivit extrasului de carte funciară nr._ A., asupra imobilului identificat cu nr. top. 16-19/2, în natură teren aflat pe . nr. 33, în suprafață de 799 mp este înscris dreptul de coproprietate pe cote părți în favoarea reclamantei (139/799) și a pârâtului (660/799). Conform expertizei efectuate în cauză de expert D. G. (filele 45-57), valoarea de circulație a terenului indicat mai sus este de 54.332 euro. Deși reclamanta a contestat valoarea stabilită de către expert, întrucât nu a adus niciun argument care să susțină faptul că aceasta a fost stabilită în mod greșit, instanța a respins „obiecțiunile” formulate de reclamantă și întrucât aceasta nu a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză, de către un alt expert, deși i s-a pus în vedere această posibilitate de către instanță, s-a avut în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expert D. G..
Reclamanta, prin acțiunea introductivă, a solicitat să i se atribuie întregul teren cu obligarea sa la plata contravalorii cotei de proprietate aparținând pârâtului, acesta din urmă fiind de acord cu modalitatea de partajare propusă de reclamantă.
Potrivit art. 728 C.civ. (în vigoare la data sesizării instanței și aplicabil în speță, conform art. 223 din Legea nr. 71/2011), nimeni nu este obligat să rămână în indiviziune, instanța înțelegând prin aceasta că reclamanta este îndreptățită la a solicita, în raport de calitatea sa de coproprietar asupra bunului și ținând cont de cotele de proprietate evidențiate în cartea funciară, sistarea stării de coproprietate existentă cu stabilirea unui drept de proprietate exclusivă și plata sultelor aferente.
Conform art. 673 ind. 10 C.pr.civ., în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 673^9. Prin încheiere ea va stabili și termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părți cuvenite celorlalți coproprietari. Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui bunul. În cazul în care coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța va putea atribui bunul altui coproprietar, în condițiile prezentului articol. La cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.
Întrucât reclamanta a solicitat să i se atribuie în întregime imobilul, pârâtul fiind de acord cu aceasta, în baza art. 673 ind. 10 alin. 4, având în vedere cotele de proprietate deținute de părți, valoarea imobilului supus împărțelii, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus sistarea stării de coproprietate existentă cu privire la imobilul înscris în C.F. nr._ A. sub nr. topo. 16-19/2, în natură teren intravilan în suprafață de 799 mp, evaluat la suma de 54.332 euro, prin atribuirea întregului imobil reclamantei, cu obligarea acesteia la plata către pârât a echivalentului valoric al cotei acestuia de coproprietate, respectiv la plata sumei de 44.880 euro, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei.
A dispus ca Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei Sârbuț M. asupra imobilului, respectiv la înscrierea din oficiu a privilegiului rezultat din partaj în favoarea pârâtului Statul Român pentru garantarea plății sultei
Împotriva hotărârii în termen legal a declarat apel reclamanta Sârbuț M. solicitând admiterea apelului si modificarea sentinței apelate în sensul înlăturării termenului de 6 luni pentru plata sumei de 44.880 euro, iar, în subsidiar, stabilirea unui termen de 36 de luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești pentru plata sultei; stabilirea unei valori mai mici a bunului suspus împărțelii judiciare prin reevaluarea terenului intravilan în suprafață de 799 mp printr-o nouă expertiză judiciară întrucât suma de 54.332 euro este exagerat de mare și nu corespunde valorii de piață a imobilului, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivele de apel, apelanta a arătat că în conformitate cu art. 262 Cod procedură civilă judecătorii pot da termen pentru executarea hotărârii și pot face aceasta chiar prin hotărârea care dezleagă pricina arătând și motivele pentru care au încuviințat termenul. În calitate de titulară a acțiunii în instanță nu a cerut stabilirea unui termen în care să depună sumele ce reprezintă cota parte cuvenită pârâtei și nici aceasta nu a formulat o cerere de acordare a vreunui termen, iar instanța de judecată nu a pus în discuție niciodată termenul de plată pentru a se pronunța conform art. 262 Cod procedură civilă, astfel că a rezolvat o cerere cu care nu a fost investită.
Prima instanță a greșit în aplicarea art. 673 indice 10 alin. 4 Cod procedură civilă pentru că niciuna dintre părți nu a cerut atribuirea provizorie a întregului bun astfel cum prevede teza l-a a alineatului 1 din art. 673 indice 10 și în continuare nu a cercetat executarea obligației corelative de depunere a sumelor ce reprezintă cotele părți cuvenite celuilalt coproprietar, iar prin nici o încheiere instanța nu a pus în discuția părților termenul în care suma cuvenită pârâtei pentru ca astfel să stabilească în mod legal această obligație prevăzută la alin. 4 din art. 673 indice 10 Cod procedură civilă.
Astfel prima instanța ar fi trebuit să cerceteze pricina cu aplicarea tuturor prevederilor legale ce reglementează procedura împărțelii judiciare reglementată de art. 673 indice 1 – art. 673 indice 14 Cod procedură civilă pentru ca în temeiul art. 129 alin. 1, 4 și 5 să afle adevărul în cauză pe baza stabilirii faptelor și să constate din poziția reclamantei printr-un interogatoriu că nu aveau economisită suma reprezentând sulta că nu o puteau achita într-un termen de 6 luni și că ar fi putut negocia o modalitate de plată viageră a unei sume de bani pentru stingerea acestei obligații și să nu creeze potențialul pericol al sancționării sale prin pierderea întregului drept de proprietate dacă nu va consemnat în termenul stipulat de instanță întreaga sultă.
Prima instanță a respins fără vreo motivare adecvată cererea ca expertul judiciar D. G. să explice de ce a stabilit valoarea imobilului în litigiu la 54.332 euro cu toate că experții sunt datori să se înfățișeze înaintea instanței spre a da lămuriri ori de câte ori li se cere conform art. 211 Cod procedură civilă, cu toate că a formulat obiecțiuni scrise.
S-a considerat că instanța nu le-a cercetat temeinic și în mod greșit le-a respins recurgând la blocarea aflării adevărului prin îndrumarea spre o nouă expertiză. Terenul în cauză nu putea fi analizat ca fiind o grădină și curte, ce face parte dintr-un ansamblu imobiliar, pe care reclamanta îl folosește în întregime.
Chiar dacă potrivit extrasului de CF sunt în indiviziune, reclamanta cu cota de 139/799 și intimata pe cota de 660/799 mp, expertul a greșit netransformând cota reclamantei și astfel instanța nu a făcut transformarea cotei sale de 139/577 pe care a dobândit-o anterior asupra terenului în întindere de 799 mp și s-a mulțumit să rețină că are 139 mp iar intimata 660 mp ceea ce în total înseamnă 799 mp.
Această greșeală a expertului nelămurită de raportul judiciar a fost urmată de eroarea comparării valorice dintre alte proprietăți cu terenuri pregătite pentru construcții în loc să rețină că este vorbă de teren, curte și grădină ce împreună cu casa anterior cumpărată formează un tot unitar. Astfel, chiar dacă a arătat că valorile pe mp stabilite de expert sunt peste valoarea reală de piață rezultă paradoxul că terenul în litigiu este mai scump decât alte oferte imobiliare asigurate cu utilități ori instanța ar fi trebuit să cerceteze în baza lucrării făcute și nu să rezolve calitatea necorespunzătoare a raportului judiciar printr-o contra expertiză.
În consecință, în apel același expert judiciar a avut posibilitatea de a formula răspunsuri la obiecțiunile reclamantei și numai după ce convingându-i de temeinicia opiniei sale să recurgă la opinia altor experți întrucât pe fond consideră valoarea de 54.332 euro exagerată.
Reclamanta a cumpărat, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 169/1996, un imobil cu o suprafață utilă de 107.24 mp și i s-a atribuit în proprietate 139 mp, respectiv cota indiviză de 139/577% din teren.
Terenul de 660 mp l-a închiriat la 05.10.2010 având la bază contractul de vânzare nr. 169/1996 și pe timpul valabilității contractului de închiriere teren a înțeles să procedeze la ieșirea din indiviziune, dar nicidecum să-și creeze o situație mai grea prin întregirea dreptului de proprietate, iar prin expertiză s-a făcut o evaluare identică unei vânzări cumpărări și nu specifică unei ieșiri din indiviziune pe cote părți în baza căreia deopotrivă coproprietarilor le profită sau nu starea întregului imobil, ceea ce nu s-a respectat întrucât deși dețin edificatul în proprietate și cota de 139/577% din teren a fost obligată să plătească în 6 luni o sumă extrem de mare pentru o cotă ce reprezintă de fapt doar teren folosit drept grădină.
Prima instanță nu a lămurit în spiritul legii 215/2001 dacă Statul Român intabulat în cartea funciară este reprezentat corespunzător prin M. A., Consiliul Local al Municipiului A., Primăria Municipiului A. ori Primarul Municipiului A..
În consecință, s-a arătat că, Statul Român este reprezentat prin Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice, aspect pe care instanța nu l-a lămurit, stabilind că doar M. A. reprezentat prin Primar are calitatea procesuală și pornind de la distincția că patrimoniul unei entități administrativ teritoriale indiferent cum se numește ea comună, oraș, municipiu ori județ fie că este de interes local ori național, public ori privat se exercită prin Consiliul Local în baza atribuțiilor prevăzute de art. 36 pct. 5 din Legea 215/2001, în speță acesta are calitate procesuală pasivă și își exercită competențele și atribuțiile prevăzute de lege fie prin construcții proprii dacă sunt construite, fie le deleagă Primarului ce le aduce la îndeplinire prin structura fără personalitate juridică intitulată Primărie, și cum în speță Consiliul Local a fost înlăturat potrivit încheierii de la fila 33 s-a apreciat că instanța nu a dezlegat în mod legal partajul între titularii dreptului de proprietate în coproprietate indiviză și astfel se impune reluarea judecății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 669 NCC și 282 Cod procedură civilă.
Pârâtul M. A. a declarat, de asemenea, apel, în termenul legal, împotriva sentinței civile nr._/2011 a Judecătoriei A., solicitând admiterea căii de atac, modificarea în parte a sentinței civile, în sensul înscrierii privilegiului rezultat din partaj în favoarea Municipiului A..
În motivarea apelului, a arătat că litigiului s-a purtat între proprietarii imobilului, adică reclamanta Sîrbuț M. și pârâtul M. A.. Rezolvarea litigiului atârnă de stabilirea persoanei care are legitimare procesuală pasivă, respectiv M. A. ori Statul Român.
Nu a criticat faptul că prima instanță a soluționat litigiului în contradictoriu cu M. A., dar, acceptând calitatea procesuală pasivă a acestuia, a considerat că, în mod greșit, s-a dispus înscrierea privilegiului pentru plata sultei în favoarea Statului Român.
Legitimarea procesuală pasivă a Municipiului A. decurge din prevederile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, art. 121 alin. 1 din Legea nr. 215/2001. Prin urmare, deși proprietar scriptic este Statul Român, în fapt, prin efectul legii, proprietar este Unitatea Administrativ Teritorială, adică Municipiului A., chiar dacă nu a efectuat operațiunile de carte funciară.
Prin întâmpinare, reclamanta – apelantă Sîrbuț M. a solicitat respingerea apelului părții adverse, cu motivarea că nu este motivată în drept calea de atac, conform art. 2333 și următoarele din Codul civil.
Creanța apelantei – pârâte nu are un caracter special și nu izvorăște din lege.
Au fost invocate dispozițiile art. 2328 și art. 2338 din Noul Cod Civil, respectiv art. 673 și următoarele din Codul de procedură civilă, acestea din urmă nereglementând nici un privilegiu în favoarea copărtașului.
Cu ocazia depunerii la dosar a completării taxelor de timbru, apelanta Sîrbuț M. a cerut și obligarea părții adverse la plata și a cheltuielilor de judecată (taxe judiciare de timbru, timbre judiciare, onorariu de avocat și onorariile experților) în primă instanță și în apel, conform cotelor de coproprietate. A solicitat să se aibă în vedere prețul de 39,92 euro/mp stabilit prin al doilea raport de expertiză judiciară întocmit de cei trei experți, iar nu valoarea nejustificat de mare stabilită prin primul raport de expertiză. A solicitat și stabilirea obligației sale de plată, potrivit cursului valutar al BNR de la momentul plății.
Prin decizia civilă nr. 1/A/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, s-a admis apelul exercitat de apelanta – reclamantă Sârbuț M., împotriva sentinței civile nr._/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ și a fost respins apelul exercitat de apelantul – pârât M. A., reprezentat prin Primar, împotriva aceleiași hotărâri.
A fost schimbată, în parte sentința civilă, în sensul că a fost sistată starea de coproprietate privitoare la terenul intravilan de 799 mp, parte a imobilul înscris în CF nr._ A. nr. top. 16-19/2, situat în A., ., nr. 33, jud. A., în valoarea de 31.577 euro, prin atribuirea întregului imobil reclamantei, cu obligarea acesteia la plata către pârât a sumei de 26.027,82 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea cotei de coproprietate a pârâtului, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești.
S-a dispus Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. să procedeze la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei Sârbuț M. asupra imobilului descris în alineatul precedent, condiționat de plata sultei de 26.027,82 euro sau a echivalentului în lei la data plății.
A fost înlăturată dispoziția primei instanței de înscriere din oficiu a privilegiului rezultat din partaj în favoarea pârâtului Statul Român pentru garantarea plății sultei.
A fost obligat apelantul – pârât Municipiului A. să plătească apelantei – reclamante suma de 4.574,85 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și 5.318,8 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut că în ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a Municipiului A., în mod corect, a stabilit prima instanță că aceasta revine Municipiului A., iar nu Consiliului Local al Municipiului A. raportat la dispozițiile art. 20 alin. 1 și art. 21 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată și modificată, conform cărora municipiile sunt unități administrativ-teritoriale, fiind, astfel, persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, subiecte juridice de drept fiscal, respectiv titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Conform art. 21 alin. 2 din aceeași lege, „În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean”.
Art. 23 din același act normativ reglementează autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în municipii, ca fiind consiliile locale, municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
Aceste texte legale converg spre concluzia că doar M. A. este titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, în timp ce Consiliul Local al Municipiului A. este doar autoritatea deliberativă a Municipiului A., așa încât acestuia din urmă îi revine calitatea de a sta în proces în cadrul acțiunii civile de partaj ce are ca obiect un bun din patrimoniul unității administrativ teritoriale.
În ceea ce privește argumentul apelantei Sârbuț M. privitor la faptul că Statul Român este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, susținând că prima instanță nu a lămurit acest aspect, tribunalul a constatat că problema legitimării procesuale pasive a Municipiului A. sub acest aspect nu a fost pusă în discuția primei instanței, deși în CF nr._ A. nr. top. 16-19/2 figurează Statul Român ca și proprietar al terenului de 660/799 mp din A., ., nr. 33, jud. A..
La fel, nici M. A. nu a invocat, în primă instanță, lipsa calității sale procesuale pasive, ambele părți acceptând că pârâtul este proprietar al terenului și deci titular al calității procesuale de pârât.
În apel, M. A. și-a menținut această poziție, invocând în susținerea dreptului său de proprietate imobiliar, dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată și modificată („Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26”) și art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată și modificată (conform cărora, domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele ce fac parte din domeniul public, intrate în proprietatea acestora prin modalitățile prevăzute de lege) cu precizarea că nu și-a intabulat dreptul real.
Conform art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în apel nu pot fi schimbate părțile procesuale, așa încât o eventuală împrocesuare și a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în calea de atac era inadmisibilă.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că dispozițiile legale invocate de M. A. pentru justificarea legitimării sale procesuale conduc, într-adevăr, la concluzia că M. A. este proprietarul extratabular al imobilului în litigiu. Aceste prevederi legale s-au coroborat cu contractul de închiriere teren nr. 33/05.10.2010 încheiat de M. A., în calitate de locator, și reclamanta Sârbuț M. în calitate de locatar, privitor la terenul de 660 mp din A., ., nr. 33, prin care s-a stabilit obligația acesteia de urmă de plată a chiriei de 52,8 lei + TVA lunar pentru folosința acestui teren în favoarea pârâtului, plata urmând a fi realizată în contul Consiliului Local al Mun. A. deschis la Trezoreria Municipiului A. (art. II pct. 4 al contractului), iar nu în contul bugetului de stat.
Conform art. 26 alin. 2 și 3 din Legea nr. 7/1996 republicată și modificată (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii civile), dreptul de proprietate dobândit prin efectul legii este opozabil fără înscriere în cartea funciară, însă titularul său nu poate dispune de acesta fără înscrierea în cartea funciară.
Așadar, deși în CF nr._ A. nr. top. 16-19/2 a figurat Statul Român ca și proprietar al cotei de 660/799 mp teren, proprietar extratabular fiind, de fapt, M. A., acesta având calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunii civile.
Nu au fost găsite ca incidente dispozițiile noului cod civil invocate în apel de reclamantă în condițiile în care acțiunea civilă a fost înregistrată la Judecătoria A. la 13.04.2011, deci anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar art. 6 din acest ultim act normativ reglementează neretroactivitatea acestuia.
În ceea ce privește valoarea terenului în litigiu, prin raportul de expertiză întocmit de d-l expert D. G. s-a stabilit o valoare de 54.332 euro pentru terenul de 779 mp din A., ., nr. 33, jud. A. (cartierul Aradul Nou), ceea ce înseamnă 70 euro/mp. D-l expert a folosit metoda comparațiilor relative, utilizând oferte de vânzare publicate pe site-urile agențiilor imobiliare. De asemenea, a avut în vedere informații referitoare la zona în care se află imobilul evaluat, precum: amplasamentul la circa 5 km distanță a supermarket-urilor Metro și Praktiker, Selgros și Real, mall-ul Armonia; situarea cam la 1,5 km a Liceului CFR, Liceului de Artă, pe lângă alte unități școlare; Faleza Sud, Ștandul Neptun și Pădurea Ceala ca zonă de agrement și distracție.
În calea de atac, au fost încuviințate obiecțiunile formulate, în primă instanță, de către reclamantă la acest raport de expertiză și respinse de judecătorie, cerându-i-se, în plus d-lui expert să explice de ce a inclus în descrierea zonei în care se află terenul în litigiu și centrele comerciale și liceele de mai sus, ce se află în alte cartier decât Aradul Nou, precum și zonele de agrement, ce aparțin orașului, iar nu cartierului în care se află terenul.
D-l expert a răspuns obiecțiunilor reclamantei, fără a aduce lămuririle cerute de instanță, repetând doar că pe o rază de 5 km în jurul proprietății examinate se află supermarket-uri, cum ar fi Selgros, dar și Billa, Kaufland. În plus, d-l expert a depus la dosar, un extras, în copie, din „Raportul de expertiză tehnică cu valori de piață imobile” folosit de Camera Notarilor Publici Timișoara – M. A., descărcat de pe site-ul ANCPI, cu precizarea că . se află în zona C a orașului A.. Valoarea de piață medie a terenurilor intravilane din mun. A., zona C este de 80 euro/mp conform extrasul prezentat de d-l expert, care, însă nu a menționat anul întocmiri acestui raport.
Or, la dispoziția instanței s-a aflat raportul de expertiză al imobilelor din A. realizat de Ministerul Finanțelor Publice pentru notarii publici din anul 2011, conform căruia valoarea medie a unui metru pătrat de teren intravilan în zona C a Mun. A. era de 50 de euro/mp, anul în care d-l expert D. Gh. a întocmit expertiza judiciară fiind 2011.
În acest context, reținând și acordul ambelor părți, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize contrarii, conform art. 212 din Codul de procedură civilă.
Acest raport a fost întocmit, în anul 2012, de d-nii experți Ș. A., L. V. și J. G., concluzia acestora fiind că valoare de circulație a terenului (care potrivit măsurătorilor, este de, doar 791 mp) este de 31.577 euro, prin metoda comparației directe, ceea ce înseamnă 39,92 euro/mp. D-nii experți au avut în vedere un curs valutar de 4,53 lei/1 euro. Prin răspunsul la obiecțiuni, experții au arătat, în completare, că valoarea cotei de 139/791 mp teren a reclamantei este de 5.548,88 euro (echivalent al sumei de 24.683,42 lei la cursul valutar de mai sus), iar valoarea cotei de 652/791 mp teren a pârâtului este de 26.027,82 euro (echivalent al sumei de 117.906,02 lei).
