Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 6/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 6/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.6
Ședința publică din 15.01.2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții M. V. și A. (născută M.) F. împotriva sentinței civile nr. 351/19.02.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată G. S., prin curator G. A., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. R., pentru apelanți, lipsind intimata prin curator.
Din partea Ministerului Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a participat la dezbateri doamna procuror M.-U. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta apelanților arată că nu a primit nici un răspuns la informațiile solicitate Arhivelor Naționale – Serviciul Județean T. și nu mai are alte cereri de formulat, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelanților solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate, în integralitate, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, arată că își însușește întru totul considerentele acestei hotărâri, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a depus la dosar certificatul de naștere al persoanei a cărei declarare judecătorească a morții se solicită, deși s-a pus în vedere de către instanța de apel să se facă această dovadă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr.351 din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul T. a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții M. V. și A. (născută M.) F. în contradictoriu cu pârâta G. S. (născută B.) prin curator G. A., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 22.04.2013, sub nr._, reclamanții M. V. și A. (născută M.) F., în contradictoriu cu pârâta G. (născută B.) prin curator G. A.), au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să declare moartea numitei G. S. (născuta B.) precum și să dispună efectuarea mențiuni in registrele de stare civilă ale Serviciului de Stare Civilă ale Primăriei Municipiului Timișoara.
Reclamanții au arătat că acțiunea lor este întemeiată, pentru următoarele motive:
În fapt, numita G. S. (născută B.) s-a născut în jurul anului 1881 și a locuit în Timișoara, . nr. 30, în extrasul de carte funciară al acestui imobil (anexa 1) apare ca fiind intabulată ca proprietară cu o cotă de 80/486 din imobil în baza Sentinței Civile nr. 6430/30.08.1983 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 4736/1983 (anexa 2).
P. această hotărâre, s-a sistat starea de indiviziune asupra imobilelor ce erau cuprinse în cartea funciară nr. 9883 Timișoara, cu nr. top._._, respectiv_ (anexa 3), Numărul topografic_/3 s-a atribuit în cote de 406/486 numiților Schandek V. și Schandek I., iar 80/486 defunctei G. S. (născuta B.). In timpul procesului, aceasta nu a fost prezentă, litigiul judecându-se în lipsa ei, întrucât aceasta era decedată.
În extrasul de carte funciară nr. 9883 Timișoara, cu nr. top._,_, respectiv_, numita G. S. (născută B.) apare ca proprietar intabulată în baza unei moșteniri cu nr. 7844/6.05.1899. Așadar, dacă aceasta era căsătorită în anul 1899, se presupune că avea vârsta legală de 18 ani, și pe cale de consecință, s-a născut cel mai târziu în jurul anului 1881. La acest moment, dacă presupunem prin absurd că ar mai fi în viață, ar trebui să aibă vârsta de 132 de ani.
Reclamanții au arătat că mama lor, M. P., în prezent decedată, a cumpărat printr-un contract de vânzare - cumpărare sub semnătură privată de la numiții Schandek V. și Schandek I. cota parte ce o dețineau de 406/486 din imobilul aflat în localitatea Timișoara, ., înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top._/3.
Întrucât vânzătorii nu au efectuat atât de mult timp demersuri de a își reglementa situația juridică, iar apoi nu s-au prezentat în vederea perfectării contractului de vânzare - cumpărare în forma autentică solicitată imperativ de lege, mama reclamanților a fost nevoită in 1992 de a-i acționa pe aceștia în instanță, obținând o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare. În baza acestei hotărâri, M. P. s-a intabulat în cartea funciară a imobilului. În prezent, reclamanții au arătat că figurează ca și proprietari asupra acestei cote în urma dezbaterii succesiunii.
Totodată, reclamanții au precizat că, în același CF, apare împreună cu aceștia și numita G. S. (născută B.) cu cota de 80/486. Reclamanții au arătat că au promovat o acțiune în uzucapiune asupra acestei cote (anexa 4), fiind îndeplinite condițiile acesteia, însă sunt în imposibilitatea dovedirii decesului acesteia, motiv pentru care au fost nevoiți să pomoveze prezentul demers judiciar. În acest context, reclamanții au apreciat că fac dovada interesului, ca o condiție a acțiunii civile.
