Anulare act. Sentința nr. 122/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 122/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 8303/30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 95
Ședința publică din 9 septembrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta M. E. împotriva sentinței civile nr. 122/22.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Timișoara, prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă av. B. V. pentru reclamanta apelantă și c.j. S. V. pentru instituțiile intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că instituțiile intimate au depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 17 iunie 2014, întâmpinare prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Timișoara.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților atât asupra excepției, cât și cu privire la prezentul apel.
Reprezentantul apelantei solicită respingerea excepției invocate de instituțiile pârâte, iar pe fond admiterea apelului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
În susținerea apelului, învederează instanței că reclamanta a respectat termenul de depunere a cererii în vederea acordării de despăgubiri, în motivarea contestației făcută împotriva dispoziției Primarului Municipiului Timișoara arătând că a respectat procedurile prevăzute de lege și depunând în acest sens dovezi. Susține că, în plus, reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada faptului că încă din 1994 a depus o cerere de restituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de care a fost deposedată sau plata despăgubirilor prin echivalent bănesc.
Reprezentanta instituțiilor intimate solicită admiterea excepției, iar, pe fond, respingerea apelului și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii atacate.
Arată că instanța de fond a soluționat în mod corect prezentul litigiu constatând că reclamanta nu a formulat o cerere de revendicare, în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, lege specială de reparație.
Mai arată că cererea de restituire depusă în anul 1994 la Primăria Municipiului Timișoara nu poate fi asimilată unei cereri în temeiul Legii nr. 10/2001, ea neîndeplinind condițiile obligatorii de formă și procedură, respectiv nu a fost depusă prin executorul judecătoresc.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul T. sub număr dosar_ /07.08.2013, reclamanta M. E. a chemat in judecată pe pârâtul M. Timișoara, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună admiterea prezentei contestații cu consecința anulării dispoziției nr. 1015/17.05.2013 și transmiterii dosarului către Comisia de aplicare a Legii 10/2001 în scopul emiterii unei decizii favorabile de acordare de despăgubiri prin echivalent sau in compensare cu alte terenuri; să se constate faptul ca a fost repusa in termen de depunere a notificării prevăzute de Legea 10/2001 prin sentința civila nr._/08.11.2011 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._/325/2011, cererea înregistrata pe rolul Primăriei Timișoara cu numărul D_/09.11.2005 fiind depusă în termen legal; în subsidiar, să se dispună repunerea in termenul prevăzut de legea 10/2001 privind depunerea notificării si sa se constate faptul ca cererea nr. 5688/09.11.2005 înregistrata la Primăria Timișoara a fost depusa in termen, putând astfel beneficia de prevederile legii 10/2001.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, la data de 09.11.2005, a formulat cererea cu nr. D_ in temeiul legii 247/2005 către Primăria Timișoara, prin care a arătat ca prin sentința judecătoreasca s-a efectuat succesiunea după soțul său numitul M. G., moștenind doua case cu doua parcele de teren de cate 1239 mp fiecare, solicitând de la Primăria Timișoara ca, în locul terenului, luat să i se atribuie un alt teren.
Cele doua case si parcele erau situate in Timișoara, ., nr. 33 si 33A, CF nr._-TM nr. top_-_/1/1 si nr. top_-_/1/2, fiind expropriate in mod abuziv de Statul roman la data de 04.12.1987, conform decretului 322/1986.
Ulterior, la data de 28.02.2006, s-a adresat Primăriei Timișoara cu o noua solicitare, prin care a precizat ca dorește a se aplica situației sale prevederile legii 10/2001, solicitând despăgubiri prin echivalent in cuantum de 240.000 Ron.
Având in vedere cererile sus menționate, Comisia Locala de Fond Funciar Timișoara, in cadrul ședinței din data de 15.04.2009, a înaintat spre validare propunerea privind înscrierea in vederea acordării de despăgubiri pentru terenul de care a fost lipsita, având in vedere ca nu se poate dispune restituirea in natura.
Ca urmare a propunerii înaintate, Comisia Județeană T. a adoptat hotărârea nr. 1/127/17.02.2011, prin care a constatat ca propunerea in legătura cu contestatoarea nu se încadrează în prevederile legii 247/2005, titlul IV-VI. A contestat hotărârea susmenționata in cadrul dosarului nr._/325/2011, Judecătoria Timișoara pronunțându-se în sensul admiterii în parte a cererii formulate, prin sentința nr_/08.11.2011 obligând Comisia Locala sa înainteze cererea sa către Comisia de aplicare a legii 10/2001, in vederea competentei soluționări.
Pentru a hotărî astfel, instanța a verificat toate documentele existente la dosarul administrativ, precum si situația faptica. Mai mult, prin faptul ca instanța a obligat Comisia Locala sa transmită dosarul către Comisia de aplicare a legii 10/2001, aceasta s-a pronunțat si asupra îndeplinirii condițiilor privind aplicarea legii 10/2001, dispunându-se în mod tacit si repunerea in termenul prevăzut de art. 22 din legea 10/2001. Nu se putea pune problema trimiterii cererii sale către Comisia de aplicare a legii 10/2001 "...in vederea competentei soluționări.", daca nu ar fi constatat si îndeplinirea tuturor celorlalte condiții prevăzute de legea 10/2001.
In subsidiar, contestatoarea a solicitat sa se dispună in prezentul dosar repunerea sa in termen, având in vedere vârsta înaintată, precum si imposibilitatea de deplasare, aspecte pe care înțelege a le dovedi prin intermediul documentelor medicale. Mai mult, pana in anul 2005, la momentul la care a formulat cererea de despăgubiri adresata Primăriei Timișoara, s-a aflat in imposibilitate de a înainta o astfel de cerere, dat fiind faptul ca nu a fost in țară.
Pârâtul M. Timișoara, prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, în principal, ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată și nefondată.
Pe cale de excepție, s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Timișoara, având în vedere faptul că, în prezenta cauză a fost contestată o dispoziție emisă de Primarul Municipiului Timișoara, singurul care poate avea calitate procesuală pasivă, deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale, acesta emite dispoziții conform prevederilor art. 68 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, completată și modificată.
In ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că, în urma analizării actelor depuse la dosarul intern nr. 3429, s-a constatat că doamna M. E. nu a formulat notificare în baza Legii 10/2001 în forma prevăzută de art. 22 din Legea 10/2001, adică prin executor judecătoresc, iar solicitarea acesteia a fost înregistrată în data de 09.11.2005, cu mult timp după termenul limită prevăzut de Legea 10/2001, respectiv 14.02.2002. Pe cale de consecință, prin Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 1015/17.05.013, s-a dispus respingerea solicitării formulate prin adresa înregistrată sub nr. D_ din 09.11.2005, deoarece aceasta nu a fost depusă cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001.
Prin Sentința civilă nr._/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă și irevocabilă, instanța a constatat că în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, motiv pentru care a dispus trimiterea cererii formulate de către doamna M. E. la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în vederea compententei soluționări, și nicidecum nu s-a pronunțat cu privire la repunerea reclamantei în termenul prevăzut de art. 22, respectiv la îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Dreptul la măsuri reparatorii, reglementat prin Legea nr. 10/2001, este un drept subiectiv, prin art. 22 din lege prevăzându-se un termen limită pentru exercitarea acestui drept. Sancțiunea decăderii pentru neexercitarea acestui drept în termenul legal este expres prevăzut în alin. (5) al art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar termenul de decădere din dreptul substanțial nu este susceptibil de repunere în termen, pentru că sancțiunea decăderii are ca efect pierderea dreptului subiectiv, astfel că devine inutilă administrarea unui probatoriu în soluționarea unei cereri inadmisibile.
De altfel, aspectele invocate de reclamantă nu reprezintă împrejurări obiective, mai presus de voința sa, pe care nu ar fi putut să le depășească, întrucât aceasta avea posibilitatea legală de a proceda la formularea notificării și trimiterea ei prin poștă, înăuntrul termenului legal, ori să apeleze la serviciile unei persoane care să o reprezinte în demersurile pe care le-ar fi urmat în temeiul Legii nr. 10/2001.
In drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și HG 250/2007.
Prin sentința civilă nr. 112/22.01.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins contestația formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, prin Primar și Primarul Municipiului Timisoara, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a formulat în data de 09.11.2005 o cerere către Primăria Municipiului Timișoara, prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 247/2005, să i se atribuie un alt teren pentru terenul în suprafață de 2478 mp, expropriat în anul 1987.
Prin sentința civilă nr._/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2011, s-a stabilit că această cerere a reclamantei intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și s-a dispus înaintarea cererii Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziția nr. 1015/17.05.2013, Primarul Municipiului Timișoara a respins solicitarea reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a formulat notificare în baza nr. 10/2001 în forma prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, adică prin executor judecătoresc, și nu a înregistrat-o până la data de 14.02.2002, data limită prevăzută de actul normativ în discuție.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 „ (1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 până la data de 14.02.2002.
Reclamanta nu a dovedit faptul că a depus o cerere de restituire a imobilului, îndreptată chiar și către o instituție publică necompetentă, până la data de 14.02.2002. O astfel de cerere reclamanta a făcut doar în anul 2005.
În susținerea cererii sale, reclamanta a invocat dispozițiile art. 185 și 186 C. proc. civ. din 2010, însă aceste texte legale se aplică în cazul în care este vorba de termenul în care poate fi exercitat un drept procesual, în speță este vorba de exercitarea unui drept material la acțiune.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 451 și 452 C. proc. civ. din 2010, tribunalul a luat act de faptul că s-a solicitat plata unor cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanta M. E., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
În motivare, reclamanta a arătat că a contestat dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 1015/17.05.2013 prin care s-a respins ca tardivă cererea privind despăgubiri prin echivalent pentru terenurile de care a fost deposedată in mod nelegal. Reclamanta a invocat că, în motivarea contestației, a arătat că a respectat procedurile prevăzute de lege, depunând în acest sens și dovezi. Mai mult, la unul dintre termenele de judecată, a depus la dosarul cauzei dovada faptului că, încă din anul 1994, a depus o cerere de restituire a proprietății asupra terenurilor de care a fost deposedată sau plata despăgubirilor prin echivalent bănesc.
Prima instanța, după ce invocă prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind modalitatea și termenul de depunere a cererii de despăgubiri, constată, în mod eronat apreciază reclamanta, că nu a făcut dovada depunerii cererii în termenul legal. Ori, după cum a precizat anterior, la dosarul cauzei exista dovada unei astfel de cereri, depuse încă din anul 1994, fapt care înlătură motivul respingerii contestației, ca fiind neîntemeiată.
În drept, a invocat prevederile art. 466 și următoarele C.proc.civ.
În cauză, instituțiile intimate M. Timișoara, prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Timișoara, iar, pe fond, au solicitat respingerea apelului, ca nefondat și neîntemeiat, pentru considerentele invocate în fața primei instanțe, expuse deja în prezenta hotărâre, astfel că nu vor mai fi reluate.
În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Timișoara, față de faptul că intimații M. Timișoara, prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara nu au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, deși potrivit art. 461 alin.2 C.proc.civ., putea ataca exclusiv considerentele ce au fundamentat soluția, având în vedere și limitele devoluțiunii în prezentul apel, stabilite potrivit dispozițiilor art. 477 coroborate cu art. 479 C.proc.civ., prin apelul declarat de reclamantă, curtea constată că acest aspect nu mai poate face obiectul controlului judiciar în prezenta cale de atac, intrând în puterea lucrului judecat.
Pe fond, examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 479 Cod proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de apel și le însușește în întregime.
Astfel, curtea constată că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin raportare la particularitățile speței.
Prin dispozițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, s-a prevăzut o procedură specială de formulare a cererii de restituire și de soluționare a acesteia, procedură care include o etapă administrativă prealabilă și obligatorie.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 1 coroborate cu alin. 3 din actul normativ arătat, persoana îndreptățită va notifica, prin intermediul executorului judecătoresc, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001, dar a expirat la data de 14.02.2002, iar, potrivit alin. 5 al art. 22 din Legea reparatorie în forma republicată, nerespectarea termenului de 12 luni stabilit de art. 22 din Legea nr.10/2001 atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în temeiul Legii nr.10/2001 și potrivit procedurii speciale prevăzute de această lege.
Dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001 au constituit obiect al controlului de constituționalitate, pe considerentul că textul limitează grav dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului, iar, prin decizia nr. 388/2006, Curtea Constituțională a statuat că termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 în interiorul căruia trebuie formulată notificarea, nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată.
De asemenea, prevederile art. 22 din Legea nr.10/2001 dau expresie competenței constituționale legiuitorului de a stabili conținutul și limitele proprietății, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană potrivit cărora, dispozițiile referitoare la protecția proprietății nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care la consideră necesare, pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Pe de altă parte, tot Curtea Constituțională a statuat că instituirea unui termen de decădere pentru exercitarea drepturilor procesuale nu este de natură să aducă atingere accesului liber la justiție, drept consacrat constituțional în art. 21 din Constituție, iar in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Z și alții contra Regatului Unit, s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut și poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau de decădere.
În același timp, se mai impune a reține că, în ceea ce privește Legea nr. 247/2005 (în baza căreia reclamanta a depus cererea de restituire a imobilelor ce face obiectul cauzei), cu toate că aceasta a adus modificări Legii nr.10/2001, din cuprinsul său se poate constata că acest act normativ nu a deschis posibilitatea depunerii unor noi cereri de retrocedare fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum s-a prevăzut în cazul legilor fondului funciar, dispozițiile Legii nr. 247/2005 nevizând extinderea domeniului de aplicare a Legii nr.10/2001, a sferei persoanelor îndreptățite la restituire și nici a perioadei de referință.
Prin urmare, întrucât Legea nr.247/2005 nu a repus pe foștii proprietari în termenul de formulare a notificării în temeiul Legii nr.10/2001, orice cerere de restituire formulată în temeiul Legii nr.10/2001 și depusă la deținătorul bunului după apariția Legii nr. 247/2005, apare ca fiind tardivă.
Curtea mai reține că, în speță, reclamanta M. E. a solicitat măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 247/2005 prin cererea înregistrată la Primăria Timișoara la data de 09.11.2005, sub nr. D_ – 5688 (fila 16 și 70 dosar Tribunal), ulterior apariției Legii nr. 247/2005, pentru imobilele ce au aparținut soțului său M. G., constând în două case cu grădinile aferente, în suprafață totală de 2478 mp, înscrise în C.F._ Timișoara, nr. top._/1-_/1/1 și nr. top._/2-_/1/2.
Ca atare, curtea constată că, pe lângă faptul că solicitarea reclamantei nu a îmbrăcat forma cerută imperativ de Legea nr. 10/2001, prin art. 22, este justă concluzia intimatului menținută și de către prima instanță, în sensul că s-a formulat cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilele arătate, mult după împlinirea termenului prevăzut de art. 22 din legea reparatorie arătată, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la cererea formulată în anul 1994, afirmativ cu privire la aceleași imobile (aspect neprobat, de altfel, în condițiile în care nu s-a depus la dosar copia acelei cereri, ci doar recipisa de înregistrare însoțită de răspunsuri ale autorităților locale), curtea constată că aceasta a vizat solicitarea reclamantei de acordare de măsuri reparatorii în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991, act normativ cu obiect și regim juridic diferit. În consecință, această cerere, chiar dacă ar avea conținutul invocat de reclamantă, nu poate conduce la concluzia că dânsa a apelat la procedura reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, atâta timp cât rezultă indubitabil că a vizat măsuri reparatorii cerute în baza unui alt act normativ, cu obiect sensibil diferit, cu mult înainte de momentul adoptării Legii nr.10/2001, cererea sa neputând fi considerată notificarea pretinsă de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În consecință, curtea constată că, în mod corect Primarul Municipiului Timișoara și Tribunalul T. au constatat că reclamanta M. E. nu a depus în termenul prevăzut imperativ de lege, sub sancțiunea decăderii, notificarea aptă să declanșeze procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind justă soluția de respingere a cererii, ca tardiv formulată.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu dispozițiile art. 466 și următoarele Cod proc.civ., curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 Cod proc.civ., îl va respinge.
În baza dispozițiilor art. 451 Cod procedură civilă, curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta M. E. împotriva sentinței civile nr. 122/22.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Timișoara, prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. C. C. R.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./19.09.2014
Tehnored L.P./26.09.2014
Ex.2
Primă instanță: I. A. D. – Tribunalul T.
Se comunică
apelanta reclamantă: M. E., dom. proc. ales în Timișoara, P-ța Ț. V., nr. 1, .. T.
intimat pârât M. TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, Timișoara, C.D.L., nr. 1, jud. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 652/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Succesiune. Decizia nr. 740/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
