Legea 10/2001. Decizia nr. 160/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 160/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ operator 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 160/A
Ședința publică din data de 24 Octombrie 2013
PREȘEDINTE :M. G.
JUDECĂTOR :A.-M. N.
GREFIER M. S. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta-apelantă A. pentru V. A. S. – A.V.A.S. – București, împotriva sentinței civile nr. 1259/16.11.2011, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții-intimați I. D. D. și I. F. P. și cu pârâtul-intimat P. M. A., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a apelului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 octombrie 2013 care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la data de 24 octombrie 2013.
CURTEA
Deliberând asupra apelului reține următoarele:
Reclamanții I. D. D. și I. F. P. au chemat în judecată pârâții P. municipiului A. și A. pentru valorificarea activelor statului București, solicitând ca prins sentința ce se va pronunța să se constate calitatea antecesoarei lor I. M. I. de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, pentru suprafața de teren de 1768,87 mp, înscrisă la data preluării în CF_ A. și pentru suprafața de teren de 922,5 mp înscrisă la data preluării în CF 7472 A., să fie obligat pârâtul P. municipiului A. să înainteze la A. cererea antecesoarei care face obiectul dosarelor nr.1401 și 1997 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr.10/2001 A. în vederea acordării măsurilor reparatorii și în consecință obligarea A. la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul de mai sus în condițiile Legii nr.247/2005.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin notificarea înregistrată la B. S. M. sub nr.2482/09.11.2001, I. M. I. a solicitat Primăriei A. restituirea în natură a cotei ce-i revenea din terenul expropriat de la părinții săi iar în situația în care acesta nu putea fi restituit acordarea de despăgubiri.
În această notificare erau vizate următoarele parcele înscrise în CF_ A. respectiv nr.top.4877/c/1/a/1 în suprafață de 2795 mp expropriată în temeiul Decretului 864/1965, . 4877/c/1/a/2/1 în suprafață de 2354 mp expropriată în temeiul Decretului 1075/1967 și ..4877/c/1/a/2/2/1 în suprafață de 3568 mp expropriată în temeiul Decretului nr.249/1975. Cu privire la terenul înscris în CF 7472 era vizată ..4877/d/1/a/1 în suprafață de 2460 mp.
Aceste terenuri au fost coproprietate în cote de 1/2 parte înainte de expropriere în favoarea bunicului lor B. D. și a fratelui său B. N., astfel încât cota bunicului lor reprezenta 5588,5 mp iar mamei lor I. M. I. revenindu-i 3/4 din această avere, ce reprezenta echivalentul unei suprafețe de 4191 mp.
Terenurile fiind expropriate s-au formulat notificări dar, la acestea nu s-a răspuns, iar din informațiile existente ar rezulta că în prezent terenurile se află în proprietatea unor societăți comerciale, situație în care nu mai pot fi restituite, astfel încât părțile au fost de acord cu acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.247/2005 și întrucât sunt aplicabile disp.art.27 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora persoana notificată neavând terenurile va redirecționa notificarea către A. București împreună cu toate actele doveditoare.
A. București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală față de A. în sensul că notificarea trebuia să se comunice instituției publice implicată în privatizare dacă este vorba de terenuri aparținând unor societăți comerciale. Susține că A. nu a fost notificată și nici investită cu soluționarea notificării reclamanților, entitatea notificată fiind numai Primăria A., că A. are obligații legale numai pentru imobilele care se află evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral, având obligația să emită o decizie motivată pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, privind regimurile de stabilire și plată aferente imobilelor reluate în mod abuziv și nu pentru acordare efectivă a acestora. Se mai invocă titlul VII din Legea nr.247/2005 prin care sunt reglementate sursele de finanțare, cuantumul și procedura de despăgubire aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură, rezultată din aplicarea Legii nr.10/2001 republicată.
Reclamanții au formulat note scrise prin care de fapt răspund la întâmpinarea A., solicitând respingerea ca nefondată a susținerilor acestei pârâte, în sensul că pretenția lor față de A. este subsecventă, deoarece acțiunea practic se îndreaptă împotriva Primarului M. A. în sarcina acestuia rezidând obligațiile de a comunica dosarul către A..
La termenul din 26.10.2011 reclamanții au formulat o precizare prin care arată că în urma studierii dosarelor existente la primărie s-a strecurat o eroare cu privire la calculul suprafețelor corespunzătoare cotelor de proprietate la care era îndreptățită antecesoarea lor în sensul că pentru terenul înscris în CF_ A. cota de 3/4 parte din averea defunctului B. D. reprezintă 3268,87 mp și nu 1768,87 mp cum eronat s-a menționat în notificare și acțiune. În această situație terenul pretins este de 3268,87 mp înscris la data preluării în CF_ A. și terenul de 922,5 mp înscris la data preluării în CF 7472 A. cu menținerea celorlalte petite.
Pârâtul P. M. A. nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat poziția în cauză.
La dosar au fost depuse actele de stare civilă, extrasele de carte funciară, certificatul de moștenitor din care rezultă că într-adevăr I. M. I. este fiica defunctului B. D. și a moștenit suprafețele pretinse prin acțiune. Potrivit extraselor de CF rezultă proprietatea și de asemenea, împrejurarea că aceste terenuri au fost expropriate în condițiile arătate. Pe de altă parte reținând calitatea de persoană îndreptățită a antecesoarei reclamanților și în consecință calitatea acestora ca succesori, este evident că demersurile pe care le-au exercitat au fost făcute în condițiile Legii nr.10/2001 conform notificărilor existente.
Prin sentința civilă nr. 1259/16.11.2011 pronuntata de Tribunalul A. in dosar nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizata ulterior de reclamanții I. D. Dimitre și I. F. P., s-a constatat calitatea antecesoarei reclamanților-I. M. I. de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevazte de Legea 10/2001, pentru suprafața de teren de 3268,87 mp în scisă în CF_ A. și pentru suprafata det eren de 922,5 mp, înscrisă în CF 7472 A., obligând P. M. A. să înainteze către A. cererea antecesoarei reclamantilor pentru măsuri reperatorii, iar A. București să emită dispozitie de acordare de despăgubiri în coditiile Titului VII din Legea 274/2005.
P. a hotărâ astfel Tribunalul a apreciat că nu este justificat faptul că P. M. A. sau Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 nu au dat nici un fel de răspuns acestor notificări, câtă vreme dispozițiile art. 21 din Legea nr.10/2001 nu au fost îndeplinite. Fără existența altor probe din dosar bazate pe susținerile reclamanților tribunalul a reținut că terenurile nu mai pot fi restituite, situație care trebuie reglementată prin poziția Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, ceea ce nu s-a făcut, fiind evident că este așa câtă vreme reclamanții nu au stăruit pentru restituirea în natură a terenurilor, dându-și seama că acest lucru nu este posibil și optând pentru calea legală prevăzută de dispozițiile din titlul VII a Legii nr.247/2005.
Întrucât s-au apreciat incidente în cauză și dispozițiile art.27 din Legea nr.10/2001, tribunalul a reținut că Primăria ca unitate notificată trebuia să remită notificarea către A. București urmând ca aceasta să procedeze conform art. 29 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Astfel fiind, în baza textelor mai sus invocate, tribunalul a admis acțiunea precizată a reclamanților I. D. D. și I. F. P. în contradictoriu cu pârâții P. M. A. și A. București, astfel cum s-a arătat.
Împotriva sentinței civile nr. 1259 din 16.11.2011, pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._, a declarat apel pârâta A. pentru V. A. S. – A. București, solicitând admiterea acestuia și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nelegală față de A..
În motivarea apelului, s-a arătat că reclamanții nu au urmat procedura administrativă, iar notificarea nu s-a comunicat potrivit dispozițiilor art. 29 din lege.
Dosarul administrativ nu a fost înaintat de către P. M. A., spre soluționare, Autorității pentru V. A. S. – A. București, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În drept, a făcut trimitere la prevederile art. 289 și urm. Cod pr. civ. și la Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 69/A /29.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar_ , a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de parata A., cu obligarea acesteia la plata catre reclamantul I. D. a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În considerentele deciziei civile pronunțată de instanța de apel s-a apreciat că în mod corect Tribunalul A. a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în sensul că Primăria ca unitate notificată, trebuia să remită această notificare către A. București, urmând ca aceasta din urmă să procedeze conform art. 29 al. 3 din Legea nr. 10/2001.
Nesoluționarea de către P. M. A. sau Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a notificărilor, formulate de către reclamanți, nu înlătură obligația Primarului M. A. de a înainta către A. cererea antecesoarei I. M. I., pentru măsuri reparatorii, iar A. București va trebui să emită dispoziție de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Susținerile apelantei A. București în sensul că notificarea se va comunica instituției publice implicate în privatizare, numai conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, este tocmai în sensul soluției adoptate de prima instanță, însă acest dosar nu a ajuns la apelantă pentru că până la pronunțarea de către Tribunalul A., dosarul nu a fost înaintat de către P. M. A. spre soluționare la A. București, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Constatarea calității de persoană îndreptățită se poate realiza de către prima instanță în condițiile în care se soluționează acțiunea reclamanților, iar stabilirea etapei următoare, respectiv sesizarea A. de către P. M. A., este de asemenea atributul instanței care, în aplicarea prevederilor art. 27 și 29 din Legea nr. 10/2001, stabilește cadrul juridic de urmat de instituțiile publice cu atribuții în soluționarea cererilor formulate de persoanele îndreptățite.
În concluzie, soluția atacată cu apel este în sensul finalizării procedurii speciale și obținerii deciziei sau dispoziției motivate prin finalizarea procedurii administrative, exact așa cum arată apelanta, în finalul apelului său, la fila 5.
Față de cele arătate, a fost respins apelul declarat de către pârâta A. pentru V. A. S. – A. București, cu obligarea acesteia să plătească intimatului I. D. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Prin decizia civilă nr. 7640/R /13.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție in dosar nr._ , a fost admis recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 69/A /29.03.2012 a CAT, s-a dispus casarea acesteia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă .
În considerentele deciziei civile de casare, instanța de recurs a reținut că din dovezile administrate în cauză nu a rezultat faptul că terenurile care au fost preluate de la autoarea reclamanților se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de către A. pentru V. A. S., astfel încât aceasta să fie obligată să soluționeze notificarea.
Pe de altă parte, instanțele de fond au făcut aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care nu s-a arătat care ar fi persoana juridică deținătoare a terenurilor vizate prin notificare, astfel încât Primăria A. să trimită notificarea către A. pentru V. A. S..
Față de cele de preced, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, câtă vreme situația de fapt, care să fi permis recurgerea la aceste texte de lege, nu a fost lămurită.
Ca îndrumare pentru instanța de rejudecare, ICCJ a subliniat că vor administrate dovezi pentru a se stabili cine deține terenurile ce formează obiectul notificării depuse de antecesoare reclamanților, și în funcție de aceasta, să se determine modalitatea de soluționare a notificării precum și persoana cărei îi revine această obligație.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 22.01.2013 și în limitele deciziei de casare, cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr civ, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie care să identifice, în concret, imobilele revendicate în cauză, să stabilească care dintre ele sunt în patrimoniul societăților indicate de A. în adresa remisă la dosar, și în ce suprafață.
Expertiza judiciară a fost întocmită de către expert Arcerea G. ( fila 143-150 dosar), din cuprinsul ei rezultând în mod cert că terenul expropriat, în suprafață totală de_ mp, se regăsește în prezent în patrimoniul societăților indicate de A. pentru Administrarea A. S. –AAAS ( fosta A.), astfel: 2830 mp la ., 4345 mp la ., 3182 mp la . și 820 mp la ., rămânând în proprietatea statului doar suprafața de 90 mp, înscrisă în CF nr. 316-367 A., nr. top 4877/d.1.a.1/2.
În raport de această situația de fapt și de drept stabilită prin expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie și având în vedere dispozițiile art.21,16 si 29 din Legea 10/2001, Curtea va admite ca întemeiat apelul declarat de parata A., va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va obliga P. M. A. să înainteze către A. București cererea antecesoarei reclamanților, I. Margarela I. pentru acordare măsuri compensatorii in condițiile Legii nr.165/2013, cu excepția cererii privind terenul in suprafața de 90 mp ., aflat încă în proprietatea S. Român, asupra căreia se va pronunța P. municipiului A..
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței civile apelate .
În baza art.274 alin. C.pr civ, va obliga parata A. pentru Administrarea A. S. –AAAS București să plătească reclamanților suma de 3800 lei cheltuieli de judecata in apel, reprezentând onorariu de avocat si onorariu de expert.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de parata A. ( actualmente AAAS ) împotriva sentinței civile nr. 1259/16.11.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Schimba, în parte ,sentința civilă apelată în sensul că obliga P. M. A. să înainteze către A. București cererea antecesoarei reclamanților, I. M. I. ,pentru acordare măsuri compensatorii in condițiile Legii nr.165/2013, cu excepția cererii privind suprafața de 90 mp, teren in scris in CF nr. 316-367, nr. top 4877 /d.1.a.1/2, aflat încă în proprietatea S. Român, asupra căreia se va pronunța P. municipiului A..
Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate .
Obliga parata A. pentru Administrarea A. S. –AAAS Bucureșt să plătească reclamanților I. D. D. și I. F. P. suma de 3800 lei cheltuieli de judecata in apel, reprezentând onorariu de avocat si onorariu de expert.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința, azi, 24 Octombrie 2013.
Președinte, M. G. | Judecător, A.-M. N. | |
Grefier, M. S. L. |
Tehnored. M.G.18.12.2013
Red.M.L. 19 Decembrie 2013
6 ex.
Instanța de fond: Judecătoria A.,judecător H. O.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1421/2013. Curtea de... | Expropriere. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
