Legea 10/2001. Decizia nr. 216/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 216/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 216/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.216
Ședința publică din 26.11.2015
PREȘEDINTE:M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar împotriva sentinței civile 2107/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta P. F., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă P. F. lipsă, avocat B. P., lipsind pârâții-apelanți.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care reprezentantul reclamantei-intimate declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe cererea de apel:
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat din apel, pentru care depune la dosar dovada achitării de către parte.
În susținere arată că hotărârea atacată este temeinică și legală, prima instanță interpretând corect Decizia Curții Constituționale nr. 1255/2008. Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, nu se poate restitui în natură – spațiul fiind afectat de alei, drum și spații verzi. puterea lucrului judecat privind imposibilitatea restituirii în natură stă la baza litigiului de față.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. sub nr._, reclamanta P. F. a chemat în judecată pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr.1355/10.12.2014 emisă de P. M. Timișoara și restituirea în natură a imobilului teren înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top_/1/2 și nr. top_/1/1/1/1/1/1/1/2, în suprafață de 256 mp și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit, iar în subsidiar obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții prin care să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus menționat.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că Dispoziția nr. 1355/10.12.2014 este nelegală și netemeinică întrucât s-a reținut în mod greșit incidența în speță a prevederilor art. 48 din Legea 10/2001 ( ulterior art. 47).
În acest sens s-a precizat că sentința civilă nr. 487/11.06.1998 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 1833/C/1997 prin care a solicitat anterior intrării în vigoare a Legi nr. 10/2001, pe calea dreptului comun, restituirea în natură a terenului în litigiu, nu poate reprezenta autoritate de lucru judecat față de revendicarea în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a subliniat că instanța de drept comun a respins acțiunea formulată de antecesorul acesteia pentru două motive respectiv incorecta stabilire a cadrului procesual prin nechemarea în judecată a proprietarilor celor 5 garaje edificate pe terenul revendicat și impedimentul legal al normelor de sistematizare care nu permiteau restituirea unui teren de o asemenea suprafață ( 257mp), acțiunea fiind astfel respinsă ca inadmisibilă și prin urmare nu intra sub puterea de lucru judecat întrucât a fost soluționată pe excepție.
S-a învederat că și dacă nu ar fi fost soluționată pe excepție, sentința civilă nr. 487/PI/11.06.1998 se poate impune ca autoritate de lucru judecat doar sub aspectul situației juridice a terenului și imposibilității restituirii în natură, motivat de aceasta situație juridică ( nu putea fi restituit întrucât era afectat de regulamente de sistematizare) și nu sub aspectul de acordări de măsuri reparatorii prin echivalent.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Pârâții au depus întâmpinare solicitând respingerea contestației și arătând că în cuprinsul notificării nr. 470/13.08.2001 depusă de B.E.J. S. Teodoran, notificatorul menționează că pentru dobândirea imobilului teren în suprafață de 257 mp a formulat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 o acțiune în revendicare care a fost respinsă pe motivația potrivit căreia la acea dată nu exista un cadru legal pentru restituirea în natură a terenului.
Ulterior depunerii notificării, prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1055/09.10.2008.
Față de aceste precizări a solicitat instanței să constate că dispoziția emisă de către instituție este legală, notificarea formulată neîncadrându-se în prevederile Legii nr. 10/2001, cererea de anularea acesteia fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2107/PI/29.06.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta P. F., s-a anulat Dispoziția nr. 1355/10.12.2014 emisă de P. M. Timișoara ( prin care a fost respinsă notificarea privind imobilul situat în Timișoara .. 72 – actuală Dr. I. M.), cu obligarea Primarului M. Timișoara la emiterea unei noi dispoziții privind măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 257 m2 înscris în CF nr._ în proprietatea Statului Român ( transcris din CF nr._ Timișoara). S-a respins cererea de restituire în natură a acestui imobil.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 10.12.2014 a fost emisă Dispoziția nr. 1355 a Primarului M. Timișoara prin care a fost respinsă Notificarea 470/13.08.2001 cu privire la terenul în suprafață de 257 mp situat în Timișoara, .. 72 (actual Dr. I. M.), notificare formulată de antecesorul reclamantei P. I. (notificare – fila 83 dosar fond).
S-a reținut că așa cum se reține în dispoziția atacată și cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul administrativ și anexe la filele 23-124 dosar fond imobilul în litigiu înscris inițial în C.F. nr._ Timișoara a aparținut antecesorilor soțului reclamantei fiind ulterior transcris în C.F._ în favoarea Statului Român cu titlu de expropriere notificatorul având calitate de persoană îndreptățită conform art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2011 iar reclamanta calitate procesuală activă în calitate de soție supraviețuitoare.
Motivul respingerii notificării este acela că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 întrucât printr-o hotărâre judecătorească pronunțată înainte de . Legii nr.10/2001 s-a respins irevocabil cererea pe drept comun privind revendicarea acestui imobil iar articolul 47 din Legea nr.10/2001 care dădea dreptul persoanelor îndreptățite aflate în această situație să solicite în baza acestei legi măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent a fost declarat neconstituțional.
Instanța de fond a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1055/2008 invocată de pârâtă constată că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional atunci când se încalcă dreptul de proprietate al dobânditorului de bună credință în condițiile Legii nr. 112/195 prin posibilitatea conferită de acest text de lege persoanelor îndreptățite de a solicita restituirea din nou în natură a imobilului de la cumpărătorul de bună credință în condițiile în care i s-a respins anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 o cerere în revendicare.
Declararea ca neconstituțional a acestui articol nu înlătură dreptul persoanelor cărora li s-a preluat abuziv un imobil de către stat, de a recurge la procedura prevăzută de această lege și de a obține restituirea în natură sau prin echivalent dacă sunt îndeplinite condițiile acestei legi cu privire la caracterul abuziv al preluării și calitatea de persoană îndreptățită.
Instanța a reținut că ipoteza avută în vedere de Curtea Constituțională se referă la protecția dreptului de proprietate al persoanei care a cumpărat imobilul în baza Legii 112/1995 și nu este aplicabilă situației din speță întrucât suprafața de teren cu privire la care s-a făcut notificarea nu este o locuință dobândită de o altă persoană în condițiile Legii nr. 112/1995. Art.8 din Legea 10/2001 prevede care anume imobile nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 iar imobilul în litigiu nu se încadrează în situațiile reglementate de acest text de lege. De asemenea art. 2 din Legea nr. 10/2001 stabilește ce se înțelege prin imobil preluat abuziv.
În speță, s-a reținut că terenul a fost expropriat pentru o cauză de utilitate publică (în vederea construirii de locuințe) în baza Decretului de expropriere nr. 25/07.03.1975 ( fila 68 dos. judecătorie) fiind preluat de stat cu titlu valabil astfel cum este definit la art. 6 din Legea 213/1998.
Această preluare, chiar dacă este cu titlu valabil, este o preluare abuzivă așa cum se prevede la art. 2 lit. „h” din Legea nr. 10/2001 situație în care persoana îndreptățită conform art. 3 și 4 din aceeași lege are dreptul la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent.
Așadar, entitatea notificată greșit a considerat că notificarea nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 1055/2008.
În ce privește cererea de restituire în natură operează însă autoritatea de lucru judecat ca prezumție absolută, irefragrabilă și ca adevăr judiciar rezultat din Sentința Civilă nr. 487/1998 rămasă irevocabilă prin Decizia fostei Curții Supreme de Justiție nr. 3126/1999.
Prin aceste hotărâri judecătorești s-a constatat că suprafața de 257 mp teren ce face obiectul litigiului nu poate fi revendicată în natură întrucât este ocupată de alei de acces și spații verzi necesare bunei funcționării a întregii zone iar porțiunea ocupată de garaje este aferentă blocurilor învecinate intrând în detaliile de sistematizare.
Față de acest adevăr judiciar și față de prevederile art. 10 al. 2 din Legea nr. 10/2001, unde se arată că pentru suprafețe ocupate de spații verzi măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, instanța constată întemeiată cererea în ce privește această modalitate de reparație urmând a fi respinsă cererea de restituire în natură.
În baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a dispus anularea Dispoziției nr. 1355/2014 a Primarului M. Timișoara, acesta fiind obligat la emiterea unei noi dispoziții, respingându-se cererea de restituire în natură.
Împotriva sentinței civile nr. 2107/29.06.2015 pronunțată de Tribunalul T., pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar au declarat apel în termen legală data de 05.08.2015 solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii civile.
În motivare, pârâții au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală raportat la art. 47 din Legea nr. 10/2001, text declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1055/2008 care, a statuat că acest text de lege nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acțiuni de restituire a aceluiași imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică. Din această perspectivă, recurenții susțin că în cauza dedusă judecății, interpretarea deciziei amintite s-a realizat limitativ, subliniind încă o dată că reclamantul nu poate formula o nouă cerere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele N. c.pr.civ., art. 1, 2, 3, 4, 22, 24 și 25 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 24.09.2015, intimata P. F. a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul T., cu cheltuieli de judecată. În apărare, intimata a arătat că Decizia nr. 1055 a Curții Constituționale a fost corect interpretată de instanța de fond din sensul că declararea ca neconstituțional a art. 47 din Legea nr. 10/2001, nu înlătură dreptul persoanelor cărora li s-a preluat abuziv un imobil de către stat, de a recurge la procedura prevăzută de această lege și de a obține restituirea în natură sau prin echivalent dacă sunt îndeplinite condițiile acestei legi cu privire la caracterul abuziv al preluării și calitatea de persoană îndreptățită. Cum în speță a fost dovedit atât caracterul abuziv al preluării potrivit art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, cât și calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, iar în speță restituirea în natură nu este posibilă (lucru stabilit irevocabil prin sentința civilă nr. 487/1998 – irevocabilă) reclamanta este îndreptățită potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 257 m2 teren ocupată de alei de acces și spații verzi.
Pentru aceste considerente, intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de pârâți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse la dosar, Curtea constată este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul concret dedus judecății prin acțiunea civilă formulată de reclamanta P. F. la data de 15.01.2015, îl constituie cererea acesteia de anulare a dispoziției nr. 1355/10.12.2014 emisă de P. M. Timișoara, prin care s-a respins notificarea nr. 470/2001 privind cererea de restituire în natură sau în echivalent a terenului în suprafață de 257 m2 situat în Timișoara Ș. S. nr. 72, cu motivarea că acest teren a fost revendicat de reclamantă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pe calea dreptului comun, acțiunea civilă a fost respinsă irevocabil și astfel, urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, terenul nu mai poate fi revendicat din nou pe calea legii speciale.
Nemulțumirea concreta a reclamantei rezidă în interpretarea eronată a incidenței în speță a prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 modificată ( ulterior art. 47), subliniind constant că sentința civilă nr. 487/PI/11.06.1998 pronunțată de Tribunalul T. în acțiunea civilă în revendicare de drept comun ce a constituit obiectul dosarului civil nr. 1833/C/1997, nu poate avea autoritate de lucru judecat în raport cu cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, temeiurile juridice (cauza acțiunii) fiind în mod evident diferite.
Motivul respingerii notificării este acela că reclamanta Petrca F. nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât printr-o hotărâre judecătorească pronunțată anterior intrării în vigoare a acestei legi speciale s-a respins irevocabil o acțiune în revendicare a aceluiași imobil, pe dreptul comun, iar art. 47 din Legea nr. 10/2001 care prevedea dreptul persoanelor aflate în această situație să solicite în baza acestei legi măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, a fost declarat neconstituțional.
Curtea reține că într-adevăr, autoritatea competentă potrivit legii să soluționeze notificarea reclamantei formulată și înregistrată în temeiul legii speciale a făcut o greșită interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, text care nu-și găsește incidența în speță. Decizia Curții Constituționale nr. 1055/2008 invocată de pârâți, constată că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional atunci când se încalcă dreptul de proprietate al dobânditorului de bună credință în condițiile legii nr. 112/1995 prin posibilitatea conferită de acest text de lege persoanelor îndreptățite de a solicita din nou restituirea în natură a imobilului de la cumpărătorul de bună credință în condițiile în care i s-a respins anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 o cerere în revendicare.
Declararea ca neconstituțional a acestui articol, nu înlătură însă dreptul persoanelor cărora li s-a preluat abuziv un imobil de către stat, de a recurge la procedura specială reglementată de această lege și de a obține restituirea în natură sau prin echivalent.
Decizia Curții Constituționale are în vedere protecția dreptului de proprietate al persoanei care a cumpărat imobilul în temeiul Legii nr. 112/1995, ori în speța dedusă judecății, reclamanta, în calitate de persoane îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, solicită acordarea acestora pentru terenul preluat în mod abuziv de stat de la autorii săi. Prin urmare, ipotezele sunt total diferite, cum corect a reținut și instanța de fond. În consecință, notificarea respinsă de către P. M. Timișoara cu motivarea dată, este nelegală, întrucât decizia Curții Constituționale nr. 10/2008 nu este incidentă în cauza de față.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de pârâți este nefondat și în baza art. 480 N. c.pr.civ. va fi respins ca atare, cu obligarea apelanților la plata către intimata P. F. a sumei de 1800 lei cheltuieli de judecată aferente apelului, justificate cu chitanțele nr. 85/16.09.2015 și respectiv 89/16.10.2015 eliberate de C.A. B. P. din Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar împotriva sentinței civile 2107/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta P. F..
Obligă pârâții să plătească reclamantei P. F. suma de 1800 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N.
GREFIER,
R. P.-D.
Red: M.G./ 14.12.2015
Tehnored: RPD./5 ex./3 .
Primă instanță:Tribunalul T., judecător D. B.
Se comunică:
Pârâtului - apelant - P. M. Timișoara - cu sediul în Timișoara Bv. C.D. L., nr. 1, J. T. cod fiscal_
Pârâtului - apelant - M. Timișoara prin Primar - cu sediul în Timișoara Bv. C.D. L., nr. 1, J. T. cod fiscal_
Reclamantei - intimate - P. F. – CNP_ cu domiciliul n Timișoara . nr. 72, J. T. - cu domiciliul procesual ales la C.A. B. P., în Timișoara ., J. T.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 478/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Uzucapiune. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
