Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 427/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 427/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 145/290/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 427
Ședința publică din 13 mai 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul H. M. împotriva deciziei civile nr. 222/5.12.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. Zorița - M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru intimata B. Zorița - M., av. D. D., lipsă fiind pârâtul recurent H. M. și autoritatea tutelară P. Carașova și P. Reșița.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că la data de 07.05.2014 a fost înaintată prin fax întâmpinare formulată de reclamanta B. Zorița – M..
De asemenea, la data de 13.05.2014 a fost înaintată prin fax cerere de amânare a cauzei formulată de recurentul H. M., prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul intimatei a depus la dosar împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului avocațial și arată că se opune cererii de amânare a cauzei.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtul recurent, față de faptul că recursul conține motivarea pe baza căreia poate fi examinat și față de data declarării lui: 18.03.2014 care i-a putut asigura pârâtului un timp suficient pentru pregătirea susținerii lui.
Având în vedere că pârâtul recurent, deși legal citat pentru termenul de astăzi cu mențiunea timbrării recursului cu 3 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării ca netimbrat, nu a făcut dovada achitării acestei taxe, instanța, din oficiu, față de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997 invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Reprezentantul reclamantei intimate a solicitat admiterea excepției, cu consecința anulării recursului, ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 222/5.12.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamanta B. Zorița-M. împotriva sentinței civile nr.1857/2.07.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât H. M. și autoritatea tutelară P. Carașova și P. Reșița.
A schimbat hotărârea primei instanțe, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată de B. Zorița-M. și a obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1700 lei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul legal, pârâtul H. M., solicitând admiterea lui, cu consecința respingerii cererii reclamantei privind exercitarea autorității părintești în comun asupra minorului H. M. – D..
Pentru primul termen de judecată, stabilit la data de 13.05.2014, pârâtul recurent a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3 lei și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anularii cererii de recurs, însă nu s-a conformat acestei dispoziții, astfel că, instanța de judecată, din oficiu, față de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată, a invocat excepția netimbrării prezentului recurs, excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele de timbru se plătesc anticipat sau până la termenul stabilit de instanța de judecată în acest sens, iar, în caz de neîndeplinire a acestei obligații până la termenul fixat de instanță, sancțiunea este anularea cererii.
Față de cele arătate mai sus, având în vedere ca pârâtul recurent nu a achitat până la termenul stabilit de instanță taxa judiciară de timbru datorată, deși a fost legal citat cu această mențiune, instanța, în baza art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, și art. 30 din Regulamentul de aplicare al aceleiași legi, va anula prezenta cerere de recurs, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul H. M. împotriva deciziei civile nr. 222/5.12.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. Zorița - M..
Obligă pârâtul recurent H. M. să plătească reclamantei intimate B. Zorița M. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./19.05.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./20.05.2014
Instanța de apel: Tribunalul C.-S., jud. M. M., R. L.
Prima instanță: Judecătoria Reșița, jud. C. M.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 635/2014. Curtea de Apel... → |
---|