Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1354/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1354/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1354/2013
ROMÂNIAoperator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1354
Ședința publică din 17 octombrie 2013
PREȘEDINTE :M. G.
JUDECĂTOR :C. P.
JUDECĂTOR:A.-M. N.
GREFIER :M. S. L.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul pârât S. R. prin M.F.P reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. în contradictoriu cu intimatul reclamant F. S. I. împotriva Sentinței civile nr. 1816 din 11.04.2013 pronunțată de Tribunalului C. – S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Din partea Ministerului Public –P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a participat la dezbateri doamna procuror D. C. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei conform dispoz.art. 242 C.pr. civ. în lipsa părților de la dezbateri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea recursului formulat de pârât.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr.1816 din 11.04.2013 pronunțată de T. C.-S. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul F. S. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 94.756 lei reprezentând daune materiale, s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.250 lei cheltuieli de judecată, s-au respins restul pretențiilor ca nefiind dovedite.
Pentru a pronunța această soluție, T. C.-S. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.06.2012 sub nr._, reclamantul F. S. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că se încadrează în dispozițiile art. 5, alin 1, lit. b din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 .
Să se dispună obligarea pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P. la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric atât al bunurilor confiscate/preluate de autoritățile comuniste de la familia sa în momentul deportării, care nu le-au mai fost restituite fizic, cât și despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestor bunuri mobile din 18.06.1951 și până în anul 1989.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prin Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul împreună cu familia sa, F. I. loan-tată, decedat la data de 24.07.1973, Gărovăț M.- mamă, decedată la data de 17.12.2004, Garovăț (F.) Ciorman loan- frate, decedat la data de 15.09.1998 și F. llie - bunic, decedat la data de 27.11.1964, au fost strămutați în localitatea Drăgălina Nouă din B., pe perioada 18.06._55.
În data de 18 iunie 1951, la ora 4 dimineața, reclamantul și familia sa au fost treziți de poliție și soldați înarmați. Toată familia au fost aliniați în curtea casei și li s-a citit un ordin prin care au fost deportați de la domiciliu, fără a li se indica locul unde vor fi duși. Le-au spus că în două ore să ia cu ei haine, mâncare și animale cât să încapă într-o căruță, după care încadrați de soldați înarmați au fost duși la gară și urcați într-un vagon de marfă împreună cu animalele, lucrurile și căruța pe care le-au putut lua cu ei, păziți de doi militari
Au mers în acel vagon o săptămână până în B., de unde au fost preluați de militari și lăsați pe un câmp, lângă un țăruș pe care era scris un număr. Au stat sub cerul liber, bătuți de vânt și arși de soare. După o vreme, au reușit să-și încropească o coliba din ciulini, apoi un bordei săpat în pământ și înainte de venirea primei ierni, o casă din chirpici în care au locuit până la întoarcerea acasă.
La sfârșitul anului 1955, li s-au ridicat restricțiile domiciliare și au fost lăsați să se întoarcă la domiciliile lor. Astfel, familia sa fiind formată din oameni gospodari, au lăsat în momentul deportării casa compusă din șase camere mobilată și cu toate lucrurile necesare într-o gospodărie, cazan de țuică cu capacitatea de 280 litri, în hambare recolta de cereale din anul precedent ( aproximativ 7 tone), utilajele agricole pentru cultivarea celor 28 de hectare aflate în proprietatea familiei mele (semănătoare, plug, prăsitoare, două căruțe, sanie pt. cai etc ), animale ( două vaci, trei cai, patru porci), 70 de păsări de curte ,12 butoaie cu capacități între 50 și 500 litri pline cu țuică și vin, toate acestea nu le-am putut lua cu noi în momentul deportării deoarece li s-a permis să ia doar atât cât încape într-o căruță. Bunurile menționate mai sus nu le-au mai fost înapoiate la întoarcere, acestea fiind luate sau devastate de oamenii regimului de atunci. La întoarcerea din B. nu au mai găsit nimic din bunurile din casă, mai mult ușile, ferestrele, mobila și toate lucrurile nu mai existau .
Procesele verbale și inventarele întocmite în momentul deportării au fost făcute în batjocură și impuse sub amenințare de organele statului represiv din acea perioadă, acestea nu au redat nici pe departe adevărul despre ce am avut și ce li s-a confiscat.
Pentru a dovedi cu acte faptul că la momentul deportării, casa familiei sale a fost preluată de autoritățile statului și faptul că familia deținea teren agricol, reclamantul a formulat o cerere la Arhivele Naționale - Serviciul Județean C.-S..
Reclamantul consideră că este îndreptățit la acordarea și de despăgubiri care rezultă din valoarea recoltei din anul 1951, recoltă de pe terenurile agricole cultivate și de care familia mea nu a mai beneficiat, fiind deportată în luna iunie a anului 1951 cât și despăgubiri ce rezultă din beneficiul pe care această suprafață de teren l-ar fi adus de la momentul deportării și până în anul 1989.
Reclamantul apreciază că întreaga daună materială, pricinuită de deportarea sa și a familiei sale, este în cuantum de 100.000 euro, dar solicită instanței ca în situația în care în urma expertizării rezultă o valoare mai mare, să primească despăgubirile materiale stabilite prin expertiză.
În drept reclamantul a invocat Legea 221/2009
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri:Decizia nr. 1235/08.08.2002, adresa nr. 1211/09.09.2008, cartea de identitate a reclamantului, certificatul de deces al lui F. Ciorman I., dispozitivul sentinței civile nr. 696/28 iulie 1962 pronunțată în dosar nr. 251/1962 de către T. Popula al Raionului O., extras din registrul deces a lui F. I., certificatul de deces a lui Gârovat M., extras din registrul de deces a lui F. I. I..
Reclamantul a mai depus la dosar o precizare de acțiune în care susține că petitele din acțiunea principală vor avea următorul conținut:
Să se constatate că reclamantul se încadrează în dispozițiile art. 5, alin 1, lit. b din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 fiind unicul moștenitor, în calitate de nepot de fiu, al defunctului bunic, F. I. decedat la data de 27.11.1964, fiul acestuia și tatăl reclamantului, numitul F. I.-I., decedat la data de 24.07.1973.
Să se dispună obligarea pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P. la acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 100.000 Euro reprezentând echivalentul valoric atât al bunurilor mobile și imobile confiscate/preluare de autoritățile comuniste de la familia sa, în momentul deportării, care nu le-au mai fost restituite fizic, cât și despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestor bunuri mobile din 18.06.1951 și până în anul 1989, respectiv:
- contravaloarea recoltei agricole din anul 1951, recoltă de pe cele 19,64 ha cultivate, astfel: grâu -4,60 ha, orz -1 ha, ovăz-1,15 ha, porumb-5,33 ha, sfeclă zahăr-0,29 ha,sorg-0,58 ha, floarea soarelui-0,58 ha, cartofi-0,60 ha, diverse legume și zarzavaturi-0,32 ha, lucernă veche-1,73 ha, fânețe naturală-1,17 ha, vii-0,87, pomi fructiferi 115 buc,
- contravaloarea beneficiului pe care cultivarea suprafeței de teren de 19,64 ha l-ar fi adus începând cu anul următor deportării și până în anul 1989,
- chivalentul bănesc al lipsei de folosință al casei cu nr. 242 Broșteni pe perioada deportării,
- contravaloarea mobilei a ușilor și ferestrelor din casa cu nr 242 Broșteni, compusă din 3 camere și 8 dependințe, bunuri pe care familia lui nu le-a mai găsit la întoarcerea din B.,
- contravaloarea celor 7 porci și o junincă lăsați în grajd și cocini în momentul deportării,
- contravaloarea a 7 tone de cereale ce reprezintă recolta pe care familia sa nu a putut să o ia în momentul deportării, lăsând-o în hambare și pe care nu le-a mai regăsit la întoarcere,
- contravaloarea a 6 butoaie de lemn cu capacitatea între 50 și 500 litri pline cu țuică și vin, a unei sănii, trase de cai, și a unui alambic (cazan de țuică), cu capacitatea de 280 litri pe care familia sa nu le-a putut lua în momentul deportării și pe care nu le-a mai regăsit la întoarcere,
- contravaloarea utilajelor agricole (semănătoare plug, prășitoare, doua căruțe) pe care familia sa nu le-a putut lua în momentul deportării și pe care nu le-a mai regăsit la întoarcere.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, se reține că prin Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul împreună cu familia sa, F. I. loan-tată, decedat la data de 24.07.1973, Gărovăț M.- mamă, decedată la data de 17.12.2004, Garovăț (F.) Ciorman loan- frate, decedat la data de 15.09.1998 și F. llie - bunic, decedat la data de 27.11.1964, au fost strămutați în localitatea Drăgălina Nouă din B., pe perioada 18.06._55.
În momentul deportării le-a fost confiscată casa de locuit, terenurile agricole în suprafață de 19,64 ha, cultivate, și bunurile arătate în procesul-verbal întocmit la data de preluării (fila 21-24).
La întoarcerea în . nu le-au mai fost restituite (declarațiile martorilor), iar casa a necesitat reparații pentru a fi locuită, datorită faptului că a fost degradată.
Instanța a reținut că fiind certă existența în patrimoniul antecesorilor reclamantei doar a bunurilor arătate în înscrisurile depuse la dosar, respectiv procese verbale, întrucât cu privire la acestea există început de dovadă scrisă întocmit de autorități în momentul preluării, înscrisuri ce au natura unui început de probă scrisă și care au putut fi coroborate cu probe testimoniale.
Instanța, văzând dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b Legea 221/2009, constată că legiuitorul a avut în vedere doar bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Pentru ca un bun să fie confiscat este necesar ca acel bun să fi existat la momentul deportării, din această categorie nefăcând parte și bunuri care ar fi putut exista în viitor (cum sunt culturile agricole viitoare). De asemenea în categoria de bun mobil nu intră nici contravaloarea reparațiilor efectuate la casă și nici lipsa de folosință a acesteia pentru perioada deportării, ci doar bunurile față de care există un început de dovadă scrisă, conform proceselor verbale de confiscare existente la dosar .
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că în cauză a fost dovedită atât existența în patrimoniul antecesorilor reclamantei cât și faptul confiscării a următoarelor bunuri, bunuri ce se încadrează și în noțiunea de "bunuri confiscate" (astfel cum este prevăzută la art. 5 alin. 1 lit. b Legea 221/2009): culturile aflate pe terenurile confiscate în anul 1951 (70.884 lei), la care se adaugă contravaloarea următoarelor bunuri: animale – 1 junică- 3400 lei, 7 purcei – 2800 lei, păsări – 5900 lei, 6 butoaie – 4388 lei, o sanie – 1000 lei, un alembic – 6384 lei, bunuri mobile aflate în gospodărie la data deportării, astfel cum au fost dovedite prin PVC, în valoare totală de 94. 756 lei.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare în Câmpia Bărăganului, instanța a constatat că este lipsit de obiect, întrucât caracterul politic al acestei măsuri administrative,dispusă în baza deciziei nr. 200/1991 a MAI este prevăzut expres prin art. 3 alin. 1 lit. e din Legea 221/2009.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul F. S. I., împotriva pârâtului S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-S. și, în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 94.756 lei reprezentând daune materiale. A respins restul pretențiilor ca nefiind dovedite, având în vedere că nu există început de dodadă scrisă care să ateste existența bunurilor solicitate.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei reprezentând onorariu expert, respectiv 750 lei onorariu apărător.
Împotriva Sentinței civile nr.1816/11.04.2013 pronunțată de T. C.-S. a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Directia Generală a Finanțelor P. C.-S. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate referitor la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale și a cheltuielilor de judecată, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că Sentința civilă nr.1816/11.04.2013 a fost dată în parte cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, „ orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare."
Pentru recuperarea prejudiciului material, reclamanții își puteau valorifica drepturile, respectiv pretențiile referitoare la despăgubirile materiale privind bunurile mobile confiscate, prin procedura legilor speciale instituite după anul 1989: Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 etc. În situația în care reclamanții nu au utilizat calea legilor speciale, este neîntemeiată solicitarea lor formulată în baza Legii 221/2009, lege care se referă strict la toate celelalte despăgubiri ce nu au putut fi obținute în baza legilor speciale de reparație.
Textul art. 5 alin. 1 lit. b nu acordă dreptul la despăgubirile materiale solicitate prin acțiune și acordate în mod greșit de instanța de fond, în cuantum de 94.756 lei reprezentând daune materiale și 2.250 lei cheltuieli de judecată..
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la bunuri mobile, dar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precitat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Această soluție rezultă fără dubiu și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până în prezent vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana în cauză, precum si soțul sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde în expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate și nici pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în cuprinsul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
Mai mult, dacă ar fi urmărit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze și aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamanților, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 și respectiv nr. 10/2001.
Pe de altă parte, bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare pronunțată împotriva antecesorului reclamanților nu au fost evaluate la data confiscării. Calcularea cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, prin raportare la prețurile actuale, nu are temei legal.
Conform Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri reprezentând daune materiale actualizate, și nimeni nu poate adăuga la lege.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește despăgubirile pentru daunele materiale, dispozițiile art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009 prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative(cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005). Reclamantul trebuie deci să dovedească în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ. că bunurile care fac obiectul litigiului au fost confiscate de S. R. ca efect al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, nu au fost restituite și nu a fost primită nicio despăgubire pentru ele. Confiscarea presupune trecere fără despăgubire a unor bunuri în proprietatea statului în baza deciziei unui organ oficial. Mai mult, Legea 221/2009 vizează doar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și nu prevede acordarea de despăgubiri pentru degradarea adusă construcțiilor și pentru lipsa de folosință a imobilelor pe perioada cuprinsă între confiscare și restituire, așa cum solicită reclamantul prin cererea sa precizată (f.18 din dosarul tribunalului).
La data de 15 aprilie 2013 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Decizia nr. 6/2013, prin care s-a statuat ca “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.” Decizia menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 245 din 29 aprilie 2013, devenind obligatorie pentru instanțe conform art.330 ind.7 alin.4 C.pr.civ.
În considerentele deciziei se arată că interpretarea propusă nu încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că normele Convenției Europene nu impun statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să ratifice Convenția și că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenției.Or, adoptarea unei norme care să reglementeze dreptul persoanelor îndreptățite de a beneficia de acordarea de despăgubiri numai pentru anumite categorii de bunuri confiscate face parte din marja de apreciere în ceea ce privește politica economică și socială, pe care Curtea Europeană a recunoscut-o ca fiind la dispoziția statelor contractante.
Așadar interpretarea obligatorie a textului art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 în sensul de mai sus nu aduce atingere drepturilor protejate de art.1 Protocolul 1 și nici principiului nediscriminării (art.14 CEDO). Nu se poate susține că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor. Așa cum a arătat ÎCCJ în Decizia nr. 12/2011 pronunțată într-un alt recurs în interesul legii, CEDO a statuat că o creanță de restituire este "o creanță sub condiție" atunci când "problema întrunirii condițiilor legale ar trebui rezolvată în cadrul procedurii judiciare și administrative promovate", "la momentul sesizării jurisdicțiilor interne și a autorităților administrative, această creanță neputând fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru a fi considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Primul Protocol" (Cauza Caracas împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 19 martie 2007). De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor pronunțate de instanța supremă asupra recursurilor în interesul legii se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, generatoare de situații discriminatorii.
P. sentința civilă recurată au fost acordate despăgubiri pentru culturile din anul 1951 și pentru o . animale și bunuri mobile. Analizând bunurile pentru care au fost acordate despăgubiri de către prima instanță, Curtea constată că acestea nu fac parte dintre bunurilece fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, pentru care reclamantul să fi solicitat restituirea în temeiul acestor legi și să nu fi obținut o reparație.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art.312 alin.1-4 și at.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea constată că sunt fondate criticile din cererea de recurs, motiv pentru care va admite recursul formulat de recurentul pârât S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-S. împotriva Sentinței civile nr.1816 din 11.04.2013 pronunțată de T. C.-S. pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamant.
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că recurentul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-S. în contradictoriu cu intimatul reclamant F. S. I. împotriva Sentinței civile nr.1816 din 11.04.2013 pronunțată de T. C.-S..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că respinge în totalitate acțiunea reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. C. P. A.-M. N.
GREFIER,
M. L.
Red. A-M N./ 5.11.2013
Tehnored. M.S.L.
2 ex. / 5.11.2013
Prima instanță,T. C.-S., judecător Matuscha M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1298/2013. Curtea de... | Superficie. Decizia nr. 1325/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
