Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1287/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1287/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 326/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 326
Ședința publică din 01 Aprilie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. C. G. împotriva sentinței civile nr. 1287/PI/12.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. – Secția Civilă în dosar nr. _, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul, lipsă fiind instituția pârâtă.
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel s-a prezentat doamna procuror I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse prin registratura instanței la data de 20.03.2014, în două exemplare, de către reclamant, copii de pe: opt notificări trimise de către reclamant Prefecturii Județului T. și Primăriei comunei Voiteg, două adeverințe eliberate de Primăria Voiteg la data de 18.12.2012, înscrisuri intitulate Notă-raport și alte înscrisuri cu care a înțeles să facă dovada celor susținute în cererea de recurs.
Reclamantul depune la dosar adeverința nr. 584/25.03.2014 eliberată de Primăria Voiteg, care atestă faptul că acesta figurează în evidențele instituției cu un număr de opt notificări și din care rezultă stadiul de soluționare al notificărilor.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea cu trimitere la instanța de fond pentru rejudecarea cererii privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu al bunicilor săi precum și a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale.
Totodată solicită instanței de recurs ca la pronunțarea soluției să aibă în vedere motivele prezentate în cererea de recurs și toate înscrisurile pe care le-a depus la dosar în dovedirea celor susținute.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului reclamantului, având în vedere solicitarea acestuia de a se trimite cauza spre rejudecare la instanță de fond în vederea constatării caracterului politic al măsurii luate față de antecesorii reclamantului precum și actele depuse la dosar din care rezultă că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
P. sentința civilă nr. 1287/12.04.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul T. C. G. față de pârâtul S. român reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că bunicilor reclamantului, T.(u) C. (C.) și T.(u) E., le-a fost fixat domiciliu obligatoriu în localitatea C., la data de 02.03.1949, în baza Decretului 83/1949, după cum rezultă din copiile dosarelor CNSAS și din adresele 137/C/21.03.2005 si 258/C/03.05.2005 emise de Tribunalul M. Teritorial. La data de 09.08.1963 le-au fost ridicate restricțiile domiciliare, conform Ordinului MAI nr._/1963.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se constata caracterul politic al măsurii administrative privind strămutarea bunicilor săi în localitatea C., tribunalul a reținut că, întrucât măsura administrativă luată nu se încadrează între măsurile administrative ce au de drept caracter politic, prevăzute de art. 3 din Legea 221/2009, aceasta trebuie analizată din perspectiva art. 4 al. 2 din aceeași lege, conform căruia persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 al. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, s-a dedus că, pentru a avea caracter politic, măsura administrativa trebuie dispusă în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 pentru săvârșirea unor fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 al. 1 din OUG 214/1999. Conform art. 2 al. 1 din OUG 214/1999, fapta săvârșită de cel strămutat și care a stat la baza luării măsurii administrative abuzive trebuie sa urmărească unul dintre următoarele scopuri:
„a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.”
În speță, s-a apreciat că bunicii reclamantului nu au săvârșit niciuna dintre faptele anterior menționate, constatându-se că din înscrisurile depuse la dosar și din susținerile reclamantului rezultă că bunicii săi au fost strămutați pe motivul că erau moșieri.
În situația expusă, tribunalul a concluzionat că măsura dispusă împotriva bunicilor reclamantului nu poate fi considerată o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009.
Astfel, tribunalul, constatând că nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, a apreciat că măsura luată împotriva antecesorilor reclamantului nu deschide calea la despăgubiri în baza Legii 221/2009 și a respins ca nefondată întreaga cerere de chemare în judecată, în baza art. 4 al. 2 si art. 5 din actul normativ anterior menționat.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T. C. G. solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță întrucât în mod greșit nu ar fi fost analizată în fond.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., art. 3041C.pr.civ. și art. 312 al. 1, 2, 3 și 5 C.pr.civ. iar în fapt pe mai multe argumente.
A fost criticată sentința Tribunalului T., în primul rând pentru greșita soluționare, pe excepție, a acțiunii sale, respectiv pentru nerecunoașterea caracterului politic – în sensul Legii nr. 221/2009 – al măsurii de strămutare a bunicilor săi, de stabilire a domiciliului lor forțat în altă localitate decât cea de domiciliu și de confiscare a averii lor câtă vreme se acceptă, de notorietate, că măsurile de acest gen luate de fostul regim comunist împotriva moșierilor ca „elemente dușmănoase”, au o asemenea natură consacrată de art. 4 al. 2 al legii menționate.
Acest lucru este dovedit și de actul întocmit la 14.12.1967 de Consiliul Securității Statului în care se consemnează că anumite categorii de persoane – cum sunt și moșierii – constituie un pericol pentru securitatea statului, din care cauză se consideră că măsurile administrative dispuse împotriva bunicilor săi au, în mod cert, caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 invocată ca temei al pretențiilor reclamantului.
Ca acte noi în recurs au fost depuse la dosar copii în extras ale unor studii întocmite de cercetători cu privire la natura și consecințele măsurilor abuzive adoptate de regimul comunist, copia Notei de studiu nr._ din 14.12.1967 întocmită de Consiliul Securității Statului – Serviciul „C”, copia Hotărârii nr. 1154/26.10.1950 a Consiliului de Miniștri însoțită de anexă, Nota de fundamentare a Ministrului Afacerilor Interne cu privire la adoptarea hotărârii menționate precum și copia Hotărârii nr. 344/15.03.1951 a Consiliului de Miniștri.
Tot ca acte noi în recurs au fost depuse la dosar și adeverințele nr. 1747/18.10.2012 și nr. 1748/18.10.2012 emise de Primăria Voiteg în legătură cu solicitările reclamantului, de restituire a terenurilor agricole și imobilelor ce fac și obiectul acțiunii de față, copiile notificărilor formulate de el în acest scop în baza Legii nr. 10/2001, copia adeverinței nr. 584/25.03.2014 emisă de Primăria Voiteg (în care se atestă, la fel ca și în celelalte două adrese, că cele opt notificări formulate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, sunt în curs de rezolvare, nefiind soluționate până în prezent) precum și copii din dosarul informativ privindu-l pe reclamant, întocmite de Securitatea statului comunist.
P. întâmpinarea formulată în cauză, instituția pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3041 C.pr.civ, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Rezultă astfel că singurul argument pe baza căruia a fost respinsă acțiunea reclamantului a fost cel care se referă la lipsa caracterului politic – în sensul Legii nr. 221/2009 – al măsurilor administrative dispuse de fostul regim comunist împotriva bunicilor reclamantului ceea ce face inadmisibilă – în accepția instanței de fond – nu numai recunoașterea acestui fapt (ce constituie primul petit al acțiunii reclamantului) ci și soluționarea petitului în realizarea dreptului (respectiv acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de la bunicii reclamantului).
Curtea va constata, în raport cu actele depuse ca probe noi în recurs, că în cauză este demonstrat caracterul politic al acestor măsuri.
În concret, s-a dovedit în cauză că bunicilor reclamantului le-au fost expropriate bunurile în baza Decretului nr. 83/1949, că au fost strămutați din localitatea de domiciliu și că apoi li s-a fixat domiciliul obligatoriu în localitatea C., datorită statului lor de moșieri, interdicțiile domiciliare fiind ridicate ca urmare a Ordinului M.A.I. nr._/1963.
Deși pe baza datelor existente la dosarul de fond s-a stabilit în mod corect, în considerarea lor dar și a dispozițiilor exprese și limitative ale art. 3 și ale art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009 că măsurile menționate nu au, de drept, sau nu pot fi stabilite judiciar a avea caracter politic în sensul legii întrucât nu au fost întemeiate pe vreunul din actele normative enunțate în lege, probele noi depuse în recurs dovedesc situația contrară.
Astfel, din Nota de studiu nr._/14.12.1967 întocmită de Consiliul Securității Statului – Serviciul „C” rezultă – printre altele – că dizlocarea și fixarea domiciliului obligatoriu pentru persoanele cărora li s-a aplicat Decretul nr. 83/3.02.1949 (cum au fost și bunicii reclamantului) reprezintă măsuri administrative îndreptate împotriva lor ca persoane considerate a reprezenta un pericol pentru securitatea statului comunist.
În aceeași Notă se menționează faptul că întrucât Decretul nr. 83/1949 nu prevedea expres măsurile dizlocării și fixării domiciliului obligatoriu și pentru a exista un temei legal, s-a emis H.C.M. nr. 1154/1950 (modificat, parțial, ulterior prin H.C.M. nr. 1344/1951).
Întrucât Decretul nr. 1154/1950 emis în vederea punerii în aplicare a Decretului nr. 83/1949 face parte din categoria actelor normative consacrate de Legea nr. 221/2009 ca reper pentru stabilirea caracterului politic al măsurilor dispuse în baza lui (art. 3 lit. b) și pentru că bunicii reclamantului T. C. G. au fost supuși măsurilor dizlocării și stabilirii domiciliului forțat în baza Decretului nr. 83/1949, rezultă că în cauză este dovedită natura politică a acestor abuzuri.
Constatarea acestui fapt în recurs nu permite însă admiterea, în această fază procesuală, a acțiunii reclamantului pentru că ea a fost întregită și cu un petit în realizarea dreptului (cel constând în acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale rezultate din confiscarea bunurilor ce au aparținut bunicilor reclamantului) care nu a fost analizat de instanța de fond câtă vreme s-a reținut excepția inadmisibilității acțiunii datorate neîncadrării pretențiilor reclamantului în cadrul special al Legii nr. 221/2009.
Pentru aceste considerente, având în vedere solicitarea expresă a reclamantului precum și dispozițiile art. 312 al. 5 C.pr.civ., Curtea va admite recursul acestuia și va casa sentința Tribunalului T. cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru analizarea pe fond a pretențiilor sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul T. C. G. împotriva sentinței civile nr. 1287/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. - Secția I Civilă pe care o casează cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 Aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./7.04.2014
Tehnored.O.I./2 ex/14.04.2014
Instanță fond: Tribunalul T. – jud. M. R.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 386/2014. Curtea de... | Strămutare. Sentința nr. 21/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
