Expropriere. Decizia nr. 17/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 17/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 5165/30/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.17

Ședința publică din 10 februarie 2015

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: L. P.

S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții U. I. și U. M., respectiv de pârâtul Statul Român, prin CNADR, prin Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2098/PI/16.09.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. L. Topolovățul M., având ca obiect expropriere.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă av. T. A., în substituirea av. C. R., pentru reclamant, și av. D. G. pentru pârâtul Statul Român, lipsă intimatul C. L. Topolovățul M..

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamanții au depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 13.01.2015, întâmpinare, înscris care a fost comunicat pârâtului în etapa regularizării dosarului.

Reprezentanta reclamanților depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor formulate în cauză.

Reprezentanta reclamanților solicită admiterea apelului formulat și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate și acordării de despăgubiri cuvenite reclamanților în cuantum de 14.349 lei, fără cheltuieli de judecată.

Cu privire la apelul declarat de intimatul Statul Român, prin CNADR, prin Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara, solicită respingerea apelului pentru motivele invocate în întâmpinare.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea apelului formulat, arătând că prețul care a fost achitat reclamanților cu titlu de despăgubire îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de lege, acesta bazându-se pe expertiza efectuată în cauză, fără cheltuieli de judecată. Solicită, totodată, respingerea apelului reclamanților, ca nefondat.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor apeluri declarate în prezenta pricină și de menținere a sentinței pronunțată de Tribunalul T., ca legală și temeinică, întrucât din raportul de expertiză au fost corect excluse daunele suplimentare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_, la data de 22.04.2013, reclamanții U. I. și U. M., în contradictoriu cu pârâții C. de A. si Drumuri Naționale din România S.A., Direcția R. de Drumuri si Poduri Timișoara și C. L. Topolovătul M., au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 112/426 emisă în 30.09.2011 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Companiei Naționale de A. și Drumuri Naționale din România S.A., prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri în cuantum de 8.383,81 lei, pentru exproprierea terenului proprietatea reclamanților, situat în .. T., având nr. cadastral nou_, top vechi_, lot 2, nr. CF_, în suprafață de 7.839 mp, solicitând să se dispună anularea parțială a Hotărârii nr. 112/426 din 30.09.2011, în ceea ce privește cuantumul de 8.383,81 lei, stabilit cu titlu de despăgubiri, în sensul obligării pârâtelor la acordarea unei despăgubiri ce urmează a fi constatate de către un expert evaluator, conform art. 22 din Legea 255/2010, coroborate cu dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că, prin Hotărârea nr. 112/426 din 30.09.2011, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, le-a fost expropriat terenul situat în .. T., înscris în CF nr._, nr. cadastral nou_, nr. cadastral vechi_/2, în suprafață de 7.839 mp și le-a fost oferită o despăgubire în cuantum total de 8.383,81 lei, echivalentul a 1.949 Euro.

Or, raportându-se la dispozițiile art. 26, alin 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, la care face referire Legea nr. 255/2010, această despăgubire este una cel puțin derizorie. Din prevederile legale arătate rezultă că despăgubirea cuvenită expropriatului include atât valoarea reală a imobilului expropriat, cât și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii, iar, la calcularea acestei despăgubiri, trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Reclamanții au fost despăgubiți pentru o suprafață de teren de 7.839 mp cu o sumă simbolică de 1.949 euro, concluzionând că despăgubirea nu este reală, justă și echitabilă, vătămându-le grav atât dreptul lor de proprietate, care ar trebui să fie absolut și intangibil, cât și drepturile expres prevăzute și garantate de Legea nr. 255/2010.

Prin emiterea Hotărârii nr. 112/426 din 30.09.2011, reclamanții au pierdut total și definitiv dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren deloc neglijabile, urmare a transferului în proprietatea publică a Statului, ca efect al exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în schimbul unei sume derizorii și vădit disproporționate, pe care o contestă pe această cale. În acest context, hotărârea de stabilire a despăgubirilor contestată devine nelegală, incompatibilă cu respectarea drepturilor garantate de art. 44, alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Jurisprudența CEDO (Hotărârea din 21.02.1986, cazul James si alții c. Regatului Unit) a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Aceasta trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta.

Pe de altă parte, la baza emiterii hotărârii contestate, a stat procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 112/426 din 28.09.2011, din conținutul căruia rezultă cu evidență faptul că reclamanții nu au fost de acord cu valoarea despăgubirilor stabilită de către Comisia de punere în aplicare a Legii nr. 255/2010, din cadrul CNADNR.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 255/2010, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr.33/1994.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Statul R., prin C. Naționala de A. si Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri Timișoara, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că despăgubirile din hotărârea de expropriere atacata sunt stabilite in mod corect, având in vedere că, la momentul promovării Hotărârii Guvernului din 2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare, pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului.

Astfel, la momentul respectiv, în conformitate cu art. 3 din Legea nr.198/2004, cu modificările și completările ulterioare, expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.

În prezent, cadrul legal în materia exproprierilor îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010, expropriatorul are obligația de a aproba prin hotărâre a Guvernului și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale.

Indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Autostrada Timișoara Lugoj” au fost aprobați, conform ultimei variantei a studiului de fezabilitate, prin Hotărârea Guvernului nr. 1093/2007.

Pârâtul arată că o parte a imobilelor proprietate privată ce fac obiectul prezentului proiect de act normativ nu au fost înscrise în cartea funciară, iar raportul de evaluare întocmit în condițiile art. 11, alin. 7-9 din Legea 255/2010, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean si local, cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil in parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel si contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.

Reclamanții au depus precizare de acțiune prin care, au aratat că, din eroare de redactare, au menționat în petitul și în motivarea acțiunii un număr de carte funciară eronat, câtă vreme, terenul expropriat este înscris în C.F. nr._, nr.cad._, top vechi_, lot.2.

Legal citat, pârâtul C. L. Topolovățul M. nu a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 2098/16.09.2014 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții U. I., U. M., în contradictoriu cu pârâții C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara și C. L. Topolovățul M.; a modificat în parte Hotărârea nr. 112/426 din 30.09.2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului L. Topolovățul M., în sensul că despăgubirea ce se cuvine reclamanților este în sumă de 11.759 lei, pentru terenul expropriat, înscris în CF nr._ nr. cad._, top vechi_, lot 2, în suprafață de 7839 mp; a respins cererea de anulare parțială a Hotărârii nr. 112/426/30.09.2011 și a obligat pârâta C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 3600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea nr. 112/426 din 30.09.2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului L. Topolovățul M., s-a dispus exproprierea imobilului proprietatea reclamanților U. I., U. M., teren înscris în CF nr._ nr. cad._, top vechi_, lot 2, în suprafață de 7839 mp. S-a aprobat acordarea, prin consemnare, a despăgubirii aferente terenului menționat, în sumă de 8383,81 lei.

Prin prezenta acțiune, reclamanții au contestat cuantumul despăgubirii în baza art. 22 din Legea nr. 255/2010, astfel că față de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în cauză a fost efectuată o expertiză de specialitate de către o comisie de experți formată din experții C. D., Bojinca M., O. Z. C..

Din raportul de expertiză depus la fila 102 și următoarele dosar, tribunalul a reținut că, utilizând metoda comparațiilor, comisia având la dispoziție contracte din anul 2013, atestând tranzacții recente cu terenuri agricole din unitatea administrativ-teritorială, cu aceeași destinație ca și terenul expropriat, respectiv de pe raza comunei Topolovățu M., valoarea de piață fiind în cuantum de_ lei.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calcularea despăgubirilor, experții vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului.

Prin raportul de expertiză s-a propus ca, la valoarea menționată, stabilită în funcție de prețul din alte contracte, să se adauge și daunele în sumă de 1176 lei pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, precum și acelea în sumă de 1459 lei, datorate influenței traficului (poluării) asupra terenului rămas în proprietatea reclamantului.

Tribunalul nu le-a inclus în despăgubirile acordate reclamanților, întrucât intenția acestora de a achiziționa un alt teren, ca urmare a exproprierii dispuse, nu este certă, astfel că nu există prejudiciu din acest punct de vedere, după cum nu a fost dovedită poluarea ca urmare a influenței traficului asupra terenului neexpropriat.

Cum pârâta C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA nu a formulat obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză, în baza art. 22 din Legea nr. 255/2010, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, atât din punct de vedere al pretențiilor, care nu au fost acordate în totalitate, cât și din punct de vedere al soluției față de Hotărârea nr. 112/426 din 30.09.2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului L. Topolovățul M..

Reclamanții au solicitat anularea parțială a deciziei de expropriere, dar soluția nu este prevăzută de lege, nu ne aflăm în prezența nesocotirii unor condiții de formă și de fond la emiterea actului juridic, astfel că tribunalul a apreciat că nu se impune aplicarea sancțiunii menționate, ci doar modificarea unei dispoziții care privește despăgubirea acordată.

În baza art. 453 C.proc.civ., prima instanță a obligat pârâta C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 3600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți, constând în onorarii experți.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, atât reclamanții U. I. și U. M., cât și pârâtul Statul Român, prin CNADR, prin Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin apelul declarat în cauză, reclamanții U. I. și U. M. au solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii în totalitate.

În motivare, au arătat că, prin sentința atacată, instanța de fond a acordat suma de 11.759 lei, ca și despăgubiri pentru terenul expropriat, situat în Topolovățu M., înscris in CF nr._ Topolovățu M., deși, potrivit raportului de expertiză dispus în cauză, despăgubirile calculate la data efectuării raportului de expertiză, (19.05.2014) erau in sumă de 14.349 lei și de 25.717 lei la data hotărârii de expropriere, 30.09.2011.

Reclamanții au mai arătat că, prin raportare la dispozițiile art. 26, alin. 1 si 2 din Legea nr. 33/1994, la care face referire Legea 255/2010, această despăgubire este una cel puțin derizorie.

Observând textele de lege, pe care le reproduc, reclamanții arată că despăgubirea cuvenită expropriatului include atât valoarea reală a imobilului expropriat, cât si prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, in mod obișnuit, mobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritoriala, precum si daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Experții au ținut seama de cele de mai sus, precizând că, la calculul valorii de despăgubire, s-au respectat dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994, raportându-se și la preturile cu care se vând în mod obișnuit în zonă terenurile.

Instanța de fond, în mod nelegal, a acordat un cuantum al despăgubirii inferior valorii de piață a terenurilor, respectiv de 11.759 lei, după propria sa apreciere, fără a ține cont de proba cu expertiza administrată în cauză. Judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere. În speță, hotărârea criticată nu cuprinde și o analiză a mijloacelor de probă administrate, deși motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar, iar pronunțarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretențiilor ridicate de părți. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate și să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoașterea temeiurilor argumentelor reținute de instanță și, astfel, exercitarea controlului judiciar.

Reclamanții concluzionează că despăgubirea nu este reală, justă și echitabilă, vătămându-le grav atât dreptul de proprietate, care ar trebui să fie absolut și intangibil, cât și drepturile expres prevăzute și garantate de Legea nr. 255/2010.

În drept, invocă dispozițiile art. 282 și următoarele C.pr.civ..

Pârâtul Statul Român, prin CNADR, prin Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara, prin apelul său, a solicitat schimbarea în tot a sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că, în mod greșit prima instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, fără a avea în vedere argumentele invocate de pârât în primul ciclu procesual. Consideră că despăgubirile cuprinse în hotărârea de expropriere atacată sunt stabilite în mod corect.

Pârâtul a arătat că, potrivit Notei de fundamentare referitoare la Hotărârea Guvernului nr. 808/2012, drumurile publice din România reprezintă componente principale ale sistemului național de transport și constituie obiectul exclusiv al proprietății publice.

La momentul promovării Hotărârii Guvernului din 2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare, pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului.

Indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Autostrada Timișoara-Lugoj" au fost aprobați, conform ultimei variante a studiului de fezabilitate, prin Hotărârea Guvernului nr. 1093/2007.

Precizează că art. 11 din Legea 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean si local, prevede la alin. (7), (8) si (9): "(7) înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România -ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a Imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosința.

(8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ alin.(5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare,

(9) Raportul de evaluare se întocmește sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România”.

În speță, acest raport a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel si contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.

In drept, a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedura civila.

În cauză, reclamanții U. I. și U. M. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin CNADR, prin Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara, ca nefondat. În susținerea acestei poziții, au reluat argumentele de fapt și de drept invocate în ciclurile procesuale anterioare, deja expuse în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate.

Întâmpinare a fost motivată în drept în baza art. 205 Cod proc.civ.

Pârâtul Statul Român nu a înțeles să-și precizeze poziția sa procesuală și nu a formulat întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 476-479 C.proc.civ., față de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, curtea constată că ambele cereri de apel sunt neîntemeiate, tribunalul pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de apel și le însușește în întregime.

Mai întâi, curtea constată că, prin căile de atac cu soluționarea cărora a fost învestită, se critică soluțiile date în cauză cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat și neacordarea daunelor pentru redobândirea unei suprafețe similare de teren și acoperirea prejudiciului datorat influenței traficului asupra terenului rămas în proprietatea reclamanților, astfel că instanța va proceda la analizarea acestor motive de apel în ordinea efectelor pe care aceste cereri le pot produce în cauză.

Astfel, prioritară se privește a fi critica privind stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat, aspect criticat prin ambele cereri de apel, de soluționarea căruia depinde soluția ce urmează a fi dată celorlalte solicitări cu judecarea căreia a fost învestită curtea.

Pârâtul, prin cererea sa de apel, în esență, a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentele privind întocmirea raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe tronsonul Timișoara-Lugoj, făcut cu respectarea reglementărilor Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri ANEVAR, iar valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Cu privire la dispozițiile legale incidente în cauză, curtea constată că, în raport de definiția legală și regimul juridic aplicabil, exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin.3 din Constituție.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate, care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală, atât în sarcina instanței, cât și a experților, de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 488/2011 este una corectă sau nu, se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art. 25-26 din Legea nr.33/1994, experții trebuind să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Așa cum s-a pronunțat ICCJ în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.

Or, în speță, prima instanță s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care a avut în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe sunt indicate în mod expres comparabilele avute în vedere de către experți pentru stabilirea valorii imobilului prin raportare la prețul cu care se vând imobile de același tip în unitatea administrativ teritorială la data raportului de expertiză. Pârâtul nu a formulat obiecțiuni concrete cu privire la concluziile experților și nici nu a cerut administrarea probei contrare, în condițiile art. 338 alin. 2 C.proc.civ., iar, prin prezentul apel se invocă aspecte generale, privind cadrul legislativ, interesul public urmărit prin exproprierea în discuție, rezumându-se să afirme că lucrarea întocmită în procedura administrativă a exproprierii respectă cerințele legale.

Curtea reține că valoarea stabilită de către prima instanță a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, experții utilizând, în cadrul metodei comparațiilor directe, comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, ajungând la concluzia că această valoare este de 11.759 lei pentru o . mp, valoare ce nu a fost contestată de către părți, astfel că în mod just a fost avută în vedere de prima instanță la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în fața tribunalului rezultă că experții au avut în vedere contractele depuse de către părți, pe care le-au analizat în detaliu, propunând două sume diferite: suma de 14.349 lei, reprezentând despăgubirile calculate la data efectuării raportului de expertiză (19.05.2014), respectiv suma de 25.717 lei, reprezentând despăgubirile calculate la data hotărârii de expropriere, 30.09.2011.

Este adevărat că sentința primei instanțe nu cuprinde o analiză detaliată a acestui raport de expertiză, însă nu poate fi reținută, ca întemeiată, afirmația reclamanților că sentința este nemotivată, câtă vreme din considerentele acesteia rezultă cu îndestulătoare evidență că a fost valorificat singurul criteriu permis de legea specială, enunțat anterior, respectiv prețul cu care se vând imobile similare din aceeași unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. Raportat la acest criteriu, suma reprezentând contravaloarea terenului expropriat este de 11.759 lei, fiind just înlăturată suma stabilită pe baza metodei neagreate de legislație la data exproprierii, respectiv la data 30.09.2011.

În consecință, Curtea constată că sentința atacată este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății, apelul declarat de către pârât nefiind fondat, la fel ca și motivul de apel al reclamanților privind contravaloarea imobilului expropriat.

Cu privire la celelalte aspecte criticate prin cererea de apel a reclamanților, curtea constată că, în mod just, tribunalul a înlăturat motivat suma propusă pentru înlăturarea daunelor pretins produse reclamanților, respectiv dauna pentru redobândirea unei suprafețe de teren similare și dauna pentru poluare, fiind corectă concluzia că aceste pretenții nu se încadrează în prevederile legii speciale, câtă vreme nu există un prejudiciu cert și direct, ce se impune a fi reparat.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamanții sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri care să reflecte fidel valoarea economică a terenului expropriat și să acopere toate daunele care le-au fost cauzate prin expropriere, însă dauna înlăturată de instanța de judecată și pretinsă prin apelul reclamanților nu îndeplinește cerința de a decurge din faptul exproprierii terenului reclamanților.

Prin simplul fapt al exproprierii, nu s-a cauzat reclamanților un prejudiciu direct de natura celui invocat. Poluarea suplimentară eventuală pe care reclamanții ar trebui ipotetic să o suporte pentru terenul rămas în proprietatea lor nu decurge direct din faptul exproprierii, ci din traseul aprobat pentru lucrarea de utilitate publică, traseu ce influențează toți proprietarii de teren din zona respectivă, precum și persoanele ce aleg să folosească autostrada, fiind o limitare inerentă și generală pentru exploatarea autostrăzii, dar care, nu poate fi pusă în relație de cauzalitate directă cu măsura exproprierii reclamanților, în sensul că un eventual impact al poluării suplimentare s-ar resimți indiferent dacă li se expropriau terenuri în zonă sau nu.

În ceea ce privește daunele pretins suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, constând în taxe și comisioane pentru redobândirea unei suprafețe similare de teren, curtea constată că experții au evaluat această daună prin lucrarea de specialitate întocmită în cauză, însă valoarea comisioanelor și taxelor necesare pentru achiziționarea unui teren similar este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii, motiv pentru care constată că nu se impune acordarea acesteia. În plus, acest pretins prejudiciu nu are un caracter cert, nefiind probat că reclamanții intenționează să achiziționeze alt teren, în locul celui expropriat, teren pe care nu au înțeles, de altfel, să-l valorifice, potrivit destinației sale agricole.

Ca atare, curtea constată că, în speță, nu se poate constată că reclamanții au primit o despăgubire parțială, fiind respectate garanțiile recunoscute pentru această ipoteză de legislația națională invocată, de art. 44 alin. (3) din Constituție, respectiv de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sentința atacată este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate împotriva acesteia de către părți.

În baza art. 451 C.proc.civ., față de soluția pronunțată în cauză, nu va acorda părților cheltuieli de judecată în apel, ca nefiind cuvenite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de reclamanții U. I. și U. M., respectiv de pârâtul Statul Român, prin CNADR, prin Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2098/PI/16.09.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. L. Topolovățul M..

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. R. M. L.

GREFIER,

L. P.

Red. R.C./11.02.2015

Tehnored L.P./ 13.02.2015

Ex.7/comunicate 5

Primă instanță: jud. A. C. – Tribunalul T.

Se comunică 1 ex

reclamanților U. I. și U. M., dom. proc. ales în Timișoara, .. 25, ., C.. av. C. R.

pârâtului Statul Român, prin CNADR, prin Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara, .. 18, jud. T.

intimat C. L. Topolovățul M., ., jud. T.

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, E. de Savoya, nr. 2

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel...		Anulare act. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Expropriere. Decizia nr. 17/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 17/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA