Succesiune. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 923.1/325/2006
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 140
Ședința publică din 30.01.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul G. Ș. A. împotriva deciziei civile nr.446/A/16.05.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții G. G., G. A. și G. G. D., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal pârâtul recurent G. Ș. A. asistat de doamna avocat O. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, respectiv respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. De asemenea, arată că nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 446 din 16 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarate de pârâtul G. Ș. A. împotriva senitinței civile nr._/26.10.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați G. G., G. A. și G. G. D..
În consecință, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe care a dispus următoarele:
A admis acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți reconvenționali G. G., G. A. și G. G. D. împotriva pârâtului reclamant reconvențional Ghiucan Ș. A..
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional.
A constatat că din masa succesorala rămasă după defuncta G. M. Hildegarda, decedata la 6.06.1994, cu ultimul domiciliu în Timișoara, ., jud. T. face parte și imobilul situat în Timișoara, ./A compus din gradină în suprafață de 2647 mp înscris în CF nr._ sub nr . top_/1 bun propriu dobândit cu titlu de restituire anterior moștenire în temeiul sentinței civile nr. 255/1995 a Tribunalului T., irevocabilă, pe lângă bunurile imobile cuprinse în certificatul de moștenitor nr. 2795/17.11.1994 eliberat de fostul notariat de Stat al jud. T. dobândit de G. Livius în calitate de soț supraviețuitor în cota de 2/8 și de G. A. D. și de pârâtul reclamant reconvențional G. S. A. în calitate de descendenți de gradul I în cote de 3/8 fiecare .
A constatat că după defunctul G. Livius decedat la data de 10.03.2002 cu ultimul domiciliu în ., Timișoara, au calitatea de succesori G. S. A. în calitate de descendent de grad I în cota de 2/4 și reclamanții pârâți reconvenționali G. A. și G. G. D. în calitate de descendenți de gradul I de fiu precedat ( G. A. D. decedat la 2.03.1998 ) în cota de 1/4 fiecare .
A constatat că părțile au dobândit imobilul în litigiu în următoarele cote:
Reclamanta pârâtă reconvenționala G. G. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G. A. D. - cota de 6/64 ( 2/8 din 3/8), reclamanții-pâtâți reconvenționali G. A. si G. G.-D. - cota de câte 13/64 fiecare ( câte 9/64 după autorul G. A. D. și câte 4/64 după autorul G. Livius prin reprezentare ) și pârâtul-reclamant reconvențional-cota de 32/64 ( 24/64 după G. M. Hildegarda și 8/64 după G. Livius).
A constatat că terenul agricol în suprafață de 4 ha a fost atribuit prin testamentul autentificat la 18 martie 1994 autorului G. A., terenul a fost dobândit de reclamanții reconvenționali G. G., G. A. D. și G. G. D. în calitate de succesori ai defunctului G. A. D..
A dispus sistarea stării de indiviziune potrivit variantei a doua a raportului de expertiză tehnica întocmit de expert tehnic judiciar S. I. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A atribuit în deplina proprietate și liniștită posesie pârâtului reclamant reconvențional lotul nr. 1 compus din teren intravilan situat în Timișoara, ./A, în suprafață de 1324 mp cu număr top_/1/1, iar reclamanților-pârâți lotul nr.2 compus din teren intravilan cu aceiași locație în suprafață de 1323 mp cu număr top_/1/2.
A dispus înscrierea dreptului de proprietate exclusiva in CF nr._ – Timișoara în favoarea pârâtului reclamant reconvențional G. S. asupra parcelei cu nr. top_/1/1 și într-o carte funciara nouă în favoarea reclamanților pârâți reconvenționali G. G., G. A. și G. G. D. asupra parcelei cu nr. top_/1/2, în ambele cazuri cu titlu de sistare stare de indiviziune; fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin testamentul autentificat la data de data de 18 martie 1994 testatoarea G. M. Hildegarda a testat în favoarea fiilor săi G. S. și G. A. anumite bunuri. Așa cum a reținut instanța de control judiciar prin acest testament s-a realizat un partaj de ascendent.
Partajul de ascendent este un act juridic prin care o persoana își împarte averea sa fie în totalitate, fie în parte între moștenitorii săi din clasa descendenților. El poate fi făcut în doua feluri: printr-un act juridic între vii, adică sub forma unei împărțeli donație și printr-un act juridic pentru cauza de moarte, adică sub forma unei împărțeli testamentare. Partajul de ascendent testamentar își produce efectele pe data decesului ascendentului, adică pe data deschiderii succesiunii. La această dată fiecare dintre descendenții în cauza devine, în temeiul împărțelii de ascendent, proprietarul bunurilor sau bunului anume determinate și atribuite ca urmare a împărțelii pe ascendent, moștenirea transmițându-se divizată pe moștenitori potrivit dorinței ascendentului. Bunurile care nu au fost cuprinse în împărțeala de ascendent inclusiv cele dobândite de el ulterior actului de partaj se vor moșteni în indiviziune și se vor partaja potrivit dreptului comun.
La deschiderea succesiunii, nu mai exista o stare de indiviziune, dimpotrivă fiecare moștenitor dobândește un drept de proprietate exclusiva asupra bunurilor cuprinse în lotul ce i s-a atribuit, fără a mai fi cazul să se efectueze un alt partaj succesoral.
Așadar, în temeiul testamentului autentificat sub nr._/18.04.1994, la data decesului autoarei G. M. Hildegarda – 6.06.1994, G. S. – pârâtul reclamant reconvențional a devenit proprietarul suprafeței de 6 ha teren din totalul de 10 ha teren asupra cărora s-a stabilit dreptul de proprietate în baza adeverinței nr. 352/28.10.1991 a Comisiei mun. Timișoara și a sentinței civile nr._/4 noiembrie 1992, iar G. A. –autorul reclamanților pârâți reconvenționali a devenit proprietarul suprafeței de 4 ha teren din totalul de 10 ha teren asupra cărora s-a stabilit dreptul de proprietate în baza adeverinței nr. 352/28.10.1991 a Comisiei mun. Timișoara și a sentinței civile nr._/4 noiembrie 1992.
Celelalte bunuri imobile care nu au fost individualizate în testamentul încheiat la 18.04.1994 inclusiv cele dobândite de testatoare ulterior actului de partaj, s-au moștenit în indiviziune și s-au partajat potrivit dreptului comun.
Cu privire la imobilul situat în Timișoara, . A compus din gradină în suprafață de 2647 mp, înscris în CF nr._ sub nr. top_/1 dobândit în baza sentinței civile nr. 255/5 aprilie 1995 pronunțata de Tribunalul T., instanța de fond a constatat că nu a făcut obiectul partajului de ascendent făcut prin testament întrucât a intrat în patrimoniul testatoarei ulterior decesului acesteia care s-a produs la data de 6.06.1994 și s-a partajat potrivit regulilor succesiunii legale. În considerarea acestui argument cererea reconvențională formulată de pârâtul G. S. prin care solicita atribuirea în proprietate exclusivă a acestui imobil a fost respinsă ca neîntemeiata.
În aceste condiții, cu privire la acest imobil au fost aplicate regulile devoluțiunii legale, respective art. 650 și următ. C. civil.
Prin urmare, din masa succesorala rămasă după defuncta G. M. Hildegarda, decedata la 06.06.1994, cu ultimul domiciliu în Timișoara, . face parte și imobilul situat în Timișoara, . A compus din gradina în suprafață de 2647 mp, înscris în CF nr._ sub nr. top_/1 dobândit în baza sentinței civile nr. 255/5 aprilie 1995 pronunțată de Tribunalul T., irevocabilă, pe lângă bunurile imobile cuprinse în certificatul de moștenitor nr. 2705/17.11.1994 eliberat de fostul Notariat de Stat al jud. T., dobândite de G. Livius în calitate de soț supraviețuitor în cota de 2/8 și de G. A. D. și de pârâtul reclamant reconvențional G. S. A., în calitate de descendenți de grad I în cote de 3/8 fiecare.
Instanța de fond a constatat ca după defunctul G. Livius decedat la data de 10.03.2002 cu ultimul domiciliu în . Timișoara au calitatea de succesori: pârâtul reclamant reconvențional G. S. A. în calitate de descendent de grad I în cota de 2/4 și reclamanții G. A. și G. G. D. în calitate de descendenți de grad I de fiu predecedat ( G. A. D. decedat la data de 2.03.1998 ) în cote de 1/4 fiecare; că asupra imobilului situat în . părțile au dobândit următoarele cote: reclamanta pârâtă reconvenționala G. G. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G. A. D. cota de 6/64( 2/8 din 3/8); reclamanții pârâți reconvenționali G. A. și G. G. D. - cote de 13/64 fiecare ( cate 9/64 după autorul G. A. D. și câte 4/64 după autorul G. Livius prin reprezentare ) și pârâtul reclamant G. S. cota de 32/64 ( 24/64 după G. M. Hildegarda si 8/64 după G. Livius).
În ce privește cererea de partajare a imobilului situat în . A, având în vedere ca potrivit raportului de expertiza întocmit de S. I. care face parte integrantă din prezenta hotărâre acest imobil este comod partajabil în natura, raportat la art. 673 ind. 5 alin. 2 C. pr. civ. care instituie principiul împărțirii bunurilor în natura si art. 728 alin. 1 C. civ. potrivit căruia ,,nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune“, instanța de fond a dispus sistarea stării de indiviziune și a procedat la partajarea terenului potrivit variantei a II-a a raportului de expertiză, pe care a apreciat-o ca fiind cea mai avantajoasa pentru părțile litigante, întrucât asigura o configurație care ridica valoarea ambelor loturi, egale ca suprafață și cu dimensiuni de asemenea avantajoase.
Astfel, instanța de fond a atribuit în deplina proprietate și liniștită posesie lotul nr. 1 constând în teren (grădină) în . în suprafață de 1324 mp cu nr. top_/1/1 în favoarea pârâtului reclamant reconvențional G. S. și lotul nr. 2 constând în teren cu aceeași destinație și locație, în suprafață de 1323 mp cu nr. top_/1/2 în favoarea reclamanților pârâți reconvenționali G. G., G. A. si G. G. D..
În temeiul art. 34 din Legea nr. 7/1996 instanța de fond a dispus înscrierea dreptului de proprietate exclusiva în CF nr._ – Timișoara în favoarea pârâtului reclamant reconvențional G. S. asupra parcelei cu nr. top_/1/1 și într-o carte funciara noua în favoarea reclamanților pârâți reconvenționali G. G., G. A. și G. G. D. asupra parcelei cu nr. top_/1/2, în ambele cazuri cu titlu de sistare stare de indiviziune.
Din rațiuni de echitate și având în vedere că pârâtul reclamant reconvențional nu este în culpa procesuala, dată fiind atitudinea acestuia de admitere în parte a cererii reclamanților, au fost respinse cererile de acordare a cheltuielilor de judecata.
Prin apelul promovat împotriva hotărârii primei instanțe, pârâtul G. Ș. A. a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
În motivare apelantul arată că partajul de ascendent s-a realizat prin testament și nu prin donație și trebuie să îndeplinească condițiile de formă statornicite pentru asemenea acte adică testament și nu donații.
În speță testamentul întocmit de defunctă nu este un act autentic de un notar public.
Obiectul partajului de ascendent în cazul partajului realizat pe calea testamentul sunt aplicabile prev. art. 795 alin 2 C.civ. care statuează „Împărțeala făcut prin acte între vii nu poate avea ca obiect decât bunuri prezente”. Această dispoziție se aplică doar împărțelii făcute prin donație care nu poate avea ca obiect decât bunuri prezente și nu și cele viitoare ca o consecință a principiului irevocabilității donațiilor .
În ceea ce privește împărțeala de ascendent prin testament ea poate cuprinde și bunuri viitoare deoarece art. 795 alin 2 C.civ. se referă numai la interdicția donației bunurilor viitoare regula irevocabilității donațiilor nu este aplicabilă prevederilor testamentare iar împărțeala făcută prin testament nu produce efecte decât la moartea testatorului.
În condițiile în care defuncta Hildergarda M. a stipulat în testamentul său precum că lasă fiului său, apelantul, toate bunurile imobile ce vor exista în patrimoniul acesteia la data decesului cu excepția casei din . și a suprafeței de 4 ha teren arabil înseamnă că toate aceste bunuri imobile constituie bunuri viitoare în accepțiunea instituției de partaj de ascendent prin testament.
Singurul aspect ce ar fi putut fi pus în discuție l-ar fi reprezentat eventuala încălcare a rezervei succesorale însă așa cum este evident niciodată nu s-a invocat un asemenea aspect. În prezent posibilitatea de a cere reducțiunea testamentului nu mai există o asemenea intenție fiind perimată prin trecerea a mai mult de 3 ani.
Mai mult în cursul soluționării acțiunii înregistrat sub nr._/2000 a Judecătoriei Timișoara reclamanții G. G., G. A. și G. G. D. au învederat precum că recunosc testamentul autentificat sub nr._/18.03.1994. Ulterior au renunțat la judecata instanța luând act de renunțarea la judecata cauzei prin sentința civilă nr. 8733/2001.
