Grăniţuire. Decizia nr. 1560/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 1560/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 1560/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1560

Ședința publică din 14 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER: S. C.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă E. R. U. cu R. G.-C. din Lugoj în contradictoriu cu intimatele pârâte S. Cooperativă de C. C. S. M. și C. de C. P. din Chișineu Criș, împotriva Deciziei civile nr. 199 din 27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A., având ca obiect grănițuire.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților cu ocazia judecării în fond a recursului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 7 noiembrie 2013, care face parte din prezenta și potrivit căreia a fost amânată pronunțarea pentru data de 14.11.2013.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 199 din 27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. a fost respins apelul exercitat de apelanta E. R. U. cu R. G. – C. de Lugoj în contradictoriu cu intimata S. C. de C. C. S. M. și C. de C. „P.” împotriva sentinței civile nr. 453/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș.

Pentru a pronunța această soluție, în rejudecare, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Chișineu-Criș la data de 28.04.2011, reclamanta E. R. U. cu R. G. – C. de Lugoj, în contradictoriu cu pârâta S. C. de C. C. S. M. în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Cooperativei de C. P. din Chișineu Criș a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească linia de hotar ce desparte terenul intravilan proprietatea reclamantei în suprafață totală de 3864 mp, înscris în CF_ S. M. cu nr. top 383/1, CF_ S. M. cu nr. top 356/1/1 și CF_ S. M. cu nr. top 356/1/2 de terenul proprietatea pârâtei în suprafață totală de 1900 mp înscris în CF_ S. M. cu nr. top 383/2 și 356/2 potrivit suprafețelor înscrise în CF și ulterior obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren în suprafață de 636 mp, pe care pârâta a uzurpat-o în mod nelegal din terenul reclamantei.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că este proprietara tabulară a terenului înscris în CF_ S. M. cu nr. top 383/1, CF_ S. M. cu nr. top 356/1/1 și CF_ S. M. cu nr. top 356/1/2, în suprafață totală de 3864 mp, teren redobândit după anul 2000 ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948. Acest teren ca și terenul în suprafață totală de 1900 mp aflat în prezent în proprietatea pârâtei a fost stăpânit de cultul greco catolic până la emiterea Decretului nr. 358/1948.

Reclamanta mai arată că în anul 1963, reprezentanții cultului ortodox au dezmembrat terenul intravilan înscris în CF 288 S. M. sub nr. top 356 și 383 în patru parcele, respectiv parcelele: 383/1 și 356/1 de câte 1927 mp fiecare, care au rămas în proprietatea cultului și parcelele cu nr. 356/2 și 383/2 de câte 950 mp fiecare care au făcut obiectul unui contract de schimb intrând în proprietatea Cooperativei de consum P. Chișineu Criș.

După . parcelele 356/2 și 383/2 în posesia pârâtei aceasta a uzurpat o suprafață de 636 mp din parcelele 383/1 și 356/1 mutând în mod abuziv limitele de hotar dintre terenul aflat în proprietatea sa și terenul aflat la acea vreme în în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Reclamanta mai arată că în urma efectuării expertizei judiciare topografice în dosarul_ al Judecătoriei Chișineu Criș a constatat că în fapt stăpânește o suprafață mai mică de teren cu 636 mp, în timp ce pârâta stăpânește o suprafață de teren mai mare cu 227 mp în . cu 409 mp în .>

În drept reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 584 și 480-481 cod civil.

Pârâta C. de C. C. S. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei arătând că prin prezenta acțiune reclamanta încearcă să preia abuziv imobilul proprietatea Cooperativei de C., arătând că între părți au existat mai multe procese, toate acțiunile reclamantei fiind soluționate prin respingere.

A invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că acțiunea reclamantei nu are niciun temei legal deoarece a fost motivată pe de o parte pe dispozițiile art. 584 cod civil iar pe de altă parte pe dispozițiile art. 480-481 cod civil, ceea ce în opinia pârâtei este inadmisibil deoarece cuprinde o proprie incriminare având în vedere că dispozițiile art. 481 cod civil ce prevăd că nimeni nu poate fi silit să-și cedeze proprietatea, sunt în favoarea sa.

A mai invocat excepția tardivității motivat de faptul că rectificarea solicitată în fapt de reclamantă în temeiul art. 35 pct. 2 din Legea 7/1996 este tardivă fiind vorba de un bun dobândit cu bună credință prin donație.

Prin Sentința civilă nr.453/17.05.2012, Judecătoria Chișineu-Criș a respins excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului pârâtei, invocată de reclamantă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj în contradictoriu cu S. C. de C. C. S. M. și, în consecință, a stabilit linia de hotar ce desparte terenul intravilan înscris în CF_ S. M. cu nr. top 383/1, CF_ S. M. cu nr. top 356/1/1 și CF_ S. M. cu nr. top 356/1/2, folosit de reclamantă, de terenul înscris în CF_ S. M. cu nr. top 383/2, 356/2 folosit de pârâtă pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6-7-8-28-29-30.

A respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 636 mp și cererea reconvențională formulată de pârâta S. C. de C. C. S. M., pentru rectificare CF.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în privința excepției lipsei calității de reprezentant, că prin împuternicirea nr. 350/2011, E. R. U. cu R. G. C. a împuternicit pe pr. prot. D. C. să reprezinte E. în procesul cu C. de C. S. M. pentru uzurpare de proprietate în ce privește terenurile Înscrise în CF_ S. M. cu nr. top 383/1 și CF 206 S. M. cu nr. top 356/1/1 și 356/1/2.

Obiectul prezentei cereri îl constituie terenurile cu nr. top 383/1, 356/1/1 și 356/1/2.

În baza împuternicirii susmenționate, pr. prot. D. C. l-a împuternicit pe domnul avocat A. S. să reprezinte E. R. U. cu R. G. C. în fața Judecătoriei Chișineu Criș.

Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 82 și 83 Cod de procedură civilă, instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant.

Din extrasele de CF nr._ S. M. și_ S. M. rezultă că imobilele cu nr. top 383/1 în suprafață de 1927 mp și cu nr. top 356/1/1 în suprafață de 1579 mp sunt înscrise în cartea funciară din anul 1865, în proprietatea Eparhiei G. Catolice Lugoj cu titlu de cumpărare.

Prin Decretul nr. 358/1948, averea mobiliară și imobiliară a Episcopiilor a fost naționalizată, proprietatea revenind Statului Român, care avea posibilitatea de a atribui o parte din aceste bunuri către Biserica Orodoxă R.. Așadar, reclamanta a pierdut proprietatea asupra acestor imobile, prin efectul legii, chiar dacă în cartea funciară nu au fost operate modificările.

Așa cum rezultă din cererea de retrocedare nr. 108/26.02.2003, reclamanta a formulat cerere de retrocedare pentru imobilele cu nr. top 356 și 383, înscrise în CF vechi 288 (din care provin CF nr._ S. M. și_ S. M.), însă nu a făcut dovada faptului că cererea sa de retrocedare cu privire la aceste imobile a fost soluționată favorabil, în cererea introductivă făcând referire doar la faptul că este proprietara tabulară a imobilelor ca efect al art. 3 din Decretul Lege nr.126/1990.

Prima instanță a constatat însă că reclamanta nu a devenit proprietară de drept a terenurilor ca efect al dispozițiilor legale invocate de aceasta, redobândirea dreptului putându-se realiza doar conform procedurii de retrocedare prevăzute de OUG nr.95/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, nu s-a putut constata calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF_ S. M. și_ S. M., observându-se că, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și cum este recunoscut și de către pârâtă, reclamanta are doar posesia faptică asupra imobilelor susmenționate.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că într-adevăr reclamanta folosește cu 653 mp mai puțin decât suprafața din cărțile funciare nr. CF_ S. M.,_ S. M. și_ S. M., iar pârâta S. C. de C. C. S. M. folosește cu 650 mp mai multe decât suprafața din cartea funciară.

Aprecierile instanței de fond au fost în sensul că, pentru a se admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 650 mp, care în fapt este o veritabilă acțiune în revendicare, reclamanta trebuie să facă dovada, în temeiul art. 480 - 481 Cod civil, că deține un titlu de proprietate asupra imobilului, care este preferabil pârâtei; ori cum reclamanta nu deține un asemenea titlu de proprietate asupra imobilului revendicat, cererea de revendicare nu poate fi admisă și prin urmare instanța nu este îndreptățită a stabili nici linia de hotar pe aliniamentul definit de punctele 26-25-20-19 propus prin expertiză.

Față de considerentele arătate, instanța de fond a stabilit linia de hotar dintre imobilele înscrise în CF_ S. M. cu nr. top 383/1, CF_ S. M. cu nr. top 356/1/1,CF_ S. M. cu nr. top 356/1/2 folosite de reclamantă și terenul înscris în CF_ S. M. cu nr. top 383/2, 356/2 folosit de pârâtă pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6-7-8-28-29-30, reprezentat de actuala folosință faptică.

În privința cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamantă reconvențională C. de C. C. S. M., instanța de fond a respins-o cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art.33 alin.3 din Legea nr.7/1996, în vigoare la data formulării cererii reconvenționale, cererea de modificare a suprafeței de teren înscrise în cartea funciară se poate face numai de titularul dreptului de proprietate, iar potrivit dispozițiilor art. 26 din aceeași lege, titularul dreptului de proprietate nu poate dispune de drepturile sale decât după ce a fost înscris în cartea funciară.

Împotriva soluției a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor, reiterate ulterior prin răspunsul la întâmpinare atașat la fila 19, apelanta susține că hotărârea atacată este lipsită de orice temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.900 alin.1 Cod civil și ale art.1 alin.2 din OUG nr.94/2000. Deși instanța de fond a constatat, inițial, că din extrasele de CF nr._ S. M. și_ S. M. rezultă că imobilele cu nr. top 383/1 în suprafață de 1927 mp și cu nr. top 356/1/1 în suprafață de 1579 mp sunt înscrise în cartea funciară din anul 1865 în proprietatea Eparhiei G. Catolice Lugoj cu titlu de cumpărare, ulterior, prin aceeași hotărâre, aceeași instanță apreciază că nu se poate constata calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF_ S. M. și_ S. M..Ortodoxă R.. Ori de la această dată, așa cum rezultă și din înscrierea efectuată la data de 08.07.2003 la Foaia B de proprietate din coala de CF nr.288 S. M., prin care apelanta a fost înscrisă proprietar tabular al imobilelor în locul Episcopiei Române U. cu R. G.-C. de Oradea, E. își exercită toate cele trei prerogative ale dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult, a casei parohiale și a terenului aferent acestor construcții, drept care nu a fost contestat nici de intimata pârâtă-reclamantă reconvențională și nici de către vreo altă persoană fizică sau juridică.

Prin urmare, subliniază că toate aceste împrejurări au fost trecute cu vederea de către instanța de fond, iar în ciuda faptului că apelanta a precizat, prin cererea introductivă, că a devenit proprietară tabulară atât asupra acestor construcții, cât și asupra terenului aferent, înscris în CF nr._ S. M., cu nr.top.383/1 și CF nr._ S. M., cu nr.top.356/1/1, în temeiul disp. art.3 din Decretul Lege nr.126/1990, instanța nu a luat în considerare aceste mențiuni și a reținut că redobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se poate realiza doar conform procedurii prevăzută de OUG nr.95/2000 și nu a celei instituită de art.3 din Decretul Lege nr.126/1990.

Mai mult decât atât, învederează apelanta și faptul că, atât timp cât prin Sentința civilă nr.765/17.05.2007, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, pârâta a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul pe care este edificată biserica, aceste dispoziții au valoare de principiu și în ceea ce privește spețele similare și trebuie puse în aplicare de instanță pentru o justă soluționare a cauzei.

Așadar, conchide apelanta că imobilele în litigiu au reintrat începând cu anul 1998 în deplină proprietate, pe cale amiabilă, în urma procedurii de dialog prevăzută de dispozițiile art. 3 din Decretul – lege nr. 126/1990, efectuată cu Biserica Ortodoxă R., ținându-se seama de dorința credincioșilor din comunitatea S. M., nemaifiind necesară emiterea de către autoritățile administrative ale Statului Român a nici unei alte decizii de retrocedare în baza OUG nr.95/2000.

Pe fondul cauzei, reiterează apelanta că este proprietatea tabulară a terenului intravilan în suprafață de 3.864 mp și a construcțiilor edificate pe acesta, cu destinația de biserică și casă parohială, înscrise în CF nr._ S. M., nr.top.383/1, CF nr._ S. M., cu nr.top.356/1/1 și CF nr._ S. M., cu nr.top.356/1/2, iar acest teren, la fel ca și terenul în suprafață totală de 1900 mp aflat în prezent în proprietatea intimatei, a fost stăpânit de cultul greco-catolic până la emiterea Decretului nr. 358/1948 (în prezent abrogat prin Decretul Lege nr.9/1989), când a trecut în mod abuziv în proprietatea cultului ortodox.

În cursul anului 1963, reprezentanții cultului ortodox au dezmembrat terenul intravilan înscris în CF 288 S. M., sub nr. top 356 și 383, în patru parcele, respectiv parcelele 383/1 și 356/1, de câte 1927 mp fiecare - care au rămas în proprietatea cultului - și parcelele cu nr. 356/2 și 383/2, de câte 950 mp, care au făcut fiecare obiectul unui contract de schimb, intrând în proprietatea Cooperativei de C. P. Chișineu Criș; după . parcelele 356/2 și 383/2 în posesia intimatei, aceasta a uzurpat o suprafață de 636 mp din parcelele 383/1 și 356/1, mutând în mod abuziv limitele de hotar dintre terenul aflat în proprietatea sa și terenul aflat la acea vreme în proprietate Bisericii Ortodoxe Române.

Ca atare, având în vedere faptul că suprafața de 650 mp, pretins uzurpată de către intimată din terenul apelantei, a fost determinată de către expertul tehnic prin raportul efectuat în cauză, consideră apelanta că se impune obligarea intimatei la lăsarea în deplină proprietatea și liniștită posesia fâșia de teren și stabilirea unei noi linii de hotar între terenul intravilan proprietatea apelantei și terenul intimatei, pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar prin punctele 26-25-20-19, urmând ca apelanta să permită accesul intimatei la imobilul său pe o fâșie lată de 0,5 m, de-a lungul punctelor 8 – 7 – 6 – 19 din planul de situație ce face parte integrantă din raport.

Pe cale de consecință, în raport de starea de fapt prezentată mai sus, subliniază apelanta că acțiunea formulată nu este o revendicare deghizată, astfel cum susține intimata, ci este o acțiune tipică de stabilire a liniei de hotar între două proprietăți aparținând unor proprietari tabulare diferiți și de restituire a diferențelor de teren pe care unul dintre proprietari îl stabilește fără nici un drept în dauna celuilalt.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului.

Prin întâmpinarea depusă, intimata S. Cooperativă C. S. M. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, motivând că, prin apelul formulat, reclamanta practic nu invocă nimic în plus față de motivele redate și reluate prin acțiunea introductivă.

Susține că, raportat la obiectul acțiunii, cererea reclamantei nu este altceva decât o acțiune în revendicare deghizată prin care aceasta urmărește să ia din proprietatea Cooperativei de C. o suprafață de teren, indiferent de care ar fi aceasta, iar atât timp cât prin Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii și obligatorie pentru toate instanțele de judecată, s-a stabilit definitiv cursul procedurilor judiciare în cadrul acestui tip de acțiuni, criticile apelantei nu mai pot fi puse în discuție și nu pot fi primite la soluționarea apelului.

În același sens arată intimata și faptul că deși instanța de fond a acordat apelantei mai multe termene de judecată pentru a face dovada soluționării favorabile a cererilor de retrocedare, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instituite în sarcina sa, ceea ce echivalează cu o probabilă soluție de respingere, cu atât mai mult cu cât prin însăși calea de atac a apelului, reclamanta beneficia de o nouă posibilitate a de a demonstra că deține în favoarea sa un titlu valabil, însă nici de această dată nu a dovedit acest aspect.

Prin notele de ședință, față de solicitările instanței privind dovedirea modalității prin care a dobândit în proprietate terenurile, apelanta arată că antecesoarea sa a dobândit pe cale amiabilă posesia și folosința acestor imobile de la cultul ortodox, în anul 1998, după care e edificat pe terenul de lângă biserică o casă parohială pentru a cărei notare în CF Primăria S. M. a emis Certificatul nr.1252/06.11.2000; ulterior, ca urmare a reorganizării teritoriale a Eparhiilor Române Unite cu R. G.-C., . intrat în raza teritorială de competență a apelantei, drept pentru care E. R. U. cu R. G.-C. a solicitat Judecătoriei Chișineu-Criș, în dosar nr.1041/2003, rectificarea denumirii proprietarului imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. și CF nr._ S. M., cerere care a fost admisă prin încheierea nr.1014/11.08.2003.

Față de aceste aspecte, consideră apelanta că a dovedit în mod neechivoc atât modalitatea prin care a dobândit proprietatea asupra imobilelor, cât și realitatea faptică a calității sale de proprietar.

Prin notele de ședință, intimata S. Cooperativă de C. C. S. M. susține că în mod corect a reținut instanța de fond că apelanta a pierdut proprietatea asupra imobilelor prin efectul legii, chiar dacă în CF nu au fost operate modificările aferente.

Adaugă că, în cererea introductivă, reclamanta face referire doar la faptul că este proprietara tabulară a imobilelor ca efect al art.3 din Decretul Lege nr.126/1990, aspect care de altfel a fost reținut și de instanță care în mod corect a constatat că reclamanta nu a devenit proprietară de drept a terenurilor ca efect al dispozițiilor legale invocate de aceasta, redobândirea dreptului de proprietate asupra acestor imobile putându-se realiza doar conform procedurii de retrocedare prevăzute de OUG nr.95/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, atât timp cât apelanta a ales procedura cererii de retrocedare, intimata consideră că opțiunea acesteia nu mai poate fi retrasă, iar la fel cum a declarat și anterior, acțiunea formulată nu reprezintă altceva decât o acțiune în revendicare deghizată.

Prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din data de 06.11.2012, apelanta reiterează aspectele prezentate prin înscrisurile depuse anterior și conchide că a demonstrat în mod neechivoc calitatea sa de proprietar de drept și de fapt asupra imobilelor în litigiu.

Prin Decizia nr. 413/06.11.2012, Tribunalul A. a respins apelul, constatând legalitatea și temeinicia sentinței.

Prin Decizia civilă nr. 226/14.02.2013, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj împotriva deciziei civile nr. 413/A/6 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul A. casând decizia civilă recurată și dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, la Tribunalul A..

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Timișoara a reținut că, hotărârea recurată este nemotivată. Din cuprinsul hotărârii recurate s-a reținut că rezultă fără echivoc că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra aspectelor invocate de reclamantă relativ la: încălcarea dispozițiilor art. 900 alin. 1 Cod civil (privind efectul constitutiv de drepturi al intabulării în CF), a prevederilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 94/2000; incidența sentințelor civile nr. 765/2007 și nr. 1358/2007, irevocabile și executate, prin care lăcașele de cult și casele parohiale aparținătoare cultului greco-catolic, i s-au restituit în baza art. 3 din Decretul-Lege 126/1990 și terenurile aferente acestor edificate; exercitarea folosinței pârâtei asupra terenului în suprafață de 650 mp, determinată de expertul topografic pe aliniamentul 26-25-20-19-6-5-4-3-2-1, raportat la situația de CF existentă și hotărârile judecătorești invocate, în concret, sentința civilă nr. 765/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Totodată s-a reținut că, deși reclamanta a invederat toate aceste aspecte prin apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond, tribunalul nu a răspuns motivat, mărginindu-se dosar la a prelua în mod generic considerentele instanței de fond reținute în motivarea soluției, fără a răspunde însă, în fapt și în drept, la toate motivele invocate detaliat de reclamanta apelantă.

Tribunalul A., în rejudecare, a reținut că prin motivele invocate apelanta reiterează susținerile din acțiunea introductivă, respectiv că imobilele în litigiu au reintrat începând cu anul 1998 în deplina sa proprietate, pe cale amiabilă, în urma procedurii de dialog prevăzută de dispozițiile art. 3 din Decretul – lege nr. 126/1990, efectuată cu Biserica Ortodoxă R., ținându-se seama de dorința credincioșilor din comunitatea S. M..