Aceștia au mai precizat că nimeni nu o cunoscut-o în ultimii 45 de ani de când locuiesc la această adresă. Nimeni de pe stradă nu a auzit de aceasta, nici chiar mama acestora nu a cunoscut-o.
Astfel, reclamanții apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 49 cod civil dat fiind ca de la data existentei ultimelor informații din care rezultă ca aceasta era in viață, au trecut cel puțin 2 de ani, iar in prezent, numita ar avea peste 132 ani daca ar trai.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 49-52 Cod civil.
În probațiune, au solicitat administrarea probei testimoniale, în dovedirea faptului că nimeni nu mai deține informații cu privire la numita G. S. (născută B., a probei cu înscrisuri, precum și de orice alte probe a căror necesitate va reieși din dezbateri.
În ceea ce privește proba testimonială, au solicitat audierea martorilor: N. R., cu domiciliul în . nr. 30, Timișoara; G. Ofeiia D., cu domiciliul în ., Timișoara.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri, au depus: extras C.F. nr._ Timișoara, nr. top._/3; Sentința Civila nr. 6430/30.08.1983 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 4736/1983; extras de carte funciară nr. 9883 Timișoara, cu nr. top._._, respectiv_.
P. sentința civilă nr. 7086, pronunțată la data de 05.06.2013, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și a declinat, în favoarea Tribunalului T., competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanții M. V. și A. (născută M.) F., în contradictoriu cu pârâta G. S. (născută B., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La data de 20.06.2013, cauza a fost înregistrată, pentru competentă soluționare, pe rolul Tribunalului T. – Secția I Civilă.
Acțiunea este nefondata.
Procedând la analiza acțiunii de fata, a dispozițiilor legale incidente, ca si a susținerilor părților si a sentinței civile ce face obiectul controlului judiciar pendinte, instanța a respins acțiunea ca nefondata, pentru considerentele ce succed:
Reclamanții au investit instanța cu o acțiune in declararea judecătorească a decesului paratei, argumentând, alternativ, ca, pe de o parte, exista indicii cu acesta a încetat din viata, iar pe de alta, ca nici nu ar mai fi posibil sa mai fie in viata in raport de data nașterii.
Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 Noul Cod civil ”În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.”
Din ansamblul probatoriului administrat nu reiese îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de lege spre aceasta finalitate, respectiv: persoana în cauză să fie dispărută, să existe indicii că a încetat din viață si să fi trecut un termen de minim 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață, in condițiile in care martorii ascultați in cauza nu au făcut referiri la dispariția pârâtei si, cu atât mai puțin, la existența unor indicii că pârâta ar fi încetat din viață, declarând exclusiv faptul ca nu au cunoscut-o niciodată pe pârâtă.
Tribunalul a apreciat ca nu este suficient să se demonstreze că nu se știe nimic despre o persoană pentru a fi declarată moartă, întrucât textul de lege solicita in mod expres dovada neîndoielnică a dispariției, cumulativ cu probarea unor indicii certe că ar fi încetat din viață (situații de fapt care probează acest eveniment natural).
In aceste circumstanțe, nu este admisibila pronunțarea unei hotărâri in sensul arătat in baza unei prezumții simple de deces dedusa din absenta informațiilor cu privire la parata, întrucât nu aceasta este ipoteza avuta in vedere de legiuitor la reglementarea procedurii speciale, de stricta interpretare si aplicare, a declarării de moarte.
In orice caz, discuția este una pur teoretica, fiind evident ca art.49 si urm N.C.civ. nu permit declararea morții unei persoane in temeiul unor prezumții, fiind necesara probarea unor împrejurări neîndoielnice cu privire la intervenția decesului.
O atare prezumție poate fi invocata in cadrul litigiului cu obiect uzucapiune extratabulara, potrivit celor statuate prin minuta CSM din 11 iunie 2008 pentru unificarea jurisprudenței, minuta de care s-au prevalat reclamanții.
Pentru aceste considerente, in temeiul dispozițiilor legale evocate, acțiunea a fost respinsa ca nefondată.
In temeiul art.453 N.C.proc.civ., s-a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Împotriva Sentinței civile nr.351 din 19 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul T. au declarat apel reclamanții M. V. și A. F., solicitând admiterea apelului, schimbarea în integralitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea cererii de apel au arătat că Tribunalul T. a respins în mod greșit acțiunea formulată de către reclamanți având ca obiect declararea judecătorească a morții a numitei G. S. (născută B.), reținând faptul că nu s-a făcut dovada existenței unor indicii potrivit cărora aceasta este într-adevăr decedată.
S-a considerat că sentința atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Așa cum s-a arătat deja prin acțiunea introductivă, numita G. S. (născută B.) s-a născut în jurul anului 1881 și a locuit în Timișoara, . nr. 30, în extrasul de carte funciară al acestui imobil (anexa 1 la cererea introductivă) apare ca fiind intabulată ca proprietară cu o cotă de 80/486 din imobil în baza Sentinței Civile nr. 6430/30.08.1983 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 4736/1983 (anexa 2 la cererea introductivă).
În extrasul de carte funciară nr. 9883 Timișoara, cu nr. top._,_, respectiv_, numita G. S. (născută B.) apare ca proprietar intabulată în baza unei moșteniri cu nr. 7844/6.05.1899. Așadar, dacă aceasta era căsătorită în anul 1899, se presupune că avea vârsta legală de 18 ani, și pe cale de consecință, s-a născut cel mai târziu în jurul anului 1881. La acest moment, dacă presupunem prin absurd că ar mai fi în viață, ar trebui să aibă vârsta de 132 de ani.
Prima instanță a reținut în mod eronat faptul că orice discuție cu privire la prezumția simplă de deces raportată la vârsta înaintată pe care numita G. S. ar trebui să aibă la acest moment este superfluă și că nu ar exista indicii că aceasta nu se află în viață.
Apelanții au învederat faptul că Tribunalul T. se află în confuzie și pune semnul egalității între indicii și probe. Așadar, faptul că indiciile arată probabilitatea sa se fi întâmplat un eveniment, iar probele arată cu certitudine producerea unui eveniment. Consideră că vârsta de 132 de ani este un indiciu că G. S. este decedată. Vârsta înaintată arată probabilitatea de a se fi întâmplat decesul.
Acest indiciu coroborat cu declarațiile martorilor duce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art. 49 Cod Civil.
S-a considerat că data de la care trebuie să se constate decesul este sfârșitul anului 1983, moment în care s-a pronunțat hotărârea prin care s-a sistat starea de indiviziune asupra imobilelor ce erau cuprinse în cartea funciară nr. 9883 Timișoara.
Apelanții au subliniat faptul că se află în fața unei imposibilități obiective de a putea valorifica posesia lor și de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, cât timp nu se constată prin hotărâre judecătorească decesul proprietarei tabulare.
Se arată că nu se poate reține argumentul primei instanțe potrivit căruia s-ar putea să se prevaleze de minuta CSM din 11 iunie 2008 ce face vorbire de prezumția de deces în cadrul acțiunii ce are ca obiect uzucapiune, întrucât Judecătoria Timișoara le-a solicitat reclamanților, în dosarul cu nr._ ce are ca obiect uzucapiune, la termenul din 24.04.2013, dovada decesului sub forma unui certificat de deces sau hotărâre declarativă de moarte, cu toate că s-a invocat această prezumție din minuta CSM.
În acest context, reiese cu puterea evidenței că în eventualitatea respingerii definitive a prezentului dosar, și dosarul nr._ va fi respins, iar reclamanții vor rămâne perpetuu în această situație.
Așadar, consideră că în această situație le-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 pct.1 din Convenția CEDO.
S-a mai arătat faptul că, în accepțiunea Convenției, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente și anume: accesul liber la justiție; examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial, stabilit prin lege; publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești. Hotărârea primei instanțe nu relevă faptul că această cauză a fost examinată în mod echitabil.
În eventualitatea absurdă că numita G. S. ar fi în viață și ar apărea, aceasta va avea la îndemână o acțiune în anularea hotărârii declarative de moarte și nu ar fi prejudiciată sub nicio formă.
Nu în ultimul rând, subliniază apelanții faptul că și concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost de admitere a acțiunii, acesta considerând că probatoriul administrat și starea de fapt este de natură a convinge că numita G. S. este decedată și că sunt îndeplinite condițiile art. 49 C. civ.
În drept au invocat art.466 și urm. din Codul de procedură civilă.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel reține următoarele:
Apelanții reclamanți au criticat sentința civilă pronunțată de tribunal, invocând faptul că acesta a făcut confuzie între indicii și probe și că în speță există indicii că pârâta nu mai este viață care, coroborate cu declarațiile martorilor, conduc la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.49 Cod civil.
Curtea constată că motivele de apel invocate de reclamanți nu sunt întemeiate. Astfel, potrivit art.49 alin.1 din Noul Cod civil, în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că trebuie îndeplinite trei condiții cumulative pentru a se putea declara moartea persoanei fizice: persoana să fie dispărută, să existe indicii că a încetat din viață, să fi trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
În mod legal în speța de față, Tribunalul T. a reținut că din analiza probatoriului administrat nu rezultă îndeplinirea condițiilor mai sus menționate pentru a se putea declara decesul pârâtei.
Reclamanții invocă înscrierea cu nr.7844/6.05.1899 din CF nr.9883 Timișoara ca probă că pârâta este născută cel mai târziu în 1881 și, dat fiind acesta aspect, există un indiciu în sensul că nu ar mai fi în viață în prezent.
Curtea constată că potrivit înscrierilor din CF 9883 Timișoara, asupra imobilului cu nr. top_,_ și_ a fost înscrisă G. S., născută B., ca titular al dreptului de proprietate cu 80/2848 părți alături de alte 7 persoane cu titlu de moștenire și cumpărare nr.7844/6 mai 1899, nr.3877/20 iunie 1940, nr.306 din 17 iunie 1941, nr.8350 din 17 decembrie 1941, nr.1311 din 9 aprilie 1946 și 1673 din 9 mai 1946 (f.16 din dosarul judecătoriei).
Având în vedere faptul că înscrierile din cartea funciară au fost efectuate în baza mai multor acte succesive datând din perioada 1899 – 1946, din aceste mențiuni nu rezultă cu certitudine că la data de 1899 pârâta ar fi fost majoră, așa cum au susținut apelanții reclamanți. În mod corect tribunalul a constatat că această susținere reprezintă doar o prezumție invocată de reclamanți care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Reclamanții se prevalează doar de aceste înscrieri în cartea funciară, fără a identifica actul de naștere al pârâtei pentru a se determina vârsta acesteia, ca pe baza acestei vârste să se poartă trage concluzia (acesta fiind indiciul invocat de reclamanți) că pârâta nu mai are cum să mai fie în viață din punct de vedere biologic. Cu alte cuvinte nu se poate ca pe baza unei simple presupuneri să se stabilească împrejurarea că pârâta are o anumită vârstă, apoi pe baza altei presupuneri, instanța să concluzioneze că este decedată. Declarațiile martorilor audiați la prima instanță s-au mărginit doar la a informa tribunalul că nu au cunoscut-o niciodată pe pârâtă, neavând valoare probatorie cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru declararea judecătorească a morții. Împrejurarea că reclamanții doresc să obțină dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil aparținând acestei pârâte nu justifică pronunțarea unei hotărâri declarative de moarte în absența îndeplinirii condițiilor prev. de art.49 C.civ.
Pentru considerentele arătate mai sus, deoarece motivele de apel invocate nu sunt întemeiate, conform art. 480 alin. 1 NCPC, instanța va respinge apelul formulat de apelanții reclamanți M. V. și A. F. împotriva Sentinței civile nr.351 din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelanții reclamanți M. V., cu CNP_ și A. F., cu CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat P. R. din Timișoara, ., ., . cu intimata pârâtă G. S. (născută B.), cu ultimul domiciliu în Timișoara, . nr.30, jud.T. prin curator G. A., cu CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ., jud.T. împotriva Sentinței civile nr.351 din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus obligatoriu la Curtea de Apel Timișoara.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P.
GREFIER,
A. B.
Red. AMN/20.01.2015
Tehmored. AB/21.01.2015/7 ex. / SM/5 ex. . instanță, Tribunalul T., judecător L. D.
Se comunică:
- apelanților reclamanți M. V. și A. F., având domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat P. R. din Timișoara, ., ., .> - intimatei pârâte G. S. (născută B.), cu ultimul domiciliu în Timișoara, . nr.30, jud.T. și curatorului acesteia, G. A., cu domiciliul în Timișoara, ., jud.T.
- Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 8/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
