Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1291/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

În motivare recurenta arată că cererea de chemare în judecată prin care a solicitat sistarea stării de indiviziune, și stabilirea loturilor ce se cuvin fiecărui coproprietar conform suprafețelor de teren respectiv cotelor ce revin fiecăruia, a fost admisă. A declarat calea ordinară a apelului și apelul i-a fost admis, dar cu toate acestea, așa cum se poate vedea din compararea celor două hotărâri, cea a instanței de fond și cea a instanței de apel, între cele două hotărâri există o diferență de suprafață de teren de 18 mp, după cum urmează:

-2592 mp în Sentința civilă nr. 1540 din 21.01.2011, a instanței de fond,

-2574 mp în Decizia civilă nr. 452 din 25.05.2012, a instanței de apel.

Cum prin sistarea stării de indiviziune nu se pot schimba cotele părți indivize deținute de fiecare coproprietar, pentru că asta ar presupune privarea unei părți de un bun în accepțiunea art. 1 Protocolul 1 la CEDO, înseamnă că din suprafața întreagă de teren înscrisă în CF_-Timișoara, dobândită prin cumpărare, urmare sistării stării de indiviziune, urma să am aibă suprafață de teren ca și substanță, stabilită în mp, pentru că și prețul de cumpărare s-a stabilit raportat la valoarea de peste 300 EUR/mp.

Ca urmare, atât timp cât instanța de fond i-a atribuit un lot în suprafață de 2592 mp, în propria cale de atac numi se putea înrăutăți situația, cu atât mai mult cu cât apelul său a fost admis. Unica și singura cale care i-a rămas la îndemână în fața judecătorului național, judecător de primă instanță în materia drepturilor garantate și ocrotite de CEDO, (art. 1 Protocolul 1 la CEDO), s-a dovedit a fi cererea de îndreptare eroare materială, pentru că cererea vizează cuantumul suprafeței de teren care urma să-i revină urmare a sistării stării de indiviziune, fără dobândirea vreunei sulte, cuantum care urma a fi întabulat în cartea funciară distinctă.

Tribunalul T., prin încheierea atacată prin prezentul recurs, în motivarea regăsită la fila 4, nu contestă diferența de suprafață evidentă între decizie și sentință, dar apreciază că nu este vorba de o simplă eroare materială care ar viza greșeli formale din hotărâre, ci fondul cauzei, ceea ce presupunea că aspecte în legătură cu diferența cuantumului suprafețelor puteau fi atacate doar în căile de atac.

Față de considerentele încheierii atacate, față de recunoașterea propriei culpe a instanței de apel, pentru admiterea prezentului recurs, invocă drept motiv de nelegalitate dispoz. art. 304 pct. 7 C.p.civ, acela când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Cu privire la cuantumul suprafeței de teren, extrasul de carte funciară nu se bucura de prezumția de adevăr. Astfel încât ori de câte ori se promovează o acțiune în rectificare de carte funciară, rectificare care are obiect cuantumul suprafeței de teren indicat în cuprinsul cărții, aceasta se va cala pe o acțiune de fond, acțiune în constatare, așa cum avea să stabilească și conducerea CSM împreună cu membrii Comisiei pentru unificarea practicii judiciare cu președintele Secției civile de la ICCJ, reprezentantul PICCJ și președinții secțiilor civile, așa cum reiese din Minuta Nr. 6/_/1154/2008 din 11 iunie 2008, pct. 13. În cadrul Minutei supraenunțate, CSM precum și președinții instanțelor naționale, au încadrat în sfera erorilor materiale diferențele între suprafața reală de teren respectiv suprafața înscrisă în cartea funciară. Ceea ce îngăduie concluzia că mutatis mutandis, și în speța de față diferența între cuantumul suprafeței indicate de instanța de apel și suprafața de teren indicată în sentința instanței de fond, în cuantum de 18 mp, reprezintă tot o eroare materială, iar în atare situație, unicul mijloc juridic prin care se poate înlătura greșeala instanței de apel, de altfel recunoscută în încheierea atacată, a fost cererea de îndreptare eroare materială.

Dacă ar fi vorba despre o eroare de fond, chiar instanța de apel, în motivarea încheierii, recunoaște că recurenta a făcut vorbire în cererea de recurs despre înrăutățirea situației juridice ca și aspect de fond, numai că recursul a fost respins, cu motivarea că nu a fost înrăutățită situația juridică ceea ce presupune că nu se află în prezența unei erori de fond, iar cu privire la acest aspect ce a stabilit instanța de recurs, Curtea de Apel, este deja lucru judecat. Adică a intrat în puterea lucrului judecat faptul că pe fond în cererea de apel nu ni s-a înrăutățit situația juridică. Mai mult, Curtea de Apel Timișora printr-o decizie de îndrumare, avea să facă vorbire despre efectul de opozabilitate al înscrierilor în cartea funciară, cu referire expresă la suprafața terenurilor. Față de toate considerentele supraenunțate, este evident că hotărârea instanței de apel este una nelegală, pentru că se reproșează recurentei că nu ar fi apelat la calea de atac pentru a invoca înrăutățirea situației juridice în timp ce aceeași instanță de apel arată textual următoarele: „de altfel, din dosarul atașat, reiese că petenta a formulat recurs împotriva deciziei cu privire la care pretinde că este eronată, a invocat inclusiv faptul că i-a fost înrăutățită situația în propria cale de atac". Iată contradicția din motivarea încheierii. Pe de o parte se reproșează lipsa de diligentă, iar în aceeași motivare se evidențiază tocmai diligenta evidentă a recurentei.

Apreciază că nu numai CEDO este în măsură să constate privarea de cel puțin 18 mp urmare deciziei instanței de apel, cu încălcarea art. 1 Protocolul 1 la CEDO, art. 6 la CEDO, cu referire expresă la imparțialitatea instanței, respectiv art. 14 la CEDO, discriminarea unei părți față de celelalte, apreciază că și judecătorul național poate îndrepta eroarea, cu atât mai mult cu cât aceasta poartă asupra calculului suprafeței ce revine recurentei, urmare sistării stării de indiviziune.

Prin sistarea stării de indiviziune, niciuna dintre părțile litigante nu dobândește o suprafață mai mare de teren decât cea achiziționată, fară să fie obligat să-l despăgubească pe celălalt coproprietar, cu valoarea terenului suplimentar dobândit. Or, niciunul dintre pârâți nu a fost obligat să-i plătească vreo sultă, pentru că sistarea stării de indiviziune s-a putut realiza în natură, prin stabilirea loturilor ce revin părților, astfel încât cuantumul lotului ce revenea recurentei, indicat de instanța de fond, și rezultată și din contractele de vânzare-cumpărare, nu putea fi diminuat de instanța de apel în propria cale de atac. Și aceasta și pentru că nu s-a stabilit că vreo parte din teren ar avea o altă valoarea patrimonială, față de restul terenului. Eroarea este evidentă, și ea trebuie îndreptată.

Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ., conform căruia instanța a aplicat și interpretat greșit norma aplicabilă speței.

La fila 4 a încheierii atacate, Tribunalul T. redă parțial dispozițiile art. 81 C.p.civ., pentru a justifica respingerea cererii de îndreptare eroare materială. „Orice alte erori" este dovada foarte clară că legiuitorul nu a inclus în categoria erorilor materiale doar pe cele indicate de Tribunalul T. în încheierea atacată, ci voința expresă a legiuitorului a fost ca pe această cale, a îndreptării erorilor materiale, să nu rămână vreo hotărâre judecătorească cu putere de lege între părți, într-o stare de „eroare legitimă" pentru că fundamentul oricărei hotărâri este adevărul, iar adevărul juridic nu include eroarea. Principiul error comunis facit jus nu are nicio legătură cu hotărârile judecătorești. De aceea inclusiv hotărârile de guvern, ordonanțele de urgență, legile sau orice fel de act juridic, publicate în Monitorul Oficial la rându-le, pot suporta îndreptări de eroare. Îndreptarea de eroare, așa cum avea să statueze ICCJ, nu vizează doar o eroare care provine de la instanță, de la grefier, ci chiar și eroarea care provine de la părți:" Cererea de îndreptare a hotărârii în care s-a trecut eronat numele părții se justifică chiar dacă greșeala nu este a instanței, ci a părții care a indicat eronat numele și chiar dacă a trecut mai mult timp de la data greșelii, prin ort. 281 din Codul de procedură civilă, care constituie temeiul cererii, neconditionăndu-se admisibilitatea de o eroare a instanței și formularea cererii într-un anume termen." Cererea de îndreptare eroare materială așa cum a fost formulată de recurentă, sub nicio formă nu a fost îndreptată împotriva cuiva și nici nu și-a propus prin promovarea cererii culpabilizarea cuiva anume, a cerut doar respectarea câtorva principii și drepturi garantate nu numai de dreptul pozitiv dar și de CEDO, principiul neînrăutățirii situației juridice în calea de atac, principiul nediscriminării, respectiv garantarea dreptului de proprietate.

Chiar dacă nu ar fi existat nicio normă internă care să-i garanteze bunul (teren) cumpărat prin act notarial, conform art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a UE, judecătorul național devenit judecător european de primă instanță, în materia drepturilor ocrotite de Cartă drepturilor fundamentale a UE, inclusă în sfera izvoarelor primare de drept, care, conform art. 148 din Constituția României se aplică prioritar, urmare ratificării Tratatului UE și TFUE prin Legea 157/2005, hotărârea putea fi îndreptată pentru că substanța dreptului, substanța bunului proteguit de cartă prin art. 17 al Cartei, a fost vădit afectată, prin diminuarea cu 18 mp a suprafeței de teren atribuită recurentei de instanța de fond, și diminuată fără niciun suport juridic de instanța de apel, doar dintr-o eroare materială. Nu se mai poate face confuzie între termenul de greșeală materială regăsit în cuprinsul art. 318 C.p.civ., și eroare materială - regăsit în cuprinsul art. 281 C.p.civ.

Nu se află în situația unei greșeli materiale, pentru ca recurentei să-i fi fost deschisă calea unei contestații în anulare, unica și singura cale pentru a repara hotărârea instanței de apel, dovedit vătămătoare și total discriminatorie, așa cum se dovedește a fi cererea de îndreptare eroare materială.

Dispozițiile art. 13 la CEDO cu referire expresă la recursul efectiv, îi dau posibilitatea ca înainte de a supune analizei CEDO, încălcarea art. 1 Protocolul 1, încălcarea art. 6 și încălcarea art. 14 la CEDO, să se adreseze judecătorului național, cu observarea faptului că prin diminuarea cu 18 mp a suprafeței subscrisei, este în imposibilitate de a pune în aplicare proiectul de investiție ce depășește 1.000.000 EUR și pentru care s-a angajat un credit bancar, producător de dobânzi, astfel că va fi nevoită să apeleze la CEDO pentru a se constata ingerință cu privire la bunul proteguit de art. 1 protocolul 1 la CEDO, să se constate că prin hotărârea de sistare a stării de indiviziune a fost privată de un bun de cel puțin 18 mp, și că astfel prin modul de soluționare a cererilor, i-a fost creat un prejudiciu pe care îl va solicita a fi suportat de statul român, de vreme ce instanțele naționale sunt cele care au generat prejudiciul și tot instanțele naționale pretind că propria culpă nu poate fi îndreptată nici prin admiterea recursului dar nici prin admiterea cererii de îndreptare eroare judiciară.

În drept se invocă dispozițiile art. 281 ind.3, art. 304 pct. 7 și 9, C.p.civ., art. 1 Protocolul 1 la CEDO, art. 6 la CEDO, art. 14 la CEDO, art 21 din Constituția României, art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a UE ratificată de România prin Legea 157/2005.

Prin întâmpinarea formulată intimații R. I. și R. D. au solicitat respingerea recursului formulat ca fiind netemeinic și nefondat și pe cale de consecință, menținerea în totalitate ca temeinică și legală a încheierii din Camera de consiliu din 10.06.2013 a Tribunalului T. din dosar nr._._ .

Prin întâmpinarea formulată intimații Itineanț M. O. și Itineanț E. au solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta . fiind netemeinic și nefondat și pe cale de consecință, menținerea în totalitate ca temeinică și legală a încheierii din Camera de consiliu din 10.06.2013 a Tribunalului T. din dosar nr._._ .

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs, Curtea consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea formulată în baza dispozițiilor art.281 C.pr.civ., recurenta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 452/20.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în sensul menționării suprafeței ce-i revenea în urma sistării stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF_ Timișoara ca fiind de 2592 m.p. și nu de 2574 m.p.

Motivele invocate de recurentă în cererea sa de îndreptare a erorii materiale au constat în faptul că i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac și că i s-a încălcat dreptul de proprietate.

Prin Decizia civilă nr.452/20.05.2012, Tribunalul T. a respins cererea de îndreptare a erorii materiale cu privire la încheierea de ședință din data de 24.04.2012 formulată de intimatul pârât R. I. ca neîntemeiată, a respins și cererea de demolare formulată de apelanta reclamantă ca inadmisibilă, iar pe fond, a admis apelul declarat de reclamanta .-P. SRL împotriva sentinței civile nr. 1540/26.01.2011 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._._ în contradictoriu cu intimații pârâți R. I. și R. D., Itineanț E. și Itineanț M. O..

A fost schimbată în parte sentința și s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr._ Timișoara în următoarea modalitate: nr. top_-_/2/1-teren cu drum de acces, în suprafață de 36 mp, cu proprietari R. I. și R. D. 2/36 părți, Itineanț E. și Itineanț M. O. 2/36 părți, .-P. SRL 32/36 părți; nr. top_-_/2/2- casă și curte în .. 21, în suprafață de 188 mp, cu proprietari R. I. și R. D.-1/1 parte; nr. top_-_/2/3-casă și curte în .. 21, în suprafață de 170 mp, cu proprietari Itineanț E. și Itineanț M. O., fiecare 1/2 parte; nr. top_-_/2/4-casă, curte și grădină în .. 21, în suprafață de 2574 mp, cu proprietar .-P. SRL 1/1 parte.

S-a mai dispus întabularea drepturilor de proprietate menționate în cartea funciară cu titlu de ieșire din indiviziune, s-au menținut în rest dispozițiile sentinței și fiecare dintre intimații pârâți R. I. și R. D. au fost obligați la plata sumei de 294,03 lei către apelanta reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, iar fiecare dintre intimatele pârâte Itineanț E. și Itineanț M. O. au fost obligate la plata sumei de 280,39 lei către apelanta reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a dispune sistarea stării de indiviziune în modalitatea arătată mai sus, Tribunalul T. a validat varianta I a raportului de contraexpertiză efectuat în cauză, astfel cum se arată în considerentele deciziei pronunțate în apel.

Or, este evident că motivele invocate de recurentă în cadrul cererii de îndreptare a erorii materiale privesc fondul cauzei, aducându-se de fapt critici modului de soluționare a apelului, critici ce nu puteau fi formulate decât pe calea recursului împotriva hotărârii menționate.

Nu este incident în cauză motivul de modificare prev. de art.304 pct.7 C.pr.civ., așa cum invocă recurenta, întrucât tribunalul în mod corect a arătat că susținerile din cerere nu pot fi valorificate decât pe calea recursului, nefiind vorba de erori materiale evidente în sensul art.281 C.pr.civ. Împrejurarea că cererea de recurs împotriva deciziei pronunțate în apel a fost respinsă, instanța de recurs stabilind cu autoritate de lucru judecat că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, nu înseamnă că aceleași motive pot fi valorificate pe calea specială a îndreptării erorii materiale. Instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivelor invocate de recurentă în sensul respingerii lor, astfel încât nu mai pot fi reiterate sub o altă formă. Din acest punct de vedere, așa cum s-a arătat, hotărârea recurată nu cuprinde o motivare contradictorie.

Așadar, cererea de îndreptare a erorii materiale tinde la o modificare a titlului. Or, modificarea unei hotărâri în sensul arătat de recurentă este inadmisibilă în cadrul unei cereri întemeiate pe dispoz. art.281 C.pr.civ. Acest text de lege are în vedere erorile materiale care nu afectează legalitatea și temeinicia soluției adoptate. În speță însă, varianta aleasă de instanța de apel din raportul de contraexpertiză privind sistarea stării de indiviziune reprezintă o chestiune de judecată ce nu poate fi asimilată cu o eroare materială ce poate fi îndreptată conform art.281 c.pr.civ. Prin urmare, nici motivul de modificare prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ. nu se regăsește în speță.

Pentru considerentele mai sus arătate, curtea de apel retine că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate astfel încât, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat împotriva Încheierii civile din 10.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_._ .

Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă P.-T. . contradictoriu cu intimații pârâți R. I., R. Divina, Itineanț M. O. și Itineanț E. împotriva Încheierii civile din 10.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_._ .

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. M. G. A.-M. N.

GREFIER,

S. C.

Red. A.M.N. – 30.10.2013

Tehnored. A.M.N./S.C. - 2 ex./30.10.2013

Tribunalul T., Judecători: A. C., L. Ș.