Tribunalul a apreciat că nu pot fi primite aceste susțineri pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 al. 1 și 2 din OG nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, altele decât lăcașele de cult, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Regimul juridic al imobilelor care au destinația de locaș de cult va fi reglementat prin lege specială.

Așadar, a apreciat tribunalul, redobândirea dreptului de proprietate asupra acestor imobile se poate realiza doar urmând procedurile de retrocedare reglementate prin acte normative special edictate în acest scop, aspect este bine cunoscut de către apelantă, iar dovada faptului că știa că este necesară efectuarea unor demersuri pentru dobândirea dreptului de proprietate este exercitarea acțiunii civile ce a format obiectul Dosarului nr. 851/2003 al Judecătoriei Chișineu Criș.

Prin această acțiune, înregistrată la data de 19.06.2003, apelanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a donației autentificate sub nr. 576/6 iunie 1962 și pe cale de consecință să dispună anularea încheierilor din CF 1491 S. M. și din Cf nr. 3099 S. M.; să se constate nulitatea absolută a actului de schimb cu nr. 4317/1963 și pe cale de consecință anularea încheierilor din CF 3099 S. M. respectiv CF 288 S. M.; radierea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. 1491 S. M., CF 3099 S. M., CF 288 S. M. în favoarea Episcopiei G. Ortodoxă A. și C. de C. „P.” și revenirea lor la situația anterioară de CF în favoarea Episcopiei G. Catolice Oradea, respectiv Lugoj.

Prin sentința civilă nr. 521/13.04.2004 – menținută prin Decizia nr. 2546/15.11.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – irevocabilă, acțiunea apelantei a fost respinsă. S-a reținut în considerentele deciziei că apelanta trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de OUG nr. 94/2000 astfel că acțiunea sa prin care tinde la redobândirea imobilului este inadmisibilă pe calea dreptului comun.

Se constată, de asemenea, că apelanta a formulat la data de 26.02.2003, o cerere de retrocedare a imobilelor în litigiu, în baza OUG nr. 94/2000 și chiar a solicitat (în recurs fila 25) suspendarea prezentei cauze până la soluționarea acesteia de către Comisia Specială de Retrocedare.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că în prezent, reclamanta – apelantă nu deține vreun titlu de proprietate asupra imobilelor în litigiu, astfel că nu poate solicita obligarea pârâtei la a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 650 mp.

Instanța de apel a apreciat, totodată, că în mod neîntemeiat invocă apelanta în susținerea pretinsului drept de proprietate, disp. art. 3 din Decretul – lege nr. 126/1990, întrucât acest text de lege se referă strict la situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii greco – catolice, iar pe de altă parte, nu s-a făcut vreo dovadă că s-a urmat procedura acolo prevăzută, respectiv în art. 1 din OG nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul – lege nr. 126/1990.

Apelanta a mai susținut că prin Sentința Civilă nr. 765/2007 și Sentința civilă nr. 1358/2007 – irevocabile, pronunțate de Tribunalul A. i s-au restituit în baza art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, lăcașele de cult și casele parohiale ce au aparținut cultului greco – catolic, iar aceste hotărâri judecătorești au valoare de principiu pentru spețe similare.

Prin Sentința civilă nr. 765/17.05.2007, apelantei i-a fost admisă acțiunea exercitată în contradictoriu cu Patriarhia Ortodoxă R. Șimand, respectiv a fost obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate imobilul pe care este edificată biserica. Aceeași soluție a fost pronunțată și prin Sentința civilă nr. 1358/2007, de această dată, acțiunea fiind exercitată în contradictoriu cu Patriarhia Ortodoxă R. Șiria.

Tribunalul a apreciat că invocarea acestor hotărâri judecătorești operează în defavoarea reclamantei – apelante, întrucât aceste imobile nu au fost dobândite ex lege în baza art. 3 din Decretul – lege nr. 126/1990 (așa cum se pretinde prin prezenta acțiune) ci în urma unui litigiu, dreptul de proprietate fiind dobândit prin hotărâre judecătorească.

S-a reținut de asemenea susținerea apelantei că prima instanță a ignorat efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în CF. Nu pot fi primite nici aceste susțineri, întrucât nici un moment nu s-a contestat faptul că imobilele în litigiu au constituit proprietatea tabulară a Bisericii G. – Catolice, nedovedirea propriului său drept de proprietate fiind motivul pentru care acțiunea apelantei a fost respinsă.

La fel de neîntemeiat se invocă în sprijinul pretențiilor sale și încheierea de CF nr. 1041/08.07.2003, întrucât prin această încheiere doar s-a rectificat denumirea fostului proprietar – respectiv Biserica G. – C. în Eparhia G. – C. Lugoj.

Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 296 Cod civil, apelul a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva Deciziei civile nr.199 din 27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. a formulat recurs reclamanta E. R. U. cu R. G. -Catolica de Lugoj, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 Cod procedură civilă și în consecință, admiterea capetelor de cerere ale acțiunii în grănițuire și revendicare, privind:

1.stabilirea liniei de hotar care desparte terenul intravilan proprietatea reclamantei, în suprafață totală de 3.864 m2, înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/1, CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 2, de terenul proprietatea intimatelor - pârâte, în suprafață totală de 1.900 m2, înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/2, pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar prin punctele 26 - 25 - 20 - 19 la punctul 3 din concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, urmând ca reclamanta să permitem accesul intimatelor - pârâte la imobilul proprietatea acestora pe o fâșie lată de O, 5 m, de - a lungul punctelor 8 - 7-6-19 din Planul de situație ce face parte integrantă din acest raport;

2.ca urmare a stabilirii liniei de hotar dintre reclamantă și intimatele - pârâte, potrivit suprafețelor înscrise în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ), CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ), CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 3184 S. M.) și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 3099 S. M.), obligarea intimatelor - pârâte să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren în suprafață de 650 m2, determinată pe Planul de situație ce face parte integrantă din Raportul de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, de punctele 26-25-20-19-6-5-4-3-2-1, suprafață de teren pe care intimatele - pârâte au uzurpat - o în mod nelegal din terenul proprietatea reclamantei.

În motivarea recursului formulat, recurenta arată că instanța de apel ( ca și cea de fond de altfel) a dat ceea ce nu s-a cerut ( art. 304 pct. 6 Cod proc civ.).

In susținerea acestui motiv de recurs, se arată că Tribunalul A. a respins apelul promovat de reclamantă, considerând în mod complet nelegal - prin ignorarea extraselor CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ), depuse de în probațiune, din care rezultă în mod lipsit de orice echivoc calitatea reclamantei de proprietar actual ai imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare sub nr. top. 383/ 1 și nr. top. 356/ 1/ 1 - că reclamanta „...nu deține vreun titlu de proprietate asupra imobilelor în litigiu... ".

Ori, instanța de apel - la fel de altfel ca și instanța de fond a cauzei - s-a investit cu soluționarea unui capăt de cerere cu care nu a fost investită de către nici una din părțile acestui litigiu și pe cale de consecință, s-a pronunțat asupra unei chestiuni de drept ce nu i s-a cerut nici de către reclamantă prin cererea introductivă de instanță și nici de către intimata-pârâtă prin cererea sa reconvențională ( respinsă de altfel în mod definitiv prin neapelare ).

Din simpla vizionare a cererii reclamantei precizate, ca și a cererii reconvenționale formulate de către intimata -pârâtă, rezultă cu evidență faptul că nici reclamanta nu a solicitat constatarea calității de proprietar asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/ 1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/1/1 și nici intimata nu a contestat realitatea și actualitatea dreptului reclamantei real de proprietate asupra acestor imobile.

Față de această împrejurare, consideră că instanța de apel (la fel ca și instanța de fond a cauzei) se impunea să soluționeze doar capetele de cerere cu care a fost investită de către părțile procesului și să dispună pe baza probelor administrate de părți, stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți învecinate, cu obligarea părții care stăpânește o suprafață de teren mai mare decât cea înscrisă în Cartea Funciară, să restituie această suprafață de teren celeilalte părți litigante.

Atâta vreme cât atât din conținutul extraselor CF depuse de reclamamtă în probațiune la dosarul cauzei, emise de o instituție administrativă specializată a Statului Român, respectiv Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publiciate Imobiliară Chișineu Criș, cât și din constatările expertului tehnic judiciar topograf făcute în Raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în dosar la cap. C Răspuns la obiective, pct. 1 Identificarea imobilelor, respectiv pct. 1.1. ( „ imobilul înscris în CF nr._ S. M., sub nr. top. 383/1 - intravilan cu Biserica G. - C. și casa parohială greco-catolică, în suprafață de 1927 mp, în proprietatea Eparhiei G.-Catolice Lugoj... " ) și pct. 1.2. („ imobilul înscris în CF nr._ S. M., sub nr. top. 356/1/1 - intravilan în suprafață de 1579 mp, în proprietatea Eparhiei G.-Catolice Lușoj... " ), rezultă în mod lipsit de orice echivoc calitatea reclamantei de proprietară, atât tabulară de drept, cât și de fapt asupra acestor imobile, consideră că instanța de apel se impunea să țină cont de aceste mijloace de probă și pe cale de consecință, să soluționeze capetele de cerere cu care a fost investită de reclamantă și nicidecum să se investească în mod nelegal cu soluționarea unui capăt de cerere care nu i-a fost cerut de nimeni și pe cale de consecință, să nu se mai pronunțe asupra capetelor de cerere legal timbrate de reclamantă care au format obiectul apelului.

Ignorând aceste mijloace de probă, consideră că instanța de apel a nesocotit dispozițiile și indicațiile date de instanța de control judiciar în Decizia civilă nr. 226/ 14.02.2013, pronunțată în dosarul nr. 469/ 210/ 2011 al Curții de Apel Timișoara, care a statuat în mod extrem de clar că „ instanța de trimitere va trebui să îndeplinească această obligație de valorificare a probatoriului, nu numai prin operațiunea de încuviințare și administrare a probelor considerate pertinente și concludente cauzei de față...ci și prin operațiunea de apreciere a acestora pe baza intimei convingeri a judecătorilor și în condițiile prevăzute de lege...

Este nevoie așadar, de o preocupare reală din partea instanței de judecată de a pune de acord prin motivare, datele ce rezultă din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, expertizele administrate în cauză...", operațiune care nu a fost efectuată de către instanța de apel, aceasta nepronunțându-se absolut deloc asupra acestor mijloace de probă și nici asupra motivelor pentru care le-a înlăturat din ansamblul probator.

Această poziție a instanței de apel, pe lângă că este complet nelegală, este și tendențioasă la adresa reclamantei și totodată, părtinitoare în favoarea intimatelor - pârâte și neconformă cu principiile statului de drept instaurat în țara noastră după Revoluția din 1989, întrucât printr-o interpretare proprie a legislației în vigoare, aceasta încearcă o nouă deposedare a reclamantei de dreptul său de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ), similară cu cea făcută de regimul comunist sovietizat prin emiterea și aplicarea Decretului nr. 358/1948, ceea ce este inadmisibil.

Consideră că prin argumentele inserate mai sus a dovedit în mod incontestabil faptul că în prezenta speță este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod proc.civ

Hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii ( art. 304 pct. 7 Cod proc. civ.).

În susținerea acestui motiv de recurs, se arată că deși instanța de apel inserează în mod expres în considerentele deciziei apelate că „...nici un moment nu s-a contestat faptul că imobilele în litigiu au constituit proprietatea tabulară a Bisericii G.-Catolice...", ulterior aceasta ajunge la concluzia complet opusă potrivit căreia „...nedovedirea propriului său drept de proprietate fiind motivul pentru care acțiunea apelantei a fost respinsă ".

Or, din moment ce însăși instanța de apel recunoaște în mod expres calitatea de proprietar tabular al Bisericii greco - catolice asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.), aceasta recunoaște practic calitatea reclamantei de proprietar tabular al acestor imobile, întrucât este reprezentanta Bisericii greco-catolice în județele T., A., Hunedoara și C. - S..

Față de această împrejurare, în mod complet nelegal concluzionează Tribunalul A. că reclamanta nu a dovedit propriul drept de proprietate, această concluzie fiind în evidentă contradicție atât cu propriile sale considerente cât și cu întregul probatoriu administrat în dosar, respectiv cu înscrierile de Carte Funciară și cu concluziile Raportului de expertiză tehnică topografică.

Pe cale de consecință, având în vedere că motivele inserate de instanța de apel în considerentele deciziei recurate sunt în mod evident contradictorii, consideră că în prezenta speță este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., drept pentru care solicită admiterea recursului și pentru acest motiv.

Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

( art. 304 pct. 9 Cod proc civ.).

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că în soluționarea apelului promovat în cauză instanța de apel a încălcat și a aplicat în mod greșit următoarele texte de lege: dispozițiile art. 32 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938 ( art. 900 alin. 1 Cod civil) potrivit cărora " dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei ".

Reclamanta a depus în probațiune la dosarul cauzei atât colile, cât și extrasele CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ), din care rezultă în mod lipsit de orice echivoc că este proprietarul tabular actual al imobilelor (teren + construcții) notate în aceste Cărți Funciare și nu doar la nivelul anului 1948, în momentul deposedării abuzive de către regimul comunist.

Față de această împrejurare, raportând efectul constitutiv de drepturi al intabulării unei persoane în Cartea Funciară consacrat de dispozițiile art. 32 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/ 1938, la înscrierile efectuate în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 383/1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 356/1/1, după anul 1990, instanța de apel se impunea să recunoască calitatea reclamantei de proprietară tabulară a imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare și pe cale de consecință, să procedeze la stabilirea liniei de graniță dintre proprietăți pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar prin punctele 26 - 25 - 20 - 19 la punctul 3 din concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei și să dispună obligarea intimatelor - pârâte să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren în suprafață de 650 m2, determinată pe Planul de situație ce face parte integrantă din Raport, de punctele 26-25-20-19-6-5-4-3-2-1, suprafață de teren pe care intimatele - pârâte au uzurpat - o în mod nelegal.

Tribunalul A. însă a ignorat atât dispozițiile art. 32 alin. 1 din Decretul -Lege nr. 115/ 1938, cât și indicațiile instanței de control judiciar, ignorând în mod complet nelegal atât extrasele CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) din care rezultă proprietarul actual al imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare, cât și concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei.

Calitate de proprietar nu mai trebuie validată încă o dată de către instanța de judecată ori de către autoritățile administrative, în speță Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri mobile care au aparținut cultelor religioase din România, așa cum în mod complet greșit au apreciat instanțele de fond și de apel din prezenta cauză.

În susținerea faptului că reclamanta este la data prezentei proprietarul de drept al acestor imobile și nu doar la nivelul anului 1948, atunci când averea episcopiilor unite cu R., greco - catolice, a fost naționalizată, se arată evoluția în timp a dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu:

-în CF nr. 288 S. M., Eparhia greco - catolică din Oradea a fost din anul 1865, primul proprietar tabular al terenurilor intravilane înscrise sub nr. top. 356 și nr. top. 383, edificând pe terenul înscris sub nr. top. 383, construcția bisericii greco - catolice din S. M., pe care însă a omis să o noteze în această Carte Funciară;

-având în vedere faptul că după anul 1948 cultul greco - catolic a fost scos în afara legii de către regimul comunist, aceste terenuri au fost atribuite de Statul Român Episcopiei greco - ortodoxe din A., care în anul 1963 le - a dezmembrat în patru parcele, din care parcelele înscrise sub nr. top. 356/ 1 și nr. top. 383/ 1 au rămas în proprietatea acestei instituții, iar parcelele învecinate înscrise sub nr. top. 356/ 2 și nr. top. 383/ 2 au fost transferate în proprietatea Cooperativei de C. " P. " din Chișineu Criș;

-ulterior, în anul 1985 pe terenul înscris sub nr top. 383/ 1 s-a notat de către E. greco -ortodoxă din A., " existența Bisericii ort. R. din . fapt biserica edificată de cultul greco - catolic anterior anului 1948, dar care nu fusese notată în Cartea Funciară;

-după anul 1989, Eparhia greco - catolică din Oradea a redobândit pe cale amiabilă, de la cultul ortodox ( în anul 1998 ), dreptul de proprietate asupra terenului cu biserică înscris sub nr. top. 383/1, după care a edificat pe acest teren, lângă biserică, casa parohială, notând aceste construcții în Cartea Funciară în anul 2000;

-totodată, Eparhia greco - catolică din Oradea a revendicat terenul înscris sub nr. top. 356/1, pe care l-a obținut prin Sentința civilă nr. 329/1999, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. 106/1999, pe cale de consecință, acest teren fiind transnotat în CF nr. 3184 S. M.;

-în CF nr. 3184 S. M., terenul înscris sub nr. top. 356/ 1 din proprietatea Bisericii G. -Catolice, a fost dezmembrat în două parcele înscrise sub nr. top. 356/ 1/ 1 și nr. top. 356/1/ 2, din care . sub nr. top. 356/ 1/ 2 a rămas în această Carte Funciară, în proprietatea Bisericii G. - Catolice, iar . sub nr. top. 356/1/1 a fost transnotată înapoi în CF nr. 288 S. M., de asemenea în proprietatea Bisericii G. - Catolice;

-în anul 2003, ca urmare a reorganizării teritoriale a Eparhiilor Române Unite cu R. G. -Catolice, . intrat în raza teritorială de competență a EPISCOPIEI ROMÂNE UNITE CU R. G. - C. DE LUGOJ, drept pentru care E. R. U. cu R. G. - C. Oradea a solicitat Judecătoriei Chișineu Criș în dosarul nr. 1041/ 2003 al acestei instanțe, rectificarea denumirii proprietarului imobilelor înscrise în CF nr. 288 S. M. cu nr. top. 383/ 1 și nr. top. 356/ 1/ 1 și CF nr. 3184 S. M. cu nr. top. 356/ 1/ 2. In acest context, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 din Decretul - lege nr. 115/ 1938, instanța de carte funciară nu era competentă să rectifice denumirea fostului proprietar, așa cum în mod complet eronat apreciază instanța de apel în considerentele deciziei recurate, deoarece potrivit acestor prevederi legale de natură imperativă, " înscrierea unui drept se poate săvârși numai:

1. împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută ".

Judecătoria Chișineu Criș a admis cererea antecesoarei reclamantei și prin încheierea nr. 1041/ 2003 a dispus rectificarea denumirii proprietarului imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare din E. R. U. cu R. G. - C. Oradea în E. R. U. cu R. G. - C. de Lugoj.

Raportat la conținutul celor două coli de Carte Funciară depuse în probațiune la dosarul cauzei, ca și la cel al actelor doveditoare depuse de reclamantă pentru dovedirea modalității prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/ 1, CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 2, reprezentând biserica greco - catolică din S. M., casa parohială și terenul aferent acestora, rezultă în mod evident faptul că cultul greco - catolic, prin E. R. U. cu R. G. - C. Oradea a redobândit după anul 1990, respectiv începând cu anul 1998, proprietatea imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/1, CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/1/1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) cu nr. top. 356/1/2, exercitându-și de la acea dată toate cele trei prerogative ale dreptului real de proprietate asupra lăcașului de cult, a casei parohiale și a terenului aferent acestor construcții, iar din anul 2003 reclamanta este proprietarul de drept și de fapt al bisericii greco - catolice și al casei parohiale din . și a terenului aferent acestor construcții, a cărui grănițuire de terenul înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/ 2.

În acest context, reclamanta a promovat atât acțiunea civilă care a format obiectul dosarului nr. 851/ 2003 al Judecătoriei Chișineu Criș, cât și cererea de restituire către Comisia Specială de Retrocedare, în scopul revendicării terenului în suprafață de 1.900 m2, înscris în prezent în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/ 2, în proprietatea tabulară a intimatei - pârâte C. de C. „ P. " Chișineu - Criș, teren asupra căruia Biserica greco -catolică a exercitat dreptul de proprietate privată până la apariția Decretului nr. 358/ 1948 și care a fost înscris inițial în CF nr. 288 S. M..

Față de această împrejurare, motivarea instanței de apel potrivit cărora reclamanta ar fi efectuat aceste demersuri pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/1, CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 2, este atât nefodată, cât și neconformă cu realitatea, întrucât un astfel de demers ar fi fost absolut inutil în condițiile în care reclamanta a redevenit proprietara tabulară a acestor imobile în anul 1998, pe cale amiabilă, în baza dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul - lege nr. 126/ 1990, asupra imobilului înscris sub nr. top. 383/ 1 și în baza Sentinței civile nr. 329/ 1999 a Judecătoriei Chișineu Criș, asupra imobilului înscris inițial sub nr. top. 356/1, dezmembrat ulterior în parcelele cu nr. top. 356/1/1 și nr. top. 356/1/2.

La fel de nefondată este și argumentația instanței de apel că reclamanta ar fi solicitat suspendarea judecării recursului din dosarul nr. 469/ 210/ 2011 al Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea cererii de retrocedare a imobilelor în litigiu ( în speță a imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. și CF nr._ S. M. ), întrucât în realitate reclamanta așteaptă doar soluționarea în natură ori prin echivalent a cererii referitoare la imobilul înscris în prezent în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/ 2, aflat în proprietatea tabulară a intimatei - pârâte C. de C. „ P. " Chișineu - Criș și nicidecum la soluționarea unei pretinse cereri promovate pentru restituirea unor imobile al cărui proprietar tabular era deja la data formulării acestora.

Față de starea de drept și de fapt prezentată mai sus, consideră că prin ignorarea înscrierilor efectuate după anul 1990 la Foaia de proprietate B. din CF vechi nr. 288 S. M. și CF vechi nr. 3184 S. M. și prin nerecunoașterea calității de proprietar tabular actual al imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare, instanța de apel a încălcat în mod evident în cauză principiul efectului constitutiv de drepturi al întabulării unei persoane în Cartea Funciară, consacrat de dispozițiile art. 32 alin. 1 din Decretul - Lese nr. 115/1938 ( art. 900 alin. 1 Cod civil), motiv pentru care se solicităm modificarea în tot a deciziei acestei instanțe în baza motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procciv., în sensul admiterii capetelor de cerere ale acțiunii în grănițuire și revendicare privind stabilirea liniei de graniță dintre imobilele în litigiu pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar la punctul 3 din concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, iar ca urmare a stabilirii acestei linii de hotar dintre reclamantă și intimatele - pârâte, obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren în suprafață de 650 m2 pe care o stăpânesc în mod nelegal și abuziv.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1201 din vechiul Cod civil ( în prezent art. 430 alin. 1 și alin. 2 și art. 431 alin. 2 Cod procciv. ).

Se susține că reclamanta a redobândit în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, în speță Sentința civilă nr. 329/ 1999 a Judecătoriei Chișineu Criș, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1.937 mp înscris inițial în CF vechi nr. 288 S. M. sub nr. top. 356/ 1, transnotat în CF vechi nr. 3184 S. M. și dezmembrat ulterior de către noi în parcelele cu nr. top. 356/1/1, în suprafață de 1.579 m2 ( readus în CF vechi nr. 288 S. M. și învecinat cu terenul proprietatea intimatelor - pârâte) și nr. top. 356/1/2, în suprafață de 358 m2.

Având în vedere că cele dispuse în mod irevocabil de instanța de judecată în Sentința civilă nr. 329/1999 a Judecătoriei Chișineu Criș, respectiv recunoașterea dreptului de proprietate al fostului proprietar - în speță, E. R. U. cu R. G. - C. Oradea - asupra terenului intravilan în suprafață de 1.937 m2 înscris în CF vechi nr. 288 S. M. sub nr.top. 356/ 1, a dobândit putere de lucru judecat, consacrat de dispozițiile art. 430 alin. 1 și alin. 2 Cod proc civ. ( art. 166 din vechiul Cod procciv. ) și redat de adagiul latin " res judicata pro veritate habetur ", pe cale de consecință instanța de apel (la fel de altfel ca și instanța de fond) din prezentul proces nu mai aveau competența de a mai pune în discuția părților și de a se pronunța asupra existenței ori a inexistenței calității reclamantei de proprietar asupra terenului intravilan menționat, ci trebuiau - măcar cu privire la acest teren - să admită capetele de cerere ale acțiunii în grănițuire și revendicare privind stabilirea liniei de graniță dintre terenurile înscrise sub nr. top. 356/1/1 și nr. top. 356/2 pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar la punctul 3 din concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, iar ca urmare a stabilirii acestei linii de hotar dintre reclamantă și intimatele - pârâte, să dispună obligarea acestora să ne lase în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren pe care o stăpânesc în mod nelegal și abuziv la data prezentei, din terenul proprietatea reclamantei.

Consideră că această soluție se impunea în cauză cu atât mai mult cu cât ambele instanțe au constatat că intimatele - pârâte folosesc mai mult teren decât cel înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M.).

Neprocedând în acest mod, instanța de apel a încălcat în mod grav și flagrant dispozițiile art. 1201 din vechiul Cod civil (în prezent art. 430 alin. 1 și alin. 2 și art. 431 alin. 2 Cod proc.civ. ), motiv pentru care hotărârea sa se impune a fi modificată în sensul admiterii celor solicitate de reclamantă în petitul cererii de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar.

Instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată.

In susținerea acestui motiv de recurs, indubitabil rezultă atât din notarea de sub B.20 din CF vechi nr. 288 S. M., cât și din Planul de situație ce face parte integrantă din Raportul de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, că pe terenul în suprafață de 1.927 m2 înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/1 se află edificate construcțiile bisericii și a casei parohiale ale cultului greco -catolic din .. A..

Or, dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată, prevăd în mod expres faptul reținut de altfel și de instanța de apel, că " regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială " ( în speță, art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990).

Față de această împrejurare, având în vedere faptul că pe de o parte, terenul înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/ 1, aferent lăcașului de cult greco - catolic din . reintrat după anul 1990 în proprietatea Bisericii greco - catolice pe baza procedurii de dialog interconfesional prevăzute de dispozițiile art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990, iar pe de altă parte, terenul înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 2, a reintrat în proprietatea cultului greco catolic în baza celor dispuse prin Sentința civilă nr. 329/ 1999 a Judecătoriei Chișineu Criș, irevocabilă, rezultă în mod evident că terenurile din proprietatea reclamantei înscrise sub nr. top. 383/1, nr. top. 356/ 1/1 și nr. top. 356/1/2 nu mai pot face obiectul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, singurele terenuri din cererea de retrocedare nr. 108/ 26.02.2003 adresată autorității administrative centrale care se încadrează în prevederile actului normativ menționat fiind terenurile înscrise sub nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/ 2, aflate în prezent în proprietatea intimatelor, a căror revendicare însă nu formează obiectul prezentului dosar.

Pe cale de consecință, rezultă fără putință de tăgadă faptul că prevederile O.U.G. nr. 94/ 2000 nu au nici o incidență în prezenta cauză, drept pentru care aprecierile instanțelor de fond și de apel cu privire la acest act normativ din considerentele hotărârilor atacate sunt cu desăvârșire nelegale, impunându –se a fi înlăturate de către instanța de recurs.

Mai mult decât atât, considerentele primelor două instanțe referitoare la aplicabilitatea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 94/ 2000, sunt în mod evident contrare celor dispuse de către Tribunalul A. - Secția Civilă prin Sentințele civile nr. 765/ 2007 și nr. 1358/2007 irevocabile și executate, hotărâri judecătorești prin care odată cu lăcașele de cult și casele parohiale aparținătoare cultului greco - catolic, reclamantei i s-au restituit în baza dispozițiilor art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990 și terenurile aferente acestor edificate.

Dispozitivul Sentinței civile nr. 765/ 17.05.2007, pronunțată în dosarul nr. 8913/ 108/ 2006 al Tribunalului A. - Secția civilă, statuează în mod lipsit de orice echivoc că se " obligă pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul pe care este edificată biserica ". Consideră că cele statuate de către instanța de judecată în acest caz similar au valoare de principiu, intrând sub autoritatea lucrului judecat, consacrat de dispozițiile art. 430 alin. 1 și alin. 2 Cod proc.civ. ( art. 166 din vechiul Cod proc.civ. ) și redat de adagiul latin" res judicata pro veritate habetur ", pe cale de consecință fiind aplicabile în orice speță supusă judecării în această materie.

De altfel, această interpretare făcută de Tribunalul A. - Secția civilă în hotărârile irevocabile menționate este pe deplin conformă cu definiția termenului de imobil dată de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată, legea specială în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care prevăd că "prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții...". De asemenea, dispozițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 7/ 1996 republicată și modificată, prevăd în mod lipsit de orice echivoc faptul că „ prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții... ".Din cele statuate prin aceste texte de lege rezultă în mod indeniabil faptul că reglementarea situației juridice a lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. ( greco - catolică ) include și reglementarea situației juridice a terenurilor intravilane aferente acestor construcții. Față de această stare de drept, este evident că din momentul restituirii de către cultul ortodox a bisericii și a casei parohiale din . greco catolic a devenit proprietarul de drept și al terenului înscris în prezent în CF nr._ S. M., cu nr. top. 383/ 1, pe cale de consecință, nemaifiind necesară emiterea de către autoritățile administrative ale Statului Român a nici unei decizii de retrocedare în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată, prevederi legale care nu au nici o incidență în prezenta speță.

Sunt complet nelegale susținerile instanței de apel potrivit cărora invocarea de către reclamantă a celor dispuse de Tribunalul A. în Sentințele civile nr. 765/ 2007 și nr. 1358/ 2007 irevocabile, ar opera "...în defavoarea reclamantei - apelante, întrucât aceste imobile nu au fost dobândite ex lege în baza art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990 (așa cum se pretinde prin prezenta acțiune) ci în urma unui litigiu, dreptul de proprietate fiind dobândit prin hotărâre judecătorească ". Dimpotrivă, cele statuate de instanța de judecată prin aceste hotărâri judecătorești operează în favoarea reclamantei, din cel puțin două motive: în primul rând, datorită faptului că în acest mod se dovedește în mod lipsit de orice echivoc faptul că în cazul imobilului înscris în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 383/ 1, reprezentând lăcaș de cult greco-catolic, casă parohială și terenul aferent, procedura de restituire a acestui imobil este cea prevăzută de dispozițiile art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990 și nicidecum cea prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată; în al doilea rând, se dovedește că regimul juridic al terenului aferent, este același cu regimul juridic al edificatelor reprezentând lăcaș de cult greco - catolic și casă parohială.

Or, fiind dovedite în mod extrem de clar aceste aspecte, argumentul instanței de apel potrivit căruia imobilele descrise în cele două hotărâri judecătorești irevocabile au fost dobândite pe cale litigioasă și nu „ ex lege " sunt lipsite de orice relevanță, întrucât această cale litigioasă este prevăzută de prevederile Decretului - lege nr. 126/ 1990 doar în subsidiar, ca o alternativă pentru partea nemulțumită de rezultatul dialogului interconfesional, modul principal prevăzut de acest normativ pentru restituirea lăcașelor de cult greco - catolice, a caselor parohiale și a terenului aferent acestor edificate.

Față de această împrejurare, în condițiile în care Biserica greco - catolică a dobândit pe cale amiabilă imobilul înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/ 1, reprezentând lăcaș de cult greco - catolic, casă parohială și terenul aferent, este evident că nu a mai recurs la calea litigioasă, întrucât nu mai avea absolut nici un interes de a solicita si pe cale judecătorească acest imobil a cărui proprietară tabulară devenise pe calea dialogului interconfesional, situație ignorată în mod complet nelegal de către instanța de apel a prezentei cauze, care a considerat calea litigioasă ca fiind unica modalitate de recuperare a imobilului menționat.

Motivarea instanței de apel este un caz evident de aplicare greșită a legii, în speță a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată.

Pe fondul cauzei arată vă este proprietara tabulară a suprafeței de teren intravilan de 3.864 m2 și a construcțiilor edificate pe acest teren cu destinația de biserică și casă parohială, imobile înscrise în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/1, CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/1/1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) cu nr. top. 356/1/ 2, încă din anul 1998.

Acest teren, ca de altfel și terenul aflat în prezent în proprietatea intimatelor -pârâte, în suprafață totală de 1.900 m2, înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/ 2, a fost stăpânit de cultul greco - catolic până la emiterea Decretului nr. 358/ 1948 - în prezent abrogat prin Decretul - Lege nr. 9/1989 - când a trecut în mod abuziv în proprietatea cultului ortodox. La data de 15.05.1963, reprezentanții cultului ortodox au dezmembrat terenul intravilan înscris în CF nr. 288 S. M. sub nr. top. 356 și nr. top. 383, în patru parcele, respectiv parcelele 383/ 1 și 356/ 1, de câte 1.927 m2 fiecare, care au rămas în proprietatea acestui cult și parcelele 356/ 2 și 383/ 2, de câte 950 mp fiecare, care au făcut obiectul unui contract de schimb, intrând în proprietatea intimatei C. de consum " P. " Chișineu - Criș și ulterior a intimatei S. C. de C. C. S. M..

Întrucât reclamanta nu este în posesia întregii suprafețe de 3.864 m2 teren înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ), CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ), la data de 07.04.2011 a convocat intimatele - pârâte la sediul ales din A., Piața Catedralei nr. 1, . concilierii directe privind modul în care acestea înțeleg să restituie în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren pe care au uzurpat - o în mod nelegal din terenul proprietatea reclamantei și pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile acestora.

Intimatele - pârâte au ignorat cu rea - credință încercarea ă de a stinge pe cale amiabilă acest diferend și nu s-au prezentat la data și ora inserată în convocare, la procedura de conciliere directă inițiată de reclamantă, drept pentru care a promovat acțiunea care formează obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat instanței de judecată grănițuirea proprietății reclamantei de cea a intimatelor - pârâte din prezentul dosar și obligarea acestora să îi restituie fâșia de teren pe care o stăpânesc fără nici un drept și fără consimțământul reclamantei, întrucât prezenta stare de fapt aduce o gravă atingere dreptului real de proprietate și creează un însemnat prejudiciu material.

Din concluziile - pct. 2.2. - Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, rezultă că intimata pârâtă - reclamantă reconventională S. C. de C. C. S. M. stăpânește o suprafață de teren mai mare cu 650 m decât suprafața de teren de 1.900 rn înscrisă în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/2.

In același timp, din aceleași concluzii - pct. 2.1. - ale Raportului de expertiză tehnică judiciară depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamnata stăpânește o suprafață de teren mai mică cu aceeași arie decât suprafața de teren de 3.864 m2 înscrisă în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/ 1, CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 356/1/1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M.) cu nr. top. 356/1/2.

Față de această stare de fapt, rezultă în mod lipsit de orice echivoc împrejurarea că intimatele - pârâte au uzurpat în mod nelegal și abuziv suprafața de 650 m din terenul proprietatea reclamantei, înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/1/1, impunându-se a fi obligate să restituie în mod necondiționat acest teren.

Având în vedere faptul că suprafața de 650 mp uzurpată de către intimatele -pârâte din terenul proprietatea reclamantei a fost determinată de către expertul tehnic judiciar pe Planul de situație ce face parte integrantă din Raportul de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, de punctele 26- 25 - 20- 19 -6-5-4-3-2- 1, consideră că se impune obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren menționată. Pe cale de consecință, se impune și stabilirea unei noi linii de hotar între terenul intravilan proprietatea reclamantei, în suprafață totală de 3.864 m2, înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ), CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) și terenul proprietatea intimatelor - pârâte, în suprafață totală de 1.900 m2, înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/2 și nr. top. 356/2, care solicită să fie pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar prin punctele 26 - 25 -20-19 la punctul 3 din concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, urmând ca reclamanta să permită accesul intimatelor - pârâte la imobilul acestora pe o fâșie lată de O, 5 m, de - a lungul punctelor 8-7-6-19 din Planul de situație ce face parte integrantă din acest raport.

Față de starea de drept și de fapt prezentată mai sus, consideră că a dovedit în mod lipsit de orice echivoc faptul că acțiunea din prezentul dosar nu este o acțiune în revendicare, ci urmărește doar stabilirea limitei de proprietate dintre terenul intravilan proprietatea subscrisei, înscris în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 356/1/1 și terenul proprietatea Societății C. de C. C. S. M., în suprafață totală de 1.900 m2, înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M.) cu nr. top. 383/2 și nr. top. 356/2.

Prin petitul acestei acțiuni, reclamanta nu revendică nici un metru pătrat din terenul înscris în CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3099 S. M. ) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/ 2, ci urmare a stabilirii de către expertul judiciar a liniei de hotar dintre cele două proprietăți, restituirea către reclamantă a unei suprafețe de 650 mp din terenul proprietatea acesteia, care a fost uzurpat fără nici un drept de către intimatele - pârâte.

In aceste condiții, rezultă în mod evident caracterul subsidiar al capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 650 mp teren, capăt de cerere pe care reclamanta nu l-ar fi formulat dacă intimatele - pârâte nu ar fi ocupat fără drept această fâșie de teren din proprietatea reclamantei, înscrisă sub nr. top. 356/1/1 și nr. top. 383/1.

Mai mult decât atât, în cazul în care expertul topograf ar fi stabilit prin Raportul de expertiză tehnică judiciară depus la dosarul cauzei, că subscrisa stăpânește mai mult teren decât suprafața de 3.864 mp, înscris în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 383/ 1, CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 288 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 1 și CF nr._ S. M. ( nr. CF vechi 3184 S. M. ) cu nr. top. 356/ 1/ 2, subscrisa ar fi fost subiectul de drept obligat la restituirea către S. C. de C. C. S. M., a suprafeței de teren pe care am fi folosit - o în plus fără nici un drept.

Față de starea de fapt prezentată, consideră că a demonstrat în mod lipsit de orice echivoc faptul că acțiunea nu este o revendicare deghizată, ori că reclamanta ar încerca să obțină pe calea dreptului comun o suprafață de teren ce nu a fost restituită de către Statul Român pe calea legii speciale, ci este o acțiune tipică de stabilire a liniei de hotar între două proprietăți aparținând unor proprietari tabulari diferiți și de restituire a diferențelor de teren pe care unul dintre proprietari îl stăpânește fără nici un drept în dauna celuilalt.

Prin argumentele și apărările formulate de intimata pârâtă - reclamantă reconvențională S. C. de C. C. S. M., aceasta invocă uzurparea fără drept ca fiind " titlul său de proprietate " asupra suprafeței de 650 mp pe care o stăpânește abuziv la data prezentei din terenul înscris sub nr. top. 356/ 1/ 1 și nr. top. 383/ 1, poziție absolut nelegală, deoarece este de principiu că " nemo auditur propriam turpitudinem allegans ". Însăși intimata pârâtă - reclamantă reconvențională recunoaște în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în mod tacit realitatea faptică, atunci când afirmă că "...suntem de acord că, potrivit măsurătorilor, sunt diferențe de mp suprafață...", dar încearcă cu obstinație să păstreze suprafața de 650 m teren uzurpată fără nici un drept de la reclamantă, invocând în acest sens acordul la cedarea acestei suprafețe. Această alegație absolut nefondată, pe lângă faptul că nu poate fi dovedită prin nici un mijloc de probă, este făcută în disprețul total al realității istorice, deoarece este de notorietate că la momentul uzurpării suprafeței de teren menționate, reclamanta nu exista ca subiect de drept, cultul greco - catolic fiind desființat de regimul comunist prin Decretul nr. 358/1948. Nici reclamanta și nici vreo parohie din subordine nu și - a dat vreodată acordul pentru înstrăinarea suprafeței de 650 mp de teren către intimatele - pârâte. In aceste condiții, consideră că se impune obligarea intimatelor - pârâte să restituie suprafața de 650 m2 teren uzurpată fără drept și fără consimțământul reclamantei, pe aliniamentul determinat pe Planul de situație ce face parte integrantă din Raportul de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, de punctele 26-25-20-19-6-5-4-3-2-1. Soluția expusă de expert în raport este atât legală, cât și echitabilă, din următoarele puncte de vedere: având în vedere faptul că intimatele - pârâte au uzurpat suprafața totală de 650 mp prin extinderea atât a parcelei cu nr. top. 383/ 2, cât și a parcelei cu nr. top. 356/ 2, atât din punct de vedere legal, cât și al echității părților, se impune ca intimatele să fie obligate să restituie exact terenul uzurpat și nu o suprafață de 650 mp din .. 356/ 2, așa cum total nejustificat doresc acestea; restituirea fâșiei de teren uzurpate de intimatele - pârâte nu se poate face decât de-a lungul limitei de graniță dintre părți (așa cum a fost și uzurpată de altfel), acesta fiind motivul evident pentru care expertul tehnic judiciar nu a propus și alte modalități de restituire ce nu ar fi fost nici echitabile și nici viabile din punct de vedere tehnic; argumentul intimatei pârâte - reclamante reconvenționale că urmare a restituirii terenului aceasta nu va mai avea acces la calea publică este complet neîntemeiat, deoarece . nr. top. 383/ 2 fiind situată la șosea, intimatele au acces prin ușa de intrare a construcției intitulată spațiu comercial la curtea din spatele clădirii, iar pe . nr. top. 356/ 2, accesul s-a făcut și până acum pe terenul reclamantei, de-a lungul liniei determinate de punctele 8 - 7 - 6 - 19 din Planul de situație ce face parte integrantă din Raportul de expertiză topografică depus la dosarul cauzei și aceasta chiar din cauza intimatelor - pârâte, care au ridicat zid fără nici o poartă între parcelele sale cu nr. top. 383/2 și nr. top. 356/2.

In concluzie, se susține că prin argumentația și susținerile din prezentul recurs, ca și prin înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, a dovedit în mod indubitabil legalitatea și temeinicia acestei căi de atac, drept pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în condițiile art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 Cod proc.civ. și admiterea capetelor de cerere formulate în petitul cererii de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar, cu cheltuieli de judecată.

In drept a invocat dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9, art. 312 alin. 3, art. 166 Cod procciv., art. 32 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/ 1938, art. 1201 din vechiul Cod civil, art. 430 alin. 1 și alin. 2 și art. 431 alin. 2 din noul Cod procciv., art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată, art. 584, art. 480 - 481 din vechiul Cod civil, art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/ 1990 completat prin Legea nr. 182/2005, art. 900 alin. 1 din Noul Cod Civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, se constată că recurenta a indicat dispozițiile art.304 pct. 6, 7 și 9 din C.pr.civ.

Referitor la motivul de recurs care se circumscrie pct. 6 al art. 304 C.proc.civ., este evident că acesta nu este aplicabil în cauză, acest text de lege referindu-se la situația în care instanța a încălcat principiul disponibilității, depășind limitele investirii. Tribunalul a respins apelul reclamantei, astfel încât nu a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Reclamanta a formulat o acțiune de stabilire a liniei de hotar și de obligare a pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a fâșiei de teren în suprafață de 636 mp asupra căreia s-a pretins a fi proprietară în baza înscrierilor din cartea funciară și ca urmare a abrogării Decretului 358/1948. Judecătoria a admis în parte acțiunea, stabilind linia de hotar și respingând petitul privind revendicarea suprafeței de 636 mp teren. Este evident că reclamanta a formulat o acțiune în revendicare a terenului de 636 mp, susținând că este ocupată abuziv de pârâtă, acțiunea în revendicare fiind acțiunea proprietarului neposesor formulată împotriva posesorului neproprietar. Prin urmare, nu pot fi reținute de instanță susținerile din cererea de recurs în sensul că reclamanta nu a solicitat constatarea calității de proprietar asupra terenului în litigiu. Tocmai pentru că a invocat calitatea sa de proprietar asupra imobilelor înscrise în CF_ S. M., nr.top 383/1, CF_ S. M. nr. top 356/1/1 și CF_ S. M., nr.top 356/1/2 (așa cum se arată în mod clar atât în petitele cererii introductive de instanță, cât și în motivarea acesteia), reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 636 mp. Deci motivul invocat de recurentă că instanțele de fond s-au pronunțat pe aspecte care nu au făcut obiectul judecății nu sunt întemeiate. Instanța de apel s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare anterioară care a dispus rejudecarea apelului doar pentru a se răspunde tuturor motivelor de apel, precedenta decizie pronunțată de tribunal fiind considerată ca nefiind motivată.

In ceea ce privește cazul de modificare prev. de art.304 pct.7 C.pr.civ., instanța de recurs constata ca decizia din apel este motivata, iar considerentele sale nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind arătate considerentele de fapt si de drept pentru care tribunalul a respins apelul reclamanților. Împrejurarea că tribunalul, după analizarea textelor de lege invocate prin cererea de chemare în judecată, a considerat că nu este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a fâșiei de teren în suprafață de 636 mp asupra căreia s-a pretins a fi proprietară, deși nu s-a contestat faptul că imobilele în litigiu au constituit proprietatea tabulară a acesteia, nu reprezintă o motivare contradictorie. Tribunalul a arătat cu claritate faptul că, deși imobilele au fost proprietatea tabulară a Bisericii G.-Catolice, reclamanta nu le-a dobândit după abrogarea Decretului 358/1948 ex lege în temeiul art.3 din decretul lege nr.126/1990, fiind necesară urmarea procedurilor legislației speciale.

Nu sunt întemeiate nici motivele invocate de recurenta reclamantă care se subsumează dispoz. art.304 pct.9 C.pr.civ. vizând aplicarea sau interpretarea greșită a legii.

Astfel, conform înscrierilor din CF_ S. M., nr.top 383/1, CF_ S. M. nr. top 356/1/1 și CF_ S. M., nr.top 356/1/2, privind imobilele în litigiu, apare ca proprietar tabular din anul 1865 și ca urmare a schimbării denumirii cu privire la care s-a luat act prin Încheierea de CF 1041/8.07.2003 (f.40-41 din primul dosar al tribunalului), Eparhia G. C. Lugoj (f.8-13 din dosarul judecătoriei). Așadar, înscrierea proprietarului tabular datează din 1865, în 2003 menționându-se doar schimbarea de denumire și nefăcându-se o nouă înscriere a dreptului de proprietate.

Sentința civilă nr.329/1999 a Judecătoriei Chișineu Criș, menționată în CF_ S. M., a soluționat acțiunea formulată împotriva Primăriei Comunei S. M. de mai multe persoane fizice pentru rectificare CF și a dispus înființarea unei coli noi de CF în care să se transnoteze înscrierile din fostul CF 3160 S. M. privind nr.top 356/1 teren în suprafață de 1937 mp și pe care s-a notat blocul de locuințe în favoarea fostului proprietar, dezmembrarea parcelei nr. top 356/1 în două parcele 356/1/1 teren intravilan fără construcții 1579 mp care să se transcrie în CF 288 S. M. și ./1/2 teren intravilan 358 mp cu blocul de locuințe cu 8 apartamente la nr. administrativ 230 care să se transnoteze într-o coală nouă de CF în favoarea fostului proprietar, s-a sistat CF 3170 Timișoara, s-a înființat o coală nouă de CF colectivă în care să se transnoteze apartamentele din CF 3174 S. mare în favoarea foștilor proprietari și titlurile anterioare de dobândire, s-a sistat coala colectivă CF 3174 S. M.. Prin urmare, această hotărâre judecătorească nu a admis acțiunea de revendicare a Eparhiei G. Catolice Oradea, așa cum în mod greșit susține recurenta. Se reține așadar de Curte că tribunalul nu a încălcat dispoz. art.1201 C.civ. 1864 (art.430 alin.1 și 2 și art.431 alin.2 Noul C.civ.) deoarece Sentința civilă nr.329/1999 a Judecătoriei Chișineu Criș nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Hotărârile judecătorești nr.765/2007 și 1358/2007 ale Tribunalului A. invocate de asemenea de recurentă privesc alte litigii, cu alte terenuri situate în Șimand, respectiv Șiria, deci nu se bucură de putere sau autoritate de lucru judecat în prezenta speță. Mai mult, din cuprinsul sentinței civile nr.765/2007 rezultă că urmare a abrogării decretului 358/1948 s-a apelat la procedura prev. de art.3 din Decretul 126/1990, iar pentru că nu s-a ajuns la o înțelegere, a fost formulată cerere în baza art.480 C.civ. pentru a se stabili calitatea de proprietar asupra imobilului în discuție.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 32 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938 ( art. 900 alin. 1 Noul Cod civil), Curtea reține următoarele:

Conform art.1 din Decretul nr.358 din 1948, în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman și în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizatiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. Potrivit art.2 al aceluiași act normativ, averea mobila și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului R., care le va lua în primire imediat.

Așadar, cum corect a decis și instanța de apel, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate, prin efectul legii, prin care s-a dispus încetarea existenței cultului G.-Catolic. Decretul nr.358/1948 fiind abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989, situația juridică a bunurilor preluate în baza lui se soluționează conform regimului juridic reglementat prin legile speciale. Într-adevăr abrogarea, în 1989, a Decretului nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic nu poate duce la concluzia că reclamanta a fost și a rămas singura proprietară tabulară, conform art. 32 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Aceasta pentru că, pe de o parte, abrogarea nu poate produce efecte retroactive, iar, pe de altă parte, pentru că prin aplicarea acestui decret, cultul greco - catolic și-a încetat existența, până la momentul recunoașterii sale, prin efectul Decretului - Lege nr. 126/1990. Rezolvarea problemei proprietății asupra lăcașurilor de cult și a caselor parohiale s-a făcut prin adoptarea unor reglementări cu caracter special: Decretul Lege nr. 126/1990, O.U.G. nr. 94/2000, Legea nr. 501/2002 (în acest sens Dec. civ. 1477/2004, 6088/2004 1478/2013 ale ÎCCJ). Deși recurenta reclamantă a arătat că a redobândit pe cale amiabilă în anul 1998 de la cultul ortodox dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. top 383/1, nu a dovedit aceste aspecte. Conform dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege 115/1938 (aplicabil la data adoptării Decretului 358/1948), drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere. Or, desființarea prin lege a cultului greco catolic și preluarea averii mobile și imobile de către stat reprezintă o naționalizare, respectiv o expropriere fără plată a bunurilor din patrimoniul acestuia. Prin urmare, prin prisma acestui text legal trebuie aplicate și interpretate și dispoz. art.19 și 32 din Decretul lege 115/1938.

Pentru considerentele mai sus arătate, curtea de apel retine ca motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate si, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat împotriva Deciziei civile nr.199 din 27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A..

Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj în contradictoriu cu intimatele pârâte S. C. de C. C. S. M. și C. de C. P. împotriva Deciziei civile nr.199 din 27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A..

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. M. G. A.-M. N.

-cu opinie separată-

GREFIER,

S. C.

OPINIE SEPARATĂ

În sensul admiterii recursului reclamantei E. R. U. CU R. G. – C. DE LUGOJ, cu consecința modificării deciziei recurate, în sensul admiterii apelului aceleiași reclamantei împotriva sentinței civile nr.453/17.05.2012 a Judecătoriei Chișineu Criș.

D. urmare, se impune schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii capătului de cere din acțiunea reclamantei E. R. U. CU R. G. – C. DE LUGOJ privind obligarea pârâtei-intimate C. S. M. și C. de C. P. din Chișineu Criș de a lăsa reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 636 mp, conform variantei a III-a din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză și menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Opinia separată are în vedere faptul că potrivit extraselor CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.), rezultă fără echivoc că reclamanta - recurentă este proprietarul tabular actual al acestor imobile, inclusiv suprafața de 636 mp.

Imobilelele, teren + construcții sunt notate în aceste Cărți Funciare cu caracter de continuitate, fără ca dreptul reclamantei să fi fost radiat vreodată din CF, chiar dacă în anul 1948 Statul a dispus confiscarea tuturor proprietăților Bisericii G.–Catolice, care fost declarată ilegală.

Față de această împrejurare, raportat la efectul constitutiv de drepturi al intabulării în Cartea Funciară consacrat de dispozițiile art. 32 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/ 1938, la înscrierile efectuate în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 383/1 și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 356/1/1, după anul 1990 se impunea instanțele în prezentul litigiu să recunoască calitatea de proprietar tabular al imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare și pe cale de consecință, să procedeze la stabilirea liniei de graniță dintre proprietăți pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar prin punctele 26 - 25 - 20 - 19 la punctul 3 din concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei și să dispună obligarea intimatelor-pârâte să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren în suprafață de 636 mp, determinată pe Planul de situație ce face parte integrantă din Raport, de punctele 26-25-20-19-6-5-4-3-2-1, suprafață de teren pe care intimatele-pârâte au ocupat-o în mod nelegal.

Tribunalul A. însă a ignorat atât dispozițiile art. 32 alin. 1 din Decretul-Lege nr.115/1938, cât și indicațiile instanței de control judiciar, fără a ține cont de mențiunile înscrise la zi în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) din care rezultă proprietarul actual al imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare, cât și concluziile Raportului de expertiză topografică depus la dosarul cauzei, calitate de proprietar care nu mai trebuie validată încă o dată de către instanța de judecată ori de către autoritățile administrative, în speță Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri mobile care au aparținut cultelor religioase din România, așa cum în mod complet greșit au apreciat instanțele de fond și de apel din prezenta cauză.

În susținerea calității de proprietar de drept al reclamantei intervine și art. 26 din Decretul-Lege nr.115/1938 care stipulează că drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.

Or, Statul Român a dobândit proprietatea prin confiscare, în anul 1948 și nu s-a intabulat în CF, prin urmare acest drept este inopozabil atât terților, cât și reclamantei, atât pentru faptul că dreptul acesteia nu a fost radiat și în al doilea rând, nu suntem în prezența unei cauze de expropriere pentru utilitate publică, pentru că imobilul din litigiu, după confiscare în anul 1948 a fost transmis Bisericii Ortodoxe Române și ulterior Cooperației de C., entitate privată, care exclude utilitatea publică.

Prin urmare, raportat la principiile care guvernează publicitatea imobiliară prin Cărțile funciare, aplicabilă în Banat, Crișana, Transilvania și Bucovina de Nord, fără întrerupere, proprietarul de drept al acestor imobile este proprietarul tabular și aceasta și nu doar la nivelul anului 1948, atunci când averea episcopiilor unite cu R., greco - catolice, a fost naționalizată.

Cronologia notărilor în CF este extrem de relevantă în această privință, confirmarea dreptului de proprietate tabular fiind asigurată și prin efectul dispozițiilor art. 32 din Decretul-Lege nr.115/1938, care prevede că, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, iar dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

În plus, același act normativ atestă la art. 33 că ceea ce reprezintă cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiunilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate.

Or, în CF nr. 288 S. M., Eparhia greco-catolică din Oradea a fost intabulată constant încă din anul 1865, primul proprietar tabular al terenurilor intravilane înscrise sub nr. top. 356 și nr. top. 383, edificând pe terenul înscris sub nr. top. 383, construcția bisericii greco-catolice din S. M., pe care însă a omis să o noteze în această Carte Funciară.

Mai apoi, după anul 1948 cultul greco-catolic a fost scos în afara legii de către regimul comunist, aceste terenuri fiind atribuite de Statul Român Episcopiei greco-ortodoxe din A., care în anul 1963 le-a dezmembrat în patru parcele, din care parcelele înscrise sub nr. top. 356/1 și nr. top. 383/1 au rămas în proprietatea acestei instituții, iar parcelele învecinate înscrise sub nr. top. 356/ 2 și nr. top. 383/ 2 au fost transferate în proprietatea Cooperativei de C. "P." din Chișineu Criș;

Ulterior, în anul 1985 pe terenul înscris sub nr. top. 383/ 1 s - a notat de către E. greco-ortodoxă din A., "existența Bisericii ort. R. din . fapt biserica edificată de cultul greco-catolic anterior anului 1948, dar care nu fusese notată în Cartea Funciară;

Însă, după anul 1989, Eparhia greco-catolică din Oradea a redobândit de la cultul ortodox, în anul 1998, dreptul de proprietate asupra terenului cu biserică înscris sub nr. top. 383/1, după care a edificat pe acest teren, lângă biserică, casa parohială, notând aceste construcții în Cartea Funciară în anul 2000;

Totodată, Eparhia greco-catolică din Oradea a revendicat terenul înscris sub nr. top. 356/1, pe care l-a obținut prin Sentința civilă nr. 329/1999, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. 106/1999, pe cale de consecință, acest teren fiind transnotat în CF nr. 3184 S. M..

Mai apoi, în CF nr. 3184 S. M., terenul înscris sub nr. top. 356/1 din proprietatea Bisericii G.-Catolice, a fost dezmembrat în două parcele înscrise sub nr. top. 356/ 1/ 1 și nr. top. 356/1/ 2, din care . sub nr. top. 356/1/2 a rămas în această Carte Funciară, în proprietatea Bisericii G.-Catolice, iar . sub nr. top. 356/1/1 a fost transnotată înapoi în CF nr. 288 S. M., de asemenea tot în proprietatea Bisericii G.-Catolice;

În sfârșit, în anul 2003, ca urmare a reorganizării teritoriale a Eparhiilor Române Unite cu R. G.-Catolice, . intrat în raza teritorială de competență a EPISCOPIEI ROMÂNE UNITE CU R. G.-C. DE LUGOJ, drept pentru care E. R. U. cu R. G.- C. Oradea a solicitat Judecătoriei Chișineu Criș în dosarul nr. 1041/2003 al acestei instanțe, rectificarea denumirii proprietarului imobilelor înscrise în CF nr. 288 S. M. cu nr. top. 383/1 și nr. top. 356/1/1 și CF nr. 3184 S. M. cu nr. top. 356/1/2.

Judecătoria Chișineu Criș a admis cererea antecesoarei noastre și prin încheierea nr.1041/2003 a dispus rectificarea denumirii proprietarului imobilelor înscrise în aceste Cărți Funciare din E. R. U. cu R. G.-C. Oradea în E. R. U. CU R. G.-C. DE LUGOJ.

Raportat la conținutul celor două coli de Carte Funciară depuse în probațiune la dosarul cauzei, rezultă clar modalitatea prin care reclamanta a dobândit și păstrat dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 383/1, CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 356/1/1 și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 3184 S. M.) cu nr. top. 356/1/2, reprezentând biserica greco-catolică din S. M., casa parohială și terenul aferent acestora.

Prin urmare, rezultă în mod evident faptul că cultul greco-catolic, prin E. R. U. cu R. G.-C. Oradea a redobândit după anul 1990, respectiv începând cu anul 1998, de facto, proprietatea imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 383/1, CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 356/1/1 și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 3184 S. M.) cu nr. top. 356/1/2, exercitându-și de la acea dată toate cele trei prerogative ale dreptului real de proprietate asupra lăcașului de cult, a casei parohiale și a terenului aferent acestor construcții, iar din anul 2003 este proprietarul de drept și de fapt al bisericii greco-catolice și al casei parohiale din . și a terenului aferent acestor construcții, a cărui grănițuire de terenul înscris în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 3099 S. M.) cu nr. top. 383/ 2 și nr. top. 356/ 2 au solicitat-o prin acțiunea care formează obiectul prezentului dosar. De jure, proprietatea nu a fost pierdută niciodată.

Față de această împrejurare, motivarea instanței de apel potrivit căreia reclamanta ar fi efectuat aceste demersuri pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 383/1, CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 288 S. M.) cu nr. top. 356/ 1/1 și CF nr._ S. M. (nr. CF vechi 3184 S. M.) cu nr. top. 356/ 1/ 2, este nefodată, întrucât un astfel de demers ar fi fost absolut inutil în condițiile în care recurentei i s-a reconfirmat dreptul de proprietate tabulară asupra acestor imobile în anul 1998, în baza dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 126/1990, asupra imobilului înscris sub nr. top. 383/ 1 și în baza Sentinței civile nr. 329/1999 a Judecătoriei Chișineu Criș, asupra imobilului înscris inițial sub nr. top. 356/1, dezmembrat ulterior, în parcelele cu nr. top. 356/1/1 și nr. top. 356/1/2, totul în condițiile în care dreptul reclamantei nu a fost niciodată radiat din Cartea Funciară.

JUDECĂTOR,

C. P.

Red. A.M.N./ 6.12.2013

Red. op.sep. C.P. – 25.11.2013

Tehnored. A.M.N./C.P./S.C. - 2 ex./06.12.2013/op.sep.25.11.2013

Tribunalul C.-S., Judecători: S.B., M.M.

Judecătoria Caransebeș, Judecător: D. G.

← Superficie. Decizia nr. 1325/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Expropriere. Decizia nr. 1558/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1056/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1298/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1354/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Superficie. Decizia nr. 1325/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 1558/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1555/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1619/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Decizia nr. 1687/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA