Expropriere. Decizia nr. 173/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1003/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 173
Ședința publică din 19 Noiembrie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții B. I. și B. S. S. precum și de către pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 312/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat G. O. în substituirea avocatului titular Stoianov L. în reprezentarea reclamanților și avocat G. D. în reprezentarea instituției pârâte.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror V. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse prin registratura instanței, la data de 12.11.2013, de către experții tehnici judiciari, la solicitarea instanței, copii de pe contractele de vânzare-cumpărare pe care le-au avut în vedere la efectuarea suplimentului de expertiză, respectiv: Contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1650/17.05.2012 la Birou Notarial M., Contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2433/27.11.2012 la Birou Notarial Public C. și R. și Contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1608/12.08.2011 la Birou Notari Publici Asociați „D.”. Se mai constată comunicate de către instituția pârâtă și înregistrate la registratura instanței la data de 18.11.2013, dovezile achitării a câte 500 lei reprezentând onorarii aferente suplimentului la expertiză, conform deconturilor de cheltuieli depuse la dosar de către experții C. K. și B. V..
Reprezentanta reclamanților depune la dosar trei chitanțe a câte 500 lei, care atestă cosemnarea la CEC a acestor sume reprezentând onorariul pentru fiecare din cei trei experți tehnici judiciari. De asemenea, depune la dosar extrasul de carte funciară privind imobilul în litigiu, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul anterior de judecată.
Nemaifiind formulate cereri și excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apeluri.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea apelului declarat de părțile pe care le reprezintă, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor rezultate din suplimentul raportului de expertiză. Totodată solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile experților, conform actelor doveditoare depuse la dosar.
Mai solicită ca la soluționarea apelului să fie avute în vedere concluziile scrise, pe care le depune la dosar.
În ceea ce privește apelul pârâtului, solicită ca acesta să fie respins.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea apelului formulat de instituția a cărui reprezentant este în prezenta cauză, pentru motivele dezvoltate în cererea de apel și respingerea apelului părților adverse.
În subsidiar, cu privire la pretențiile reclamanților învederează faptul că în suplimentul la expertiză, la prejudiciu au fost adăugate și „pierderile adiacente” care, în opinia sa, sunt nelegale și nedovedite, motiv pentru care solicită respingerea acestora. De asemenea, precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului reclamanților și respingerea apelului pârâtului.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față constată:
Prin sentința civilă nr. 312/31.01.2013, Tribunalul A. – Secția Civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții B. I. și B. S. S. față de pârâtul S. român prin CNADNR SA – București și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 171/264/10.10.2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Pecica, județul A., în parte, privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a stabilit la_ euro sau echivalentul în lei la data plății, fiind respinse în rest celelalte pretenții. Pârâtul a mai fost obligat să plătească reclamanților și suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.171/264/10.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de_ m.p. din terenul situat în Localitatea Pecica jud. A., având număr cadastral_ cu acordarea unei despăgubiri în sumă de_,09 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamanții au contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Prima instanță a constatat că cererea reclamanților se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
S-a reținut, de asemenea că, stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, concluzionându-se astfel că în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, prima instanță a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamanți, respectiv de către pârâtul expropriator.
Din concluziile raportului de expertiză, tribunalul a dedus că valoarea de circulație a suprafeței de_ m.p., ar fi de 540.000 lei, echivalentul a 119.000 euro. Totodată s-a observat că raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață deoarece:
- comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat. Comparabilele folosite se referă la terenurile ce au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt care le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane. Din acest motiv apreciază că rezultatele obținute sunt eronate.
S-a apreciat că deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, suma de 119.000 euro pentru o parcelă de_ m.p., dintr-un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exagerată.
În contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.
În opinia primei instanțe, finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
O dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Stabilindu-se că în realitate a fost o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, s-a considerat ca fiind firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Pentru motivul arătat, instanța de fond a acordat o valoare probantă deosebită adresei BNP „D.” cu sediul chiar în localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 – 3.000 euro/ha) au fost declarate (deși în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era societate comercială (fiind indicată în acest sens fila 152 dosar fond).
Tribunalul a apreciat că acest mod de a proceda este în deplin acord cu norma legală care face referire la prețurile cu care se vând terenurile „în mod obișnuit”, iar nu în situații de excepție.
Prin urmare, prima instanță a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate, rezultând o valoare de 9311,4 euro a ternului expropriat.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate, adică în concret 466 euro.
Tribunalul a considerat că reclamanților li se cuvine și o compensație de 2570,4 euro pentru lipsa venitului pentru un an agricol calculată ca venit net ponderat după o cultură de porumb (cea mai răspândită în zonă), având în vedere dispozițiile art.9 din Legea nr.255/2010 și faptul că decizia de expropriere nr.1124/4.08.2011 marchează pierderea posesiei reclamanților asupra terenului expropriat, fără ca în patrimoniul acestora să se regăsească justa despăgubire, coroborat cu împrejurarea că pârâtul nu contestă utilizarea anterioară a terenului agricol de către reclamanți.
Tribunalul nu a reținut argumentele reclamanților privind lucrările de evaluare realizate în temeiul legislației anterioare, pe considerentul că potrivit art.31 din lege expropriatorul are latitudinea de a folosi sau nu respectivele documentații ori evaluări, în timp ce persoana expropriată beneficiază de garanția verificării caracterului echitabil al despăgubirii de către instanța de judecată, legea dispunând, în plus, la art.32, că este aplicabilă inclusiv procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare la data intrării ei în vigoare.
Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor sensibil mai mari stabilite inițial, în opinia instanței de fond, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
S-a apreciat totodată că cele susținute de către reclamanți, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în termen legal, atât reclamanții cât și instituția pârâtă.
Instituția pârâtă și-a intitulat inițial calea de atac ca fiind recurs, susținând apoi că este vorba de un apel.
Reclamanții au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii lor și al obligării instituției pârâte la plata despăgubirilor potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța a aplicat greșit legea, manifestându-și rolul activ prin faptul că a administrat probe în favoarea pârâtului fără ca acesta să le solicite sau fără ca el să fi contestat vreuna din probele administrate de reclamanți.
În acest sens, contractele de vânzare-cumpărare pentru terenuri, depuse din oficiu la dosar nu au relevanță câtă vreme nu s-a dovedit că ele se referă la terenuri cu o situație similară celui în litigiu, probă care trebuia comparată cu rezultatul expertizei efectuate în cauză.
În ceea ce privește expertiza efectuată în dosar se susține că aceasta a fost nejustificat înlăturată de instanța de fond, fără nicio argumentație logică în condițiile în care ea se bazase pe valoarea efectivă de piață a unor terenuri similare, valorile stabilite prin expertizele notarilor publici fiind doar niște valori orientative și, de aceea, neputând fi luate în considerare.
Potrivit legii (art. 26 al. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, aplicabil conform art. 9 al. 3 din Legea nr. 198/2004), despăgubirea ce trebuie plătită de stat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane, sintagma „valoare reală” reprezentând prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, aspect pe care expertiza efectuată l-a dovedit.
În ceea ce privește daunele cauzate reclamanților, deși prima instanță reține că sunt pertinente și concludente concluziile expertizei în acest sens, în dispozitivul sentinței nu amintește de ele.
Pe fondul cauzei, reclamanții susțin că atâta timp cât s-a dovedit că ei au fost proprietarii terenului de 31.038 m.p. pe care statul l-a expropriat în baza Legii nr. 255/2010, că măcar prețul de 4,34 euro/m.p. (stabilit inițial prin expertiza bazată pe H.G. nr. 416/28.04.2010, act normativ pe care Legea nr. 255/2010 nu îl contrazice) trebuie avut în vedere pentru o justă despăgubire, rezultă că acțiunea lor trebuia admisă așa cum s-a stabilit prin expertiză și, aceasta cu atât mai mult cu cât, în caz contrar, s-ar crea o discriminare între ei și alți proprietari care, anterior, au beneficiat de despăgubiri mai mari, potrivit legii inițiale.
Prin apelul său, instituția pârâtă a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamanților.
În motivarea apelului s-a arătat aceea că nu trebuie avut în vedere în stabilirea despăgubirilor decât raportul de expertiză care a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor – pe care reclamanții au contestat-o în prezentul dosar – și care a fost întocmit cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 1 al. 7 – 9 din Legea nr. 255/2010, care obligă evaluatorul a se raporta la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 al. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Prin notele de ședință și concluziile scrise formulate de reclamanți pentru termenul de judecată din 23.04.2013 au fost reiterate motivele din apel și s-a solicitat respingerea ca nefondat a apelului instituției pârâte.
Având în vedere natura comună a criticilor ambelor părți, efectul devolutiv al apelului precum și obligația instanței, prevăzută de art. 129 al. 5 C.pr.civ., de a lămuri toate aspectele cauzei necesare soluționării temeinice și legale a cauzei, Curtea a constatat ca oportună punerea în discuție contradictorie a părților a necesității completării probatoriului în sensul suplimentării expertizei inițiale cu un raport care să fie întocmit în conformitate cu criteriul legal în materia stabilirii despăgubirilor pentru imobilele expropriate (art. 26 al. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994), probă cu a cărei administrare toate părțile au fost de acord.
Suplimentul de expertiză, însoțit de actele juridice la care s-a făcut referire în cuprinsul său, au fost depuse la dosar fără ca vreuna din părți să formuleze obiecțiuni împotriva lui, achiesând, în acest fel, la constatările, concordante, ale celor trei experți.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul declarat de reclamanți este parțial fondat iar apelul instituției pârâte este nefondat.
Rezultă astfel că ambele apeluri poartă asupra unuia și aceluiași aspect de nelegalitate a hotărârii - și anume cel referitor la criteriile legale ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilele expropriate - pe care fiecare din părți le interpretează în funcție de propriul său interes și despre care se afirmă că nu au fost avute în vedere de instanță la momentul pronunțării hotărârii.
În aprecierea corectă a situației din dosar este important a se observa faptul necontestat potrivit căruia reclamanții au fost proprietarii terenului expropriat, că acest fapt s-a produs sub incidența Legii nr. 255/2010 și a H.G. nr. 416/2010 completată cu H.G. nr. 488/2011 și că, în atare condiții, trebuie să beneficieze de acordarea unor despăgubiri conform legii.
În raport de aceste date, Tribunalul A. ca instanță de fond, în mod judicios a considerat că stabilirea despăgubirilor în temeiul legii speciale (Legea nr. 255/2010) se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Cu alte cuvinte, în alcătuirea acestei valori intră două elemente: unul variabil, ce ține de particularitățile dreptului subiectiv al fiecărui proprietar, apreciat în raport de caracteristicile proprii imobilului expropriat și un altul, identic pentru toți subiecții, apreciat în raport de criteriul valorii de tranzacție pentru terenuri similare la momentul efectuării expertizei.
Acest din urmă criteriu este expresia tratamentului juridic, egal și nediscriminatoriu, al proprietarilor imobilelor, din partea statului ce este obligat să-i recompenseze pentru privarea de bunurile lor.
Totodată, instituirea acestui criteriu unic a fost necesară pentru că, fără plata unei sume rezonabile raportat la valoarea bunurilor, exproprierea ar constitui o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, rupând echilibrul necesar ce trebuie să existe între imperativul protecției acestui drept și asigurarea realizării obiectivelor de interes general care au impus-o.
Pornind de la aceste considerente, urmează a se constata că soluția de admitere în parte a acțiunii în despăgubiri pe care instanța de fond a pronunțat-o nu s-a bazat pe regula de calcul stabilită de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 deși în mod corect s-a reținut că este textul aplicabil în materie.
În mod corect a fost ignorată expertiza colegială efectuată în cauză, ale cărei concluzii majoritare s-au bazat pe alte criterii decât cele impuse de lege (în concret, pe metoda comparației de piață și metoda randament), însă în mod eronat nu s-a procedat la valorificarea prin expertiză a datelor conținute în probele administrate din oficiu de către instanță (contractul de vânzare-cumpărare comunicat de un birou notarial din zona situării terenurilor) precum și a altor date din acte cu conținut similar ale altor birouri notariale, pe care experții erau obligați să le procure pentru a asigura respectarea criteriilor de evaluare prevăzute de lege.
În absența unei expertize bazate pe cerințele art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 – probă pe care legea o impune – instanța nu putea proceda ea însăși la alegerea uneia sau alteia din valorile de tranzacție înscrise în contractele întocmite de notar, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit că acest notar este singurul care ar fi autentificat contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare celui în litigiu la data când s-a dispus efectuarea expertizei.
De aceea, în virtutea respectării întocmai a dispozițiilor neechivoce ale legii, Curtea a încuviințat suplimentarea probatoriului prin întocmirea unui supliment de expertiză care să aibă ca reper textul de lege menționat.
Din conținutul suplimentului la raportul de expertiză a rezultat că prețul mediu de vânzare pe piața liberă a unor terenuri cu situație similară (respectiv a unor terenuri agricole în extravilan) situate în aceeași unitate administrativ-teritorială (localitatea Pecica, jud. A.) este de 3,70 euro/m.p., astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare încheiate la data de 12.08.2012, 17.05.2012 și 27.11.2012, autentificate de notari publici din birouri diferite și depuse în copie la dosar.
Având în vedere valoarea stabilită prin concluziile concordante ale celor trei experți desemnați potrivit legii precum și suprafața de 31.038 m.p. ce a fost expropriată din patrimoniul reclamanților B. I. și B. S. S. rezultă că despăgubirea ce li se cuvine cu acest titlu este de 520.000 lei – moneda oficială ce trebuie avută în vedere de autorități – (echivalentul a 114.700 euro), sumă la a cărei plată urmează a fi obligată instituția pârâtă.
În ceea ce privește pretențiile reclamanților de acordare și a altor sume cu titlu de daune cauzate prin exproprierea terenului lor, Curtea constată că, în mod justificat, instanța de fond nu a impus pârâtul și la plata lor și, aceasta, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. la data de 20.02.2012, reclamanții au solicitat doar obligarea instituției pârâte la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat.
Cu toate acestea, prin obiectivele expertizei pe care instanța de fond le-a încuviințat-o, ei au solicitat și stabilirea valorii beneficiului nerealizat nu și alte despăgubiri pentru daune colaterale.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței, acest lucrum cessans reprezintă valoarea, exprimată în bani, a sporului patrimonial pe care creditorul l-ar fi realizat, în condițiile obișnuite ale circuitului civil dacă ar fi putut să-și exploateze bunul fără ca debitorul (în cazul de față, statul) să intervină.
În raport de acest fapt, chiar dacă s-ar considera că instanța a fost legal investită pentru a se pronunța și asupra acestui aspect (lucru care în cauză nu se confirmă), valoarea beneficiului nerealizat nu putea fi impusă la plată instituției pârâte câtă vreme, potrivit obligațiilor procesuale ce îi revin nu a probat nici compunerea, nici întinderea acestui prejudiciu.
Atât în expertiza efectuată în fața instanței de fond cât și în suplimentul acesteia întocmit în apel, nu au fost identificate componente ale pretinsului beneficiu nerealizat (în sensul celor consacrate în doctrină și jurisprudență astfel cum s-a menționat anterior), daunele colaterale despre care vorbesc experții referindu-se la alte aspecte (respectiv la despăgubirile necesare pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, despăgubiri cauzate de cheltuielile suplimentare de transport, despăgubiri cauzate de lipsa subvenției, despăgubiri datorate pentru exploatarea, greu de realizat, a terenurilor rămase după dezmembrare precum și despăgubiri pentru lipsa de acces la acestea), repere care însă nu au fost invocate în acțiunea reclamanților.
Cum, potrivit art. 129 al. 6 C.pr.civ., judecătorii nu pot dispune decât asupra cererilor cu care au fost investiți și câtă vreme reclamanții în cauză nu au solicitat decât valoarea terenului expropriat, în mod justificat Tribunalul A. ca instanță de fond, nu s-a pronunțat prin dispozitiv decât asupra acestei solicitări.
În raport de considerentele de fapt și de drept menționate în cuprinsul prezentei, de faptul că în apel instituția pârâtă nu a contestat valoarea stabilită, în mod concordant, de către cei trei experți care au efectuat suplimentul de expertiză și pentru că această valoare se raportează la criteriul legal prevăzut de art. 26 al. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, și la probele administrate conform aceluiași text, Curtea va admite apelul reclamanților B. I. și B. S. S., va schimba în parte sentința Tribunalului A. și va obliga instituția pârâtă să le plătească acestora suma de 520.000 lei pentru terenul de 31.038 m.p. ce le-a fost expropriat.
Celelalte dispoziții referitoare la anularea hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 – Pecica, jud. A., vor fi menținute ca atare.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor civile ce se cuvin reclamanților ca efect al lipsirii lor de terenul avut în proprietate fiind justificată și legală, impune respingerea, pe cale de consecință, a apelului instituției pârâte prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor acestora.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 276 C.pr.civ., va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariile de expert achitate de aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul S. român prin M.T.I. – CNADNR S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 312/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă.
Admite apelul declarat de reclamanții B. I. și B. S. S. împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă instituția pârâtă să plătească reclamanților suma de 520.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru terenul expropriat de 31.038 m.p.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelantul pârât să plătească apelanților reclamanți suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 Noiembrie 2013.
Președinte, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Se comunică:
-reclamanților apelanți:
B. I. – A., ., . – la cab. av. Stoianov L.
B. S. S. - A., ., . – la cab. av. Stoianov L.
-pârâului apelant
S. R. PRIN CNADNR PRIN DRDP – București, .. 38, sector 1
S. R. PRIN CNADNR PRIN DRDP – Timișoara, .. 18, jud. T.
-PARCHETULUI DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA – Timișoara, jud. T.
Red.D.C./20.11.2013
Tehnored.O.I./7 ex/29.11.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud. S. C. Ș.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 460/2013. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 834/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
