Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 1/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 1
Ședința Camerei de consiliu din 24 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: M. G.
GREFIER:D. B.
S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria A., în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită.
Dezbaterile s-au desfășurat în Camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu art. 22 al. 5 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea reține cauza în pronunțare asupra prezentului conflict de competență.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit, reține următoarele: P. cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara – secția a II-a civilă, sub numărul de dosar_, la data de 19.11.2012, petentul Biroul Executorului J. B. C. a solicitat instanței încuviințarea executării silite, urmare a cererii formulate de creditoarea S. S. prin . împotriva debitorului C. P. I., în baza titlului executoriu, contractul de credit_ din data de 04.04.2008.
P. încheierea civilă nr. 7727/EX/21.11.2012, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
În esență, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.373 Cod procedură civilă, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel în care se află acestea, iar instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Totodată, art. 373 Cod procedură civilă stabilește că executorul solicită încuviințarea executării silite, instanței de executare.
Având in vedere că domiciliul debitorului este în localitatea A., județ A., iar executorul nu a indicat modul de executare a bunurilor acesteia și nici unde sunt situate bunurile ce urmează a fi urmărite, s-a apreciat că instanța de executare este judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul debitorul urmărit, respectiv Judecătoria A..
P. urmare, în baza art.158 alin.1 și art. 159 din Codul de Procedura civilă, prima instanță a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite formulată de executor judecătoresc B. C. pentru încuviințarea executării silite, în favoarea Judecătoriei A..
Cauza a fost înregistrată la data de 07 decembrie 2012 pe rolul Judecătoriei A., unde, verificându-se din oficiu baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, s-a constatat că, debitorul C. P. – I. figurează cu domiciliul actual în Timișoara, C-lea Torontalului, nr. 61, jud. T..
Având în vedere această împrejurare, precum și faptul că nu au fost indicate bunuri urmăribile care să se afle în raza de competență a Judecătoriei A., văzând dispozițiile art.373 alin.2 și 3 Cod de procedură civilă conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, instanță care soluționează cererile de încuviințare a executării silite, prima instanță, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. în soluționarea cererii, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Constatându-se ivit un conflict de competență între Judecătoria A. și Judecătoria Timișoara, în baza art. 20 pct. 2 raportat la art. 21 și 22 Cod procedură civilă, cauza s-a trimis Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării acestuia.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.12.2012.
Pornind de la obiectul cererii de față și având în vedere dispozițiile art. 373 coroborat cu art. 5 și art. 10 Cod procedură civilă, în soluționarea conflictului negativ de competență ivit, Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Astfel, potrivit art. 5 Cod procedură civilă „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”.
Sediul competenței de judecare a acțiunilor personale se află în art. 5 și art. 10 Cod procedură civilă, acesta din urmă reglementând competența teritorială și în alte ipoteze, ce se constituie excepții de la legea instituită prin art. 5.
Pe de altă parte, art. 3731 Cod procedură civilă ce reglementează materia executării silite, în al său aliniat 2 arată în mod expres că „… instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.
În cuprinsul contractului de credit bancar în privința căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite a debitorului C. P. I., s-a consemnat că acesta domiciliază în localitatea A., . ., ., deși din adresa informativă comunicată instanței de Serviciul Direcția pentru Evidența Persoanelor din C. M.A.I. (fila 3 dosar_ al Judecătoriei A. ), rezultă că domiciliul actual al debitorului C. P. I. este în Timișoara, Calea Torontalului nr. 61, jud. T..
Executare silită, în dreptul comun, este guvernată de principiul disponibilității și, în consecință, urmărirea nu poate începe, de regulă, decât la cererea creditorului.
Dispozițiile referitoare la executarea silită, între care și acelea privind încuviințarea executării silite, au ca scop nu numai de a pune la dispoziția celor interesați posibilitatea de realizare a drepturilor recunoscute printr-un titlu executoriu, în cazul când debitorul nu le aduce la îndeplinire de bună voie, ci constituie în același timp o garanție procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor.
Ca atare, aceste dispoziții au un caracter imperativ.
În raport cu aceste dispoziții legale și având în vedere că domiciliul debitorului C. P. I., astfel cum rezultă din evidențele autorității competente, este în Municipiul Timișoara, competența de soluționare a cererii va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de petenta S. S.a.R.L prin ., în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
M. G.
GREFIER,
D. B.
Red. MG. /04.02.2013
Tehnored D.B./ 04.02.2013
Ex.5
Se comunică:
- Creditorului: S. S.a.R.L. prin . – sector 3, București, .. 51
- Debitorului: C. P. I. – Timișoara, Calea Torontalului nr. 61, jud. T.
- Executorului judecătoresc: B. B. C.: A., .. 41, jud. A.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