Mai arată apelantul că prin întocmirea procurii speciale autentificată de Notariatul de Stat T. sub nr._ din 18.03.1004 adică în aceeași zi anterior întocmirii testamentului în favoarea apelantului, defuncta l-a împuternicit pe G. Ș. A. să o reprezinte interesele și să-i apere drepturile în fața Judecătoriei Timișoara în dosarul nr._/1993 având ca obiect revendicarea grădinii din . A.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinarea depusă reclamanții intimați G. G., G. A. și G. G. D. au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare intimații arată că obligația instanței de fond, cu care a fost sesizată, a fost aceia de a dezbate suplimentul succesoral al unei succesiuni legale, privitor la un imobil care nu a făcut obiectul dezbaterii succesorale notariale anterioare.
Părțile din acest litigiu sunt fiul defunctei ( pârâtul) și soția și nepoții după fiul predecedat ( reclamanții).
Având în vedere că moștenitorii defunctei nu s-au înțeles în fața notarului public și nici în fața instanței, aceasta din urmă este ținută de opțiunea moștenitorului care a deschis succesiunea și a dezbătut aceasta în procedura notarială, adică de succesiune legală.
Acest bun din masa succesorală ce face obiectul litigiului nu putea face parte din dezbaterea succesorală din anul 1994, deoarece înscrierile în cartea funciară au avut loc abia în cursul anului 1995.
Dar acest lucru nu schimbă caracterul succesiunii, nu o transformă din succesiunea legală în una testamentară.
În fața notarului, succesorii au fost întrebați dacă vor să dezbată o succesiune legală sau testamentară, în cazul în care există un testament. Odată optat pentru una din cele două succesiuni, următoarele succesiuni, care de fapt sunt suplimente succesorale, urmează același regim juridic.
Pârâtul nu a declarat testamentul, ba mai mult a declarat că defuncta nu a lăsat testament, recunoscând la interogator, că acest testament se afla din totdeauna la el, ca atare, succesiunea ce se dezbate în acest dosar este și rămâne una legală, arată intimații.
Tribunalul a apreciat că apelul pârâtului este neîntemeiat pentru următoarele argumente:
Referitor la argumentul reclamantului reconvențional apelant, în sensul că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 795 alin. 1 din vechiul Cod civil, întrucât partajul de ascendent este realizat pe calea testamentului, acesta este nefundat .
Astfel, textul invocat de apelant nu este decisiv în speța de față, fiindcă nu pune problema ca bunul din litigiu să fi fost un bun viitor inclus în partajul de ascendent, iar instanța de fond nu ar fi ținut seama de acest aspect. Dimpotrivă acest bun a intrat în patrimoniul testatoarei după ce aceasta a realizat partajul de ascendent testamentar, respectiv după decesul ei.
Este evident că printr-o interpretare per a contrario împărțeala de ascendent făcută prin testament poate purta și asupra bunurilor viitoare, numai că acest lucru trebuie prevăzut în testament.
Or, în speța de față, imobilul din litigiu situat în Timișoara . nu a făcut obiectul partajului de ascendent, fiindcă a intrat în patrimoniul testatoarei după decesul acesteia și fiindcă în testament nu se face vorbire despre el ca bun viitor.
În acest context, tribunalul apreciază că decisiv este art. 796 din vechiul cod civil care proclama că bunurile necuprinse în împărțeala de ascendent se vor împărții „ conform cu legea”, adică vor fi dobândite de moștenitori în stare de indiviziune potrivit dreptului comun.
Prin urmare, prin prisma acestui text de lege care nu distinge între împărțeala de ascendent realizată prin donație sau prin testament, bunurile care nu au făcut obiectul acestei împărțeli de ascendent vor fi dobândite de moștenitori în stare de indiviziune, potrivit dreptului comun.
Astfel, în mod judicios prima instanța a reținut că în legătura cu acest imobil vor fi aplicate regulile devoluțiunii legale, respectiv art. 650 și următoarele din vechiul Cod civil incidente în speță.
În concluzie, în baza acestor argumente, tribunalul a apreciat că toate criticile formulate de apelant sunt neîntemeiate, astfel încât în baza art. 296 C.pr.civ., a respins cererea de apel.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâtul G. Ș. A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii reclamanților și admiterea cererii reconvenționale.
Pârâtul recurent și-a motivat în drept recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8, și 9 C.pr. civ, arătând cu privire la primul caz (304 pct. 5) că instanțele ierarhic inferioare ( de fond și de apel ) nu au respectat dispozițiile instanței de casare, respectiv decizia nr. 29/14.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, ceea ce a dus la pronunțarea unei soluții nelegale.
Că, instanța de recurs a casat hotărârea anterioară stabilind în sarcina instanței investite cu soluționarea cauzei obligația de a verifica dacă testamentul datat 18 martie 1994 încalcă sau nu rezerva succesorală, ceea ce nu s-a făcut, sens în care trebuia evaluată masa succesorală și stabilite întinderea rezervei succesorale și a cotității disponibile.
Recurentul a mai arătat că, deși a invocat în fața instanței de fond și ulterior a instanței de apel faptul că instanța de recurs a impus evaluarea rezervei succesorale, instanțele nu s-au pronunțat și nici părțile interesate, respectiv intimații, nu au abordat acest aspect, precizând că valabilitatea testamentului a fost statuată cu autoritate de lucru judecat.
În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a schimbat temeiul de drept al acțiunii sale, apreciind că el ar fi revendicat suprafața de 2647 mp grădină ca pe un bun prezent ( la data deschiderii succesiunii ) neinclus în împărțeala de ascendent (situație reglementată de dispozițiile art. 796 C. pr. civ.).
Astfel, a invocat că în cererea reconvențională el a abordat suprafața de teren ca fiind un bun viitor în sensul art. 795 C. civ., bun care a intrat în patrimoniul defunctului la un an și jumătate după decesul acestuia și la un an după emiterea certificatului inițial de moștenitor, bunul neintrând în patrimoniul defunctei testatoare înainte de decesul acesteia întrucât procesul de revendicare s-a finalizat mult mai târziu.
Din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. pr. civ., recurentul a învederat că susținerea celor două instanțe, precum că pentru a fi admisibilă împărțeala de ascendent se impune identificarea bunului viitor în testament, este lipsită de temei legal și contradictorie cu însăși calificarea bunului ca viitor.
La termenul din 20.11.2012, reclamanții intimați au depus întâmpinare, înscris căruia instanța i-a conferit calitatea de concluzii scrise, pentru nedepunerea acesteia în temeiul prevăzut de art. 308 alin. 2 C. pr. civ., solicitând respingerea recursului.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. pr. civ. Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâtului.
Astfel, Curtea reține că nu se justifică critica formulată de recurent prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 315 C. pr. civ., întrucât instanța de recurs, prin Decizia nr. 29/14.01.2010 a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare, pentru motivul că instanțele nu s-au pronunțat asupra împărțelii de ascendent, nefiind statuat cu putere de lucru judecat că bunul în litigiu este inclus în împărțeala de ascendent, astfel că nu se poate reține că nu s-au respectat dispozițiile instanței de casare.
În acest sens, prin decizia de casare s-a dispus că, în rejudecare, „se va analiza acțiunea reclamanților nu doar prin prisma unei dezbateri succesorale, ci se va avea în vedere și cererea reconvențională a pârâtului recurent, prin care s-a invocat împărțeala de ascendent, în temeiul dispozițiilor art. 794 și 795 C. Civ., derivată din voința defunctei antecesoare a părților, care a lăsat recurentului pârât toate bunurile imobile (cu excepțiile indicate mai sus – casa situată în Timișoara, . și a diferenței de 4 ha teren), ce se vor găsi în patrimoniul său, la data decesului ei (fila 45 dosar fond nr. 5001/2004).”
În al doilea rând, Curtea reține că prin testamentul autentificat sub nr._/1994, testatoarea a stipulat că „De asemenea, îi las fiului meu susmenționat toate celelalte bunuri imobile ce se vor găsi în patrimoniul meu (...)”
Or, instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 795 din vechiul Cod civil, potrivit cărora împărțeala de ascendent poate avea loc și cu privire la bunurile viitoare, însă cu precizarea că acest aspect trebuie prevăzut în mod expres în testament, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pe de altă parte, instanța de apel a interpretat corect și dispozițiile art. 796 din vechiul Cod civil, potrivit cărora „Dacă toate bunurile, ce ascendenta a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărțeală, bunurile necuprinse se vor împărți conform cu legea”, întrucât, câtă vreme bunul în litigiu a intrat în patrimoniu testatoarei după decesul ei, bunul nu putea fi inclus în împărțeala de ascendent, acesta fiind dobândit de moștenitori pe cale moștenirii legale.
Față de cele de mai sus, Curtea reține că este neîntemeiată critica adusă deciziei recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. pr. civ., astfel că, în baza art. 312 alin 1 C. pr.civ, va respinge recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul G. Ș. A. împotriva Deciziei civile nr. 446 din16 mai 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ și Sentinței civile nr._/26.10.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în același dosar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din, 30.01.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red.OG/31.01.2013
Teh.AMT/2 ex./07.02.2013
Primă instanță: Judecătoria Timișoara – jud. G. D.
Instanță apel: Tribunalul T. – jud. D. H., L. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 1705/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
