Pretenţii. Decizia nr. 71/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1944/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 71
Ședința publică din 17 februarie 2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: I. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții P. T., B. E. și C. A. și de pârâtul S. român prin C.N.A.D.N.R. reprezentat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva civile nr. 2782/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanții P. T., B. E. și C. A. av. G. A. și pentru pârâtul recurent S. român prin C.N.A.D.N.R. reprezentat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, av. P. R..
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a prezentat doamna procuror A. S..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 10.02.2015 întâmpinare de pârâtul S. român prin C.N.A.D.N.R. reprezentat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta reclamanților recurenți.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamanților recurenți a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, cu consecința obligării pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 30.624 lei pentru . de 5.800 mp, conform raportului de expertiză întocmit de dl. expert M. I., fără cheltuieli de judecată, arătând că prima instanță a luat în considerare varianta opiniei majoritare din expertiză doar pentru faptul că au fost doi experți cu o opinie comună, fără a observa că singura opinie conformă legii era cea exprimată, în mod separat, de dl. ing. M. I..
Reprezentanta pârâtului a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat, arătând că prima instanță în mod greșit a omologat un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile prevăzute de lege, respectiv ale art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, precum și faptul că, contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere de experți au fost încheiate cu doi sau chiar trei ani înaintea efectuării suplimentului de expertiză astfel că nu puteau servi drept repere legal, motiv pentru care se impune admiterea recursului instituției pârâte și modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința respingerii acțiunii.
Fiecare din recurenți a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului părții adverse.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursurilor declarate de părți și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, arătând că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamanților și a luat în considerare varianta opiniei majoritare din expertiză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată:
Prin sentința civilă nr. 2782/19.11.2014, Tribunalul T. – Secția I Civilă a admis acțiunea reclamanților P. T., B. E. și C. A. și a obligat pârâtul S. român reprezentat de C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara să le plătească acestora suma de 5267 lei despăgubiri pentru terenul expropriat înscris în CF_ T. V., nr. cad._ precum și suma de 5231 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că pentru realizarea obiectivului de interes național constând în autostrada Lugoj – D., în baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 106 din 13.10.2011 emisa de pârâtă, urmare a exproprierii din patrimoniul reclamanților – reclamantele în calitate de moștenitori legali ale numitului P. G. I., decedat la data de 20.08.1993, potrivit certificatului de moștenitor nr. 129/09.06.2011 – suprafeței de teren de 5800 mp având nr. cadastral_ înscris în CF nr._ T. V., categoria arabil în extravilan, expropriatorul a stabilit valoarea despăgubirilor în suma de 2753 lei.
Reclamanții contestă suma oferită ca despăgubire prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor.
În materia garantării dreptului de proprietate privată, art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire.
În plan procesual, potrivit art. 22 din legea nr.255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol urmând a se soluționa potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.
În condițiile de exigență ale art. 25, în absenta acordului exprimat în fața instanței, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, procedura cu caracter obligatoriu, de care reclamanta a înțeles de altfel sa se prevaleze în prezentul cadru procesual.
Tribunalul a constatat că sumele oferite ca despăgubire prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu reflectă valoarea reală a imobilului și a prejudiciului creat prin exproprierea terenului arabil, fără utilități, destinat strict pentru practicarea agriculturii, având în vedere concluziile raportului de expertiza efectuat în cauză, potrivit căruia, cu luarea în considerare și a tranzacțiilor imobiliare obișnuite, pentru imobile similare, efectuate în unitatea administrativ-teritorială, valoarea reală a terenului expropriat, la data expertizării, este de 5267 lei, potrivit calculelor evidențiate de către experții B. T. D. și B. M. la filele 146 și urm. dosar, pe baza metodei comparației directe-analiza pe perechi de date, valoare ce este superioara celei stabilite prin hotărârea de acordare a despăgubirilor.
Tribunalul nu a procedat la validarea raportului de expertiză întocmit separat de către expertul M. I. (filele 149 și urm), întrucât acesta a stabilit valoarea de despăgubire prin efectuarea mediei aritmetice a prețurilor practicate în tranzacțiile din zonă, fără a analiza caracteristicile terenurilor ce au făcut obiectul acestor tranzacții și măsura în care sunt similare celui ce face obiectul cauzei; de asemenea, acesta a înțeles să calculeze ca daună contravaloarea lipsei de folosință pe durata a 25 de ani, daună ce nu intra în sfera de cuprindere a art. 26 din lege.
Tribunalul nu a procedat și la acordarea daunelor rezidând în cheltuieli pentru achiziția unei alte suprafețe de teren, întrucât producerea acestui prejudiciu prezintă caracter incert și nedeterminat; este posibil a fi reparat un prejudiciu viitor, fiind însă necesar să fie sigur că el se va produce și, subsecvent, să fie posibilă determinarea întinderii lui.
Or, în speță, nu este sigur că reclamanții vor proceda la achiziționarea unei suprafețe de teren similare.
Relevantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite este și jurisprudența recenta a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea a statuat ca potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operata de stat sa fie „în mod rezonabil în raport" cu valoarea bunului. O lipsa totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în cazuri excepționale. Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitima eo ipso în toate cazurile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri, în termen legal, ambele părți.
Reclamanții au solicitat modificarea în tot a sentinței, cu consecința obligării pârâtei la plata despăgubirilor de_ lei propusă de expertul M. I. ca și despăgubire pentru termenul de 5800 mp ce le-a fost expropriat.
S-a susținut în acest sens că au fost ignorate criteriile de evaluare a despăgubirilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere Legea nr. 255/2010 (ce a servit ca fundament al emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, nr. 47 și 48, ambele din 21.09.2011 – contestate în prezentul dosar).
Instanța a preferat să analizeze varianta opiniei majoritare din expertiză ignorând criteriile legale doar pentru faptul că au fost doi experți cu o opinie comună (d-nii B. M. și B. T. D.), fără a observa că singura opinie conformă legii era cea exprimată, în mod separat de dl. ing. M. I..
În concret, despăgubirile propuse de experții cu opinie comună nu au ținut cont de prejudiciul cauzat prin expropriere precum și de valoarea pe metru pătrat cu care se vând, în mod obișnuit, terenurile similare din zona în care se află și terenurile expropriate, fapt care a fost dovedit prin conținutul contractelor de vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei.
De asemenea, experții nu au ținut cont de prejudiciul cauzat de dauna pentru dobândirea unui alt teren, dauna cauzată de traficul rutier și, cel mai important, de dauna pentru lipsa drumurilor de acces la restul terenului rămas neexpropriat (pe care pârâta nu s-a interesat să le realizeze, aspect pe care experții recunosc prin răspunsul lor la obiecțiuni, că nu l-au verificat).
Exproprierea fiind o vânzare forță, împotriva voinței proprietarului, acesta trebuie să beneficieze de despăgubiri atât în raport de criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 (calculate în funcție de valorile obișnuite tranzacționate pentru terenuri cu situație similară aflate în aceeași zonă administrativ-teritorială) cât și în raport de prejudiciul care i-a fost cauzat.
Însuși expertul U. I. R., printr-o declarație făcută în presă la data de 7.02.2012 afirma că evaluarea inițială a despăgubirilor complete era de 1 euro/mp, că o a doua evaluare (făcută de un alt specialist) a stabilit valori mult mai mici dar și că prețul de 5 euro/mp pentru terenurile din T. V. supuse exproprierii este nerealist.
S-a mai menționat și aceea că reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri au stabilit inițial, conform Legii nr. 198/2004 un preț de 1,2 euro/mp pentru terenurile expropriate iar după abrogarea legii s-a procedat la o revizuire a acestei evaluări, în baza Legii nr. 255/2010, stabilindu-se un preț de doar 0,3-0,47 lei/mp în funcție de categoria de folosință a terenurilor ce urmau a fi expropriate în localitățile T. V., D., Bethausen sau Mănăștiur.
Din această cauză, recurenții consideră că nici experții, nici instanțele nu doresc să țină cont de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul S. român prin C.N.A.D.N.R. reprezentat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat modificarea în tot a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților.
În susținerea recursului său pârâta a invocat că sentința este netemeinică și nelegală în primul rând pentru aceea că instanța a omologat, în mod greșit, un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile prevăzute de lege, respectiv ale art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirile pentru terenurile expropriate se calculează în funcție de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel din aceeași unitate administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
În cauză, contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere de experți au fost încheiate cu doi sau chiar trei ani înaintea efectuării suplimentului de expertiză astfel că nu puteau servi drept repere legale.
În plus, pentru a putea fi luate în considerare, contractele trebuiau să se refere la imobile din aceeași categorie cu terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu ale acestuia, aspect nedovedit în cauză.
În ceea ce privește daunele pentru prejudiciul constând în redobândirea aceleiași suprafețe de teren avute în vedere de experți la stabilirea despăgubirilor, acest lucru s-a făcut cu nerespectarea legii întrucât reclamanții nu au dovedit intenția de a achiziționa un teren similar celui care a fost expropriat, prejudiciul său în acest sens fiind astfel incert.
În opinia instituției pârâte relevantă în materie este și jurisprudența recentă a CEDO care, în hotărârea din 12.10.2010 pronunțată în cauza M. A. și alții contra România, a menționat aceea că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 (adițional) la Convenție, statul are dreptul de a expropria bunuri și de a stabili dreptul la despăgubiri al persoanelor îndreptățite chiar prin reducerea lor prin dispoziții ale dreptului intern.
Prin întâmpinarea formulată în cauză instituția pârâtă recurentă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Ca observație preliminară, Curtea va constata că ambele recursuri sunt întemeiate pe același motiv de pretinsă nelegalitate a sentinței și anume, cel referitor la aplicarea criteriilor legale de stabilire despăgubirilor prevăzute de art.26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 (la care se raportează cele ale Legii nr.255/2010 pe baza căreia au fost emise hotărârile de stabilire a despăgubirilor contestate în cauză), reclamantul susținând că reperele valorice corecte ale terenurilor similare ce trebuie avute în vedere sunt cele menționate în opinia separată la expertiză, formulată de dl. expert M. I. iar instituția pârâtă susținând că, prin luarea în considerare a unor valori tranzacționare anterioare momentului efectuării expertizei precum și a daunelor colaterale nedovedite în cauză, exigențele art. 26 au fost ignorate.
În considerarea acestor critici, a probelor dosarului și a textelor legale aplicabile în cauză Curtea va reține următoarele:
Obiectul acțiunii reclamanților îl constituie stabilire despăgubirilor pentru terenul de 5.800 mp din loc. T. V. expropriat de stat din patrimoniul acestora.
Ei au contestat valoarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 106/13.10.2011 prin care consideră că au fost ignorate dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, art. 44 din Constituția României și art. 1 al Protocolului nr. 1 (adițional) la Convenție întrucât suma oferită cu acest titlu nu corespunde unei despăgubiri juste și echitabile câtă vreme – conform aprecierii lor – valoarea corectă de referință ar fi de 3 euro/mp.
Ca urmare a obiecțiunilor la raportul inițial de expertiză efectuat în cauză, doi dintre experți (d-na ing. B. – T. D. numită la propunerea reclamanților și dl. ing. B. M. numit la propunerea instituției pârâte) au avut o poziție comună în răspunsul lor iar dl. ing. M. I. (numit de către instanță) a formulat opinie separată.
La fel ca și instanța de fond, Curtea va reține că opinia separată formulată de dl. expert ing. M. I. nu poate fi însușită – astfel cum au solicitat reclamanții – întrucât, spre deosebire de ceilalți doi experți cu poziție comună (f.144-148 și 184) care au evaluat despăgubirile în conformitate cu criteriile expres prevăzute de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, acesta le-a evaluat în raport de alte criterii (respectiv printr-o simplă medie aritmetică a prețurilor de vânzare la care a aplicat formula de calcul prevăzută de H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat (act normativ ce nu se referă, în mod evident, la terenuri aflate în proprietate privată cum este și cel în discuție).
Din această cauză, particularizarea sumei astfel rezultate, în raport și de alte criterii de corecție, nu poate, oricum, conduce la evaluarea corectă impusă de exigențele art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Opinia singulară a expertului propus de instanță nu poate fi luată în considerare – astfel cum reclamanții au solicitat prin recursul lor – nu doar pentru argumentul procedural că ceilalți doi experți au formulat o opinie comună ci, mai ales, pentru faptul că această opinie comună s-a bazat pe comparația directă a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri cu situație juridică și geografică similară, încheiate în preajma momentului efectuării expertizei, astfel cum impuneau dispozițiile (nemodificate la acel moment) ale art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 ( a se vedea în acest sens datele de referință de la f.148 dosar Tribunalul T.).
În raport de aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamanților este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Despăgubirile calculate de experții cu poziție comună au avut în vedere, - astfel cum s-a menționat anterior – prețuri de vânzare pentru terenuri similare (f.148), procedându-se la o analiză pe baza comparației directe, pe perechi de date.
În raport de aceste prețuri și de categoria de folosință a parcelei în litigiu, aceea de teren arabil din extravilanul comunei T. V., jud. T., cei doi experți au concluzionat, făcând o comparație directă a unora din contracte, că despăgubirea cuvenită reclamanților pentru . este de 5627 lei. La această sumă ei au propus adăugarea unei sume suplimentare pentru prejudiciile colaterale, respectiv 563 lei cu titlu de despăgubiri pentru redobândirea unui teren echivalent, pe care însă instanța de fond nu și-a însușit-o.
În recursul său instituția pârâtă a criticat acordarea despăgubirii pentru prejudiciul colateral ca nedovedită, critică pe care Curtea o va considera ca lipsită de obiect câtă vreme, așa cum s-a menționat anterior, prima instanță nu a acordat reclamanților o atare despăgubire, considerând că ar avea caracter incert.
În plus, Curtea va reține că, din moment ce procesul civil este guvernat de principul disponibilității, potrivit art. 129 alin. 6 Cod pr.civ. (în vigoare la data debutului procesului), instanțele nu pot hotărî decât asupra obiectului cererilor cu care au fost investite, ori în acțiunea reclamanților nu s-a făcut referire la nicio daună materială colaterală în legătură cu intenția de a-și achiziționa un teren similar cu cel expropriat, ceea ce, în mod justificat, a condus la neînsușirea de către tribunal a propunerii în acest sens făcută de experți.
Rezumând cele expuse în cuprinsul prezentei, în raport de obiectul solicitărilor reclamanților și de probele administrate în cauză, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții P. T., B. E. și C. A. împotriva civile nr. 2782/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, precum și recursul declarat de pârâtul S. român prin C.N.A.D.N.R. reprezentat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./16.03.2015
Tehnored. I.P. 2 ex./17.03.2015
Prima instanță: Tribunalul T., jud. L. D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 83/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
