Legea 10/2001. Decizia nr. 1332/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1332/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-05-2012 în dosarul nr. 1332/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ - 19.03.2012

DECIZIA CIVILĂ NR. 1332/R

Ședința publică din 9 mai 2012

PREȘEDINTE: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

GREFIER: C. J.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții I. A. M., B. A. A. M., B. A. I. și B. S., prin mandatar I. A. M. împotriva sentinței civile nr. 228/PI din 25 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Primăria M. Timișoara, prin P., pentru Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă pentru pârâta intimată doamna consilier juridic V. S., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că reclamanta recurentă I. A. M. a depus la dosar la data de 9 mai 2012, prin registratura instanței, o cerere de suspendare a cauzei, întrucât nici Arhivele Statului și nici Primăria nu au pus la dispoziția primei instanțe documentele solicitate, astfel că se vede nevoită să întreprindă personal aceste demersuri.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea cererii de suspendare, având în vedere că recurenții aveau suficient timp pentru a-și dovedi cererea.

În deliberare asupra cererii de suspendare, o respinge, și pune în discuție recalificarea căii de atac exercitată de reclamanți din apel în recurs, având în vedere dispozițiile art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001 și art. XXVI din Legea nr. 202/2010.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită recalificarea în recurs a căii de atac declarată de reclamanți.

Curtea, având în vedere prevederile legale sus- arătate, recalifică din apel în recurs natura juridică a căii de atac exercitată de reclamanți și invocă, din oficiu, excepția nulității recursului pentru nemotivare, raportat la dispozițiile art. 301, 3021 și 306 alin. 1 C.p.c.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului reclamanților.

CURTEA

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 228/PI/25.01.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins cererea formulată de reclamanta I. A.-M., în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților B. A.-A.-M., B. A. I. și B. S. împotriva pârâtei Primăria M. Timișoara prin P..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel (recalificat de instanță în recurs, așa cum rezultă din practicaua hotărârii) reclamanții I. A. M., B. A. A. M., B. A. I. și B. S., pe care nu l-au motivat în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform dispozițiilor art. 301, 3021 și 306 alin. 1 C.p.c., astfel că la termenul de astăzi Curtea a pus în discuție excepția nulității recursului, pentru argumentele de mai jos.

Potrivit art. 301 alin. 1 C.p.c., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar conform art. 3021 alin. 1 lit. „c” C.p.c. cererea de recurs cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază hotărârea și dezvoltarea lor.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. 1 C.p.c., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2 (care se referă la motivele de ordine publică).

În speță, văzând că nu există motive de ordine publică și că reclamanții recurenți nu au depus motivele de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe, Curtea urmează ca, în baza art. 306 alin. 1 C.p.c., să constate nulitatea recursului reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamanții I. A. M., B. A. A. M., B. A. I. și B. S., prin mandatar I. A. M. împotriva sentinței civile nr. 228/PI din 25 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. ȘUIUGHEORGHE O. RUJIȚA R.

GREFIER,

C. J.

Red. G.O.- 25.05.2012

Tehnored. C.J.- 25.05.2012; 2 ex.

Primă instanță: Tribunalul T.

Judecător: A.-M. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1332/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA