Evacuare. Decizia nr. 227/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 227/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 8668/325/2004
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 227
Ședința publică din 27.05.2015
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: prof. univ. dr. L. B.
GREFIER: A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. împotriva deciziei civile nr. 102/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții A. A. și A. S. și chemații în garanție Municipiul Timișoara, prin Primar, și Consiliul L. al municipiului Timișoara, având ca obiect pretenții și evacuare.
Se constată că s-au depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 21.05.2015, de către pârâtul N. G., cerere de restituire a taxei judiciare de timbru și la data de 26.05.2015, de către pârâți, concluzii scrise.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că dezbaterile și concluziile pârâților au avut loc în ședința publică din 20.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța a amânat pronunțarea pentru 27.05.2015.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara la 21.06.2004 sub nr._, precizată ulterior (fila 75), reclamanții A. A. și A. S. au chemat în judecată pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. și au solicitat evacuarea pârâților din apartamentul nr. 1 (administrativ 1B) situat în Timișoara, Piața T., nr. 7, jud. T., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top 6833/1.
Au mai solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata contravalorii folosinței apartamentului, în cuantum de 1,5 euro/mp începând cu data de 08.05.2004 și până la eliberarea efectivă a imobilului.
A solicitat obligarea acestora și la daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea ei efectivă, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii tabulari ai imobilului situat în Timișoara, P-ța T., nr. 7, înscris în CF nr._ Timișoara, imobil pe care l-au achiziționat prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5737/27.10.2003. Anterior încheierii contractului, pârâții au fost notificați de foștii proprietari tabulari prin notificarea nr. 162/23.09.2003, expediată de Biroul Executorului Judecătoresc J. C., să își manifeste dreptul de preemțiune la achiziționarea imobilului. Întrucât aceștia au refuzat să achiziționeze apartamentul în care locuiau, le-a fost încheiat un contract de închiriere pentru perioada 01.01.2004 - 7.04.2004.
Reclamanții au arătat că după achiziționarea imobilului au fost obligați să respecte contractul de închiriere, în baza prevederilor art. 21 din OUG nr. 40/1999, si din acest motiv au încheiat cu pârâții contractul de închiriere nr. 1629/26.01.2004, valabil pentru perioada 01.01._04. Acest contract a avut ca obiect folosința apartamentului 2 al imobilului, apartament situat la etajul I, din care pârâții ocupă 2 camere și pivniță, au în folosință comună coridor, hol, WC și o cameră de alimente.
Fată de prevederile art. 14 alin. 2 pct. b, raportat la dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 40/1999, reclamanții consideră că pârâții nu beneficiază de înnoirea contractului de închiriere în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 40/1999, regimul de protecție al chiriașilor expirând în data de 8 aprilie 2004.
Reclamanții au arătat că după expirarea contractului de închiriere i-au notificat pe pârâți în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, de acesta dată în condițiile pieței libere, însă pârâții au refuzat încheierea noului contract de închiriere.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 C. civ., art. 1, art. 14 alin. 2 pct. b, art. 21, art. 22 din O.U.G. nr. 40/1999.
La termenul de judecată din data de 10.11.2004, instanța a dispus suspendarea judecății în baza prevederilor art. 244 pct. 1 C pr. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii din dosarul nr. 7821/2004, al Judecătoriei Timișoara.
Cauza a fost repusă pe rolul instanței la termenul de judecată din data de 02.12.2008.
Pentru termenul din 16.12.2008, pârâții au depus la dosar cerere reconvențională împotriva reclamanților, prin care să se constate ca lipsit de eficiență juridică atât contractul de închiriere încheiat de către dobânditorii foștilor proprietari, precum și contractul de închiriere încheiat de către reclamanții A. A. și A. S., pentru aceeași perioadă de 6 luni, adică până la data de 07.04.2004 și să se dispună obligarea reclamanților ca în continuare să le încheie contract de închiriere asupra apartamentului pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prevederi care reglementează protecția chiriașilor, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. au formulat și cerere de chemare în garanție împotriva M. Timișoara, prin Primarul M. Timișoara și Consiliul L. al M. Timișoara, prin care au solicitat obligarea chematului în garanție să le asigure spațiu de locuit corespunzător în cazul în care ar pierde dreptul locativ asupra apartamentului.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâții au arătat că sunt titularii contractului de închiriere nr. 1816/08.11.2000 asupra apartamentului situat în Timișoara, P-ța T., nr. 7, . cu chemata în garanție Primăria M. Timișoara în condițiile Legii nr. 17/1994 și aflat sub incidența dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 40/1999.
Pârâții au arătat că au încheiat contractul de închiriere la data de 08.11.200, iar moștenitorii foștilor proprietari, respectiv Nenadovici A. și Nenadovici V., au intrat în posesia imobilului la data de 12.08.2003 și aveau obligația să respecte contractul de închiriere și prevederile art. 2-7 din O.U.G. nr. 40/1999, adică să încheie contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani de la data la care ar fi ajuns la termen contractul de închiriere încheiat de fostul proprietar, adică de Statul Român, prin Primăria Timișoara, deci de la data le 07.04.2004 până la data de 07.04.2009, ceea ce aceștia nu au făcut, ba dimpotrivă, au vândut imobilul.
Pârâții au arătat că locațiunea asupra imobilului se află în termenul legal de 5 ani, iar acțiunea de evacuare pentru lipsă de titlu, introdusă de reclamanți, este nefondată, întrucât termenul de 3 luni, acordat de către reclamanți și anterior cel de 2 luni stabilit de către dobânditorii imobilului la Legea nr. 10/2001, sunt termene inferioare celui prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 40/1999.
Pârâții au mai arătat că au continuat să locuiască în imobil și să achite chiria până la data la care în mod abuziv nu a mai fost primită de către locator.
În drept, au fost invocate prevederile art. 119 C pr. civ..
Prin sentința civilă nr. 2304/17.02.2009, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. A. și A. S. împotriva pârâților S. M., S. I., N. G. și N. F..
A dispus evacuarea pârâților S. M., S. I., N. G. și N. F. din imobilul proprietatea reclamanților situat în Timișoara, P-ța T., nr. 7, apartamentului nr. 1 (administrativ 1B), înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top. 6833/I.
A obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 5300 lei, reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pentru perioada septembrie 2004 – ianuarie 2009, actualizată în raport cu rata inflației, de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective.
A respins în rest acțiunea precizată a reclamanților A. A. și A. S..
A respins cererea reconvențională formulată de pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. în contradictoriu cu reclamanții A. A. și A. S..
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. împotriva chematului în garanție M. Timișoara, prin Primarul și Consiliul L. al M. Timișoara.
A luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții A. A. și A. S. sunt proprietarii tabulari ai imobilului situat în Timișoara, P-ța T., nr. 7, înscris în CF nr._ Timișoara, pe care l-au dobândit, de la numiții Nenadovici A. și Nenadovici V. în baza contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5737/27.10.2003.
Imobilul din litigiu a fost restituit numiților Nenadovici A. și Nenadovici V. prin dispoziția nr. 1289/14.11.2002, emisă în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.
Pârâții au fost notificați de foștii proprietari tabulari, în scopul încheierii unui contract de închiriere cu privire la imobilul în care locuiesc, pentru perioada octombrie_04.
De asemenea, pârâții au fost notificați să își manifeste dreptul de preemțiune la achiziționarea imobilului și întrucât aceștia nu au dorit să achiziționeze apartamentul în care locuiau, le-a fost încheiat un contract de închiriere pentru perioada 01.01.2004 - 7.04.2004.
Ulterior achiziționării imobilului, reclamanții A. A. și A. S. au încheiat cu C. P. contractul de închiriere nr. 1629/26.01.2004, valabil pentru perioada 01.01._04, având ca obiect folosința apartamentului nr. 1 al imobilului, cu chirie lunară în cuantum de 300.000 lei (Rol).
După expirarea contractului de închiriere, prin notificarea nr. 135/05.05.2004, expediată prin Biroul Executorului Judecătoresc D. D., reclamanții i-au notificat pe pârâți în vederea încheierii unui nou contract de închiriere în condițiile pieței libere, cu o chirie de 185 Euro/lună, însă pârâții au refuzat încheierea noului contract de închiriere, considerând că sunt îndreptățiți la prelungirea contractului de închiriere în baza prevederilor OUG nr. 40/1999.
Prin acțiunea civilă înregistrată în dosarul nr. 7821/07.06.2004, reclamanții C. P., Pâșlea Liublinca, Bădeacă I., Tuș R., S. M., C. E. și T. F. au chemat în judecată pe pârâții A. A., A. S., Nenadovici V. și Nenadovici A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să încheie cu reclamanții contracte de închiriere potrivit art. 13 și 15 din Legea nr. 10/2001 și art. 9 și 10 din OG nr. 40/1999, iar în caz contrar hotărârea să țină loc de contract de închiriere față de noii proprietari ai imobilului.
Reclamanții au formulat, în același dosar, cerere de chemare în garanție a Primarului M. Timișoara și C. L. Timișoara, solicitând ca în cazul respingerii acțiunii lor, să se dispună obligarea chemaților în garanție să le asigure locuințe corespunzătoare cu cele deținute în prezent, iar evacuarea reclamanților să se dispună condiționat de atribuirea în folosință a unor spații locative cu aceleași dotări și cu posibilitatea de a le dobândi în proprietate.
Prin sentința civilă nr. 977/30.04.2007, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanții C. P., Pâșlea Liublinca, Bădeacă I., Tuș R., S. M., C. E. și T. F..
De asemenea, s-a dispus respingerea cererii de chemare în garanție formulată de reclamanții C. P., Pâșlea Liublinca, Bădeacă I., Tuș R., S. M., C. E. și T. F. împotriva Primarului M. Timișoara și C. L. Timișoara.
Sentința civilă nr. 977/30.04.2007 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 458/24.10.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5577/07.10.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Soluționând excepția autorității de lucru judecat, invocată în dosarul de față de reclamanți cu privire la cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 27.01.2009, instanța a dispus admiterea acestei excepții, față de prevederile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. pr. civ.
Potrivit dispozițiilor art.1201 Cod. Civ.:”Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat între două acțiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni și chiar dacă în primul litigiu s-a discutat doar pe cale incidentală un drept invocat de o parte, soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o altă acțiune, în care se încearcă valorificarea aceluiași drept.
Instanța a reținut, de asemenea, că pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat ,în ambele acțiuni ,în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că scopul final urmărit este același.
Prin urmare, chiar dacă pârâții solicită, pe lângă obligarea reclamanților la încheierea contractului de închiriere asupra apartamentului din litigiu și să se constate „ca lipsit de eficiență juridică atât contractul de închiriere încheiat de dobânditorul foștilor proprietari, precum și contractul de închiriere încheiat de reclamanții A. A. și A. S. pentru aceeași perioadă de 6 luni, adică până la data de 07.04.2008”, instanța a apreciat că există identitate de obiect între cele două litigii, întrucât din cuprinsul acțiunilor rezultă că scopul final urmărit este același, adică obligarea proprietarilor la încheierea unui nou contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani.
Rezultă din cuprinsul acțiunilor și identitatea de cauză între cele două litigii, întrucât în ambele acțiuni s-au invocat prevederile legale care reglementează protecția chiriașilor.
În privința părților, instanța a reținut că în litigiul care a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalul T. a avut calitatea de reclamant titularul contractului de închiriere care a sta la baza promovării ambelor litigii, respectiv S. M., iar prezenta cerere reconvențională a fost formulată atât de către S. M., cât și de membrii familiei acesteia S. I., N. G. și N. F..
Aceste din urmă părți nu invocă drepturi proprii în prezentul litigiu, având aceeași situație juridică a titularul contractului de închiriere.
Pentru a retine autoritatea de lucru judecat, instanța a avut în vedere că este esențial în soluționarea acestei excepții să nu se ajungă la pronunțarea a două hotărâri judecătorești contradictorii, în sensul de a nu se ajunge ca drepturile recunoscute prin hotărârea pronunțată să fie contrazise prin hotărârea ulterioară, atâta timp cât s-a dispus irevocabil că reclamanții nu pot fi obligați la încheierea unui nou contract de închiriere pentru apartamentul din litigiu.
Pentru aceleași raționamente, instanța a reținut că există autoritate de lucru judecat și în privința cererii de chemare în garanție, chiar dacă această cerere este formulată în prezentul litigiu și de către S. I., N. G. și N. F..
Dispunând admiterea excepției autorității de lucru judecat, instanța a dispus respingerea cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție, formulate de pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F..
În ceea ce privește acțiunea principală, instanța a reținut că reclamanții A. A. și A. S. sunt proprietarii tabulari ai apartamentului nr. 1 (administrativ 1 B), situat în Timișoara, P-ța T., nr. 7, înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top. 6833/I; întrucât contractul de închiriere nr. 1629/26.01.2004, în baza căruia pârâții folosesc imobilul din litigiu, a expirat la data de 07.04.2004, iar prin hotărârile judecătorești menționate s-a stabilit in mod irevocabil că pârâții nu sunt îndreptățiți la prelungirea contractului de închiriere, cererea reclamanților de evacuare a pârâților din imobil pentru lipsă de titlu este întemeiată și a fost admisă, în baza prevederilor art. 480 și următoarele Cod. Civ.
Instanța a reținut că reclamanții au suferit un prejudiciu material din cauza atitudinii pârâților, care au continuat să folosească imobilul timp de mai mulți ani, fără a avea un titlu, însă probele administrate nu permit stabilirea cu exactitate a prejudiciului efectiv suferit.
Reclamanții susțin că sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri constând în 1,5 euro/mp, începând cu data de 8 aprilie 2004 și până la eliberarea efectivă a imobilului, însă la dosar nu există dovezi din care să rezulte întinderea certă a prejudiciului.
Admițând faptul că reclamanții au suferit un prejudiciu material, instanța a considerat, în lipsa unor elemente de determinare certă a prejudiciului că reclamanții sunt îndreptățiți la plata chiriei pe care părțile au stabilit-o de comun acord prin contractul de închirierea nr.1629/26.01.2004, respectiv suma de 30 lei (300.000 ROL) lunar.
Referitor la perioada pentru care se solicita plata despăgubirilor, instanța a constatat ca cererea formulata este întemeiata doar în parte, întrucât la dosar există dovada achitării de către pârâți a chiriei în cuantum de 30 lei și după expirarea contractului de închiriere, respectiv pentru lunile aprilie-august 2004, iar în ceea ce privește suma aferenta perioadei cuprinsă între data pronunțării sentinței si data eliberării efective a imobilului, instanța a apreciat că aceasta reprezintă o creanța viitoare si incerta, la care pârâții nu pot fi obligați.
Prin urmare, instanța a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata contravalorii folosinței (constând în chiria negociată între părți cu privire la imobilul din litigiu) pentru perioada septembrie 2004 – ianuarie 2009.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea ei efectivă, instanța a considerat că aceasta este neîntemeiată, întrucât daunele cominatorii nu pot fi acordate în cazul în care este posibilă executarea în natură a obligațiilor pe cale silită, prin intermediul executorului judecătoresc sau în cazul obligațiilor având ca obiect o sumă de bani, deoarece acestea produc dobânzi în caz de întârzierea la executare.
Împotriva sentinței civile nr. 2304/17.02.2009 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâții.
Prin decizia civilă nr. 102/11.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul reclamanților A. A. și A. S. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a unor despăgubiri de 1,5 euro/mp lunar pentru apartamentul nr. 1 (administrativ 1B) situat în Timișoara, Piața T., nr. 7, înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top. 6833/1, în suprafață de 94,66 mp, potrivit fișei de calcul de la fila 33 din dosarul judecătoriei, începând cu mai 2004 și până la data părăsirii efective a imobilului, la cursul BNR în lei de la data plății.
A respins apelul pârâților.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pe calea cererii reconvenționale, pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. tind la prorogarea efectelor contractului de închiriere de care au beneficiat în raporturile stabilite cu Statul R. în temeiul legislației cu caracter de protecție, susținând concomitent ineficacitatea contractului de închiriere perfectat cu dobânditorii imobilului, contract prin care părțile au stabilit un termen al închirierii diferit de cel stabilit de OUG nr. 40/1999.
Cererea reconvenționala a fost formulată ca răspuns la pretenția principală a reclamanților de obligare a detentorilor imobilului de a-l evacua pentru lipsa de titlu, cu plata contravalorii lipsei de folosință prin raportare la tarifele de închiriere de pe piața liberă.
Totodată, pârâții au solicitat obligarea autorităților locale, pe calea cererii de chemare în garanție, să le asigure spațiu de locuit corespunzător în cazul în care ar pierde dreptul locativ asupra apartamentului.
Astfel cum în mod corect însă a observat și prima instanță, cereri cu finalitate identică au fost formulate, pe cale principală, de către titularul contractului de închiriere, tranșate prin respingere prin sentința civilă nr. 977/30.04.2007 a Tribunalului T., definitivă prin decizia civila nr. 458/24.10.2007, pronunțata de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ și irevocabilă prin decizia civila nr.5577/07.10.2008, pronunțata de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Au fost înlăturate criticile pârâților relative la greșita și abuziva reținere a incidentei autorității de lucru judecat în speță, întrucât exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile nu aduce atingere prezumției de adevăr de care se bucura hotărârea intrată în puterea lucrului judecat, potrivit art.378 C. pr. civ. ce stipulează că „pe când o hotărâre definitivă se află în curs de a se judeca în contestație sau în urma cererii de revizuire ea are încă puterea lucrului judecat până ce se va înlocui printr-o altă hotărâre”.
De asemenea, pentru reținerea prezumției absolute de adevăr a hotărârii judecătorești irevocabile, sub aspectul identității de cauză, este relevat scopul, finalitatea urmărită prin demersurile judiciare supuse analizei, iar acestea coincid, după cum și dispozițiile legale de protecție, sunt aceleași, respectiv cele ale OUG nr.40/1999, la care face trimitere și art.13 din Legea nr.10/2001.
Identitatea de părți se verifică și în situația în care acestea figurează în calitati procesuale diferite - de reclamanți sau de pârâți, după caz - în cele doua litigii, aceasta identitate nefiind înlăturată de faptul că în litigiul subsecvent s-au adăugat alte părți ce se prevalează însă de același contract de închiriere și de aceleași dispoziții legale supuse analizei în litigiul inițial.
Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că sunt străini de primul litigiu, față de aceștia hotărârea judecătoreasca are valoarea unei prezumții relative de adevăr, prezumție ce nu este răsturnată în cauză, atâta vreme cât situația de fapt și de drept pe care își construiesc demersul în justiție este aceeași.
În speță, hotărârea judecătorească evocată are, în temeiul art.1200 pct.4 și art.1201 C. civ., valoarea probatorie de prezumție legală absolută irefragrabilă în privința neîndeplinirii condițiilor legii pentru aplicarea dispozițiilor de protecție ale OUG nr.40/1999, ca și în privința existentei unei proceduri administrative de repartizare a locuințelor sociale, ce impune stabilirea unor criterii de repartizare de către consiliile locale, înlăturând astfel admisibilitatea imixtiunii autorități judiciare câtă vreme această procedură administrativă nu a fost finalizată, iar aceste statuări nu pot fi contrazise prin hotărârea judecătorească ulterioară.
Pe de altă parte, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat dedus din prevederile art.1200 pct.4 C.civ. se opune repunerii în discuție a problemei de drept tranșată în mod irevocabil, întrucât s-ar aduce atingere principiului securității circuitului juridic, parte componentă a conceptului de proces echitabil garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Plata în continuare a chiriei de către apelanții pârâți nu schimbă raționamentul juridic anterior, câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, odată cu încheierea contractului pe un termen diferit de cel de 5 ani prevăzut de lege, aceștia au ieșit de sub regimul de protecție al OUG nr.40/1999, raporturile lor contractuale fiind guvernate de dreptul comun în materie; în același timp, contractul de închiriere perfectat cu proprietarii a expirat în aprilie 2004, pârâții fiind notificați la data de 05.05.2004 să procedeze la încheierea unui contract cu o chirie raportată la prețul pieței sau să părăsească imobilul, somație căreia nu s-au conformat, continuând a folosi imobilul și a achita chiria în cuantumul anterior.
Această situație de fapt atrage incidenta dispozițiilor art.1438 din Codul civil de la 1864, potrivit cărora, când s-a notificat concediul (denunțarea), locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocațiunea tăcută (reînnoirea tacită a locațiunii), ceea ce configurează o folosință lipsită de titlu de la respectiva dată.
În mod corect a apreciat prima instanță că faptul deținerii imobilului de către foștii chiriași peste termenul de închiriere, în absența unui titlu locativ, îmbracă forma unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în patrimoniul proprietarilor; în mod eronat s-a raportat însă aceeași instanță la chiria diminuată stabilită în contractul anterior, în condițiile în care acest contract își încetase efectele juridice, iar prin notificarea emisă proprietarii și-au manifestat în mod expres intenția de a închiria bunul la prețul practicat pe piața liberă, în baza raportului dintre cerere și oferta, preț dovedit în apel (spre deosebire de situația din dosarul nr. nr._ al Judecătoriei Timișoara prin adresa de la fila 72 emisă de o agenție imobiliară, potrivit căreia chiriile practicate în zona sunt cuprinse intre 2-4 euro/mp, superioare prețului de 1,5 euro/mp pretins de către proprietari.
Corespunde adevărului că foștii chiriași au continuat a plăti chiria stipulată în contractul expirat, însă aceasta nu are semnificația unui acord al părților în privința despăgubirilor cuvenite pentru lipsa atributului folosinței, față de manifestarea expresă a proprietarilor în sensul arătat, ca și față de faptul returnării de către proprietari a sumelor plătite de către foștii chiriași în contul lor.
Aceeași concluzie este valabilă și în privința sumelor consemnate de către foștii chiriași la dispoziția proprietarilor sub durata procesului, aceste plăți nerespectând condițiile art.1510-1513 C. civ. rap. la art.1005-1012 C. pr. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 102/11.02.2015 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F.
În motivarea recursului invocând, art. 304 pct. 5 C. pr. civ., pârâții au arătat că deși apărătorul lor a solicitat amânarea procesului pentru lipsă de apărare motivată, instanța, încălcând art. 156 alin. 2 C. pr. civ., a judecat în lipsa lor cauza, prejudiciindu-le dreptul la apărare, deși ar fi trebuit să acorde un termen pentru depunerea de concluzii scrise.
De asemenea, au arătat că instanța a încălcat art. 578 C. pr. civ., pronunțând o hotărâre de evacuare în 11.02.2015, deși art. 578 alin. 1 C. pr. civ. prevede interdicția de evacuare în perioada 1 decembrie -1 martie anul următor.
Pârâții au arătat că în baza dispozițiilor OUG nr. 40/1999 și ale Legii nr. 241/2001 beneficiază de o prorogare a efectelor contractului de închiriere inițial, încheiat cu Primăria Timișoara, pe câte o perioadă de 5 ani.
Pârâții, invocând art. 304 pct. 7 C. pr. civ., consideră că sub acest aspect decizia Tribunalului T. nu cuprinde motivele pe care se întemeiază pentru respingerea apelului, făcând doar o analiză a dispozițiilor art. 1200 privind autoritatea de lucru judecat, fără a analiza dreptul lor legal la un contract de închiriere, pe care l-au invocat în baza art. 2, art. 11, art. 15 și art. 18 din OUG nr. 40/1999.
Pârâții au criticat hotărârea instanței de apel și în privința respingerii cererii de chemare în garanție, invocând OUG nr. 74/2007, în conformitate cu care au prioritate la asigurarea atribuirii locuințelor chiriașii din imobilele naționalizate care, prin efectul legii sau datorită unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt obligați să părăsească locuințele pe care le dețin în prezent, urmare a retrocedării în natură a proprietății preluate, iar instanța de judecată reține că Primăria Timișoara, în calitate de chemată în garanție, nu are nici o obligație, că raporturile de chemată în garanție sunt stabilite de prevederile Legii nr. 114/1996, iar nu de OUG nr. 74/2007 și în baza acestei aprecieri instanța nici nu mai dispune asupra chemării în garanție.
Sub acest aspect pârâții au invocat și art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Au solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În subsidiar, au solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului reclamanților și admiterii apelului lor, cu consecința admiterii cererii reconvenționale.
Prin cererea de recurs, pârâții au solicitat suspendarea evacuării din imobil până la pronunțarea hotărârii irevocabile asupra recursului, invocând art. 300 alin. 2 C. pr. civ.
Reclamanții intimați A. A. și A. S. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului pârâților și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Au arătat că în mod corect a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în privința cereri reconvenționale a pârâților.
Au mai arătat că s-a făcut în mod corect și evaluarea contravalori lipsei de folosință a imobilului începând cu luna mai 2004.
De asemenea, au arătat că este nelegală și netemeinică invocarea art. 304 pct. 5 raportat la art. 156 C. pr. civ. atât timp cât reprezentantul pârâților nu a făcut dovada imposibilității prezentării la termenul de judecată în apel.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul pârâților este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În speță nu se poate reține nulitatea hotărârii instanței de apel pe motiv de lipsă de apărare, neaplicându-se prin urmare art. 304 pct. 5 C. pr. civ.. Pârâții au fost legal citați pentru termenul din 11.02.2015, iar cererea de amânare a apărătorului pârâților nu a fost dovedită în mod indubitabil prin înscrisurile depuse la dosar, nefăcându-se dovada aceluiași termen de judecată (11.02.2015) într-un alt dosar la Judecătoria Z..
Nici trimiterea la art. 578 alin. 1 C. pr. civ. nu reprezintă un motiv de casare în baza art. 304 pct. 5 C. pr. civ.. Interdicția prevăzută de acest text legal nu vizează pronunțarea unei hotărâri de evacuare, ci executarea unui asemenea hotărâri.
Nu se poate reține nici aplicarea art. 304 pct. 7 C. pr. civ., în sensul că hotărârea instanței de apel nu ar cuprinde motivele pentru care s-a respins apelul pârâților, fiind menținută astfel soluția primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale.
Susținerea acestui motiv de recurs de către pârâți se bazează pe faptul că cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție nu au fost analizate pe fond, întrucât s-a reținut excepția autorității de lucru judecat în baza art. 1201 C. civ. și art. 166 C. pr. civ., prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarul nr._ .
În speță însă în mod corect s-a reținut această excepție, întrucât între cele două litigii, respectiv acțiunea pârâților din dosarul nr._ și cererea lor reconvențională și cererea de chemare în garanție din prezentul dosar există tripla identitate de obiect, cauză și părți cerută de art. 1201 C. civ.
Din moment ce o instanță s-a pronunțat irevocabil asupra unor chestiuni juridice, acestea nu mai pot fi reluate în cadrul altui proces tocmai pentru că se opune excepția autorității de lucru judecat.
Ca o consecință, nu se poate reține nici aplicarea greșită a OUG nr. 40/1999 sau OUG nr. 74/2007, deci nici a art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. împotriva deciziei civile nr. 102/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții A. A. și A. S. și cu pârâții Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul L. Timișoara.
În ceea ce privește cererea pârâților recurenți de suspendare a executării hotărârii de evacuare până la soluționarea irevocabilă a recursului, având în vedere că recursul s-a dezbătut la termenul din 20.05.2015, termen la care s-au pus concluzii în condiții legale (plata cauțiunii) și asupra suspendării, instanța constată că cererea de suspendare a rămas fără obiect,urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare formulată de pârâții recurenți S. M., S. I., N. G. și N. F..
Respinge recursul declarat de pârâții S. M., S. I., N. G. și N. F. împotriva deciziei civile nr. 102/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții A. A. și A. S. și cu pârâții Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul L. Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUprof. univ. dr. L. B.
GREFIER,
A. M. T.
Red: RR/05.06.2015
Teh: AMT/2 ex./18.06.2015
Instanța de fond: Judecătoria Timișoara – jud. Ș. L.
Instanță de apel: Tribunalul T. - jud. L. D., A. A.
| ← Cereri. Decizia nr. 211/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
