Expropriere. Decizia nr. 1558/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1558/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1558/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1558
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. P. MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII P. C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.1628/PI/23.05.2013 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. IOȚA și pârâtul C. L. RECAȘ, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.11.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr.1628/PI/23.05.2013 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. Ioța împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
În consecință, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 30.855 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat și au fost anulate procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr.70/297/30.09.2011 și Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr.70/297/01.10.2011; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului C. L. Recaș.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 03.07.2012 reclamantul P. Ioța, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA și C. L. Recaș, a solicitat anularea Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr.70/297/01.10.2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate în urma exproprierii de utilitate publică și obligarea Statului R., prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, reprezentanții comisiei au hotărât exproprierea suprafeței sale de teren de 1.868 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-Timișoara și acordarea unei sume de 1.783,01 lei.
A precizat că este proprietarul suprafeței de teren conform certificatului de moștenitor nr.18/24.11.2010, pe care l-a atașat cererii.
A solicitat anularea Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010 din cadrul CNADNR SA și obligarea Statului R., prin CNADNR SA, la plata unor despăgubiri mult mai mari, apropiate de prețul pieței în zonă.
Astfel, potrivit art.22, al.1 și 3 din Legea nr.255/2010, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute de art.19, se poate adresa instanței judecătorești competente”.
În drept, a invocat Legea nr.255/2010, Legea nr.33/1994, art.295, 296 C.pr.civ., art.9 al.3 din Legea nr.198/2004.
Ulterior, prin precizarea formulată oral, în ședința publică din 4 aprilie 2013, reclamantul a declarat că este de acord cu evaluarea realizată conform HG nr.1230/2010, că dorește suma propusă prin raportul de evaluare întocmit anterior și că nu dorește efectuarea unei noi expertize evaluatorii.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat recunoașterea acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr.1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr.1232/2010, ulterior modificată prin HG nr.492/11.05.2011.
P. derogare de la regulile de drept comun, Legea nr.198/2004 și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, nr.255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii.
Actul de declarare a utilității publice (Legea nr.198/2004) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art.3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/1994, aprobate prin HG nr.941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.
Despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar și se impune a fi dreaptă.
În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs. Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, prin anexa nr.1 la HG nr.1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 66-108). Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și autorul petiționarului - defunctul P. G. care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită ceea ce îndreptățește și concluzia că despăgubirile pecuniare solicitate au fost cuantificate prin învoiala comună a subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Spus altfel, în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriat (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) la data de 11.02.2011, la care petiționarul s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire consemnată pe numele autorului său, decedat la data de 19.07.2010. Chiar dacă data se situează după . Legii noi nr.255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat.
Și aceasta pentru că, însăși legea nouă, în versiunea în vigoare la data formării acordului, și chiar la data inițierii prezentului demers judiciar, dispunea prin art.31 că „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.”. Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr.1232/2010, prin HG nr.492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, a făcut trimitere la HG nr.208/2012 și HG nr.947/1990 ca acte normative incidente în materia drumurilor publice și a învederat că la momentul promovării hotărârii guvernului din 2010 procedurile de expropriere aplicabile erau prevăzute de Legea nr.198/2004 și, în conformitate cu art.3 din lege, expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică.
A arătat că în prezent cadrul legal în materia exproprierilor îl reprezintă Legea nr.255/2010. În baza art.5 din lege, expropriatorul are obligația de a aproba prin hotărâre a guvernului lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, indicatorii tehnico-economici (și) pentru imobilul în litigiu fiind aprobați prin HG nr.1093/2007, o parte dintre imobile nefiind înscrise în cartea funciară.
A reprodus al.7-9 din art.11 al Legii nr.255/2010 referitoare la efectuarea raportului de evaluare a imobilelor expropriate.
În cauză, a arătat, raportul a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor conform Legii nr.33/1994 (preț și contravaloarea prejudiciu).
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, pârâtul C. L. Recaș a solicitat menținerea sentinței sub aspectul reținerii lipsei calității sale procesual pasive.
Examinând, sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art.3041, 306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac, care, în principiu, nu determină rejudecarea în fond a cauzei.
De la regula caracterului nedevolutiv al recursului, există excepția introdusă de dispozițiile art.3041 C.pr.civ. potrivit cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu este supusă apelului (situația în cauză) nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 C.pr.civ., instanța putând să analizeze cauza sub toate aspectele.
Având în vedere dispozițiile art.316 C.pr.civ., efectul devolutiv al prezentului demers judiciar al pârâtului este supus (și) limitării exprimate prin adagiul „tantum devolutum quantum appellatum”, instanța de recurs neputând examina cauza decât cu referire la motivele (inclusiv altele decât cele prevăzute de art.304 C.pr.civ., conform celor mai sus-arătate) expuse de recurent, cu excepția prevăzută de art.306 al.2 C.pr.civ.
În cauza de față, prima instanță a reținut că între proprietar și expropriator s-a realizat acordul de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat, cuantum stabilit conform HG nr.1232/2010.
Or, pe calea prezentului recurs, pârâta s-a referit la HG nr.808/2012 și nr.947/1990 și la documentația tehnico-economică la care se referă art.3 din Legea nr.198/2004, la obligația expropriatorului stabilită prin art.5 din Legea nr.255/2010 și la raportul de evaluare prevăzut de art.11 din lege, raport ce cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor prevăzute de Legea nr.33/1994.
Se constată, astfel, că susținerile recurentului au caracter general, ele neconstituindu-se în critici punctuale ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea, ale modului în care instanța a validat un acord de voință care s-ar fi încheiat sub imperiul HG nr.1232/2010.
Cum recurentul însuși nu a formulat critici în sensul menționat, în lipsa investirii, nici instanța de recurs nu poate examina sentința sub aceste aspecte decât cu consecința încălcării dispozițiilor art.129 al. ultim C.pr.civ. și a principiului „tantum devolutum quantum appellatum”, mai sus menționat.
Pentru aceste considerente, văzând că dispozițiile art.306 al.2 C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză, în baza art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., art.3041 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr.1628/PI/23.05.2013 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. P. MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII P. C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.1628/PI/23.05.2013 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
- cu opinie separată -
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/18.11.2013
Tehnored.MM/2 ex/12.12.2013
Instanță fond: T. T. – jud.A. A.
Opinie separată
Consider că în cauză se impunea admiterea recursului pârâtului S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a fi respinsă acțiunea reclamantului P. Ioța și față de acest pârât.
P. acțiune, reclamantul P. Ioța a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, și C. L. Recaș, anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.70/297/01.10.2011 și obligarea pârâtului S. R. la plata unor despăgubiri apropriate de valoarea de piață a terenului expropriat.
Ulterior, în ședința publică din 04.04.2013 (fila 60), reclamantul a precizat că nu solicită efectuarea unei expertize în cauză, că s-a efectuat un raport de expertiză în baza HG nr.1230/2010 și că solicită acordarea despăgubirilor stabilite prin acel raport de expertiză, fiind de acord cu suma stabilită acolo.
P. sentința civilă nr.1628/23.05.2013, T. T. a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, pe care l-a obligat să-i plătească reclamantului suma de 30.855 lei, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile art.5 și 6 din Legea nr.198/2004.
A dispus anularea procesului-verbal nr.70/297/30.09.2011 de stabilire a cuantumului despăgubirii și a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr.70/297/01.10.2011, emise în baza Legii nr.255/2010.
A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul C. L. Recaș, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Anexa nr.1 la HG nr.1232/2010 au fost individualizate imobilele supuse exproprierii, proprietarii acestora și sumele individuale stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii. Printre proprietarii terenurilor expropriate a fost și autorul reclamantului P. Ioța, respectiv P. G., care s-a declarat de acord cu despăgubirea stabilită.
Prima instanță a constatat că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriat la data de 11.02.2011, când reclamantul a declarat (fila 59) că este de acord cu oferta de despăgubire consemnată pe numele autorului său, care a decedat la 19.07.2010.
Pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului, în esență a arătat că la momentul promovării HG nr.1232/2010, procedurile de expropriere au fost cele prevăzute de Legea nr.198/2004, însă în prezent cadrul legal în materia exproprierilor este reprezentat de Legea nr.255/2010. În consecință, pârâtul a susținut legalitatea raportului de evaluare întocmit în baza acestei din urmă legi și care a stat la baza hotărârii contestate de reclamant.
În drept, a invocat art.304 pct.9 și art.312 C.pr.civ. și a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Chiar dacă au un caracter general, criticile pârâtului vizează în mod evident cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de prima instanță, prin raportare la Legea nr.255/2010.
Pe de altă parte, trebuie avute în vedere și dispozițiile art.3141 C.pr.civ., în conformitate cu care „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
P. urmare, în această situație, în care se încadrează și prezentul litigiu, recursul dobândește un efect devolutiv.
Recursul pârâtului este întemeiat.
În mod greșit prima instanță a anulat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.70/297/01.10.2011 și a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri de 30.855 lei pentru terenul expropriat, constatând că a intervenit un acord între expropriator și expropriat pentru această sumă stabilită prin HG nr.1232/2010.
Nu a existat un asemenea acord.
Chiar dacă procedurile de expropriere pentru Autostrada Timișoara-Lugoj au fost inițiate sub imperiul Legii nr.198/2004, nu această lege este aplicabilă în cauză și deci nici HG nr.1232/2010 emisă în baza acestei legi, în condițiile în care nu sub imperiul acestei legi a avut loc exproprierea propriu-zisă a terenului pentru care se solicită despăgubiri.
Hotărârea nr.70/297/01.10.2011 de expropriere și de stabilire a despăgubirilor pentru terenul de 1868 mp al lui P. G., a fost emisă în baza Legii nr.255/2010 (așa cum rezultă din chiar cuprinsul hotărârii), care a abrogat Legea nr.198/2004.
În baza Legii nr.255/2010 a fost emisă și o nouă Hotărâre a Guvernului cu nr.521/2011, în care la poziția 70 din anexă apare individualizat antecesorul reclamantului cu despăgubiri în cuantum de 1783,01 lei, sumă cuprinsă și în hotărârea menționată anterior.
Art.22 al.1 din Legea nr.255/2010 prevede dreptul expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirilor de a se adresa instanței judecătorești, acțiunea urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994, care reglementează inclusiv posibilitatea administrării probei cu expertiza.
În condițiile în care însă reclamantul a precizat expres că nu solicită proba cu expertiza, cererea sa vizând existența acordului pentru suma prevăzută în HG nr.1232/2010 și obligarea pârâtului la această sumă, iar un asemenea acord nu a avut loc între expropriator și expropriat, acțiunea reclamantului se impune a fi respinsă.
În consecință, întrucât prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe dispoziții legale care nu mai sunt în vigoare și a constatat un acord între expropriator și expropriat (inexistent în realitate) fără suport legal și probațional, în opinia mea, în baza art.304 pct.9 și art.312 al.3 C.pr.civ. se impunea admiterea recursului pârâtului S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a fi respinsă acțiunea reclamantului și față de acest pârât, cu menținerea sentinței în privința respingerii acțiunii față de pârâtul C. L. Recaș.
Judecător,
RUJIȚA R.
Red.RR/22.11.2013
Rehnored.MM/12.12.2013
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1560/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1555/2013. Curtea... → |
|---|
