Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 333/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 333/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 333/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.333
Ședința publică din 1 aprilie 2014
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. M.-L. împotriva sentinței civile nr. 17/23.01.2014 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 martie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de astăzi, 1 aprilie 2014.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 17/23.01.2014 pronunțată în dosarul nr._, T. C.-S. a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a admis excepția perimării cererii de chemare în judecată, iar, în baza art. 246 Cod proc.civ., constată stinsă, prin perimare, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta M.-L. P. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ la data de 11.06.2012, reclamanta D. M. L. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., solicitând instanței să constate că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; să admită că P. P. D. a fost victima a regimului totalitar comunist și că a fost supus unui regim de exterminare programată, unei represiuni criminale și unui genocid social, așa cum s-a constatat prin Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România; să pronunțe condamnarea Statului R., pentru atitudinea sa delictuală, Stat R. care, prin faptele sale ilicite, a cauzat grave prejudicii fizice, psihice, morale și sociale tatălui său P. P. Draguț, cât și întregii sale familii; să dispună despăgubiri, prin obligarea paratului S. R. prin M. Finanțelor P. la plata unei sume de 922.660 euro, echivalentul compensatoriu a aproximativ 20 euro ora de tortura și 0, 417 euro ora de tăcere si umilință socială, psihică și morală după eliberarea sa, măsură care sa complinească suferințele fizice, psihice si morale ale tatălui reclamantei, cât și ale întregii familii, prin acțiunile ilicite comise împotriva lui, cât si pierderile materiale suportate prin obligarea plasării sale pe o treapta sociala inferioara fața de capacitățile si pregătirea lui.
De asemenea, reclamanta a solicitat plata in plus si in mod separat a amenzii si tuturor cheltuielilor sale de judecata intre 6 martie 1945-22 decembrie 1989, recalculate la valoarea de azi, cu adăugirea de dobânzi succesive, sumă ce să fie vărsată Asociației Amnesty International.
P. încheierea pronunțată în data de 06.12.2012, a fost suspendată judecata cauzei întrucât reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a preciza obiectul cererii prin care s-au solicitat pretenții materiale. S-a solicitat această precizare reclamantei, întrucât aceasta nu a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată nici cuantumul "pierderilor materiale" și nici cauza acestui petit, respectiv bunurile confiscate.
În data de 06.12.2013, reclamanta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei (fila 85), iar părțile au fost din nou citate pentru termenul de judecată din 23.01.2014. La acest termen de judecată, prima instanță a constatat că reclamanta nu a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv cuantumul "pierderilor materiale" și cauza acestor pretenții (arătarea bunurilor confiscate și a valorii acestora), motiv pentru care a constatat că este neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei, întrucât reclamanta nu a îndeplinit cerințele stabilite prin încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei (fila 82).
Cu privire la excepția perimării cererii de chemare în judecată, prima instanță, văzând prevederile art. 246 Cod proc.civ., a constatat că este întemeiată, întrucât reclamanta, în termenul de 1 an de zile ce a curs de la momentul suspendării judecării cauzei (fila 82), nu a indicat instanței, cuantumul pretențiilor și cauza acestora, astfel cum s-a reținut anterior.
În plus, față de aceste considerente, tribunalul, văzând extrasele ECRIS depuse la dosar la ultimul termen de judecată, a constatat că reclamanta a mai înregistrat pe rolul acestei instanțe un număr de alte 3 acțiuni prin care a încercat să își valorifice aceleași drepturi în baza Legii 221/2009 (dintre care una a fost respinsă și în celelalte două a fost suspendată judecata) fără a arăta instanței că a înregistrat pe rolul Tribunalului C.-S. cele 4 acțiuni civile.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta D. M.-L., prin care a criticat soluția primei instanțe, pentru nelegalitate.
În motivare, a arătat că perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată, motiv pentru care perimarea nu operează cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă ori nu s-a putut fixa termen de judecată. Mai arată că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, or, în cauză, o cerere de repunere pe rol a fost făcută în termen, iar, în plus, instanței i-au fost prezentate prin mail și fax documente în cadrul ultimului termen, termen la care, din motive de sănătate, independente de voința sa, reclamantul nu se putea prezenta. Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate (art. 418.3, si art. 417).
Cererile sale de amânare se datorau lipsei de acces la documente, documente ce se afla in posesia organismelor aflate sub tutela pârâtului, (art. 418.3. si art. 417), motiv pentru care apreciază că însăși suspendarea este contestabilă.
Conform articolului 488 (1) 7, constituie de asemenea motiv de casare, hotărârea care a încălcat autoritatea de lucru judecat, or, reclamanta înțelege să invoce în jurisprudență, decizia nr. 2 din 05 ianuarie 2009 a Curții de Apel C., căci, conform art. 249, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, în acest sens fiind art. 304.3, 488 (1) 7.
Mai invocă faptul că, prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de amânare din motive de sănătate.
În drept, invocă dispozițiile art. 421.1, 304.3, art. 299 C. proc. Civ., pentru hotărârile de perimare [art. 253 alin. (2) C. proc. Civ.], (art. 237), art. 492(2), 238 alin. (1) C. proc. Civ., art. 249, decizia nr. 2 din 05 ianuarie 2009 a Curții de Apel C., articolele 488 (1) 7, 416.3, 417, 418.3, 430.2 și 421.(1).2 Cod proc.civ.
În cauză, intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., nu a formulat întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind. 1 Cod pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în mod just tribunalul reținând incidența excepției perimării cererii de chemare în judecată.
Astfel, cum în mod corect a reținut și tribunalul în sentința atacată, perimarea este o sancțiune procesuală, prevăzută de art. 248 Cod pr. civ. (nu de art. 246 C.proc.civ., cum din eroare materială a indicat tribunalul), care intervine în ipoteza în care cererea cu a cărei soluționare a fost investită instanța rămâne în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an.
Cronologia procedurilor urmate în dosar demonstrează că, în cauza de față, la data pronunțării sentinței erau îndeplinite condițiile legale menționate în textul citat, pentru a se putea constata în mod justificat perimarea cererii reclamantei D. M.-L..
Pronunțarea soluției a fost permisă de suspendarea cauzei, dispusă de T. C.-S., în baza art. 155 ind. 1 Cod pr. civ., prin Încheierea de ședință din 06.12.2012, față de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită de instanță, de a preciza obiectul cererii cu privire la pretențiile materiale solicitate prin acțiune. Reclamanta nu a atacat această încheiere cu recurs (conform art. 244 alin. 2 Cod pr. civ. și mențiunii exprese în acest sens consemnată în încheiere), astfel că aceasta a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi invocate prin prezentul recurs, critici cu privire la modul în care prima instanță a dispus suspendarea judecării pricinii.
Curtea mai constată că, la data de 06.12.2013, reclamanta a cerut repunerea cauzei pe rol, fără a depune, însă, la dosar precizarea de acțiune solicitată de tribunal și care a determinat suspendarea judecării cauzei, precizare ce era necesară pentru soluționarea pricinii, nefiind astfel îndeplinite cerințele art. 155 ind. 1 alin.2 C.proc.civ..
Cererea depusă de reclamantă pentru termenul de judecată din 06.12.2012, existentă la fila 73 dosar tribunal, deși intitulată „precizarea acțiunii”, nu cuprinde mențiunile cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată referitor la pretențiile materiale, mențiuni obligatorii potrivit art. 112 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ..
La termenul de judecată din 23.01.2014, verificând cererea reclamantei și înscrisul atașat acesteia, T. C.-S., în mod just, a respins solicitarea reclamantei de amânare a judecării pricinii, ca nedovedită, și a procedat la invocarea, din oficiu, a excepției perimării cererii de chemare în judecată.
Față de conținutul practicalei hotărârii recurate, expus anterior, curtea constată că nu este întemeiată afirmația reclamantei privind nepronunțarea tribunalului cu privire la cererea sa de amânare a judecării pricinii, cerere ce a fost corect respinsă, întrucât nu s-au depus la dosar acte medicale din care să rezulte că reclamanta se afla în imposibilitate de a se prezenta la judecată.
Sunt reale afirmațiile reclamantei privind natura, condițiile și efectele perimării, însă, în speță, reclamanta nu a efectuat niciun act de procedură apt a întrerupe curgerea termenului de perimare, în sensul reținut de jurisprudența invocată.
Cererea de repunere pe rol a pricinii formulată de reclamantă cu o zi înainte de data la care se împlinea termenul de 1 an prevăzut de art. 248 C.proc.civ., neînsoțită de precizarea cererii de chemare în judecată, ce a determinat suspendarea judecării cauzei, nu putea produce efectul întrerupător al termenului de perimare, față de prevederile imperative ale art. 155 ind. 1 alin. 2 C.proc.civ.. Conform acestui text de lege, judecata este reluată dacă obligațiile ce au determinat suspendarea au fost îndeplinite și, potrivit legii, procesul poate continua, ipoteză ce nu este îndeplinită în speță, întrucât reclamanta nu a înțeles să-și precizeze cererea de chemare în judecată, conform solicitării instanței.
P. respingerea cererii de repunere pe rol formulată de reclamantă în termenul menționat și prin menținerea, pe cale de consecință, a măsurii suspendării, termenul de perimare nu se poate considera a fi întrerupt în sensul art. 249 Cod pr. civ. din moment ce actul atașat cererii de repunere pe rol nu a fost considerat a fi apt de a permite revenirea asupra suspendării bazate pe dispozițiile art. 155 ind. 1 Cod pr. civ. iar reclamanta, astfel cum s-a arătat, nu a atacat cu recurs această încheiere de respingere.
Ca atare, măsura suspendării trebuia să-și producă efectele prevăzute de lege, din moment ce reclamanta nu a contestat legalitatea acesteia și, de vreme ce, în raport de natura și obiectul cauzei, instanța nu era obligată să îndeplinească, din oficiu, vreun act de procedură pentru reluarea judecății, din care cauză rămânerea ei în pasivitate nu se poate constitui într-o acuză justificată adresată instanței pentru încălcarea dreptului lor la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 al CEDO.
De aceea, având în vedere că, de la data suspendării inițiale a judecării acțiunii (06.12.2012) și până la data punerii în discuție a excepției perimării acțiunii (23.01.2014) a trecut termenul de un an la care se referă art. 248 Cod pr. civ., în mod legal și temeinic, T. C.-S. a constatat ca fiind incidentă în cauză această excepție și a pronunțat soluția în considerarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei D. M.-L..
În baza art. 274 C.pr.civ., nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, ca nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D. M.-L. împotriva sentinței civile nr. 17/23.01.2014 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. C.R./02.04.2014
Tehnored L.P./03.04.2014 /Ex.2
Primă instanță: C. A. – T. C.-S.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 304/2015.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 164/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
