Contestatie la executare. Decizia nr. 902/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 902/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 4970/325/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 902
Ședința publică din 18 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. T. împotriva deciziei civile nr. 486/A/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B.R.D. – Groupe Societe Generale SA, Sucursala Timișoara, I. V. M. și ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru intimata B.R.D. – Groupe Societe Generale SA, Sucursala Timișoara, c.j. C. S., și pentru pârâtul-recurent I. T., av. G. A., lipsă intimații I. V. M. și ..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care s-a comunicat cu reprezentanta pârâtului recurent un exemplar din întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei invocă excepția insuficientei timbrări a recursului, raportat la valoarea litigiului, arătând că societatea reclamantă a achitat pentru soluționarea acțiunii taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.278 lei și timbru judiciar de 5 lei, astfel că taxa datorată de pârât pentru recursul declarat este în cuantum de 1.639 Iei și 2,5 lei timbru judiciar.
Reprezentanta pârâtului recurent a solicitat respingerea excepției, întrucât taxa de timbru achitată a fost calculată în mod corect.
Instanța, în deliberare, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, față de obiectul acțiunii, respinge excepția invocată, constatând faptul că taxa de timbru a fost corect stabilită.
Reprezentanta pârâtului recurent a solicitat admiterea excepției tardivității formulării contestației la executare.
Reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea excepției tardivității, arătând că este invocată pentru prima oară în recurs, astfel că este tardiv formulată.
Instanța, în deliberare, unește excepția cu fondul, în condițiile art. 137 alin. 2 C.proc.civ., și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității executării silite, cu consecința respingerii contestației la executare, ca inadmisibilă, fără cheltuieli de judecată, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației la executare.
Reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală, precum și respingerea excepției tardivității și a inadmisibilității, fără cheltuieli de judecată, arătând că s-a formulat cererea de față, ca urmare a adresei biroului executorului judecătoresc.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/05.11.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara a admis contestația la executare formulată de contestatoarea B.-Groupe Societe Generale SA, prin Sucursala Timis, împotriva intimaților I. V. M. si I. T.; a anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională formulată de intimatul I. T.; a constatat că, sub durata căsătoriei, intimații I. V. M. și I. T. au dobândit, cu titlu de bun comun, apartamentul nr. 5, situat in Timișoara, ., etaj 1, jud. T., înscris în C.F. nr._-C1-U3 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr._), nr.top._/1,_/2/1,_/V, constând în apartament cu o cameră, bucătărie, baie, cămară alimente, antreu și teren în folosință, în valoare de 101.638 lei, conform Raportului de expertiză tehnică întocmit de expert ing. D. A., care face parte integrantă din hotărâre; a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra imobilului menționat prin atribuirea lui în proprietate intimatei I. V. M., în cotă de 1/1 parte, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în valoare de 50.819 lei către intimatul I. T., corespunzătoare cotei de contribuție a acestuia la dobândirea imobilului; a dispus intabularea în cartea funciară arătată a dreptului de proprietate al intimatei I. V. M., în cotă de 1/1 parte, cu titlu de ieșire din indiviziune, asupra apartamentului descris anterior; a obligat intimații I. V. M. și I. T. la plata cheltuielilor de judecată către contestatoarea B.-Groupe Societe Generale SA, prin Sucursala Timis, în sumă de 4677,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei . SA și a respins contestația la executare formulată de contestatoarea B. Groupe Societe Generale SA față de intimata .>
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că intimații I. V. M. și I. T. au dobândit, in timpul căsătoriei, dreptul de proprietate, prin cumpărare, asupra imobilului înscris în C.F. nr._–C1-U3 Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr._), nr. top._/1,_/2/1,_/V, constând în apartament cu o cameră, bucătărie, baie, cămară alimente, antreu și teren în folosință, situat în Timișoara, ., etaj 1, ..
Prin cererea de executare silită care face obiectul dosarului execuțional 1028/ex/2011 (la care a fost conexat dosarul executional nr. 1045/ex/2011 - foste dosare execuționale cu nr. 499/ex/2010 și 532/ex/2010 ale SCPEJ J. & C. din Timișoara) al Biroului Executorului Judecătoresc J. C. M. din Timișoara, contestatoarea a solicitat executarea silită a debitoarei I. V. M. pentru sumele datorate cu titlu de credit restant, dobânzi restante și penalizatoare și comisioanele aferente în baza contractului de credit încheiat cu societatea contestatoare cu nr._/2007, sumă la care se adaugă și cheltuielile de executare silită, contractul de credit fiind titlu executoriu, în baza căruia contestatoarea a formulat cererea de executare silita a debitoarei, debitul datorat și calculat în baza acestuia nefiind rambursat de bunăvoie, sume care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Din verificările efectuate de executorul judecătoresc, în cadrul procedurii executării silite, s-a constatat că debitoarea I. V. M. nu are bunuri proprii care să poată fi executate în contul creanței datorate.
Potrivit art. 493 C.proc.civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în coproprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora; pe de altă parte, art. 400 ind. 1 C.proc.civ. prevede că împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă la cererea părții interesate în cadrul judecării contestației la executare, iar, în baza art. 678 din Codul civil, creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului.
Apărările intimatului I. T. nu au fost primite, acesta dând o interpretare eronată a dispozițiilor art. 493 C.proc.civ. și art. 400 ind. 1 C.proc.civ.. Astfel, art. 400 ind. 1 C. proc.civ. reglementează tocmai posibilitatea creditorului, ca parte interesată, să ceară împărțirea bunurilor comune ale soților, în cadrul contestației la executare, în cazul în care împotriva unuia dintre soți deține un titlu executoriu și nu se poate îndestula din bunurile personale ale acestuia (ale debitorului), iar art. 493 C.proc.civ. statuează că, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în coproprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora, împărțeală care se poate realiza pe calea contestației la executare, text care coroborează cu art. 678 din Codul civil, care reglementează posibilitatea ca creditorii unui coproprietar să poată urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau să poată cere instanței împărțeala bunului.
Intimatul I. T. a mai invocat excepția perimării executării silite, solicitând să se constate că, în dos. ex nr. 1028/ex/2011 si 1045/ex/2011 ale B.E.J. J. C. M. (cu nr. vechi 499, 532/ex/2010 ale S.C.P.E.J J. & C.), în care contestatoare are calitatea de creditoare, a intervenit perimarea, că așa cum rezulta din dosarele executionale mentionate, precum si din adresa inregistrata la B. - G. S.A cu nr._/05.02.2013, creditoarea a lasat sa treaca mai mult de 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire astfel ca, potrivit dispozitiilor art. 389 Cod.proc.civ, executarea este perimata de drept. Deoarece creditoarea nu a dat dovada de diligenta si nu a staruit in continuarea executarii silite si tinand cont de faptul ca perimarea se constata din oficiu, intimatul a considerat ca organul de executare trebuia sa constate ca a intervenit perimarea si sa refuze continuarea executarii silite, excepție care a fost respinsă de instanța de fond după cum rezultă din încheierea de ședință din 02.07.2013, apreciind a fi evident că executorul judecătoresc a încercat recuperarea creanței, după cum se poate observa și din conținutul adresei de la fila 89 dosar fond.
În cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică de către expert ing. D. A., din cuprinsul căreia rezultă că valoarea de circulație a apartamentului supus împărțelii este de 101.638 lei și nu este posibilă partajarea în natură, cu respectarea condițiilor impuse de Legea locuinței pentru o unitate locativă individuală.
Față de cele ce preced, reținând temeiurile de drept arătate, instanța de fond a admis acțiunea civilă, conform celor arătate.
În temeiul dispozițiilor art. 1, 20 și următoarele din Legea nr. 146/1997, prima instanță a anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională formulată de intimatul I. T., acesta neconformându-se dispozițiilor instanței de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.809,18 lei.
Față de culpa procesuală a intimaților I. V. M. și I. T., în temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., prima instanță i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în sumă de 4677,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul I. T., solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii excepției perimării executării silite, cu consecința respingerii contestației la executare.
În motivare, apelantul a susținut că, așa cum rezultă din dosarele execuționale, creditoarea a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire astfel că, potrivit disp. art. 389 C.proc.civ, executarea este perimată de drept.
A precizat apelantul că, în intervalul cuprind între data de 14.02.2012, dată la care s-a somat debitoarea să achite debitul, și până la data de 24.08.2012, la care executorul judecătoresc a înaintat o adresă creditoarei, nu a mai fost efectuat niciun act de executare, astfel că perimarea trebuia constatată din oficiu, iar organul de executare se impunea să refuze continuarea executării silite.
A mai susținut apelantul că este inadmisibilă contestația la executare având ca obiect doar partajarea unui imobil.
Prin decizia civilă nr. 486/A/20.05.2014 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a respins apelul declarat de apelantul I. T. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că primul motiv de apel, prin care este criticată soluția dată de prima instanță excepției de perimare, nu poate fi primit, întrucât în intervalul 14.02._12, indicat de apelant, s-a efectuat un act de executare și anume, astfel cum se poate constata din dosarul execuțional nr. 1045/ex/2011 al B. J. C.–M., remis în copie, la data de 06.08.2012, s-a încheiat procesul-verbal ce atestă deplasarea executorului judecătoresc la domiciliul debitoarei I. V. M., în vederea identificării și sechestrării de bunuri ale debitoarei.
Prin urmare, în raport de actul de executare înainte menționat, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a constatat, prin încheierea de ședință din 02.07.2013, că nu a intervenit perimarea în privința executării silite în cauză.
Nici cel de-al doilea motiv de apel, prin care se invocă excepția de inadmisibilitate a contestației la executare, nu este întemeiat raportat la împrejurarea că, în cadrul executării silite declanșată împotriva debitoarei I. V.–M., s-a constatat că aceasta nu are bunuri proprii care să poată fi urmărite, context în care, fiind îndeplinită condiția premisă, și anume existența unei executări silite declanșată în vederea recuperării sumei datorată, creditoarea putea să uzeze de calea contestației la executare prev. de art. 400 C.proc.civ., pentru realizarea partajului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâtul I. T., solicitând, în principal, admiterea excepției tardivității contestației la executare formulate de creditoarea B. - GSCG SA, cu consecința respingerii contestației, admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității executării silite, cu consecința respingerii contestației la executare, ca inadmisibilă.
În motivare, se arată că prezenta contestație la executare este tardiv formulată, prin raportare la dispozițiile art. 401 Cod.proc.civ., potrivit căruia contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.
In speța, prin adresa emisă de B. J. C. M. și înregistrată la sediul contestatoarei la data de 05.02.2013 (anexa 1), se revine la adresele din data de 01.09.2010 și 24.08.2012 și se solicită contestatoarei să comunice dacă a solicitat partajarea imobilului înscris în CF nr._-Cl-U3 Timisoara. Prin urmare, contestatoarea a aflat la data de 01.09.2010 de impedimentul de executare existent si, potrivit dispozițiilor art. 401 Cod proc.civ, avea la dispoziție 15 zile de la acea data pentru a formula contestația la executare, astfel că, prezenta contestație, inregistrata la data de 14.02.2013 pe rolul Judecătoriei Timișoara, este tardiv formulata.
Se mai arată că a invocat atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, excepția inadmisibilității contestației la executare formulate, atâta timp cât această contestație are ca obiect doar partajarea unui imobil, sens în care a anexat și practică judiciară.
Apreciază că reținerile instanței de apel cu privire la acest aspect nu echivalează cu o motivare a respingerii excepției inadmisbilității contestației la executare invocate, fiind incident motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin 7 Cod proc.civ, deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu privire la respingerea excepției inadmisibilității invocate de recurent.
Invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin 9 Cod proc.civ., apreciind că, în mod eronat, instanța de apel a considerat că, în speță, este îndeplinită condiția premisă, respectiv existența unei executări silite, însă art. 400" Cod proc.civ. invocat ca temei de drept al acțiunii promovate, prevede că împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare. Prin urmare, condiția premisă este existența unei contestații la executare, și nu a unei executări silite, așa cum, în mod eronat a reținut instanța de apel. De altfel, instanța reține în mod eronat că creditoarea putea să uzeze de calea contestației la executare prevăzută de art. 400 Cod proc.civ. pentru realizarea partajului, deoarece art. 400 Cod.proc.civ stabilește doar competența de soluționare a contestațiilor la executare.
Față de prevederile art. 399 alin. 1 C.proc.civ., ce definesc contestația la executare și stabilesc obiectul său, consideră că partajarea unui imobil nu poate forma obiectul unei contestații la executare, chiar dacă este vorba de imobilul urmărit silit.
In ceea ce privește art. 400 ind. 1 Cod.proc.civ invocat drept temei de drept al prezentei contestații la executare, potrivit căruia împărțirea bunurilor comune poate fi hotărâtă la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare, din însuși conținutul acestui text de lege rezultă, fără echivoc, că partajarea unui bun comun nu se poate cere direct prin formularea unei contestații la executare, al cărui scop, potrivit art. 399 Cod.proc.civ, este cu totul altul. Împărțirea bunurilor comune la care se referă art. 400 ind. 1 Cod proc.civ. are ca premisă existența unei contestații la executare, în cadrul judecării căreia, pe calea unei cereri separate, se poate solicita împărțirea bunurilor comune.
Contestatoarea invocă prevederile art 493 C.proc.civ., potrivit cărora creditorii personali ai unui coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobile aflate în proprietate comună până nu vor cere mai întâi împărțeala acestora, însă, apreciază greșit faptul că o astfel de cerere ar putea forma singurul obiect al unei contestații la executare.
În drept, s-a invocat art. 304 pct.7 și 9 Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata B.R.D.–Groupe Societe Generale SA, Sucursala Timișoara, a solicitat respingerea recursului formulat de I. T., cu cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.
Ca apărări de ordin procesual, s-a invocat excepția de netimbrare a căii de atac, potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997, aplicabilă în speța de față, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea evaluabilă în bani soluționată de prima instanță. Raportat la valoarea litigiului, societatea pârâtă a achitat pentru soluționarea acțiunii, taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.278 lei și timbru judiciar de 5 lei, calculată la valoarea de circulație a imobilului, care, potrivit raportului de evaluare globală folosit de Camera Notarilor Publici Timișoara, este de 720 euro/mp, respectiv 24.883,2 euro, respectiv 108.988,41 lei, la cursul BNR de la data introducerii acțiunii.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că, în ceea ce privește excepția perimării executării silite, aceasta a fost respinsă în mod corect atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, reținându-se că executorul judecătoresc a întocmit acte de executare în vederea recuperării creanței în termenele legale, nefiind incidente prevederile art. 389 C.proc.civ.
Nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia nu ar fi motivată soluția de respingere a excepției, în condițiile în care în considerentele deciziei și ale sentinței primei instanțe se face trimitere expresă la file din dosarul execuțional, fiind identificate actele de executare, constatându-se că s-a stăruit în executarea silită, actele de executare fiind efectuate în termenele legale.
Cu privire la pretinsa inadmisibilitate a contestației la executare având ca obiect partajarea unui imobil aflat în proprietatea devălmașă a debitorului urmărit, așa cum a reținut și instanța apel, interpretarea dată dispozițiilor legale de către I. T. este una eronată.
Art. 400 ind. 1 C.proc.civ. reglementează tocmai posibilitatea creditorului, ca parte interesată, de a cere împărțeala bunurilor comune ale soților pe calea contestației la executare, în cazul în care îndestularea nu este posibilă din bunurile personale ale debitorului.
Aceste prevederi, se coroborează cu art. 678 din Codul civil, potrivit căruia creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului.
În ceea ce privește excepția tardivității, această apărare este invocată pentru prima oară în recurs, nefiind o critică adusă deciziei recurate. Deși recurentul avea posibilitatea invocării acestei apărări, nu a făcut-o, motiv pentru care invocarea unei noi excepții procesuale în recurs este tardivă.
Oricum, la data de 05.02.2013, li s-a pus în vedere de către executorul judecătoresc că, pentru continuarea executării silite, sunt nevoiți să solicite partajul bunului imobil din speță, iar, în caz contrar, să solicite închiderea dosarului execuțional, astfel că, și dacă s-ar admite că prezenta cerere este supusă termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 C.proc.civ., aceasta este formulată în termen.
Nu a fost indicat expres temeiul de drept al întâmpinării.
Cu privire la excepția netimbrării sau insuficientei timbrări a prezentului recurs, invocată prin întâmpinare, curtea a respins-o, ca neîntemeiată, la data de 18.11.2014, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii, care face corp comun cu hotărârea, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de prevederile art. 400 ind. 1 C.proc.civ., coroborate cu dispozițiile art. 493 din același act normativ, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul T. pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca aspect prioritar, curtea constată că, prin cererea de recurs cu soluționarea căreia a fost învestită, nu s-a criticat decizia atacată cu privire la soluția dată excepției perimării executării silite, motiv pentru care, respectând limitele devoluțiunii judiciare, aplicație a principiului disponibilității părților în procesul civil, nu se va analiza acest aspect.
Totodată, se mai constată că, prin prezentul recurs, pentru prima oară în cadrul acestui litigiu, s-a invocat excepția tardivității promovării contestației la executare, astfel că, având în vedere natura acestei apărări și interesul privat protejat prin reglementarea sa, curtea reține că este întemeiată afirmația reclamantei că această apărare este tardiv invocată, neputând a fi analizată pentru prima oară în calea de atac de față, față de prevederile art. 115, dar și ale art. 294 și art. 316 C.proc.civ.
Doctrina juridică și jurisprudența sunt constante în sensul că excepțiile relative nu pot fi invocate decât de către partea interesată (adică partea în favoarea căreia au fost cerute) și numai la prima zi de înfățișare (pârâtul și prin întâmpinare) sau la termenul următor celui în care s-a săvârșit neregularitatea, potrivit disp. art. 118 alin. 2 și 132 C.pr.civ. Nerespectarea acestor dispoziții se sancționează cu decăderea din dreptul de a mai invoca excepții (art. 136 C.pr.civ.). Instanța nu le poate lua în considerare din oficiu, iar ele pot fi acoperite prin voința sau tăcerea părții îndreptățite a le propune.
Ca atare, văzând că excepția tardivității contestației a fost invocată pentru prima oară în recurs, cu încălcarea prevederilor legale precitate, că nu este o excepție de ordine publică, față de interesul privat protejat, curtea constată că pârâtul trebuia să invoce această apărare prin întâmpinarea depusă la prima instanță ori cel mai târziu la prima zi de înfățișare în fața judecătoriei, lucru ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care partea este decăzută din dreptul de a se prevala de efectele excepției invocate în prezentul proces.
În ceea ce privește admisibilitatea prezentei cererii de chemare în judecată, curtea constată că, instanțele anterioare au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 400 ind. 1 coroborate cu cele ale art. 493 C.proc.civ., fiind justă concluzia că existența unei contestații la executare, prin care să se atace actele întocmite în dosarul execuțional, nu este o premisă necesară pentru ca, apelând la procedura partajului bunurilor comune ale soților în baza art. 400 ind. 1 C.proc.civ., creditorul să poată debloca executarea silită paralizată de inexistența unor bunuri proprii ale soțului debitor, din care să se poată îndestula prioritar. Este corectă reținerea tribunalului că premisa cerută de textul de lege arătat este existența unei executări silite, iar condiția pentru admisibilitatea acțiunii de față este absența bunurilor proprii, așa cum s-a arătat anterior.
În acest sens, curtea reține că, sub aspect procedural, în mod expres dispozițiile art. 400 ind. 1 Cod de procedură civilă prevăd că împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
Cu referire la articolul 493 C.proc.civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. Impărțirea bunurilor poate fi soluționată, la cererea părții interesate, conform regulilor de drept comun, sau potrivit dispozițiilor art. 400 ind. 1 C.proc.civ., pe calea contestației la executare.
Fiind vorba de o normă specială, de excepție, curtea consideră că se impune interpretarea acesteia potrivit regulii de drept, conform căreia legea trebuie interpretată în sensul apt să producă efecte juridice, nu în cel invocat de recurent, care este de natură să limiteze accesul la instanță, contrar art. 6 din CEDO și art. 21 din Constituția României.
În consecință, curtea constată că excepția inadmisibilității prezentei acțiuni a fost corect soluționată, ca urmare a unei corecte interpretări a dispozițiilor legale ce constituie temei al acțiunii de față.
În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., curtea constată că acest motiv nu este întemeiat, față de conținutul deciziei atacate, din care rezultă că tribunalul s-a preocupat de analizarea tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de către părți în susținerea poziției lor procesuale, considerentele deciziei expunând de o manieră coerentă motivele ce au fundamentat soluția, fiind motivată îndestulător soluția tribunalului cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii. Chiar C.E.D.O., în jurisprudența ocazionată de art. 6 din Convenție, este constantă în a afirma că o motivare satisfăcătoare a hotărârii judecătorești nu presupune pentru instanță obligația de a răspunde individual tuturor afirmațiilor părților, fiind suficient a se grupa argumentele părților pentru a se răspunde tuturor motivelor invocate.
Trimiterea făcută în cuprinsul deciziei recurate la prevederile art. 400 C.proc.civ. (ce reglementează competența de soluționare a contestației la executare) este o evidentă eroare materială, atâta timp cât conținutul, condițiile și efectele juridice de care face vorbire instanța de apel sunt cele ale art. 400 ind. 1 C.proc.civ., eroare ce nu poate conduce la concluzia necesității reformării hotărârii atacate.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, recurentului, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar, reclamantei, ca nedovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul I. T. împotriva deciziei civile nr. 486/A/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B.R.D. – Groupe Societe Generale SA, Sucursala Timișoara, I. V. M. și ..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./ 17.12.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./ 18.12.2014
Instanța de apel: TribunalulTimiș, jud. D. J., A. I.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. A. A.
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 539/2014. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
