Expropriere. Decizia nr. 694/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 694/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 9040/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.694
Ședința publică din 17 septembrie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta . TIMIȘOARA, precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, REPREZENTAT DE MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.912/PI/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Ilcău C. pentru reclamanta apelantă . Timișoara, iar pentru pârâtul recurent S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara se prezintă avocat C. C..
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Căile de atac declarate sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 11.09.2014 întâmpinarea formulată de pârâtul recurent, din care un exemplar se înmânează reprezentantului reclamantei apelante.
Față de valoarea obiectului litigiului, instanța, din oficiu, în baza dispozițiilor art.2821 C.pr.civ. pune în discuție recalificarea căii de atac declarată de reclamantă din apel în recurs și acordă cuvântul reprezentanților părților.
Reprezentantul reclamantei apelante lasă la aprecierea instanței soluționarea incidentului procedural.
Reprezentanta pârâtului recurent și procurorul solicită recalificarea căii de atac declarată de reclamantă.
Instanța în baza dispozițiilor art.2821 C.pr.civ. recalifică din apel în recurs calea de atac declarată de reclamantă și față de această împrejurare, în baza dispozițiilor art. 305 C.pr.civ., respinge cererea de efectuare a unei noi expertize, probă solicitată de reclamanta recurentă în cuprinsul cererii de declarare a căii de atac.
Reprezentanta pârâtului recurent invocă tardivitatea recursului declarat de reclamantă.
Instanța constată că reclamanta a comunicat prin poștă cererea prin care se atacă hotărârea instanței de fond la data de 18.06.2014.
Față de această împrejurare, reprezentanta pârâtului recurent arată că nu mai susține excepția invocată.
Reprezentanții părților și procurorul arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Ilcău C., pentru reclamanta recurentă . Timișoara, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, în sensul casării deciziei recurate, ca urmare a recalificării căii de atac, și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată. Consideră că se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru ca experții, la calcularea valorii terenului expropriat, să se raporteze la valoarea de circulație a unor terenuri similare, întrucât contractele depuse la dosar nu au fost încheiate în perioada exproprierii. În ce privește recursul declarat de pârât, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat C. C. S., pentru pârâtul intimat S. Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția de Drumuri și Poduri din Timișoara, solicită admiterea recursului pe care l-a declarat astfel cum a fost formulat, în sensul modificării în parte a sentinței, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată. Arată că hotărârea a fost atacată și sub aspectul daunelor acordate pentru subvenții și solicită înlăturarea acordării daunelor. Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul față de reclamantă, învederează că față de admiterea în parte a acțiunii, aceste cheltuieli au fost stabilite în mod nejustificat și nu s-a avut în vedere că nici nu au fost dovedite. În ce privește recursul declarat de reclamantă, solicită respingerea ca nefondat a acestuia.
Procurorul solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, întrucât consideră că nu se impune efectuarea unui nou raport de expertiză și, totodată, solicită admiterea recursului pârâtului, întrucât în mod incorect a fost obligat acesta la plata sumei de 1569 lei, reprezentând daune pentru pierderea subvenției. Solicită și reducerea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul T. la 28.12.2011 sub nr._, reclamanta . Timișoara a chemat în judecată pârâtul S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, și a solicitat anularea Hotărârii nr.41/21.09.2011 și obligarea pârâtului expropriator la emiterea unei noi hotărâri, prin care să stabilească valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat la 4,80 euro/mp și să-i plătească aceste despăgubiri.
De asemenea, a solicitat exproprierea totală a suprafeței de teren din care s-a dispus exproprierea.
Prin precizarea depusă la dosar la 24.10.2012, a solicitat și anularea procesului-verbal nr.205/29.09.2011 și a Hotărârii nr.205/30.09.2011, precum și constatarea acordului părților asupra cuantumului despăgubirilor la nivelul de 4,80 euro/mp.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr.521/11.05.2011 pentru modificarea și completarea HG nr.1230/2010 a fost diminuată în mod nelegal și abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, de la suma inițiala de 4,8 euro/mp, la suma de 0,3 euro/mp, fiind încălcate astfel prevederile art.8 al.3 din Legea nr.255/2010, care permit în circumstanțe excepționale și temeinic motivate numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.
Reclamanta a invocat prevederile art.26 din Legea nr.33/1994, dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și art.20 al.1 din Constituția României, corelate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind că despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului în litigiu trebuie să reflecte valoarea de piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, constituind o reparație efectivă și echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se menținerea unui just echilibru între interesul particular și cel public.
Cu privire la suma oferita cu caracter de despăgubire de pârât asupra suprafețelor de teren expropíate, reclamanta a arătat că nu a fost realizată o „ învoială a părților".
A arătat că stabilirea unor despăgubiri derizorii pentru terenurile proprietate constituie o încălcare gravă a dreptului de proprietate, precum și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art.44 al.3 din Constituția României, art.1 din Legea nr.33/1994, sau prin art.1 al.2 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În final, reclamanta a arătat că în cauză se impune exproprierea totală, în situația în care terenul rămas neexpropriat este incomod folosibil, raportul dintre cheltuieli și producția obținută fiind negativ și nu se pot efectua lucrări în zona de producție, iar pe de alta parte, pentru același considerente nici nu mai poate fi vândut.
Prin sentința civilă nr.912/30.04.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamanta . Timișoara împotriva pârâtului S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil extravilan în suprafață de 4017 mp, situat în ..cad._, cuantificate la nivelul sumei totale de 4662 lei, constatând că, la această valoare a despăgubirii este îndreptățită reclamanta și nu la suma de 4290 lei stabilită prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr.41/21.09.2011 emisă de pârât.
A obligat reclamanta să achite în contul Biroului de Expertize Judiciare – pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 3000 lei, câte 1000 lei pentru fiecare expert evaluator, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții J. Cicilia, U. R. și B.-T. D..
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 lei, reprezentând onorariu experți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, definită de doctrina de specialitate „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată” sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (reglementată de art.481 din Codul civil) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art.44 din Constituția revizuită, care statuează, prin al.(3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”, și că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Normele enunțate permit stabilirea principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii: existența unei cauze de utilitate publică, existența unei despăgubiri drepte și prealabile, principiu consacrat și prin normele internaționale conținute de Declarația drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, de Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană; caracterul judiciar al exproprierii de drept comun, consacrat de Legea-cadru cu nr.33/1994.
Prin derogare de la regulile de drept comun, Legea nr.198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, sub imperiul căreia a fost demarată exproprierea parcelei de 4017 mp în litigiu și, mai apoi, legea nouă abrogatoare nr.255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii.
Actul de declarare a utilității publice este urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.
Persoana nemulțumită, astfel cum dispune expres legea specială, poate doar invoca în fața instanțelor de drept comun (tribunale - secțiile civile) excepția de neconstituționalitate a legii și poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia.
În speță, prin anexa nr.1 la HG nr.1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării, precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local.
Împrejurarea că între proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și reclamanta care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, în absența depunerii de către reclamantă a listei imobilelor supuse exproprierii și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, instanța a putut-o doar deduce, pe cale de prezumție, din examinarea cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Lg. nr.255/2010, din 11.01.2011, prin care reclamanta își exprimă acordul cu privire la conținutul ofertei de despăgubire (fila 11 dosar).
Deși reclamanta a solicitat instanței valorizarea acordului survenit cu expropriatorul față de oferta de despăgubire, ulterior a refuzat a prezenta instanței tocmai oferta de despăgubire pretins acceptată, solicitată de instanță pentru a se proba potrivit cu art.1169 C.civ. cuantumul despăgubirilor agreate,
Instanța a reținut că la data de 16.08.2011 expropriatorul S. român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a emis Decizia de expropriere nr.1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „Autostrada Lugoj-D.”, în aplicarea art.9 din Legea nr.255/2010, iar la 21.09.2011 comisia desemnată în condițiile art.18 din lege a emis Hotărârea nr.41 de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru suprafața de teren în litigiu, aparținând reclamantei.
Acțiunea a fost demarată de reclamanta expropriată nemulțumită de cuantumul despăgubirii acordate, în temeiul art.22 al.1 din Legea nr.255/2010.
Verificând caracterul just și echitabil al despăgubirii oferite reclamantei, instanța a apelat, în respectarea art.25 din Legea nr.33/1994, la opinia comisiei de specialiști, în compunerea prevăzută de lege, care au oferit inițial trei metode de calcul diferite, în funcție de care au evaluat cuantumul despăgubirilor și a prejudiciului încercat de expropriat: metoda comparației directe (experții arătând că nu au avut contracte de vânzare cumpărare de la data efectuării expertizei și s-au bazat doar pe o adresă a Primăriei Belinț și pe o ofertă de vânzare din anul 2012), metoda capitalizării veniturilor și metoda bazată pe randamentul economic.
Art.26 al.2 din Legea nr.33/1994 este imperativ în a stabili metoda ce trebuie utilizată de experți pentru determinarea valorii de despăgubire, statuând că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
În acest context, instanța a dispus, în condițiile depunerii la dosar de către pârâtă a 16 convenții ferme de vânzare cumpărare din anii 2010-2013, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru utilizarea metodei comparației raportat la contractele prezentate.
Suplimentul la expertiză bazat pe contractele de vânzare cumpărare a relevat la data întocmirii raportului de expertiză (21.01.2013) prin raportare cu precădere la contractele de vânzare cumpărare perfectate în anul 2013, o valoare de circulație a terenurilor similare celui expropriat de 0,77 lei/mp, rezultând, prin urmare, o valoare totală de circulație pentru cei 4017 mp expropriați de 3093 lei, deci chiar mai mică decât valoarea despăgubirii stabilite.
În calculul despăgubirii cuvenite reclamantei, Tribunalul T. a inclus însă și dauna cauzată prin pierderea subvenției acordată de S. Român, dat fiind că în urma exproprierii celor 4017 mp, suprafețele rămase, efect al dezmembrării terenului supus exproprierii, sunt mai mici de 3000 mp, ceea ce înseamnă că pentru ele nu vor mai fi acordate subvenții. Prin urmare, a fost inclusă în despăgubirea cuvenită și suma de 1569 lei calculată de specialiști, reprezentând dauna pentru pierderea subvenției.
Instanța a cumulat valoarea de circulație a suprafeței expropriate de 3093 lei cu dauna pentru pierderea subvenției, rezultând un cuantum al despăgubirii de 4662 lei.
Instanța a respins însă cererea reclamantei privind dispunerea exproprierii totale a suprafeței de teren rămase în proprietatea sa, dat fiind că, în reglementarea acțiunii de contestare a cuantumului despăgubirilor prin art.22 din Legea nr.255/2010, acest text legal face trimitere la procedura prevăzută de art.21-27 din Legea nr.33/1994 exclusiv în legătură cu modul de stabilire a despăgubirii.
În aplicarea, printr-o extensie analogică a prevederilor art.213 al.2 C.pr.civ., după care instanța, la cererea experților, poate mări plata cuvenită acestora prin încheiere executorie dată cu citarea părților, prevedere care devine aplicabilă în speță potrivit principiului de drept după care cine poate mai mult, poate și mai puțin, instanța a obligat reclamanta, care a solicitat efectuarea expertizei, dar care nu și-a onorat obligația procedurală de plată a întregului onorariu cuvenit specialiștilor, să suporte costul lucrării de specialitate efectuate și, în consecință, să achite în contul Biroului de expertize Judiciare – pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 3000 lei, câte 1000 lei pentru fiecare expert evaluator, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții J. Cicilia, U. R. și B.-T. D..
În temeiul art.274 al.1 C.pr.civ., văzând că față de contestarea cuantumului despăgubirilor, pârâtul a căzut în pretenții, tribunalul a dispus obligarea sa la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4500 lei, reprezentând onorariul experților.
Împotriva sentinței civile nr.912/30.04.2014 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal pârâtul S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat reclamanta . Timișoara apel în termenul legal.
La termenul din 17.09.2014, instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac ce poate fi declarată în cauză și, în raport de valoarea pretențiilor și în baza art.2821 al.1 C.pr.civ., a calificat în recurs calea de atac declarată de reclamantă.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că suma stabilită de instanță nu reprezintă o „dreaptă despăgubire”, prețul de 1,02 lei/mp fiind unul derizoriu, în condițiile în care chiar oferta expropriatorului la nivelul anului 2011, retrasă ulterior, a fost de 4,80 euro/mp.
A arătat că alți experți au stabilit o valoare de 4,90 euro/mp.
A mai arătat că experta pe care a desemnat-o (B.-T. D.) este incompatibilă în efectuarea expertizei în cauză, întrucât este soția unui angajat al pârâtului.
A mai arătat că expertul B. a stabilit la parcele din aceeași zonă valori cuprinse între 0,45 euro/mp și 5 euro/mp.
Având în vedere datele expuse anterior, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize evaluatorii.
După calificarea în recurs a căii de atac, reclamanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea efectuării unei noi expertize.
Reclamanta a arătat că în privința cererii sale de expropriere a întregului teren, experții nici nu au calculat cuantumul despăgubirilor, deși suprafața de teren stabilită prin expertiza topografică nu a fost contestată.
Reclamanta a adus critici și obligării sale la plata diferențelor de onorariu pentru experți, care ar fi trebuit achitate de către pârât, fiind partea căzută în pretenții.
În motivarea recursului pârâtului s-a susținut că prima instanță în mod nefondat a dispus acordarea daunelor pentru pierderea subvenției pentru . reclamantei.
Pentru a stabili daunele și cuantumul acestora, experții aveau obligația să identifice existența sau inexistența prejudiciului suferit de reclamantă de pe urma exproprierii, în sensul că puteau lua în considerare numai acele probe care fac dovada existenței unui prejudiciu cert și actual sau previzibil a se produce în viitor.
Deși experții nu au primit răspuns la solicitarea de informații legate de terenul ce a făcut obiectul exproprierii (fapt menționat în cuprinsul expertizei), respectiv dacă terenul era cultivat, dacă s-a depus cerere de acordare a subvenției pentru unitatea de suprafață, dacă există decizie de plată pe anii 2011, 2012, fără existența dovezilor solicitate au stabilit printr-un calcul matematic valoarea daunei la suma de 1.569 lei pentru terenul în suprafață de 4.017 mp rămas în proprietatea reclamantei.
În al doilea rând, instanța a omis a verifica existența unui prejudiciu cert care să conducă la concluzia că reclamanta trebuie să fie despăgubită pentru pierderea subvenției.
Cu privire la cheltuielile de judecată, consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a obligat pârâtul S. Român la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei reprezentând diferență onorariu experți, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada achitării acestora.
Mai mult decât atât, potrivit art.276 C.pr.civ., când pretențiile unei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Reclamanta a solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor asupra suprafeței expropriate la valoarea de 4,80 euro/mp, ceea ce reprezintă 19.282 euro pentru suprafața expropriată de 4.017 mp, solicitare care nu a fost încuviințată de instanța de fond.
În mod neîntemeiat instanța de fond a obligat pârâtul S. Român la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4.500 lei, raportat la faptul că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte.
În drept, a invocat dispozițiile art.299, art.302, art.304 al.1 pct.9 și art.304 ind.1 C.pr.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, cu motivarea că valoarea de despăgubire stabilită de instanță s-a făcut cu respectarea art.26 din Legea nr.33/1994, iar obligarea sa la exproprierea totală a terenului nu poate fi dispusă de către instanță.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.306 al.2 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul pârâtului este întemeiat, urmând a fi admis, iar recursul reclamantei este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Reclamanta a adus critici în primul rând cuantumului despăgubirilor acordate de instanță, considerând că sunt derizorii și nu reprezintă o dreaptă despăgubire.
Prima instanță însă a luat în considerare despăgubirile calculate prin raportul suplimentar de expertiză (filele 275-284) prin metoda comparației directe cu valoarea de circulație a altor terenuri din aceeași zonă vândute, calculul fiind cuprins în anexa 1 a raportului suplimentar de expertiză.
Raportul suplimentar de expertiză a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor art.25 și 26 din Legea nr.33/1994, atât experții, cât și instanța ținând seama „de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.
Conform acestui raport suplimentar de expertiză, despăgubirile cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, de 4017 mp, sunt de 3093 lei, valoarea fiind deci mai mică decât cea stabilită prin Hotărârea nr.41/21.09.2011, de 4.290 lei.
Reclamanta, raportându-se tot la cuantumul despăgubirilor, susține că experta B.-T. D., cea pe care chiar reclamanta a numit-o pentru efectuarea expertizei, este incompatibilă în cauză, întrucât este soția unui angajat al pârâtului.
Reclamanta nu a făcut însă dovada acestor susțineri și nici nu a recuzat experta în conformitate cu dispozițiile legale.
Pe de altă parte, experta respectivă a avut o opinie separată față de cea din raportul suplimentar de expertiză (întocmit de către experții J. Cicilia și U. I.-R.), omologat de către prima instanță, opinia sa constând într-o valoare și mai mică (2812 lei), nefiind luată în considerare.
Reclamanta mai susține că expertul U. I.-R. a stabilit în alte cazuri similare valori de despăgubire mai mari, cuprinse între 0,45 și 5 euro/mp. Aceste simple afirmații, fără dovezi și fără precizări privind terenurile evaluate și perioada evaluărilor nu prezintă relevanță în cauză și, prin urmare, nu pot influența soluția.
În al doilea rând, reclamanta a criticat respingerea cererii sale pentru exproprierea restului terenului rămas în proprietatea sa după exproprierea suprafeței de 4.017 mp.
În mod corect prima instanță a respins acest capăt de cerere.
Legea nr.255/2010, în baza căreia s-a dispus exproprierea de la reclamanta . Timișoara a terenului în suprafață de 4017 mp pentru proiectul „Autostrada Lugoj-D.”, nu reglementează posibilitatea pentru expropriat de a solicita exproprierea totală a terenului din care s-a expropriat doar o parcelă.
Trimiterea făcută prin art.22 al.3 din Legea nr.255/2010 la Legea nr.33/1994, legea cadru în materie de expropriere, vizează exclusiv procedura în procesele prin care cei expropriați contestă cuantumul despăgubirilor.
În al treilea rând, reclamanta critică hotărârea primei instanțe și pentru faptul că a fost obligată să achite restul de onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, considerând că pârâtul trebuia obligat, fiind partea căzută în pretenții.
Și din acest punct de vedere prima instanță a procedat corect. Reclamanta fiind cea care a solicitat proba cu expertiză, tot ea este cea care are obligația să achite contravaloarea lucrării de specialitate. Nefăcând plata în cursul procesului, în mod corect a fost obligată de către prima instanță prin sentință să achite diferența de onorariu pentru experți.
În consecință, recursul reclamantei este nefondat.
În ceea ce privește recursul pârâtului S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, Curtea constată că este întemeiat, întrucât în mod greșit prima instanță a stabilit că reclamanta are dreptul de a-i fi inclusă în cuantumul despăgubirilor suma de 1.569 lei, reprezentând despăgubirea pentru pierderea subvenției de la stat, considerând că a pierdut această subvenție pentru că terenul rămas în proprietatea sa este mai mic de 3.000 mp, respectiv de 1.986 mp.
Reclamanta însă nu a făcut dovada existenței unui astfel de prejudiciu, pentru a putea avea dreptul la despăgubiri. Nu a depus probe din care să rezulte că terenul a fost cultivat în anii anteriori și că a primit subvenție de la stat pentru acest teren.
Pe de altă parte, reclamanta nici nu a solicitat asemenea despăgubiri, neinvocând un asemenea prejudiciu, experții din oficiu calculând despăgubirile respective. Reclamanta a solicitat doar despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului expropriat, calculată la prețul de 4,80 euro/mp. Din acest punct de vedere, prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut.
În consecință, despăgubirile la care are dreptul reclamanta sunt în cuantum de 3.093 lei, conform raportului suplimentar de expertiză.
Cum însă această sumă este mai mică decât cea oferită reclamantei de expropriator prin Hotărârea nr.41/21.09.2011, respectiv cea de 4.290 lei, va rămâne valabilă această sumă, acțiunea reclamantei urmând a fi respinsă în totalitate, avându-se în vedere și art.27 al.2 din Legea nr.33/1994.
Critica pârâtului în privința cheltuielilor de judecată rămâne în această situație fără obiect, întrucât fiind respinsă acțiunea reclamantei în totalitate, reclamanta este partea căzută în pretenții și care va suporta cheltuielile de judecată.
Hotărârea primei instanțe va fi menținută, pentru motivele expuse anterior sub acest aspect, numai în privința obligării reclamantei de a achita diferența de onorariu pentru experți.
Față de aceste considerente, în baza art.304 pct.9, raportat la art.22 al.1 din Legea nr.255/2010 și la art.26 din Legea nr.33/1994, și a art.312 al.2 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr.912/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtului S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Va menține hotărârea atacată în privința obligării reclamantei la plata diferenței onorariului experților.
În baza art.312 al.1 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.912/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr.912/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtului S. Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Menține hotărârea atacată în privința obligării reclamantei la plata diferenței onorariului experților.
Respinge recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.912/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/19.09.2014
Tehnored.MM/2 ex/29.09.2014
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.C. B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 181/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
