Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 539/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 14866/55/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 539
Ședința publică din 10 iunie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. A. împotriva deciziei civile nr. 214/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta T. R. I., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamantul recurent V. A., av. Lanevschi V., lipsă pârâta intimată T. R. I..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantului recurent învederează instanței că din discuțiile avute cu apărătorul pârâtei, acesta nu înțelege să se prezinte în instanță, și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii și stabilirea la reclamant a locuinței minorilor, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere pentru aceștia în cuantum de 33% din veniturile realizate, fără cheltuieli de judecată, arătând că împrejurările avute în vedere la data pronunțării hotărârii de divorț s-au schimbat, că nu s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul pârâtei din Germania și nu a fost respectat interesul superior al minorilor.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 214/13.02.2014, Tribunalul A. – Secția Civilă a respins apelul declarat de reclamantul V. A. împotriva sentinței civile nr. 4712/8.07.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că în mod corect prima instanță, valorificând interesul superior al minorilor, a considerat că nu se justifică admiterea acțiunii reclamantului, în sensul stabilirii la tată a locuinței celor doi minori și exercitarea exclusivă a autorității părintești.
Așadar, în ce privește locuința minorilor, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 9475/2010 a Judecătoriei A., aceștia au fost încredințați spre creștere și educare mamei, instanța apreciind la acel moment că pârâta poate asigura condiții optime de creștere și educare de care au nevoie cei doi copii, pentru o dezvoltare armonioasă, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic a acestora.
Potrivit art. 403 Noul cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori.
Analizând probațiunea din prezenta cauză, tribunalul a apreciat că nu se poate constata incidența dispozițiilor art. 403 Noul Cod civil; altfel spus, s-a constatat că nu există vreo „schimbare a împrejurărilor” care să determine o soluție diferită de cea anterioară (anume: stabilirea locuinței minorilor la tată, după cum a solicitat acesta, iar nu la mamă unde se află în prezent). De altfel, reclamantul nu invocă faptul că mama s-ar ocupa în mod necorespunzător de îngrijirea celor doi copii, susținând doar că aceasta încearcă să limiteze contactul și legăturile dintre tată și copii.
Într-adevăr, tribunalul a admis faptul că actualmente relațiile dintre minori și tatăl lor sunt distante și tensionate, dar, acest fapt nu se poate reține ca fiind datorat conduitei mamei pârâte, care nu s-a opus menținerii unor raporturi normale între reclamant și minori după desfacerea căsătoriei părților; în concret, conform relatărilor martorilor audiați, minorii au avut relații bune cu tatăl lor până în toamna anului 2012, când minora A. a refuzat să-și mai viziteze tatăl, relatând un incident cu conotații sexuale petrecut cu ocazia unei vizite la domiciliul tatălui, fapt confirmat și de minorul Adelin.
Fără a fi chemată a stabili dacă a existat sau nu acel incident între tată și minori (pe această problemă existând un dosar penal aflat în stadiul cercetării la parchet), instanța de apel a constatat doar faptul că în acest moment copiii manifestă rețineri puternice față de un eventual contact cu tatăl lor, motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică stabilirea locuinței minorilor la tată, cu atât mai mult cu cât mama s-a dovedit a fi un părinte implicat și interesat de evoluția și dezvoltarea armonioasă a copiilor, aceasta îngrijindu-i într-un mod corespunzător, oferindu-le siguranța și afecțiunea de care au nevoie.
Ca o consecință a respingerii cererilor de stabilire a locuinței la tată și autoritatea părintească exclusivă, s-a respins și solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la plata unei pensii de întreținere, întrucât aceasta își execută în natură obligația de întreținere a minorilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul V. A. solicitând modificarea ei și a sentinței și admiterea acțiunii de stabilire la el a locuinței minorilor părților și de obligare a pârâtei la plata unei pensii de întreținere pentru aceștia în cuantum de 33% din veniturile realizate.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. iar în fapt pe mai multe argumente.
S-a susținut astfel că decizia este nelegală întrucât nu s-a respectat în cauză interesul superior al copiilor minori, omițându-se a se observa că în realitate situația avută în vedere de instanța de divorț la momentul încredințării copiilor, mamei lor, s-a schimbat. Mai precis, după divorț ea a plecat în Germania lăsându-și copii în grija mamei sale, luându-i cu ea abia după un oarecare timp. În plus, după înregistrarea acțiunii de față pârâta s-a opus legăturii dintre reclamant și aceștia, încercând să-i limiteze contactul cu ei.
Instanța de apel a procedat greșit și atunci când a respins cererea reclamantului de efectuare a unei anchete sociale în Germania având în vedere că acolo locuiește în prezent și că pretinde că dispune de condiții pentru a-i crește, ceea ce semnifică o schimbare a situației avute în vedere la momentul încredințării lor inițiale la mamă.
În opinia recurentului nu pot fi apreciate ca reale relatările făcute de copii cu ocazia audierii lor (și care se referă la presupuse fapte cu conotație sexuală comise de tată asupra fetiței sale) întrucât există neconcordanță între afirmațiile lor iar presupusele fapte au fost infirmate de expertiza medico-legală efectuată asupra minorei, fiind de presupus că cei doi copii au relatat ceea ce li s-a cerut.
Totodată, evaluarea psihologică a minorilor făcută în cauză de D.G.A.S.P.C. nu poate fi luată în considerare întrucât s-a efectuat în absența reclamantului (care nu a fost încunoștințat în acest sens sub pretextul că nu era cunoscută adresa sa) .
În fapt pârâta nu a dorit altceva decât să-i îndepărteze pe copii de tatăl lor, și să-i ducă în străinătate cu ea oferindu-le mirajul unei noi familii în care soțului actual al pârâtei i se spune „tată” iar reclamantului i se neagă această calitate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat considerând că ambele instanțe anterioare au aplicat corect legea în cauză, protejând interesul superior al minorilor prin constatarea faptului că nu s-au schimbat în cauză condițiile avute în vedere la încredințarea minorilor la mamă cu ocazia procesului de divorț.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 316 alin. 2 Cod pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că acțiunea prin care reclamantul V. A. a solicitat stabilirea la el a locuinței minorilor părților (după ce în prealabil, prin hotărârea de divorț, din 2.11.2010 a Judecătoriei A. fuseseră încredințați pârâtei, mama lor) a fost argumentată prin aceea că în fapt, copiii sunt în întreținerea și în grija bunicii materne în timp ce pârâta este plecată în Germania unde intenționează să-i ducă și pe ei, lucru cu care el nu este de acord.
S-a susținut că, practic, minorii nu sunt în grija părintelui căruia i-au fost încredințați ci în grija altei persoane ori interesul lor superior este acela de a beneficia de dragostea părintească și de a avea alături pe cel puțin pe unul din părinți iar cel care poate oferi acest sprijin afectiv este tatăl lor.
Curtea constată însă că probele dosarului au demonstrat că mama pârâtă a lipsit doar temporar de lângă copiii săi iar în prezent este împreună cu aceștia în domiciliul său din Germania, stat în care ei au fost înscriși în instituții de pregătire școlară și unde s-au adaptat bine.
Înscrisurile noi depuse de pârâtă în apel precum și relatările minorilor făcute în fața instanței demonstrează că încă din 2012 copiii locuiesc împreună cu mama lor care are un loc de muncă stabil și o locuință corespunzătoare, actualul soț al mamei lor preocupându-se în egală măsură de situația lor.
Aceste probe - necontrazise de cele propuse de reclamant – demonstrează, deci, existența premizelor materiale și social – educaționale necesare constatării oportunității rămânerii statornice la mamă a celor doi copii, dispensând instanța de a mai dispune o anchetă socială în același scop.
Atmosfera familială benefică pentru copii se reflectă și în ușurința cu care ei (în special minora A. – E.) s-au adaptat cerințelor procesului de pregătire școlară din noul lor stat de reședință unde au declarat că le place și doresc să rămână.
Prin urmare, susținerea din acțiunea reclamantului potrivit căreia, după divorț, pârâta și-a abandonat copiii lăsându-i în grija mamei sale (invocată ca împrejurare nouă, de natură a susține schimbarea măsurii de stabilire a locuinței acestora), nu se confirmă în cauză.
În plus, nu s-a dovedit nici faptul că refuzul copiilor de a se afla în preajma tatălui s-ar datora manoperelor de influențare a lor în acest sens, exercitate de pârâtă, dimpotrivă, existând probe că această atitudine își are cauza în comportamentul neadecvat al tatălui în anumite împrejurări de natură a pune la îndoială rezerva la care legea îl obligă pentru prezervarea intimității lor fizice și psihice (episodul pretinsului abuz sexual asupra minorei fiind în curs de cercetare).
Pentru toate aceste considerente Curtea va constata că în aprecierea în cauză a interesului superior al copiilor minori ai părților, Tribunalul A. – la fel ca și Judecătoria A. – a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii confirmând soluția de respingere a acțiunii reclamantului V. A., motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul acestuia.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul V. A. împotriva deciziei civile nr. 214/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta T. R. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./11.06.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./13.06.2014
Instanța de apel: Tribunalul A., jud. N. C., S. C. Ș.
Prima instanță: Judecătoria A., jud. S. S.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Contestatie la executare. Decizia nr. 902/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
