Expropriere. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 116/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 2276/108/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 116

Ședința publică din 30.01.2014

PREȘEDINTE: A. – M. N.

JUDECĂTOR: L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: A. M. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., prin M.T.I., reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 3016/06.11.2013 pronunțată de Tribunalului A., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanți P. A. și P. D., având ca obiect expropriere – despăgubiri.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, se constată lipsa părților.

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. V. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 29.01.2014, de către reclamanți concluzii scrise însoțite de o adresă emisă de pârât, prin care se arată că acesta își manifestă disponibilitatea de a achita suma la care sunt îndreptățiți reclamanții.

Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului și rejudecând, să se respingă acțiunea reclamanților.

După dezbateri, se prezintă pentru pârât av. G. D., care depune la dosar împuternicirea avocațială și solicită admiterea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 06.04.2012 la Tribunalul A. sub nr._, reclamanții P. A. și P. D. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, și au solicitat anularea în parte a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 nr. 129/192/07.10.2011, doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea lor și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.039 euro, corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren, cu suprafața de 694 mp; să fie obligat pârâtul la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 494,82 lei stabilită prin Hotărârea nr. 129/192 din 07.10.2011, dobândă calculată de la data de 06.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția lor și până în ziua plății efective; să fie obligat pârâtul la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat și la plata contravalorii cheltuielilor de judecată cauzate cu purtarea procesului constând în onorariu parțial de avocat și onorariu expert.

În motivare, au arată că, urmare emiterii HG nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei care, deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamantul.

Pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv HG nr. 488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamanții, cărora li s-au calculat despăgubiri cu aproximativ 70% mai mici decât cele acordate vecinilor săi, despăgubiți în anul 2010. Cu alte cuvinte, în anul 2010, pentru un metru pătrat de teren, s-au plătit între 4 și 10 Euro/mp., iar după emiterea noii hotărâri, despăgubirea a fost stabilită cu mult sub valoarea de piață.

Prin urmare, consideră reclamanții că suma propusă prin HG nr. 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art. 44 alin. 3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Pârâtul a depus întâmpinare prin serviciul registratură al instanței, la data de 07.05.2012, prin care solicită ca în baza probelor administrate să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea poziției sale, pârâtul a arătat că în fapt, prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat obligarea la plata sumelor cu titlu de daune-interese pentru suprafața de teren supusa exproprierii, teren care face obiectul exproprierii pe amplasamentul lucrări de utilitate publică "Autostrada Nadlac-A.", iar despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere atacată sunt stabilite în mod corect.

Astfel, se invocă Nota de Fundamentare H.G. nr. 488/11.05.2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac A.", drumurile publice din România reprezintă o componentă principală a sistemului național de transport și constituie obiectul exclusiv al proprietății publice. Prin Hotărârea Guvernului nr. 947/1990 privind modernizarea rețelei de drumuri existente și construcția de autostrăzi în România, s-a aprobat Programul național de modernizare a drumurilor existente și construcția de autostrăzi în România, beneficiar fiind Ministerul Transporturilor și infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –SA.

C. general al politicii Guvernului constă în asigurarea și susținerea unei infrastructuri adecvate dezvoltării obiectivelor socio-economice prin modernizarea, dezvoltarea și administrarea eficientă a sectorului rutier, cu accent pe extinderea numărului de autostrăzi, modernizarea și lărgirea drumurilor existente, a podurilor și a tuturor facilităților aferente, în vederea realizării lucrărilor de modernizare a drumurilor naționale, lucrări care privesc siguranța și securitatea națională, în contextul îndeplinirii cerințelor organismelor internaționale, având ca scop integrarea României în structurile euroatlantice, au fost demarate măsuri și programe de construcții de autostrăzi și drumuri naționale.

La momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr.416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.434/2009, pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului. Astfel, la momentul respectiv, în conformitate cu art.3 din Legea nr.198/2004 cu modificările și completările ulterioare, expropriatorul a întocmit o documentație tehnico - economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.

În prezent, cadrul legal în materie de exproprie îl reprezintă Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, conform prevederilor art. 5 din Legea nr.255/2010 expropriatorul are obligația de a aproba prin Hotărâre de Guvern și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ - teritoriale.

Prin sentința civil nr. 820 din 25.02.2013, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată, modificată de reclamanții P. A. și P. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect despăgubiri rezultate din expropriere, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.129/192 din 07.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 983,75 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 07.10.2011.

A respins restul pretențiilor solicitate și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.129/192/07.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 694 mp din terenul situat în Localitatea Pecica Jud. A., nr cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp .

Reclamanții contestă această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamanților se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator, se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general, cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 ,, La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia,,.

Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator, iar din Raportul de Expertiză Tehnică Judiciară, rezultă că, valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 Euro/ 1 mp (fila 152).

Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 694 mp, ar fi de 14.615 lei, echivalentul a 3.198 euro (f.155), la care se adaugă daune de 4.025,75 lei.

Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., (f.155), dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață deoarece:- comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat. Comparabilele folosite se referă la terenurile ce au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD fapt care le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane. (f.166-167)

Prin Suplimentul la Raportul de expertiză de la fila 320, experții și-au menținut opinia din Raportul de expertiză, în sensul că, valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 Euro/1 mp, iar sumele ce rezultă din adresa nr.221/08 mai 2012 sunt valori actualizate de camerele notarilor publici, respectiv sunt valori orientative, potrivit art.771 alin.4 Cod fiscal, și sunt destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale.

La data de 25.02.2013, domnul expert B. M. a depus o opinie separată ( la fila 342-349), apreciind că, despăgubirea totală cuvenită reclamanților este de 10.361 lei .

Deși experții desemnați de instanță, respectiv reclamanți, au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază că valoarea de circulație a suprafeței de 694 mp, de 14.615 lei, echivalentul a 3.198 euro, pentru mai puțin de 1 hectar pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă.

În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.

Acesta este motivul pentru care instanța a acordat valoare probantă adresei nr. 221/08 mai 2012 a BNP „D.”cu sediul în localitatea Pecica ( de la fila 169 ), conform căreia, în perioada 2010-2012, prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro / ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 –3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era o societate comercială.

Prin urmare, instanța a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp –echivalent 1,35 lei/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.

În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.

Prin urmare, despăgubirea totală cuvenită reclamantului este de 983,75 lei, obținută din înmulțirea suprafeței de 694 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior .

În schimb, a apreciat că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii daunelor pentru lipsa de folosință a terenului, întrucât, din întreg ansamblul probator administrat în cauză, nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.

De asemenea, instanța de fond nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport și daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reținând, pe de o parte că, nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar, pe de altă parte, instanța nu poate reține drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanți, a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.

În acest sens, s-a reținut că argumentele și susținerile reclamanților, legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă.

Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Cele susținute de către reclamanți, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.

Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.129/192/07.10.2011 și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 983,75 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 07.10.2011.

Privitor la cheltuielile de judecată, s-a reținut că, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”

Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Urmează deci, ca atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parțial, instanța să acorde celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise .

Ori, în speță, în condițiile în care s-a admis în parte acțiunea civilă formulată, raportat la cheltuielile efectuate de reclamanți cu expertiza în sumă de 1.500 lei + 500 lei onorariu expert Banut E. + 400 lei onorariu avocațial, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, deopotrivă, atât reclamanții P. A. și D., cât și pârâtul S. R., prin CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, ambele recursuri fiind motivate în drept cu disp.art.304 pct.9 C. pr. civ. raportat la art.304-1 C. pr. civ.

În esență, ambele categorii de recurenți au contestat cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de fond pentru terenul expropriat, susținându-se că tribunalul a ignorat modul de determinare a acestui cuantum, din perspectiva disp.art.26 din L._ – republicată, raportat la disp.art.11 și art.5 din L.255/2010, în sensul că valoarea despăgubirilor nu este justă întrucât aceasta nu s-a calculat în raport cu valoarea de tranzacționare a terenurilor de pe raza localității Pecica, jud. A..

În același context, ambii recurenți au susținut că Tribunalul s-a întemeiat în mod eronat pe grila de evaluare existentă la notarii publici, acele valori fiind doar orientative și nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ – teritorială, așa cum presupune art.26 din L.33/1994.

Recurenții au mai învederat că prima instanță a aplicat greșit art. 25 din Legea nr. 33/1994, din care rezultă că intenția legiuitorului este aceea de a da prevalență în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice, iar prima instanță a înțeles greșit să considere elementul principal al probațiunii adresa B.N.P. D. din care rezultă prețul declarat de părți, fiind de notorietate că acest preț nu este cel real și este făcut în scopul de a micșora taxele.

S-a mai susținut că anterior emiterii respectivei adrese, la B.N.P. D. s-au vândut terenuri și la alte prețuri, respectiv la prețul de 2,5 euro/mp, precizând că metoda comparației prin bonitare nu este conformă cu legislația în vigoare și cu standardele internaționale de evaluare, potrivit adresei U.N.E.A.R.

De aceea, prima instanță a încălcat și art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că deși raportul de expertiză stabilește și valoarea prejudiciului și legea impune acordarea lui, prima instanță nu l-a acordat.

De asemenea, au invocat și încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României, art. 14 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, arătând că despăgubirea propusă lor prin H.G. 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010, precum și cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturi fundamentale ale omului și Constituția României, prin aceea că sunt cu 70% mai mici decât cele acordate vecinilor lor în baza H.G. nr. 416/2010 (4 euro/mp).

În fine, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la caracterul just al despăgubirilor, respectiv art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 8 din Legea nr. 255/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, precizând și faptul că în mod greșit nu s-au acordat cheltuieli de judecată și că, în raport de dispozițiile art. 2821 Cod proc.civilă și art. 23 din Legea nr. 33/1994, în mod greșit s-a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței, consemnându-se calea de atac ca fiind apelul și nu recursul.

Prin decizia civilă nr. 820/R/30.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_, au fost admise ambele recursuri, s-a dispus casarea sentinței civile 820/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A., cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În considerentele deciziei civile de casare, s-a reținut că instanța de fond a reținut că prima instanță nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.

În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.

Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât atât la fond, cât și în recurs reclamanta a depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. ori BNP Schintelie, în care prețurile sunt diferite.

Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Cod proc civilă, Curtea a admis recursurile declarate de reclamanții P. A. și D. precum și de pârâtul CNADNR pentru S. R. împotriva sentinței civile nr.820/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a casat sentința recurată și a trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..

S-a dispus ca în rejudecare, instanța să ordone experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului A. la 13.06.2013, iar prin sentința civilă nr. 3016/06.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea civilă astfel cum a fost precizată de reclamanții P. A. și P. D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubire nr. 129/192 din data de 07.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și a obligat pârâtul să le plătească reclamanților suma de 3.448,90 euro, echivalentul sumei de_ lei pentru exproprierea suprafeței de 694 mp. de teren arabil, cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii și suma de 494,82 lei stabilită prin hotărâre începând cu data de 06.01.2012 până la plata efectivă a debitului.

A obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului, în raport cu probele administrate conform deciziei de casare, a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „alin. 1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 ,, La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia,

Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, s-a reținut din raportul de expertiză tehnică judiciară, că, valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 Euro/ 1 mp .

Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art.481 din Codul civil, ori, se remarcă faptul că Legea nr.255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 alin. (5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr.488/2011.

Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.22 alin.1 din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.

Potrivit îndrumărilor Curții de Apel Timișoara obligatorii în cauză potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 cod procedură civilă, în rejudecare, prin încheierea de ședință din data de 25.09.2013, tribunalul a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea valorii de piața a terenului expropriat, experții urmând să utilizeze următoarele comparabile (primul criteriu de comparabilitate 1-a constituit localizarea - extravilanul localității Pecica, pentru eventualele diferențe se vor efectua corecții conform ghidurilor metodologice de evaluare):

În suplimentul la raportul de expertiză au fost analizate tranzacții (oferte de vânzare) identificate de experți la data întocmirii prezentului raport de expertiză. Criteriul de selecție a ofertelor a fost comparabilitatea. Au fost segmentate prețurile în intervale de 0.5 euro, fiind numărate ofertele cuprinse în fiecare interval apoi s-a calculat numărul total al proprietăților analizate.

În urma procesului de evaluare a rezultat, conform grilei prezentate valoarea de piață unitară pentru terenul evaluat de 3,7 euro/mp.

Experții au mai precizat că valoarea terenului extravilan în suprafață de 694 mp este de: 2568 euro sau_ lei (1 euro – 4,40 lei) iar valoarea daunelor este de 880,90 euro sau 3875 lei ) 1 euro-4,40 lei).

Având în vedere valoarea de piața unitară obținută în prezentul supliment la raportul de expertiza de 3,7 euro/mp, valoare extrem de apropriată de cea stabilită în raportul de expertiza întocmit în acest dosar, tribunalul a admis acțiunea civilă astfel cum a fost precizată de reclamanții P. A. și P. D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect despăgubiri.

Instanța a dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubire nr. 129/192 din data de 07.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și a obligat pârâtul să le plătească reclamanților suma de 3.448,90 euro, echivalentul sumei de_ lei pentru exproprierea suprafeței de 694 mp. de teren arabil, cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii și suma de 494,82 lei stabilită prin hotărâre începând cu data de 06.01.2012 până la plata efectivă a debitului.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a declarat recurs în termenul legal la data de 18.12.2013, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii civile formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul a precizat că raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este corect, are la bază expertizele întocmite și analizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ al. 5 din Legea 571/2003 privind codul fiscal și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.

În concret se susține că conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în mai 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de_ mp, având o valoare de despăgubire totală de 684.356,29 lei. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către domnul ing. G. N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 6253, și calitatea de Expert funciar membru AEF, legitimație nr. 018 și de către doamna Ec. G. N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 1222.

Pentru aceste motive, pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 312 C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii civile ca neîntemeiată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la 29.01.2014 intimații P. A. și P. D. au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 3016/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul A., care s-a raportat strict la raportul de expertiză întocmit după casarea cu trimitere spre rejudecare, și care a stabilit o valoare reală, apropriată de valoarea stabilită de HG 416/2010 în forma sa inițială. Legat de acest aspect, intimații subliniază că recurenta nu aduce nici o critică cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite prin suplimentul la raportul de expertiză și cu privire la modul în care acestea au fost stabilite.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârât, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse la dosar, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă doar nelegalitatea hotărârii atacate. Dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ.. aceasta deoarece, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, recurentul trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o singură indicare „ de formă” a textelor, condiția legală a „dezvoltării motivelor” implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Potrivit art. 299 alin 1 C. pr. civ. și următoarele rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de partea nemulțumită, un singur recurs. Această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat prevăzut în art. 166 C. pr. civ.

Conform art. 299 C. pr. civ. obiectul recursului îl constituie hotărârea instanței de apel, în raport cu care partea nemulțumită trebuie să indice în mod concret greșelile anume imputate, argumentate în fapt și drept prin raportare la soluția pronunțată.

Pornind de la aceste considerații teoretice, Curtea constată că prin recursul declarat de pârât la 18.12.2013, nu se aduc nici un fel de critici de nelegalitate a hotărârii recurate, dată în rejudecare, după administrarea unui supliment de expertiză în deplină concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, deci pe fondul pricinii, ci se subliniază legalitatea despăgubirii stabilită prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor.

Din cuprinsul recursului nu rezultă indicarea vreunui aspect de nelegalitate al hotărârii instanței de fond, conform art. 299 alin. 1 C. pr. civ., o critică exactă a aceste hotărâri cu argumentarea în fapt și în drept a unui temei de nelegalitate între cele reglementate de art. 304 C. pr. civ., recursul fiind identic ca formă și conținut cu cel declarat de aceeași parte în ciclul procesual anterior, înregistrat la 29.03.2013, supus deja controlului judiciar al instanței de recurs prin decizia de casare pronunțată.

În această situație, pronunțându-se o hotărâre de fond după casarea cu trimitere spre rejudecare și administrarea de probe suplimentare, recurentul trebuia să indice aspecte de nelegalitate ale hotărârii de fond dată în rejudecare, și nu să reitereze legalitatea raportului de evaluare efectuat în faza premergătore inițierii demersului judiciar.

Curtea constată că susținerile recurentului au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea, ale concluziilor raportului judiciar de expertiză pe baza căruia tribunalul a pronunțat sentința recurată, (dată în rejudecare) ale modului în care experții au ajuns la concluziile expuse în raportul întocmit, ale criteriilor avute în vedere de aceștia și de instanță pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Deoarece recurentul pârât nu a formulat critici în sensul menționat mai sus, în lipsa investirii, nici instanța de recurs nu poate examina sentința sub aceste aspecte, conform dispozițiilor art.316 raportat la art. 304 ind.1 și art. 295 alin1 C. pr. civ.

Cum hotărârea recurată în cauză are la bază suplimentul de expertiză dispus a fi efectuat cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, necontestat, de altfel, de pârât cu ocazia administrării sale, în cauză nu sunt incidente nici unul din temeiurile de modificare a hotărârii recurate, nu se constată aspecte de nelegalitate a acesteia și în baza art. 299, 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat, cu aplicarea corelativă în tocmai a dispozițiilor art. 274 alin. 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3016/06.11.2013 pronunțată de Tribunalului A..

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

A. – M. NICALucian LĂPĂDATMarinela G.

GREFIER,

A. M. T.

Red. MG/06.02.2014

Teh. AMT/12.02.2014/2 ex.

Prima instanță: Tribunalul A. – jud. A. Ș.

← Evacuare. Decizia nr. 239/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Acţiune în constatare. Sentința nr. 1826/2014. Curtea de Apel... →

Expropriere. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA