Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 353/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 353/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 353/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 353/R
Ședința publică din 28 Februarie 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant R. Ș. împotriva sentinței civile nr. 3435/04.12.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
M. Public este reprezentat de procuror I. M. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că prin registratura instanței, s-a depus la dosar de către intimatul pârât, la data de 19.02.2013, întâmpinare.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecarea în lipsa părților de la dezbateri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, urmând a se avea în vedere Decizia nr. 2192/23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. Sentința civilă nr.3435/PI din 4.12.2012 a Tribunalului T. pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R. Ș. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 07.06.2012 sub nr. dosar_, reclamantul R. Ș. a solicitat instanței, în temeiul disp. art. 5 pct. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. al acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative dispusă față de membrii familiei sale, în sumă de 100.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune materiale.
În fapt, prin hotărârile nr. 1389/20.03.2003, 3821/23.10.2003 și 3935/30.10.2003 eliberate de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă se atestă că în perioada 18.06.1951 – 20.12.1955, reclamantul și membrii familiei sale au fost supuși din motive politice unor măsuri administrative abuzive, respectiv stabilirea domiciliului obligatoriu în Fetești Noi, jud. Ialomița, fapt constatat de adeverința nr. 853/07.09.2009 emisă de M. – Direcția Instanțelor Militare – C. Arhivă. Restricțiile domiciliare au fost ridicate prin decizia nr. 6200/1955 a fostului MAI.
Reclamantul a învederat că măsura stabilirii domiciliului obligatoriu se încadrează în prevederile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 221/2009 coroborat cu art. 3 din OUG nr. 214/1999.
În motivare, reclamantul a învederat că perioada deportării a fost una destul de grea și de denigrantă pentru persoanele deportate, întrucât au fost lăsați într-un câmp, sub cerul liber, fără casă, fără mâncare și fără apă, fiind efectiv sortiți uitării, și chiar decesului.
La întoarcerea în satul natal, după ridicarea restricției, reclamanta a învederat că și-au găsit proprietatea confiscată. Este vorba de utilaje agricole, grânele din hambar, animale, producția agricolă ce urma a fi recoltată de pe suprafața de 25 ha teren arabil, casele de locuit, 50 iugăre teren arabil.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009 și OUG nr. 214/1999.
În dovedirea acțiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri, constând în copii de pe actele de stare civilă, Hotărârile nr. 1389/20.03.2003, 3821/23.10.2003 și 3935/30.10.2003 eliberate de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, Adeverința nr. 853/07.09.2009 emisă de M. – Direcția Instanțelor Militare – C. Arhivă și alte acte în dovedirea susținerilor.
DGFP T. în reprezentarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, referitor la petitul privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile materiale suferite de familia reclamantului prin deportarea în B., întrucât din interpretarea disp. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 se desprinde faptul că aceste despăgubiri vizează doar bunurile imobile confiscate și mai mult, doar imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Totodată, pârâtul a învederat că reclamanta avea posibilitatea acordării de eventuale despăgubiri pentru terenuri pe procedura prevăzută de legislația funciară, iar în ce privește despăgubiri pentru inventarul agricol confiscat, o astfel de acțiune întemeiată pe disp. art. 998-999 C.civ. este prescrisă în prezent.
Pe de altă parte, a susținut că pretențiile materiale sunt nedovedite în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, coroborate cu cele ale Codului de procedură civilă, întrucât nu s-a făcut dovada confiscării bunurilor ca efect al măsurii deportării.
În drept, a invocat disp. art. 115-118 C.proc.civ.
La termenul din 04.12.2012 instanța respins cererile în probațiune formulate de reclamant privind audierea martorilor și efectuarea expertizei tehnice judiciare în specialitatea evaluare bunuri mobile.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că reclamantul R. Ș. solicită acordarea de despăgubiri materiale pentru prejudiciul suferit de părinții, bunicii săi, unchi, mătușă, verișor, pe perioada deportării în B..
T. apreciază că textul art. 5 alin.1 lit. b nu acordă dreptul solicitat prin acțiune.
Din actele depuse rezultă că despăgubirile materiale solicitate se referă la bunurile mobile lăsate în urmă în gospodărie, contravaloarea casei, dar din dispozițiile art. 5 alin.1 lit. b din legea specială rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de măsura administrativă cu caracter politic, nu și bunurile mobile, iar din prima categoria, doar bunurile care fac obiectul legilor speciale de restituire. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precitat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
În același sens, este și decizia civilă nr. 2192/23.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Această soluție mai rezultă fără dubiu și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până la această oră vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana în cauză, precum și soțul sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde în expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate și nici pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în cuprinsul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
Mai mult, dacă ar fi urmărit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze și aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamanților, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991, 10/2001.
P. urmare, în baza art. 5 din Lega nr. 221/2009 tribunalul a respins acțiunea, reținând ca un argument în plus față de cele de mai sus, faptul că reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri după unchi, mătușă, verișor, textul menționat stabilind ca persoană îndreptățită doar pe descendenți, nu și alte rude.
Împotriva Sentinței civile nr.3435/PI din 4.12.2012 a Tribunalului T. a formulat recurs reclamantul solicitând în temeiul art. 312 pct. 5 Cod Procedură Civilă admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul a arătat că a solicitat în temeiul disp. art. 5 pct. 1 lit. b din Legea 221/2009, obligarea Statului R. prin M. Finanțelor P., București, la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, în sumă de 100.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune materiale.
Recurentul apreciază că instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată fară a intra în cercetarea fondului, astfel încât se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea, respectiv T. T..
Instanța de fond s-a pripit respingând toate probatoriile pe care le-a solicitat a i se încuviința în dovedirea cererii de chemare în judecată, respectiv înscrisuri, martori și expertiză specialitatea evaluării bunuri mobile, raportându-se la o interpretare pur personală a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. bdin Legea 221/2012.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Într-adevăr art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2012 condiționează acordarea despăgubirilor materiale de împrejurarea ca bunurile confiscate să nu fi fost restituite, astfel că în măsura în care ar fi solicitat despăgubiri cu privire la construcții și teren nu puteau fi admise, deoarece o altă interpretare ar conduce la existența unei duble reparații în patrimoniul autorului recurentului, pentru aceeași pagubă, ceea ce este contrar principiilor de bază ale dreptului, însă solicitarea de acordare a despăgubirilor materiale este întemeiată cu privire la contravaloarea bunurilor mobile ce au fost confiscate.
Astfel, prin dispozițiile art.5 alin.l lit. b din Legea 221/2009 a fost reglementată obligația statului de acordare a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Dispozițiile menționate nu disting între natura bunurilor confiscate, după cum arfi fost mobile sau imobile, în sensul stabilirii unui regim juridic distinct, împrejurarea că în cazul imobilelor a fost reglementată condiția inexistenței unor măsuri reparatorii în cadrul normativ reprezentat de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr.247/2005 nu constituie o exceptare a bunurilor mobile confiscate de la măsura despăgubirilor recunoscute prin Legea nr.221/2009, ci o corelare a măsurilor reparatorii cu cele reglementate anterior pentru a se evita o despăgubire multiplă pentru pierderea acelor bunuri ca urmare a regimului politic existent în perioada anilor 1945-1989.
În consecință, reținând și principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este îngăduit să distingă, prima instanță trebuia să rețină că sunt incidente dispozițiile art.5 alin.l lit. b din Legea 221/1009 și în cazul bunurilor mobile.
Cu alte cuvinte, textul nu trebuie interpretat limitativ, restrictiv, pentru că nu se impune această interpretare din punct de vedere gramatical și logic, ci trebuie interpretat în sensul că persoanele care au făcut obiectul unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri in echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, cu excepția bunurilor pentru care au primit deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.
De asemenea, prin necercetarea fondului cauzei dedusă judecății, recurentului i s-au încălcat accesul liber la justiție si dreptul la un proces echitabil.
Pe lângă cele două încălcări privind accesul liber la justiție si dreptul la un proces echitabil, s-au nesocotit și principiile aflării adevărului și a rolului activ al instanței, deoarece instanța s-a mulțumit a se pronunța decât pe cererea de chemare în judecată Și actele anexă acesteia fără a analiza întreg materialului probatoriu ce trebuia administrat nemijlocit în cauză.
In sprijinul celor arătate mai sus recurentul a invocat și practica Curții de Apel Timișoara ca instanță de control a Tribunalului T. ce a pronunțat o multitudine de decizii irevocabile, prin care a obligat S. R. la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate ca efect al măsurii administrative.
Potrivit art. 304 1 C. Proc. Civ. recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În drept, au fost invocate disp. art. 299-316 C.Proc.Civ.
P. întâmpinarea formulată la data de 19.02.2013, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat si menținerea ca fiind întemeiata a sentinței pronunțate de către instanța de fond.
În motivare, intimatul pârât a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiata.
În drept, reclamantul si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În principal, referitor la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale in suma de 100.000 lei ron pentru pretinsul prejudiciu material cauzat ca efect al „masurilor administrative suferite, acest capăt de cerere este vădit neîntemeiat, întrucât din interpretarea teleologica a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 se desprinde faptul ca aceste despăgubiri vizează doar bunurile imobile confiscate si, mai mult, doar imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, fapt desprins din condiționarea acordării despăgubirilor de nerestituirea bunurilor, in natura sau in echivalent, in condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Aceasta soluție rezulta fără echivoc daca se consulta expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009.
Astfel, din Secțiunea a ll-a "Motivul emiterii actului normativ", descriind situația actuala, legiuitorul arata ca: "In ceea ce privește repararea prejudiciului material, Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, prevede restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natura politica, prevăzute de legislația penala, săvârșite ca manifestare a opoziției fata de regimul totalitar comunist. Aceste bunuri sunt calificate de către art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, ca fiind imobile preluate in mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de aplicare a acestei legi au determinat ca, in multe cazuri, persoane in vârsta care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist sa nu obtină nici pana la aceasta ora vreo despăgubire concreta."
La subsecțiunea 2, intitulata "Schimbări preconizate" se menționează: "prin derogare de la prevederile Legii nr. 20/2001, cu modificările si completările ulterioare, persoana in cauza, precum si soțul sau descendenții pana la gradul al ll-lea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecata a unor despăgubiri bănești care sa acopere valoarea bunurilor confiscate."
Niciunde in expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, pentru lipsa de folosința a casei sau terenului, pentru recoltele neculese si nici măcar pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii 10/2001 si nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție in corpul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
Având in vedere aceste considerente nu pot fi acordate despăgubiri in condițiile Legii nr. 221/2009 pentru bunurile mobile ori pentru terenurile ce formează obiectul legilor in materia fondului funciar. Aceste terenuri vor urma procedura de restituire prevăzuta de legislația funciara speciala, iar eventualele despăgubiri pentru bunurile mobile, pentru lipsa de folosința a casei sau terenului, pentru recoltele neculese puteau fi solicitate in baza acțiunii in despăgubire întemeiata pe art. 998-999 C.civil, in termenul legal de prescripție, o astfel de cerere de despăgubire întemeiata pe art. 998-999 C.civil fiind însa prescrisa
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si urmașii acestora (cazul in speța) pot solicita in justiție acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent:
"ART. 5 1) Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare."
Or, prevederile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 permit acordarea de despăgubiri materiale exclusiv pentru bunurile confiscate ca efect al condamnării sau măsurii administrative iar nu pentru bunurile doar deținute si eventual chiar neconfiscate.
În drept: - art. 115-118 C.pr.civila.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamant, aceasta a adus critici sentinței civile recurate prin care a fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune materiale, susținând că în mod greșit tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului prin interpretarea greșită a dispoz. art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 și prin respingerea cererii în probațiune formulată, respectiv proba testimonială și proba cu expertiza evaluatorie a bunurilor mobile.
Curtea reține că dispozițiile art. 5 al. 1 lit.b prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative(cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005). Reclamantul trebuie deci să probeze în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ. că bunurile care fac obiectul litigiului au fost confiscate de S. R. ca efect al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, nu au fost restituite și nu a fost primită nicio despăgubire pentru ele, precum și să dovedească contravaloarea acestor bunuri deoarece textul de lege prevede acordarea echivalentului bunurilor dovedite ca fiind confiscate (confiscarea reprezentând trecerea fără despăgubire a unor bunuri în proprietatea statului în baza deciziei unui organ oficial).
Așa cum a arătat și ÎCCJ în decizii de speță (de ex. dec. civ. nr.625/13.02.2012), prin norma mai sus citată nu au fost vizate numai bunurile imobile, ci și cele mobile de care au fost deposedate persoanele supuse măsurilor abuzive, cu caracter politic, cu condiția să fi fost confiscate odată cu aplicarea sau ca efect al respectivelor măsuri. Această confiscare prev. de art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 putea să privească bunuri imobile sau bunuri mobile, legiuitorul nelimitând în mod expres plata despăgubirii doar pentru bunurile imobile. P. trimiterea din textul de lege evocat la dispozițiile Legii 10/2001 și Legii 247/2005, legiuitorul a exclus dubla reparație în privința imobilelor care fac obiectul acestor legi.
Așadar, Curtea constată că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cererii de acordare a despăgubirilor materiale, deoarece a respins această cerere considerând că dispozițiile art. 5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009 vizează doar imobile, respingând totodată și cererile în probațiune formulate pentru a se dovedi confiscarea și contravaloarea bunurilor indicate de reclamant în cererea sa precizată (fila 23 din dosarul de fond).
Pentru a aceste motive, conform dispozițiilor art.312 alin.1, 3 și 5 C.pr.civ., Curtea de apel va admite recursul formulat de recurentul reclamant R. Ș. împotriva Sentinței nr.3435/PI din 4.12.2012 a Tribunalului T. pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare instanța de fond urmează să constate după administrarea probelor necesare dacă în speță sunt întrunite condițiile prev. de art.5 alin.1 lit.b Legea 221/2009 pentru plata despăgubirii pentru daunele materiale, condiții menționate mai sus în cuprinsul considerentelor, respectiv să stabilească dacă bunurile în litigiu au fost confiscate de S. R. ca efect al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, dacă au fost restituite sau dacă a fost primită vreo despăgubire pentru ele, precum și contravaloarea acestor bunuri, avându-se în vedere totodată faptul că textul de lege acordă calitate procesuală activă persoanei care a suferit măsura administrativă și după decesul acesteia, soțului și descendenților până la gradul II inclusiv.
Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către tribunal, când se va cunoaște partea căzută in pretenții, conform art.274 alin.1 Cod proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurentul reclamant R. Ș. în contradictoriu cu intimatul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de DGFP T. împotriva Sentinței nr.3435/PI din 4.12.2012 a Tribunalului T..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
A.-M. N. DR. L. L. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. A.M.N. – 12.03.2013
Tehnored.D.K.-2 ex/12.03.2013
T. T., Judecător: A. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 347/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 352/2013. Curtea de... → |
|---|
