Expropriere. Hotărâre din 16-10-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 142/2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARAoperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.142/A
Ședința publică din 16 octombrie 2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul M. R. I. M. împotriva sentinței civile nr. 1154/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul-apelant avocat A. M. și pentru pârâtul-intimat, avocat C. C..
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. E. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantele părților declară că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe cererea de apel:
Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței de fond și, pe cale de consecință se solicită admiterea cererii de chemare în judecată privind constatatrea acordului de voință cu privire la plata sumei de_ lei cu titlu de despăgubire pentru terenul identificat. Se solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în concluziile sale, reprezentantul reclamantei arată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor tranzitorii ale art. 31 din Legea nr. 255/2010, text care stipulează imperativ că este considerată valabilă orice documentație de evaluare ca fiind valabilă, documentație realizată anterior intrării în vigoare a acestei Legi nr. 255/2010. Sub acest aspect, se susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea principiului neretroactivității civile, principiu consacrat constituțional. Față se acest text de lege, evaluarea realizată prin Hotărârea nr. 1230/2010 nu poate fi modificată ulterior prin H.G. nr. 499/2011. Susținerea instanței de fond că în această procedură instanța nu poate lua act de acordul extrajudiciar al părților, se apreciază că este nefondată, având în vedere că în întreaga procedură a exproprierii se are de a face cu două raporturi juridice, respectiv un raport juridic de drept privat care reprezintă determinarea cuantumului despăgubirilor, trebuind ca instanța să-i confere toate efectele sale indiferent în ce fază acest raport juridic a luat naștere - faza administrativă/faza jurisdicțională. Acest raport juridic vizează aspectele legate de stabilirea utilității publice și a transferului silit al dreptului de proprietate.
În concluzie, instanța poate lua act de acordul extrajudiciar intervenit înte părți, astfel solicitându-se a se constata că a intervenit o convenție irevocabilă cu privire la despăgubiri.
Se solicită acordarea cheltuielilor de judecată și a se avea în vedere înscrisurile depuse la dosar din care rezultă modul de afișare a ofertei cu privire la despăgubiri, cererea depusă în teremen, astfel că se apreciază că s-a întâlnit oferta cu acceptarea.
S-a depus și practică a Curții de A. Timișoara, definitivă și irevocabilă.
Reprezentanta pârâtului-intimat solicită instanței respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacată, să se constate că instanța de fond nu a încălcat dispozțiile art. 31 din L. nr. 255/2010, făcând însă aplicarea dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 255/2010 în care se reține că în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare se aplică legea nouă. În situația dată, terenul în speță se afla în proprietatea reclamantului în momentul apariției legii noi. Față de această situație de aplicau dispozițiile legii noi care a prevăzut ca înainte de emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirii întocmirea unui nou raport de avaluare care a stat la baza modificării H.G. 1232/2010 prin H.G. 492/2011.
Cu privire la acordul de voință invocat de reclamant, față de temeiul de drept menționat de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată, un acord de voință poate să fie constatat doar în fața instanței de judecată, potrivit ar. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994. Dacă acest acord de voință nu se poate realiza, cuantumul despăgubirilor se stabilește de către instanță. Un acord de voință extrajudiciar ar trebui să fie constatat de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara solicită respingerea apelului declarat întrucât în mod corect instanța de fond a pronunțat soluția în cauză, invalidând acordul de voință extrajudiciar invocat de reclamantul-apelant, întrucât lipsește procesul verbal prin care să fie consemnată întâlnirea cererii cu oferta.
C.
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. – Secția I Civilă sub nr._ /31.10.2013, reclamantul M. R. I. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. – Compania Națională De Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 73.248 lei cu titlu de despăgubire, pentru terenul proprietatea înscrisă în CF nr._ nr. cad._ Belinț și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 73.248 lei, cu titlu de despăgubire pentru terenul care formează obiectul exproprierii și, pe cale de consecință să anuleze Procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 13/21.09.2011 precum și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13/21.09.2011, în ceea ce privește cuantumului despăgubirii.
În motivarea cererii, reclamantul a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că prinprin Hotărârea Guvernului nr.1232 din 6 decembrie 2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj D.”, expropriator fiind S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
S-a arătat că prin Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern a fost stabilit amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj D.”, iar prin dispozițiile art. 3 din același act normativ s-a alocat suma de_ lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor care au format obiectul exproprierii.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a precizat că terenul proprietatea sa în suprafața de 3917 mp din întreaga suprafața de_ mp înscris inițial în CF nr._ Belint, ulterior ca urmare a documentației de dezlipire în vederea exproprierii, CF nr._ nr. cad._ Belinț, a format obiectul exproprierii.
Formalitățile de publicitate prevăzute de lege au fost efectuate prin afișare la sediul Consiliului Local Belint a listei imobilelor propuse spre expropriere, cuprinzând datele de identificare a acestora, respectiv numărul cadastral și numele persoanei identificate ca proprietar, stabilite pe baza documentației cadastral juridice avizate de OCPI T., respectiv județul, localitatea, indicatorul cadastral, suprafața în mp și numele proprietarului, a anunțului conform căruia titularii dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale au dreptul ca, în termen de 10 zile de la data afișării tabelelor, să depună cererea prevăzută de lege și actele ce fac dovada dreptului de proprietate sau altor drepturi reale și a ofertelor de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatorii autorizați.
S-a învederat că sumele oferite cu titlu de despăgubiri pe care proprietarii afectați de proiectul Autostrada Lugoj - D. au fost invitați sa le accepte au fost determinate pe baza Raportului de Evaluare realizat de experții evaluatori B. G. și Bojinca M., luând în considerare valoarea de 17 lei/mp.
Reclamantul a precizat că, în termen legal, a formulat cerere de acordare a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 255/2010 care totalizau suma de 73.248 lei, subliniind că oferta expropriatorului de despăgubire cu suma de 73.248 lei, pe care a acceptat-o, în opinia sa, se constituie drept o ofertă urmată de acceptare care reprezintă perfectarea unui acord irevocabil al părților asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire pentru terenul afectat exproprierii și care nu mai poate fi modificat unilateral de către expropriator.
S-a mai arătat că astfel caracterul convențional al acordului părților cu privire la cuantumul despăgubirii rezultă în mod implicit din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994 la care cele ale art. 22 aliniat 3 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, și care se referă la tranzacția sau învoiala părților.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că între părți a intervenit o convenție irevocabila cu privire la cuantumul despăgubirilor, întrucât voința autorului ofertei de a se considera legat juridic în caz de acceptare și care rezultă în mod indubitabil din oferta de despăgubire afișată la sediul Consiliului Local Belint a fost urmată de acceptarea pură și simplă exprimată de către subsemnatul prin cererea de acordare a despăgubirilor.
Așadar, în opinia reclamantului, în speță, a intervenit un acord între expropriatorul pârât și acesta (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) încă de la data de 26.01.2011, dată la care s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire. Aspectul că la acea dată era intrată în vigoare Legea nr. 255/2010 nu prezintă, în opinia acestuia, nici o relevanță juridică în ceea ce privește înțelegerea intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul expropriat.
În susținerea tezei sale, reclamantul a arătat faptul că însăși legea nouă, în versiunea în vigoare la data formării acordului, și chiar la data introducerii prezentei acțiuni, statua la art. 31 din legea nr. 255/2010 următoarele: „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă". Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial nu poate avea nici o relevanță juridică pentru proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial.
În acest context juridic, reclamantul a considerat că, prin Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr.492/11.05.2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1232/2010 a fost diminuată, nelegal și abuziv, valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de la suma inițiala de 17 lei/mp la suma de 0,93 lei/mp.
S-a subliniat că sumele stabilite prin H.G. nr.492/11.05.2011, prin care s-a făcut o noua evaluare, în opinia reclamantului, încalcă atât norma tranzitorie prevăzută de art. 31 din Legea nr.255/2010, în forma avută la data intrării în vigoare a legii (care considera valabilă orice documentație de evaluare realizata anterior intrării în vigoare a legii), cât și principiul neretroactivității legii civile în raport de care, procedura de expropriere (notificarea intenției de expropriere, emiterea deciziei de expropriere, stabilirea despăgubirilor) prevăzute de Legea nr. 255/2010 trebuie să se aplice numai exproprierilor care se realizează după . acestei legi.
Reclamantul a mai arătat că independent de împrejurarea că valoarea de cea 0,93 lei/mp determinată prin Anexa nr.2 la H.G. nr.492/2011 este derizorie și se circumscrie unei adevărate „naționalizări", precizând că, între părți există deja o convenție valabilă în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, diminuarea valorică menționată a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin.3 din Legea nr. 255/2010, dispoziții care stipulează că în circumstanțe excepționale și temeinic motivate, se poate efectua numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.
Totodată, reclamantul a arătat că stabilirea unei despăgubiri derizorii pentru terenul proprietatea sa care a format obiectul exproprierii constituie o încălcare gravă a dreptului său de proprietate și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 555 cod civil și art. 1 alin. 2 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
La data de 13.12.2013, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind, în principal inadmisibilă, raportat la temeiul de drept invocat și în subsidiar ca neîntemeiata, pentru următoarele motive:
În fapt, Guvernul României, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicata și al art. 4 alin. 1) din Legea nr. 198/2004, privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local a adoptat Hotărârea nr. 1.232/06.12.2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate private, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj - D.".
P. H.G. nr. 1.232/06.12.2010, intrata în vigoare la 16.12.2010, odată cu publicarea în M. Of. nr. 842/16.12.2010, s-a aprobat suma globala estimata de_ lei, reprezentând despăgubire pentru expropriere. Aceasta suma globala a despăgubirilor a fost alocata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație conform legilor bugetare anuale.
Pârâtul a învederat că ulterior emiterii H.G. nr. 1.232/06.12.2010, Parlamentul României a adoptat, la data de 14.12.2010, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesara realizării unor obiective de interes național, județean și local, lege publicata în M. Of. nr. 3553 la data de 20.12.2010.
S-a mai subliniat că Legea nr. 255/2010 a abrogat Legea nr. 198/2004, prin art.35 lit. c). La data de 19 ianuarie 2011, Guvernul României a adoptat Hotarârea nr. 53 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, Hotărâre publicata în M. Of. nr. 354 din 01.02.2011.
Potrivit art. 32 din Legea nr. 255/2010 „În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplica prevederile prezentei legi."
După apariția H.G. nr. 1232/2010, expropriatorul, conform art. 5 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 255/2010, a afișat la Consiliul Local Belint, Planul cu amplasamentului lucrării de utilitate publica - Anexa 1 la HG. nr. 1232/2010 și a Tabelului cuprinzând imobilele supuse exproprierii — Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010. În același timp, s-a adus la cunoștința publica și tabelul cuprinzând propunerile de despăgubiri pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați, în baza Legii nr. 198/2004.
În acest sens, pârâtul a arătat că H.G nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterioara modificărilor survenite, prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globala a despăgubirilor, în cuantum de 159.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-D."(art. 3 din H.G. nr1232/2010).
Astfel, trebuie reținut faptul ca valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 și H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ.
S-a concluzionat că singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011 care prin modificarea H.G. 1232/2010 a devenit și anexa 2 la H.G. 1232/2012.
Pe cale de excepție pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamantului întrucât acesta a solicitat instanței sa constate existenta unui acord de voința intervenit între reclamant și pârât însă fără a face dovada calității procesuale active a acestuia. În opinia pârâtului sunt încălcate dispozițiile art. 36 din codul de procedura civilă față de faptul ca reclamantul nu a făcut dovada existentei identității intre acesta și cel care este titularul dreptului din raportul juridic litigios.
Pârâtul a arătat că în mod corect, pârâtul a solicitat instanței să constate că nu exista identitate între persoana reclamantului M. R. M. și persoana supusă exproprierii identificata de expropriator potrivit documentației cadastral juridice ca fiind M. I. C..
În situația în care reclamantul nu va face dovada calității procesuale active pârâtul a solicitat admiterea excepției invocate și în baza art. 40 alin. 1 din codul de procedură civilă și respingerea acțiunii ca fiind făcută persoana fără calitate.
Tot pe cale de excepție, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă raportat la temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea cererii, respectiv art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994.
În acest sens, pârâtul a arătat instanței că solicitarea reclamantului de a obliga pârâtul la plata despăgubirii stabilite inițial, motivat de faptul ca asupra acestei sume acesta și-a dat acordul, excede temeiului de drept în baza căruia și-a întemeiat acțiunea, respectiv dispozițiile speciale ale Legii nr. 255/2010.
Se mai susține că în ceea ce privește constatarea de către instanța a unei învoieli a părților, aceasta poate face numai în condițiile limitative prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; dispozițiile acestui articol fiind singurele din cadrul dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, ce se refera la o învoiala a părților, soluționarea de către instanță a acțiunii prevăzute Ia art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 făcându-se prin raportare la opozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel s-a subliniat că, condițiile limitative referitoare la constatarea de către instanța a învoielii părților sunt prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 potrivit căruia în cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoiala și va pronunța o hotărâre definitiva.
Or, din cuprinsul acțiunii rezultă, în opinia pârâtului, că reclamantul solicita constatarea unui acord anterior de voință ce a luat naștere intre acesta și pârât prin acceptarea valorilor inițiale de despăgubire, stabilite în baza Legii nr. 198/2004 și H.G. nr. 1232/2010, în forma anterioara modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011 și respectiv obligarea pârât ului la executarea obligației de plata ce rezulta din acest acord de voința.
P. urmare dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 invocate ca și temei de drept de către reclamant stipulează, în mod expres, faptul ca instanța de judecata poate lua act doar de învoiala părților manifestata în față acesteia, nu și de o eventuala învoiala născuta anterior, așa cum a solicitat reclamantul.
În aceste condiții, pârâtul a solicitat instanței de judecata să constate faptul că obiectul acțiunii reclamantului prin care solicita instanței obligarea pârâtului la plata despăgubirilor inițiale, motivat de manifestarea acordului sau cu privire la aceste despăgubiri, excede temeiul de drept pe care și-a întemeiat acțiunea, respectiv dispozițiile Legii speciale nr. 255/2010 și să respingă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului.
În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia ea fiind admisibila acțiunea reclamantului întemeiata pe dispozițiile art. 22 din Legea 255/2010 raportat la dispozițiile art. 24 alin. l din Legea 33/1994, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiata pentru următoarele având în vedere că valoarea de despăgubire de 73.248 lei la care face referire reclamantul, nu a fost consfințită de părți printr-un acord de voința astfel cum în mod nereal afirma acesta.
Față de temeiul de drept invocat de reclamant Legea 255/2010 și Legea 33/1994, constatarea de către instanța a unui acord de voința, nu se poate realiza decât în condițiile limitativ prevăzute de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994: „În cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă”.
Norma legală specială, fiind derogatorie de la dreptul comun, se aplica în toate cazurile ce intra sub incidența acesteia, cu prioritate față de normele generale, potrivit cărora instanța de judecată poate constata și un acord de voință ce ar fi intervenit anterior intre părți. Instanța va întreba părțile daca se învoiesc cu privire la expropriere și cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Din aceste dispoziții legale rezultă, în opinia pârâtului, ca instanța de judecata poate să ia act doar de învoiala părților ce se formează în fața ei. Or, din cuprinsul acțiunii, pârâtul a înțeles că reclamantul solicita constatarea unui acord anterior de voința ce a luat naștere între acesta și pârât prin acceptarea valorilor inițiale de despăgubire, stabilite în baza Legii nr. 98/2004 și H.G. nr. 1232/2010, în forma anterioara modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011 și respectiv obligarea pârât ului la executarea obligației de plata ce rezultă din acest acord de voința.
Valorile inițiale de despăgubire afișate de către expropriator la Consiliul local Belint reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire ce nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ.
În acest sens, este de reținut faptul ca H.G. nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterioara edificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o sumă globală a despăgubirilor, în cuantum de 159.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-D."(art. 3 „H.G. nr. 1232/2010).
S-a subiniat că singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noii legi. Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 98/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2410, în forma modificata și completata de H.G. nr. 492/2011. Atâta timp cât H.G. nr. 492/2011, care a modificat H.G. nr. 1232/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, este în vigoare, (reclamantul neinvocând excepția de nelegalitate a actului legislativ) c-a concluzionat că singurele valori consacrate legislativ sunt cele cuprinse în anexa 2 la H. G. nr. [232/2010, anexa introdusa prin H.G. nr. 492/2011.
P. sentința civilă nr. 1154/14 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. - Secția Civilă, în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. R. I. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în fapt, pentru realizarea obiectivului de interes național constând în autostrada Lugoj – D., în baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13/21.09.2011 emisa de pârâtă, urmare a exproprierii din patrimoniul reclamantului a terenului situat în ., înscris în CF nr._ nr. cad._, în suprafața de 3917 mp, s-a stabilit o despăgubire în suma de 4183 lei.
În materia garantării dreptului de proprietate privata, art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire.
S-a reținut că în plan procesual, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol urmând a se soluționa potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea 33/1994, s-a reținut că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.
Prima instanță a reținut că reclamantul contestă suma oferită ca despăgubire prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor, fără a se prevala însă de procedura specială de evaluare stabilita de lege, ci exclusiv de un susținut acord de voință ce ar fi intervenit între părți, pe parcursul derulării procedurii de expropriere, cu privire la despăgubirea stabilită în baza evaluării inițiale.
Instanța a mai reținut că nu va putea acorda despăgubiri în cuantumul ce ar rezulta din evaluarea inițială, întrucât acesta a fost stabilit în baza H.G. nr. 1.232/2010, modificata însă prin H.G. nr. 492/11.05.2011.
Pe de alta parte, s-a precizat că nu se poate admite, în aceasta materie cu caracter special, posibilitatea stabilirii în baza acordului de voința (solo consensu), fără respectarea formei prevăzuta ad validitatem de legea specială pentru constatarea unui atare consens (procesul-verbal încheiat între reclamant și Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 care sa constate acceptarea ofertei de expropriere de către reclamant).
Daca s-ar proceda la validarea unui astfel de acord, s-a evidențiat că s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor H.G. nr. 492/11.05.2011 care a modificat cuantumul despăgubirilor și a determinat reluarea procedurii de expropriere prin raportare la aceste valori.
Prima instanță a concluzionat că actul normativ menționat era obligatoriu pentru expropriator și este obligatoriu și pentru instanța atâta vreme cât el nu a fost desființat pe calea contenciosului administrativ, cadru în care s-ar putea susține caracterul nelegal al actului administrativ cu caracter normativ în raport de prevederile art. 31 din legea nr. 255/2010, potrivit căruia: „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă".
În procedura stabilirii despăgubirii pe cale judiciară, instanța de fond a reținut că singurele criterii de aplicat sunt cele prevăzute de art.24-27 din Legea nr.33/1994, la care art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 face trimitere în mod expres.
Astfel, potrivit dispozițiilor exprese și nesusceptibile de interpretare ale legii speciale, în cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă.
Per a contario, instanța a reținut că nu poate valida un acord de voința extrajudiciar (mai precis o achiesare a părții la o evaluare inițială, neconfirmată legislativ).
S-a reținut că în condițiile de exigenta ale art. 25, în absenta acordului exprimat în față instanței, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, procedura cu caracter obligatoriu de care reclamant nu a înțeles să se prevaleze în prezentul cadru procesual.
De asemenea, s-a reținut că reclamantul nu poate proclama încălcarea garanțiilor de care se bucura dreptul de proprietate privata întrucât procedura specială instituita de lege oferă și garanția stabilirii unei despăgubiri juste în sensul art. 44 din Constituție și al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, în condițiile în care, potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța fiind obligați a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale evocate, instanța de fond a respins în tot acțiunea formulată.
Împotriva hotărârii primei instanțe, reclamantul M. R. I. M. a declarat apel în termen legal, la data de25.06.2014, solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată înscris, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reiterând obiectul concret dedus judecății, reclamantul a susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 255/2010, care, în opinia sa, urmează să se aplice și trebuie să se aplice numai exproprierilor care se realizează după . acestei legi.
S-a criticat și argumentul primei instanțe potrivit cu care nu poate valida un acord de voință extrajudiciar, contrar dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, susținând că doctrina și practica judiciară în materie a statuat că înțelegerea dintre părți poate intervenii în orice etapă, atât pentru expropriator, cât și pentru cuantumul despăgubirii.
În opinia reclamantului, caracterul convențional al acordului părților cu privire la cuantumul despăgubirii rezultă în mod implicit din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994 la care cele ale art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, și care se referă la tranzacția sau învoiala părților. S-a arătat că între părți a intervenit o convenție irevocabila cu privire la cuantumul despăgubirilor întrucât voința autorului ofertei de a se considera legat juridic în caz de acceptare și care rezultă în mod indubitabil din oferta de despăgubire afișată la sediul Consiliului Local Belint, a fost urmată de acceptarea pură și simplă exprimată de către reclamant prin Cerearea de acordare a despăgubirilor.
În acest context juridic, reclamantul-apelant a arătat că prin Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 492/11.05.2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1232/2010 a fost diminuată, nelegal și abuziv, valoarea despăgubirilor pentru terenul expropiat de la suma inițiala de 17 lei/mp la suma de 0,93 lei/mp.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele c.pr.civ., art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 31 din Legea nr. 255/2010.
P. întâmpinarea depusă în termen legal la data de 13 august 2014 pârâtul S. R., reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București, a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 1154/14.05.2014 care, în opina sa, a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor legale incidente, respectiv a H.G. nr. 1232/2010, coroborat cu Legea nr. 255/2010 ( ce a abrogat Legea nr. 198/2004), care, în al său art. 35 arată în mod expres că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”.
Se susține și subliniază că valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 și H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ.
Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute ., sunt valorile stabilite potrivit noi legii. Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011 care prin modificarea H.G. 1232/2010 a devenit și anexa 2 la H.G. 1232/2012.
Pârâtul—intimat arată că valorile de despăgubire, aferente fiecărui imobil supus exproprierii, obținute în urma reevaluării, au stat la baza emiterii H.G. nr. 492/2011 și sunt conținute în anexa 2 la H.G. nr. 1.232/2010 modificată. După apariția H.G. nr. 492/11.05.2011, expropriatorul a notificat, în baza art. 8 din Legea 255/2010, fiecare expropriat în parte, despre intenția de expropriere și despre valoarea de despăgubire cuprînsă în anexa 2 la H.G. nr. 492/2011.
La data de 16.08.2011, expropriatorul a emis Decizia de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării "Autostrada Lugoj-D.". Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din proprietatea privata a reclamantului în proprietatea publica a Statului a operat de drept la data de 16.08.2011.
Pârâtul mai arată că prin Decizia Directorului General al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA nr. 1204/26.08.2011, a fost numită, potrivit art. 18 din Legea nr. 255/2010 și art. 14 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, Comisia de analiza a cererilor depuse în baza H.G. nr. 492/2011, de titularii de drepturi reale asupra imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Lugoj - D." - teritoriul administrativ al comunei Belint.
Comisia întrunită la sediul Consiliului local Belint, la data de 21.09.2011, a încheiat Procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 21.09.2011, prin care s-a constatat că, privitor la terenul situat în localitatea Belint, jud. T., având numărul cadastral dupa dezmembrare_, în suprafața de 3.917 mp, nu a fost depusă cerere de acordare a despăgubirilor, în baza Legii nr. 255/2010 și H.G. nr. 492/2011.
Totodată, Comisia, în urma analizei documentației cadastral-juridice privitoare la imobilul mai sus identificat, a constatat ca titularul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat este M. I. C..
Având în vedere ca pentru acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr. 255/2010 și H.G. nr. 492/11.05.2011 care modifica H.G. nr. 1.232/06.12.2010, nu a fost depusă cerere de către titularul dreptului de proprietate, Comisia a dispus, conform Legii nr. 255/2010, consemnarea sumei de 4.183 lei, reprezentând despăgubirile datorate pentru exproprierea terenului în suprafața de 3.917 mp, proprietatea domnului M. I. C., într-un cont deschis pe numele acestuia la C.E.C. Bank., sens în care a incheiat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 21.09.2011.
Pârâtul subliniază că la momentul apartiei legii noi, imobilele aflate pe culoarul de expropriere se aflau în proprietatea persoanele ce urmau a fi expropriate.
Atâta timp cat exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.
În vederea aplicării legii noi, expropriatorul, în baza art. 11 alin. (7), (8) și (9) din Legea 255/2011, a întocmit un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare imobil în parte, pe fiecare categorie de folosință.
Astfel, dispozițiile normative de mai sus au impus expropriatorului necesitatea efectuării unor noi evaluări a terenurilor afectate de aceasta lucrare de utilitate publică, conform actualei reglementari.
D. urmare, pârâtul-intimat a concluzionat că s-a intocmit un nou raport de evaluare care la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de reclamant, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, C. constată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României, revizuită, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția Menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. I din acest act normativ legiuitorul statuând că "Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească". Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. I din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între:exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (C.E.D.O., Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții c. Regatului Unit). Din dispozițiile legale menționate rezultă cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat.
P. demersul judiciar de față, reclamantul M. R. I. M. a solicitat să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 73.248 lei cu titlu de despăgubire, pentru terenul proprietatea sa înscris în CF nr._ nr. cad._ Belinț și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 73.248 lei, cu titlu de despăgubire pentru terenul care formează obiectul exproprierii și, pe cale de consecință să anuleze Procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 13/21.09.2011 precum și a Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13/21.09.2011, în ceea ce privește cuantumului despăgubirii.
C. reține că reclamantul M. R. I. M. a fost proprietarul terenului de 3917 m2 (din totalul de_ m2 înscris în CF_ Belinț) supus exproprierii, procedura de expropriere fiind declanșată sub imperiul H.G. nr. 1232/06.12.2010.
Reține că acesta a precizat că prin Anexa I la Hotărârea nr. 1232/2010 a fost stabilit amplasamentul și a fost alocată suma de 156.000 lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate a căror imobile urmau să fie expropriate, iar Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1232/2010 cuprinde tabelul cu imobilele supuse exproprierii conform procesului verbal anexat, iar la data de 06 ianuarie 2011 au fost declanșate procedurile de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010.
Reclamantul mai subliniază că, de bună credință, a acceptat la acel moment ca pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 17 lei/m2, formulând în termen legal cerere pentru acordarea despăgubirilor totale de 73.248 lei pentru cei trei 3917 m pentru terenul expropriat.
Pornind de la obiectul concret dedus judecății, C. reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în deplină concordanță cu dispozițiile legale incidente în materie.
Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 53 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, Hotărâre publicata în M. Of. nr. 354 din 01.02.2011. Potrivit art. 32 din Legea nr. 255/2010 ,,În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplica prevederile prezentei legi”.
Se mai reține că după apariția H.G. nr. 1232/2010, expropriatorul, conform art. 5 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 255/2010, a afișat la Consiliul local Lugoj Planul cu amplasamentului lucrării de utilitate publica - Anexa 1 la H.G. nr. 1232/2010 și Tabelului cuprinzând imobilele supuse exproprierii - Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010. În același timp, s-a adus la cunoștința publică și tabelul cuprinzând propunerile de despăgubiri pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați, în baza Legii nr. 198/2004.
Este reală susținerea pârâtului potrivit cu care H.G nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoi-D.” ( art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).
Astfel, C. reține că valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 și H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ. Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011.
D. urmare, se reține că s-a întocmit un nou raport de evaluare care la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
Valorile de despăgubire aferente fiecărui imobil supus exproprierii, obținute în urma reevaluării, au stat la baza emiterii H.G. nr. 492/2011 și sunt conținute în anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010.
Dupa apariția H.G. nr. 492/11.05.2011, expropriatorul a notificat, în baza art. 8 din Legea 255/2010. fiecare expropriat în parte, despre intenția de expropriere și despre valoarea de despăgubire cuprînsă în anexa 2 la H.G. nr. 492/2011.
La data de 16.08.2011, expropriatorul a emis Decizia de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „Autostrada Lugoj-D.". Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din proprietatea privata a reclamanților în proprietatea publică a Statului a operat de drept la data de 16.08.2011.
După ce Comisia de analiză a cererilor depuse în baza H.G. nr. 492/2011, de titularii de drepturi reale asupra imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.” a încheiat procesele verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 63/15.09.2011 și a emis Hotărârea nr. 63/15.09.2011 de stabilire a despăgubirilor, a dispus - conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010, consemnarea sumelor aferente imobilului expropriat într-un cont deschis pe numele reclamantului la CEC Bank.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate."
Potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii."
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994 „ În cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă.”
În ceea ce privește constatarea de către instanța a unei învoieli a părtilor, aceasta se poate face numai în condițiile limitative prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; dispozițiile acestui articol fiind singurele din cadrul art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, ce se refera la o învoiala a părtilor.
În raport de aceste dispoziții legale, rezultă fără dubiu că instanța nu poate lua act de un acord al părților, născut anterior, ci doar de o învoială a părților manifestată în fața instanței ( art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, redate mai sus).
De asemenea, C. mai constată că nu poate fi reținut un acord de voință cu privire la despăgubirile inițiale, nefiind respectată și îndeplinită procedura prevăzută expres de art. 18 din Legea nr. 255/2010, privind încheierea unui proces verbal semnat de membrii Comisiei și de expropriat.
Astfel fijnd, C. reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, raportat la dispozițiile H.G. nr. 1232/2010 modificată ulterior prin H.G. nr. 492/2011 și Legea nr. 255/2010, în condițiile în care H.G. nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterioară modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o sumă globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 lei, pentru toate imobilele ce constituiau amplasamentul lucrării de utilitate publică „ autostrada Lugoj D.” ( art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).
Singurele valori individuale ale despăgubirilor, care au fost prevăzute printr-un act normativ sunt valorile stabilite potrivit legii noi, Legea nr. 255/2010 care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1232/2010, în forma modificată și completată de H.G. nr. 492/2011.
Numai odată cu . H.G. nr. 492/2011, care a modificat Anexa II la H.G. nr. 1232/2010, în cadrul acestei Anexe II fiind cuprinse valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat.
Pentru toate aceste considerente, C. constată că apelul reclamantului M. R. I. M. este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca neîntemeiată apelul declarat de M. R. I. M., (CNP_), domiciliat în Timișoara,, .. 15, . domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat „A. M.” din Timișoara, . nr. 15, . împotriva sentinței civile nr. 1154/14 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. cu sediul în cu sediul în București, sector 1, .. 38, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T., și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului individual de avocat „C. C. S.”, din Timișoara, ., .., având ca obiect expropriere.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. M.G.11.11.2014
Tehnored. R.P.D. – 04.12.2014
Prima instanța Tribunalul T., judecător L. D.
5EX/SM/3 .>
Se comunică
- Reclamantului-apelant M. R. I. M., (CNP_), - cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat „A. M.” din Timișoara, . nr. 15, .
- Pârâtului-intimat S. R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului individual de avocat „C. C. S.”, din Timișoara, ., ..
- Parchetului Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara
| ← Superficie. Decizia nr. 121/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Strămutare. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
