Pretenţii. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1403/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 5378/30/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1403
Ședința publică din 23.10.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. L. SÂNNICOLAU M. împotriva sentinței civile nr. 293/16.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții S. N. și S. V. și pârâtul P. SÂNNICOLAU M., având ca obiect pretenții.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta S. N. av. B. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanță onorariu avocațial și o copie a contractului de vânzare – cumpărare și susține că terenul în litigiu a fost vândut de reclamantă pârâtului Orașul Sânnicolau M..
Instanța supune discuției cererea de suspendare a prezentei cauze formulată de recurent.
Reprezentantul reclamantei S. N. solicită respingerea cererii de suspendare.
Instanța, după deliberare, respinge cererea de suspendare, în baza art. 244 alin. 1 C. pr. civ., a prezentei cauze întrucât dosarul de față nu depinde de soluționarea dosarului_ .
Reprezentantul reclamantei arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 930/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ în rejudecare a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S. N. în nume propriu și în reprezentarea lui S. V. împotriva pârâților C. L. AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU M. și P. SÂNNICOLAU M..
În consecință, pârâții au fost obligați să plătească fiecărui reclamant suma de 200.304 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada noiembrie 2007 – iulie 2011.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 26.06.2011 la Tribunalul T., reclamanții S. N. și S. V. au chemat în judecata pe pârâții P. S. M. și C. L. S. M. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 163.034,84 lei pentru S. N. și 163.034,84 lei pentru S. V. reprezentând contravaloarea chiriei datorate pentru imobilul situat în Sânnicolau M., . înscris în CF 962; obligarea acestora la plata despăgubirilor, echivalentul contravalorii chiriei pana la predarea în fapt a imobilului situat în Sânnicolau M., . înscris în CF 962, actualizate cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată
În motivare, reclamanții au precizat că la data de 28.04.2011, pârâta le-a comunicat actul administrativ nr. 9491 din data de 28.04.2011 prin care, ca răspuns la notificarea formulată, susține că, deși în mod corect solicitaseră recuperarea chiriei, aceasta nu este datorata de către P. orașului, respectiv C. L.,deoarece imobilul în cauza nu se afla în "proprietate" fiind doar "administratori ai unei părți din imobil".
În mod nelegal și netemeinic, pârâții refuză achitarea contravalorii chiriei datorate, deoarece acest imobil se afla în administrarea Consiliului L. al orașului Sânnicolau M. din anul 1995 conform înscrierii din cartea funciara nr.9672 și sunt aplicabile prevederile art. 16 alin 2 din Legea 10/2001 "(2) în acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv revine deținătorilor. În perioada prevăzuta la alin. (1) noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului"
În drept, au invocat dispozițiile art. 82, 112 și urm. art. 274 Cod procedura civila și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/1990, HG 1886/2006, Legea 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 4559/2011 Tribunalul T. a admis excepția de necompetenta materiala invocata din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sânnicolau M..
Cererea a fost înregistrată la Judecătoria Sânnicolau M. la data de 31.10.2011.
Reclamanții au depus precizare de acțiune prin care au renunțat la cererea privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor până la predarea în fapt a imobilului.
De asemenea, și-au majorat pretențiile la suma de 215.994,06 lei pentru fiecare parte, invocând în drept prev. art.16 al.1 din Legea 10/2001 republicată împreună cu normele de aplicare și au depus și modul de calcul al chiriei solicitate.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize, concluziile acesteia fiind atașate la dosar.
Pârâtul C. L. Sânnicolau M. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii cu motivarea că imobilul a fost în folosința Palatului Copiilor din Timișoara, această instituție predându-l pârâtului abia la data de 18.01.2012, însă pârâtul arată că nu îl folosește nici în prezent. În ceea ce privește calculul valorii chiriei s-a arătat că asupra terenului de sub construcție nu se datorează chirie, ci doar asupra terenului aferent construcției.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 884/PI/17.05.2006 pronunțată de Tribunalul T. s-a dispus restituirea în natură reclamanților a cotei de 0,75/6 din imobilul situat în Sânnicolau M., ., înscris în CF 9672 Sânicolau M., nr. top 2267-2270/a/1/b/1/a și nr. top._/a/3/a/2973. Prin Decizia Civilă nr. 385/19.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă conform Deciziei nr.2588/22.03.2007 pronunțată de I.C.C.J. s-a dispus restituirea în natură a cotei de proprietate de 0,75/6 pentru fiecare din imobile, cu obligația respectării prev.art.16 alin.1 din legea nr. 10/2001 republicată.
În temeiul acestor sentințe, reclamanții și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, în prezent fiind intabulați în cartea funciară cu obligația menținerii afectațiunii conform prev art.16 al.1 din Legea 10/2001.
Instanța a reținut că dreptul de folosința este un atribuit al proprietății, iar atunci când proprietarul este lipsit de exercițiul acestui drept are posibilitatea de a cere repararea prejudiciului suferit de către persoana care a folosit bunul. În aplicarea acestui principiu, art. 16 alin 2 din legea 10/2001 a prevăzut dreptul proprietarului căruia i s-a restituit un bun a cărui afectațiune de interes public s-a menținut pentru o perioada limitata de timp de a primi o chirie stabilita prin hotărâre de guvern. Folosirea termenului de " chirie " este improprie, cât timp între părți nu se încheie un contract de locațiune, aceasta suma reprezentând despăgubirea ce acoperă lipsa de folosința a imobilului.
Obligația deținătorului de a achita proprietarului despăgubiri vine în concordanta cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeana a drepturilor omului, în lipsa acestei plăti operând, practic, o expropriere de fapt, incompatibila cu principiul respectării dreptului de proprietate.
Cuantumul despăgubirilor este stabilit în condițiile HG 1886/2006, iar în expertiza realizata expertul a calculat despăgubirile potrivit acestui act normativ și a HG 343/2007, stabilind, pentru perioada de noiembrie 2007-noiembrie 2012 o sumă totală de 265.747 lei pentru fiecare reclamant.
Instanța a reținut că, potrivit cărții funciare, deținătorul imobilul este pârâtul C. L. Sânnicolau M. fiind fără relevanță dacă cota de proprietate ce aparține Statului Român face parte din domeniul public sau privat al acestuia, atâta timp cât întreg imobilul se află în administrarea Consiliului L..
În ceea ce privește obligația de menținere a afectațiunii, instanța a observat că aceasta se calculează de la data de 19.10.2006 (data rămânerii definitive a hotărârii de restituire) și nu de la data rămânerii irevocabile prin respingerea recursului așa cum susțin reclamanții.
În al doilea rând, despăgubirile se acordă pentru prejudicii cauzate anterior depunerii cererii de chemare în judecată, deci până la data de 28.07.2011.
Având în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză instanța a constatat că pârâții datorează fiecărui petent suma de 4.005 lei pe lună cu titlul de despăgubiri, pentru perioada noiembrie 2007 – iulie 2011.
Ținând cont și de actualizarea sumelor așa cum a fost realizată prin expertiză instanța a constatat că pentru lipsa de folosință a imobilului, pârâții datorează despăgubiri în cuantum de 200.304 lei fiecărui reclamant, motiv pentru care a admis în parte cererile reclamanților și a obligat pârâtul C. L. Sânnicolau M. la plata acestei sume către fiecare din cei doi reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 293/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost admis apelul declarat de pârâtul C. L. AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU M. împotriva sentinței care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtei P. Sânnicolau M. pentru lipsa calității sale procesual pasive.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, pe calea apelului, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a ambilor pârâți, bunurile fiind proprietatea orașului și nu a pârâților.
Pe de altă parte, partea de imobil, respectiv construcția înscrisa în CF 9762, a fost folosită până la nivelul anului 2012 de către Palatul Copiilor din Timișoara, acest imobil fiind în proprietatea publica a statului, așa cum reiese din actele depuse la dosar.
Câtă vreme acest imobil este proprietatea statului, fiind folosit până în anul 2012 de către o altă instituție a statului, instanța în mod incorect a aplicat legea în acest caz, interpretând incorect dovezile de la dosar și se cuvine ca plata chiriei să o facă instituția care a folosit efectiv acest imobil și nicidecum apelantul.
Faptul că în CF este înscris dreptul de administrare al Consiliului L. nu este de natură să îndepărteze caracterul de proprietar al statului. Acest lucru este indubitabil și este demonstrat din extrasul din monitorul oficial care face dovada dreptului de proprietate al statului. Înscrierea în domeniul public al statului s-a făcut în baza unei hotărâri de Guvern, iar înscrierea în CF a dreptului de administrare a Consiliului L. s-a făcut în baza unei hotărâri de Consiliu L.. În acest sens se poate observa ca neavând calitatea de proprietari și nici măcar de administratori, cu toate ca acest drept este înscris în CF pentru C. L., nu pot fi obligați la plata chiriei invocate.
Apelantul a solicitat ca drepturile invocate de reclamanți să fie achitate de cei care au folosit în perioada respectiva acel imobil și care sunt proprietari ai imobilului în discuție.
În mod corect ar fi trebuit chemat în judecata și Palatul Copiilor din Timișoara cel care a folosit acest imobil până în ianuarie 2012 și, prin intermediul acestuia, să se achite chiria.
Reclamanta intimată S. N. și reclamantul intimat S. V. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că acesta este fondat doar în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. Sânnicolau M..
Astfel, conform art. 16 alin.2 din Legea nr. 10/2001 în intervalul de timp în care proprietarii cărora li s-a restituit un bun din categoria vizată de text au obligația menținerii afectațiunii de durata de 5 ani, aceștia sunt îndreptățiți la o chirie ce trebuie plătită de deținător.
În cartea funciară în care figurează imobilul în litigiu, actualmente nr._ și nr._ Sânnicolau M. (filele 35 și 36 dosar de apel) este înscris dreptul de administrare al pârâtului C. L. al orașului Sânnicolau M., nu și al Primăriei. Rezultă că această parte nu poate figura ca pârât în cauză, întrucât nu are calitatea de deținător pentru a avea obligația de a achita chiria legală menționată.
Și pârâtul C. L. al Orașului Sânnicolau M. a invocat lipsa calității procesuale pasive, dar nu a reușit să răstoarne prezumția care rezultă din mențiunea din partea a doua cărții funciare. Astfel, deși a depus un proces verbal de predare primire încheiat cu Palatul Copiilor cu privire la imobilul în litigiu sau o parte a acestuia, nu a administrat probele care să formeze instanței convingerea că a fost transmisă instituției amintite dreptul de administrare. De altfel, intenția legiuitorului a fost de a obliga deținătorul înscris în cartea funciară la plata chiriei, iar nu orice persoană către care a fost transmisă de către deținător folosința imobilului. Deși au fost depuse diligențe din oficiu pentru a identifica perioada folosinței imobilului, temeiul ce a stat la baza acestui transfer, precum și alte date utile, pârâtul apelant nu a înțeles să sprijine aceste demersuri, utile pentru dovedirea motivului de apel invocat. Dimpotrivă, intimații reclamanți au depus fișa mijlocului fix care atestă deținerea imobilului de către apelant, iar la precizarea primilor în sensul că Palatul Copiilor nu mai există, secundul nu a formulat opoziție.
Prin urmare, cum cuantumul despăgubirilor nu a fost contestat, instanța de apel având obligația de a respecta limitele învestirii, a menținut în rest dispozițiile sentinței.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâtul C. L. AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU M..
În motivare, a invocat că nu doar consiliul local trebuia obligat la plata despăgubirilor către reclamanți, ci și Palatul Copiilor din Timișoara care, până în anul 2011, ar fi folosit o parte însemnate din imobil.
A învederat că prin depunerea protocolului de predare-primire nr. 1272/18.01.2011 semnat cu Palatul Copiilor și prin depunerea extrasului din hotărârea de guvern a dovedit că menționata instituție a folosit imobilul care face parte din domeniul public al statului, în mod incorect reținând instanța de apel că nu este relevantă perioada în care imobilul a fost folosit de altă instituție.
A invocat că situația suprafeței imobilului este discutabilă, pe rolul instanțelor fiind înregistrat dosarul nr._ ce are ca obiect revendicarea celei mai mari părți din imobil, astfel că se impune suspendarea judecății în prezenta cauză până la soluționarea celuilalt dosar.
Cererea de suspendare a fost respinsă la termenul de judecată din 23.10.2013.
În drept, recurentul a invocat disp. art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și în baza art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de dispozițiile art. 299 și urm. C. pr. civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Menținând obligația pârâtului C. L. AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU M. de dezdăunare a reclamanților pentru lipsa de folosință a imobilului, tribunalul a avut în vedere mențiunile de carte funciară, cuprinsul protocolului invocat de pârât și faptul că, inclusiv ca urmare a exercitării rolului activ de către instanță, nu s-a putut identifica perioada folosinței imobilului și temeiul transferului imobilului către o altă instituție.
În recurs, pârâtul nu a depus înscrisuri noi care să probeze susținerile sale, altele decât cele avute în vedere de tribunal în soluționarea apelului. În realitate, pe calea recursului, fără a indica normele legale ce ar fi fost încălcate prin hotărârea recurată, (pentru ca disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ. să devină incidente), pârâtul critică modalitatea în care probele administrate au fost interpretate; or, aceste critici nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci netemeinicia ei, ele putând fi încadrate, eventual, în disp. art. 304 pct. 11 C. pr. civ., norma legală abrogată la data pronunțării deciziei recurate.
În mod corect a reținut tribunalul că intenția legiuitorului a fost cea de a obliga în temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001, art. 16.2 din HG nr. 250/2007 pe deținătorul înscris în cartea funciară la plata contravalorii lipsei de folosință, și nu pe o altă persoană sau instituție indicată de deținător.
O eventuală transmitere a folosinței către un terț nu poate fi opusă proprietarului imobilului cu afecțiune specială, deținătorul având, eventual, posibilitatea să se îndrepte împotriva terțului în situația în care folosința efectivă a imobilului a fost exercitată de acesta.
Pentru aceste considerente, văzând că tribunalul a dat corecta interpretare actului dedus judecății în baza disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ. raporta la art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ., art. 306 alin. 2 C. pr. civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâtul C. L. AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU M. împotriva sentinței civile nr. 293/16.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Reclamanta S. N., prin avocat, a solicitat obligarea petentului-recurent la plata a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Având în vedere complexitatea cauzei și munca îndeplinită în recurs de avocat, în baza art. 274 alin. 3 C. pr. civ. instanța va reduce onorariul sus-menționat și va obliga pârâtul la plata către recurenta S. N. a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C. L. AL ORAȘULUI SÂNNICOLAU M. împotriva sentinței civile nr. 293/16.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâtul la plata către recurenta S. N. a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/ 25.10.2013
Teh. AMT/2 ex./08.11.2013
Prima instanță: Judecătoria Timișoara – jud. O S A.
Instanța de apel: Tribunalul T. – jud. A. C., M. R.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 10-09-2013,... | Cereri. Decizia nr. 1705/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
