Expropriere. Decizia nr. 650/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 650/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 993/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 650
Ședința publică din 24.04.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții LUCAS M. ȘI LUCAS G. și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN M.T.I. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 119 din 22.01.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ având ca obiect exproprieri – despăgubiri.
La apelul nominal, efectuat în ședință publică se prezintă pentru reclamanți av. Stanoiov L., pentru pârât av. G. D..
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror B. E. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta reclamanților depune la dosar împuternicirea avocațială, note de ședință și concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtului depune la dosar împuternicirea avocațială și înscrisuri pe care le comunică reclamantei.
Instanța, din oficiu, supune discuției natura căii de atac formulată de reclamanți raportat la art. 2821 alin. 1 C. pr. civ., acesta fiind recurs.
Reprezentanta reclamanților arată că este de acord cu recalificarea apelului în recurs.
Reprezentantul pârâtului arată că nu se opune recalificării apelului în recurs
Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii.
Instanța califică ca recurs apelul depus de reclamanți.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea recursului declarat de reclamanți, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor conform raportului de expertiză, fără cheltuieli de judecată. De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de pârât.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea recursului său și respingerea recursului formulat de reclamanți.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr. 119 din 22.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții L. M. și L. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect despăgubiri.
A anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 174/267 din 10.10.2011.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 59,53 euro sau echivalentul în lei conform cursului oficial al BNR, la data plății, cu titlu de despăgubiri.
A respins restul pretențiilor solicitate.
A compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere considerentele mai jos redate.
Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 174/267/10.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 189 mp din terenul situat în Localitatea Pecica Jud. A., având număr cadastral_ înscris în CF_ nedefinitivă Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 134,76 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro / mp.
Reclamanții contestă această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamanților se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 189 mp, ar fi de 3200 lei, echivalentul a 725 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 725 euro pentru o . mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 – 2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv: data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.
În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte (f. 147-166), prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse de numai 5000 mp. până la suprafețe mai mari de 6,2 ha., 6,3 ha. sau chiar 6,4 ha. de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011 – 2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6 – 0,9 lei/mp., dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei nr. 221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.” în zona Pecica s-au înregistrat în situații mai rare de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp. preț pe care instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 1780 mp. expropriată de la reclamanți pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.
Din înmulțirea suprafeței expropriate de 189 mp. de teren din proprietatea reclamantei, cu un preț de 0,3 euro/mp. cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul Orașului Pecica, rezultă o valoare de 56,7 Euro.
Instanța nu a reținut valoarea de piață din contractele de vânzare – cumpărare de la filele 220 – 233 dosar întrucât unul din contracte a fost încheiat în noiembrie 2012 cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Intreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți. La fel nici contractul din de vânzare-cumpărare din 17 05 2012 prin care o societate a dobândit un teren nu este relevant deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17 02 2011. Pe de altă parte contractul autentificat la 12 august 2011 încheiat între două societăți comerciale nu este relevant față de criteriul stabilit de art.26 alin.1 și 2 din L nr.33/1994.
Sintagma de ,, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel atâta timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comisioane. Prin urmare instanța concluzionează că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie inclusă și suma de 2,83 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.
În schimb nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
De asemenea nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că, a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din L nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții Lucas M. și Lucas G. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect despăgubiri, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 174/267 din 10.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 59,53 Euro sau echivalentul în lei conform cursului oficial BNR la data plății cu titlu de despăgubiri, și a respins restul pretențiilor solicitate.
Având în vedere că părțile au suportat onorariile experților, iar acțiunea s-a admite în parte și doar într-o măsură redusă, în baza art. 276 Cod procedură civilă, cheltuieli legate de expertiză au fost compensate, în cauză nefăcându-se dovada unui onorar de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Lucas M. și Lucas G., cale de atac ce a fost recalificată de către instanță din apel în recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata despăgubirilor potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au arătat că sentința apelată este criticabilă pentru aceea că a fost admisă doar în parte acțiunea, iar argumentarea primei instanțe privind obligarea pârâtului la plata sumei de 59,53 euro are la bază doar adresa BNP D., instanța luând în considerare valoarea de 3.000 euro/ha ca fiind elocventă pentru stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat și înlăturând raportul de expertiză din care rezultă valoarea de 9001 euro .
Că, prima instanță, în baza rolului activ, a administrat probe în favoarea pârâtului, fără ca acesta să fi solicitat administrarea vreunei probe sau să fi contestat vreuna din probele administrate de ei, dispunând, din oficiu, depunerea unor contracte de vânzare – cumpărare de teren pe raza localității Pecica, contracte care nu reprezintă relevanță, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că terenurile tranzacționate sunt similare celui ce face obiectul acestui dosar, precizând că, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, prima instanță avea obligația de a compara rezultatul expertizei efectuate cu oferta și cu pretențiile formulate de parte, ceea ce nu s-a întâmplat.
Recurenții au mai susținut că raportul de expertiză efectuat în cauză a avut în vedere valoarea de piață a terenurilor similare, astfel că nu pot fi avute în vedere valorile stabilite prin expertizele notarilor publici, care sunt orientative, întrucât potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul creat proprietarului.
În continuare, au arătat că sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială” definește prețul de piață, a cărui stabilire presupune administrarea de către părți a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de judecătorul cauzei, ceea ce în cazul de față nu s-a realizat în condițiile în care prima instanță nu a luat în considerare contractele de vânzare – cumpărare depuse de către ei.
În ceea ce privește daunele datorate proprietarului, au arătat că prima instanță le-a înlăturat fără ca măcar să aducă aminte de ele, după cum în mod nejustificat, cu încălcarea art. 274-276 C. pr. civ., a înlăturat și cheltuielile de judecată, deși a fost admisă în parte acțiunea.
Totodată, au învederat că valoarea medie pentru terenurile extravilane din jurul orașului Pecica este de 10 euro/mp și că potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010 „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”, ceea ce înseamnă că expertiza efectuată de expertul CNADNR U. I. R., în baza HG nr. 416/28.04.2010, prin care s-a stabilit o valoare de despăgubire de 4,36 euro/mp, rămâne valabilă, câtă vreme prin Hotărârea nr. 488/2011 nu se menționează că noile sume stabilite ca despăgubiri ar fi fost stabilite printr-o nouă expertiză.
Astfel, au susținut că se creează o discriminare prin faptul că anterior a fost stabilit un alt nivel de despăgubire pentru același teren.
Pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare în această cauză, deși a fost citat în acest sens.
În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate care se încadrează în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 alin 3 și 61 C. pr. civ., Curtea apreciază că este întemeiat recursul reclamanților, pentru considerentele de mai jos
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.
În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul de la filele 176, 177 din dosarul de fond, că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparațiile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât în recurs reclamanții au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/mp.
Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Cod proc.civilă, va admite recursul reclamanților, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
În rejudecare, instanța va ordona experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții Lucas M. și Lucas G. și pârâtul S. R. reprezentat de M.T.I prin CNADNR- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva Sentinței civile nr. 119 din 22.01.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ /2013.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. OG/29.04.2013
Teh. AMT/2 ex./15.05.2013
Prima instanță: Tribunalul A.: - jud. Ș. V.
| ← Expropriere. Decizia nr. 900/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 408/2013. Curtea de... → |
|---|
