Cereri. Decizia nr. 951/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 951/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 951/2013
ROMÂNIAoperator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 951
Ședința publică din 27 Iunie 2013
PREȘEDINTE A.-M. N.
JUDECĂTOR C. P.
JUDECĂTOR L. L.
GREFIER M. S. L.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. N. T. în contradictoriu cu intimata P. M. Timișoara - Direcția P. împotriva Deciziei civile nr. 449 don 21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal și doamna consilier juridic S. V. în reprezentarea intimatei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare formulate, cu referire și la temeiul juridic al acesteia.
Contestatorul C. N. T. a arătat că nu poate preciza temeiul juridic și lasă la aprecierea instanței soluționarea contestației în anulare, cu luarea în considerare a motivelor arătate în cerere.
Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 449 din data de 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul C. N. T. împotriva deciziei civile nr. 94/23.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ și a deciziei civile nr. 1609/R/20.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._ .
Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că prin contestația înregistrată de contestatorul C. N. T., pe rolul Curții de Apel Timișoara, la 08.02.2013, acesta a solicitat anularea deciziei civile nr. 94/23.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, prin care i s-a respins ca tardivă contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1609/R/20.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._, precum și anularea acesteia din urmă, prin care s-a respins recursul declarat de reclamantul Cătăneanț N. T. împotriva sentinței civile nr. 5756/05.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În motivare, contestatorul arată că în mod nelegal i s-a respins ca tardivă contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1609/R/20.06.2012 a Curții de Apel Timișoara, întrucât a luat cunoștință de dispozitivul hotărârii în data de 07.08.2012, conform cererii de eliberare a hotărârii – anexată, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 20.08.2012.
În ceea ce privește contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. deciziei civile nr. 1609/R/20.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul de fond nr._, contestatorul, susține că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi, fiind o neconcordanță vădită între ce a solicitat prin notificare, și ceea ce a soluționat Primarul M. Timișoara, prin Dispoziția nr. 1018/09.04.2009, a cărei anulare o urmărește prin prezentul demers judiciar.
În concret, contestatorul C. N. T. susține că nu au fost respectate prevederile art. 42 alin. 2 și următoarele din Legea nr. 10/2001 din care rezultă că este condiție obligatorie pentru deținătorul imobilului revendicat, adică P. M. Timișoara, să întocmească procesul-verbal cu starea de fapt și reală a imobilului revendicat, și nu o condiție obligatorie a autorului Notificării de a semna acest proces-verbal, cum afirmă P., ori acest proces-verbal nu există deoarece nu a fost întocmit și prezentat; că în cuprinsul dispoziției sunt menționate date nereale de identificare a imobilului revendicat, context în care, potrivit art. 25 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, P. M. Timișoara era obligată să îl invite la ședințele avute pentru a da lămuriri sub acest aspect. În acest sens, contestatorul arată că a întreprins, din proprie inițiativă, mai multe demersuri, însă a fost purtat de la un birou la altul, pentru ca în final să constate că imobilul a fost în mod nelegal vândut de P. M. Timișoara, în baza Legii nr. 112/1995.
Contestația în anulare nu a fost motivată în drept.
Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate de contestator, în raport cu dispozițiile art. 137 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea a conststa că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art.317 Cod procedură civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art.318 Cod procedură civilă (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.
Contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare de drept comun, conform art.317 alin.1 Cod procedură civilă, care arată în mod expres ipotezele în care pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile irevocabile, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În raport de aceste considerente, motivele invocate de contestator în susținerea cererii, față de ambele decizii civile, sunt nefondate și nu se circumscriu niciunuia din temeiurile de admisibilitate, reglementate de art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Astfel, în raport cu data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărârea nr. 1609/20.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – 20.08.2012, când acesta a formulat o revizuire împotriva ei, și dispozițiile art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă (ce reglementează expres termenul de formulare a contestației în anulare, de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii, dar nu mai târziu de 1 an de la data rămânerii ei irevocabilă), este evident că înregistrarea primei contestații în anulare (din dosar nr._ al Curții de Apel Timișoara) la 17.12.2012, este tardivă, și în mod corect a fost respinsă pe această excepție.
Chiar admițând faptul că petentul a luat la cunoștință de dispozitivul deciziei civile nr. 1609/R/20.06.2012 la 07.08.2012, înregistrarea contestației în anulare la 17.12.2012, după 6 luni, este tardivă prin raportare la dispozițiile art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin urmare, motivele invocate de contestator sunt nefondate și nu pot constitui temei juridic pentru admisibilitatea contestației în anulare, care, așa cum s-a mai precizat, este reglementată strict și imperativ de legiuitor prin art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 449/21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ a formulat contestație în anulare contestatorul C. N. T. pentru a se anula hotărârea nr.1609/20.06/2012 pronunțata in recurs de Curtea de Apel Timișoara și a se casa hotărârea dată de Tribunalul T. in dosarul_ .
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că a solicitat anularea Dispoziției Primarului M. Timișoara prin care i s-a respins notificarea deoarece este nelegala si netemeinica. În concluziile scrise anexate cererii a solicitat instanței sa-i acorde un termen pentru a depune actele cerute de prima instanța in vederea soluționării cauzei, a vând convingerea ca trebuie sa o ia de la capăt pentru a putea beneficia de drepturile conferite de legea 10/2001, deoarece a așteptat 7 ani ca Primarul M. Timișoara sa soluționeze favorabil notificarea sa si a obosit sa umble prin tribunale pentru a caută dreptatea. Apreciază că prima vină este a Primarului M. Timișoara, a comisiei care a analizat notificarea pe care a formulat-o, care a tergiversat soluționarea acesteia și care nu a respectat prevederile legii 10/2001. Prima instanța a soluționat cauza fără a cere avocatei care l-a reprezentat lămuriri cu privire la înscrisurile pe care le-a solicitat acesteia, deoarece judecătorul i-a pus în vedere avocatei sa prezinte înscrisuri necesare soluționării cauzei, iar a doua cerere de repunere pe rol a fost făcuta de avocata aleasa, in numele său. Judecătorul a judecat cauza fără să-i ceara vreo explicație avocatei referitor la solicitările ordonate de acesta si fără a exista la dosar alte cereri sau alte solicitări si fără a cere acordul său pentru a judeca in aceste condiții. Consideră ca este o greșeala deoarece cererea de repunere pe rol nu este o cerere de renunțare la judecata sau de retragere a contestației formulate. După părerea sa, prima instanța nu trebuia sa judece in asemenea condiții pana nu îl chema și pe contestator pentru a accepta judecarea cauzei. A mai precizat contestatorul că nu a avut cunoștința că la dosar nu este depusa nici o cerere către instanța in afara de cererea de repunere pe rol decât după pronunțarea hotărârii si când a avut acces la dosar pentru studiu. În cererea de recurs a invocat si acest motiv, dar nu l-a dezvoltat deoarece a considerat ca instanța va analiza si va cumula motivele invocate pentru rejudecarea cauzei. Nici când a solicitat revizuirea hotărârii de recurs nu au fost analizate toate motivele. Pentru aceste motive si pentru a evitarea denegării de dreptate in cazul său, a solicitat instanței sa îl ajute sa-și recapete drepturile, sa admită cererea sa de respingere a excepțiilor de procedura care pot fi invocate si sa soluționeze favorabil cauza. A susținut că în primul rând trebuie lămurită problema bunurilor naționalizate pentru care trebuie sa depună certificatul de calitate de moștenitor deoarece gradina nu este o suprafața de teren separata de apartament, ci este parte integranta a aceleiași cărți funciare. Tocmai de aceea a solicitat instanței sa tina cont de acest aspect pentru a îndrepta greșeala din decizia Tribunalului T., deoarece din CF rezulta clar si evident ca a fost naționalizat si apartamentul nr. 2 nu numai gradina. De asemenea, a mai solicitat instanței de revizuire să accepte să depună certificatul de calitate de moștenitor si pentru apartamentul nr. 2 si pentru teren. După părerea sa procesul trebuie continuat de unde a fost întrerupt prin decizia Tribunalului T.. Tocmai de aceea a solicitat instanței sa admită revizuirea hotărârilor date in cazul său, in vederea anularii acestora si rejudecarea cauzei.
Analizând contestația în anulare formulată, instanța reține următoarele:
Potrivit art.317 C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
De asemenea, potrivit art. art. 318 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În primul rând, cazurile de contestație în anulare prevăzute de art.318 C.pr.civ. se referă doar la hotărârile instanțelor de recurs, în timp ce prin Decizia civilă nr.449 din 21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_ împotriva căreia a fost formulată calea extraordinară de atac a fost respinsă tot o contestație în anulare, astfel încât este evident că în speță nu este incident textul de lege mai sus menționat.
În al doilea rând, motivele invocate de contestator în cererea sa privesc modul de soluționare de către curtea de apel a recursului declarat împotriva hotărârii tribunalului în dosarul_ și nu reprezintă motive de contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr.449 din 21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_ împotriva căreia a fost formulată calea extraordinară de atac.
Chiar dacă se analizează decizia civilă nr.449 din 21.03.2013 a Curții de Apel Timișoara din perspectiva art.317 C.pr.civ., se constată cu evidență că procedura de citare a contestatorului, pentru ziua când s-a judecat pricina, a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, la apelul nominal prezentându-se acesta personal, și că instanța a fost competentă să soluționeze cauza, în conformitate cu dispoz. art.319 alin.1 C.pr.civ.
Pentru considerentele arătate, instanța constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art.317 alin.1 pct.1 și nici ale art.318 C.p.civ., motiv pentru care va respinge contestația în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C. N. T. în contradictoriu cu intimata P. M. Timișoara – Direcția P. împotriva Deciziei civile nr.449 din 21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.
PREȘEDINTE, A.-M. N. | JUDECĂTOR, C. P. | JUDECĂTOR, L. L. |
GREFIER, M. S. L. |
Red. A-M.N./ 5.07.2013
Tehnored. M.S L.
2x-30.06.2013
Instanța de recurs- Curtea de Apel Timișoara, judecători Prof. Univ.Dr.L. B., M. G., A.-M. N.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 932/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-09-2013,... → |
|---|
