Expropriere. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 159/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ operator 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 159/A
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: L. L.
GREFIER :M. S. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta H. C. D. și pârâtul S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA ,reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva Sentinței civile nr. 1121/P/28.03.2013, pronunțată de T. T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta – intimată .,având ca obiect expropriere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a recursurilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la data de 24 octombrie 2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /19.08.2011, reclamanta H. C.-D. a chemat in judecată pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, in reprezentarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea acțiunii si in consecință, să se constate acordul de voință/ învoiala părților cu privire la plata sumei de 18 854,5 Euro, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea mea și care formează obiectul exproprierii de către pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 18 854,5 Euro, echivalent in lei, către reclamanta, cu titlu de despăgubire pentru terenurile care formează obiectul exproprierii; obligarea paratului la plata sumei de 30.000 Euro, echivalent in lei, cu titlul de daune, reprezentând prejudiciul cauzat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D.", expropriator fiind S. român, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
P. Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern menționată a fost stabilit amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.", iar prin dispozițiile art. 1 din același act normativ s-a alocat suma de_ lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate pe amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică care au format obiectul exproprierii.
Formalitățile de publicitate impuse de prevederile legale au fost efectuate la data de 23.12.2010 prin afișarea la sediul Consiliului Local B. a următoarelor documente:
- Lista imobilelor propuse spre expropriere, cuprinzând datele de identificare a acestora, respectiv numărul cadastral si numele persoanei identificate ca fiind proprietar, stabilite pe baza documentației cadastral-juridice avizate de OCPI; cuprinzând județul, localitatea, indicatorul cadastral, suprafața (mp), si numele proprietarului/deținătorului; Planul cu amplasamentul lucrării, realizat pe baza datelor din documentațiile cadastral-juridice aferente imobilelor propuse spre expropriere, elaborat la scara 1:1.000 având obligatoriu anexate coordonate ale punctelor de contur, in sistem de protecție Stereografica 1970
- Anunțul conform căruia titularii dreptului de proprietate si ai celorlalte drepturi reale au dreptul ca, in termenul de 10 zile de la data afișării tabelelor, sa depună cererea prevăzuta de lege si documentele ce fac dovada dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale
- Ofertele de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați.
Sumele ofertate cu titlul de despăgubiri pe care proprietarii afectați de proiectul „Autostrada Lugoj-D." au fost invitați sa le accepte, au fost determinate pe baza Raportul de Evaluare realizat de experții evaluatori G. C. N., Traila M. D. luând in considerare valoarea de 3.5 E/mp in cazul terenurilor arabile.
Cu toate ca sumele ofertate cu titlul de despăgubiri nu constituiau o justa despăgubire, de buna credința fiind, in termenul legal de 10 zile menționat in Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, am formulat cerere de acordare a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile Legii 255/2010, care totalizau suma de 18 007,5 Euro.
Oferta expropriatorului de despăgubire cu suma de 3.5 Euro/mp acceptată de subsemnata se constituie drept o ofertă urmată de acceptare care configurează perfectarea unui acord irevocabil al părților asupra sumelor stabilite cu titlul de despăgubire pentru terenul afectat exproprierii și care nu mai poate fi modificat în mod unilateral de către expropriator.
Caracterul convențional al acordului părtilor cu privire la cuantumul despăgubirii rezulta in mod implicit din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, la care cele ale art. 22 alin. (3) din Legea nr.255/2010 fac trimitere, si care se referă la tranzacția sau „învoiala" părților.
Concordant cu prevederile legale in materia exproprierii, si in doctrina s-a acreditat opinia unanima referitoare la „înțelegerea pârtilor", care poate interveni in orice etapa, fie cu privire la expropriere, cat si la cuantumul despăgubirilor. Aceasta soluție este valabila atât in etapa administrativa a procedurii exproprierii cat si in etapa judiciara. Lucrările de specialitate dedicate instituției exproprierii subliniază ca in toate cazurile, convenția are natura juridica a unui contract de tranzacție, cu caracter extrajudiciar sau judiciar, in funcție de etapa in care se încheie.
Natura juridica a „învoielii pârtilor" cu privire la cuantumul sumelor stabilite cu titlul de despăgubire este in acord si cu jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează ca litigiile privitoare la exproprierea unor imobile pentru realizarea de lucrări de interes general intra in domeniul de aplicare a noțiunii de "contestații privitoare la drepturi si obligații cu caracter civil", deoarece actul juridic al exproprierii privește "însăși substanța dreptului de proprietate" (Decizia Boden c/Suedia). De aceea, Curtea a decis ca dreptul la indemnizația de expropriere este un drept patrimonial de natura civila, indiferent de originea unui eventual diferend privitor la plata indemnizației de expropriere.
În raport cu preceptele și caracterele exproprierii menționate mai sus, se impune concluzia că intre părți a intervenit o convenție irevocabila cu privire la cuantumul despăgubirilor, întrucât voința autorului ofertei de a se considera legat juridic in caz de acceptare si care rezulta in mod indubitabil din oferta de despăgubire, a fost urmata de acceptarea pura si simpla exprimata prin Cererile de acordare a despăgubirilor formulate de reclamanta.
In acest context juridic, prin Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 492/11.05.2011 pentru modificarea si completarea HG nr. 1232/2010, a fost diminuată, in mod evident nelegal si abuziv, valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de la suma inițială de 3.5 Euro/mp. la suma de 4J,64 lei/mp.
Independent de împrejurarea că valoarea de cca. 0,64 lei/mp. determinată prin Anexa nr.2 la HG nr. 492/2011 este derizorie și se circumscrie unei "naționalizări", intre părți existând deja o convenție valabila in ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, diminuarea valorică menționată a fost efectuată si cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 care permit, în circumstanțe excepționale și temeinic motivate, numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.
Stabilirea unei despăgubiri derizorii pentru terenul proprietatea reclamantei care a format obiectul exproprierii constituie o încălcare gravă a dreptului meu de proprietate și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C.civ. sau prin art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru motivele dezvoltate mai sus, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat întâmpinare, apreciind că cererea reclamantei pe de o parte este inadmisibilă, iar pe de altă parte, prematur introdusă.
In motivarea întâmpinării, s-a arătat că, reclamanta nu a indicat temeiul juridic al acțiunii, astfel încât în absența unei precizări clare a acestuia se desprind 3 ipoteze alternative:
A. Cererea reprezintă o acțiune de drept comun.
Într-o atare ipoteză se invocă următoarele excepții:
1. excepția netimbrării acțiunii, scutirea de care vorbește art. 23 alin. 1 din legea 255/2010 nefiind aplicabilă întrucât această scutire se aplică exclusiv acțiunilor izvorâte din prevederile legii 255/2010. Litigiul este evaluabil în bani, în consecință se impune achitarea taxei de timbru la valoarea pretențiilor respectiv 38.854,5 EURO prin determinarea valorii in RON la data introducerii acțiunii.
2. excepția necompetenței materiale a tribunalului, art. 21 din Legea 33/1994 rep. nefiind aplicabil în procedura de drept comun. Competența materială prin raportare la valoarea litigiului aparține judecătoriei.
3. excepția necompetenței teritoriale a instanțelor din Timișoara și nici a celor din jud. T., în acțiunea de drept comun având ca obiect PRETENȚII competența teritorială aparține instanței de la sediul pârâtului respectiv Judecătoria Sector 1 București.
4. după soluționarea celorlalte excepții se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a CNADNR SA întrucât CNADNR SA are calitate procesuală pasivă numai în litigiile având ca obiect contestație împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii întemeiate pe art. 22 din Lega 255/2010, nu și în litigiile de drept comun unde S. român este reprezentat prin Ministerul Finanțelor conform prevederilor art. 25 din DL 31/1954.
5. apoi se invocă excepția inadmisibilității acțiunii de drept comun. în lumina dispozițiilor Legii 255/2010 care este o procedură specială derogatorie de la dreptul comun, și a principiului de drept conform căruia, atunci când există o normă specială aceasta exclude aplicabilitatea normei generale, obligarea Statului Român prin CNADNR SA de a plăti despăgubiri pentru un teren expropriat altfel decât exclusiv prin procedura stabilită de Legea 255/2010 este inadmisibilă
6. în ipoteza respingerii tuturor excepțiilor de mai sus pe fond acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele motive:
a) P. HG 1232/2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere în temeiul Legii 198/2004, Lege care a fost abrogată la 23.12.2010 prin . Legii 255/2010. La 23.12.2010 s-a publicat oferta de despăgubire ce a avut la bază raportul de evaluare întocmit în baza Legii 198/2004. Ulterior în lumina dispozițiilor art. 5 din Legea 255/2010 s-a procedat la reevaluarea despăgubirilor, noua evaluare fiind în conformitate cu expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. Evaluarea actualizată a fosta aprobată prin HG 492/2011. Pentru că noua lege a impus actualizarea despăgubirilor, evaluarea făcută pentru HG1232/2010 a devenit caducă iar cererile de despăgubire depuse au rămas fără obiect.
b) Reclamanta trimite la caracterul convențional, consensual cu privire la cuantumul despăgubirii invocând procedura reglementată de dreptul civil referitoare la oferta urmată de acceptarea ofertei cu consecința nașterii unui raport juridic obligațional de natură contractuală între părți. în susținerea acestei teorii reclamanta invocă împrejurarea că acest caracter convențional ar rezulta implicit din prevederile art. 24 din Legea 33/1994 și din cele ale art. 22 alin (3) din Legea 255/2010.
Pârâta apreciază eronată această interpretare deoarece:
(i) Prevederile Legii 255/2010 coroborate cu art. 21-27 din Legea 33/2010 nu pot fi invocate în cadrul unei proceduri de drept comun ci numai în cadrul contestației împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor întemeiate pe art. 22 din Legea 255/2010.
(ii) Teoria întâlnirii ofertei cu acceptarea ofertei generând contract, este aplicabilă exclusiv în raporturile de drept privat, or în speță suntem în prezența unui raport de drept public, instituția exproprierii aparținând exclusiv si eminamente dreptului public.
Astfel fiind, întrucât în materie de expropriere există o procedură specială, derogatorie, cârmuită de normele de drept public, în raporturile de drept public invocarea principiului consensualismului contractual este inadmisibilă.
(iii) Legile speciale, în special cele care reglementează ordinea publică, cum sunt cele 2 legi invocate de reclamantă nu pot fi interpretate în sensul în care din acestea s-ar naște un raport juridic în mod implicit. Raportul juridic în lumina dreptului public fie este prevăzut expres, fie nu există.
c) între părți nu s-a născut nici o convenție valabilă întrucât așa cum am arătat o atare convenție este cu neputință a se naște vreodată.
B. Cererea reprezintă o este o acțiune de contencios administrativ:
Într-o atare ipoteză se invocă:
1. necompetența secției civile în soluționarea litigiului ci a secției de contencios administrativ.
2. necompetența materială a tribunalului în soluționarea litigiului ci a curții de apel în lumina art .3 alin 1 C., toate actele pretins vătămătoare emanând de la autoritățile centrale.
3. excepția prematurității acțiunii întrucât reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie in materia contenciosului administrativ.
4. excepția lipsei calității procesuale pasive a CNADNR SA întrucât actele pretins vătămătoare au fost emise de Guvernul României respectiv HG 492/2011.
5. în lumina art. 2 alin. 2 și 3 din Legea 255/2010 (2) Expropriator este statul român pentru obiectivele de interes național și (3) în aplicarea prevederilor prezentei legi, expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat de: a) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. A contrario în orice alte împrejurări conform art. 25 din decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice S. este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Totodată art. 23 alin 1din Legea 255/2011 arată că (1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.
Legea nu spune că cererile se judecă în contradictoriu nici cu expropriatorul nici cu statul roman prin reprezentant. Putem desprinde concluzia că atâta timp cât legiuitorul vorbește în acest articol despre statul roman fără a specifica calitatea acestuia, de expropriator sau reprezentat, pârât nu poate fi decât S. roman prin Ministerul Finanțelor Publice, și nicidecum S. roman prin CNADNR SA.
6. în fine existența procedurii speciale de contestare a cuantumului despăgubirilor exclude posibilitatea reclamantei de a urma calea contenciosului administrativ în urmărirea și materializarea intereselor și drepturilor sale, aceasta fiind ținută a respecta procedura special impusă de Legea 255/2010 anume aceea de a contesta cuantumul despăgubirilor după ce acestea vor fi fost stabilite în prealabil prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor prevăzută la art. 20 din Legea 255/2010.
C. Cererea reprezintă o contestație împotriva deciziei de expropriere în temeiul art. 9. alin. 2 teza finală din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local fie o contestație în temeiul art. 22 alin. 1 din Lege coroborat cu alin. 31
Într-o atare ipoteză s-a arătat:
Este competentă secția civilă a Tribunalului T. să judece prezenta cauză iar cererea este scutită de taxă de timbru, si CNADNR SA are calitate procesuală pasivă, dar
1. Acțiunea este prematură și se cere a fi respinsă ca atare. Dreptul expropriatului de a se adresa instanței se naște în momentul comunicării Hotărârii emise în temeiul art. 20 din Legea 255/2010. Dispozițiile art. 23 din lege reflectă fără echivoc acest parcurs procesual. Întrucât la data introducerii acțiunii hotărârea în speță nu a fost emisă, dreptul la contestație al expropriatului nu era născut.
2. În ipoteza în care excepția prematurității va fi respinsă se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât despăgubirile stabilite prin HG 492/2011 care nemulțumesc expropriatul și care au dat naștere prezentului litigiu au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale respectiv prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.
Reclamanta H. C.-D. a formulat precizare de acțiune, solicitând admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizata, și in principal, să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 18.854,5 EUR, echivalent în lei la data plății, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamantei și care formează obiectul exproprierii de câtre pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 18.854,5 EUR, echivalent în lei la data plății, către reclamanti cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat;
In subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să dispuneți obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate cazurile să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, s-a arătat că, prin acțiunea introductivă a învederat că între părți s-a perfectat indubitabil o convenție de stabilire a despăgubirii pentru expropriere cu caracter irevocabil, în temeiul art. 969 C.civ., expunând în cuprinsul motivării argumentele care fundamentează această teză juridică.
Pentru ipoteza cu totul de excepție în care se va împărtăși totuși teza pârâtului, în sensul că nu s-ar fi perfectat între părți o asemenea înțelegere cu privire la despăgubirea pentru expropriere, atunci se impune fără echivoc ca, subsecvent contestației cu privire la cuantumul despăgubirii „reevaluate" ulterior și unilateral de către pârât, pe care o consideră derizorie,echivalând cu o „naționalizare” forțată, precum si o incalcare a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriere, se impune să se stabilească pe cale judiciară cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani.
Pe calea actului procedural completator, aflat în compunerea dosarului pendent la filele 237-238, urmare a efectuării lucrării de specialitate, petiționara solicitat instanței să dispună exproprierea totală a următoarelor parcele: cea având nr. cadastral_, înscrisă în CF_ Balinț, în suprafață de 5940, cea având nr. cadastral_, înscrisă în CF_ Balin, în suprafață de 2000 m.p., precum și a parcelelor în întindere de 150 m.p. și 453 m.p., din aceeași parcelă; cea având nr. cadastral_ în suprafață de 9200 m.p. înscrisă în CF_ Balinț, precum și exproprierea suprafeței de 78 m.p. din .._ înscrisă în Cf_ Balinț, în suprafață totală de 5600 m.p., rămase în proprietatea sa, cu plata unor despăgubiri raportate la suma de 3,5 euro/m.p. totodată a solicitat și exproprierea suprafeței de teren limitrofă rămasă în proprietatea sa și neexpropriată ce nu mai poate fi utilizată potrivit destinației sale.
Fără a mai reitera motivele expuse în cuprinsul acțiunii introductive și a completărilor ulterioare, consideră că, pentru aceleași argumente, pe care le susține, se impune obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 49.4444 EUR - echivalent în lei (3,5 EUR/mp. x 14.127 mp.) și pentru suprafețele de teren menționate în prezenta completare de acțiune sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamantei în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere.
P. sentința civilă nr. 1121/PI 28.03.2013 pronunțată de T. T. în dosar nr._ , s-a admis în parte demersul judiciar precizat și completat formulat de reclamanta H. C. D. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, s-a dispus obligarea pârâtul-expropriator la plata către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 1260 m.p. din tarlaua nr. 1539, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 1694 m.p. din tarlaua nr. 1537, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 1397 m.p. din tarlaua nr. 1007 . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 1036 m.p. din tarlaua nr.1528 ., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B.; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr.198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 18.854,5 Eur, în echivalent lei la data plății efective.
În consecință, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, s-a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii cu nr. 131, 222, 224 și 366 toate dresate la data de 29.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având nr. 131/29.09.2011, 222/29.09.2011, 224/29.09.2011 emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 29.09.2011 și 366 emisă în aceleași condiții, la data de 30.09.2011.
Totodată, s-a dispus exproprierea terenurilor în întindere cantitativă de 5940 din . nr._ în CF_ B.; de 78 m.p. din . nr._, în CF_ B.; de 7506 m.p. din . nr._, în CF_ B.; și, respectiv, de 603 m.p. (150 m.p. plus 453 m.p.) din . nr._, în CF_ B..
A fost respins ,în rest ,demersul judiciar precizat și completat.
S-a respins cererea conexă formulată de reclamanta ., cu sediul în Timișoara, în contradictoriu cu același pârât - S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
A fost obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționară a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9000,92 lei reprezentând onorariu experți și onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petiționara H. C.-D. (prevalând calitatea de proprietară tabulară a imobilelor terenuri individualizate în corpul actului procedural învestitor de instanță, supuse operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de L. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectate unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., și, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale legii cu nr.255/2010, publicată în MO din data de 20.12.2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art. 31 (în versiunea inițială, în vigoare la epoca inițierii demersului judiciar pendent) apartenente Legii speciale cu nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr. 1232/2010, ulterior modificată prin HG nr. 492/11.05.2011.
Într-adevăr, definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată„ sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art. 481 apartenent Codului civil care, statuează îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art. 44 apartenent Constituției revizuite care, statuează, prin ale sale alin. (3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr.198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
P. derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, cu nr. 255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, cum declararea utilității publice s-a realizat prin LEGE, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional, și doar sub aspectul conformității textelor sale cu normele constituționale, iar nu și al oportunității sale.
Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr. 198/2004 -, ce are, de altfel, o formulare generică, vizând construcția de autostrăzi și drumuri naționale și în ale cărei coordonate - deși abrogată -, exigențele principiului tempus regit actum impun a fi cantonată activitatea jurisdicțională) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr. 1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun (și care, în accepția art. 21 apartenent legii cadru cu nr. 33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr. 198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr. 255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art. 2 pct. 1 lit. f din codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 (doctrinari reputați în materie apreciind unele din dispozițiile sale ca fiind vădit neconstituționale - a se vedea V. S., Drepturi reale principale, Ed. CH B. 2009) și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul mijlocului judiciar contencios instituit legislativ de art. 9 apartenent Legii cu nr. 198/2004 și preluat de art. 22 apartenent legii cu nr.255/2010, care se privește a avea fizionomia juridică a unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional dat de un organ ce nu se subsumează sistemului judiciar.
Știut fiind și că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Și, mai apoi, că o așa despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (și aptă a acoperi întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).
În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs. Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, prin anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 10-12, 29-40,128-139). Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și petiționara H. C.-D. care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă înscrisurile depuse la dosar (a se vedea filele 141-146).
Ceea ce îndreptățește și concluzia că despăgubirile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, în adevăr, au fost cuantificate prin învoiala comună a subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Spus altfel, că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) încă de la data de 13.01.2011 (la care petiționara s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire). Chiar dacă data se situează după . legii noi cu nr. 255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat. Abstracție făcând că cererile de acordare a despăgubirilor cuantificate prin HG nr. 1232/2010 au fost acceptate sub imperiul legii noi cu nr. 255/2010, așa cum rezultă chiar și din titulatura acestora (a se vedea filele 141-146 din dosarul de fond).
Și aceasta pentru că, însăși legea nouă, în versiunea în vigoare, la data formării acordului, și chiar la data inițierii prezentului demers judiciar, spunea prin a sa normă tranzitorie, cuprinsă, în art. 31, în termeni a căror acuratețe nu lasă loc de interpretări ori speculații, că ”Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.”. Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr. 1232/2010, prin HG nr. 492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. De vreme ce, așa cum supra s-a demonstrat, prin acceptarea ofertei, s-a realizat acordul de voință al celor doi subiecți procesuali (expropriat și expropriator), acord, care, implicit, a lipsit de interes declanșarea procedurii judiciare. Detașându-se astfel cu puterea evidenței și concluzia că posibilitatea de a recurge la concursul justiției, pentru a se stabili jurisdicțional o dreaptă și justă despăgubire, cu respectarea exigențelor art. 26-27 din legea nr. 33/1994, a fost oferită de legiuitor numai persoanelor nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, neconstituindu-se așadar, într-o procedură obligatorie în toate cazurile.
De altă parte, tribunalul constată că solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin HG nr. 492/2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr. 1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de către expropriați, nu încalcă numai dispozițiile tranzitorii supra enunțate, din legea nouă, cu nr. 255/2010, dar și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional. Or, transpunerea în practică a acestui principiu presupune cu necesitate ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile, reglementată de legea nouă cu nr. 255/2010, să se aplice exclusiv exproprierilor realizate după . acestui act normativ (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 5228/8.11.2011, publicată în RRDJ nr. 2/2012). De altfel, rațiunea ce stă la baza principiului fundamental enunțat rezidă în aceea că ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru un comportament ce a avut loc anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează tocmai o atare conduită. Scopul unei legi este acela de reglementa actele și situațiile ulterioare intrării sale în vigoare, urmând ca o situație juridică să produce efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data nașterii sale, regulă abstractizată în principiul tempus regit actum.
Neputând fi primită nici teza pârâtului în sensul că HG nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale, prin deja anunțata HG nr. 492/11.05.2011. Știut fiind că, noțiunea de caducitate (definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea de efecte a unui act juridic valabil încheiat, datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului) presupune ca actul să nu fi produs încă nici un efect (ceea ce nu este cazul în speță, HG nr. 1232/2010 producând efecte, așa cum supra s-a demonstrat), fără a putea aduce însă atingere perioadei cuprinse între data încheierii actului și data intervenirii cauzei ce a determinat-o.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, a admis, în parte demersul judiciar succesiv precizat și completat. În alte cuvinte, în limita petitului subsumat principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicționale a subiectului procesual pasiv, ce se verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse procedurii speciale de expropriere, configurate legislativ de legea cu nr. 198/2004; cuantificate prin acordul subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Apreciind - așa cum supra s-a tins la a se demonstra -, că pretențiile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, își găsesc deplină legitimitate în exigențele art. 481 apartenent codului civil de la 1864, în vigoare la epoca inițierii activității jurisdicționale pendinte, puse în corelație cu imperativul normelor constituționale circumscrise alin. (3) și (6) apartenente ambele art. 44 din Constituția revizuită și, nu în ultimul rând, în reglementările internaționale, obiectivate prin Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului din anul 1979 și, respectiv, prin Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale fundamentale, cum și în exigențele legii cu nr. 33/1994 și acelea ale legii speciale de expropriere cu nr. 198/2004 (care, deși abrogată prin legea cu nr. 255/2010, este chemată de art. 31 apartenent legii abrogatoare în versiunea în vigoare la epoca declanșării demersului judiciar pendent să întregească - în limitele de el fixate - coordonatele legale supra evocate, în care se impune a fi cantonată verificarea jurisdicțională.
Totodată, a fost obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 1260 m.p. din tarlaua nr. 1539, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 1694 m.p. din tarlaua nr. 1537, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 1397 m.p. din tarlaua nr. 1007 . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 1036 m.p. din tarlaua nr. 1528 ., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B.; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 18.854 Euro, în echivalent lei la data plății efective.
Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, tribunalul a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii cu nr. 131, 222, 224 și 366 toate dresate la data de 29.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având nr. 131, 222, 224 și 366 emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 30.09.2011.
Același tribunal - observând particularitățile interesului litigios alegat pe calea deja tranșatului petit circumscris principalului; și, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv (decelabile prin identificarea exactă și riguroasă a finalității spre care se tinde, aceea de valorizare jurisdicțională a dreptului de creanță conferit legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere, conturată de legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu expropriatorul, reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse operațiunii juridice de expropriere în condițiile de exigență ale deja constant evocatei legi 198/2004) -, a respins cel de-al doilea petit subsumat principalului, așa cum a fost obiectivat în corpul actului procedural învestitor de instanță. Acela prin care, aceeași petiționară expropriată, prevalând o vătămare aflată în directă legătură cu modul concret de cuantificare a despăgubirilor stabilite în favoarea sa de către autoritățile implicate în operațiunea juridică de expropriere, implicit, repudiază alegațiile în care-și găsesc legitimitate pretențiile pecuniare reclamate jurisdicțional pe calea celui dintâi petit circumscris principalului; și, nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda în favoarea unei soluții de respingere a petitului ce poartă asupra plății despăgubirilor cuantificate prin acord.
Detașându-se astfel îndeajuns de legitimă și concluzia că, numai neobservând conflictul dintre cele două petite, care se exclud reciproc și ignorând că în compunerea despăgubirilor pendinte reclamate jurisdicțional (așa cum în termeni indeniabili statuează legea nr. 33/1994 prin al său art. 26) se află înglobate și daunele aduse proprietarului expropriat; și finalmente, că pentru repararea prejudiciului pretins derivat din defectuoasa cuantificare a despăgubirilor, avea a-și valoriza prerogativa procesuală ce art. 9 apartenent aceleiași legi nr. 198/2004 i-a conferit, pe calea mijlocului judiciar contencios configurat de aceiași normă legală - care, privindu-se a avea figura juridică a unui control judecătoresc -, se impunea a fi inițiat în termenul de decădere, acela de 15 zile instituit și el de imperativul art. 9, petiționara a solicitat recuantificarea jurisdicțională și a despăgubirilor. Fără a observa, așa cum în rigoarea legii avea a face, și că, prin inacțiune, a pierdut prerogativa ce i-a fost conferită legislativ prin constant evocatul art. 9.
De altă parte, pe calea lucrării de specialitate (ce încorporează și răspunsul la obiecțiunile aduse de părți) ordonate în cauză s-a stabilit că terenurile în întindere cantitativă de 5940 m.p. din . nr._, în CF_ B.; de 78 m.p. din . nr._, în CF_ B.; de 7506 m.p. din . nr._, în CF_ B.; de 603 m.p. (150 m.p. plus 453 m.p.) din . nr._, în CF_ B. nu mai pot fi exploatate în mod obiectiv, conform destinației - de terenuri agricole extravilane, din moment ce nu mai există căi de acces (învecinându-se fie cu terenurile altor proprietari, fie cu parcelele expropriate, fie cu canale inutilizabile).
Ori, în atare situație, alegațiile ce precedă, conturează cu puterea evidenței concluzia că se impune exproprierea totală a topografelor supra anunțate, în condițiile de exigență ale art. 24 alin. (4) apartenent legii cu nr. 33/1994. În alți termeni și a terenurilor rămase în patrimoniul petiționarei în urma dezmembrării imobilelor înscrise în CF_,_,_ și, respectiv,_ Balinț în întindere de 5940 m.p., 603.m.p., 78 m.p. și, respectiv, de 7506 m.p.
Context în care, observând că prin cel din urmă act procedural completator, petiționara a solicitat exproprierea imobilelor în discuție, tribunalul, în limitele prerogativelor ce i-au fost conferite de alin. (4) apartenent art. 24 din Legea cu nr. 33/1994 (care spune că „În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, a dispus exproprierea totală.”) a dispus exproprierea și a terenurilor în întindere cantitativă de 5940 din . nr._ în CF_ B.; de 78 m.p. din . nr._, în CF_ B.; de 7506 m.p. din . nr._, în CF_ B.; și, respectiv, de 603 m.p. (150 m.p. plus 453 m.p.) din . nr._, în CF_ B. urmând ca (în absența cuantificării despăgubirilor aferente de către comisia de experți, așa cum o cere imperativ art. 25 apartenent legii cu nr. 33/1994, la ale căror cunoștințe de specialitate, petiționara expropriată nu a înțeles a apela) despăgubirea aferentă să fie stabilită pe cale administrativă.
Abilitarea instanței de a ordona jurisdicțional exproprierea totală (în ipoteza în care din probatoriul administrat rezultă că această măsură se impune), contrar susținerilor subiectului procesual pasiv, se circumscrie și exproprierilor dispuse pe calea legilor speciale cum se verifică a fi cele cu nr. 198/2004 și nr. 255/2010, așa cum îndeajuns de clarificator statuează normele de trimitere la legea cadru cu nr. 33/1994, obiectivate în art. 18 și 34 apartenente actelor normative supra evocate; și cum recent a statuat și jurisprudența în materie (a se vedea în acest sens, cu titlu de practică judiciară, ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec. civ. nr. 1865/18.03.2010, CA Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Dec. civ. nr.1219/21.05.2010).
Cu privire la cererea conexă formulată de petiționara . vizând contestarea HG nr. 131/11/30.09.2011, prin care pârâtul expropriator a consemnat pe seama celei dintâi, în concurs cu reclamanta H. C. D. suma de 895 lei, cu titlu de despăgubiri aferente suprafeței de 1397 m.p. expropriate din ._, înscrisă în CF_ Balinț, tribunalul a reținut următoarele:
Într- adevăr, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6466/17.12.2004 aflat în compunerea dosarului la fila 206, petiționara . a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului arabil în întindere cantitativă de 2000 m.p. din sola 1007, ., înscrisă în titlul de proprietate cu nr._/19/13.11.1997 emis pe seama defunctului M. N., anterior contractului de vânzare-cumpărare perfectat pe seama reclamantei H. C. D. autentificat de BNP P. sub nr. 1187/7.07.2010. Numai că cea din urmă a procedat și la efectuarea formalităților de publicitate imobiliară, înscriindu-și dreptul de proprietate astfel dobândit în cartea funciară cu nr._ Balinț. Ceea ce este de natură a-i asigura reclamantei H. C. D. nu numai opozabilitatea față de terți a dreptului real de proprietate înscris în cartea funciară, dar și prioritatea înscrierii de la momentul înregistrării cererii de înscriere, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din dispozițiile clare și nesusceptibile de alte interpretări ori speculații ale alin. (1) apartenent art. 25 din legea cu nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data înscrierii în cartea funciară, și incidentă potrivit art. 80 din legea cu nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod civil) și care spunea că „Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.” În alți termeni, în materie de carte funciară, principiul priorității înscrierii - ce presupune că primul care solicită înscrierea este și primul în drept, chiar dacă titlul său are o dată posterioară - consacrat legislativ de norma legală antecitată se constituie într-o veritabilă excepție de la adagiul „prior tempore, potior jure” (mai întâi în timp, mai tare în drept). Context în care devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, față de terți (cateogire căreia i se circumscrie și pârâtul-expropriator), este opozabilă înscrierea dreptului de proprietate efectuată de către reclamanta H. C. D., chiar dacă titlul său de proprietate, dobândit de la același autor, poartă o dată ulterioară titlului de proprietate prevalat de petiționara ..
Așa stând lucrurile, tribunalul a respins cererea conexă formulată de cea din urmă, având de obiect contestarea HG nr. 131/11/30.09.2011.
În temeiul art. 274 c. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9000,92 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul total de 6015 lei achitat celor trei experți și onorariu avocațial în cuantum de 2985,92 lei achitat cu chitanța nr._/2.02.2012 depusă în original la fila 20 din dosarul pendent, vol. II.
Împotriva sentinței civile pronunțată de T. T.-ca instanță de fond, au declarat apel în termen legal atât reclamanta H. D. C., la 6.06.2013, cât și pârâtul S. Român prin CNADNR la 29 mai 2013.
Reclamanta apelantă, în motivarea apelului a solicitat schimbarea sentinței civile in sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile formulata si precizată ulterior în sensul de a dispune și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 49.444 EUR - echivalent în lei (3,5 euro/ mp. x 14.127 mp.) și pentru suprafețele de teren care rămăseseră în proprietatea reclamantei și pentru care s-a dispus pe cale judiciară de către prima instanță exproprierea totală, respectiv pentru suprafața de 5940 mp. din ._ în suprafață totală de 7200 mp. înscrisă în CF nr._ Balinț, pentru suprafața de 78 mp. din .._ în suprafață totală de 5600 mp. înscrisă în CF nr._ Balinț, pentru suprafața de 7506 mp. din .._ înscrisă în CF nr._ Balinț în suprafață totală de 9200 mp., precum și pentru suprafața de 603 mp. din .._, înscrisă în CF nr._ Balinț, în suprafață totală de 2000mp. sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită subsemnatei în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să dispuneți obligarea pârâtului la plata sumei de bani astfel stabilite cu titlu despăgubire pentru expropriere, - de a dispune și obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 EUR, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.
Sub acest aspect, reclamanta a susținut că prima instanță a respins în mod nelegal și cu încălcarea art. 23 si următoarele din Legea nr. 33/1994 cererea de obligarea a pârâtului la plata despăgubirii aferente diferenței de suprafață de 14.127 mp, rămasă în proprietatea ei in urma exproprierii administrative și pentru care s-a dispus exproprierea pe cale judiciară. S-a precizat că prin completarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 8.11.2012, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 49.444 Euro sau echivalentul în lei, și în subsidiar ,să se stabilească și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenita reclamantei în temeiul art. 22 din Legea 255/2010 raportat la art. 23 al. 2 din Legea nr.- 33/1994, conform procedurii reglementate de art. 25 si următoarele din acest act normativ, solicitând obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru expropriere.
Reclamanta –apelantă susține că instanța de judecată a ignorat prevederile art. 26 din Legea nr 33/1994 care cuantifică despăgubirea în raport cu valoarea reală a imobilului, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, și astfel, nu există nici o rațiune pentru care suprafețe de teren limitrofe, circumscrise indubitabil noțiunii juridice de imobile de același fel ,să aibă valori reale diferite, pentru care să fie stabilit un cuantum diferit al despăgubirii.
Reclamanta apelantă a mai criticat soluția tribunalului de respingere a petitului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro, sau echivalentul în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat urmare a faptului că suprafața limitrofă de 4486 mp, din .._, nu mai poate fi utilizată și exploatată corespunzător cu destinația de teren agricol, pe durata lucrărilor prefigurate de proiectul „ Austostra Lugoj –D. „.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.288 și următoarele C pr civ raportate la dispozițiile art. 23,25,27 din Legea 255/10 și Legea nr.33/1994.
Pârâtul apelant S. Român prin CNADNR, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii acțiunii civile ca neîntemeiată, susținând că în mod nelegal s-a reținut acordul asupra cuantumului despăgubirii al subiecților implicați în expropriere, contrar dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin 1 din Legea nr.33/1994, care vorbesc de cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și despăgubirii, deci în fața instanței, nu și de o eventuală învoială născută anterior, așa cum a solicitat reclamanta.
În speța dedusă judecății, se susține că, relativ la despăgubirile inițiale, nu s-a întocmit nici un proces verbal între reclamanta și Comisia de Aplicare a Legii 255/2010, prin care să se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă, situație în care nu s-a întâlnit oferta și acceptarea și nu s-a format un acord de voință valabil.
În ceea ce privește petitul subsidiar solicitat de reclamantă, se susține că instanța era obligată să facă aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr-33/1994, iar la calculul cuantumului despăgubirilor, de dispozițiile art. 26 alin 2 din Legea nr-33/1994, ce vorbesc în mod expres de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în localitatea Balinț, la data întocmirii raportului de expertiză, la care se adaugă daunele aduse proprietarilor .
Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate de părți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată întemeiat apelul pârâtului și respectiv, nefondat, apelul reclamantei, pentru următoarele considerente:
P. acțiunea civilă de față, înregistrată pe rolul instanței la data de 19.08.2011, reclamanta H. C. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea paratului la plata despăgubirilor pentru terenul expropriat, apreciate la suma de 18.854 Euro, și 30.000 Euro cu titlu de daune, reprezentând prejudiciul cauzat .
În motivarea demersului judiciar de față, reclamanta susține că prin necontestarea despăgubirilor calculate in baza Legii 255/2010 ( la nivelul sumei de 3,5 /mp, acceptată de reclamantă ), și remiterea către pârât a cererii de acordare efectivă a acestora, s-a realizat în fapt un acord irevocabil al părților asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire .
Cu privire la acest aspect însă, Curtea reține că pretențiile reclamanților sunt nefondate, întrucât dispozițiile legii reglementează în mod strict si imperativ procedura de contestare a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea Comisiei. În absența unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor, emisă de expropriator, reclamantului nu îi poate fi recunoscut și validat un demers judiciar care să aibă ca obiect contestarea ( sau acordarea –cazul de speță ) unor despăgubiri ce nu sunt încă determinate prin Hotărârea Comisiei prevăzute de lege.
De asemenea, și cererea reclamantei de expropriere suplimentară judiciară a terenurilor rămase neexpropriate, apare ca nefondată, tocmai pe considerentul că în acest scop, reclamanta are la dispoziție procedura prevăzută în mod expres de Legea 255/2010, și nu solicitarea instanței de a dispune exproprierea judiciară.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor Legii 198/2004 și a Legii 255/2010, sens în care apreciază apelul paratului ca întemeiat. În consecință, apreciind ca nefondat ( pentru aceleași considerente redate anterior) apelul reclamantei, și întemeiat apelul pârâtului, îl va admite pe aceste din urmă, va schimba în parte ( în limita soluției de admitere în parte a acțiunii civile ) sentința civilă apelată în sensul că va respinge in tot acțiunea civilă formulata de reclamanta H. D. C. .
Va respinge apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta H. D. C..
Admite apelul declarat de pârâtul S. Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile nr. 1121/PI 28.03.2013 pronunțată de T. T. în dosar nr._ .
Schimbă, în parte, sentința civilă în sensul că respinge în tot acțiunea civilă formulată de reclamanta H. D. C..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24 Octombrie 2013.
Președinte, M. G. | Judecător, L. L. | |
Grefier, M. S. L. |
Tehnored. M.G.-17 decembrie 2013
Red.M.L. 17 decembrie 2013
5ex.
Instanța de fond:T. T., judecător,A. A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 160/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 1172/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