Având în vedere că și pârâtul a acceptat că suprafața terenului este, în fapt, de 791 mp, în loc de 799 mp, precum și valoarea determinată de experții Ș. A., L. V. și J. G., ambii copărtași fiind de acord, în final, cu modalitatea de sistare a coproprietății stabilită de primă instanță, cu termenul de plată și cu valoarea de mai sus, tribunalul, în baza art. 296 raportat la art. 673^10 din Codul de procedură civilă, instanța a admis apelul exercitat de apelanta – reclamantă Sîrbuț M. și a schimba în parte sentința civilă nr._/10.11.2011 a Judecătoriei A., în sensul că a sistat coproprietatea asupra terenului intravilan de 799 mp (conform CF), parte a imobilul înscris în CF nr._ A. nr. top. 16-19/2, situat în A., ., nr. 33, jud. A., în valoarea de 31.577 euro, prin atribuirea întregului imobil reclamantei, cu obligarea acesteia la plata către pârât a sumei de 26.027,82 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea cotei de coproprietate a pârâtului, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește criticile ambelor părți referitoare la dispoziția primei instanței de înscriere din oficiu a privilegiului imobiliar în favoarea Statului Român pentru plata sultei, tribunalul a constatat că dispoziția respectivă este greșită doar prin prisma faptului că Statul Român nu este parte în acest proces, așa încât nu se poate constitui în favoarea sa un privilegiu pe care nu l-a pretins, respectiv un privilegiu ce nu corespunde unui drept de creanță al Statului Român privitor la contravaloarea cotei de coproprietate.
Astfel, privilegiul avut în vedere de prima instanță este reglementat de art. 55 alin. 8 raportat la alin. 4 din Legea nr. 7/1996 republicată și modificată (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii) pentru diferența de valoare datorată în bani, în cazul împărțelii prin atribuirea bunului în favoarea celuilalt copărtaș. Deci această garanție izvorăște din dreptul de creanță al copărtașului – creditor al sultei, respectiv din dreptul de coproprietate stins prin sistarea coproprietății cu atribuirea bunului în favoarea celeilalte părți.
Or, așa cum s-a arătat deja, M. A. este proprietar extratabular al terenului în cota ce figurează încă în favoarea statului Român în CF nr._ A. nr. top. 16-19/2, fără a-și fi înscris dreptul de coproprietate în cartea funciară. În această situație, dreptul său real este opozabil celorlalți, fără însă ca M. A. să poată dispună asupra dreptului, motiv pentru care sistarea coproprietății se realizează prin hotărâre judecătorească, iar nu extrajudiciar.
În această situație, nu este legală înscrierea privilegiului pentru plata sultei în favoarea Statului Român, care nu este parte în proces și nici titular al dreptului de creanță. Pe de altă parte, nu este posibilă nici înscrierea privilegiului din oficiu în CF nr._ A. nr. top. 16-19/2, astfel cum prevede art. 55 alin. 8 din Legea nr. 7/1996 republicată și modificată, în favoarea pârâtului – apelant Municipiului A., titular al dreptului de creanță constând în contravaloarea cotei sale de coproprietate, datorită neîndeplinirii de către acesta a obligației de întabulare a dreptului său de coproprietate în cartea funciară, ceea ce i-ar fi permis să facă acte de dispoziție asupra bunului, conform art. 26 alin. 3 din aceeași lege, inclusiv acela de a pretinde instituirea în favoarea sa privilegiului imobiliar.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 296 din Codul de procedură civilă, a respins apelul pârâtului Mun. A..
Însă, având în vedere opoziția exprimată de reclamantă privitor la înscrierea privilegiului în favoarea Statului Român, precum și motivul care a condus la reglementarea acestui privilegiu imobiliar, și anume asigurarea unei garanții copărtașului beneficiar al sultei privitor la plata efectivă a contravalorii cotei de coproprietate ce a revenit celuilalt copărtaș, tribunalul, a înlăturat dispoziția primei instanței de înscriere din oficiu a privilegiului rezultat din partaj în favoarea Statului Român pentru garantarea plății sultei și a îndrumat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. să procedeze la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei Sârbuț M. asupra imobilului supus partajului, condiționat, însă, de plata sultei de 26.027,82 euro sau a echivalentului în lei la data plății, astfel cum a solicitat pârâtul prin întâmpinarea depusă în primă instanță.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul a constatat că reclamanta a efectuat următoarele cheltuieli de judecată: 5.552 lei în primă instanță (compuse din 5 lei timbru judiciar, 4.047 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei onorariul achitat d-lui expert D. G.) și 6.450 lei în apel (compuse din 5 lei timbru judiciar, 1.945 lei taxă judiciară de timbru și 3 x 1.500 lei onorariile achitate în favoarea d-lor experți Ș. A., L. V. și J. G.). Nu a făcut dovada achitării onorariilor avocațiale prin depunerea la dosar a chitanțelor de plată ale acestora.
Or, în condițiile în care obiectul litigiului a constat în terenul intravilan deținut în cotă de 139/791 mp (conform măsurătorilor referitor la suprafața totală a terenului) de către reclamantă, ceea ce conduce la o cotă a sa de coproprietate de 17,6%, respectiv în cotă de 652/791 mp de către pârât, căruia îi corespunde o cotă de 82,4%, tribunalul a constatat că, potrivit art. 774 și art. 777 din Codul civil de la 1864, ce se aplică, prin analogie oricărui tip de partaj, iar nu doar celui ce rezultă din succesiune, copărtașii suportă cheltuielile necesare sistării coproprietății proporțional cu cota de coproprietate deținută.
În primă instanță, pârâtul a arătat prin întâmpinare că nu se opune admiterii acțiunii după efectuarea unei expertize tehnice, cu condiționarea întabulării imobilului în cartea funciară de plata sultei în favoarea Municipiului A..
În plus, nefiind înscris în cartea funciară dreptul de coproprietate al Municipiului A., acesta nu putea dispune asupra dreptului, inclusiv prin partaj voluntar, așa încât soluționarea problemei nu a fost posibilă decât prin instanță.
Or, în aceste condiții, pârâtul nu a beneficiat de scutirea de la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, beneficiu reglementat de art. 275 din codul de procedură civilă doar în privința părților ce au căzut în pretențiuni, dar care au fost de acord cu încuviințarea pretențiilor părții adverse până la prima zi de înfățișare, conduită prin care au limitat prejudiciul procesual al părții adverse și probațiunea necesară soluționării pricinii.
În plus, acordul pârâtului nu a constituit propriu-zis o achiesare la pretențiile reclamantei, căci nu a fost un acord deplin ci unul condiționat de efectuarea expertizei judiciare de evaluare a terenului, probă ce a generat cheltuieli suplimentare de judecată.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 274 alin. 1 raportat la art. 774 și art. 777 din Codul civil de la 1864, a obligat apelantul – pârât Municipiului A. să plătească apelantei – reclamante suma de 4.574,85 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și 5.318,8 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 1/A/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, pârâtul M. A. prin Primar, a declarat recurs în termen legal la 07.02.2013, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile recurate, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată, care, în opinia recurentului, nu sunt justificate raportat la art. 277 Cod procedură civilă, potrivit cu care „ dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei", articol ce face aplicare principiului înscris în art. 274 Cod procedură civilă, astfel încât fiecare coparticipant este ținut să suporte cheltuielile de judecată pe care le-a provocat prin cererea sau apărarea sa.
În consecință aceste cheltuieli de judecată sunt nejustificate și nelegale raportat la cele arătate mai sus, instanța procedând în mod nejustificat la obligarea
Municipiului A. la plata aproape în întregime a cheltuielilor efectuate de către reclamantă pe parcursul procesului.
Astfel, în ceea ce privește cheltuielile de judecată ce derivă din plata onorariilor pentru experți, tribunalul A., fără temei, a apreciat că aceste cheltuieli trebuie repartizate pe cote părți, iar nu în mod egal între cele două părți, cu atât mai mult cu cât acțiunea a avut ca obiect partaj judiciar, iar nu partajarea în natură a imobilului, beneficiul rezultat profitând ambelor părți. Totodată referitor la cheltuielile de judecată ce derivă din taxa judiciară de timbru, pârâtul a arătat că din actele de la dosarul cauzei nu poate fi reținută nici o culpă în sarcina Municipiului A., astfel că acesta nu poate fi căzut în pretenții față de reclamantă, atâta timp cât poziția pârâtului M. A. nu a fost de opunere cu privire la pretențiile reclamantei.
În concluzie în această situație nu se poate reține o atitudine procesuală a pârâtului ce ar fi putut cauza în acest sens un prejudiciu reclamantei și să determine o culpă procesuală care să fie sancționată cu plata cheltuielilor judiciare de natura taxelor judiciare.
Mai mult așa cum a reținut instanța de apel și astfel după cum s-a arătat prin întâmpinarea depusă la dosar în primă instanță, pârâtul M. A. nu s-a opus admiterii acțiunii, după efectuarea unei expertize tehnice, iar potrivit art. 275 Cod procedură civilă, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată... ", ori în aceste condiții cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar nu pot fi reținute în sarcina Municipiului A..
Având în vedere motivele arătate, pârâtul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 274, art. 275, art. 277 Cod procedură civilă; art. 299 și următoarele Cod procedură civilă; art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Intimata Sârbuț M., legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârât, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 275 și 277 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta Sârbuț M. a învestit Judecătoria A. cu prezenta acțiune civilă pentru sistarea stării de indiviziune cu pârâta Primăria Municipiului A. asupra imobilului înscris în CF nr. 4913 A., nr. top 16-19/2, solicitând atribuirea în natură a întregului imobil în favoarea sa, cu obligarea la plata către pârâtă a sultei cuvenite, proporționale cu cota de proprietate.
Pornind de la obiectul concret dedus judecații, astfel cum acesta a fost formulat prin cererea introductivă, poziția procesuală exprimată în mod clar și neechivoc de pârâtă, respectiv de Primăria Municipiului A., la primul termen de judecată, fixat în fața primei instanțe, din data de 12.05.2011 (fila 11 și următoarele dosar fond), a fost aceea de respingere a demersului judiciar promovat de reclamantă, ca neîntemeiat, invocându-se, în apărare, excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului A. și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local A., raportat la dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, temeiul acordării cheltuielilor de judecată, îl constituie culpa procesuală, rezultată atât din atitudinea procesuală anterioară introducerii acțiunii, cât și cea din momentul acționării în instanță, cu referire la poziția procesuală manifestată la primul termen de judecată. Cum în speța de față, pârâtul a declarat la primul termen de judecată că se opune admiterii acțiunii, invocând și excepții în apărare, atrage incidența dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Este irelevantă poziția pârâtului în sensul că este de acord cu admiterea acțiunii, exprimată la un termen de judecată ulterior, după ce la prima zi de înfățișări s-a opus cererii reclamantului.
Având în vedere aceste dispoziții legale generale, și poziția procesuală a pârâtei-recurente, exprimată la primul termen de judecată, în fața instanței de fond, Curtea reține că instanțele de fond au făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a textului de lege evocat.
Împrejurarea că, ulterior, pârâta și-a modificat punctul de vedere în sensul că nu se opune admiterii acțiunii reclamantei, după efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și achitarea prealabilă a sultei datorate (fila 35 fond), nu poate înlătura aplicarea imediată a prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât, această atitudine a dus la administrarea probatoriului cu expertiza tehnică de specialitate.
Acest argument se coroborează, de altfel, și cu dispozițiile art. 774 și 777 Cod civil, și art. 1864 Cod civil, respectându-se și proporția în raport cu cota de coproprietate deținută de fiecare parte, respectiv: reclamanta de 17,6% și pârâta de 82,4 %.
Din această perspectivă, Curtea reține că instanțele au pronunțat hotărâri legale și, nefiind incident niciunul din temeiurile de modificare ori casare a hotărârii recurate, în baza art. 299, 213 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
Văzând că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. A. prin Primar, împotriva decizie civile nr. 1/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2001, în contradictoriu cu reclamanta Sârbuț M., având ca obiect partaj judiciar.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. L. L. A.-M. N. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. M.G./08.04.2013
Tehnored. D. K/09.04.2013
Ex.2
Instanța de fond: Judecătroia A.: jud. A.-M. A.
Instanța de apel: Tribunalul A.: jud-T. B. și M. A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 44/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 10-09-2013,... → |
|---|
