Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-09-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1043/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1043
Ședința publică din 12 septembrie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. Z. împotriva sentinței civile nr. 1437/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor P. A., în reprezentarea Ministerului Finanțelor P. București, pentru S. R., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de procuror B. E. din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, la 12.09.2013, întâmpinare formulată de pârâtul intimat, căreia instanța îi conferă caracterul unor concluzii scrise, întrucât constată că nu a fost depusă la dosar înlăuntrul termenului procedural de 5 zile, prevăzut de art. 308 al. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind formulate alte cereri și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamantului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, apreciind că în mod corect a fost respinsă acțiunea întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 504 Cod procedură penală invocate ca temei de drept.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.1437/16.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul O. Z. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., fără cheltuieli de judecată.
În esență, instanța de fond a reținut că reclamantul și-a precizat în drept acțiunea pe disp. art. 504-505 Cod pr. penală și nu pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 pentru a se putea invoca excepția prescripției.
Apoi, tribunalul a constatat că reclamantul O. Z., prin sentința penală nr. 96/1952 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara la data de 19.02.1952, a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională cu confiscarea averii, pentru delictul de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 327 al. III Cod penal, art. 157 Cod penal, art. 304 al. I C.J.M. și art. 463 C.J.M, închisoare pe care a executat-o în perioada 28.02._54.
Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 reglementează situația condamnărilor cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. La art.2 se stabilește că: ,,Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.”
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, conform art.504 C.proc.pen. se face în condițiile acestui art. și anume:
,,Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Dispozițiile art. 2 din Legea nr. 221/2009 nu constituie o achitare în sensul art. 504 alin. 1 Cod pr. penală.
Mai mult, înlăturarea efectelor unei sentințe de condamnare presupune înlăturarea unor interdicții, incapacități, decăderi, antecedente ce decurg din condamnarea și nu înlăturarea condamnării ca soluție de drept procesual penal.
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.”
Din chiar considerentele Deciziei nr.9096 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 6 11 2009, depuse de reclamant, rezultă că situația persoanelor deținute politic se încadrează în prevederile Legii nr.221/2009, și nu în textul art.504 C.proc.pen. care prevede ca ipoteză existența unei hotărâri definitive de achitare a fostului condamnat, ceea ce nu există în speță.
Dacă înainte de existența reglementării date prin Legea nr.221/2009, în practică se acordau daune morale pentru situații similare în baza art.504 C.proc.pen., în prezent după ce legea menționată a fost dată, iar termenul pentru depunerea cererilor a expirat și mai cu seamă luând în considerare și faptul că reclamantul a pierdut irevocabil în baza Legii nr.221/2009, a considera admisibilă o astfel de acțiune ar însemna practic o eludare a autorității de lucru judecat din prima hotărâre și a repune în vigoare o lege temporară care și-a epuizat efectele în timp.
Pentru considerentele expuse tribunalul a decis să respingă acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul O. Z. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., fără cheltuieli de judecată.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs, în termen, reclamantul O. Z., care a invocat ca temeiuri de modificare disp.art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ., fără a le dezvolta și susține în mod independent.
Reclamantul –recurent a reiterat în cuprinsul memoriului său de recurs aceleași argumente și temeiuri care au prezentate și instanței de fond, recurentul insistând că tribunalul a interpretat și aplicat greșit disp.art.504 și urm. C.pr.pen., care în opinia reclamantului este aplicabil în speță.
Recurentul a arătat astfel că prin măsurile abuzive dispuse împotriva sa de către regimul comunist i-au fost afectate în mod evident atributele fundamentale ale persoanei, și consideră că în speță sunt pe deplin întrunite elementele răspunderii civile instituite de art.504-505 C.pr.pen. și art.52 alin.3 din Constituție, iar instanța de judecată este obligată a dispune repararea integrală a prejudiciului ținând cont nu doar de consecințele produse pe plan fizic, psihic, social, moral și material, dar și de umilința la care întreaga familie a reclamantului a fost supusă în timpul și după executarea pedepsei.
În dovedirea acestor afirmații recurentul face trimitere la Deciziile nr.5049/2010, nr.4632/2012, nr.3366/2006 precum și nr.297/21.01.2009, toate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, instanța putând fixa o sumă de bani nu doar pentru a repune victima într-o situație similară celei avută anterior, cât și pentru a-i procura acesteia satisfacții de ordin material, susceptibile a înlocui valoarea de care a fost privată.
Totodată, în drept recurentul invocă din nou dispozițiile art.504-505 Cod procedură penală, art.20,21 și 52 din Constituția României, art.3 din Protocolul nr.7 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art.2518 coroborat cu art.1531 din Noul Cod Civil, art.1 din Legea nr.221/2009 și art.2-3 din OUG nr.214/2009.
Intimata a depus la dosar întâmpinare la data de 12.09.2013, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului.
Curtea, analizând recursul reclamantului O. Z., raportat la motivele de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și 304/1 rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motive de casare și/sau de modificare dintre cele prev. de art.304 pct.7 – 9 C.pr.civ.
În primul rând, Curtea va reaminti că potrivit art.302/1 lit.c C.pr.civ., recurentul are datoria a indica clar motivele de casare și/sau modificare și de a le susține aplicabilitatea, în mod individual, ceea ce în prezenta cauză nu s/a respectat.
Mai mult decât atât, Curtea va constata că dispozițiile art.304 pct.7 și 8 C.pr.civ. au fost invocate fără nicio susținere, aceste motive de modificare nefiind de altfel incidente în cauză câtă vreme nu s/au adus critici cu privire la lipsa unei motivări în fapt și în drept a hotărârii de primă instanță ori folosirea unor considerente străine de natura pricinii și totodată, instanța de fond nu a fost pusă în situația de a analiza un act juridic, în sens de negotium juris, comun părților litigante și care să fi primit eventual o interpretare eronată, din punctul de vedere al clauzelor sale.
În concret, curtea va constata că reclamantul – recurent O., prin apărător ales a criticat modul în care tribunalul a interpretat și aplicat greșit disp.art.504 și urm. C.pr.pen., care în opinia reclamantului este aplicabil în speță.
În acest sens, curtea va reafirma că că situația persoanelor deținute politic se încadrează în prevederile Legii nr.221/2009, și nu în textul art.504 C.proc.pen. care prevede ca ipoteză existența unei hotărâri definitive de achitare a fostului condamnat, ceea ce nu există în speță.
Cu alte cuvinte, pentru a fi aplicabil textul art.504 C.pr.pen., reclamantul O. Z. ar fi trebuit să facă dovada că se află în posesia unei decizii de achitare, în raport cu sentința penală nr. 96/1952 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara la data de 19.02.1952, prin care a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională cu confiscarea averii, pentru delictul de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 327 al. III Cod penal, art. 157 Cod penal, art. 304 al. I C.J.M. și art. 463 C.J.M, închisoare pe care a executat-o în perioada 28.02._54.
Mai mult, dacă înainte de existența reglementării date prin Legea nr.221/2009, se acordau daune morale pentru situații similare în baza art. 504 C.proc.pen., în prezent după ce legea menționată a fost dată, iar termenul pentru depunerea cererilor a expirat și mai cu seamă luând în considerare și faptul că reclamantul a pierdut irevocabil în baza Legii nr. 221/2009 (Decizia nr._, Sentința civilă nr. 1635 din 12.12.2011) a considera admisibilă o astfel de acțiune ar însemna practic o eludare a autorității de lucru judecat din prima hotărâre și a repune în vigoare o lege temporară care și-a epuizat efectele în timp.
Curtea va mai constata, asemenea tribunalului, că celelalte dispoziții invocate de reclamant în susținerea pretențiilor, respectiv Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Protocoalele sale adiționale, ratificată prin Legea nr.30/1994, nu sunt incidente în cauză deoarece nu pot primi aplicare retroactivă.
În acest sens, nu trebuie omis că despăgubirile sunt solicitate de reclamant pentru prejudicii suferite cu mult înainte ca România să adere la tratatele internaționale la care domnia sa face trimitere.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art. 312 C.pr.civ. rap.la art. 304 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul O. Z. împotriva sentinței civile nr. 437/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul O. Z. împotriva sentinței civile nr. 1437/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red C.P. – 30.09.2013
Tehnored. S.C. - 2 ex./30.09.2013
Tribunalul A., Judecător: L. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1151/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1152/2013. Curtea de... → |
|---|
