Cereri. Decizia nr. 303/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 303/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 303/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 303

Ședința publică din 8 septembrie 2015

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul G. D. împotriva deciziei civile nr. 282/17.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. E. J. G. H. D., O. R., I. A. C. și C. B. SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal contestatorul G. D., lipsă fiind intimații B. E. J. G. H. D., O. R., I. A. C. și C. B. SA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată atașat dosarul de fond al Înaltei Curți de Casație și Justiție; totodată, se constată că contestatorul a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 28.08.2015, note de ședință cu privire la excepția invocată la termenul anterior, precum și un set de înscrisuri.

Contestatorul G. D. învederează instanței că nu mai susține amânarea executării solicitată prin cererea sa, aflată la fila 44 din prezentul dosar, întrucât nu se mai justifică și că a fost evacuat, rămânând însă mai multe bunuri în imobil.

Instanța comunică contestatorului că, întrucât în prezentul dosar a atacat și partea ce privește suspendarea executării silite, iar Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 282/17.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ. formulată de revizuent și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul ar fi trebuit să înregistreze cererea sa la această instanță.

Totodată, instanța comunică petentului faptul că, aflându-ne într-o cale extraordinară de atac, trebuie analizate condițiile de admisibilitate a cererii sale, aspect cu privire la care acordă cuvântul contestatorului.

Contestatorul G. D. arată că sunt întrunite condițiile de admisibilitatea a cererii, arătând că admisibilitatea este ulterioară excepției peremptorii.

Arată că, intimata C. B. nu putea acorda credit în cazul neîndeplinirii condițiilor legale, respectiv în cazul insolvabilității debitorilor, motiv pentru care consideră că contractul de credit (care nu i-a fost transmis) nu poate fi opozabil acestuia.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei cereri.

Contestatorul G. D. solicită admiterea contestației în anulare, cu consecința rejudecării cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la 10.08.2015, contestatorul G. D. a solicitat admiterea cererii cu consecința anulării deciziei civile nr. 282/17.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în ceea ce privește dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuientul G. D..

A arătat că prin soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara sub acest aspect i se creează grave prejudicii fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 317 și 318 (1) Cod proc.civ.

A învederat că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale iar instanța a omis să cerceteze motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 306 (2) Cod proc.civ.

Arată că, în dosarul nr._/55/2014, Tribunalul A. a judecat calea de atac ca recurs și a pronunțat decizia civilă nr. 22/12.02.2012, iar Curtea de Apel Timișoara a judecat tot ca recurs, prin decizia civilă nr. 179/30.04.2015 în același dosar, iar în revizuire Curtea de Apel Timișoara a omis să se pronunțe cu privire la inadmisibilitatea a două recursuri, respectiv prin anularea deciziei civile nr. 179 din 30.04.2015.

A arătat că sunt incidente dispozițiile art. 317 (1( și (2) Cod proc.civ., întrucât s-a respins recursul și revizuirea fără a se judeca în fond, respectiv că I. A. C. nu este adjudecatar cum invocă C. B..

A învederat că nu au fost analizate înscrisurile, probele din dosarul nr._/55/2014 de către Curtea de Apel Timișoara și nici faptul că Statul Român și instituția C. B. nu au fost apărați și nu s-a transmis către recurent contractul de credit care să fie opozabil acestuia, fiind astfel incidente dispozițiile art. 318 Cod proc.civ.

În vederea soluționării cauzei, s-au depus înscrisuri și s-a atașat dosarul nr._ al Curtea de Apel Timișoara în care s-a pronunțat decizia atacată, acte din analiza cărora Curtea constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 282 din 17.06.2015 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 1, 2, 3 C.pr.civ. formulată de revizuent împotriva deciziei civile nr. 179/R/30.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/55/2014; a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ. formulată de același revizuent împotriva aceleiași decizii și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța astfel, Curtea a reținut, în esență, că prin decizia civilă nr. civilă nr. 179/R/30.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/55/2014 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G. D. împotriva deciziei civile nr. 22/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2014.

Împotriva deciziei a formulat prezenta cerere de revizuire contestatorul, care a solicitat anularea (schimbarea) deciziei atacate cu consecința admiterii recursului declarat.

În motivare a invocat, argumentând pe larg, că dispozitivul deciziei cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, cu referire la activitatea executorului judecătoresc și la contractele puse în executare; că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, cu referire la scopul ilicit al licitației și la inexistența interesului legitim al C. A.; că obiectul pricinii nu se află în ființă, cu referire la contractul de ipotecă.

Revizuentul a mai invocat că decizia a cărei schimbare se cere este potrivnică încheierii nr. 3815/29.09.2010 a Judecătoriei A., sentinței penale nr. 2888/02.11.2012 în șnur cu plângerea penală nr. 5592/P/2011, sentinței civile nr. 676/28.01.2013 în șnur cu raportul de evaluare din 05.05.2008, deciziei civile nr. 22/R/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul A. și actelor ce provin de la C. A..

În drept a invocat dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 3, 7 C.pr.civ.

La termenul de judecată din 17.06.2015, instanța a pus în discuție din oficiu, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865 (aplicabil în cauză dat fiind faptul că litigiul are ca obiect contestația unei executări silite începută în anul 2011 și față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012) raportat la art. 322 alin. 1 C.pr.civ., art. 159 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., art. 323 alin. 1 C.pr.civ. excepțiile inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 3 C.pr.civ. și, respectiv, a necompetenței materiale a curții de apel în soluționarea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ. cu consecința disjungerii acestei cereri și a declinării competenței de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale ce o reglementează fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor.

Raportând aceste considerente la cauza de față, instanța a reținut că, potrivit art. 322 alin. 1 C.pr.civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Or, în cauză, potrivit celor mai sus-arătate, prin decizia nr. 179/R/30.04.2015, curtea de apel a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator - revizuent în prezenta cauză - fără a evoca fondul în sensul normei mai sus-arătate, cererea de revizuire formulată împotriva acestei hotărâri și întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 3 C.pr.civ. fiind, astfel, inadmisibilă.

Pentru aceste considerente ce fac inutilă, față de dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., examinarea fondului susținerilor revizuentului vizând incidența în cauză a cazurilor de revizuire prevăzute de pct. 1, 2 și 3 ale art. 322 alin. 1 C.pr.civ., instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire astfel formulată.

În continuare, instanța a reținut că revizuentul a invocat contrarietatea dintre decizia ce face obiect al contestației și alte hotărâri judecătorești și, respectiv, înscrisuri avute în vedere în procedura executării, întemeindu-și cererea de anulare a deciziei pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ.

Sub acest aspect, instanța a observat că, potrivit art. 323 alin. 2 C.pr.civ., „În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice” și cum, în cauză, revizuentul a solicitat anularea pentru contrarietate a unei hotărâri pronunțată de o Curte de Apel, competența materială de soluționare a cererii astfel formulată revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță în favoarea căreia, față de dispozițiile art. 158 alin. 3, art. 159 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ., Curtea de Apel Timișoara și-a declinat competența, disjungând cererea astfel întemeiată.

Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate, ale art. 317 și 318 Cod proc.civ., Curtea constată că prezenta contestație în anulare este neîntemeiată.

Astfel, dispozițiile art. 317 pct. 1 Cod proc.civ., reglementează posibilitatea anulării contestației în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile, atunci când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită, potrivit cu cerințele legale, iar de nelegala citare se poate plânge doar partea care nu a fost prezentă în instanță și nu a avut cum să-și formuleze apărările.

Contestatorul, deși invocă dispozițiile art. 317 (1) Cod proc.civ., nu a susținut că nu a fost citat conform dispozițiilor art. 85 - 100 Cod proc.civ. și nici că instanța a încălcat normele de competență.

Invocă, de asemenea, dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod proc.civ., dispoziții legale care, raportat la hotărârea atacată, nu sunt incidente în cauză, hotărârea atacată nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Fiind o cale extraordinară de atac, prin contestația în anulare se anulează o hotărâre irevocabilă dacă la pronunțare s-au săvârșit neregularități în ceea ce privește actele de procedură sau dacă hotărârea este rezultatul unei erori materiale evidente.

În cauza dedusă judecății, prin decizia civilă atacată, instanța de recurs nu a săvârșit vreo greșeală materială de natura celor prevăzute de art. 318 Cod proc.civ., întrucât făcând corecta aplicare a dispozițiilor art. 322 Cod proc.civ., a reținut că, raportat la faptul că prin decizia civilă nr. 179/30.04.2015 Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator, fără a se evoca fondul, a constatat că revizuirea formulată împotriva acestei decizii este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 317, respectiv ale art. 318 Cod proc.civ., Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, motiv pentru care, în baza art. 320 Cod proc.civ., o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G. D. împotriva deciziei civile nr. 282/15.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. executor J. G. H. D., O. R., I. A. C. și C. B. SA.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

L. P.

Red. M.L./22.09.2015

Tehnored L.P./ 28.09.2015

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 303/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA