Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1283/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1283/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 1283/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1283
Ședința publică din 10 octombrie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva deciziei civile nr. 199/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat M. Apărării Naționale și cu chematul în garanție intimat S. V. A., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. A. pentru reclamantul recurent, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la prima strigare a cauzei, solicitată la amânări fără discuție, se constată depusă la dosar de către pârâtul intimat M. Apărării Naționale, prin Serviciul registratură al instanței, la 02.10.2013, 2.013, întâmpinare.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.199/15.03.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de apelantul-pârât M. Apărării Naționale cu sediul in Bucuresti, .-5, sector 5, împotriva sentinței civile 7148/12.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimatul-reclamant A. G. cu dom. procedural ales la C.. Asociate de Av. I. A. D. & C. A. cu sediul in Timisoara,.. 9, . cu intimatul-chemat în garanție S. A. V. detinut in S. P. J. cu sediul in J., ., jud. I..
A schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune astfel că a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. G. împotriva pârâtului M. Apărării Naționale.
A respins cererea de chemare în garanție.
A respins cererea apelantului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În esență, pentru a pronunța această soluție, prin care a infirmat soluția instanței de fond, tribunalul a reținut că prima instanta a respins in mod gresit exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, retinand, in esenta, ca data la care reclamantul a cunoscut persoana care raspunde de paguba pricinuita este data de 15.10.2008, cand a fost pronuntata decizia 558/2008 a ICCJ, prin care s-a stabilit in mod definitiv existenta faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia, data pronuntarii deciziei penale 558/15.10.2008 a ICCJ fiind, in opinia judecatoriei, momentul de la care a inceput sa curga prescriptia dreptului la actiune.
Conform art. 8 din Decretul 167/1958, prescriptia dreptului la actiunea in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.
In speta, data la care reclamantul a cunoscut atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea este momentul trimiterii in judecata a inculpatilor S. V. A. si Chitac M., prin rechizitoriul 11/P/30.12.1997 al Sectiei Parchetelor Militare.
Pentru antrenarea raspunderii civile delictuale nu este necesara condamnarea penala a autorilor faptelor ilicite. Daca am accepta teza contrara, ar insemna ca raspunderea civila delictuala sa poata fi antrenata doar pentru fapte ilicite ce constituie totodata si infractiuni, limitare nejustificata a sferei delictuale. Din aceleasi considerente, pentru angajarea raspunderii civile delictuale nu este necesara stabilirea printr-o hotarare penala definitiva a vinovatiei faptuitorului, fiind suficient ca persoana prejudiciata sa il cunoasca.
. alin 1 C.pr.pen. arata ca hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia. Aceste dispozitii legale au insa intelesul ca, odata stabilite de catre instanta penala existenta faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia, instanta investita cu solutionarea actiunii civile va prelua aceste date ca atare, fara a se mai preocupa de stabilirea lor in cadrul procesului civil, ele opunandu-i-se cu autoritatea lucrului judecat. Acest aspect nu semnifica insa faptul ca persoana prejudiciata trebuie sa urmeze in primul rand calea raspunderii penale si nici nu influenteaza data de la care curge termenul de prescriptie al raspunderii civile delictuale.
Tot astfel, art. 19 alin 1 si 2 C.pr.pen. arata ca judecarea in fata instantei civile a actiunii pentru repararea pagubelor materiale si a daunelor morale pricinuite prin infractiune se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale. In acord cu cele sustinute si de catre apelant, tribunalul a apreciat insa ca aceste dispozitii trebuie interpretate in sensul ca procesul penal suspenda cauza civila, nu si termenul de prescriptie al acesteia, ci numai actiunea civila demarata in cadrul acestui termen.
Chiar daca ar fi primit rationamentul instantei conform caruia termenul de prescriptie ar curge de la data la care s-a stabilit, prin hotarare penala definitiva, vinovatia inculpatilor, tribunalul constata ca dreptul material la actiune ar fi prescris si in aceasta situatie. Aceasta intrucat procesul penal demarat a fost solutionat definitiv prin dec.pen. 8/25.02.2000 a ICCJ, fiind condamnati cei doi inculpati (desi aceasta hotarare a fost desfiintata la 22.03.2004, urmare a recursului in anulare declarat de procurorul general, cauza fiind trimisa spre rejudecare si pronuntandu-se, urmare a rejudecarii, decizia 558/15.10.2008 a ICCJ), iar in tot acest timp reclamantul nu a facut niciun demers judiciar pentru repararea prejudiciului.
Deși s-a încercat a se acredita de către reclamant faptul ca întinderea prejudiciului a putut fi apreciata doar la data depunerii acțiunii, având in vedere efectele faptei in timp, aceste susțineri nu pot fi acceptate, întrucât, ., acceptându-se că numai ca urmare a trecerii timpului poate fi cuantificat prejudiciul, ar însemna că termenul de prescripție să nu se împlinească niciodată. Mai mult, daunele morale a căror reparare o solicită reclamantul, puteau fi cuantificate în termenul de prescripție a răspunderii civile și solicitate în același termen, urmând ca, în eventualitatea agravării prejudiciului inițial, reclamantul să aibă deschisă calea unei noi acțiuni, . de prescripție.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune si a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. G. împotriva pârâtului M. Apărării Naționale.
In baza art. 60 raportat la art. 63 C.pr.civ., având în vedere că pârâtul nu a căzut în pretenții, a fost respinsa cererea de chemare în garanție formulată de acesta împotriva chematului în garanție S. V.-A..
Ținând cont că pricina a fost dezlegată în baza excepției prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 137 alin 1 C.pr.civ., tribunalul a mai opinat că soluția pronunțată face de prisos analizarea aspectelor ținând de fondul cererii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul A. G., care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.7 – 9 C.pr.civ., fără însă ca recurentul să facă distincție și să trateze separat fiecare dintre cele trei motive de modificare, pentru a fi în acord cu disp.art.302/1 lit.c C.pr.civ.
În memoriul său de recurs, totuși, recurentul a susținut că decizia tribunalului este nelegală întrucât s-a interpretat greșit textul art5. 7 și 8 din D.167/1958 privitor la prescrierea dreptului la acțiune, în raport și cu disp.art.66 C.pr.pen.
În acest sens, recurentul a susținut că, raportat și la principiul prezumției de nevinovăție, care guvernează procesul penal, vinovăția inculpatului A. S., actual intimat a fost determinată în mod definitiv abia la data de 15.10.2008 ca urmare a pronunțării de către ÎCCJ a deciziei penale de condamnare nr.558 și nicidecum prin decizia penală nr. 8/25.02.2000 a ICCJ, când au fost condamnați prima dată cei doi inculpați, câtă vreme aceasta hotărâre a fost desființată la 22.03.2004, urmare a recursului in anulare declarat de procurorul general, cauza fiind trimisa spre rejudecare si pronunțându-se, urmare a rejudecării, decizia 558/15.10.2008 a ICCJ și astfel, practic acest ultim moment este cel al nașterii dreptului la acțiune.
Intimatul M. Apărării naționale a formulat întâmpinare în termen, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului și, în subsidiar, admiterea acestuia și casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât Tribunalul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei.
De asemenea, la termenul de judecată de azi – 10.10.2013 – intimatul M.. Curtea că a formulat la ÎCCJ o cerere de strămutare, iar prin Certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 2.10.2013, se confirmă existența acestei cereri de strămutare, cu termen de judecată la data de 22.10.2013, însă se mai menționează că instanța supremă nu a decis suspendarea judecății, motiv pentru care sunt aplicabile disp.art.40 alin.4 și 5 C.pr.civ., în sensul că nu există impedimente la judecarea recursului.
Prin urmare, Curtea, procedând la judecarea recursului reclamantului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 alin.5 și art.304 pct.9 C.pr.civ., va constata că recursul este întemeiat.
Astfel, Curtea va constata că, potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, prescriptia dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât si pe cel care răspunde de ea.
Apoi, Curtea va constata, potrivnic tribunalului, că data la care reclamantul a cunoscut persoana care răspunde de paguba pricinuită, este data de 15.10.2008, când a fost pronunțată decizia 558/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit in mod definitiv existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia, data pronunțării deciziei penale 558/15.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind momentul de la care a început să curgă prescripția dreptului la acțiune, acesta fiind momentul condamnării definitive, cum corect a reținut de altfel și judecătoria în primă instanță.
Prin urmare, Curtea va constata că tribunalul, reținând greșit prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului, care a înregistrat acțiunea introductivă la data de 14.10.2011, a omis să cerceteze apelul prim prisma chestiunilor de fond ale litigiului, ceea ce atrage incidența disp.art.312 alin.5 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art.312 alin.5 C.pr.civ. rap. la art.304 pct.9 și pct.5 C.pr.civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva deciziei civile nr.199/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de M. Apărării Naționale, pe fondul chestiunilor litigioase, la Tribunalul T..
Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva deciziei civile nr. 199/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul T., pentru rejudecarea apelului pe fond.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 23.10.2013
Tehnored. C.P./S.C. - 2 ex./23.10.2013
Tribunalul T., Judecători: M. R., A. C.
Judecătoria Timișoara, Judecător: C. Ș. D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1172/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 519/2013. Curtea... → |
|---|
