Legea 10/2001. Decizia nr. 59/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 5741/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.59
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.04.2014
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul P. V. I. în contradictoriu cu pârâtul intimat M. A., împotriva Sentinței civile nr. 2731/10.10.2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului A., având ca obiect constatare nulitate absolută a dispoziției emise în baza Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat reclamantul apelant personal, lipsind intimatul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 26.02.2014, intimatul a depus întâmpinare, iar la data de 20.03.2014, apelantul a depus răspuns la întâmpinare.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție invocată de intimat prin întâmpinare.
Reclamantul apelant solicită respingerea excepției invocate de intimat, întrucât fiind chiriaș în imobilul din litigiu are interes în cauza de față și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care, instanța, în baza art. 392 din Noul Cod de Procedură Civilă deschide dezbaterile în fond și acordă cuvântul apelantului.
Reclamantul apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat precizând că Primarul Municipiului A. a făcut fals în acte, acest fapt fiind temeiul acțiunii sale în justiție, imobilul fiind construit de Statul Român, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2731/10.10.2013, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul P. V.-I. în contradictoriu cu pârâtul M. A. prin Primar, pentru constatarea nulității absolute a Dispoziției nr.3917/18.08.2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 7.06.2013, reclamantul P. V.-I. a chemat în judecată pârâtul M. A. prin Primar solicitând să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr.3917/18.08.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin Dispoziția nr.3917/18.08.2008 s-a dispus restituirea în natură a cotei de 83,33% din imobilul înscris în CF nr.716-A., cu nr.top 271/9; restituire în natură care s-a făcut cu respectarea prev.art.13, 15, 17 și 48 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin sentința civilă nr.284/30.06.1999 reclamantul Consiliul Local al Municipiului A., în contradictoriu cu pârâții P. M. D. și Bock M. D. Josef a obținut anularea certificatului de moștenitor nr.2071/11.10.1993, eliberat de notariatul de Stat al județului Cluj, în Dosarul succesoral nr.2438/1993.
Prin Decizia civilă nr.38/26.04.2000, dată în apel, s-a menținut măsura anulării Certificatului de moștenitor în partea privind masa succesorală rămasă de pe urma defunctului B. S., în care s-a inclus cota de 16,7% din imobilul evidențiat mai sus (construcții împreună cu întreg terenul înscris în CF nr.7161-A.; adică, s-a reținut că reclamantul Consiliul Local al Municipiului A. este titularul unui drept de superficie (care include dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate și dreptul de folosință asupra terenului aferent construcției), asupra cotei de 83,3%,cu privire ia construcții iar pârâții să rămână titulari ai dreptului de proprietate asupra întregului teren și asupra cotei de 16,7% din construcții;
Prin Decizia civilă nr.5555/05.12.2001 s-au respins recursurile pârâților P. M.-D. și Bock M. DoreI-Josef, menținându-se decizia civilă nr.38/26.04.2000 a Curții de Apel Timișoara;
Împotriva aceleiași decizii civile ne.38/26.04.2000 s-a formulat și o cerere de revizuire, care a fost respinsă ca prematură, prin decizia civilă nr. 108/24.04.2008. Împotriva acesteia a fost declarat recurs, care a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr.7800/08.12.2008.
Reclamantul mai arată că restituirea s-a făcut și cu încălcarea prev.art.10, alin.2 și 6, din Legea nr.10/2001 republicată. Față de cele arătate, consideră că Dispoziția nr.3917/18.08.2008 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor deciziei civile nr.38/26.04.2000, singura validă și producătoare de efecte juridice ca urmare a respingerii/anulării tuturor acțiunilor exercite în căile de atac, ordinare și extraordinare.
În drept reclamantul invocă prevederile art.35 și art.451 NCPC.
Prin întâmpinare pârâtul M. A. prin Primar a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivare, pe cale de excepție a solicitat să se constate lipsa calității procesuale active a reclamantului cu privire la cererea de anulare a dispoziției nr. 3917/18.08.2008.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Din interpretarea acestui articol rezultă în mod neechivoc faptul că dispozițiile emise în aplicare prevederilor Legii nr.10/2001 pot fi atacate în termenul stabilit de legiuitor doar de către persoanele îndreptățite care, potrivit art.3 din legea antemenționată sunt proprietarii imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii acestora ori persoanele juridice proprietare ale imobilelor preluate de către stat după data de 6 martie 1945.
Față de acestea așa după cum rezultă din coala de carte funciară reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001 întrucât, acesta fiind chiriaș și în consecință nu are calitatea de a ataca dispozițiile emise de Primarul municipiului A. în aplicarea Legii nr. 10/2001.
De asemenea, a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg nr. 21.02.2008 conform căreia Statul R. a fost obligat la restituirea in întregime a imobilului situat în A. .. 1, către numiții Bock Wolfgang D., Hugel E. su P. M. D..
Pe fondul cauzei, arată că acțiunea reclamantului este nefondată atât raportat la prevederile Legii nr. 10/2001 cât și raportat la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg nr. 21.02.2008, deoarece susținerile acestuia expuse in cererea de chemare in judecată fac referire la hotărâri judecătorești ce au fost analizate de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului care a constatat o inculcare a Convenției Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat că hotărârea din 5 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, a recunoscut în mod greșit dreptul de proprietate a Municipiului A. asupra cotei de 83,3 % din imobilul situat în A., ..1, apreciind ca fiind încălcate prevederile art. 1 din protocolul nr.1.
Analizând acțiunea și probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că reclamantul P. V.-I. locuiește în calitate de chiriaș în apartamentul nr.5 al imobilului situat în A., ..1, care a făcut obiectul unor acțiuni judiciare finalizate pe plan național prin decizia civilă nr.5555/5 decembrie 2001 pronunțată în dosar nr.2233/2000 al Curții Supreme de Justiție – secția civilă, consfințind un drept proprietate, în mod egal, al numiților P. M. D. L. și Bock M. D. Josef asupra 16,76% din construcții și asupra întregului teren, respectiv al Consiliului Local Municipal A. asupra 83,3% din construcții, precum și un drept de superficie al Consiliului Local Municipal A. asupra terenului.
S-a reținut în esență, de către instanțele naționale, că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorilor numiților P. M. D. și Bock M. D. Josef, a fost distrus în mare proporție în urma unui bombardament din timpul celui de-al doilea Război Mondial, inclus în listele anexe ale Decretului de naționalizare nr.92/1950 fără ca naționalizarea să fi fost înscrisă în cartea funciară și reconstruit în perioada 1952-1953 de Regionala CFR Timișoara, rezultând o unitate constructivă nouă – .>
Prin hotărârea din 15 februarie 2007 în cererea nr._/02, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea de către instanțele naționale a articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în aplicarea art.41 din Convenție, privind repararea pagubei, a acordat Guvernului și numiților Bock și P., un termen de 3 luni pentru încheierea unui acord în acest sens.
Ulterior prin Hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus ca Statul Român să restituie reclamanților P. M. D. L. și Bock M. D. Josef cota de 83,33% din construcție și să înceteze folosirea terenului aferent, în termen de 3 luni, urmând ca în lipsa unei astfel de restituiri statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în același termen de 3 luni, 750.000 Euro.
Această din urmă hotărâre a instanței europene a fost pusă în aplicare prin dispoziția nr.3917/18 august 2008 emisă de Primarul Municipiului A., în sensul restituirii în natură prin referirea expresă la hotărârea C.E.D.O. și la dispozițiile Legii nr.10/2001, incidente deoarece regimul juridic al imobilului în discuție este reglementat, în privința restituirii către proprietari și prin dispozițiile acestei legi.
Procedând astfel, autoritatea locală nu a făcut decât să ducă la îndeplinire o obligație a Statului Român, urmare a faptului că România a devenit parte la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în urma ratificării ei prin Legea nr.30/1994, asumându-și obligația de a respecta prevederile acestei Convenții precum și interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului acestei convenții, în conformitate cu prevederile art.46 potrivit cărora „Înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți”.
Acesta este considerentul pentru care, chiar apreciind că reclamantul P. V.-I. ar avea un interes legitim sub aspectul specificului drepturilor sale locative și cu observația că acesta nu a înțeles să-i împroceseze pe beneficiarii – persoane fizice ai dispoziției atacate, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Împotriva Sentinței civile nr. 2731 din 10.10.2013 pronunțată de Tribunalul A..a declarat apel reclamantul P. V. I. solicitând admitere apelului, anularea, în tot, a hotărârii atacate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii introductive de instanță și constatarea nulității absolute a Dispoziției nr.3917/18.08.2008 în temeiul art.480 alin.2 și 6 NCPC.
În motivare se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece nu s-a raportat la criticile aduse prin acțiunea introductivă de instanță și prin răspunsul la întâmpinare, ci a invocat prevederile art.46 din Convenție, motivând, astfel ,obligația Statului Român de a se conforma dispozițiilor Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul de a retroceda în natură cota de 83,33% dintr-o construcție asupra căreia Statul Român avea un drept de proprietate cu titlu de construire. De asemenea, hotărârea nu a avut în vedere nici starea de fapt,din momentul emiterii dispoziției criticate și nici încălcările dispozițiilor legale imperative, din momentele premergătoare și concomitente emiterii respectivei decizii, nu a avut în vedere faptul că Dispoziția nr.3917/18.08.2008 a avut la bază Hotărârea C.E.D.O. din 31.01.2008 și nicidecum Hotărârea din 15.02.2008 sau cea din 21.02.2008. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la Hotărârea CEDO, incidentă în speță, în sensul de a fi constituit temeiul legal al Dispoziției de restituire.
A mai arătat că sentința este nelegală întrucât nu a avut în vedere aspectele sesizate oi și care conturau fraudarea legii, respectiv modul în care s-a făcut Notificarea Primăriei în baza unui Certificat de moștenitor lovit de nulitate parțială.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra naturii cauzei actului de restituire și nu s-a pronunțat asupra încălcărilor Legii nr.10/2001, încălcări de natură a atrage nulitatea absolută a Deciziei de restituire.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra temeiului legal invocat în susținerea legalității poziției Statului Român reprezentat prin M. A., respectiv art.1 al Primului Protocol adițional la Convenție.
Solicită ca instanța să aibă în vedere că M. A., în reprezentarea Statului Român,este o persoană juridică, iar deposedarea sa de cota de 83,33% nu a avut la bază o cauză de utilitate publică.
In drept invocă art.466 alin.1 NCPC, art.480 alin.2 și 6 din același cod.
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În primul rând de arată că susține excepția invocată în fața instanței de fond, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamanților cu privire la cererea de anulare a Dispoziției nr. 3917/18.08.2008 emisa de către Primarul Municipiului A. în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, deoarece potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rezultă în mod neechivoc faptul că dispozițiile emise în aplicare prevederilor Legii nr. 10/2001 pot fi atacate în termenul stabilit de legiuitor doar de către persoanele îndreptățite care, potrivit art. 3 din legea antemenționată sunt proprietarii imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii acestora ori persoanele juridice proprietare ale imobilelor preluate de către stat după data de 6 martie 1945.
Cât privește fondul cauzei, arată că prima instanța retine în mod corect că, astfel cum s-a dispus de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 constituită la nivelul Primăriei Municipiului A. a restituit cota de 83,3 %, Statul R. fiind obligat la restituirea in întregime a imobilului situat în A., ..1. In acest context, acțiunea reclamantului este nefondată raportat la prevederile Legii nr. 10/2001 cât și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg nr. 21/2008, deoarece susținerile acestuia expuse in cererea de chemare in judecată fac referire la hotărâri judecătorești ce au fost analizate de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care a constatat o încălcarea Convenției Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat că hotărârea din 5 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție a României, a recunoscut în mod greșit dreptul de proprietate a Municipiului A. asupra cotei de 83,3 % din imobilul situat în A., .. 1, apreciind ca fiind încălcate prevederile art. 1 din protocolul nr. 1. În concluzie M. A. prin Primarul Municipiului A. nu a făcut decât să respecte prevederile Convenției, precum și interpretarea data de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în conformitate cu prevederile art. 46 potrivit cărora „înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel reține următoarele:
Prin Dispoziția nr.3917 din 18.08.2008, în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001 republicată, a Hotărârii Bock și P. împotriva României pronunțată de CEDO la 31.01.2008 și a dispozițiilor art.44 alin.2 lit. b și art.46 din legea nr.30/1994, Primarul Municipiului A. a dispus restituirea în natură a cotei de 83,33% din imobilul construcție din A., ..1 înscris în CF nr.7161 A., cu nr.top 271/19 doamnei P. M. D. L., în cotă de ½ și cealaltă cotă de ½ moștenitorilor domnului Bock M. D. Josef, respectiv doamnei E. Hugel (soție) și domnului Wolfgang D. Bock (fiu).
Reclamantul apelant a solicitat constatarea nulității absolute a acestei dispoziții în temeiul prevederilor art.35 NCPC.
Valoarea obiectului litigiului a fost determinată de Tribunalul A. prin Încheierea nr.520/CC din 14.08.2013 (prin care a fost admisă cererea de reexaminare a reclamantului împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată) ca fiind suma de 750.000 euro.
Constatarea nulității unei dispoziții de restituire emise în temeiul Legii nr.10/2001 poate fi solicitată de o persoană ce are calitatea de terț atât în raport cu emitentul cât și cu beneficiarul dispoziției pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun, procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind pusă exclusiv la dispoziția persoanelor îndreptățite în sensul acestui act normativ (în acest sens ÎCCJ - secția I civilă, decizia nr. 4675 din 22 octombrie 2013), iar interesul reclamantului de a promova prezenta acțiune rezidă în ocuparea în calitate de chiriaș a unui apartament din imobilul în litigiu (așa cum a susținut acesta pe parcursul litigiului – f-11 din dosarul judecătoriei, susținere confirmată de intimat prin întâmpinările depuse la dosar). Prin urmare, Curtea reține că nu este întemeiată susținerea de către intimatul pârât în apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, cu atât mai mult cu cât nici nu a declarat apel împotriva sentinței tribunalului sub acest aspect.
Curtea constată că motivele de apel formulate nu sunt întemeiate.
Astfel, așa cum a arătat și prima instanță, prin Hotărârea CEDO în cauza Bock și P. împotriva României din 15.02.2007, Curtea a concluzionat că în privința reclamanților din cauză a avut loc o încălcarea a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din partea Statului român, acordând un termen de 3 luni pentru încheierea unui acord între părți conform art.41 din Convenție. În motivarea acestei soluții se arată că în speță reclamanții nu doresc recunoașterea continuării unui drept vechi de proprietate, ci beneficierea de un drept de proprietate pe care l-au moștenit de la părinții lor în conformitate cu certificatul de moștenitor din 11 octombrie 1993 și pe care l-au înscris în cartea funciară la 8 iunie 1994. În consecință, Curtea consideră că reclamanții aveau un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, constând într-un imobil litigios și terenul aferent. Ea constată că dreptul de proprietate pe care reclamanții l-au înscris în cartea funciară la 8 iunie 1994 privea întreg imobilul și terenul aferent. De asemenea era vorba despre un drept de proprietate absolut și exclusiv, care nu era supus nici unui dezmembrământ sau condiție. Numai în baza hotărârii definitive din 5 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție dreptul de proprietate al reclamanților a fost restrâns deoarece au pierdut proprietatea a 83,33% și dreptul de folosință a terenului aferent părții din imobil trecută în proprietatea Consiliului Municipal. Curtea consideră că ingerința litigioasă nu este « prevăzută de lege » în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și, în consecință, este incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor reclamanților.
Ulterior, prin Hotărârea CEDO în cauza Bock și P. împotriva României (cererea_/02), pronunțată la 31.01.2008 și comunicată în scris la 21.02.2008, CEDO a stabilit că statul român trebuie să restituie reclamanților din acea cauză cota de 83,33% din construcția situată la nr.1, . A. și să înceteze folosirea terenului aferent, în caz contrar urmând să achite suma de 750.000 euro.
În conformitate cu dispozițiile art.46 pct.1 din CEDO, Înaltele părți Contractante se angajează sa se conformeze hotărârilor definitive ale Curții in litigiile in care ele sunt părți.
Așadar, dispoziția atacată a fost emisă tocmai în executarea hotărârilor pronunțate de CEDO mai sus menționate în urma evaluării tuturor elementelor de fapt și de drept din speță, inclusiv a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele naționale. Prin urmare, criticile formulate de apelantul reclamant nu pot fi reținute de instanță atât timp cât măsura restituirii în natură a imobilului în litigiu a fost dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mod legal fiind emisă de intimat dispoziția nr.3917/18.08.2008, conform dispozițiilor legii 10/2001 care reprezintă legea specială în materia restituirii în favoarea persoanelor îndreptățite a imobilelor preluate de regimul comunist.
Pentru considerentele arătate mai sus, deoarece motivele de apel invocate nu sunt întemeiate, conform art. 480 alin. 1 NCPC, instanța va respinge apelul formulat de apelantul reclamant P. V.-I. împotriva Sentinței civile nr. 2731 din 10.10.2013 pronunțată de Tribunalul A..
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată conform art.453 alin.1 NCPC, având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimatul nu a solicitat astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant P. V.-I., având CNP_, cu domiciliul în A., ..1, . cu intimatul pârât M. A. prin Primar, cu sediul în A., ., jud. A. împotriva Sentinței civile nr. 2731 din 10.10.2013 pronunțată de Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând să fie depusă la Curtea de Apel Timișoara.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-M. N. M. G.
GREFIER,
A. B.
RED: A.M.N./ 29.04.2014
TEHNORED: A.B./29.04.2014/4 ex./2 .> Primă instanță: Tribunalul A., judecător S. C. Ș.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 102/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
