Anulare act. Decizia nr. 513/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 513/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 513/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 513
Ședința publică din 22 decembrie 2015
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta . reprezentată prin administrator judiciar A. G. IPRL A., de pârâtele B. E. și B. I. și de intervenienții C. I. și C. A. C. împotriva deciziei civile nr. 926/08.09.2015 pronunțată de T. A. – Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimații P. de pe lângă T. A., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A., . B. I. V., B. M. M., F. F., S. G., C. S., B. V., M. R. D., B. L., M. M., M. M., M. M., B. I. T., O. D., M. I. F., M. E., M. E., M. I., R. G., Ignișca I. L., Ignișca E., Ignișca L., Ignișca A. C., P. M., F. M., M. G., C. I., N. A., C. M. I., F. E., M. A., H. I., M. I., K. S., K. I., K. M., M. M., P. M., B. I. D., H. C., S. F., S. M., C. G., C. E., M. F., B. A., L. H., G. I., G. O., V. F., D. D. G., D. I., D. E., C. F., D. S. - prin curator S. P. I., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 21.12.2015 concluziile scrise formulate de reclamanta recurentă . care s-a anexat chitanța reprezentând onorariul avocațial în sumă de 15.000 lei.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2015, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată:
P. decizia civilă nr. 926/08.09.2015, T. A. – Secția I Civilă a fost admis apelul exercitat de . administrator judiciar A. G. IPURL A. în contradictoriu cu intimații P. de pe lângă T. A., C. I., C. A. C., B. I. și B. E., ., C. Județeană de stabilirea a dreptului de proprietate A., B. I. V., B. M. M., F. F., S. G., C. S., B. V., M. R. D., B. L., M. M., M. M., M. M., B. I. T., O. D., M. I. F., M. E., M. E., M. I., R. G., Ignișca I. L., Ignișca E., Ignișca L., Ignișca A. C., P. M., F. M., M. G., C. I., N. A., C. M. I., F. E., M. A., H. I., M. I., K. S., K. I., K. M., M. M., P. M., B. I. D., H. C., S. F., S. M., C. G., C. E., M. F., B. A., L. H., G. I., G. O., V. F., D. D. G., D. I., D. E., C. F., D. S. - prin curator S. P. I. împotriva sentinței civile nr. 4100/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria A.; a fost schimbă în parte sentința atacată în sensul că s-a dispus anularea și a următoarelor acte:
- Titlul de proprietate nr._/2004 și contractul de vânzare–cumpărare încheiat de B. I. în calitate de mandatară a titularei O. D. autentificat sub nr. 1265/27.05.2004 de BNP S. N..
- Titlul de proprietate nr._/2004 și contractul de vânzare–cumpărare încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătorului B. I. T. autentificat sub nr. 1264/27.05.2004 de BNP S. N..
- Titlul de proprietate nr._/30.04.2004 și contractul de vânzare–cumpărare încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătoarei D. S. autentificat sub nr. 1159/20.05.2004 de BNP M. D..
- Contractul de vânzare–cumpărare nr. 1267/27.05.2004 încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătorului M. I. de BNP S. N..
- Contractul de vânzare–cumpărare nr. 1167/20.05.2004 încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătorului K. I. BNP M. D..
Au fost menținute în rest celelalte dispoziții.
Au fost respinse apelurile exercitate de apelanții B. I. și B. E., C. I., C. A. C. împotriva aceleiași sentințe și nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că apelul exercitat de . administrator judiciar A. G. IPURL A. prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 295-297 Cod de procedură civilă acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a respins cererea de intervenție în interes propriu exercitată de . că aceasta nu are un interes legitim în cauză.
Având în vedere că interesul reprezintă folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar . încheiat cu Agenția Domeniului Statului, în baza Legii nr. 219/1998 și OUG nr. 198/1999, mai multe contracte de concesiune ce au ca obiect exploatarea terenurilor evidențiate în titlurile de proprietate a căror anulare se solicită, s-a apreciat că excepția lipsei de interes a fost în mod greșit admisă de către prima instanță.
P. primul motiv de apel . arătat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra unor titluri de proprietate emise în mod nelegal, precum și asupra unor contracte de vânzare-cumpărare ce au ca obiect suprafețele de teren cuprinse în aceste titluri.
Într-adevăr, deși prima instanță a apreciat ca întemeiată solicitarea parchetului de anulare a titlurilor de proprietate emise în fals și a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 din titlul X Legea nr. 247/2005, s-a reținut că aceasta a omis să se pronunțe asupra titlului de proprietate nr._/2004 și contractul de vânzare–cumpărare încheiat de B. I. în calitate de mandatară a titularei O. D. autentificat sub nr. 1265/27.05.2004 de BNP S. N.; titlului de proprietate nr._/2004 și contractul de vânzare–cumpărare încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătorului B. I. T. autentificat sub nr. 1264/27.05.2004 de BNP S. N.; titlului de proprietate nr._/30.04.2004 și contractul de vânzare–cumpărare încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătoarei D. S. autentificat sub nr. 1159/20.05.2004 de BNP M. D.; contractului de vânzare–cumpărare nr. 1267/27.05.2004 încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătorului M. I. de BNP S. N.; contractul de vânzare–cumpărare nr. 1167/20.05.2004 încheiat de B. I. în calitate de mandatară a vânzătorului K. I. BNP M. D..
P. urmare s-a constatat că se impune schimbarea în parte a sentinței în sensul de a se dispune anularea și a acestor acte.
P. celălalt motiv de apel s-a criticat disjungerea cererilor de despăgubiri – cereri în care, în baza raportului de prepușenie cu I. G., . procesuală pasivă în cauză.
S-a apreciat ca neîntemeiată această critică întrucât, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, soluționarea cererilor de despăgubiri presupune administrarea unui probatoriu complex – inclusiv expertize de evaluare a pretinsului prejudiciu, astfel că s-ar întârzia soluționarea acțiunii principale; după rămânerea irevocabilă a prezentei decizii, și repunerea pe rol a cererii de despăgubire, apelanta are posibilitatea să-și dovedească pretențiile în acel litigiu precum și să solicite instituirea măsurilor asigurătorii.
Apelurile exercitate de C. I. și C. A. C. s-au constatat a fi neîntemeiate.
Astfel, C. I. a arătat că în anul 1992 a cumpărat de la . clădirea stației de incubație din ferma S..
P. Sentința civilă nr. 179/2001 a Judecătoriei Ineu, pronunțată în dosar nr. 207/2001 s-a constatat în mod definitiv și irevocabil că a dobândit dreptul de proprietate prin construire asupra edificatelor clădire canton și două magazii.
Apelanta C. A. C. învederează că antecesorul său V. I. a obținut prin Procesul-verbal de vânzare directă nr. 82/20.02.2002 activul imobil „amenajare piscicolă-pepinieră”.
Or, în condițiile în care apelanții invocă exclusiv drepturi asupra amenajării piscicole existente pe terenurile în litigiu, aceștia nu justifică interesul în exercitarea cererilor de intervenție.
În mod corect a reținut prima instanță că în eventualitatea admiterii sesizării parchetului, terenurile în litigiu se reîntorc la dispoziția comisiilor de fond funciar, ori, o asemenea soluție profită doar persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, nicidecum intervenienților.
La fel de neîntemeiat s-a constatat a fi și apelul exercitat de B. I. și B. E..
P. primul motiv invocat, apelantele susțin că în mod nelegal prima instanță a recalificat acțiunea în cererea procurorului de anulare a unor înscrisuri falsificate, iar cererile reclamanților le-a transformat în cereri de intervenție principale, fără a acorda un termen părților pentru a-și preciza poziția față de problema de procedură pusă în discuție.
Nu au fost primite aceste susțineri, întrucât instanța nu este ținută de încadrarea juridică pe care părțile o dau cererii de chemare în judecată, atâta timp cât aceasta este suficient motivată în fapt, îngăduind o calificare juridică corectă – care a și fost pusă în discuția părților.
Contrar celor menționate de apelante, din încheierea de ședință din data de 03.09.2014 rezultă că reprezentantul acestora a avut posibilitatea să-și precizeze poziția, d-nul avocat arătând că în cauză nu sunt aplicabile niciuna din situațiile limitativ prevăzute de art. 45 Cod procedură civilă, astfel că recalificarea acțiunii în sesizare, cu toate consecințele ce decurg, s-a reținut că este de nepermis.
P. al doilea motiv invocat se susține, în esență, inadmisibilitatea sesizării procurorului cu privire la anularea înscrisurilor.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 417/15.02.2011 pronunțată în dosarul penal nr._/55/2009 al Judecătoriei A. – menținută prin decizia penală nr. 1340/R/08.09.2011 a Curții de Apel Timișoara, în baza art. 245 lit. c1 Cod procedură penală a fost sesizată instanța civilă din cadrul Judecătoriei A. pentru soluționarea cererii de anulare a înscrisurilor întocmite în fals de către defunctul învinuit I. G..
Această dispoziție a fost recurată, însă Curtea de Apel Timișoara a stabilit că în mod judicios s-a apreciat că instanța de fond nu putea să se pronunțe asupra înscrisurilor falsificate, sesizând instanța civilă cu privire la o asemenea solicitare, în condițiile în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, ca urmare a decesului lui I. G..
Instanța penală a dat această dispoziție, întrucât în rechizitoriul din 11.08.2010 al Parchetului de pe lângă T. A. s-a reținut că prin rezoluția din 21.09.2007 (dispusă în dosarul nr. 612/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu), respectiv prin ordonanța din 24.05.2010 (dispusă în dosarul nr. 282/P/2009 al Parchetului de pe lângă T. A.), a fost începută și apoi extinsă urmărirea penală față de I. G. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute și pedepsite de art. 246 Cod Penal, abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute și pedepsite de art. 248 Cod penal, uz de fals prevăzute și pedepsite de art. 291 Cod Penal și fals intelectual în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. l Cod penal raportat la art. 41 alin. 2 Cod penal.
Întrucât, la data de 31.05.2010 a intervenit decesul învinuitului I. G., în cauză a fost dispusă încetarea urmăririi penale față de acest învinuit cu privire la săvârșirea tuturor infracțiunilor reținute în sarcina sa. Totodată, a fost sesizată instanța pentru a dispune anularea tuturor înscrisurilor întocmite în fals de către acest învinuit, precum și a înscrisurilor subsecvente - potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.
Așa cum în mod corect a arătat și prima instanță, prin decizia nr. 2/17.01.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală, a stabilit că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.
P. urmare, toate susținerile apelantelor cu privire la nelegalitatea ori inadmisibilitatea sesizării instanței civile cu privire la desființarea înscrisurilor falsificate s-au apreciat a fi neîntemeiate.
În fine, apelantele susțin că nu s-au administrat probe suplimentare rechizitoriului și sentinței penale și că, în mod nelegal, s-a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare fără a se ține seama de buna credință a cumpărătorilor.
Se observat că, nici la prima judecată asupra fondului și nici în apel, acestea nu au solicitat administrarea vreunei probe pentru a combate cele susținute în rechizitoriu, mărginindu-se să susțină că starea de fapt reținută este tendențioasă și nu are vreun suport legal.
Nu au fost primite aceste susțineri, din actele dosarului rezultând în mod evident că defunctul I. a întocmit pentru mai multe persoane care nu erau cuprinse în Anexa nr. 32 S., dar care nici nu erau îndreptățite la constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate, ciorne ale titlurilor de proprietate.
Ciornele au fost depuse la Oficiul Județean de cadastru Geodezie și Cartografie A., pe baza lor fiind eliberate 36 de titluri de proprietate.
Toate titlurile au fost ridicate de către învinuitul I. G. în calitate de reprezentant al Primăriei S., însă niciunul dintre aceste titluri nu a fost prezentat secretarei sau agentului agricol de la Primăria S. în vederea înregistrării în registrul Agricol, pentru ca apoi să fie predate sub semnătură titularului, toate aceste aspecte rezultând din declarația secretarei S. A. – aflată la fila 117 din volumul VIII al dosarului de urmărire penală.
Aceste titluri de proprietate au stat la baza încheierii unor contracte de vânzare – cumpărare, ele fiind prezentate notarilor publici S. N. și M. D. A. S. de către B. I. și B. Ț..
S-a constatat că starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost confirmată de instanțele penale, singurul motiv pentru care a fost sesizată instanța civilă pentru anularea actelor fiind survenirea decesului învinuitului I. G..
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, toate procedurile de reconstituire au fost efectuate de apelanta B. I., aceasta ridicând în numele pârâților persoane fizice titlurile de proprietate și participând la punerile în posesie. De asemenea, în calitate de mandatară a pârâților persoanelor fizice a încheiat contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se solicită.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 247/2005 – în vigoare la data sesizării, înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor.
Așadar, contrar celor susținute de apelante și de pârâții – persoane fizice prin întâmpinare, în speță nu interesează buna sau reaua credință a înstrăinătorilor ori dobânditorilor, a reținut instanța de apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri, în termen legal, toți apelanții în cauză, respectiv intervenienta . (consacrată în citativ ca reclamantă), prin administrator judiciar, pârâtele B. E. și B. I. și intervenienții C. I. și C. A. C..
. a criticat decizia Tribunalului A. ca fiind netemeinică și nelegală pentru mai multe considerente.
În concret, s-a susținut că, deși instanța de apel a completat, prin admiterea apelului său, dispozițiile prin care se anulează ca false unele titluri de proprietate și contracte, totuși se impune și anularea celorlalte acte menționate în cerere, omise – în opinia sa – de a fi fost examinate.
S-a solicitat astfel anularea titlului de proprietate nr._/05.03.2004 (aflat în legătură cu contractul nr. 1174/20.05.2004 a cărui anulare a fost dispusă), anularea titlului de proprietate nr. 141.246/30.04.2004 (aflat în legătură cu contractul nr. 1161/20.05.2004 a cărui anulare a fost dispusă), anularea înscrisurilor emise în procedura succesorală notarială ca urmare a decesului învinuitului I. G., anularea titlului de proprietate nr._/30.04.2004 emis în favoarea defunctei D. F., anularea titlului de proprietate nr._/30.04.2004, a titlului de proprietate nr._/30.04.2004 emis în favoarea defunctului G. I., precum și a titlului de proprietate nr._/30.04._ emis în favoarea defunctului B. D..
Au fost menționate în cerere și alte acte ce fac obiectul acțiunii de anulare ca false, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1268/27.05.2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1267/27.05.2004 și titlul de proprietate nr._/2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1166/20.05.2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1329/03.06.2004 și titlul de proprietate nr._/28.05.2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1128/25.05.2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. 432/25.02.2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1263/27.05.2004 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1159/20.05.2004 încheiat de vânzător D. S., considerându-se că anularea lor este necesară ca urmare a întocmirii lor prin încălcarea legii penale de către învinuitul I. G. (decedat în prezent), în calitatea sa de primar al comunei S., jud. A., care a participat la constituirea sau reconstituirea frauduloasă a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 104 ha și 1802 mp care a aparținut ..
. mai criticat decizia și sub aspectul confirmării sentinței prin care s-a dispus disjungerea cererii pentru despăgubiri, întrucât judecarea împreună a cererilor ar fi fost necesară pentru o corectă apreciere a fondului pretențiilor sale.
Din această cauză, a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei iar, în rejudecare, pretinde obligarea inculpatului Sebestyen Ladislau, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.770.442,60 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului și a beneficiului nerealizat pentru ultimii trei ani și pentru viitor, până la preluarea efectivă a suprafeței de teren în patrimoniul ..
Ca urmare a soluționării laturii civile, a solicitat și restabilirea situației anterioare de carte funciară, cerere asupra căreia instanțele anterioare nu s-au pronunțat.
S-a mai solicitat în recurs și admiterea cererii privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Sebestyen Ladislau, precum și ale dobânditorilor ulteriori și înființarea popririi până la concurența sumei datorate.
În drept, recursul său a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. și art. 312 alin. 3 teza I C.pr.civ.
Pârâtele B. E. și I., prin recursul lor întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. au solicitat, în principal, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul anulării Încheierii din 03.09.2014 a Judecătoriei A. și al respingerii acțiunii privind anularea actelor juridice menționate dar al menținerii dispozițiilor privind lipsa interesului și a calității procesuale active a intervenienților.
În subsidiar, în eventualitatea în care modificarea nu este posibilă deoarece este necesară administrarea unor probe, solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la T. A.. Au solicitat cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea în fapt a recursului, pârâtele au criticat sentința Judecătoriei A. și apoi decizia Tribunalului A. - care a confirmat sentința în această privință - pentru aceea că, prin Încheierea din 03.09.2014 a dispus restabilirea cadrului procesual, transformând cererea reclamantei . solicitase anularea înscrisurilor – titluri de proprietate și contracte – despre care se făcuse vorbire în acest sens în sentința penală nr. 417/15.02.2011 prin raportare la art. 245 lit. c1 C.pr.pen.), în cerere de intervenție principală, considerându-se că cererea inițială este cererea procurorului, de anulare a înscrisurilor falsificate.
În opinia recurentelor pârâte, stabilirea sau restabilirea cadrului procesual este la latitudinea reclamantului, rolul activ al judecătorului neputând încălca principiul disponibilității.
În speță nu sunt întrunite condițiile art. 45 din vechiul Cod de procedură civilă (singurul aplicabil în speță), nefăcându-se dovada existenței sesizării din partea Ministerului Public și nici existența unor drepturi sau interese lezate ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție sau alte asemenea cazuri prevăzute de lege.
Art. 245 lit. c1 C.pr.pen. prin prisma Deciziei RIL nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost pus niciodată în discuția părților, fiind invocat de instanță doar în considerentele hotărârii.
Aceste texte vorbesc despre legitimarea procurorului care „prin ordonanță de încetare a urmăririi penale va dispune sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris” ori, în cauză, nu numai că lipsește actul indicat imperativ de către procuror, ci lipsește însăși sesizarea acestuia. Rechizitoriul nu conține nicio dispoziție în sensul sesizării instanței civile pentru anularea presupuselor acte falsificate de învinuitul I. G. și este de discutat dacă o rezoluție ulterioară a procurorului poate constitui act valabil de sesizare a instanței civile fiind vorba, în esență, de o sancțiune al cărei regim legal este de strictă interpretare, neputând fi astfel complinită acoperirea omisiunilor din sesizare.
T. A. a menținut soluția primei instanțe printr-o motivare superficială și lacunară, nefiind arătat prin ce act al procurorului a fost efectiv sesizată instanța civilă cu privire la anularea actelor pretins falsificate de I. G., simpla referire la o frază din rechizitoriu (alin. 2 din fila 30) în care se vorbește despre ce intenționează să dispună procurorul în legătură cu actele nefiind o măsură efectivă, câtă vreme ea nu este prevăzută în dispozitivul rechizitoriului.
Acest lucru nu este explicat în hotărârea instanței de apel după cum nu se explică nici de ce, în 2010, procurorul putea sesiza instanța civilă în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 45 C.pr.civ. chiar dacă acest text, împreună cu art. 245 C.pr.pen., erau singurele în vigoare.
Pârâtele au mai criticat decizia și pentru aceea că s-au respins ca neîntemeiate susținerile lor vizând lipsa culpei acestora în administrarea unor probe contrare celor conținute în rechizitoriu (fapt reținut de instanța de fond), nefiind explicat nici care din probele administrate în cadrul procedurii nepublice și necontradictorii ar trebui să fie opozabile apelantelor.
În opinia recurentelor, nu este valabil raționamentul Tribunalului A. care arată că starea de fapt reținută de P. ar fi fost confirmată de instanțele penale, câtă vreme acestea nu au analizat, sub nicio formă, conținutul actelor pretins a fi fost falsificate. Din această cauză, verificarea legalității lor trebuia făcută de instanța civilă, cu atât mai mult cu cât pârâtele nici nu au participat în procesul penal.
În plus, recurenta B. I. și soțul ei, B. T., nu au încheiat contract de vânzare-cumpărare în considerarea titlurilor de proprietate, ci în baza adeverințelor eliberate de C. Locală S., a căror legalitate nu a contestat-o nimeni și după a căror emitere, cumpărătorii care au achitat prețul și au fost împuterniciți să ridice titlurile de proprietate. În acest fel, ei nu puteau anticipa eventuala nelegalitate a actelor.
Recurentele pârâte au mai invocat nelegalitatea deciziei și sub aspectul admiterii apelului . – în opinia lor – nu justifică interes procesual câtă vreme, având doar calitatea de beneficiar al concesionării terenurilor în litigiu, anularea titlurilor de proprietate nu-i profită acesteia ci Comisiei locale de fond funciar S. în al cărei patrimoniu vor reveni terenurile.
Hotărârile judecătorești prin care s-a stabilit cui îi revine terenul din litigiu prin reconstituirea dreptului de proprietate sunt irevocabile și trebuie puse din nou în executare, astfel că el, oricum, nu va ajunge la .>
Intervenienții C. A. C. și C. I., prin cereri distincte, au solicitat modificarea hotărârilor anterioare, cu consecința admiterii cererilor lor de intervenție.
Intervenientul C. I. a arătat în recursul său că, prin hotărâri definitive și irevocabile (sentința civilă nr. 180/27.02.2001 din dosarul nr. 208/2001 al Judecătoriei Ineu și sentința civilă nr. 179/2001 din dosarul nr. 207/2001 al aceleiași instanțe), s-a constatat că el a dobândit un drept de proprietate asupra construcțiilor reprezentând clădire incubator, clădire canton și magazii edificate pe terenul statului român ce figurează în Titlul de proprietate nr._ pe numele lui N. A. și, respectiv, în Titlul de proprietate nr._ pe numele lui M. G.. Totodată, s-a constatat că el a dobândit și un drept de folosință asupra terenurilor pe durata existenței construcțiilor.
Acest drept i-a fost confirmat și prin decizia civilă nr. 835/R/2006 prin care a fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva sa de către numiții B. T. și B. I..
Atâta timp cât imobilele proprietatea sa figurează pe terenurile din titlurile de proprietate menționate, a căror anulare s-a cerut în prezentul dosar, intervenientul C. I. consideră că justifică interesul lui de a interveni în cauză.
Argumente de aceeași natură au fost invocate și în recursul intervenientei C. A. C. (unica moștenitoare a reclamantului V. I.) care, reluând un istoric al hotărârilor în privința modului de soluționare a excepției privind calitatea sa procesuală activă, a susținut că, în mod greșit a fost reținută excepția lipsei acestei calități.
În concret, a susținut că intervenția sa în proces este bazată pe un interes caracterizat ca juridic și legitim, direct și personal întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile din dosar, reclamantul V. I. (autorul său), a obținut prin procesul verbal de vânzare directă nr. 82/20.02.2002 imobilul „amenajare piscicolă – pepiniera S. FN compusă din diguri, călugări, guri de alimentare, guri de evacuare, vanete”.
Conform sentinței civile nr. 1285/2004 pronunțată în dosarul nr. 884/2004 al Judecătoriei Ineu, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 835/R/2004 pronunțată de T. A., contractul de vânzare-cumpărare constatat prin proces verbal a fost anulat parțial în privința terenului de 270,40 ha ca fiind în proprietatea publică a statului ce nu putea fi înstrăinat.
Cu toate acestea, autorul intervenientei avea înscris dreptul de proprietate asupra amenajării piscicole în suprafață de 274.067 mp din CF nr. 2785 S., nr. top 1553/b/7/1/1/a/1/2 ori, câtă vreme, în mod ilegal au fost reconstituite drepturile asupra terenurilor aflate sub luciu de apă unor persoane care nu erau îndreptățite, a fost afectat direct și personal, dreptul intervenientei, autorul ei fiind obligat să evacueze suprafața retrocedată și, desființându-se CF nr. 2785 S., situația nefiind remediată nici în prezent.
Astfel, în ipoteza în care instanța ar repune părțile în situația anterioară iar terenul de sub amenajarea piscicolă ar reveni statului, acesta, conform art. 46 din OUG nr. 23/2008, l-ar concesiona direct reclamantei ca și deținătoare a amenajării piscicole, concluzie ce se poate deduce atât din interpretarea acestui act normativ, a Legii nr. 268/2001, cât și din aspectele din rechizitoriu referitoare la situația doamnelor Martics I. M. și B. A. M. din care rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate sub ape nu se poate face.
În opinia recurentei interveniente, aspectul esențial în clarificarea și soluționarea obiectului întregului dosar se referă la categoria terenurilor atribuite foștilor proprietari. În cauză, unor atare persoane le-au fost atribuite amenajări piscicole și nu terenuri efective, ori, trebuie făcută o delimitare corectă între amenajarea piscicolă și terenul de sub amenajare.
Autorului intervenientei, V. I., i-a fost recunoscut prin decizia nr. 835/R/11.10.2006 din dosarul nr. 3278/R/2006 al Tribunalului A. nu dreptul de proprietate asupra terenului aferent amenajării piscicole ci doar suprafața amenajării piscicole, de 27,40 ha.
Cu toate acestea, prin sentința civilă nr. 677/02.04.2007 a Judecătoriei Ineu, irevocabilă prin decizia civilă nr. 342/18.03.2008 pronunțată în dosarul nr. 499._ a fost admisă acțiunea reclamanților B. T. și B. I. împotriva pârâților C. I. și V. I. stabilindu-se că reclamanții sunt proprietari ai terenului din CF nr. 44/N S., pe care se află o amenajare piscicolă, folosită de pârâți, aceștia din urmă fiind obligați să lase în deplină posesie și folosință acest teren, făcându-se, deci, menționata confuzie între amenajarea piscicolă și terenul de sub ea.
Din această cauză, intervenienta consideră că prezenta sa cerere constituie singurul remediu de a obține repunerea părților în situația anterioară, respectiv a atribuirii corecte a dreptului de proprietate către foștii proprietari și a reglementării situației legale a reclamantei, fie prin concesionarea, fie prin vânzarea directă a terenului aferent amenajării piscicole.
P. întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Local S. a solicitat respingerea recursului . a declarat că lasă la aprecierea instanței recursurile declarate de pârâtele B..
P. notele de ședință din data de 14.12.2015, recurentele pârâte au solicitat a se anula recursul . aflată în faliment) pentru că demersul lichidatorului său judiciar nu se circumscrie dispozițiilor permisive ale art. 20 lit. h din Legea nr. 85/2006 iar, în subsidiar, respingerea acestui recurs ca nefondat.
În legătură cu excepția invocată de către pârâtele recurente, Curtea va reține că ea este neîntemeiată, demersul judiciar al intervenientei . lichidator fiind posibil conform art. 20 lit. e din Legea nr. 85/2006, întrucât reprezintă o asumare a gestionării responsabile a patrimoniului acesteia.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale aplicabile recursului și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul . de administrator judiciar A. G. IPURL A., se constată că acesta este neîntemeiat sub toate cele șase motive ale sale.
Cu referire la primul motiv a fost invocată pretinsa necercetare a fondului cauzei pentru omisiunea anulării unor acte (titluri de proprietate, contracte sau acte emise în procedura succesorală notarială) menționate în cuprinsul acțiunii, susținere pe care Curtea o constată ca fiind contrazisă de probele dosarului, întrucât:
1. Titlul de proprietate (TP) nr._/05.03.2004 (corect fiind nr._/05.03.2004 - titular Ignișca G.), a fost anulat prin sentința civilă nr. 4100/24.09.2014, pronunțată în prezentul dosar.
2. Titlul de proprietate nr._/30.04.2004 (corect_/30.04.2004), titular F. M., a fost anulat prin sentința menționată.
3. Titlurile de proprietate nr._/30.04.2004 și nr._/05.03.2004 emise în favoarea persoanei condamnate Sebestyen Ladislau au fost deja anulate prin sentința penală nr. 417/15.02.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2009, definitivă.
Cu aceeași ocazie au fost anulate și actele succesorale menționate de . recurs (respectiv certificatele de moștenitor nr. 42/2001, nr. 24/2002, nr. 37/2002 și nr. 118/2003, întocmite de Biroul Notarului Public Farcuțiu P.), precum și contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1266/2004 încheiat în considerarea acestor titluri, motiv pentru care discutării din nou a aceluiași aspect i se opune excepția puterii de lucru judecat.
4. Titlul de proprietate nr._/30.04.2004 – titular D. F. a fost anulat prin sentința Judecătoriei A. pronunțată în prezentul dosar.
5. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1267/27.05.2007 a fost anulat prin decizia din apel din prezentul dosar și Titlul de proprietate nr._/2004 – titular N. I. (I.) a fost deja anulat prin decizia civilă nr. 410/R/23.02.2011 a Tribunalului A. din dosarul nr._ .
6. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1166/20.05.2004 a fost anulat prin sentința din acest dosar, iar titlul de proprietate nr._/30.04.2004 a fost anulat prin aceeași sentință.
7. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1329/03.06.2004 a fost anulat prin sentința din acest dosar, iar Titlul de proprietate nr._/28.05.2004 – titular N. A., tot prin aceeași sentință.
8. Titlul de proprietate nr._/30.04.2004 – titular C. M. a fost anulat prin sentința din prezentul dosar.
9. contractul de vânzare-cumpărare nr. 1228/25.05.2004 a fost anulat prin sentința civilă din acest dosar.
10. Titlul de proprietate nr._/30.04.2004 – titular P. M. a fost anulat prin aceeași sentință.
11. Titlul de proprietate nr._/30.04.2004 a fost anulat prin decizia din apel din prezentul dosar.
Rezumând cele prezentate anterior, rezultă că nu se pot confirma susținerile . omisiunea instanțelor anterioare de a anula titlurile de proprietate sau actele juridice subsecvente menționate în recursul său, motiv pentru care acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Examinarea acestor hotărâri prin prisma și a celorlalte motive de recurs demonstrează, de asemenea, netemeinicia lor, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește dispoziția instanțelor anterioare de a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Comunei S., contrar a ceea ce recurenta ., Curtea constată că ea este rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a legii cu privire la acest aspect, întrucât autorul comiterii falsurilor privind titlurile de proprietate, numitul I. G., a acționat astfel în îndeplinirea atribuțiilor de președinte al Comisiei locale de fond funciar și nu în numele Comunei S. (în raport cu care avea un alt fel de competențe).
Nefondate sunt și celelalte motive din recursul reclamantei ținând cont că dispoziția de disjungere a pretențiilor privind despăgubirile și de judecare a lor pe cale separată, după finalizarea judecății în prezentul dosar vizând anularea actelor juridice, s-a bazat pe interpretarea corectă a dispozițiilor art. 55 din vechiul Cod de procedură civilă (sub imperiul căruia a debutat procesul), dat fiind faptul că administrarea probelor pentru soluționarea pretențiilor este complexă și îndelungată, ceea ce ar fi împiedicat finalizarea cu celeritate a cererii principale cu care instanța a fost investită.
În legătură cu criticile vizând omisiunea instituirii sechestrului asigurator asupra terenurilor dobânditorilor B. T. și B. I., asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpatul Sebestyen Ladislau până la concurența sumei datorate precum și a înființării popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești ale părții responsabil civilmente . concurența sumei datorate, Curtea va reține, în primul rând – astfel cum s-a arătat anterior – că numita . calitate de parte responsabilă civilmente pentru învinuitul defunct I. G. iar, în al doilea rând, că cererea privind sechestrul asigurator este accesorie petitului pentru acordarea despăgubirilor (a căror plată se tinde a fi asigurată astfel), petit care s-a dispus a fi judecat pe cale separată, ocazie cu care se va discuta și această cerere a . art. 17 C.pr.civ.
Cu referire la solicitarea de rectificare a situației imobilelor din CF nr.44/N S., Curtea constată că scopul restabilirii situației anterioare a fost deja realizat prin sentința penală nr. 417/15.02.2011 a Judecătoriei A. rămasă definitivă ca atare prin decizia penală nr. 1340/R/08.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția Penală, ca urmare a anulării actelor juridice inițiale și subsecvente prin care imobilele ieșiseră din proprietatea statului prin aplicarea Legii nr. 18/1991.
În legătură cu motivul de recurs vizând neacordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de apel, Curtea va reține că, în lipsa dovezilor conforme privind efectuarea acestora (în concret, a celor privind cuantumul onorariului avocatului delegat de . nu a depus la dosar decât delegații de reprezentare datate 26.11.2014 – fila 26 dosar T. A. – volumul I și fila 787 dosar Judecătoria A. – vol. IV), o asemenea solicitare, în mod justificat, nu poate fi admisă.
Rezumând cele expuse anterior, Curtea va constata ca nefondat recursul . integritatea sa, urmând a-l respinge ca atare.
Examinând apoi recursul pârâtelor B. I. și B. E. sub cele două aspecte, respectiv cel al greșitei calificări a demersului judiciar făcut de . care Judecătoria A., prin Încheierea de ședință din 03.09.2014 l-a apreciat ca fiind o cerere de intervenție principală în condițiile în care actul investitor al instanței aparține reclamantului Ministerul Public) și cel al greșitei rețineri a calității procesuale active a Parchetului în cauză (în lipsa unei cereri formulate și conforme), Curtea consideră aceste critici a fi nefondate pentru următoarele argumente:
În considerentele sentinței penale nr. 417/15.02.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul penal nr._/55/2009 (rămasă definitivă ca atare prin respingerea recursurilor părților), s-a consemnat faptul că P. a solicitat în cursul procesului, anularea înscrisurilor falsificate emise cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, cerere pe care instanța a constatat-o ca fiind circumscrisă dispozițiilor art. 245 lit. c1 C.pr.pen., motiv pentru care, ca urmare a acestei solicitări și în conformitate cu acest articol, s-a dispus (astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii), sesizarea instanței civile din cadrul Judecătoriei A., pentru soluționarea cererii de anulare a înscrisurilor întocmite în fals de către defunctul învinuit I. G..
În acest fel, prin hotărârea menționată intrată în puterea lucrului judecat, s-au stabilit deci atât modul de investire a instanței în numele Parchetului – desemnat astfel ca reclamant în acest demers – cât și temeiul legal al demersului, aspecte asupra cărora nu se mai poate reveni printr-o altfel de calificare.
O interpretare contrară - în sensul dorit de pârâtele B. I. și B. E. – nu ar fi posibilă nu numai pentru argumentele rezultate din excepția puterii lucrului judecat ci și pentru faptul că, din punct de vedere al dispozițiilor art. 2451 C.pr.pen. – astfel cum ele au fost interpretate prin Decizia RIL nr. 2/17.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție(pronunțată, deci anterior sentinței penale nr. 417/15.02.2011 și devenită astfel reper de neignorat în materie, chiar fără a fi avut la acel moment efect obligatoriu), procurorului i-a fost recunoscută legitimarea procesuală de a formula acțiune civilă în anularea actelor, procedură care, în cazul de față, a fost intermediată de instanța penală care a redirecționat instanței civile această cerere.
De aceea, în mod corect, ținând cont și de faptul că potrivit art. 129 alin. 4 C.pr.civ. (referitor la rolul activ al judecătorului), instanța este ținută de obiectul cereri (însă a cărui corectă calificare o poate face ea însăși după punerea acestui aspect în discuție contradictorie a părților, lucru care s-a și realizat în cauză), s-a procedat la calificarea actului investitor ca fiind sesizarea Parchetului și a celorlalte cereri ca fiind cereri de intervenție principală.
Curtea constată că este lipsită de fundament susținerea pârâtelor potrivit căreia ele au dobândit valabil dreptul de proprietate întrucât au valorificat adeverințele de proprietate (iar nu titlurile de proprietate) a căror legalitate nu a fost contestată, câtă vreme aceste acte au premers eliberării titlurilor de proprietate, având efect provizoriu până la acel moment.
În legătură cu susținerile recurentelor pârâte vizând inexistența în cauză a vreuneia din situațiile pentru care art. 45 C.pr.civ. permite procurorului prezența ca reclamant în procesul civil, Curtea va constata că discutarea acestui aspect este lipsită de interes câtă vreme, instanța penală a dispus, prin hotărâre definitivă, asupra temeiului juridic al sesizării instanței civile.
Concluzionând, Curtea va constata că și recursul pârâtelor B. I. și B. E. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În egală măsură, nefondate sunt și recursurile intervenienților C. I. și C. A.-C. ale căror critici privesc greșita respingere - în opinia lor – a cererilor de intervenție, justificată de faptul că nu dovedesc un interes în sens procesual, în cauza dedusă judecății.
În raport de pretențiile acestora, de exigențele pe care legea le impune pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție principale și pe baza probelor administrate în cauză, Curtea va constata – contrar susținerilor lor – că respingerea cererilor lor este rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a legii.
Se va reține astfel că obiectul sesizării cu care a fost investită instanța îl constituie anularea unor acte juridice (titluri de proprietate și acte subsecvente – contracte de vânzare-cumpărare) în intenția readucerii în patrimoniul statului a imobilelor (terenurilor) care au făcut obiectul reconstituirii frauduloase a dreptului de proprietate privată în favoarea unor persoane fizice.
Faptul că intervenienții C. justifică, prin hotărâri judecătorești irevocabile, calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra unor construcții și alte amenajări amplasate pe terenurile în litigiu, nu le conferă calitatea de a interveni în discuțiile ce poartă doar asupra dreptului de proprietate asupra terenurilor, statornicirea raporturilor lor juridice cu titularul/titularii legitimi ai acestora din urmă, fiind un aspect de reglementat ulterior restabilirii situației juridice a acestora.
Pentru a fi fost considerată admisibilă în principiu cererea de intervenție a intervenienților C. I. și C. A.-C. ar fi fost necesar, potrivit rațiunii dispozițiilor de procedură (art. 49 alin. 2 C.pr.civ.), ca dreptul invocat în acțiunea principală sau măcar un dezmembrământ al acestuia să fi aparținut acestora (sau, și acestora), ceea ce, astfel cum s-a menționat anterior, nu se confirmă în situația lor.
Rezultă, în aceste condiții, că recursul lor este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Având în vedere că recursurile tuturor părților au fost respinse, nu vor fi acordate cheltuieli de judecată niciuneia din ele pentru această fază a procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta . reprezentată prin administrator judiciar A. G. IPRL A., de pârâtele B. E. și B. I. și de intervenienții C. I. și C. A. C. împotriva deciziei civile nr. 926/08.09.2015 pronunțată de T. A. – Secția I Civilă.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. L. D. C. C. R.
Grefier,
M. M.
Red. DC/21.01.2016
Tehnored. MM/2 ex/22.01.2016
Instanță fond: Judecătoria A. – jud. R. A.
Inst. apel: T. A. – jud. M. A., T. B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 502/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 504/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
