Succesiune. Decizia nr. 740/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 740/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 1115/30/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 14.05.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 740/R
Ședința publică din 1 octombrie 2014
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul U. Z. împotriva Încheierii nr. 428/PI/4.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârât U. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că reclamantul recurent a depus la dosar la data de 30.09.2014, prin registratura instanței, note scrise.
Reclamantul recurent arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, raportat la împrejurarea că împotriva încheierii atacate se putea formula doar cerere de reexaminare. De asemenea, invocă și excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 83 alin. 3, art. 176, art. 177 și art. 486 alin. 1 lit. e din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora recursul trebuie formulat prin avocat.
Reclamantul recurent solicită respingerea excepțiilor și admiterea recursului așa cum a fost formulat. Precizează că nu a primit încheierea primei instanțe.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin încheierea nr. 428/PI/4.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost anulată cererea formulată de reclamantul U. Z. împotriva pârâtului U. V., având ca obiect succesiune.
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul.
La termenul de judecată din 01.10.2014, în ședință publică, în baza art. 245, 246 alin. 1, 247 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art.200 alin.4,6 C., art. 483 C. pr. civ, art. 486 alin. 1 lit. a, e, art. 486 alin. 2, 3 C. pr. civ., instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția nulității și, respectiv, a inadmisibilității recursului, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 483, 486 alin. 1 lit. a, e, art. 486 alin. 2, 3 C. pr. civ., sub sancțiunea nulității, cererea de recurs trebuie să cuprindă inclusiv numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea, precum și împuternicirea avocațială; or, recursul a fost formulat și semnat de recurenții – persoane fizice care nu au invocat incidența în persoana lor a disp. art. 13 alin. 2 C. pr. civ.
Pe de altă parte, din conținutul disp. art. 457 alin. 1 raportat la art.200 alin.6 C. rezultă că incheierea de anulare a cererii de chemare in judecata nu este supusă căii de atac a recursului ci doar reexaminarii.
Sesizată fiind cu excepția nulității și inadmisibilității, excepții care, în baza art. 248 alin. 1 C. pr. civ., fac inutilă cercetarea în fond a recursului și fiind ținută, în baza art. 248 alin. 2 C. pr. civ., să determine ordinea de soluționare a excepțiilor în funcție de efectele pe care acestea le produc, instanța reține cu majoritate că excepția nulității recursului are prioritate, caracterul întemeiat al acesteia făcând inutilă examinarea excepției inadmisibilității.
Astfel, în sensul art. 245 C. pr. civ. și din perspectiva prezentei pricini, pe calea excepțiilor procesuale sunt invocate, fără ca fondul dreptului să fie pus în discuție, neregularități procedurale privitoare la procedura de judecată ori lipsuri referitoare la dreptul la acțiune.
După obiect, excepțiile procesuale se clasifică în excepții de procedură și în excepții de fond, din interpretarea disp. art. 248 alin. 1, 2 C. pr. civ. rezultând regula că, fiind sesizată simultan cu mai multe excepții, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și apoi asupra celor de fond.
Nerespectarea obligației de formulare a recursului prin avocat se constituie într-o neregulă procedurală sancționată de disp. art. 486 alin. 3 C. pr. civ. cu nulitatea,nulitate ce se invocă pe calea unei excepții de procedură.
Pe de altă parte, lipsa dreptului de a critica pe calea recursului incheierea de anulare a cererii de chemare in judecata se sancționează cu inadmisibilitatea recursului ca excepție de fond.
Pentru ca judecătorul investit cu soluționarea recursului să verifice îndeplinirea în cauză a disp. art. 457 alin. 1 C. pr. civ. referitoare la legalitatea căii de atac și să stabilească, astfel, dacă partea are dreptul să sesizeze instanța cu calea de atac (a recursului, în speță), respectiv dacă acest demers este admisibil, se impune logic și în concordanță cu dispozițiile legale ca, din punct de vedere procedural, instanța să fie legal investită de parte.
Aceasta, întrucât, pentru ca instanța să poată verifica dacă partea poate exercita sau nu un drept, este necesar ca invocarea dreptului să se realizeze în forma prevăzută de lege.
Or, în cauză, instanța nu poate examina dacă reclamantul are sau nu dreptul de a declara recurs împotriva incheierii de anulare, respectiv dacă recursul este admisibil sau daca, dimpotrivă, este întemeiată excepția de fond a inadmisibilității, câtă vreme sesizarea instanței cu examinarea acestui drept s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor referitoare la redactarea și motivarea recursului mai sus-arătate, încălcare ce atrage nulitatea recursului astfel declarat, nulitate invocată pe calea unei excepții de procedură.
De observat este că sancțiunea nulității pentru neîndeplinirea obligației privind formularea de către avocat a cererii de recurs este prevăzută, la fel ca și cea a nulității pentru netimbrare în același alineat 3 al art. 486 C. pr. civ., ceea ce constituie un argument în plus al priorității de soluționare a excepției de procedură reținută conform celor mai sus arătate, câtă vreme admisibilitatea recursului nu poate fi pusă în discuție, din oficiu sau la cererea părții, în lipsa legalei timbrări a căii de atac .
La fel, nici instanța sesizată cu o acțiune în constatare întemeiată pe disp. art. 35 C. pr. civ. nu poate proceda la examinarea admisibilității cererii decât după ce, în prealabil, a verificat existența dovezii timbrării cererii și, dacă partea nu a sesizat personal instanța, a celei privind calitatea de reprezentant, în caz contrar făcând aplicarea disp. art. 197 C. pr. civ, respectiv art. 82 alin. 1 C. p. civ.
Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea altor excepții ori a fondului cauzei, cu majoritate, în baza disp. art. 245, 247 alin. 1, 248 alin. 1, 2 C. pr. civ. raportat la art. 486 alin. 1 lit. a, e, alin. 2,3 C. pr. civ., instanța va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul U. Z. împotriva Încheierii nr. 428/PI/4.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârât U. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul U. Z. împotriva Încheierii nr. 428/PI/4.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârât U. V..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
- opinie separată-
GREFIER,
C. J.
Opinie separată
Respinge ca inadmisibil recursul.
PREȘEDINTE,
G. O.
Red. F.Ș.- 06.10.2014;
Tehnored. C.J.- 20.10.2014; 4 ex.
Emis 2 .="PlainText">
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: A. C.
Motivarea opiniei separate
În speță, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere dispozițiile art. 200 pct. 4 și 457 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, raportat la împrejurarea că împotriva încheierii atacate se putea formula doar cerere de reexaminare.
De asemenea, a invocat și excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 83 alin. 3, art. 176, art. 177 și art. 486 alin. 1 lit. e din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora recursul trebuie formulat prin avocat.
Consider că primează excepția inadmisibilității recursului, pentru argumentele ce succed.
Potrivit art.248 al.1 din noul Cod de procedură civilă „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea pe fond a cauzei, iar conform aliniatului 2 al aceluiași articol „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc”.
Din cele de mai sus, reiese în mod evident că legea nu face o precizare expresă cu privire la ordinea de soluționare a celor două categorii de excepții menționate, astfel încât instanța trebuie să țină seama de o ordine rațională de soluționare, începând cu cele care în mod logic au prioritate, pornind de la premisa că dreptul (prin normele sale) tinde spre raționalitate (a se vedea Dicționar de drept privat, Ediția a II-a, Ed.M., 202, p.561).
În doctrină, se susține teza că, fără a-și păstra semnificația lor de origine, pentru trebuințele practicii judiciare, „finele de neprimire” sau „finele de nonvaloare” sunt utilizate pentru a desemna excepțiile care se referă la inadmisibilitatea acțiunii, adică la indicarea motivelor pentru care anumite acțiuni (cereri) nu pot fi primite.
De asemenea, se afirmă că inadmisibilitățile au o natură juridică mixtă: diferă de apărările de fond și se apropie de excepțiile de procedură prin obiectul lor (i se contestă reclamantului dreptul de a sesiza instanța); diferă de excepțiile de procedură și se apropie de apărările de fond prin rezultatul lor, astfel că, dacă sunt primite, duc la respingerea acțiunii (cererii).
Regulile ce guvernează excepția de inadmisibilitate sunt reliefate de analiza obiectului, regimului procedural și efectelor (rezultatele) inadmisibilităților.
Obiectul excepției de inadmisibilitate îl reprezintă contestarea (nerecunoașterea de către lege) a dreptului de a sesiza instanța. Din acest punct de vedere inadmisibilitățile diferă de apărările de fond (care vizează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății) și se apropie de excepțiile de procedură (care nici ele nu privesc fondul pricinii, ci doar acțiunea ca atare).
Din punct de vedere al regimului procedural excepțiile de inadmisibilitate pot fi invocate și în căile de atac.
Cât privește efectele inadmisibilității, este de observat că acestea sunt mai puternice decât cele ale excepțiilor, apropiindu-se de consecințele rezultate în urma admiterii unei apărări de fond, excepțiile având un efect provizoriu în timp ce inadmisibilitățile sting acțiunea într-un mod definitiv și irevocabil.
Astfel, efectele inadmisibilității au un alt temei decât cele ale apărărilor de fond, ele duc la respingerea acțiunii nu pentru că dreptul invocat nu există, ci pentru că respectivul drept ipotetic nu poate fi protejat în justiție pe calea aleasă de reclamant (a se vedea M.T., D. procesual civil, vol.II, Ed.Universal Juridic, B.., 2013, p-256-257, RRD nr.9/1987, p.44-52).
Trecând peste aceste considerații de ordin teoretic asupra naturii juridice a inadmisibilității și excepțiilor, se reține, așa cum s-a arătat anterior, că logica reprezintă singurul instrument (organon) care poate stabili care din cele două excepții (inadmisibilitatea sau nulitatea) are prioritate.
Or, din punct de vedere logic inadmisibilitatea vizează inexistența (ceea ce este imposibil, ceea ce este de neprimit) acțiunii (căii de atac), în timp ce nulitatea vizează modul (condițiile procedurale) în care trebuie să se manifeste (exercite) acea acțiune sau cale de atac.
În acest sens, art.457 al.1 din noul Cod de procedură civilă consacră principiul legalității căii de atac, potrivit căruia „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege”.
Prin urmare, din punctul de vedere al ontologiei și teoriei logicii despre ceea ce nu este (nu există, nu ființează, pentru că nu este prevăzut și recunoscut de lege), nu se poate face vreo predicație în sensul că este într-un sens sau altul (nici chiar că recursul este nul), pentru că s-ar încălca principiul noncontradicției, potrivit căruia nu se poate spune, în același timp, că un lucru este și nu este.
Opinia majoritară poate fi considerată, astfel, ca un sofism (și nu o inferență) care duce la concluzia că recursul ar fi admisibil.
Pe de altă parte, considerarea excepției nulității ca fiind prioritară în raport cu excepția inadmisibilității creează o confuzie pentru părți, în sensul că, dacă ar fi fost respectat normele de procedură (redactarea recursului de către avocat, invocarea motivelor prevăzute de art.488 NCPC.) recursul ar fi fost admisibil și, în consecință, ar fi putut să obțină câștig de cauză.
PREȘEDINTE,
G. O.
Red. G.O. – 06.10.2014;
Tehnored. C.J.- 20.10.2014; 4 ex.
| ← Anulare act. Sentința nr. 122/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 750/2014. Curtea de... → |
|---|
