Pretenţii. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 83/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 83/2013
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 03.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 83/R
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. G., pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de D. T., și P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței civile nr.2331/20.09.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, pentru pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de domnul avocat G. A., lipsă fiind pârâtul apelant.
M. Public este reprezentat de doamna procuror B. E., de la P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, având în vedere că pârâtul S. R., prin M. Finanțelor Public, reprezentat de D. T., și P. de pe lângă T. T. au declarat apel, cale de atac menționată și în dispozitivul sentinței atacate, pune în discuție, din oficiu, natura juridică a căii de atac ce se poate declara în cauză, raportat la art. 282 1 alin.1 C.p.c.
Atât reprezentantul reclamantului apelant, cât și reprezentanta Ministerului Public arată că recursul este calea de atac ce poate fi exercitată în speța de față.
C., având în vedere dispozițiile art. 2821 C.p.c., califică în recursuri apelurile declarate.
Reprezentantul reclamantului recurent și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat.
C., văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs. Cu privire la recursul pârâtului și la cel al Parchetului, solicită respingerea acestora.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului Parchetului și modificarea hotărârii atacate, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor, solicitând și admiterea recursului pârâtului, în măsura în care coincide cu cel al Parchetului. Cu privire la recursul reclamantului, solicită respingerea acestuia. Arată că suma acordată este nejustificat de mare și nu reprezintă o satisfacție rezonabilă pentru reclamant.
C.
Deliberând asupra recursurilor, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 2.12.2011 la T. T. sub nr._, reclamantul P. G. a chemat în judecată pârâtul S. R., reprezentat de M. Finanțelor P. și a solicitat, în baza art. 504-506 C.p.p., obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a privării de libertate în mod nelegal.
De asemenea, a solicitat instanței să constate că perioada detenției de la 4.03.2010 până la 13.04.2011 reprezintă vechime în muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul P. G. a arătat că la 4.03.2010, în timp ce se afla la serviciu, a fost ridicat de agenți de politie si condus la secție pentru audieri, fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, începându-se urmărirea penala împotriva sa.
A fost reținut 24 de ore, apoi la data de 05.03.2010, după schimbarea încadrării juridice, a fost arestat preventiv.
P. sentința penală nr. 1118/2011, pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, a fost achitat in temeiul art. 11 punctul 2 lit. a Cod procedura penala, raportat la art. 10 al. 1 lit. c Cod procedura penala si pus in libertate la data de 13.-04.2011; arata ca împotriva acestei hotărâri a declarat recurs parchetul, recurs respins la 10.10.2011.
Reclamantul menționează ca a fost privat de liberare un număr de 405 zile si 8 ore, perioada in care a fost supus la înjosiri si umilințe care au drept consecinta degradarea sa umană atât fizica, cât si psihică.
Reclamantul arata ca infracțiunea pentru care a fost privat de libertate este una deosebit de gravă, asupra unui minor de același sex, aspect care a provocat celorlalți deținuți o ură care deseori s-a răsfrânt negativ asupra sa, fiind in permanenta batjocorit si fugărit si in repetate rânduri abuzat sexual, deținuții considerând ca era deja homosexual.
După momentul eliberarii, prietenii se fereau de el, fapt care îi provoacă o stare de tristețe, supărare si uneori depresie.
Pe toată perioada arestării contractul de muncă a fost suspendat, iar in momentul in care s-a întors la muncă, i s-a explicat ca nu poate continua, întrucât nu este loc de oameni ca el la acea instituție, în prezent fiind lipsit de venituri.
De asemenea, a arătat reclamantul, un aspect foarte important îl constituie si disprețul cu care a fost tratat de publicul larg, atât in momentul in care era prezentat in instanța de judecata cu cătușele la mâini, cât si după eliberare.
Menționează ca deși nu a greșit cu nimic, încercând sa ducă o viata corecta, S. R. i-a oferit doar neșanse care au culminat cu 405 zile si 8 ore de detenție fără liniște, cu bătăi si violuri, înjosiri si înjurături, reclamantul fiind singur si lipsit de apărare.
Reclamantul precizează ca si-a petrecut copilăria in diferite centre de plasament.
În prezent suferă de insomnii, stări de anxietate, neliniște, nesiguranța si frica zilei de mâine.
Deși boala pe care o are nu îi permitea detenția, oportuna fiind internarea . de psihiatrie in cadrul căruia sa poată fi ajutat si nu forțat până peste limitele sale de înjosire si dispreț.
In drept a invocat prevederile art. 504 si urmatoarele Cod procedura penală.
P. sentința civilă nr. 2331/20.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. T. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. G. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., și a obligat pârâtul să îi plătească reclamantului suma de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale.
A constatat că perioada detenției dintre 4.03.2010 și 13.04.2011 reprezintă vechime în muncă.
A respins în rest pretențiile reclamantului P. G..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost arestat la 4 martie 2010, în baza mandatului nr. 29/2010, emis de Judecătoria Timișoara.
P. sentința penală nr. 1118/11.04.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_, rămasă definitivă prin respingerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, reclamantul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a c. pr. pen., raportat la art. 10 al. 1 lit. c c. pr. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
P. aceiași hotărâre judecătorească s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a reclamantului, iar la 13 aprilie 2011 reclamantul a fost pus în libertate.
Potrivit art. 504 al. 2 c. pr. pen., persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate sau căreia i s-a restrâns în mod ilegal libertatea, are dreptul la despăgubiri, iar al. 3 prevede că „Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)”.
Pârâtul a susținut că acțiunea este inadmisibilă, întrucât în baza art. 504 c. pr. pen. se acordă despăgubiri doar în situația persoanelor condamnate definitiv care, ulterior, în urma rejudecării, sunt achitate.
Într-adevăr, potrivit art. 504 al. 1 c. pr. pen. „Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare”, însă, reclamantul se încadrează în ipoteza al. 2 al art. 504 c. pr. pen., care nu cere o hotărâre de condamnare definitivă, ci luarea față de titularul acțiunii a măsurii privării sau restrângerii de libertate.
Pârâtul a mai susținut că măsurile reținerii și arestării preventive a reclamantului în raport cu probele existente în dosar la momentul dispunerii lor și că, în speța de față, aceste măsuri au fost luate în deplină legalitate, în condițiile art. 143 și urm. C. pr. pen., iar prin hotărârea de achitare nu se face vreo referire la caracterul legal sau nelegal al acestora.
T. a reținut că însăși soluția de achitare a reclamantului creează o prezumție de nelegalitate a măsurilor de reținere, respectiv de arestare preventivă dispuse față de reclamant, prezumție care nu a fost răsturnată de către pârât.
P. urmare, tribunalul a reținut că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri.
Plecând de la criteriile de evaluare a pagubei prevăzute de art. 505 C.p.p.,, tribunalul a reținut că reclamantul a fost lipsit de libertate un număr de 408 zile.
Din declarațiile celor doi martori audiați în cauză, tribunalul a reținut că, după punerea în libertate, reclamantul manifesta o stare de teamă, iar din cauza faptului că a făcut pușcărie, nu a reușit să își găsească un loc de muncă.
Totodată, din depozițiile acelorași martori, tribunalul a reținut că, dat fiind statutul său de „fost pușcăriaș” și natura faptelor pentru care a fost reținut, vecinii reclamantului fie îl evitau, fie se comportau urât cu acesta, catalogându-l ca fiind homosexual.
Având în vedere toate aceste împrejurări de fapt, tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit a fi despăgubit cu suma de_ euro pentru daunele morale suferite ca urmare a privării de libertate la care a fost supus în mod nelegal.
În stabilirea acestei sume a avut în vedere și situația personală a reclamantului.
Astfel, din adeverința nr. 1841/16.10.2006, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T., tribunalul a reținut că în perioada 25.07.1986 – 23.09.1999 reclamantul a fost ocrotit în cadrul Complexului de Servicii Specializate pentru Copii cu Dizabilități Recaș.
Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 9738/10.12.2008, emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți T., reclamantul prezintă un grad accentuat de handicap.
Din nota de examinare psihologică nr. 127/27.06.2012, întocmită de psiholog T. V., tribunalul a reținut că, față de evaluarea anterioară din 5 mai 2010, reclamantul prezintă: „o degradare ușoară a stării de sănătate psihică, prin prezența unui stres permanent cauzat de pierderea statutului social ce-l avea anterior…”.
Împotriva sentinței civile nr. 2331/20.09.2012 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamantul, pârâtul și P. de pe lângă T. T..
Pârâtul S. R., prin M. Finanțelor Public, reprezentat de D. T., și P. de pe lângă T. T. au declarat apel, însă în ședința publică din 23.01.2013, în baza art. 282 1 alin.1 C.p.c., din oficiu instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac ce se poate declara în cauză și a calificat ca fiind recursuri apelurile declarate.
În motivarea recursului său, reclamantul P. G. a arătat că suma de 100.000 euro, acordată de prima instanță cu titlul de despăgubiri morale, este deosebit de mică în raport cu vătămările suferite prin arestarea nelegală, care i-a adus atingere onoarei, creditului moral, poziției în societate și la locul de muncă.
Raportându-se la criteriile prevăzute de art. 505 C.p.c., reclamantul a arătat că perioada privării de libertate a fost lungă (un an, o lună și 9 zile), timp în care a fost prezentat încătușat la instanța de judecată la 12 termene de judecată.
Consecințele detenției asupra sa, a arătat reclamantul, au fost amplificate din cauza naturii infracțiunii pentru care a fost cercetat; ceilalți deținuți au avut față de el un comportament dur și înjositor, fiind catalogat ca homosexual sau pedofil; de asemenea, a suferit o . violuri, fără a fi crezut atunci când s-a plâns de aceste tratamente.
Toate acestea l-au stigmatizat pentru toată viața, i-au afectat poziția socială și la locul de muncă, unde nu a fost reprimit după punerea în libertate și nu a putut obține loc de muncă nici în altă parte.
Invocând în drept art. 304 pct. 9 C.p.c., reclamantul a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată în scris.
În motivarea recursului pârâtului, în primul rând s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 504 C.p.p.
S-a mai arătat că măsura reținerii și arestării preventive a reclamantului au fost dispuse în deplină legalitate în condițiile art. 143 și urm. C.p.p., prin hotărârea definitivă de achitare nefăcându-se nici o referire la caracterul legal sau nu al privării și ulterior al restrângerii de libertate. Mai mult, legalitatea și temeinicia măsurilor privative de libertate este verificată și de prelungirea acestora în repetate rânduri, considerându-se că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă.
Pe de altă parte, pentru a putea vorbi de o eroare judiciară este obligatoriu, așa cum menționează în mod expres textul legal, ca hotărârea de condamnare definitivă să fie urmată de o rejudecare a cauzei și de pronunțare a unei hotărâri definitive de achitare; or, în speță, reclamantul nu a fost niciodată condamnat definitiv.
S-a criticat sentința civilă și față de faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres asupra excepției inadmisibilității invocată de ei, înlăturând doar motivarea excepției.
Chiar și prin prisma reglementărilor internaționale, acțiunea reclamantului apare ca inadmisibilă în raport cu art. 3 din Protocolul 7 la CEDO.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale de acordare a despăgubirilor solicitate. Nu pot fi acordate despăgubiri fără nici un fel de fundamentare, în mod arbitrar, în baza unor depoziții de martori care prezintă o doză exagerată de subiectivism, iar dovezile administrate în cauză sunt insuficiente pentru a justifica solicitate instanței de judecată. Mai mult, nu s-a făcut nici un fel de dovadă că măsurile restrictive de libertate la care a fost supus reclamantul cu ocazia soluționării dosarului penal au fost dispuse în contra dispozițiilor legale fără ca vreo instanță de judecată să se pronunțe în acest sens.. S-a invocat în acest context și art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Criticile au vizat și cuantumul pretențiilor, care a fost solicitat fără a se ține seama de felul în care au fost lezate anumite valori morale.
Instanța trebuie să procedeze la aprecierea prejudiciului moral în funcție de gravitatea și importanța lui, în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului concret. Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizației, numai orientativ și nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere și criteriul echității. Suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată.
Din corelarea art. 1169 C.civ. cu art. 505 alin.1 C.p.p. rezultă faptul că una dintre cerințele care urmează a fi avută în vedere de către instanța de judecată pentru a se stabili întinderea reparației o reprezintă dovedirea consecințelor produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate; în cauza de față nu au fost administrate probe concludente care să determine conturarea prejudiciului moral cauzat, a mai arătat pârâtul.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C.p.c.
În motivarea recursului Parchetului de pe lângă T. T. s-au adus critici în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului (100.000 euro), considerat nejustificat de mare pentru a putea reprezenta o satisfacție rezonabilă și proporțională cu prejudiciul moral suferit.
Asemenea despăgubiri sunt susceptibile să își piardă caracterul de reparație morală și să se transforme într-o îmbogățire fără just temei.
În drept, s-a invocat art. 304 pct. 9 C.p.c.
Reclamantul P. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate.
În primul rând, a arătat că acțiunea sa este admisibilă în raport cu dispozițiile art. 504 și urm. din Codul de procedură penală.
Pe fond, a arătat că acțiunea sa îndeplinește cerințele legale, iar cuantumul despăgubirilor solicitate nu este nejustificat în raport cu prejudiciul moral suferit.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform art. 304 1 și art. 306 alin. 2 C.p.c., C. constată că recursurile pârâtului și Parchetului de pe lângă T. T. sunt parțial întemeiate, urmând a fi admise, iar recursul reclamantului este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată de pârât, în mod corect prima instanță a înlăturat-o, fapt ce rezultă din considerentele sentinței. Excepția a fost analizată o dată cu fondul, întrucât presupunea verificarea existenței condițiilor răspunderii statului în raport cu art. 504 și urm. din Codul de procedură penală.
Pârâtul susține că în speță nu se poate vorbi de o eroare judiciară, întrucât reclamantul nu a fost condamnat niciodată pentru ca ulterior, după o nouă judecată, să fie achitat.
Pe de altă parte, reținerea și arestarea reclamantului au fost dispuse în condițiile art. 143 și urm. din Codul de procedură penală.
Ipoteza invocată de pârât se încadrează la art. 504 alin. 1 C.p.p., care într-adevăr nu se aplică în cazul reclamantului.
Situația reclamantului, care a invocat nelegalitatea reținerii și arestării sale, se încadrează la art. 504 alin. 2 și 3 C.p.p.
Reclamantul P. G. a fost cercetat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. 1 C.p.
P. sentința penală nr. 1118/11.04.2011, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus achitarea lui P. G. în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. raportat la art. 10 alin. 1 lit. c C.p.p., reținându-se că fapta nu a fost comisă de acesta.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, prin însăși această situație de achitare se creează prezumția de nelegalitate a măsurilor de reținere și arestare preventivă la care a fost supus reclamantul.
Prejudiciul moral al reclamantului este evident, acesta fiind cercetat, în stare de arest, pentru o faptă extrem de gravă, care atrage oprobiul public, dovedindu-se apoi în cursul procesului că fapta nu a fost săvârșită de el și fiind achitat.
Deși a fost achitat, reclamantul se simte stigmatizat, neputându-și găsi un loc de muncă, fiind respins din punct de vedere social chiar și numai pentru că a fost cercetat pentru o asemenea infracțiune.
La toate acestea se adaugă și faptul, confirmat medical prin probele de la dosar, că problemele psihice anterioare ale reclamantului s-au agravat în urma perioadei arestării.
Din nota de examinare psihologică din 27.06.2012 (fila 73 din dosarul de fond) rezultă că, față de evaluarea pe care o făcuse la 5.05.2010, s-a constatat o degradare ușoară a stării de sănătate psihică a reclamantului prin prezența unui stres permanent cauzat de pierderea statutului social pe care îl avea anterior procesului penal.
P. urmare, prin reținerea și arestarea sa, care s-au dovedit a fi neîntemeiate și nelegale, i s-au cauzat reclamantului P. G. suferințe morale, fiindu-i lezate demnitatea, libertatea, onoarea, valori intrinseci ale ființei umane, garantate atât prin legislația internă (Constituția României), cât și cea internațională (Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar pentru acest prejudiciu moral reclamantul are dreptul la despăgubiri.
Pe de altă parte însă, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, art. 505 C.p.p. prevede anumite criterii care trebuie avute în vedere de către instanță, respectiv durata privării de libertate, consecințele asupra celui privat de libertate ori asupra familiei, natura prejudiciului.
În doctrină și jurisprudență s-a stabilit că în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, un criteriu fundamental trebuie să îl constituie echitatea.
Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică întotdeauna și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, neintrând în discuție în materia despăgubirilor morale principiul reparării integrale a prejudiciului, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferințele morale, fără însă a se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.
Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu devină venituri nejustificate pentru victime.
În raport cu cele reținute anterior, C. constată că suma de 100.000 euro acordată reclamantului cu titlul de despăgubiri morale de către prima instanță este nejustificat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit și consideră că o sumă de 35.000 euro reprezintă o compensație echitabilă și rezonabilă pentru acesta.
Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C.p.c., raportat la art. 505 C.p.p., și a art. 312 alin. 3 C.p.c., C. va admite recursurile declarate de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de D. T., și de P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței civile nr.2331/20.09.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 35.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri morale.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În baza art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul declarat de reclamantul P. G. împotriva sentinței civile nr. 2331/20.09.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de D. T., și de P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței civile nr.2331/20.09.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 35.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri morale.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge recursul declarat de reclamantul P. G. împotriva sentinței civile nr. 2331/20.09.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 08.02.2013
Tehnored. C.J.- 21.02.2013; 2 ex.
Primă instanță: T. T.
Judecător: L. V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 134/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
