Cereri. Sentința nr. 1074/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 1074/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 808/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr.808

Ședința publică din 15 octombrie 2014

PREȘEDINTE: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuentul B. Z. I. împotriva sentinței civile nr.1074/09.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL TIMIȘOARA P. P., P. M. TIMIȘOARA și F. I., având ca obiect revizuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. R. pentru revizuentul recurent B. Z. I., lipsă fiind intimații Municipiul Timișoara prin P., P. M. Timișoara și F. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 08.10.2014 întâmpinarea formulată de intimații Municipiul Timișoara prin P. și P. M. Timișoara, din care un exemplar se înmânează reprezentantului revizuentului recurent, care învederează instanței că dovada calității sale de apărător ales se regăsește la fila 46 a dosarului Tribunalului T.. De asemenea, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat M. R., pentru revizuentul recurent B. Z. I., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., fără cheltuieli de judecată. Susține că tribunalul în mod greșit nu a cercetat fondul litigiului, a ignorat înscrisurile noi depuse la dosar (emise în perioada decembrie 2013 - ianuarie 2014) la care s-a făcut referire, deși sunt ulterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, astfel fiind incidente în cauză dispozițiile art.322 pct.5 C.pr.civ.

După pronunțare, la data de 16.10.2014 s-au depus la dosar prin registratura instanței, comunicate prin fax, concluziile scrise formulate de intimatul F. I., la care s-a anexat copia împuterniciri avocațiale date avocatului B. M. și chitanța reprezentând onorariul avocațial în sumă de 500 lei.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

P. sentința civilă nr.1074/09.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. Z. I. în contradictoriu cu intimații F. I., Municipiul Timișoara prin P. și P. M. Timișoara.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 1501/PI/07.05.2013, Tribunalul T. a respins cererea de repunere în termenul pentru formularea contestației și a admis excepția tardivității contestației împotriva dispoziției nr.2217/05.09.2006 emisă de P. M. Timișoara; a respins contestația formulată de reclamantul B. Z. I. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, prin P. și F. I..

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr.2217/05.09.2006 emisă de P. M. Timișoara a fost soluționată notificarea nr. 216/02.08.2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc O. B., prin care numiții F. I. și Bachant Josif-G. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, . Șoimos) nr. 8. înscris în CF 4654 Timișoara.

Analizând actele depuse s-a constatat că imobilul revendicat a fost proprietatea numitei T. A. la momentul trecerii în proprietatea statului, conform CF nr._ Timișoara, și că notificatorul F. I. are calitatea de persoană îndreptățită conform prevederilor art.3 al.1, lit.a și art.4 al.2 din Legea nr.10/2001.

P. urmare, s-a restituit în natură notificatorului F. I. . nr. top._/2 -_/1/3 în suprafață de 231 mp și . spre dezmembrare, cu nr. top._/2-_/1/2/a, în suprafață de 271 mp. Pentru suprafața de 428 mp, care nu poate fi restituită în natură, reprezentând diferența până la suprafața totală a parcelei expropriate de 930 mp, având nr.top._/2, s-a propus acordarea de despăgubiri conform art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește notificarea formulată de B. Z. I., s-a dispus respingerea acesteia reținându-se că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.

Dispoziția nr.2217/05.09.2006 a fost comunicată la adresa notificatorului Bachant Josif G. în data de 14.09.2006, așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosarul cauzei.

Totodată, dispoziția contestată a fost comunicată mandatarului reclamantului B. Z. I., Căpută M., confirmarea de primire fiind semnată de către soția acestuia la data de 14.09.2006.

Numitul Căpută M. a avut calitatea de mandatar al reclamantului B. Z. I., conform procurii speciale autentificată sub nr.633/07.08.2006 prin care reclamantul l-a împuternicit să facă toate demersurile legale în vederea restituirii în natură, sau, dacă va fi cazul, să obțină măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr.10/2001 pentru imobilul din litigiu, inclusiv să primească actele de procedură și să formuleze contestații pentru apărarea drepturilor și intereselor sale.

Susținerea reclamantului potrivit căreia comunicarea efectuată la adresa mandatarului Căpută M. este viciată, nu a fost reținută. Faptul că pârâtul F. I. a revocat mandatul acordat numitului Căpută M. prin declarația autentificată sub nr.1416/20.07.2006 este lipsit de relevanță, atâta timp cât mandatul acordat numitului Căpută M. de către reclamantul B. Z. I. nu a fost revocat.

Nu a fost reținută nici susținerea mandatarului reclamantului referitoare la faptul că o altă persoană decât soția sa a semnat confirmarea de primire, întrucât această împrejurare nu a fost dovedită.

Constatând, potrivit celor mai sus menționate, că decizia contestată a fost comunicată reclamantului B. Z. I. prin al său mandatar Căpută M. în data de 14.09.2006 și văzând că reclamantul nu a făcut dovada că a fost împiedicat să conteste dispoziția de o împrejurare mai presus de voința sa, în condițiile prevăzute de art.103 alin.1 C.pr.civ, tribunalul a dispus respingerea cererii de repunere în termenul de 30 zile pentru formularea contestației și a respins ca tardivă contestația.

P. decizia civilă nr. 1336/R/16.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamantul B. Z.-I. împotriva sentinței civile.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul B. Z.-I. pentru anularea dispoziției nr. 2217/5.09.2006 emisă de P. M. Timișoara în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel, reclamantul a susținut în continuare că nu a luat cunoștință despre această dispoziție decât în anul 2012, în urma demersurilor sale personale si ca nu poate fi luată în considerare comunicarea dispoziției făcută către mandatarul său Căpută M., întrucât mandatul acestuia nu era pentru dosarul administrativ nr.837 ci pentru dosarele nr. 785 și nr. 786, iar procura pe care același Căpută M. o avea din partea pârâtului F. I. fusese revocată anterior emiterii dispoziției.

Chiar dacă în procură sunt indicate doar dosarele nr. 785/2001 și nr. 786/2001, din aceeași procură rezultă că reclamantul B. Z.-I. l-a împuternicit pe Căpută M. să facă în numele său „toate demersurile necesare și legale în vederea restituirii în natură sau dacă va fi cazul, să obțină măsuri reparatorii prin echivalent, în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilele situate în Timișoara, ., .. 8 și .”; or, imobilul din .. 8 este cel ce face obiectul dosarului administrativ nr. 837/2001, imobilul în litigiu. De asemenea, prin procura respectivă, autentificată sub nr. 633/7.08.2006, reclamantul l-a împuternicit pe Căpută M. ca în numele său să primească și să îndeplinească orice act de procedură.

Mai mult, chiar reclamantul a afirmat prin acțiune că după moartea antecesorului său l-a împuternicit pe Căpută M. să continue procedurile administrative de restituire a imobilelor inițiate de B. I. G. prin notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul T. a formulat cerere de revizuire reclamantul B. Z. I., solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 2217/05.09.2006 și repunerea reclamantului în termenul de 30 zile pentru formularea contestației.

În motivare, revizuentul a arătat, în esență, că prin procura nr. 633/07.08.2006 l-a mandatat pe Căpută M. pentru imobilele din dosarele nr. 785 și nr. 786/L10/2001, iar nu și pentru imobilul situat în Timișoara, .), nr. 8, dosar nr. 837/L10/2001. Adresa nr. SC2013 -_/11.12.2013 confirmă că procura sp. nr. 633/07.08.2006 nu a fost depusă la dosarul nr. 837/L10/2001 privind imobilul situat în Timișoara, .), nr. 8. Adresa nr. SC2013 -_/11.12.2013 de la Mun. Timișoara - C. arhivă primită cu o copie după Referatul nr. SC2006 -_/24.08.2006, referitor imobilul situat în Timișoara, ., dos. 837/L10/2001, nu face nicio referire la dl. Căpută M. și nici la reclamant, deși a continuat în nume personal toate demersurile necesare pentru finalizarea dosarului nr. 837/L10/2001 după B. losif G. (bunic).

Revizuentul a arătat că înțelege să invoce drept înscrisuri noi adresele SC 2013-_/11.12.2013, SC 2013-_/11.12.2013 și SC 2013-_/ 21.12.2013 și procesul-verbal_/24.08.2006.

A arătat că aceste înscrisuri noi nu au fost cunoscute de el și nici de instanțele de judecată care s-au pronunțat, au forța probantă prin ele însele, au existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere revizuită și nu au putut fi invocate în proces pentru că au fost reținute de partea potrivnică, mai precis de factorii de decizie din cadrul Primăriei M. Timișoara.

În drept au fost invocate prevederile art. 322, pct. 5 C. pr.civ.

Deliberând asupra cererii de revizuire, tribunalul a apreciat că înscrisurile invocate de către revizuent nu întrunesc condiția înscrisurilor noi, doveditoare, prevăzută de art. 322 pct. 5 C.pr.civ.

Astfel, pentru a putea fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C.pr.civ., înscrisurile invocate trebuie să fi existat la data pronunțării hotărârii atacate prin revizuire și să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Or, trei din cele patru înscrisuri pretins noi, respectiv adresele SC 2013-_/11.12.2013, SC 2013-_/11.12.2013 și SC 2013-_/21.12.2013 ale Primăriei M. Timișoara au fost emise ulterior pronunțării hotărârii supuse revizuirii.

Pe de altă parte, revizuentul nu a făcut dovada unor împrejurări mai presus de voința sa în imposibilitatea obținerii relațiilor de la Primăria M. Timișoara, invocatul refuz de comunicare a acestora putând fi atacat în contencios administrativ.

Cât privește procesul-verbal nr._/24.08.2006 al ședinței Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, nici acesta nu întrunește criteriile necesare pentru a fi considerat înscris doveditor nou, conform art. 322 pct. 5 C.pr.civ., câtă vreme nici în privința sa revizuentul nu a dovedit imposibilitatea absolută de obținere; revizuentul nu a făcut dovada conduitei obstrucționiste a părților adverse sau a împrejurărilor mai presus de voința sa care au împiedicat înfățișarea înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, neprobând decât demersurile efectuate în vederea obținerii acestui înscris ulterior soluționării procesului de fond, conform adresei depuse la fila 13. Mai mult, înscrisul invocat nu constată o situație diferită de cea reținută de instanță, astfel încât nu se poate aprecia că acest înscris, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi condus la o altă soluție pe fond decât cea adoptată.

Împotriva sentinței a declarat recurs revizuentul, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea ei cu consecința trimiterii spre rejudecarea cererii de revizuire la aceeași instanță.

În motivare a invocat că din înscrisurile noi în posesia cărora a intrat ulterior soluționării cauzei, chiar Primăria Timișoara a recunoscut că numitul Căpută M. nu a avut calitatea de mandatar al revizuentului în baza procurii autentificate sub nr.633/07.08.2006.

A învederat că la baza prezentei cereri stă recunoașterea pârâtului care, prin adresa nr.SC2013-_/11.12.2013, a confirmat că procura autentificată sus-menționată a fost depusă de Căpută M. doar în dosarele nr.785/L10/2001 și nr.786/L10/2001 și nu în dosarul nr.837/L10/2011 vizând imobilul din Timișoara, ..8.

A făcut referiri la fondul pricinii, învederând că, deși personal a continuat demersurile pe care defunctul său bunic le-a efectuat în baza Legii nr.10/2001, împrejurare cunoscută de persoana notificată, nu a fost invitat să participe la ședința Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 din 24.08.2006 și nu i-a fost comunicată dispoziția.

A făcut referire la demersurile personale efectuate la atitudinea pârâtului F. I. și la litigii anterioare vizând imobilul din Timișoara, ..

În drept a invocat dispozițiile art.3041 C.pr.civ., art.312 al.3, 61 C.pr.civ.

Pe cale de întâmpinare, intimații Municipiul Timișoara prin P. și P. M. Timișoara au solicitat respingerea recursului.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.3041 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, pusă la îndemâna părții care tinde să obțină schimbarea unei hotărâri de către instanța care a pronunțat-o.

Dată fiind această natură a căii de atac, dispozițiile ce o reglementează sunt de strictă aplicare și interpretare, neputând fi extinse la alte situații, neavute în vedere de legiuitor.

În temeiul art.322 pct.5 C.pr.civ. (invocat de revizuentul recurent) se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (situație invocată în cauză de revizuent).

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de aceasta normă și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite, cumulativ următoarele condiții:

- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

- înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Raportat la aceste considerente, în mod legal a reținut prima instanță că înscrisurile invocate de revizuent nu au natura unor înscrisuri noi, de natură a atrage incidența dispozițiilor art.322 al.1 pct.5 C.pr.civ.

Astfel, hotărârea a cărei schimbare s-a cerut pe calea revizuirii (nr.1501/PI a Tribunalului T.) a fost pronunțată la 07.05.2013, astfel că adresele SC2013-_/11.12.2013 emisă de Municipiul Timișoara – Direcția clădiri, terenuri și dotări diverse, SC2013-_/11.12.2013 emisă de Municipiul Timișoara și SC2013-_/21.12.2013 emisă de P. M. Timișoara – Serviciul juridic sunt ulterioare datei la care hotărârea supusă revizuirii a fost pronunțată, ele neexistând la acea dată.

Pe de altă parte, prin aceste adrese se răspunde unor solicitări ale revizuentului, acesta nefăcând dovada că ar fi fost împiedicat de atitudinea culpabilă a instituției căreia i s-a adresat ori de vreo împrejurare mai presus de voința sa să obțină informațiile astfel solicitate.

La fel, nici procesul verbal nr._ al ședinței Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 din data de 24.08.2006 nu se constituie în act nou în sensul art.322 pct.5 C.pr.civ.

Astfel, chiar dacă acesta este anterior sentinței a cărei revizuire se cere, revizuentul nu a făcut dovada imposibilității obținerii acestui înscris pe parcursul soluționării fondului litigiului.

Dimpotrivă, procesul verbal se și regăsește în dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara (filele 45-48), dosar în care a fost pronunțată decizia civilă nr.1336/R/16.10.2013 prin care a fost respins recursul declarat de reclamantul revizuent în prezenta cauză împotriva sentinței contestată în prezenta cerere de revizuire, înscrisul fiind depus la dosar de chiar partea potrivnică, respectiv P. M. Timișoara.

Pe calea prezentului recurs, revizuentul face referire la o . acte pe care, de asemenea, le consideră ca fiind relevante prin prisma dispozițiilor art.322 pct.5 C.pr.civ.

Instanța nu va examina aceste acte, câtă vreme ele nu au fost invocate și supuse analizei în primă instanță, referirile la aceste înscrisuri având caracterul unor cereri noi ce nu pot fi examinate direct în recurs.

Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea susținerilor recurentului vizând fondul litigiului, în baza dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304, 3041 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de revizuentul B. Z. I. împotriva sentinței civile nr.1074/09.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuentul B. Z. I. împotriva sentinței civile nr.1074/09.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

F. Ș. G. O. RUJIȚA R.

Grefier,

M. M.

Red.FȘ/23.10.2014

Tehnored.MM/2 ex/12.11.2014

Instanță fond: Tribunalul T. – jud.M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1074/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA