Revendicare imobiliară. Decizia nr. 134/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 134/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 134
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții Ș. N. și Ș. E. împotriva deciziei civile nr. 426 din 15.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. O. P., având ca obiect revendicare imobil.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.01.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta deciziei, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/04.10.2011 pronunțată în dosarul nr._/325/2010 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea formulata de reclamantul S. O. P., prin mandatar L. V. V. I. in contradictoriu cu pârâtii S. N. si S. E..
A dispus obligarea paratilor S. N. si S. E. sa lase reclamantului in deplina proprietate si folosinta apartamentul nr.1 din imobilul situat in Timișoara, ., inscris in CF nr._ C1 U1 Timisoara.
A obligat paratii sa plateasca reclamantului suma de 5183 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar .
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia civila nr.1344/03.05.1999 a Tribunalului Timis imobilul inscris in CF nr._-CI-U1 Timisoara, imobil situat in Timisoara, ., . 2 camere, bucătărie, cam, alimente, WC, hol, si pivnita cu 3 incaperi a fost restituit in natura reclamantului S. O. P., fila 19 dosar.
Paratii S. N. si S. E., prin cumpărare in baza Legii nr. 112/1995, au devenit proprietarii imobilului situat in Timișoara, ., .. 1, potrivit contractului de vanzare cumpărare nr.9411/27.09.1996 aflat la dosar.
Paratii nu au fost in masura sa isi intabuleze in cartea funciara dreptul lor de proprietate asupra locuintei cumpărate intrucat imobilul nu era apartamentat.
P. cererea de chemare in judecata, reclamantul S. O. P., prin mandatar L. V. V. I., in contradictoriu cu pârâtii S. N. si S. E. a solicitat instanței ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratilor sa lase in deplina proprietate si folosinta apartamentul nr.1 situat in Timisoara, ., inscris in CF nr._ C1 U1 Timisoara, pentru lipsă de titlu, obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.
Reclamantul invoca faptul ca apartamentul nr. 1, proprietatea sa, este ocupat fara titlu de parații S. N. si S. E..
Paratii au susținut faptul ca ocupă imobilul in discutie in temeiul contractului de vanzare cumpărare incheiat cu Regia Autonoma Urbis Timisoara.
F. de situatia de fapt descrisa mai sus, instanta de fond a constatat ca atat paratii, cat si reclamantul au prezentat fiecare titluri de proprietate asupra imobilului in litigiu constand in apartamentului nr.1 situat in Timisoara, ..
Titlurile părtilor provin de la acelasi autor, in speta Statul R..
Conform art. 30 alin.1 din Legea nr.7/1996 republicata, daca in cartea funciara s-a inscris un drept real, in folosul unei persoane se prezuma ca dreptul exista in folosul ei, daca a fost dobandit sau constituit cu buna credinta, cat timp nu se dovedeste contrariul.
S-a reținut că în speta dedusa judecatii, reclamantul a procedat la inscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.1 din imobilul situat in Timisoara, ..
Astfel, vazand in drept si prev. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adoptată de România prin Legea nr.30/1994, ceea ce corespunde cu normele interne, respectiv art.480-481C.civ și, intrucat, prin ignorarea dreptului de proprietate tabular al reclamantului si a hotararii judecatoresti irevocabile care ii reconfirma acest drept este incalcata si securitatea raporturilor juridice civile, cu consecinta nefasta ca titularul unui drept de proprietate imobiliar inscris in cartea funciara si cu un titlu consolidat nu va mai putea face uz de dreptul sau de proprietate, acordandu-se in schimb preferinta unui titlu extratabular, derivat si obtinut de la un neproprietar, instanta, constatand ca parații ocupa fara drept apartamentul nr.1 din imobilul situat in Timișoara, ., inscris in CF nr._ C1 U1 Timisoara, a dispus obligarea paratilor S. N. si S. E. sa lase reclamantului in deplina proprietate si folosinta acest imobil.
F. de aceste considerente, instanta de fond a admis actiunea reclamantului S. O. P., prin mandatar L. V. V. I..
In temeiul art.274 C.proc.civ., instanta de fond a obligat paratii sa plateasca reclamantului suma de 5183 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Împotriva hotărârii au declarat apel pârâții Ș. N. și Ș. E. înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 27.01.2012, solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamant; cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că soluția este nelegală și netemeinică deoarece sunt proprietari ai apartamentului menționat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.9411/27.09.1996, act juridic menținut ca valabil prin hotărâri judecătorești irevocabile, procesul fiind purtat cu același reclamant și mandatar al acestuia.
Legea nr. 1/2009 conferă putere deplină titlului de proprietate al apelanților, chiar dacă nu este înscris în cartea funciară, reclamantul putând solicita eventual despăgubiri de la statul român pentru acest apartament vândut legal, în baza Legii nr. 112/1995.
Legea nr. 1/2009 este o lege specială față de legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și este de imediată aplicabilitate și nu poate fi ignorată de instanța de judecată.
Pronunțând hotărârea cu încălcarea Legii nr. 1/2009 si a titlului de proprietate, judecătoria a a emis o hotărâre nelegală și netemeinică.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe disp. art. 287 și următorii C. proc. civ.
Intimatul reclamant S. O. P. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că prin apelul formulat apelanții susțin faptul ca ei ar fi titularii unui drept de proprietate asupra imobilului in baza unui contract de vânzare cumpărare incheiat cu statul roman.
Acțiunea formulata are caracterul unei acțiuni in revendicare imobiliara ocazie cu care s-au comparat titlurile de proprietate ale părtilor, adică al reclamantului si al paraților. S-a constatat ca titlul de proprietate al reclamantului este preferabil titlului de proprietate ce aparține paraților care au incheiat contractul lor de cumpărare cu un neproprietar.
Intimatul arată că nu are nici un interes si nici dreptul de a solicita statului despăgubiri pentru imobil intrucât imobilul le-a fost restituit in natura.
Pe de alta parte, susținerea apelanților precum ca obiectul acțiunii ar fi obligația a face sau a nu face nu este deloc relevanta atâta vreme cât obiectul acțiunii este evaluabil in bani.
Invocarea legilor sociale nu are nici o relevanta atâta vreme cit faza revendicării imobilului a trecut, acum existând faza comparării titlurilor părtilor, adică al intimatului si al pârâților.
Reclamantul arată că i-a fost respinsă acțiunea in anularea contractului de vânzare cumpărare al pârâților din considerentul ca nefiind parti in contractul respectiv nu-l puteau contesta, decât sa formuleze acțiuni in constatarea dreptului de proprietate si de revendicare a imobilului.
P. decizia civilă nr. 426/15.05.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Ș. N. și Ș. E. împotriva sentinței civile nr._/04.10.2011 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. O. P., a obligat pe fiecare apelant pârât la plata sumei de 300 lei către intimatul reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, iar cheltuielile procesuale avansate de stat în sumă de 2582,5 lei rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a aplicat temeinic regulile din materia revendicării, atunci când a reținut că titlul reclamantului S. O. P. este preferabil aceluia înfățișat de pârâții Ș. N. și Ș. E..
Aceștia din urmă au dobândit dreptul de proprietate în anul 1996, în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat cu reprezentantul statului român, proprietarul tabular, în baza Legii nr. 112/1995. Titlul lor a fost contestat de reclamant, dar cererea a fost respinsă în mai multe rânduri. Rezultă că dreptul de proprietate al apelanților a fost validat prin hotărâre judecătorească, dreptul provenind de la statul român.
Reclamantul S. O. P. a redobândit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească, pronunțată în anul 1999, în care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului și s-a dispus revenirea la situația de carte funciară anterioară aplicării Decretului nr. 92/1950. Reclamantul a procedat la înscrierea dreptului său în cartea funciară, astfel că și dreptul său a fost validat prin hotărâre judecătorească, redobândirea provenind tot de la statul român.
În situația în care titlurile exhibate de părți provin de la același autor, caz în care, dacă s-a efectuat înscrierea, va avea câștig de cauză partea care a înscris mai întâi, potrivit principiului qui prior tempore, potior iure.
Pârâții au făcut referire în cererea de apel la faptul că dreptul acestora de proprietate a fost validat prin hotărâri judecătorești irevocabile, dar din acest punct de vedere există egalitate de drepturi între părți, pentru că reclamantul S. O. P. are dreptul validat tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Rezultă că titlurile părțile au natură identică, deci valoare egală din perspectiva forței probante.
S-a reținut că invocarea Legii nr. 1/2009 nu este admisibilă în cadrul unei acțiuni în revendicare, pentru că ea modifică și completează Legea nr. 10/2001, legea specială reparatorie în materia imobilelor preluate de statul român, obiectul cauzei nefiind susceptibil de încadrare în dispozițiile acesteia.
Nici reclamantul nu a redobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, ci pe calea dreptului comun, iar, dreptul său de proprietate nu mai poate fi înlăturat. Soluția contrară ar echivala cu desființarea efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, concomitent cu aplicarea unei reguli străine de principiile legale specifice din materia revendicării.
P. prisma acestor considerente, în baza art. 296 C.proc.civ. tribunalul a respins apelul.
În baza art. 274, 277 C.proc.civ. a obligat pe fiecare apelant pârât la plata sumei de 300 lei către intimatul reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat, cu respectarea principiului divizibilității obligațiilor și în absența unei probe contrare cu privire la o altă cotă din dreptul asupra imobilului litigios, iar cheltuielile procesuale avansate de stat în sumă de 2582,5 lei rămân în sarcina acestuia în baza art. 19 alin.1 din OUG nr. 51/2008.
Împotriva deciziei civile nr. 426 din 15.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. au declarat recurs pârâții Ș. N. și Ș. E., care au solicitat în principal, admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivare au arătat că procedeul de comparare a titlurilor necesită în mod esențial analizarea nemijlocită de către instanță a titlurilor a cărei comparare se cere, ori, atât prima instanța cât și instanța de apel au fost lipsite de obiectul analizei în ceea ce privește titlul reclamantului. Ambele instanțe fac referire la o hotărâre judecătorească ce nu exista la dosarul cauzei, astfel că, în baza principiului nemijlocirii administrării probelor nu poate fi analizată de instanța.
Arată că în contextul în care înscrierea în cartea funciara nu este constitutivă de drepturi, nu se poate aprecia că un extras CF de informare are valoare de titlu de proprietate, înscrierea având efect doar de opozabilitate, or, efect de opozabilitate fata de reclamant are și hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă ce statuează valabilitatea titlului pârâților de proprietate.
Față de probatoriul administrat în susținerea acțiunii de către reclamant si având în vedere principiul disponibilității, apreciază că singura soluție temeinică și legală este aceea de respingere a acțiunii ca nedovedită, fiind incidente dispozițiile art. 304 (9) C. pr. civ.
Invocă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe drept comun, raportat la decizia nr. 33/1998 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederând că legea aplicabilă prezentei acțiuni în revendicare nefiind Codul Civil, ci Legea 10/2001 în forma în care aceasta era în vigoare în luna decembrie 2010, la data introducerii acțiunii, astfel că, o acțiune întemeiată pe dreptul comun în contextul existenței legii speciale trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Făcând aplicarea art. 7 alin. (11) și 20 (2) din Legea 10/2001, restituirea imobilelor care au fost înstrăinate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995 nu este posibila în natură, persoana îndreptățită având dreptul la masuri reparatorii prin echivalent.
Susțin că legalitatea achiziționării de către pârâți a imobilului în temeiul Legii 112/1995 este incontestabilă, acest aspect câștigând putere de lucru judecat prin Sentința Civila nr. 639/27.01.2004 rămasa definitiva si irevocabila, astfel că restituirea în natura a imobilului nu este permisă nici de legea specială, singura aplicabilă în speță.
Au susținut că afirmația instanței în sensul că reclamantul a redobândit dreptul de proprietate pe calea dreptului comun, nu este susținută de probele administrate în cauză, iar din CF depus la dosar rezultă că reclamantul ar fi dobândit proprietatea prin „moștenire” sau „succesiune” și nu prin revendicare.
Cum reclamantul nu a mai formulat vreo acțiune în revendicare până în prezent, în contextul în care reclamantul nu a depus hotărârea de care se prevalează iar între afirmațiile sale și cele înscrise în CF exista contradicție, apare nefondată concluzia instanței că reclamantul ar fi dobândit deja proprietatea printr-un proces de revendicare pe drept comun.
Întrucât aceasta este prima acțiune în revendicare formulată de reclamant, se supune Legii 10/2001 în forma din decembrie 2010, este inadmisibilă acțiunea întemeiată pe drept comun și chiar în temeiul Legii 10/2001, situație în care restituirea nu este posibila în natură.
Susțin că au un bun în sensul Convenției, având în vedere că prin sentința civila nr. 639/27.01.2004 rămasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1441/18.06.2004 a Curții de Apel Timișoara a fost analizata în baza Legii 10/2001 legalitatea contractului de vânzare-cumpărare. P. acesta s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat legalitatea contractului și valabilitatea transferului dreptului de proprietate al Statului roman la pârâți, precum și buna loră credința cu ocazia dobândirii acestui bun.
În acest context, nu sunt simpli posesori neproprietari, ci sunt posesori proprietari, cu titlu confirmat de instanțele de judecata si opozabil reclamantului. Fiind atât proprietari, cât și posesori, au un bun în sensul Convenției Europene privind Drepturile Omului.
Pârâții au un bun actual, aflat în patrimoniul lor, exercită posesia asupra acestuia din 1996, iar dreptul lor este consolidat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Admiterea acțiunii în revendicare presupune încălcarea autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 639/2004 precum și încălcarea securității raporturilor juridice civile.
Invocă jurisprudența CEDO, conform căreia, diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproporționate, persoanele ce au dobândit cu buna-credință bunurile nu trebuie sa fie aduse in situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat in trecut aceste bunuri (cauza R. c. României - 19.10.2006).
În prezenta speță, admiterea acțiunii ar crea un nou și grav prejudiciu, făcând ca dobânditorul de buna credința, proprietar, posesor și locatar să fie lipsit de proprietatea și locuința sa în vederea acoperirii nevoilor financiare ale reclamantului, care are domiciliul in Germania și că scopurile sale sunt strict financiare, el nelocuind în țară și acționând doar prin mandatar în contrast cu pârâții dobânditori de bună-credință care locuiesc efectiv în imobil.
Consideră inechitabilă "îndreptarea" unei încălcări a dreptului de proprietate printr-o nouă încălcare a aceluiași drept exercitată asupra altei persoane.
Instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, a efectuat o comparare de titluri în lipsa obiectului comparației, însă, în eventualitatea în care reclamantul înțelege să depună totuși titlul de care se prevalează, fiind astfel posibilă o cercetare a fondului problemei bazată pe probe nemijlocite, apreciază că soluția ce se impune este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare la prima instanță. În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod pr. civ., 312 Cod pr. civ., art. 7 alin. (11) și 20 (2) din Legea 10/2001, art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, Decizia 33/1998 RIL ICCJ, Cauza R. c. României.
P. întâmpinare, reclamantul intimat S. O. P., a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că titlul constând în hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, decizia civilă nr. 1344/3 mai 1999 a Tribunalului T. pronunțată în dosar nr. 790/C/1999, este incontestabilă și înscrisă în cartea funciară.
Despre existenta acestei hotărâri judecătorești se face referire și în alte hotărâri existente la dosarul cauzei, anexând în acest sens, Decizia Civilă nr. 1344/1999.
Arată că motivul de recurs constând în inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe drept comun este de asemenea nefondat, întrucât obiectul acestei acțiuni îl constituie compararea titlurilor de proprietate de care înțeleg să se folosească două părți cu interese opuse și nu se îndreaptă împotriva statului roman față de care sunt în vigoare dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a efectelor Deciziei de îndrumare nr. 33/2007 a ICCJ.
În cauza de fata, consideră că este depășită faza revendicării bunului preluat abuziv în temeiul Legii nr. 112/1995 sau a Legii nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu a revenit în proprietatea reclamantului de la stat, însă este ocupat de pârâți care se folosesc de un titlu care nu îi este opozabil.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate și ale art. 306 alin. 2 Cod pr. civ., față de dispozițiile art. 299 și urm. Cod pr. civ., Curtea constată că recursul pârâților este nefondat.
Astfel, prima critică adusă hotărârii atacate ce vizează lipsa hotărârii de ce a stat la baza comparării titlurilor părților, nu este întemeiată, întrucât reclamantul intimat S. O. P. a depus la dosar (în recurs) dovada titlului de proprietate asupra imobilului din litigiu respectiv, decizia civilă nr. 1344/3.05.1999 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 790/1999.
P. decizia civilă menționată, Tribunalul T. a admis apelul reclamantului S. O. P. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și . schimbat sentința civilă nr._/27.10.1998 pronunțată de Judecătoria Timișoara în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a constatat că imobilul din litigiu a trecut în proprietatea Statului prin greșita aplicare a Decretului nr. 92/1950, a dispus rectificarea CF nr.9588 Timișoara, nr. top_ și_, cu consecința radierii dreptului de proprietate al Statului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de moștenire, hotărâre rămasă irevocabilă.
În baza acestei hotărâri reclamantul și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului cu titlu de moștenire (fila 19 dosar fond).
Reclamantul S. O. P., are așadar asupra imobilului din litigiu un titlu – confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă – și în baza căreia și-a înscris dreptul de proprietate în CF, și pe care-l invocă în prezenta acțiune în revendicare prin comparare cu titlul deținut de pârâți, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 9411/27.09.1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1996 de aceștia cu R.A. URBIS Timișoara pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Timișoara, ..
Titlul deținut de pârâți, respectiv contractul de vânzare-cumpărare menționat a fost contestat de reclamant, însă prin sentința civilă nr. 639/27.01.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/2002, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1179/18.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 9350/2005, s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți pentru apartamentul nr. 1 din imobilul din litigiu, invocat ca titlu de aceștia.
Contrar susținerii pârâților recurenți în sensul că legea aplicabilă prezentei cauze este Legea nr. 10/2001, se constată că așa cum corect au reținut cele două instanțe, reclamantul a revendicat dreptul de proprietate asupra imobilului, nu în baza Legii nr. 10/2001, titlul a fost dobândit pe calea dreptului comun și l-a înscris în CF anterior apariției Legii nr. 10/2001.
Corespunde realității susținerea pârâților recurenți în sensul că sentința civilă nr. 639/2004 irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat, or, reclamantul din prezenta acțiune nu contestă acest aspect, ci prin compararea celor două titluri a solicitat pe calea acțiunii în revendicare să se recunoască ca fiind mai bine caracterizat titlul său.
Nu poate fi admisă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe dreptul comun raportat la considerentele arătate, nefiind incident principiul aplicării legii speciale, astfel că prin compararea celor două titluri se constată că în mod corect s-a reținut ca fiind mai caracterizat și preferabil cel al reclamantului.
A aprecia altfel, s-ar nega existența unui bun în patrimoniul reclamantului în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție conferit de hotărârea judecătorească irevocabilă și s-ar aduce atingere acestor dispoziții ce garantează protecția unui bun aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Pe de altă parte, este de necontestat că și pârâții recurenți dețin un titlu (contract de vânzare-cumpărare) care provine de la Statul Român și pe care acesta l-a preluat de la antecesorii reclamantului în baza unui act normativ abuziv.
Desigur, persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta responsabilitatea statului care a confiscat în trecut aceste bunuri, însă, acest aspect se referă la raporturile dintre stat și persoanele care au cumpărat de la stat și nu poate fi invocat contra reclamanților pentru a justifica lipsirea de bunul lor preluat abuziv de stat, cu atât mai mult cu cât, aceste persoane au posibilitatea de a antrena pe vânzător într-o acțiune în garanție pentru evicțiune.
În cauza A. și alții contra României (Hotărârea din 12.10.2010) se arată că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului, ipoteză care se confirmă în cauză ceea ce, în calitate de proprietar incontestabil, îl îndreptățește la formularea unei acțiuni în revendicare de drept comun împotriva terților contestatari ai acestei calități.
Or, reclamantului i s-a confirmat în raport și de decizia menționată prin hotărârea judecătorească irevocabilă un bun în sensul art. 1 al Protocolului la CEDO.
Mai mult, acesta a făcut opozabil titlul lui și pârâților prin înscrierea sa ca proprietar în CF.
În acest sens, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 7/1996 prevăd că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în CF pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
Mai mult, dispozițiile art. 26 (1) din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data înregistrării cererii), prevăd că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți fără înscrierea în CF, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele, iar dispozițiile alin. 2 prevăd că în aceleași condiții, sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de orice persoană prin efectul legii sau prin hotărâre judecătorească .
De altfel, în același sens sunt și dispozițiile art. 11 din Decretul – Lege nr. 115/1938 (ce nu erau abrogate la data înscrierii în CF), conform cărora: „drepturile tabulare sunt drepturile reale asupra imobilelor înscrise în CF”, iar din coroborarea acestor dispoziții legale cu cele ale art. 26 din decret, rezultă că dovada dreptului de proprietate asupra unui imobil se face prin înscrierea acestuia în cartea funciară.
În raport de aceste dispoziții cu caracter constitutiv de drepturi, urmează a se observa că pârâții, deși s-au prevalat de un titlu (derivat din relația cu statul) au omis să și-l protejeze prin înscrierea lui în CF, anterior formulării acțiunii în revendicare de față.
Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție invocată de pârâți în susținerea inadmisibilității acțiunii în raport de existența Legii nr. 10/2001, nu exclude totuși în mod absolut posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare cu condiția ca reclamantul să se poată prevala de un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, or, față de cele menționate mai sus rezultă că reclamantul îndeplinește această condiție.
Față de considerentele arătate, Curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod pr. cv., astfel că în baza art. 312 (1) Cod pr. civ., va respinge recursul declarat de pârâții Ș. N. și Ș. E. împotriva deciziei civile nr. 426 din 15.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții Ș. N. și Ș. E. împotriva deciziei civile nr. 426 din 15.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. O. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./12.02.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./13.02.2013
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. A. C., M. R.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. C. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 192/2013. Curtea de... → |
|---|
